Prezentare blog – Baptiștii (de tip nou) eretici odată mântuiți pe veci mântuiți

În România de zeci de ani baptiștii au fost creștini (arminiști), fiind foarte apropiați de neo-protestanți. După Revoluție unii au adus din America și au răspândit erezia calvinistă că odată mântuit ești pe veci mântuit, nu există cădere din har, numită și perseverența (demonică!) în sfințenie. Au răspândit erezia, eu o combat (nu scriu împotriva baptiștilor de tip vechi, care nu aveau această erezie). Mai există zeci de mii de baptiști care cred Adevărul dat celor sfinți, odată pentru totdeauna, zeci de mii de adventiști (sunt inteligenți, de o inteligentă sclipitoare, unii). Dar dacă trimiți un om în bisericile baptiste, între 100 de sfinți există un nebun demonizat care îl învață că mântuirea nu se poate pierde  – în cel mai bun caz. În cel mai rău, toți sunt eretici!

Prin ceea ce ne-au spus alții ni se pare că unii oameni renumiți au fost sfinții lui Dumnezeu pe pământ, dar dacă studiem puțin istoria aflăm că / vedeți categoria / . Erezia calvinistă a pornit de la Calvin, de care nu avem nevoie, pentru că îl avem pe Cristos! /cristos-versus-calvin/.

Erezia a pornit de la o confuzie (au înțeles greșit unele versete din Biblie) /confuzia-calvinistilor-dumnezeu-a-ales-existenta-unui-nou-grup-crestinii-nu-persoane-separate-indivizi/ și / din nou despre confuzia alegerii / . Totuși, mă interesează să combat erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit (numită cu numele diabolic perseverența în sfințenie!) / vedeți articol de ce / . Confuzie fac și cei care nu au înțeles timpurile mântuirii (în fiecare categorie vedeți începând cu articolele care apar în josul ecranului, care au fost primele) /categoria timpurile-mantuirii/ și nu știu că doar intrarea pe calea mântuirii este prin har, numai prin credință, umblarea cu Domnul ne-o facem cu fapte, până la capăt!

Așa numitele Doctrinele harului, punctele T.U.L.I.P. ale calvinismului sunt false: /cele-5-sola-ce-zice-biblia/ , /cele-cinci-sola-ale-teologiei-reformatorilor-calvinisti-un-raspuns-dupa-biblie//canoanele-false-de-la-dort-dortrecht-un-raspuns-dupa-biblie/ . Calvinismul este de la satana, fiind o mare erezie și blasfemie / vedeți categoria / .

Acești eretici mântuiți numai prin har (fără fapte) nu vor fi cu Domnul în partea fericită a veșniciei (chiar dacă lor așa li se pare), pentru că nu umblă cu Domnul pe calea mântuirii: /categoria exemple-de-calvinisti/ ,
/categoria ce-produce-invatatura-dracilor-ca-odata-mantuit-esti-pe-veci-mantuit , numită și perseverența în sfințenie/ .

Fără o înțelegere a Bibliei și fără o gândire logică a produs /monstrul-numit-Dumnezeu/ .

Uitați-vă ce au ajuns în lume. Nu vrem să ajungem și noi așa!

De asemenea am combătut erezia cu texte din Biblie, unele minciuni ale lor sunt foarte vizibile și foarte ușor de combătut.

În Iacov 2 este combătută tocmai credința doar teoretică, fără să umbli cu Domnul pe calea mântuirii practic până la capăt. Dacă nu ar fi existat Calvin cu calviniștii lui, erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde nu ar fi ruinat atâtea suflete!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu-L ascultă pe Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (traducere corectă).

Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 7.15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? – ei sunt ucigașii de suflete care ar trebui să umble cu Domnul pe calea mântuirii.
Matei 23.13 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici (adică chiar învățătorii Legii, ei o falsificau)! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre (ereticii, lupii răpitori nu vor fi cu Domnul în veșnicie) – lasă în urmă suflete ruinate pentru veșnicie! Îți promit mântuirea pentru totdeauna, dar ei înșiși nu o au. Ți-o promit degeaba.

Marin Preda – Viața ca o pradă. Cum se ia Împărăția Cerurilor

   Citez un fragment scurt din începutul romanului Viața ca o pradă scris de Marin Preda.
   ”Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist. Era multă lume în casă, fiinţe mari, aşezate în cerc pe scaune mici şi care se uitau la mine cu priviri de recunoaştere, dar parcă îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, eşti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: „Lăsaţi-l în pace! Na, mă, şi pe-asta!” Şi cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sobă o pâine mare şi rotundă şi mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama că ţineam strâns ceva în braţe, tot o pâine, şi că asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe masă care era a tuturor şi nu mai vroiam să dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toţi, în loc să mi-o ia cu forţa, cum furioşi se pare că vroiau ceilalţi, făcându-mă să scot răcnete, îmi mai dăduse una: „Ia-o, mă, şi pe-asta!” Parcă m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toţi liniştit şi am pus cuminte pâinea din braţe pe masă. Nimeni nu mai m-a luat după aceea în seamă, au început să rupă din ea şi să mănânce.”
    Nu degeaba ne spune Domnul Isus:
Matei 11.12 Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea – cei flămânzi și însetați după neprihănire, nu cei care cred că pot face orice, că mântuirea este ușuratică și nu se mai poate pierde.
   Știm că Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care se pretindeau mântuiți fără fapte, fără să facă nimic, și chiar mântuiți pe veci (orice ar face ei apoi) / vedeți articolul / .
   În acest verset, Domnul Isus ne spune cum ajungem (în final) să fim în Impărăție: dacă suntem disperați să alergăm spre țintă și dacă facem din aceasta scopul vieților noastre!

Veșnicia fericită, ca o pradă

Luca 13.24 Siliți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă!
Matei 7.13 Intraţi pe poarta cea strâmtă… 14. Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.
Odată ce am venit la mântuire (am intrat pe calea mântuirii, prin har), trebuie să umblăm (în același har) până la capăt, la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei! Dumnezeu și-a făcut și Își face partea Lui, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, până la capăt.
Proverbe 21.31 Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.

Apostolul Ioan condamnă erezia cu mântuirea teoretică (iluzorie) pe veci

Tot felul de baptiști-falși păgânizați ar vrea să ne învețe că odată ce Dumnezeu i-a ales și au fost obligați de Duhul Sfânt să se pocăiască (în harul suveran, arbitrar și irezistibil, învățătură care este o colecție de blasfemii), ei nu își mai pot pierde mântuirea, orice ar face (erezie cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit, perseverența demonică în sfințenie – care numai sfințenie nu este).

Acești păgânizați (care și-au ratat umblarea lor pe calea mântuirii, așa că au trecut la evanghelia-falsă cu mântuirea ușoară, pe veci), ar vrea să fure și altora mântuirea. Nu degeaba spune Biblia despre ei:

Epistola apostolului Iuda, rob al lui Isus Cristos
(1).3 Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos
…. Aceștia sunt
13 nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.

Șmecheria cu mântuirea ușoară, arbitrară, pe moment și pentru veci nu mântuie cu adevărat (este doar o iluzie), așa cum ne spune Biblia:

Prima epistolă a lui Ioan
1.6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim Adevărul – în fața lui Dumnezeu, vrăjeala nu ține! Nu vă lăsați înșelați de păgânii ratați pe care i-a strecurat satana între noi ca să vă ucidă sufletele, după ce și le-au ruinat (pentru vecie) pe ale lor!

Iacov 5 întoarcerea. Mila biruie Judecata

Iacov 5
19 Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la Adevăr, şi-l întoarce un altul,
20 să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate – și va face mare bucurie în cer!

Una din cele mai mari binecuvântări la care suntem parteneri este umblarea pe calea mântuirii, până la capăt, pentru că așa vom ajunge în partea fericită a veșniciei.

Ne-a chemat Dumnezeu la mântuire și, ca urmare a lucrării înaintașilor noștri de vestire a Evangheliei curate, a umblării lor în Adevărul Bibliei, a rugăciunilor celor apropiați, am răspuns chemării și am intrat, prin har, pe calea mântuirii.

Suntem aici pentru că alții au depus efort sfânt. Suntem și noi, la rândul nostru, datori să chemăm suflete la mântuirea adevărată (nu la mântuirea iluzorie, suverană, ieftină, ușoară și arbitrară pe veci, care este o urâciune). Și suntem datori să facem bucurie în cer, întorcându-i pe cei care au luat-o razna și au primit altă evanghelie, falsă (erezia nimicitoare a mântuirii pe veci).

Marcu 13.31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece:

Matei 5.7 Ferice de cei milostivi, căcă ei vor avea parte de milă, aici și la Judecata în vederea veșniciei!
Iacov 2.13 Cei care nu au avut milă de alţii în viaţa lor trăită pe pământ, vor fi judecaţi de Dumnezeu fără să li se acorde milă. Dar mila (pe care a avut-o cineva) va fi un factor care va influenţa decizia finală la (acea) judecată.

Cu frică de Dumnezeu, să facem să se întoarcă cei care au luat-o pe alte căi, străine, așa ca în Ieremia 31
18 … întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!
19 După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele.

Iacov 5 Lucrurile bune nu se primesc pe moment și gata!

Iacov 5.7 Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie – nu scrie în Biblie că din momentul ce ești mântuit, ești mântuit pe veci și nu te mai poți dezmântui orice ai face. Dacă vrei să îți schimbi stăpânul (din diferite motive, în Biblie sunt puse unele motive), nu mai poți să scapi!

În realitate, Dumnezeu nu ia ostatici în trenul mântuirii. Duceți până la capăt mântuirea voastră, ca să ajungeți cu Domnul în veșnicia fericită! Numai cine va rămâne cu Domnul va fi mântuit de mânia viitoare.

Iacov 4 Nu ziceți ”mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga” și ne credem mântuiți pe veci

Iacov 4
13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,
14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
16 Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

Biblia, insuflată de Dumnezeu (2 Timotei 3.16-17), ne spune să nu ne mândrim cu capacitățile noastre de a face ceva, pentru că nu știm ce va fi mâine. În acest context, pretenția unora că ei sunt mântuiți pe veci este (în mod foarte vizibil) de domeniul fanteziei. Chiar Calvin avea pretenția că toți oamenii trebuie să trăiască ca sfinții și doar la Judecată se va vedea care au fost aleși de Dumnezeu (vedeți ce Dumnezeu monstros implică această învățătură) și sunt mântuiți și care nu. Adică se va vedea că unii au fost fraieri și au fost sfinți, dar ei nu sunt mântuiți pentru că dumnezeul calvin (Lucifer) nu a vrut să îi aleagă și pe ei! O astfel de învățătură este de domeniul psihiatriei!

Dacă nu putem să ne lăudăm (nici nu știm unde vom fi mâine) că ”mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, cu atât mai puțin putem crede (nu să avem pretenția, ci nici măcar să credem!) că odată mântuiți suntem mântuiți pe veci (ce vrăjeală)! Dacă credem că un dumnezeu monstruos (un fel de ”zeu-computer”, cum zicea cineva) ne-a ales doar pe noi spre mântuire, trebuie să tragem concluzia că mai degrabă nu ne-a ales (dacă este așa monstruos)! În credința creștină, Domnul Isus (Mântuitorul, nu monstrul calvinist luteran reformat zwinglian etc) ne promite că nimeni nu ne poate smulge din MÂNA LUI, că NE-A SĂPAT pe PALMELE LUI și așa vom rămâne căt timp nu vom pleca noi singuri!

Iacov 4 ne spune că cine trăiește ca lumea devine dușman cu Dumnezeu. Nici vorbă de mântuirea pe veci (că poți să faci orice)

Iacov 4
4 Suflete preacurvare (cei care se cred și se pretind ”mântuiți pe veci”)! Nu ştiţi că prietenia cu lumea (trăirea în modul de viață păcătos al lumii – din altă traducere) este dușmănie față de Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea (se urâțește ca lumea din care a ieșit, copiază modul de viaţă al lumii păcătoase) se face dușman cu Dumnezeu – se vede și din acest verset că creștinismul real, biblic, se opune învățăturii dracilor că mântuirea nu se poate pierde (orice ar face calviniștii).
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi – nu primiți în mințile și viețile voastre erezia mântuirii pe veci!
8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! – nu scrie în Biblie mizeria calvinistă că odată mântuit ești pe veci mântuit, poți face orice, că mântuirea nu se poate pierde! Vedem că Biblia ne îndeamnă să ne ducem mântuirea până la capăt!
9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
10 smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

Blestemul mâniei lui Dumnezeu peste baptiștii-falși-calviniști: Emil Bartoș

Vedem aici în articol că fiul unui ”pastor baptist” s-a sinucis. Nu este pastor baptist, este Emil Bartoș, pastor satanist calvinist, adică un lup răpitor care ruinează suflete care ar trebui să umble cu Domnul pe calea mântuirii. Înainte de revoluție, în România, baptiștii au fost creștini-arminiști, vedeți articole / aici / și / aici / care credeau că creștinii au obligația umblării cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt, altfel mântuirea se poate pierde.

lup oaie 74604519875_image_(1)

După revoluție au apărut și la noi tot felul de eretici, lupi răpitori care au propovăduit învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit. Am cunoscut baptiști botezați și membri ai bisericilor baptiste care au crezut erezia nimicitoare că pot face orice, că mântuirea nu se paote pierde și au făcut orice și starea lor a mers în mai rău: bețivani, curvari, cu jocuri de noroc, am auzit că fac avorturi că odată mântuiți pe veci mântuiți.

Un astfel de păgân calvinist este și Emil Bartoș, care nu are treabă cu religia baptistă, decât cu numele. Vedeți aici că calvinismul este o blasfemie care implică faptul că Dumnezeu este un monstru / vedeți articolul /  și vedeți aici cine sunt ereticii care, sub înșelarea demonilor, au inventat erezia cu mântuirea pe veci, ca să înțelegeți de ce acest calvinist (ucigaș de suflete cu erezia nimicitoare) nu a avut binecuvântare în familia lui, ci blestem!

foc sh resBc cr

Iacov 2: credința dracilor (doar teoretică) nu duce la mântuirea viitoare, în veșnicia fericită!

Iacov 2 în traducerea BVA
14 Fraţii mei, cât de realistă este afirmaţia cuiva care spune că are credinţă, dacă nu are şi fapte care să o demonstreze? Poate oare această credinţă să îl salveze? – poate doar dacă ar fi real că odată mântuit pe veci mântuit!
15 Să presupunem că un frate sau o soră au nevoie de îmbrăcăminte şi de hrana zilnică. 16 Dacă vreunul dintre voi le spune: „Duceţi-vă liniştiţi! Vă urez să aveţi haine călduroase şi să mâncaţi până vă saturaţi!”, dar nu le oferă aceste lucruri materiale de care au nevoie, ce se rezolvă doar prin (asemenea) cuvinte?
17 Acest exemplu demonstrează faptul că dacă este afirmată (cu gura) dar nedemonstrată prin fapte, acea credinţă este moartă… – deci mântuirea numai prin credință, pe veci, este falsă, este doar o iluzie, o minciună
18 Dar poate că cineva ar spune: „Tu ai credinţa, iar eu am faptele.” Demonstrează-mi credinţa ta fără fapte, iar eu o voi demonstra pe-a mea prin faptele pe care le fac!
19 Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar şi demonii cred (acest lucru) şi au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure.
20 Om nechibzuit (calvinist, mântuit pe veci), vrei să înţelegi că fără fapte, credinţa este inutilă?
21 Strămoşul nostru Avraam nu a fost oare considerat corect (în relaţia lui cu Dumnezeu) doar atunci când şi-a demonstrat credinţa prin fapte, punându-l pe Isaac ca sacrificiu pe altar?
22 Este de remarcat cum credinţa lui a fost completată de fapte; şi astfel ea a lucrat împreună cu ele!
23 Acest fapt confirmă textul din Scriptură care spune că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; şi a fost considerat corect”; iar Dumnezeu l-a numit prietenul Lui.
24 Este evident deci că omul este considerat corect (şi) prin fapte, nu doar prin credinţă!
25 Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul prostituatei Rahav, când i-a primit bine în casa ei pe acei spioni şi le-a salvat viaţa, recomandându-le să meargă pe un alt drum. Oare nu a fost ea considerată corectă datorită faptelor pe care le-a făcut?
26 Aşa cum corpul fără spirit este mort, şi credinţa fără fapte este (tot) moartă – nu poate mântui!

Iacov 2
14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? … – se vede că NU!
17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi – nu duce la mântuirea viitoare, în partea fericită a veșniciei!
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” – credința adevărată, care duce la veșnicia fericită, este cea care se manifestă practic, în fiecare zi, în umblarea (cu faptele noastre bune) pe calea mântuirii!
19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu sunt mântuiți. Se vede că dracii sunt calviniști, pentru că au credință fără fapte vrednice de pocăință!
20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit (calvinist), că credinţa fără fapte este zadarnică (fără folos de mântuire, inutilă)? – nu credeți minciunile calviniștilor cu ”harul irezistibil”, ”suveranitatea”, nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde și alte vrăjeli ale satanei. Când mint, ereticii vorbesc din ale tatălui lor cel viclean!
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui (credința practică, nu teoretică), şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut (practic, nu doar teoretic) pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire„; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit (și) prin fapte, şi nu numai prin credinţă – acum înțelegeți de ce Luther a vrut să scoată (printre altele) Iacov din Biblie: pentru că îi ruina mântuirea (doar teoretică) pe veci!
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. – ”Odată mântuit pe veci mântuit” este otrava satanei prin care ereticii pot să vă piardă sufletele!

Religia zadarnică a autoînșelării (dar care nu Îl poate înșela pe Dumnezeu) și religia trăită practic, care duce la mântuirea finală

Iacov 1
26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică (inutilă).
27 Religia curată şi neîntinată (reală), înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume – să producem roade bune și să nu mai facem fapte rele!

Vedem și în acest text că nici vorbă că odată mântuit pe veci mântuit. 26 . Dacă cineva se crede (pretinde) că este creștin, dar nu își trăiește credința, se înșală singur (fiind sub influența satanei) și  are o formă de religie doar vopsită pe deasupra și care, pentru că nu este trăită practic, nu duce la mântuirea viitoare în veșnicia fericită!

27. Dumnezeu nu poate fi înșelat și se uită la cum trăiesc cei care se cred mântuiți. Dumnezeu consideră că este religie adevărată, care duce la mântuire, religia care este trăită practic.

Concluzie: Și în aceste două versete, Duhul Sfânt care a insuflat Biblia ne spune să nu ne înșelăm singuri, că pe Dumnezeu oricum nu Îl vom putea înșela (nici aici, și cu atât mai puțin la Judecată). Există religia falsă (ca vopseaua pe deasupra), care nu este trăită practic, ci doar teoretică (numai prin credință, că ai crezut și gata), ești mântuit și atât, mântuirea nu ți-o mai pierzi orice ai face apoi. Asemenea erezie nu duce la mântuirea viitoare. Există o religie creștină autentică, care îi transformă (metamorfozează) pe creștini, prin Duhul Sfânt. Această credință produce roade (faptele bune rânduite de Dumnezeu ca să umblăm în ele) în lumea reală (nu doar în imaginație)! Și să nu mai facem faptele rele pe care le făceam înainte de a veni la mântuire (să ne păzim neschimonosiți de lume).

În Iacov 1, Biblia condamnă credința doar teoretică care nu duce la mântuire. Numai credința cu fapte duce la veșnicia fericită!

Iacov 1
22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului (practic, trăind prin fapte) nu numai ascultători (cei care au auzit), înşelându-vă singuri dacă auzi Evanghelia și o crezi (doar teoretic) și atât (nu faci nimic, nu umbli cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt) și te crezi mântuit pe veci, Biblia îți spune că te înșeli. Aceea este doar o vrăjeală de mântuire, nu este adevărată!

Evanghelia doar auzită (credința doar teoretică) dar nepusă în practică în fiecare zi, nu duce la mântuire:
23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta (prin trăire practică, în viața de zi cu zi), seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,
24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era – adică s-a uitat degeaba, fără folos de mântuire pentru veșnicia fericită!

Evanghelia crezută și trăită practic duce la mântuire:
25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea libertății (legea eliberării prin har de sub robia păcatului), şi va stărui în ea (va continua să o trăiască, să umble cu Domnul), nu ca un ascultător care a uitat, ci ca un împlinitor cu fapta (în fiecare zi, practic), va fi fericit în lucrarea lui – și în veșnicia fericită, cu Domnul!

Încă o dată, Biblia ne arată că credința netrăită practic (doar teoretică, că ești mântuit și atât) nu duce la mântuirea finală în veșnicia fericită!

Dacă ai intrat pe calea mântuirii (prin har, nu prin fapte), rămâi în har, umblă cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt, Biblia ne spune că doar așa vei  ajunge la destinație, cu Domnul în veșnicia fericită!

Iacov 1 ne pune în față, din nou, posibilitatea alegerii vieții sau a morții veșnice

Iacov 1
12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. – se referă la mântuirea viitoare, în final!
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. – în Biblie nu ni se spun vrăjeli, minciunile satanei că Dumnezeu i-a ales doar pe unii pentru mântuire și pe ceilalți nu i-a vrut (aceasta implică faptul că Dumnezeu este un monstru, / vedeți articolul / ), iar cei puțini aleși pentru mântuire, apoi pot face orice, că mântuirea nu se mai poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit.

Vedem și în acest text o reluare a posibilității alegerii de fiecare om în parte (fiecare alege pentru sine), alegere oferită oamenilor și în Vechiul Testament. În Noul Testament nu ni se oferă harul ieftin care să ne dea o mântuire ușoară, ci harul care ne ajută să umblăm cu Domnul (dacă vrem noi să rămânem în har!), prin Duhul Sfânt, pe calea mântuirii până la capăt.

Trecerea de la Legea dată lui Moise (cele 10 porunci) la Legea harului a însemnat trecerea de la falimentul umblării în firea pământească la harul umblării cu Duhul Sfânt, Persoana Sfintei Treimi care coboară în fiecare om când intră pe calea mântuirii (când am crezut). Nici vorbă să fi însemnat că putem face orice, că mântuirea nu se poate pierde, că nu există cădere din har. Noi trebuie să umblăm cu Duhul Sfânt (care ne ajută în slăbiciunile noastre și mijlocește pentru noi) până la capăt, pentru că doar așa vom ajunge la destinație, în partea fericită a veșniciei!

Dumnezeu nu se schimbă

Am văzut (în articolele precedente) cum în VT, Dumnezeu a pus poporul ales în fața unei alegeri permanente între bine și rău, viață și moarte și le-a dat indicația să aleagă viața. Erau în poporul ales, dar alegerea aceasta (prin naștere) nu i-a ajutat la nimic, dacă nu alegeau ei să Îl urmeze pe Dumnezeu (de exemplu prin pustie etc). Alegerea ca popor era pusă în umbră de alegerile lor greșite.

Iacov 1.17 În Tatăl luminilor nu este nici schimbare și nici umbră de mutare.

De ce să credem că Dumnezeu s-a schimbat?

De ce să credem ce vor să ne învețe lupii răpitori că acum dacă te-ai mântuit ești pe veci mântuit, că mântuirea nu se poate pierde (pentru cei pe care i-a ales Dumnezeu la facerea lumii și alte minciuni)?

Dimpotrivă, Biblia ne spune în Iacov 2 că doar credința teoretică (fără fapte făcute practic) nu ajută și în Filipeni 2.12 și 13 ne cere să ne ducem mântuirea noastră până la capăt, să rămânem în har, să nu mergem pe alte căi străine, ca să ajungem în veșnicia fericită!

Chiar și cei din poporul ales au avut (de mai multe ori) posibilitatea să aleagă

Deuteronom 30
1. … binecuvântarea şi blestemul le pun înaintea ta – ca ei să aleagă

… 10. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
11. Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.

17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti – se închinau cei din vechime la Baal și altele ca să le aducă noroc – am văzut în Biblie cât noroc au avut de la demoni! Astăzi unii se închină la punctele TULIP ale harababurii calvine / vedeți categoria cât sunt de mincinoase! / și la erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde (siguranța eternă – vise!).
18. vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire – ereticii nu vor primi locul pregătit pentru ei în veșnicia fericită!

19. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti – cei din poporul ales au fost invitați să aleagă. Ei au avut menirea (misiunea) să ducă celorlalte neamuri (păgâne) mântuirea și totuși numai apartenența la poporul ales nu i-a ajutat deloc! / vedeți articol despre urmașii lor / .
20. iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El – trăind practic – dar cum să înțeleagă astăzi fanaticii calviniști?!

Vedem în Biblie cum Dumnezeu a pus în fața celor din poporul ales posibilitatea alegerii (cu invitația să aleagă viața). Ei au fost aleși de Dumnezeu și au existat ca popor ales și totuși, dacă mergeau după erezii și să se închine la mizerii, faptul că au fost aleși de Dumnezeu nu i-a ajutat. Nu L-au putut înșela pe Dumnezeu. Au suportat consecințele alegerii greșite!

Nu cred că pe Dumnezeu Îl pot înșela cei care cred și trăiesc învățătura dracilor odată mântuit pe veci mântuit (Biblia i-a numit pui de vipere).

Deuteronom 29 combate posibilitatea mântuirii pe veci

Deuteronomul 29
1. Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.
2. Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: „Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, în ţara Egiptului, lui faraon, tuturor supuşilor lui şi întregii lui ţări ….. (vă recomand să citiți în continuare în Biblie, ca să intrați în atmosfera de atunci).

19. Nimeni, după ce a auzit cuvintele Legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.” – să nu zică cineva că odată mântuit pe veci mântuit, mântuirea nu ți-o poți pierde orice ai face!
20. Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el – și în final Decretele Prezidențiale de incinerare în foc veșnic mai arzător, din Apocalipsa 22.18-19, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri – de la pomul vieții în veșnicie!

Nu credeți și nu primiți evanghelia-falsă prin care lupii răpitori vor să vă înșele. Știm că Dumnezeu nu se schimbă (nu este bătut de vânt), așa că mântuirea noastră trebuie să ne-o ducem până la capăt!

Nu vă luați după lupii răpitori prin care dracii vor să vă piardă sufletele cu învățătura dracilor cu mântuirea pe veci. Nu vreți să fiți cu ei în veșnicie, în partea rea a veșniciei, în chin veșnic!

foc sh resBc cr

Despre păcatele prin omitere. Iacov trage apa din nou pe mântuirea pe veci

Iacov 4.17 Cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat! Și unde mai este vrăjeala cu mântuirea într-un moment, pe veci? Că nu contează ce faci, odată mântuit pe veci mântuit.

Înțegem de ce Luther (ereticul) a vrut să scoată din Biblie Epistola lui Iacov / vedeți articolul / : pentru că combătea prea eficient mizeria de erezie nimicitoare!

Cum mint lupii răpitori care se pretind mântuiți pe veci

Reiau din articolul anterior, preluat și comentat de aici https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!”

Până la revoluție, în România baptiștii au fost creștini (arminiști). Apoi au venit tot felul de oameni de nimic, lupi răpitori care au adus erezia că mântuirea nu se poate pierde (cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit). Am văzut baptiști care au crezut-o și au ajuns curvari bețivi drogați etc că au crezut că pot face orice și au făcut orice! Și din cele discutate în articolul de mai sus se vede că calviniștii sunt slujitorii satanei. Nu numai că nu le pasă de umblarea pe calea mântuirii și de chemarea altor oameni la pocăință, dar chiar dau vina pe creștini (arminiști) pentru propriile lor fapte păgâne! Erezia mântuirii pe veci a ruinat bisericile baptiste pe unde a fost primită, de au ajuns unele ca niște cavouri cu decedați! Mai mult, un asemenea păgân (un baptist ratat care s-a făcut calvinist pentru că nu a fost bun de altceva, vedeți articolul anterior) laudă mizeria calvinistă și dă vina pe creștini! Să îi mustre Dumnezeu pe el și pe alți mincinoși și eretici ca el și să nu îi mai lase să propovăduiască învățătura dracilor!

lup rapitor in blana de oaie

Și fratele Eugen a văzut aberațiile fanaticului calvinist obsedat de calvinism, despre care am mai scris

https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/
Chibzuieli ~ Să stăm strâmb și să chibzuim drept
Calviniștii și statu’ drept ca să judece strâmb – Posted by Eugen

Zilele acestea nimerii peste un articol vechi de un an de pe blogul Istorie Evanghelica cu titlul „Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință baptiste.” – articolul este preluat de altundeva. L-am citit și răscitit, și m-am întrebat dacă autorul distorsionează în mod intenționat istoria citind textu’n fir în dinte (adică sărind peste câte o ștrofă), sau este o citire onestă dar lipsită de puterea de pătrundere sau pregătirea necesară pentru a discerne nuanțele. Această abilitate, sau mai degrabă lipsa ei, este puternic influențată nu numai de lentila ideologica prin care este citit textul ci poate și de lipsa cunoașterii contextului istoric și a surselor originale – am comentat (vedeți jos, la sfârșit) că autorul este un fanatic care și-a ratat umblarea cu Domnul, așa că s-a făcut calvinist obsedat de calvinism!

Autorul se întreabă „cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913. Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia?” După care imediat urmează răspunsul: „Iată ce zice Alexa Popovici…”

În primul rând, cinstit ar fi să se facă clar că Alexa Popovici în textul respectiv nu analizează mărturisirea de credință, nici măcar nu intenționează să se refere la cea a lui Oncken, ci el descrie o situație istorică. Referință la mărturisirea de credință la Popovici este numai în nota de subsol care spune clar că mărturisirea de credință în discuție „afirmă și alegerea divină și universalitatea harului.” După cum se vede din însuși textul de sub ochii autorului, dacă acesta ar avea ochi pentru text.

Că au fost calviniști între baptiștii români, cu precădere maghiarii care proveneau dintre calviniști, ca Toth și Cornea, este clar și normal. Că a fost preluat și de copii lor în credință, cel puțin în prima fază, și aceasta este de de așteptat. Că ocazional au păstrat obiceiurile neoneste ale calviniștilorlor de la sinodul de la Dort, care i-au fentat pe arminieni invitându-i la sinod dar ne lăsându-i să vorbească, de asemenea este clar. Adică fr. Toth la un moment dat i-a pus pe românii de la o conferință să voteze dacă în Biserică toți trebuie să fie una. Bieții români (romanians nor arminians cum mă confundă pe mine la școală :)), au zis că sigur că da. Toth însă nu le-a spus ce are el în cap. Dar unii din cercul lui, care știau ce vrea Toth, le-a explicat că de-acum vor trebui să țină Paștele cu ungurii și să nu mai pună cruci pe mormânt. Când s-au deșteptat românii și au priceput ce vrea Toth, toți să-și pună mâna-n cap, nu alta. Noroc că i-a lămurit neamțu’ (Henry Meyer) că nu trebuie să fie șovini ci fiecare să țină Paștele cu cei între care slujește, iar cei ce au purtat crucea în viață pot să o poarte și pe mormânt. Și așa au făcut baptiștii români până în ziua de azi. Asta poveste vine tot de la Popovici.

Că veni vorba de Mărturisirea germană de la 1847, autorul bine zice că prima mărturisire, din 1837 a fost scrisă de Oncken și Kobner. Atunci de ce n-a fost adoptată până în 1847? Tot din cauza calvinismului, pentru că timp de vre-o opt ani fratele Lehmann din Berlin și biserica lui n-au acceptat calvinismul ei accentuat. Deci, după ce Lehmann a editat-o și a devenit de un „calvinism moderat,” au acceptat-o toți baptiștii germani. A fost mărturisirea baptiștilor români de un calvinism moderat? Nu. Cea germană a fost. Mărturisirea din 1847 nu este a lui Oncken și Kobner ci a lui Oncken, Kobner și Lehmann.

A fost, atunci, mărturisirea românească fidelă celei germane? Nici nu cred că a intenționat cineva așa ceva! Oricine se uită și numai cu o jumătate de ochi închis, vede că una este maximalistă (detaliată și lungă) iar cealaltă este minimalistă (scurtă și concisă). De ce a fost mărturisirea românească scurtă și concisă? Cine e curios să citească documentele primelor congrese baptiste mondiale, la unele fiind prezent și Adorian, și să se documenteze despre atitudinea timpului cu privire la crezuri și mărturisiri, și va înțelege de ce. Se pare că și Adorian și-a făcut tema de casă la aceste congrese (nu doar Socaciu, în America).

Oricine vrea să compare două texte, nu pune unul cu litere mari în văzul mare, și celălalt cu litere mici, încât nu le poți citi unul lângă altul. Dar să o lăsăm și pe asta la o parte. Oricine dorește să compare un text cu un altul, nu spune doar ce conțin textele ci se întreabă și:
Ce s-a tăiat din primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?
Ce s-a adăugat la primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?

Acu, eu nu o să fac o analiză detaliată a întregului text că și așa am boala posturilor lungi. O să iau doar câteva lucruri:

Articolul despre păcat afirmă că omul a moștenit o natură total coruptă de la Adam. Fain. Calviniștii și arminienii sunt de acord aici. Dar adaugă românu’, „prin vină proprie sunt cu toții păcătoși…” Care este semnificația expresiei „prin vină proprie?” Adică nu vina lui Adam imputată urmașilor, ca și la Augustin, și total ambiguu la Calvin. Ci fiecare este vinovat pentru păcatele comise de el însuși nu pentru păcatul lui Adam. Practic, această expresie taie calvinismul.

Articolul despre alegere este și mai clar. Acesta, de fapt, este articolul definitoriu al calviniștilor. Felul în care a fost modificat este cel mai semnificativ. Până și titlul este modificat. Nu „Alegerea spre mântuire” ci „Despre alegere.” Tocmai de aici, curm remarcă postul respectiv, se scoate o mare parte. Ce se scoate din el? Nu-mi bat capul să traduc, ci preiau din traducerea din post câteva aspecte cheie: „…înainte de întemeierea lumii a hotărât… ca cel Uns să fie Mântuitorul… din rasa umană… răscumpărarea să fie aplicată celor aleși…. Viața veșnică a fost asigurată pentru aceștia… Acest decret al lui Dumnezeu este neschimbat și din veșnicie imuabil… cei aleși nu pot fi smulși din mâinile lui Hristos…”

Deci, ce se scoate? Ispășirea posibilă doar pentru cei aleși (aici se spune că răscumpărarea este aplicată doar celor aleși – calvinism moderat). Se mai scoate și securitatea eternă bazată pe predestinație din eternitate. – cea mai toxică parte a calvinismului!

Ce se adaugă la acest articol? Iată ce:

Totuși, noi vedem că Sfânta Scriptură arată tot așa de hotărât răspunderea fiecărui om față de Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să vie la cunoștința adevărului, poruncește ca toți oamenii din tot locul să se pocăiască și să creadă în Evanghelie.

Care este semnificația a ce se adaugă în locul afirmațiilor calviniste? Răspunderea omului și dorința lui Dumnezeu de a mântui pe toți. Adică un fel de a face calvinismul harcea-parcea. Ce rămâne din calvinism în această mărturisire de credință?

Baptiștii români n-au fost niciodată nici arminieni cu totul – după câteva zeci de ani, prin noua mărturisire de credință au fost arminiști nici calviniști cu totul – au avut doar o ”nuanță” de calvinism / vedeți articolul / . În mod clar, n-au fost cu totul de o parte sau alta nici în această mărturisire de credință care are originea, se pare, în 1913 (deci înainte de Unire și formarea seminarului – la care au venit profesori din America – și a Uniunii Baptiste). Nu este o noutate. Mai citește și alte poziții asemănătoare contemporane.

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!” Că de altfel, cum autorul mi-e frate, nu-l pot bănui de părtinire – individul respectiv este frate cu satana, pentru că a dracilor învățături le răspândește. Am scris și eu / vedeți articolul / despre acest articol, scris de un fanatic care bolborosește despre calvinism. Și fratele Eugen a observat minciunile cu care acest fanatic apără calvinismul, pe care au cam tras apa cei care au făcut Prima mărturisire de credință a baptiștilor români. Este vorba despre un individ care și-a ratat umblarea cu Domnul, pentru că a umblat în firea pământească, așa că s-a făcut calvinist mântuit pe veci / vedeți articol / . Este evident că doar erezia nimicitoare îi poate asigura mântuirea. Dar această mântuire este doar teoretică (mântuit într-un moment, pe veci)!

Toți vom fi judecați după faptele noastre!

Am arătat în / articolul anterior / că Biblia ne spune că vom fi judecați după faptele noastre:

Romani 2.6 Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui – aici se referă la cei care nu vor să se pocăiască.

De asemenea, mai există și alte texte în care ni se spune că vom fi judecați după faptele noastre:

1 Petru 1.17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre – se referă la sfinți.

Vedem că Dumnezeu îi va judeca și pe creștini și pe cei din lume după faptele lor. Așa spune și în:

Apocalipsa 20
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea am mai scris / aici / , nici vorbă că Dumnezeu i-a ales doar pe unii (nu i-a vrut pe ceilalți) pentru mântuire! Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nici înșelat: toți vom fi judecați toți după faptele bune rânduite mai dinainte de Dumnezeu ca să umblăm în ele sau după faptele rele.

Cum este pocăința în religia baptistă (așa cum am primit-o)

Romani 2
4. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu, 6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7. Şi anume, va da:
– viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
– 8. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc Adevărului şi ascultă de nelegiuire.

Biblia ne spune ce fel de pocăință cere Dumnezeu de la noi: pocăința care stăruie în bine (în umblarea pe calea mântuirii), pentru că doar umblarea până la capăt cu Domnul duce, în final, la viața veșnică! Aceasta este credința baptistă pe care am primit-o! / vedeți articol prima mărturisire de credință / și / întoarcerea la creștinismul curat a evanghelizatorului baptist Mihai Cornea / .

Lupii răpitori care, din duh de ceartă, se împotrivesc Adevărului creștinismului (ei cred că i-a mântuit credința de moment, pentru veci și atât, cunoscută și ca erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, de exemplu / acest falsificator / care ar vrea să falsifice un text din Biblie) și ascultă de nelegiuire (punctele TULIP) vor primi la Judecată mânie și urgie veșnică! Dumnezeu nu știe să piardă. Nu credeți și nu primiți erezia lor nimicitoare (mântuirea iluzorie, pe veci), ca să nu vă ratați mântuirea viitoare, finală, în veșnicia fericită!

Harul care îți cere o haină de nuntă

Citez de pe saitul unei biserici adventiste din Cluj:

Harul care îți cere o haină de nuntă

De câte ori nu privim harul ca pe ceva ce ni se cuvine, ca un dar pe care Dumnezeu este obligat să ni-l acorde. De câte ori nu privim la cer cu mânie, pentru că, deși suntem în cele mai păcătoase situații, reclamăm „harul” dar nu vedem izbăvirea. În numele harului, devenim revendicativi până la revoltă și nu ne oprim până nu ne „răcorim” prin tot felul de formule verbale, formule ce sunt prin ele însele păcătoase în măsura în care iau în deșert numele Domnului.

Fără a reaminti câte acte de har au primit toți cei care au ajuns să fie prezenți în fața mirelui, să revenim la declarația biblică – „omul acela a amuțit”; este expresia cere ne arată că harul este un concept care îl angajează pe Dumnezeu în cel mai înalt grad, până la dimensiunea sacrificiului suprem, pentru care sângele de pe dealul Căpățânii stă mărturie; dar chiar acest angajament Îl face exigent în momentul judecății. Cum poți crede că, după tot efortul cerului pentru ca tu „om” să revii în sala de nuntă, Împăratul va accepta conceptul tău ca o „cârpă murdară” de respect, închinare, de neprihănire și răscumpărare. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legați-i mînile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților.

Drama acestui invitat este a atâtor suflete și o putem concretiza în a arăta că poți să fii atât de aproape, poți să fii chiar în sală și totuși să nu înțelegi că HARUL îți cere imperativ o ”haină de nuntă”.

Înțelepciunea fiilor luminii, a celor cinci fecioare înțelepte, a oilor de la dreapta Fiului, stă în a găsi și accepta minunata haină a îndreptățirii prin credința în Domnul nostru Isus Hristos având drept rod faptele bune pe care chiar Mântuitorul le-a pregătit ca să umblăm în ele

În Biblie scrie că după faptele noastre vom fi judecați, deci există și o îndreptățire prin faptele noastre!

Și alții au probleme cu erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde

Am văzut cum erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, intrată între baptiștii care au crezut-o, a produs victime. Nici primii ucenici ai Domnului nu au fost perfecți, nici baptiștii până atunci, dar nici așa stricăciune nu a fost între ei: bețivani, curvari, cu jocuri de noroc, fac avorturi că nu își pierd mântuirea.

În România există și altă religie cu această erezie (se pare că ei au avut-o mai mult, dar unii se leapădă de învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde, nu există cădere din har).

Citez dintr-un comentariu:

…. au invatatura gresita insusita de la dl. Darby, cum ca „odata mantuit, pentru totdeauna mantuit”!
Si apoi, du-te in adunarea din …, cea mai darbista cu putinta din Romania: este cea mai „seaca” adunare! Si cu cazuri de: adulter, pedofilie, violenta, abuzuri in familie, divorturi.

Exista o persoana care l-a adulat enorm pe Darby, … Si dansul a recomandat citirea cu sarg a lui Darby (așa cum recomandă unii citirea maculaturii calvine, lutherane etc. / vedeți aici / ). Este vorba despre adunarea din … (aceeași pomenită mai sus), pe care a parasit.o. Acei frati din … care fac tulburare, au aceasta invatatura gresita si au fost candva ucenicii lui.

Se vede că erezia nimicitoare ucide sufletele care ar trebui să umble cu Duhul Sfânt pe calea mântuirii, până la capăt!

De ce să umblăm ca niște copii ai Luminii

Efeseni 5
1 Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
2 Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.
3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte – că mântuirea nu se poate pierde, punctele TULIP, odată mântuit pe veci mântuit; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7 Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai Luminii – pentru că doar așa veți ajunge la țintă, în veșnicia fericită!

Efeseni 5.3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi – am putea crede că este doar o indicație (poți face așa dacă vrei, iar dacă nu faci, oricum nu ai ce pierde).

5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu – adică nu intră în Împărăție. Vedem că nici vorbă de odată mântuit pe veci mântuit. Pe Dumnezeu nu Îl înșală nimeni, așa că înaintea lui Dumnezeu, cei care nu fac roade vrednice de pocăință sunt considerați pui de vipere (Matei 3)!

Galateni 5.17 Nu puteţi face tot ce vreți (că mântuirea nu se poate pierde)

Galateni 5.17 firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Un alcoolist cu mintea ruinată de alcool a inventat erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde, urmașii lui au găsit în Biblie niște motive (false) care să dovedească aceasta (punctele TULIP, vedeți / aici / ). Vedeți cine au fost aceștia / aici / . Pe scurt, sub influența dracilor (a căror învățătură este) și cu mințile ruinate de alcool, au inventat erezia că Dumnezeu i-a ales numai pe unii, iar aceștia nu își pierd mântuirea orice ar face ei. Vedeți / aici / această blasfemie.

Câteva cuvinte din Biblie trag apa (încă o dată) pe întreaga erezie nimicitoare a mântuirii pe veci. Pe lângă multele versete din Biblie / vedeți articol / , și cel de la începutul acestui articol ne spune că nici vorbă de mântuirea ușoară cu harul ieftin: nu puteţi face tot ce voiţi!

Eroii credinței din Evrei 11 și-au trăit PRACTIC credința lor

Evrei 11
1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
2. Pentru că, prin aceasta – prin credința trăită practic, nu prin erezia mântuirii pe veci, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Cei care se pretind mântuiți pe veci, vedem ce mărturie au / aici / .
3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea – credința care se manifestă practic a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ – datorită umblării practice cu Domnul, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! – fără credința care se manifestă practic, prin umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută pe cei cu credința doar teoretică (odată mântuiți pe veci mântuiți), Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere! / vedeți aici / .
7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă – credința lui a fost trăită practic!
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
21. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.”
22. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
24. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,
25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
28. Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
29. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
31. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38. ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40. pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Versetul 6 din Evrei 11:  Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! – fără credința care se manifestă practic, prin umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută pe cei cu credința doar teoretică (odată mântuiți pe veci mântuiți), Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere! / vedeți aici / .

Acest capitol ne prezintă eroii credinței, cu precizarea că ei sunt eroii credinței trăite practic, în viețile lor!

În Biblie ne sunt prezentați și eroii ne-credinței, a credinței false (teoretice): cei numiți pui de vipere. Credința eroilor din Evrei a fost o credință PRACTICĂ, care i-a făcut să umble cu Domnul pe calea mântuirii. Nicăieri în Biblie credința teoretică (că te-ai mântuit și gata) nu a dus la mântuire; mai rău, au fost numiți pui de vipere (cei care au încercat să Îl înșele pe Dumnezeu, dar nu au reușit)!
Duceți-vă până la capăt mântuirea voastră, în Duhul Sfânt, altfel (cu mântuirea de moment, pe veci) vă veți rata mântuirea reală viitoare (finală)!

Răspund mântuitului pe veci Măduță

Isaia 5
1. Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă.
2. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.
3. „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!
4. Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

Care bazat pe textul de mai sus s-a întrebat de ce nu mai producem roade.

Odată cu apariția mizeriei de erezie că mântuirea nu se poate pierde, cei pe care creștinismul (arminist) ar fi trebuit să îi învețe să umble cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt, au trecut la erezia că Dumnezeu i-a ales doar pe unii pentru mântuire (nu i-a vrut pe ceilalți) și cei mântuiți pot face orice, că mântuirea nu se mai poate pierde. Au trecut de la creștinism la o erezie blasfemiatoare / vedeți categoria / și Duhul Sfânt a plecat. Mă mir că mai are nesimțirea să zică despre roadele Duhului din Galateni 5.22-23, când știe bine ce fac calviniștii: un lucrător cu evanghelia calvinistă s-a curvălit cu una venită în biserică, sfinții mântuiți pe veci au devenit bețivani curvari drogați, fac avorturi că odată mântuiți sunt pe veci mântuiți. După roadele acestei mizerii de erezii se vede de la cine vine: de la satana, tatăl minciunilor și al ereziilor nimicitoare! Am văzut / ce fac cei mântuiți pe veci în lume / și chiar în acea sectă calvinistă / aici / , / aici / și / aici /  .

Continuarea textului (se potrivește și cu Voi ați fost sarea):
Decret Prezidențial:
5. Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

6. o voi pustii; nu va mai fi curăţată, nici săpată; spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor să nu mai plouă peste ea.” Poate Dumnezeu să aducă pe alții, sfinții care au Duhul Sfânt, care să predice acolo Adevărul! Amin.

Trecerea la evanghelia falsă a mântuirii pe veci duce la condamnare veșnică!

Galateni 1
6. Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie – vedeți jos (a) – cei care ar vrea să ne arate mântuirea pe veci trec de la umblarea în har pe calea mântuirii, până la capăt, la mântuirea (arbitrară) pe moment, pe veci. Adică ei sunt mântuiți (că Dumnezeu i-a ales) pe veci și atât.
7. Nu doar că este o altă evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură / vedeți articol despre tulburare / şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos – am arătat cum tot felul de lupi răpitori care se pretind mântuiți pe veci, nu suportă învățătura sănătoasă (Unul avea un prieten care s-a sinucis dar nu și-a pierdut mântuirea, el a zis că cei care umblă pe calea mântuirii cu Domnul nu se bucură de mântuirea lor, poate că nici nu sunt mântuiți. Sinucigașul s-a bucurat oare de ”mântuirea” lui pe veci?).
8. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! – evanghelia mântuirii pe veci, că i-a ales Dumnezeu în suveranitate arbitrară și i-a mântuit cu de-a sila pe veci cu harul ieftin.
9. Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! – cu câteva zeci de ani în urmă, în America, niște adventiști nemulțumiți de umblarea pe calea mântuirii au trecut la erezia cu mântuirea ușoară, pe veci. Au fost dați afară și nu au mai poluat din interior religia adventistă. Adventiștii au avut inteligența și frica de Domnul să își excizeze tumorile calviniste, slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta!
10. Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos – vedeți jos (b) – apostolul Pavel nu a vrut să propovăduiască o mântuire ușoară pe veci, ca să placă oamenilor (după poftele lor), că erau mântuiți și gata!
11. Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească;
12. pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos – mântuirea care trebuie dusă până la capăt, cu Domnul.

(a) 1 Corinteni 15
1. Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2. şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

(b) 2 Timotei 4
1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp (nu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde), mustră (să îi mustre Dumnezeu pe lupii răpitori și să îi împiedice să propovăduiască erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde), ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor – / vedeți aici categoria /  de la ce învățători mincinoși vine învățătura mântuirii pe veci, ca să nu o credeți!
4. Îşi vor întoarce urechea de la Adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite – punctele T.U.L.I.P. ale calvinismului
5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile!

Ce le spune Biblia sataniștilor care răspândesc învățătura dracilor cu mântuirea pe veci

Ezechiel 34
17 ,,Şi voi, oile Mele, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi.
18 Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună, de mai călcaţi în picioare şi cealaltă parte a păşunei voastre? Că beţi o apă limpede, de mai turburaţi şi pe cealaltă cu picioarele?
19 Şi oile Mele trebuie apoi să pască ce aţi călcat voi cu picioarele voastre, şi să bea ce aţi turburat voi cu picioarele voastre!`

Tot felul de sataniști L-au părăsit pe Domnul și propovăduiesc o altă evanghelie (nu cea pe care am primit-o), care dă o mântuire ușoară dar falsă, pe veci! Asemenea slujitori ai satanei s-au adăpat din apă curată, dar o murdăresc cu erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde. Unii au fost otrăviți de erezie și au crezut că pot face orice, că mântuirea nu se mai poate pierde, odată mântuiți pe veci mântuiți, au făcut orice și starea lor de la urmă a ajuns mai rea decât la început!

Lupii răpitori se pretind oi, dar sunt cunoscuți prin faptul că tulbură învățătura sănătoasă pe care am primit-o de la înaintașii noștri și care este după Biblie: că mântuirea trebuie dusă până la capăt, altfel se poate pierde! Nu vă luați după lupii răpitori, ca să nu fiți cu ei în partea nefericită a veșniciei!

Ce trebuie să facă baptiștii cu ereticii mântuiți pe veci: ”Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe”

Matei 15
1. Atunci nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus şi I-au zis:
2. „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? …
3. Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?

6. aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre – cei care se pretind mântuiți pe veci au înlocuit învățătura Bibliei cu umblarea pe calea mântuirii până la capăt, practic, cu fapte, cu harul suveran ieftin care le-a dat mântuirea ușoară pe veci doar lor, celor care se pretind aleși. Au folosit Sola Scriptura ca să înlocuiască Tradiția catolică cu mântuirea ușoară și arbitrară pe veci, adică cu tradiția calvină (punctele TULIP).
7. Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis:
8. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine – am cunoscut baptiști care au crezut învățătura dracilor a mântuirii pe veci și care au făcut orice, că mântuirea nu se poate pierde și starea lor a mers în rău!
9. Degeaba (dacă au primit altă evanghelie, cu mântuirea ieftină pe veci, degeaba au crezut!). Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” – se pretind sfinți, dar propovăduiesc erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit.

14. Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” – nu este pagubă de sufletele lor, dar măcar să îi mustre Dumnezeu și să nu îi mai lase să ucidă suflete cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Domnul Isus ne-a învățat să îi dăm afară din religia baptistă pe lupii răpitori care propovăduiesc erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde! Adventiștii i-au dat afară pe ai lor și nu mai au această problemă, ca baptiștii cu lupii răpitori! Bine au făcut, L-au cinstit pe Dumnezeu făcând așa!

lup ca oaie

În lume s-au răspândit mulţi amăgitori

Am pus / în acest articol / un text în care scrie despre cei care nu mărturisesc că Isus vine în trup.

2 Ioan 1
7. Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! – sau orice învățătură a dracilor, erezie nimicitoare prin care demonii vor să îi înșele pe oameni.
8. Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre

Calviniștii ar vrea să ne spună că Dumnezeu i-a ales doar pe puțini pentru mântuire (nu i-a vrut pe ceilalți). Domnul Isus a venit în lume și a murit doar pentru cei puțini. Adică nu mărturisesc adevărul, că Domnul Isus a murit pentru toți, mântuirea este oferită tuturor. Practic, se poate spune că Domnul Isus NU a venit în trup (decât pentru cei foarte puțini care se presupune că ar fi aleși). În concepția calviniștilor, Jertfa este restrânsă, extrem de handicapată. În schimb cei ”mântuiți” pe veci cu harul ieftin, rămân mântuiți orice ar face ei apoi, că mântuirea nu se poate pierde!

Concluzie:

  • Domnul Isus nu a venit în trup ca să mântuiască pe cei mulți
  • Domnul Isus a făcut o jertfă care îi mântuiește pe cei puțini (aleși) cu de-a sila, harul ieftin aduce o mântuire ușoară, pe veci – aceasta este o blasfemie, scoate umblarea pe calea mântuirii din învățătura lor. Ei se pretind mântuiți pe veci și gata. În realitate, după Biblie, această jertfă (calvină) este inutilă pentru că fără umblarea până la capăt pe calea mântuirii, nu putem ajunge la mântuirea finală. De asemenea, dacă primim o evanghelie falsă (mântuirea arbitrară, obligatorie, pe veci) degeaba am crezut! Doar Adevărul ne poate duce în partea frumoasă a veșniciei!

Prin strâmbarea învățăturii sănătoase, cei care se cred mântuiți pe veci se potrivesc cu ce a scris Biblia despre ei: că sunt amăgitorii satanei (care au ca tată pe diavolul) și înainte mergătorii anticristului.

Nu vă luați după înșelătorii satanei prin care diavolul vrea să vă piardă sufletele! Doar dacă vă duceți mântuirea voastră până la capăt, veți ajunge în partea fericită a veșniciei.