Prezentare blog – Despre cei odată mântuiți pe veci mântuiți

În România de zeci de ani baptiștii au fost creștini (arminiști). După Revoluție unii au adus din America și au răspândit erezia că odată mântuit ești pe veci mântuit, nu există cădere din har, numită și perseverența (demonică!) în sfințenie. Au răspândit erezia, eu o combat (nu scriu împotriva baptiștilor care nu au această învățătură a dracilor). Există zeci de mii de baptiști care cred Adevărul dat celor sfinți, odată pentru totdeauna. Dar dacă trimiți un om în biserici, între 100 de sfinți există un demonizat care îl învață că mântuirea nu se poate pierde  – în cel mai bun caz. În cel mai rău, cei mai mulți se cred mântuiți pe veci. (de exemplu unii și-au făcut secte independente). Nu credeți erezia nimicitoare a mântuirii pe veci!

Am scris pe blog doar împotriva ereziei mântuirii pe veci; nu împotriva protestanților de atunci (care au fost arminiști prin trăirea lor – nu pretindeau că mântuirea nu se poate pierde orice ar face oamenii), ci împotriva celor care astăzi sunt obsedați de erezia mântuirii pe veci. Protestanții au încercat să îi oblige pe oameni să fie sfinți. Ereticii de acum (tot mai puțini) vor să dea oamenilor învățătura cu mântuirea ușuratică, pe veci.

Erezia mântuirii pe veci a vrut să elimine pocăința și umblarea cu Domnul pe calea mântuirii, dar de aceasta nu avem nevoie, pentru că îl avem pe Cristos! / vedeți articolul / .

Erezia a pornit de la o confuzie (au înțeles greșit unele versete din Biblie) / confuzia – Dumnezeu-a-ales-existenta-unui-nou-grup-crestinii-nu-persoane-separate-indivizi / și / din nou despre confuzia alegerii / . Totuși, mă interesează să combat erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit (numită cu numele diabolic perseverența în sfințenie!) / vedeți articol de ce / . Confuzie fac și cei care nu au înțeles timpurile mântuirii (în fiecare categorie vedeți începând cu articolele care apar în josul ecranului, care au fost primele) / vedeți categoria Timpurile mântuirii / și nu știu că doar intrarea pe calea mântuirii este prin har, numai prin credință, umblarea cu Domnul ne-o facem cu fapte, dacă rămânem în har, până la capăt!

Așa numitele Doctrinele harului, punctele T.U.L.I.P. sunt false: /cele-5-sola-ce-zice-Biblia/ , /cele-cinci-sola-un-raspuns-dupa-Biblie//canoanele-false-de-la-Dort-Dortrecht-un-raspuns-dupa-Biblie/ . Învățătura dracilor adusă și răspândită de lupii răpitori în vremea noastră este de la satana, fiind o mare erezie și blasfemie / vedeți categoria / .

Acești eretici mântuiți numai prin har (fără fapte) nu vor fi cu Domnul în partea fericită a veșniciei (chiar dacă lor așa li se pare), pentru că nu umblă cu Domnul pe calea mântuirii: / categoria exemple-de-cei-care-se-pretind-mântuiți-pe-veci / ,
/ categoria ce-produce-invatatura-dracilor-ca-odata-mantuit-esti-pe-veci-mantuit , numită și perseverența în sfințenie / .

Fără o înțelegere a Bibliei și fără o gândire logică a produs / monstrul-numit-Dumnezeu / .

Uitați-vă aici ce au ajuns cei ”mântuiți pe veci” în lume. Nu vrem să ajungem și noi așa!

De asemenea am combătut erezia cu texte din Biblie / vedeți articolul / , unele minciuni ale lor sunt foarte vizibile și foarte ușor de combătut. / Vedeți categoria unde am arătat delirul unor fanatici care se pretind mântuiți pe veci / .

În Iacov 2 este combătută tocmai credința doar teoretică, fără să umbli cu Domnul pe calea mântuirii practic până la capăt. Dacă nu ar fi existat erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde, aceasta nu ar fi ruinat atâtea suflete! (credința fără fapte este inutilă, nu poate să mântuiască / vedeți categoria – sunt necesare roade / ).

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu-L ascultă pe Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (traducere corectă).

Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 7.15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
16. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? – ei sunt ucigașii de suflete care ar trebui să umble cu Domnul pe calea mântuirii. Roadele lor sunt că ruinează suflete cu învățătura dracilor odată mântuit pe veci mântuit.
Matei 23.13 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici (adică chiar teologii)! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre (ereticii, lupii răpitori nu vor fi cu Domnul în veșnicie) – lasă în urmă suflete ruinate pentru veșnicie! Îți promit mântuirea pentru totdeauna, dar ei înșiși nu o au. Ți-o promit degeaba.

Anunțuri

Romani 3 – se făcea trecerea de la Legea veche (a ritualurilor) la Legea harului trăit practic

Cei care ar vrea să ne învețe că mântuirea este pe moment, pentru veci (fără fapte vrednice) folosesc și texte din Epistola către Romani. Am căutat acolo mântuirea ușoară, în sensul de ușuratică și nu am găsit-o.

Romani 3
Este prezentată întâietatea Iudeului
Iudeii şi Neamurile sunt la fel (de păcătoși)
9 Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat,
10 după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. – Ps 14.1-3; Ps 53.1;
12 Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă; – Ps 5.9; Ier 5.16; Ps 140.3;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune; – Ps 10.7;
15 au picioarele grabnice să verse sânge; – Prov 1.16; Isa 59.7-8;
16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea păcii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.” – Ps 36.1

Am pus și trimiterile ca să vedeți că în acest text este vorba despre încălcarea Legii vechi (sunt preluate versete din Vechiul Testament). Unii se folosesc de texte din Romani ca să ne arate că mântuirea este fără fapte (ești mântuit și gata). Dar se vede că ni se spune că Legea veche nu a fost bună pentru mântuire și că ținerea (parțială, imperfectă) a ritualurilor acesteia nu a produs mântuirea dorită (unii nici nu o mai doreau, că le plăcea să fie ca păgânii din lume).

De ce a fost dată Legea veche (unul din motive): pentru ca oamenii să cunoască ce trebuie să respecte, ce cere Dumnezeu de la ei și așa să știe ce este păcat. Dacă nu ar fi fost dată Legea veche, oamenii nici măcar nu ar fi știut întotdeauna când fac păcate.
19 Ştim însă că tot ce spune Legea (veche), spune celor ce sunt sub Lege (veche), pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu (conform vechii Legi). – Ioan 10.34; Ioan 15.25; Iov 5.16; Ps 107.42; Ezec 16.63; Rom 1.20; Rom 2.1; Rom 2.2; Rom 3.9-23;
20 Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii (vechi) (îndeplinind ritualurile care erau cerute în Legea veche), deoarece prin Legea veche vine cunoştinţa deplină a păcatului. – Apostolul combătea necesitatea îndeplinirii diverselor ritualuri, numite faptele Legii (vechi), cu care ei erau obișnuiți de multe generații. Se făcea trecerea de la Legea veche (a iertării prin jertfele animalelor și a ritualurilor care trebuiau îndeplinite) la Legea nouă, a intrării și umblării cu Domnul în har, practic, cu faptele oamenilor.

Mântuire fără pocăință?

Cine predică mântuirea fără pocăință? Nimeni în mod direct.

Dar dacă îi convingi pe oameni că sunt mântuiți numai prin har, numai prin credință, pe veci, unde mai încape necesitatea faptelor vrednice de pocăință?! Deja sunt (se pretind) mântuiți pe veci.

De la mântuirea care trebuia dusă până la capăt s-a ajuns la mântuirea pe moment și gata (și alții au văzut că mântuirea este tot mai superficială). Nu cumva asta este mântuire fără pocăință? Cei care propovăduiau mântuirea pe veci (care nu se poate pierde) erau purtați doar de obsesia lor și au uitat să mai ceară oamenilor și fapte vrednice de pocăință. Unii dintre cei care au făcut școli teologice în afară, au preluat și răspândesc învățătura că Dumnezeu i-a ales pe unii oameni și această alegere este obligatorie, pe veci, nu mai scapă (orice ar face). Am văzut scrise pe diverse bloguri că oamenii nu au nici un rol în mântuirea lor, că unii (puțini) au fost predestinați la mântuire. Ești mântuit, dacă asculți sau dacă nu. Iar această mântuire este pe veci. În mare măsură, până la noi a ajuns un calvinism superficial, care oferă o mântuire superficială pe veci și nu prea mai cere nimic.

Chiar traducerea Cornilescu ar vrea să învețe că poți fi mântuit numai prin credința teoretică, în Ioan 3.38. Traducerea corectă este: Cine crede în Fiul are viaţa (veșnică); dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

În obsesia unora cu propovăduirea mântuirii (superficiale) pe veci, unde mai este pocăința (cu roade vrednice)? (în afară de o pocăință pe moment, apoi ești gata mântuit pe veci).

Sau în obsesia că Dumnezeu i-a ales pe câțiva și i-a mântuit pe veci (fără voia lor, fără ca aceștia să știe ce se întâmplă), nu mai încape necesitatea pocăinței. Dacă ești ales obligatoriu și nu mai scapi de mântuire, unde mai este necesitatea pocăinței? Unde mai este necesitatea umblării pe cale până la capăt, cu ajutorul Duhului Sfânt, dacă orice ai face, nu mai poți să îți pierzi mântuirea?

Am cunoscut oameni care au crezut erezia că mântuirea nu și-o mai pot pierde și au făcut orice. Dumnezeu este de vină, că nu i-a ales? Nu, vinovați sunt cei obsedați de mântuirea pe veci (ești îndreptățit înaintea lui Dumnezeu numai prin credință și nu mai scapi, așa rămâi) și care au omis în mare măsură să îi învețe pe oameni să facă ce le-a poruncit Domnul Isus – vedeți Matei 28 ultimele versete.

Dacă pe unii i-au convins că sunt mântuiți pe veci (am cunoscut de-aceștia care credeau sincer că pot face orice, că sunt mântuiți pe veci și trăiau ca cei din lume, chiar mai rău), unde mai încape cerința de pocăință? Cum mai poți cere să fie ucenic unuia care a devenit ca o stâncă, de împietrit în mântuirea lui pe veci?

Cu câteva zeci de ani în urmă, au apărut scriitori care doar au piratat protestantismul, au uitat de spiritul lui și au luat numai ce le-a plăcut (cum zice Biblia, că își vor da învățători după poftele lor) și au dat oamenilor o mântuire pentru veci, pe moment. A ajuns așa de cumplit fanatismul lor, încât se consideră că mântuirea pe moment pentru veci este calvinism, iar orice responsabilitate a oamenilor în mântuirea lor este arminism. Americanii (de la ei ne-a venit obsesia pentru mântuirea pe veci) au observat că erezia produce victime și s-au sucit și au zis că dacă Dumnezeu ne-a ales, și noi trebuie să ne facem partea noastră (îi numea cineva carminiști). Spuneți unui fanatic treaba asta (să ne facem partea noastră în propria mântuire) și să vedeți cum se schimonosește! Se cred mântuiți pe veci numai prin har și numai prin har și unii își poartă harul mai rău ca cei din lume. Dar după ce americanii s-au mai domolit și și-au mai revenit din acel fanatism, la noi unii găsesc și traduc fanatismele vechi.

În aceste fanatisme (cu alegerea obligatorie), unde mai încape pocăința? Oricum nu îți mai poți pierde mântuirea (așa trăiesc unii).

Au observat și alții că în bisericile unde s-a propovăduit mântuirea pe veci, oamenii au devenit tot mai neinteresați de pocăință, tot mai reci. Nu prea îi mai interesează nimic. (Există și unii care au râvnă, dar sunt excepții). De la delăsarea pentru fapte vrednice au ajuns la delăsarea privind facerea de ucenici. Oricum, sunt mântuiți pe veci, deja cu un picior în rai (chiar dacă unul le mai este pe pământ).

Am citit pe un alt blog această întrebare, că cine predică mântuirea fără pocăință. Nimeni nu predică așa ceva, dar asta se înțelege din obsesia mântuirii pe veci. Așa au înțeles unii, au trăit asta și au ajuns mai jos decât cei din lume și se cred sincer aproape ajunși deja în sînul lui Avraam.

Probleme ale apariției vieții la întâmplare

În mod surprinzător, ipoteza evoluționistă a dovedit foarte bine existența unui Creator, mai bine ca orice altceva. Atei care chiar au vrut să vadă adevărul, l-au găsit și admirat pe Creator în creația Lui.
Să ne întoarcem la experimentul lui Miller, cel care a obținut aminoacizi într-o atmosferă primordială. Ceea ce nu ni se spune este că a folosit niște capcane pentru a extrage substanțele obținute și care puteau fi distruse de substanțele toxice din mediul în care au fost obținute.
http://www.descopera.org/originea-vietii/
In experiment s-a folosit apa, metan, amoniac si hidrogen. Au fost inchise intr-un tub steril de sticla sub forma de bucla inchisa. Tubul era alcatuit din doua sectiuni majore, una care a fost umpluta cu apa, iar cealalta avand doi electrozi. Apa era incalzita entru a se evapora, iar electrozii simulau fulgerul trecand prin atmosfera (prin vaporii de apa). Apoi atmosfera era racita din nou pentru ca apa sa se condenseze, iar ciclul se repeta din nou.
/ wikipedia.org/ Miller – Urey_experiment /
Substanțele din experiment au conținut N,C,H,O și într-o primă fază a rezultat și HCN, temutul gaz de luptă acid prusic, cunoscut și ca Zyklon B. Ce s-ar fi făcut primele forme de viață să apară într-o atmosferă extrem de toxică, care conținea acid cianhidric?
În alte experimente a fost folosit și H2S (emis în atmosfera primordială de vulcani), alt gaz toxic.

Și uite așa, au ajuns la început, adică nu au obținut nimic (dacă nu obțin nici măcar o formă de viață biologică, nu are ce să evolueze). Sigur că ei folosesc denumiri ca ”descoperire fascinantă”, dar sunt doar vorbe goale, așa cum unii folosesc expresii ca ”sola fide”, ”harul suveran”, ”harul irezistibil” etc ca să dovedească că există mântuire fără pocăință. Nu există!

Matei 3.7… Pui de vipere, cine v-a învățat că există mântuire fără pocăință, pe veci și gata, te-ai mântuit și nu mai scapi?

Evoluționism ”științific”

Ca nu cumva să acceptăm existența unui Dumnezeu creator, ateii au produs și susținut teologia evoluționistă: că materia a prins viață și a avoluat de la formele simple la cele mai complexe. De ce este o teologie? Pentru că încearcă să Îl înlocuiască pe Creator cu întâmplarea. Formele de viață rezultate sunt lipsite și de suflet (doar Creatorul poate crea suflete) și de valoare, pentru că întâmplarea nu produce valori. Ipoteza evoluționistă nu a fost o teorie științifică, pentru că nimeni nu a dovedit-o, ci o teologie demonică.
Doar Creatorul poate crea valori, punând în creațiile sale propria valoare.
De atunci, toți marii dictatori care au comis genocide au fost atei care nu au văzut valoare în oameni. Statele totalitare sunt atee. Materia care a prins viață la întâmplare nu avea valoare.

Să analizăm pe scurt ipoteza evoluționistă
Ca să poată să-L dea pe Creator la o parte, ateii au trebuit să pună ceva în loc. Darwin a zis că formele de viață biologică (materială) evoluează de la simplu la complex, dar a trebuit să fie explicată și apariția vieții (cum materia moartă a prins viață).

http://www.descopera.ro/stiinta/928926-de-la-materia-neinsufletita-la-biosfera
Cu numai câteva zeci de ani în urmă, Miller a făcut experimentul care îi poartă numele. A pus într-un recipient un amestec de metan, amoniac, hidrogen, apă (vapori) și a supus amestecul unor descărări electrice. A obținut substanțe organice care au putut fi considerate moleculele vieții.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/biologie/biochimie/Peptide-si-polipeptide68.php
Iar dacă apoi moleculele vieții (biologice) se asociază în peptide și polipeptide, am obținut cărămizile vieții. Și așa au pornit pe drumul care părea să explice apariția vieții (materiale) pe pământ și evoluția până la formele de viață biologică superioară. Structurile polipeptidice s-au organizat (de către cine au fost organizate?), au evoluat. Se zice că primele forme de viață au evoluat în continuare și așa au obținut ceea ce voiau: eliminarea Dumnezeului creator și eliminarea oricărei valori a formelor de viață superioară. Dacă ești o amibă mai evoluată (apărută la întâmplare), ce valoare crezi că ai? Cât o amibă! Valoarea pe care ți-o dai singur, o ai.

Și dacă ai fost ales și obligat la mântuire (nu că te-ai pocăit tu, ci că zeul-computer te-a ales arbitrar și te-a mântuit cu de-a sila), ce valoare ai tu? Ce valoare are o mântuire teoretică opusă mântuirii practice arministă creștină? ”Pui de vipere”, i-a numit Ioan botezătorul pe cei care s-au crezut aleși și mântuiți pe veci numai prin credință, numai prin apartenență (cu harul ieftin) și atât.

Ce valoare pentru veșnicie au cei mântuiți numai cu credința teoretică?

Monstrul numit Dumnezeu (2)

Vă prezint pe scurt câțiva dintre marii dictatori care au comis genocide, chiar împotriva celor pe care ar fi trebuit să îi conducă, să îi ridice spre mai bine.

Dictatorul comunist (ateu) Pol Pot a produs 2,2 milioane victime (din totalul de 8 milioane) în numai 4 ani, în Cambogia

https://en.wikipedia.org/wiki/Pol_Pot

The combined effects of executions, strenuous working conditions, malnutrition and poor medical care caused the deaths of approximately 25 percent of the Cambodian population.

Modern research has located 20,000 mass graves from the Khmer Rouge era all over Cambodia. Various studies have estimated the death toll at between 740,000 and 3,000,000 – most commonly arriving at figures between 1.7 million and 2.2 million, with perhaps half of those deaths being due to executions, and the rest being attributable to starvation and disease. Demographic analysis by Patrick Heuveline suggests that between 1.17 and 3.42 million Cambodians were killed. Demographer Marek Sliwinski concluded that at least 1.8 million were killed from 1975 to 1979 on the basis of the total population decline. Researcher Craig Etcheson of the Documentation Center of Cambodia suggests a death toll of between 2 and 2.5 million, with a „most likely” figure of 2.2 million. After five years of researching some 20,000 grave sites, he concludes that „these mass graves contain the remains of 1,386,734 victims of execution”. A U.N. investigation reported 2–3 million dead, while UNICEF estimated that 3 million had been killed. The Khmer Rouge themselves stated that 2 million had been killed —though they attributed those deaths to a subsequent Vietnamese invasion. By late 1979, U.N. and Red Cross officials were warning that another 2.25 million Cambodians could die of starvation due to „the near destruction of Cambodian society under the regime of ousted Prime Minister Pol Pot”, most of whom were saved by international aid after the Vietnamese invasion. An additional 300,000 Cambodians starved to death between 1979 and 1980, largely as a result of the after-effects of Khmer Rouge policies.

 

Marea foamete din China a ucis zeci de milioane de chinezi (în numai 3 ani au pierit atâția oameni cât aproape de două ori populația României de azi), pe fondul unor dezastre naturale, dar nu în mare măsură datorită acestor dezastre, ci din cauza colectivizării comuniste (atee) din timpul Marelui salt înainte (comunist ateu).

https://en.wikipedia.org/wiki/Great_Chinese_Famine

Famine
The great Chinese famine was caused by a combination of adverse weather conditions, social pressure, economic mismanagement, and radical changes in agriculture imposed by government regulations.

Mao Zedong, chairman of the Chinese communist party, introduced drastic changes in farming policy which prohibited farm ownership. Failure to abide by the policies led to punishment. The social pressure imposed on the citizens in terms of farming and business, which the government controlled, led to state instability. Owing to the laws passed during the period and Great Leap Forward during 1958–1962, according to a book review in the New York Times, about 36 million people died of starvation in this period

Along with collectivization, the central government decreed several changes in agricultural techniques based on the ideas of Soviet pseudoscientist Trofim Lysenko. One of these ideas was close planting, whereby the density of seedlings was at first tripled and then doubled again. The theory was that plants of the same species would not compete with each other. In practice they did, which stunted growth and resulted in lower yields.

Chinese journalist Yang Jisheng concluded there were 36 million deaths due to starvation (while another 40 million others failed to be born, so that „China’s total population loss during the Great Famine then comes to 76 million.” However, some scholars argue that the 40 million people who „failed to be born” should not actually be counted, since they never actually existed in the first place, except as pure statistical speculation on paper). The term „Three Bitter Years” is often used by Chinese peasants to refer to this period.

 

Ce au în comun acești dictatori, ca și alții? Că sunt comuniști atei. De ce avea nevoie comunismul să fie ateu? Ca să poată dispune de oameni. Întâmplarea nu are valoare! (zicem că s-a întâmplat și gata). Deveniți un rezultat al întâmplării (evoluționismul a părut că poate explica apariția vieții la întâmplare și apoi dezvoltarea unor forme de viață biologică, nu spirituală, din formele mai simple), oamenii nu mai aveau nici o valoare. Statul ateu și mai ales dictatorul ateu putea dispune de aceste ființe fără valoare după cum dorea, fără să dea socoteală nimănui, întâmplarea oricum nu are valoare.

Cum ar fi fost ca doctrinele harului să fie adevărate? Dumnezeu să fi făcut o lume în care să creeze omenirea și să condamne la chinuri veșnice zeci de miliarde de oameni, în mod ARBITRAR (adică la întâmplare), fără să îi întrebe măcar? Este, în mod evident pentru noi, vorba de satana care se preface în înger de lumină (este bine că i-a ales pe aceia pe care i-a vrut, dar cu restul cum rămâne?).

Tot felul de lupi răpitori au adus și răspândit și la noi învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, cunoscută și ca odată mântuit pe veci mântuit. Cei mai inteligenți au spus-o direct, dar cei mai lipsiți de inteligență (sau care nu și-o folosesc, dacă o au) ne-au murdărit bisericile cu Doctrinele dracilor (a căror învățături le propovăduiesc), pe care cu obrăznicie le numesc doctrinele harului: că un monstru (pe care ei îl numesc Dumnezeu, dar care este Dumnezeu fals) i-a ales numai pe unii pentru mântuire (ca un dictator nebun, nu i-a vrut pe toți la mântuire), harul prins cu ocaua mică nu a fost pentru toți (în contradicție directă cu Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce – oferă, nu obligă – mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat), Duhul Sfânt nu s-a ajuns la toți (o fi avut și altceva de făcut, în Univers sau este prea mic și prea slab). Câtă încredere să ai într-un monstru? O asemenea mântuire la întâmplare nu produce valori, ci nimicuri, lipsite de orice valoare. Valoarea pe care și-o dau singuri cei ”mântuiți pe veci” în mod arbitrar este (pentru veșnicie) exact valoarea din poza de la începutul acestui articol (vezi poza de sus).

De ce să avem nevoie de monstrul lor de dictator nebun, dacă Îl avem pe Dumnezeul adevărat?

Mântuirea ușuratică

Harta Europei în vremea reformei protestante – vedem (cu roșu) grupările de anabaptiști, cu mov luteranii (și cei cu influențe luterane), anglicanii și reformații în Olanda, Elveția și Ungaria. Majoritatea protestanților erau luterani (știm că Luther a protestat, a fost dat afară dintre catolici și așa a început reforma), i-a întrebat cineva pe pastorii luterani ce zic ei despre mântuire?

Calvinii au fost mai puțini (reforma putea fi făcută și fără Calvin, care a vrut să producă oameni mai buni, nu mai răi), s-a făcut reclamă calvinismului prin doctrinele ciudate, prin care niște indivizi fără scrupule au vrut să dea valoare unei minciuni: mântuirea pe veci. Dar și în Biserica Reformată, mântuirea nu este dată ușuratic. Pe ei i-a întrebat cineva?

După revoluție, lupii răpitori au răspândit și la noi teologia mântuirii pe veci. Veneau americani sau români de acolo (sau care au făcut școala eretică acolo) și ne învățau că odată mântuit ești pe veci mântuit (accentuau că mântuirea nu se poate pierde, fără să ceară roade vrednice de pocăință, aceasta este mântuirea fără pocăință).

Dracul suveran

Continuarea acestui articol.

Iuda (1).5 s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda (condamnarea, sentința – din alte traduceri) aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc (neagă) pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

Catolicii care au făcut Reforma protestantă (erau catolici) au dat oamenilor de rând Biblia și astfel și-au trăit religia mai intens. Au cunoscut Noul Testament și au pus în practică ce scrie acolo. Practic, au adăugat la teologia incompletă (teoretică), trăirea practică. Din câte știu eu, nu au insistat pe ”odată mântuit pe veci mântuit”. Nu cred că și-au putut măcar imagina mântuirea fără trăirea practică, prin faptele lor. Nu erau mântuiți pe veci și gata (mântuire fără fapte, fără pocăință). Erau obligați să se conformeze religiei lor (că altfel era vai de ei).

Odată cu îndepărtarea (în timp) de acele vremuri, prin lipsa obligării umblării lor, religia s-a diluat. S-a pus în continuare accentul pe credință și necesitatea faptelor a dispărut. În teologia care a alterat religia baptistă de la noi, mântuirea a fost pe veci, numai prin credință. S-au luat mult prea în serios sloganele teoretice Sola fide (numai prin credință), deși în viețile protestanților s-a văzut că și-au trăit practic credința și Sola gratia (numai prin har) și unii ”mântuiți pe veci” și-au înmulțit harul schimbat prin birturi, pe la curve, la jocuri de noroc etc. Aceia au uitat de prima Sola, arminista Sola Scriptura, iar Scriptura profund arministă nu oferă o mântuire ușuratică (și gata, ești mântuit fără fapte, pe veci), ci pretinde trăire practică (credința fără fapte nu mântuie).

M-am întrebat ce s-a întâmplat între timp, de s-a ajuns la opusul reformei? S-a renunțat la spiritul reformei (unii lupi în blană de oi nu l-au cunoscut) și, bazându-se doar pe litera reformei, și-au creat învățături care să le placă. Luther a (re-)inventat mântuirea pe veci pentru că îi era prea frică că își pierde mântuirea (deși Biblia l-a asigurat că nu va fi lăsat din har, dacă vrea să umble cu Domnul) și ca să lupte eficient împotriva indulgențelor. Dar cum mântuirea pe veci (mai ales orice ai face) nu avea suport biblic, unii au inventat ”doctrinele harului”. Mai ales în ultimele zeci de ani, lupii răpitori s-au folosit de doctrinele harului ca să poată face orice. Doctrinele harului au devenit doctrinele dracului. Cei care au vrut să poată face orice s-au bazat pe aceste doctrine (că dacă sunt aleși pe veci, nu își mai pot pierde mântuirea) și au luat-o razna. Iar dacă o iei razna, oricum nu este vina ta, este vina lui Dumnezeu (care este foarte suveran și de fapt a ales pe puțini pentru mântuire și pe mulți pentru pierzare, că așa a avut chef), și atfel, Dumnezeul adevărat este negat. De la seriozitatea rămânerii și umblării în har s-a trecut la mântuirea obligatorie, că poți face orice și nu mai scapi de mântuire, nici să vrei. Îndreptățirea numai prin credința teoretică este pe veci, orice ai face. Mântuirea a devenit ușuratică și atât. Dacă Dumnezeu te-a ales arbitrar și obligatoriu, ești mântuit orice ai face. Dar dacă monstrul cel rău nu te-a vrut mântuit (s-a terminat harul și nu a ajuns și pentru tine) nu vei fi mântuit, orice ai face și vei fi în locul rău în veșnicie fără să fi fost întrebat măcar, / vedeți articolul despre Monstrul numit Dumnezeu / și ce fac unii dintre cei mântuiți pe veci (la comentariile de acolo).

Scheletul teologic

Liderii Reformei protestante au fost (inițial) catolici și nu au vrut să ofere oamenilor o mântuire ușoară (ușuratică) pe veci, că te-ai mântuit și gata. Harul nu era ieftin (noi știm ce riscau atunci cei care credeau că se înmulțește harul). Nu puteau să ofere mântuire fără pocăință. I-au obligat (cum au putut) pe oameni să umble pe calea mântuirii. Și protestanții proveneau din catolici (și erau obișnuiți cu mântuirea de tip catolic), deci nici ei nu credeau în mântuirea ușuratică. Prin seriozitatea lor, au fost mai degrabă înclinați să creadă că nu există mântuire fără pocăință.

Odată cu trecerea timpului și îndepărtarea de originea lor, această credință s-a diluat: oamenii sunt tot mai superficiali și nimeni nu îi mai poate obliga să mai umble pe o anumită cale. Partea care a pătruns în religia baptistă de la noi nu a fost originalul, ci scheletul teologic dezbrăcat de blana de oaie și îmbrăcat în blana de lup. S-a renunțat la spiritul reformat (și alții au observat asta) și pe scheletul teologic s-a construit altceva: că poți face orice, că mântuirea nu ți-o mai poți pierde!

De la șocul inițial cu propovăduirea obsesivă că mântuirea nu se poate pierde, după ce a devenit evident că produce victime, cei inteligenți (chiar dacă au crezut că mântuirea nu se mai poate pierde) au trecut la propovăduirea necesității faptelor, a umblării cu Domnul pe calea mântuirii, a pocăinței până la capăt, că altfel aia nu este mântuire.

Despre fapte și trecerea de la o lege la alta

În mai multe locuri în Noul Testament ni se spune că am fost mântuiți numai prin credință, fără fapte și acestea sunt mult citate (de către cei care vor să ne ofere mântuirea ușuratică). Tocmai se făcea trecerea de la legea veche, dată prin Moise (care știm că a fost dată ca oamenii să afle că nu se pot mântui singuri) și apostolul Pavel vorbea împotriva faptelor vechii legi, nici vorbă că mântuirea în har era doar pe moment, pentru veci și atât. Le vorbea celor din poporul ales (în vechime) și care erau extrem de obișnuiți cu legea, rigorile și ritualurile ei. Se făcea trecerea de la legea veche, cu faptele (ritualurile) ei la Legea nouă, de aceea se vorbea împotriva faptelor (vechii legi). Nu era vorba de trecerea la mântuirea numai prin credința fără fapte (care nu mântuie, vedeți textul de mai jos), ci de acum oamenii care au intrat numai prin credință pe calea mântuirii, au ajutor de sus ca să umble pe ea.

Iacov 2
14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
17   credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele” – a fost o îndemnare la trăirea practică (ca și Evrei 11). Unde este apreciată în Biblie, credința numai teoretică? Nicăieri.
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu sunt mântuiți!

Reformații au pus accent pe credință, dar nu era lipsită de fapte (ale noii legi). Nu au intenționat să ofere lumii o mântuire pe moment și gata (nici vorbă de aceasta). S-a ajuns la mântuirea ușuratică prin alterarea spiritului reformei: că dacă te-a ales Dumnezeu nu mai scapi. Care lider al reformei a zis așa ceva?

Cum neagă pe Domnul Isus cei care falsifică HARUL

Iuda (1).5 s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda (condamnarea, sentința – din alte traduceri) aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc (neagă) pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

Să vedem cele două concepții despre mântuire:
Mântuirea pe veci: numai te-ai mântuit pe moment, pentru veci, numai prin credință, numai prin har (apoi dacă faci tot ce vrei, de mântuire nu mai scapi, dar măcar se mai înmulțește harul irezistibil). Pentru că mântuirea aceasta nu are bază biblică, au fost inventate niște vrăjeli numite punctele T.U.L.I.P.: Dumnezeu nu i-a vrut pe toți la mântuire, ci îi mântuiește doar pe puțini. Cei puțini au fost aleși în suveranitate arbitrară și sunt mântuiți de nu mai scapă, nici să vrea ei. Harul este doar pentru cei puțini, pe care îi mântuiește cu de-a sila.

Arminismul a fost o întoarcere la Biblie: mântuirea trebuie dusă până la capăt, că altfel se pierde. Dumnezeu oferă mântuirea tuturor, dar nu toți cei chemați vin la mântuire și unii se pierd pe drum. Este de remarcat că unii din cei care (după Revoluție) propovăduiau ”mântuirea pe veci” de nu mai scapă nimeni dintre cei aleși de ea, au trecut la necesitatea faptelor care trebuie să însoțească mântuirea (nu mai vor să piardă suflete cu erezia nimicitoare a mântuirii ușuratice, pe veci).
Dumnezeul arminist îi cheamă pe toți la mântuire, harul este oferit tuturor Tit 2.11 (vedeți aici), Jertfa poate să îi mântuiască pe toți oamenii, Dumnezeu îi păzește (ține) pe calea pocăinței pe toți cei care vor să rămână pe ea (Dumnezeu ne ține în har).

Să ne mulțumim cu un surogat (tentativă) de Dumnezeu care i-a ales pe cei puțini, o Jertfă handicapată (extrem de ne-acoperitoare) care îi mântuie numai pe cei puțini, o tentativă (găsiți o expresie mai potrivită?) de Duh Sfânt care îi pocăiește (cu de-a sila) doar pe unii (apoi nici nu mai contează ce fac aceștia)?! Dumnezeul exclusivist n-are chef să ne mântuiască pe toți?!
Putem avea Dumnezeul Adevărat, care vrea mântuirea (binele veșnic) al tuturor oamenilor (creați pentru veșnicia bună, dar care au fost pierduți și încă se mai pierd prin alegerea lor), care oferă (dar nu obligă!) mântuirea tuturor, Jertfa Adevărată bună pentru toți, Duhul Sfânt pentru toți!

S-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru

Iuda 1 (epistola lui Iuda este scurtă și nu a fost împărțită în mai multe capitole, doar în traducerile electronice apare capitolul întâi)
1 Iuda, rob al lui Isus Hristos şi fratele lui Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Hristos:
2 Îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.
3 Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

Cine sunt cei care schimbă harul în desfrânare? Cei care își îndeamnă ascultătorii să umble neapărat cu Domnul, până la sfârșit, pe calea mântuirii (pentru că nu a existat niciodată și nici nu va exista vreodată mântuire fără pocăință dusă până la capăt, în veșnicia fericită, cu Domnul), sau cei care propovăduiesc o mântuire falsificată, ușuratică, numai prin credință, pe veci?

Baza doctrinară falsă ucide suflete venite la mântuire

Am văzut în articolul precedent (în mai multe traduceri) versetul:

Filipeni 3.16 Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel (altă traducere să umblăm după aceeaşi regulă şi să fim cu acelaşi gând)

16 Dar acele lucruri care formează baza noastră doctrinară comună, (trebuie) să producă în noi acelaşi mod de viaţă (traducerea BVA).

Îndepărtându-se de spiritul reformei, unii au inventat o mântuire super-simplificată, că dacă te-a ales Dumnezeu (la facerea lumii), te mântuiește pe veci, că așa are chef zeul-computer și nu mai scapi.

Chiar mai mult, Dumnezeu întâi te mântuie cu forța și abia apoi îți dă credința. Mântuirea aceasta este ușoară (nu trebuie să faci nimic) și chiar ușuratică, că nici nu contează dacă Îl asculți pe Dumnzeu sau nu, gata, ești mântuit pe veci. O astfel de mântuire (fără fapte) este propovăduită de fanatici (fără inteligență sau care, chiar dacă o au, nu și-o folosesc). Nu am întâlnit oameni inteligenți care să zică despre o așa mântuire, opusă Bibliei. Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa eternă; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa veșnică, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (aici traducerea Cornilescu a fost greșită). Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care au vrut să fie mântuiți fără pocăință (fără roade vrednice), iar Iacov 2 combate credința teoretică (mântuit prin credință și gata). Eroii credinței din Evrei 11 sunt eroii credinței trăită practic, cu faptele lor. Vedeți câte verbe (acțiuni practice, fapte) sunt acolo: prin credință au făcut …, au ascultat … Nu există în Biblie credință teoretică (fără trăire practică) care să mântuie. Dumnezeu apreciază doar credința trăită practic, în mod real, în viața de zi cu zi!

Ca urmare a primirii ereziei nimicitoare că mântuirea este pe veci și nu se mai poate pierde, mai ales în forma ei cu mântuirea numai prin credința teoretică, unii au ajuns să facă orice (că nu există cădere din har) / vedeți la comentarii în articolul de aici / : au ajuns bețivani, curvari, drogați, scandalagii etc, unii chiar fac avorturi că nu își mai pot pierde mântuirea. Sub influența ereziei nimicitoare, starea lor de pe urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi.

Învățăturile dracilor că odată mântuit pe veci mântuit, care formează baza doctrinară (falsă) comună a lor, au ucis sufletele celor intrați numai prin credința fără fapte vrednice de pocăință, pe calea mântuirii.

Nu ucideți sufletele chemate la pocăință cu învățătura dracilor, pentru că dacă o faceți, le pierdeți lor veșnicia fericită , dar o pierdeți și pe a voastră!

În lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel

Pentru că (în articolele precedente) a fost vorba despre un text din Filipeni 3, să vedem versetul 16

Filipeni 3.16 Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel (altă traducere să umblăm după aceeaşi regulă şi să fim cu acelaşi gând)

16 Dar acele lucruri care formează baza noastră doctrinară comună, (trebuie) să producă în noi acelaşi mod de viaţă (traducerea BVA).

După instaurarea comunismului, zeci de ani baptiștii din România au fost arminiști (au renunțat la ”nuanța” de calvinism, cea cu alegerea), credeau că mântuirea prin har trebuie dusă până la capăt, ca să nu se piardă. Dar și calviniștii (inteligenți) responsabili susțin că credința este moartă fără fapte, deci dacă nu este trăită practic (cu fapte, roade vrednice de pocăință), aceea nu este mântuire.

(Doar fanaticii mai propovăduiesc mântuirea prin alegerea obligatorie, pe moment pentru veci, că nu mai scapi, cunoscută și ca odată mântuit pe veci mântuit. Cei inteligenți, care au văzut că produce victime, au renunțat la alegerea obligatorie și la mântuirea orice ar face cei care se cred mântuiți).

Baza noastră doctrinară comună este faptul că mântuirea trebuie trăită practic, cu fapte (roade vrednice de pocăință), pentru că numai așa vom ajunge la destinația fericită!

Mântuirea la timpul prezent

Apostolul Pavel nu credea că este mântuit pe veci și atât, ci alerga spre țintă, spre veșnicia fericită.

Filipeni 3
10  să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi – nu seamănă cu mântuirea ușuratică, prin alegerea arbitrară și ”suverană”, că te-ai mântuit și gata, pentru veci
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Credința și faptele merg împreună

https://crestiniiazi.wordpress.com/credinta-fapte/

Spicuiesc de acolo:

”Concluzie . Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu , prin credinţa , dar o credinţa vie validată prin fapte,nu una doar teoretică .
Credinţa nu poate înlocui faptele, credinţa şi faptele merg împreuna nu se exclud reciproc.
Unul din punctele vulnerabile al protestantismului este dezinteresul (dispreţul) multora pentru a face fapte bune pe motiv că acestea nu sunt esenţiale pentru mântuire. Mântuirea este prin credință ,dar judecata este după fapte. ..simplu .(Matei 25).

Crestinii evanghelici de occident ,SUA etc, sustin preponderent doctrina calvinista in timp ce evanghelicii din Europa de est sustin arminianismul sau o varianta combinata.
Daca facem o analiza logica si realista a celor doua dotrine putem trage concluzia ca armianismul este mai aproape de o interpretare corecta a Scripturii.
Teoria calvinista a predestinarii ,respectiv ca unii sunt alesi pentru mantuire altii nu ,naste firesc urmatoarea intrebare . De unde sa stiu eu daca sunt printe cei alesi ?
Raspunsul adeptilor calvinismului este : Daca esti printe cei alesi ,in primul rand vei simti o chemare pentru a-l urma pe Hristos ,apoi vei avea dorinta continua de a te sfinti etc.
Sa fim realisti . Se vede aceasta peseverenta permanenta pentru pocainta si sfintire in bisericile protestante calviniste ?
Teoria ca teoria …dar practica ne omoara…(spune un proverb )
Avem suficiente exemple in Scriptura care contrazic multe din teoriile calviniste enuntate anterior.
Cateva exemple : 1 Timotei 3-4 : Lucru acesta este bun si bine primit inaintea ,Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostiinta adevarului”. Deci TOTI nu doar unii…
Dar…practica ne demonstreaza ca…
Matei 20:16 “Multi sunt chemati putini sunt alesi “.
Nu toti care sunt chemati , vor ramane pe cale, unii vor cadea .
2 Petru 2:20-22 “Intradevar dupa ce au scapat de intinaciunile lumii prin cunosterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos se incurca iarasi si sunt biruiti de ele ,starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai”…..
Apostolul Pavel confirma aceiasi realitate in 1 Corinteni 5:9-13
” Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.

Nu toti chemati vor reusi sa se ridice la standardele chemarii lui Dumnezeu :
Ev. dupa Matei cap . 25:46
Atunci cum ramane cu predestinarea ,odata mantuit pentru todeauna mantuit?
Teoria care nu se confirma prin practica ……se infirma sigura. ”

Credința mântuitoare

Filipeni 3
1 Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul.
Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos – unii se miră că repet aceleași lucruri
7 Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea – nu seamănă cu mântuirea ușuratică, numai prin credință, pe moment, pentru veci!, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus – am intrat pe calea mântuirii numai prin credință (mântuirea la trecut) ca să umblăm practic pe ea (mântuirea trăită la prezent), până la mântuirea finală viitoare. / Vedeți categoria Timpurile mântuirii / .
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă – nu avea impresia că este mântuit pe veci (odată mântuit pe veci mântuit) fără roade vrednice de pocăință; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
16 Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai Crucii (Jertfei) lui Hristos – lupii răpitori care propovăduiesc mântuirea pe veci și care ucid suflete intrate pe calea mântuirii, cu erezia lor nimicitoare!
19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ – odată mântuit poți face orice, că nu există cădere din har
20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri – a celor care își duc mântuirea lor până la capăt, în veșnicia fericită, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
21 El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

versetul 9 … neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – vedem în Biblie, ca și în acest text, că se referă la credința trăită practic, aceasta este credința mântuitoare.

Mântuirea prea simplificată este doar teoretică (în imaginație)

Nu am găsit nici un indiciu (că de dovadă nici nu poate fi vorba) că liderii Reformei protestante să fi dat oamenilor o mântuire ușoară (cu sensul de ușuratică). Dimpotrivă, seriozitatea umblării lor i-a făcut ca mai degrabă să îi oblige pe protestanți să fie cât mai serioși, fiecare în umblarea lui, nici vorbă că doar ești mântuit și gata.

Reiau comentariul anterior: si atunci ce facem cu vorbele apostolului Pavel care spune ca faptele noastre sunt ca o carpa murdara inaintea luiDumnezeu..deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte…cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie

Se face o confuzie: sunt confundate faptele celor aleși care trăiau în neascultare de Dumnezeu (au fost aleși degeaba, că alegerea fără ascultarea lor practică nu i-a mântuit!) cu roadele vrednice de pocăință. Harul ne ajută să facem ce nu au reușit cei din vechime, să umblăm cu Domnul. Prin har avem îndreptățirea, ca să umblăm în har până la capăt, practic, cu faptele noastre bune (nu numai teoretic). Prin simplificarea mântuirii, unii au ajuns la mântuirea că doar dau din gură că sunt mântuiți pe veci, dar, conform Bibliei, asta nu este mântuire!

Și dacă tot a venit vorba despre apostolul Pavel, să ne amintim că în Biblie (insuflată de Dumnezeu) acesta ne spune:

Filipeni 3.12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc – nu seamănă cu mântuirea pe veci, că nu mai scapi!

Fanaticii, ca să găsească o acoperire biblică (acoperire care este falsă) pentru învățăturile pe care și le-au dat singuri, după placul lor, i-au pus în gura apostolului Pavel vorbe pe care nici nu le-a spus, nici nu sunt în spiritul Noului Testament (credința ne învață și ne ajută să intrăm și să mergem pe cale, până la țintă, nu să nu facem nimic).

Confuzia celor ”mântuiți pe veci” despre fapte și mântuirea prin credința teoretică

La articolul din linkul de aici, cineva a dat un comentariu:
si atunci ce facem cu vorbele apostolului Pavel care spune ca faptele noastre sunt ca o carpa murdara inaintea luiDumnezeu..deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte…cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie

În altă parte, la un alt articol, pe un alt sait, am găsit un comentariu despre faptele bune:
Isaia 64
6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.
Dumnezeu socotește o cârpă mânjită doar faptele bune ale celor care trăiesc continuu în păcat. Citiți atent acel capitol. Versetul 7 spune că nu era nimeni care să cheme Numele Domnului între ei. Isaia a trăit înainte ca să fie pustiit Ierusalimul și nici nu a apucat să vadă acest eveniment, dar el l-a văzut prin Duhul în viitor. Iar după ce a văzut pustiirea Ierusalimului, a deplâns poporul pentru păcatul în care trăia și de care știa că nu se va lăsa.

Se vede că cel care a dat comentariul de sus confundă faptele celor din poporul ales din vechime (când au luat-o razna și a fost mânia lui Dumnezeu peste ei) cu faptele bune rânduite mai dinainte ca să umblăm în ele!

deci har cu fapte ..asa zici… Biblia ne spune că credința teoretică (fără fapte) nu mântuie Iacov 2.17. Harul fără fapte este bazat pe credința dracilor. I-a mântuit? Iacov 2.19

har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte… Și pe vremea Domnului Isus au existat unii care se pretindeau mântuiți pe veci numai prin apartenență (cei aleși), numai prin credință, numai prin har, fără fapte:
Matei 3 / vedeți aici articol despre cei numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere” /
7 le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – ghinion.
11 Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Voi veți avea tupeul să vă prezentați înaintea lui Dumnezeu ca ”pui de vipere”? 

Apocalipsa (Revelații) 20
11 am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui – nu după vrăjeala că mântuirea este pe veci, numai prin har și har, numai prin credință etc.

tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie
Matei 3 (capitolul despre cei mântuiți numai prin har) ne arată și chiar ne garantează unde va fi sfârșitul celor care se cred mântuiți și atât, pe veci (cu credința numai teoretică):
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – în focul veșnic.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Doctrina îndreptățirii

Am găsit un articol despre doctrina îndreptățirii, în care sunt arătate și unele minciuni ale fanaticilor (calviniști):

https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/07/05/sola-fide-si-protestanti-vs-catolici-despre-doctrina-indreptatirii/

Harul curvinist al mântuiților pe veci (punctele TULIP)

Harul arminist ne învață să facem ceva:

Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

În contrast cu acesta, ”harul” fanatic și curvinist îi învață pe cei care se pretind mântuiți pe veci că satana i-a ales la facerea lumii (în suveranitate arbitrară), i-a mântuit cu de-a sila (a mers harul irezistibil peste ei) și ei nu își mai pot pierde mântuirea orice ar face (pentru că au fost aleși). Este evident că dumnezeul lor este satana / vedeți articolul / , pentru că numai satana îi poate înșela pe oamenii naivi că există mântuire fără pocăință!

Harul fanaticilor. Unii mai reduși mintal, inculți (crescuți la coada vacii) au auzit de punctele TULIP și le-au crezut și le păzesc, în fanatismul lor. Nu am văzut decât dereglați mintal care să propovăduiască așa ceva. Arminius a combătut învățăturile acestea cu câteva sute de ani în urmă, pentru că a văzut că sunt blasfemiatoare (implică existența unui Dumnezeu monstruos, care i-a ales doar pe unii, pe ceilalți nu i-a vrut). Au mai fost baptiști care le-au crezut (li s-au părut inteligente la început), dar după ce le-au gândit au văzut că sunt minciuni și blasfemii (Dumnezeu este un monstru, pentru că îi va arde în focul veșnic pe cei mai mulți, fără să îi întrebe măcar și pe care El nu i-a vrut la mântuire). Iar când au aflat că unii care se cred mântuiți pe veci au făcut orice, au renunțat și la mântuirea pe veci. Punctele TULIP sunt ușor de combătut și pentru că încep cu o minciună: Dumnezeu îi vrea mântuiți numai pe unii – se opune versetului de mai sus.

Harul curvinist. Am cunoscut din cei care se credeau mântuiți pe veci (odată mântuiți pe veci mântuiți) și care au făcut orice (credeau că mântuirea nu se poate pierde) și starea lor a ajuns mai rea decât cea dintâi (vedeți în linkul de mai sus, am pus la comentariile acelui articol). Cei care trăiesc Doctrinele harului (ale dracilor sunt, că ale dracilor învățături le propovăduiesc) ajung mai răi decât cei din lume. Ei trăiesc mântuirea numai prin credință, fără fapte și nu știu (nu îi interesează ce spune Biblia) că pe înaintașii lor, Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere (și aceia au vrut să fie mântuiți, dar fără pocăință). Iar de la mântuirea fără fapte, unii ajung la mântuirea cu fapte vrednice de satana, tatăl minciunilor și al ereziilor nimicitoare. Dacă poți face orice (că nu îți mai poți pierde mântuirea), de ce să nu faci orice? Și unii fac orice!

Aveți grijă cei care, de bună credință, ați primit și crezut învățătura că mântuirea nu se poate pierde, că unii fac orice (mântuiți pe veci) și tocmai învățătura că mântuirea nu se poate pierde îi face să își piardă mântuirea. Ați primit și propovăduit și altora aceste învățături pentru că nu ați știut ce produc.

Veți sta în fața lui Dumnezeu la Judecată împreună cu sufletele pe care le-ați ucis propovăduid învățături care vi s-au părut (pe moment) corecte. Aceasta nu este mântuire! Nu veți fi cu Domnul în veșnicie, ci cu sufletele ucise de această învățătură!

Harul arminist

Mântuirea sub Legea veche (dată lui Moise): oamenii au trebuit să țină perfect Legea cu ritualurile ei. Iertarea era obținută prin jertfirea animalelor și păsărilor. Jertfele trebuiau repetate de fiecare dată când aveau nevoie de iertare. Întotdeauna, umblarea cu satana a atras blestemul mâniei lui Dumnezeu, iar umblarea cu Dumnezeu a atras binecuvântări materiale. Dumnezeu i-a lăsat să aleagă. Întotdeauna, Dumnezeu a cinstit alegerea lor fericită! Din cauza lipsei Duhului Sfânt care să îi călăuzească, o luau rezna destul de des și de mult. Legea a trebuit să fie ținută perfect, călcarea unei singure porunci invalida ținerea celorlalte. Oamenii nu au avut ajutor de sus în ținerea Legii vechi (Duhul Sfânt nu a fost dat atunci, decât punctual câte unui proroc) și au falimentat. Acum știm că Legea veche a fost dată ca oamenii să se convingă că nu s-au putut mântui singuri, din cauza firii pământești. Așa că a fost dată Legea nouă.

În religia baptistă (așa cum am primit-o), intrarea pe calea mântuirii (iertarea trecutului) și orice iertare viitoare necesară este numai prin har, numai prin credința în Jertfa Domnului Isus, fără ca credincioșii să trebuiască să facă penitențe, să își plătească iertarea. Justificarea, îndreptățirea inițială în fața lui Dumnezeu este numai prin credință, fără fapte. Am fost grațiați prin har, ca să umblăm în har. Prețul plătit a fost suficient!

Efeseni 2.8 Căci prin har aţi fost mântuiţi (mântuirea la trecut, se referă la iertarea a ceea ce a fost, la intrarea pe calea mântuirii), prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Dar îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu prin credință trebuie urmată de umblarea cu Domnul, cu faptele noastre (vedeți aici că Biblia ne cere fapte). Biblia ne spune că fără fapte nu există mântuire. Baptiștii îi chemau pe oameni la pocăință, nu la mântuire (că de mântuirea noastră poartă Dumnezeu de grijă). Am intrat pe calea mântuirii ca să umblăm cu Domnul până la capăt, în veșnicia fericită. Ne-a fost dat Duhul Sfânt, care ne ajută să umblăm cu Domnul, adică să facem ceea ce nu au reușit cei care erau sub Legea veche. Am intrat în har (mântuirea la trecut) ca, în har să umblăm cu Domnul, cu ajutorul Duhului Sfânt (mântuirea la prezent), pentru că doar așa vom ajunge sigur la mântuirea viitoare.
Nici vorbă să existe în Biblie ceva care să încurajeze credința în mântuirea ușuratică, pe moment, pentru veci.

Drag prieten care cânți – poezie de Costache Ioanid

Am găsit o poezie bazată pe textul din Matei 25.3-40 și pe care v-o arat și vouă:

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!

Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ca vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acuma haina ta
cât îi rupt veşmântul;
că-n cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum, când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
„Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!”

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

Unde vor fi calviniștii (mă refer la fanatici) în veșnicie

Viitorul Judecător însuși ne spune cum va judeca la Judecata viitoare:
Matei 25
41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”
44 Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
45 Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi (adică cei îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin faptele lor, făcute rămânând în har, până la capăt) vor merge în viaţa veşnică.”

Nu mă refer la cei care cer fapte, că altfel nu există mântuire reală (valabilă), ci la cei care stăruie în fanatismele lor cu mântuirea ușoară (ușuratică), fără să plătești prețul pentru mântuirea ta. Unii aud că odată mântuiți sunt pe veci mântuiți și cred că, dacă nu își mai pot pierde mântuirea, pot face orice. Dacă Dumnezeu te-a ales (cu alegerea arbitrară dar obligatorie), nu trebuie fapte de pocăință și nu mai trebuie să faci nimic, pe veci. Sau dacă știi sigur că oricum (orice ai face) ești mântuit pe veci, ce mai contează că faci fapte rele? Această erezie îi afectează mai tare pe cei care nu vor să umble cu Domnul pe calea mântuirii (ci vor doar mântuire fără pocăință, ca cei numiți de Ioan botezătorul ”pui de vipere”), care se uită înapoi la lumea din care au ieșit și ar vrea să fie ca lumea, să facă orice.

Nu le spuneți oamenilor despre mântuirea care nu se poate pierde (pe veci), pentru că unii vor ajunge așa: versetul 41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! 42-45 Căci n-ați făcut nimic.

Unde vor fi arminiștii în veșnicie

Domnul Isus ne spune cum va fi Judecata viitoare:
Matei 25
31 Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui – criteriul de selecție sunt faptele fiecăruia. Faptele noastre decid dacă suntem oi sau capre. Faptele noastre ne decid veșnicia.
34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35 Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
36 am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” – îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu prin fapte
37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Am intat numai prin har pe calea pocăinței, ca să rămânem în har și să umblăm cu Domnul până la capăt, cu ajutorul Duhului Sfânt.

În acest text, chiar viitorul Judecător ne spune după ce vom fi judecați: după faptele noastre! Nicăieri în Biblie nu se vorbește despre mântuire (ușuratică) numai pe moment, pe veci și atât. Vedem (cum ni se spune și în Apocalipsa 20.11-13) că după faptele noastre vom fi judecați, cu faptele noastre vom sta înaintea lui Dumnezeu!

Pilda talanților – cel cu Doctrinele harului (suveranitatea arbitrară) și-a ratat veșnicia!

Pilda talanţilor
Matei 25
14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său era ”mântuit pe veci numai prin har, numai prin credință (teoretică)”, de ce să mai facă ceva?
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala – toți erau intrați pe calea mântuirii (erau considerați robii Stăpânului, au primit talanții ca să îi folosească pentru Stăpân. Dumnezeu cere slujire alor Lui, nu celor din lume!). Stâpânul va cere socoteală de faptele noastre de pocăință, nu doar de credința noastră teoretică (nemanifestată practic, în viețile noastre).
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” – era arminist pentru că și-a lucrat (rodit) mântuirea și și-a dus-o până la capăt!
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” – încă un arminist
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat – ca cei care zic de suveranitatea arbitrară ”harul suveran”, Doctrinele dracilor (a căror învățături le propovăduiesc) că numai pe ei Dumnezeu i-a ales să fie mântuiți (monstrul numit Dumnezeu / vedeți articolul / nu i-a vrut și pe ceilalți să fie mântuiți) și sunt mântuiți pe veci
25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” – nu a vrut să facă nimic, nici măcar cu acel singur talant pe care l-a primit!
Ce i-a spus Stăpânul celui care se credea mântuit într-un moment, pentru veci (nu vreți să ajungeți așa în veșnicie):
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! – se credea ”mântuit pe veci”, de ce să mai facă ceva?
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – vedem unde l-a făcut să ajungă (în veșnicie) erezia mântuirii ușuratice, pe veci!

Vă rog să nu le ziceți celor veniți la pocăință (că la pocăință ar fi trebuit să vină, nu la mântuire, că de mântuirea noastră poartă Dumnezeu de grijă) despre mântuirea ușuratică, numai prin har (harul ieftin), numai prin credință (fără fapte), pe veci, pentru că unii nu vor face nimic, alții vor face mai repede fapte rele (datorită mântuirii pe veci care pretindeți că le este asigurată), dar fără pocăință și fapte vrednice de ea, nu există mântuire!

Vedeți aici articolul despre rodirea mântuirii, în categoria Timpurile mântuirii.

Pilda celor zece fecioare: mântuirea care se pierde

Pilda celor zece fecioare
Matei 25
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui – toate au intrat pe calea mântuirii.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – care simbolizează roadele nostre vrednice de pocăință, adică au vrut mântuire dar fără fapte, mântuire ușuratică pe veci;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase și-au trăit practic credința lor, umblând pe calea mântuirii, până la capăt (în așteptarea Mirelui).
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” – nu le-a fost de folos credința lor numai teoretică!
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” – le-a cunoscut când au intrat pe calea mântuirii, dar și-au pierdut mântuirea lor numai teoretică, numai prin har, numai prin credință, pe veci. De ce le-a spus că nu le cunoaște? Pentru că dacă îți pierzi mântuirea pe căi străine, este ca și când nici măcar nu ai fi avut-o.
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – asemeni celor numiți de Ioan Botezătorul pui de vipere, și acestea au crezut că sunt mântuite pe veci, fără fapte, fără să facă nimic, numai prin har, numai prin credință. Au vrut să fie mântuite, dar fără pocăință! Au vrut degeaba.

În pilda aceasta, Domnul Isus (arminist convins) ne spune că nu există mântuire viitoare (finală, la urmă) fără pocăința dusă până la capăt!

Credința dracilor (numai teoretică) nu îi mântuie!

Iacov 2.19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu sunt mântuiți prin credința lor doar teoretică!

În Biblie ni se cer roade, fapte vrednice de pocăință. Fără pocăință nu există mântuire!

Nu îi asigurați pe oameni de mântuirea lor pe veci (că sunt obligați să fie mântuiți, că s-au predestinat pe veci), pentru că unii vor trage concluzia că nu mai trebuie să facă nimic, să umble cu Domnul pe calea mântuirii, iar această credință numai teoretică nu îi mântuie! Și dracii cred și se înfioară – și nu sunt mântuiți.

 

Cui folosește mântuirea pe veci

Celor care vor să se țină de pocăința lor, își iau în serios umblarea lor cu Domnul în har, până la mântuirea viitoare (finală), se gândesc la lucrurile de sus (cum să placă Domnului)? Nu le folosește la nimic.

Celor care sunt asemeni celor numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere” pentru că au vrut doar să fugă de mânia viitoare (adică au vrut să fie cu Domnul în veșnicie, dar fără pocăință, mântuiți numai prin har, numai prin credință), care se uită la lume și le este ciudă că nu pot și ei să fie ca cei din lume? Lor le este de folos erezia mântuirii pe veci (care nu se poate pierde), că îi lasă să facă orice (crezându-se mântuiți pe veci). Alunecarea lor este înceată (nu cred că zice nimeni că de acum poate face orice): azi o ia razna foarte puțin, mâine mai alunecă puțin etc. Dumnezeu va încerca să îi aducă la pocăință, îi sperie, le pune piedici în cale (când vor să meargă pe căile celui viclean). Dar starea lor ajunge din rău în mai rău, până nu îi mai scoate nimeni din împietrirea lor!

Logică și simplificare

Am citit un comentariu (publicat mai demult) al unui pasionat de computere și mi-am amintit de diagramele logice. Dacă o variabilă este mai mare decât un număr se va întâmpla ceva, dacă este mai mică, procesul va urma altă cale și se va întâmpla altceva.

După (re)inventarea teologiei mântuirii pe veci, liderii i-au convins (chiar constrâns) pe oameni că trebuie să urmeze o cale, că trebuie și fapte, altfel aceea nu este mântuire. Acum, logica defectă este ușor de detectat și greu de crezut, că dacă ești mântuit pe veci fără fapte, apoi trebuie și fapte. Ori una, ori alta. Și cei care gândesc și detectează falsul, iau de bună doar prima parte, aceea că sunt mântuiți pe veci și unii dintre ei o iau razna. Dacă i-ați convins că sunt mântuiți pe veci și mântuirea nu și-o mai pot pierde, unii o iau razna în asemenea măsură, încât nu îi mai scoate nimeni din împietrirea lumească în care cad.

Răspunsuri

Răspund unor comentarii de bun simț.

Ghiță Alexandru Lucian (comentariul a fost marcat automat ca spam, probabil așa se explică de ce nu am primit un comentariu al altcuiva – nu am știut să mă uit și la spam) spune despre articolul Erezia nimicitoare că este simplist și slab. Răspund așa (în articol special pentru aceasta) pentru că blogul se referă cam la același lucru. În articol era vorba despre Luther care a spus și lucruri bune, dar a vrut prea tare să combată vânzarea indulgențelor (pentru ieșirea din purgatoriu și pentru iertarea păcatelor) și a ajuns în cealaltă extremă: că mântuirea numai prin credință este pe veci și nu se poate pierde. Creștinismul (în general) ne învață că am intrat pe calea mântuirii numai prin har, numai prin credință, apoi umblăm în har, practic, cu faptele noastre, până la capăt, ca să nu se piardă. Liderii protestanților au dat oamenilor Biblia și ei au trăit după Biblie, dar teologia lor a fost creștinism simplificat: că ești mântuit pe moment, pentru veci. Dar au încercat să îi oblige pe oameni să își trăiască practic credința (unii au fost omorâți pentru păcatele lor). Înainte de venirea comunismului ateu, în fiecare sat era un bețivan care era rușinea satului. Oamenii aveau moralitate și bun simț. Acum fiecare face ce vrea. Există oameni veniți la mântuire (mai puțin la pocăință) / vedeți articolul / ca cei numiți de Ioan Botezătorul pui de vipere (mântuiți numai prin credință)! Alții se uită la ce fac cei din lume și ar vrea să fie ca ei, să poată face orice. Unii intrați pe calea mântuirii află că sunt mântuiți pe veci și o iau razna. În loc să își așeze credința pe Cristos, rămân superficiali și după un timp mor spiritual. Mântuirea aceasta pe veci este superficială (simplificată). Dacă unul care se pretinde mântuit pe veci ajunge să zacă mort de beat, mai poți să îi explici că liderii Reformei au zis că mântuirea este numai prin credință, dar trebuie și fapte vrednice de pocăință, că altfel mântuirea este falsă!?

Povestea de acum 500 de ani nu mai ține: că ești mântuit numai prin credință (pe veci), dar fără fapte nu ești mântuit (o contradicție). A vrut să lupte prea eficient împotriva catolicilor și a reînviat o teologie care se contrazice în ea însăși: că nu trebuie să faci nimic, dar dacă nu faci, iei țeapă în veșnicie! Acum oamenii gândesc și dacă află că nu își mai pot pierde mântuirea, trag concluzia că pot face orice. Dacă mântuirea chiar nu se mai poate pierde, de ce să nu facă orice? Unii (care au tendința să o ia razna) fac orice.

Cineva m-a întrebat într-un comentariu că ce am realizat cu asta? Unii au propovăduit erezia mântuirii pe veci fără să se gândească că poate produce victime (că unii cred că dacă sunt mântuiți, pot face orice). Sau au fost fericiți că Dumnezeu i-a ales pe ei, fără să își dea seama că alții care se vor crede aleși vor ajunge ca cei din lume (pentru că fiind aleși, mântuirea nu și-o mai pot pierde). Cei care sunt de bună-credință au renunțat la obsesia mântuirii pe veci și predică necesitatea și importanța umblării cu Domnul prin faptele oamenilor. Doar fanaticii stăruie în fanatismul lor (de obicei cei cu punctele T.U.L.I.P.).