Își vor da învățători după poftele lor

Despre cei care au răspândit învățătura odată mântuit, pe veci mântuit:

2 Timotei 4
1. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
3. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor – mântuirea nu ți-o mai poți pierde (odată mântuit pe veci mântuit)
4. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite – punctele T.U.L.I.P., harul suveran arbitrar, irezistibil dar ieftin, mântuire ușuratică de care nu mai scapi, nici să vrei.

Pe toți cei care predicați și trăiți Adevărul, să vă ajute Dumnezeu să culegeți roadele și aici și în veșnicie.

5. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba – predicând Adevărul, nu învățătura dracilor că mântuirea este pe veci (orice ar face oamenii apoi).
6. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape.
7. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea (aici apostolul ne descrie umblarea cu Domnul pe calea mântuirii), am păzit credinţaadevărată (nu pe cea teoretică, fără fapte, fără roade vrednice de pocăință, credință care nu mântuie).
8. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui – sfinților, adică celor care și-au trăit practic mântuirea, până la capăt și nu au iubit învățătura dracilor că mântuirea este pe veci și nu se poate pierde (cunoscută și ca odată mântuit, pe veci mântuit)!

Reclame

Ce-i viața ta? E o peniță – poezie de Costache Ioanid

Din volumul de poezii Taine

penita (imagine luată de aici)

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță,
tot ce-ai scris tu ca pe-o tabliță
nu se mai șterge nicidecum.

Și vorbe-n vânt și fapte rele
ramân pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.

Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îti vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plâns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.

N-o poate șterge decât sânge,
dar sânge sfânt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frânge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricât ai plânge,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e Prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămâița.
Și tot ce-a scris cândva penița
nu se mai vede nicidecum…

Daca pacatuim cu voia, dupa ce am ajuns la cunoasterea Adevarului, nu mai ramane nici o Jertfa pentru pacate, ci doar o asteptare infricosata a judecatii in vederea incinerarii vesnice definitive. … Cu cat mai aspra pedeapsa va primi cel care calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, pangareste Sangele legamantului cu care a fost sfintit, si batjocoreste pe Duhul harului!

Si atunci ne intoarcem de unde am plecat, fara vreo alta posibilitate de scapare:

Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță,
tot ce-ai scris tu ca pe-o tabliță
nu se mai șterge nicidecum.

Evrei 10
26. Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta Adevarului, nu mai ramane nicio Jertfa pentru pacate,
27. ci doar o asteptare infricosata a judecatii si vapaia unui foc care va mistui pe cei razvratiti.
28. Cine a calcat Legea lui Moise este omorat fara mila, pe marturia a doi sau trei martori.
29. Cu cat mai aspra pedeapsa credeti ca va lua cel care va calca in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pangari Sangele legamantului, cu care a fost sfintit, si va batjocori pe Duhul harului?

fo sh resBc

Taina fărădelegii

Cum de predica pastorii baptisti-eretici asa tampenie, ca Odata mantuit esti pe veci mantuit? Aceasta erezie nu a prins la nimeni altcineva, ba chiar intre baptisti exista oameni care o contesta (unii se feresc sa spuna asa ceva chiar daca o cred, isi ascund mizeria sub preș, ca sa nu distruga sufletele chemate la mantuire). Deci, de unde asemenea nebunie?

2 Tesaloniceni 2
7. Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze
10. pentru cei ce sunt pe calea pierzarii ( prin predicarea ereziilor nimicitoare ei ucid suflete care ar trebui sa fie pe calea mantuirii)
11. Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna,
12. pentru ca toti cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit placere in nelegiuire (erezia nimicitoare, invatatura dracilor Odata mantuit pe veci mantuit), sa fie osanditi.

Pentru ca nu au pastrat pe Dumnezeul cel Adevarat (Adevarul) in cunostinta si invatatura lor, pentru ca si-au indreptat sufletele spre o erezie nimicitoare, Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate (de lucrul cu satana) sa predice lucruri neingaduite (Odata ce esti mantuit nu iti pierzi mantuirea, esti pe veci mantuit, asa-zisa mantuire prin har). Ca urmare a umblarii lor cu satana (in invatatura dracilor), Dumnezeu le-a trimis o lucrare de ratacire, ca sa creada si sa traiasca o minciuna! Cei care au gasit placere in nelegiuire nu vor murdari si vesnicia cu Domnul, slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta!

 

Atenție la PSIHOPAȚII dintre noi, – Portile iadului, flacarile iadului

Modific unele articole. Și pe acesta, pentru că am văzut că acest individ prezintă simptomele de psihopat, se folosește de cei din jur ca ei să îl admire cât este el de minunat, de inteligent, dă impresia că poate rezolva orice.

Acesta a fost pus în rolul Domnului Isus într-o scenetă. Se pare că nu a fost vina lor, în acea biserică aproape toți erau mai buni decât el. Dar dacă este psihopat (care se folosește de ceilalți, se crede și pretinde un fel de mascul alfa), ei nu aveau cum să știe. I-a jucat pe degete. Este extrem de instabil (chiar dacă se poate preface că este stabil) și are pretenția că cei din jur trebuie să îi admire, să se închine înaintea lui (a ”măreției” lui).

O individa curva, lacoma, isterica a dat nastere unui fiu pe care nu a vrut sa il creasca. Cand era mic a fost crescut de bunici. El era un betivan care se pisa in chiuveta din bucatarie. Ea era o dereglata mintal care ii dadea copilului sa manance doar carne. De exemplu daca oamenii normali merg cu copiii in parc le dau copiilor biscuiti, napolitane sau eugenii. Ea ii dadea sa rontaie mezeluri. Daca acasa vroia mancare ii facea un grataras. Numai carne, asa stia dupa mintea ei. Betivanul ei manca in special carne. Asa stia ea ca este bine, sa dea copilului permanent mezeluri si carne, nu alta mancare.
Apoi el a ajuns la niste rude in alta localitate. Cand nu a mai stat la ei, mergea in vacante la ei, ii placea mult. Ei aveau grija de el, ii era bine acolo, ii dadeau bani, primea pachet de Craciun de la biserica (unchiul lui din cate stiu eu nu era un fitecine, era in conducerea bisericii). Acum nici nu mai merge la ei, decat daca vrea sa primeasca ceva (in special bani)! Este asa de lacom ca ar vrea sa ii aduca ei sa ii dea tot ce au ei. Cand i-au dat bani, si-a amintit brusc de existenta lor! Pana acum a trecut prin viata profitand de cei din jur, ca o capusa! Se pare ca si ei i-au dat sa manance (numai) carne, ca asa a ramas, cu pretentia de a manca carne.
Mai tarziu a fost cresut de matusa lui, o isterica lacoma si de o nesimtire care striga la cer. Practic el a copiat ceea ce au avut mai rau cei care l-au crescut. In acelasi timp, desi este cam redus mintal (primitiv, instinctiv) si extrem de superficial de multe ori (cam totdeauna), are asa multa viclenie abila incat i-a jucat pe degete pe cei din jur, de cand era copil mic. De multe ori ii determina usor sa ii faca pe plac. Nici ei nu erau cine stie ce inteligenti, daca au lasat un tampitel primitiv sa faca ce vrea cu ei. De la ea a copiat lacomia acoperita de o viclenie pe masura. Ei nu i-a pasat deloc de el, doar mai facea istericale din cand in cand. Nu a interesat-o de el, nu a depus deloc efort ca sa il educe cumva!
Lipsit de inteligenta, smecheras de o lacomie care striga la cer, isi acopera mizeria din caracter cu multa viclenie. De exemplu, avea multe carticele (brosuri) cu versete pentru studiu (pe o luna) pe care le dadea la unul si la altul. Le-a primit pe gratis, pentru ca le-a cerut de la o editura. Face jertfe care nu il costa, dar i-a fost ciuda cand cineva mi-a dat niste oua mici de ciocolata (de Înviere) ca sa le dau unor copii. Va dati seama ce caracter infect!
La urma a vrut sa se boteze (si mama lui, o nenorocita de curva, a fost botezata mai demult, doar ca sa vada cum este, nu s-a tinut de pocainta). Si a zis ca unde aude prima data ca se face botez, acolo se duce. Adica si Dumnezeu trebuie sa se miste rapid cand da el porunca! Individul asta are pretentia ca Dumnezeu este sclavul lui! A crescut între pocaiti și a vrut sa vada cum este. Nici vorba de pocainta! (A auzit de botez și a mers undeva unde se predica învățătura dracilor ca mantuirea nu se poate pierde. Ereziile atrag demonizatii! Fiți sfinți și Dumnezeu va îndepărta slujitorii satanei (pe cei care fac lucrarea satanei între voi) de la voi!

Uitati-va aici ce spun cei responsabili despre sceneta:
https://negrutpaul.wordpress.com/2009/04/18/sarbatoarea-intre-scriptura-si-spectacol/
http://mariuscruceru.ro/2009/04/20/cristosii-lor/
Pe el l-au pus in rolul Domnului Isus, blasfemie, acesta a fost castigul satanei de la ei! Totuși, nu cred că este vina lor, pentru că i-a jucat pe degete câțiva ani. Un psihopat este greu de detectat, și este nevoie de mult timp (pentru profani). Nu mai face parte dintre ei. A plecat, pentru că este extrem de instabil (fără pocăință, m-am mirat cât de mult timp a stat) și ei nu au fost suficient de tâmpiți ca să îl admire necondiționat. Nu l-au aprobat permanent. Mai rău, au îndrăznit să îl contrazică pe ”mărețul”.

Cele 5 Sola, un raspuns dupa Biblie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_cinci_sola
Cele cinci sola
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cele cinci Sola sunt formulări (sau sloganuri) latinești apărute în timpul reformei protestante care rezumau credințele de bază ale reformatorilor (eretici calvinisti), accentuând contrastul cu învățătura Bisericii Catolice din vremea aceea.

Sola gratia („Numai prin har”) – de la început se bazează pe o confuzie, vedeți linkul despre timpurile mântuirii (primele sunt cele care apar în josul paginii)!
Mântuirea vine numai prin harul sau „favoarea” lui Dumnezeu, nu ca ceva meritat de păcătos. Aceasta înseamnă că mântuirea este un dar nemeritat din partea lui Dumnezeu, făcut de dragul lui Cristos. Această doctrină este opusul îndreptățirii prin fapte (vedeți linkul. dați clic aici) și intră în conflict cu unele aspecte ale doctrinei romano-catolice a meritului. De asemenea, se afirmă monergismul în mântuire: numai Dumnezeu acționează pentru a-l mântui pe păcătos – vrăjeli. Puterea de mântuire nu revine păcătosului în nici o măsură, spre deosebire de sinergism sau arminianism. Luteranismul afirmă că doctrina nu trebuie să fie susținută în dauna gratia universalis (învățătura că Dumnezeu dorește într-adevăr mântuirea tuturor oamenilor).Duhul Sfant lucreaza la sufletele oamenilor, dar nu obliga la pocainta. Iertarea este prin har, ca urmare a alegerii voluntare a fiecarui om (vedeți link despre alegerea reală). Credinciosii se roaga pentru mantuirea sufletelor, ca urmare Duhul Sfant lucreaza (fara sa oblige!), dar oamenii trebuie sa aleaga.

Stim ca indracitul din Biblie a venit la Domnul Isus (desi era indracit, in prezenta Mantuitorului dracii nu au avut putere!), a cerut ajutor si apoi a fost ajutat: demonii au fost alungati, tremurand de frica.

Prin har si ca urmare a alegerii personale este intrarea pe calea mantuirii.
Sola fide („Numai prin credință”)
Justificarea (adică, declarația de nevinovăție dată de Dumnezeu) e primită numai prin credință, nu prin fapte bune, deși în teologia protestantă clasică credința este automat însoțită de fapte bune. Această doctrină poate fi rezumată în formula „Credința dă justificarea și fapte bune” – de aici erezia ca odata mantuit esti pe veci mantuit, nu trebuie sa faci nimic, Dumnezeu in suveranitatea lui arbitrara te-a ales si te-a mantuit cu harul irezistibil si nu te mai poti dezmântui orice ai face! Daca faci fapte bune sau nu, sau daca faci fapte rele este tot aia, ca oricum mantuirea nu se poate pierde, nu exista cadere din har (cred ei). Vedem la Judecata!

Luther o numea „doctrina în funcție de care biserica stă sau se prăbușește”. Se afirmă astfel excluderea totală a oricărei alte dreptăți care să îl justifice pe păcătos în afara dreptății „străine” (dreptatea altcuiva) ce e numai a lui Cristos. Sola fide exclude din justificare chiar dreptatea sfințirii păcătosului sau a noii sale „ascultări de credință”.

Am fost justificati prin har, prin credinta, ca urmare a alegerii facute. Umblarea cu Domnul pe calea mantuirii se face prin fapte (practic), nu prin autosugestie (autohipnoza): te hipnotizezi (inseli) singur ca orice ai face nu iti mai pierzi mantuirea, mantuirea este (numai) prin har. Biblia spune (de exemplu în Evrei 6 și Evrei 10 etc) ca daca o iei razna iti pierzi mantuirea, si atunci mai bine nu ai fi ajuns la mantuire!

Filipeni 2
12. Astfel, dar, preaiubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur, nu numai cand sunt eu de fata, ci cu mult mai mult acum, in lipsa mea.
13. Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.
14. Faceti toate lucrurile fara cartiri si fara sovaieli,
15. ca sa fiti fara prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume,
16. tinand sus Cuvantul vietii; asa ca, in ziua lui Hristos, sa ma pot lauda ca n-am alergat, nici nu m-am ostenit in zadar.

Evrei 6
4. Caci cei ce au fost luminati odata – si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant,
5. si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor –
6. si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit.

2 Petru 2
19. Le fagaduiesc slobozenia, in timp ce ei insisi sunt robi ai stricaciunii. Caci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20. In adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai.
21. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta care le fusese data.
22. Cu ei s-a intamplat ce spune zicala adevarata: „Cainele s-a intors la ce varsase” si „scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla.”

Umblam cu Domnul pe calea mantuirii ca sa fim cu Domnul in vesnicie!
Sola Scriptura („Numai prin Scriptură”)

Biblia e singurul Cuvânt inspirat și autoritar al lui Dumnezeu, fiind accesibilă tuturor (cu alte cuvinte, e limpede și se interpretează singură). Această doctrină se opune direct învățăturii Bisericii Romano-Catolice că Biblia poate fi interpretată corect numai de Sfânta Tradiție Apostolică, de Magisterium (adică papa și episcopii) și de conciliile ecumenice. Uneori, acest punct e numit cauza sau principiul formal al Reformei, fiind sursa și norma cauzei sau principiului material amintit mai sus. Adjectivul (sola) și substantivul (scriptura) sunt în cazul ablativ, nu în nominativ, pentru a indica faptul că Biblia nu există prin ea însăși, ci este un instrument al lui Dumnezeu prin care se apropie de om. – înșelații satanei care se pretind mântuiți pe veci au inlocuit, prin inselarea satanei, Traditia catolica cu mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci și gata: Dumnezeu te mantuieste cu forta cu ”harul suveran irezistibil”! Au renunțat la Sola Scriptura!

Solus Christus („Numai Cristos”; uneori sub forma Solo Christo, „numai prin Cristos”)

Cristos este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om. Nici Fecioara Maria, nici sfinții, nici preoții (în afara lui Cristos, „Marele Preot”) nu pot acționa ca mediatori în a aduce mântuirea. Această doctrină e în opoziție cu doctrinele romano-catolice ale mijlocirii sfinților și funcției preoțești.

Soli Deo Gloria („Glorie numai lui Dumnezeu”)

Toată lauda i se cuvine numai lui Dumnezeu – pentru Jertfa bună pentru toți oamenii, numai prin voința și acțiunea sa îndeplinindu-se mântuirea-nu numai darul ispășirii atotsuficiente făcute de Isus pe cruce, ci și darul credinței în acea ispășire, credință creată de Duhul Sfânt în inima credinciosului. – sa spui ca Dumnezeu a creat multi oameni pentru osanda vesnica degeaba fara sa ii intrebe macar inseamna sa dai slava satanei, pentru ereziile mincinoase ale satanei. Se vede ca dumnezeul mântuiților pe veci este satana cel viclean, care prin erezia nimicitoare (odata mantuit pe veci mantuit) ucide suflete care ar trebui sa umble cu Domnul pe calea mantuirii! Reformatorii credeau că ființele umane – chiar sfinții canonizați de Biserica Romano-Catolică, papii și ierarhia ecleziastică – nu sunt vrednice de slava care li se aduce.

Omul cu judecata si cel fara – casele zidite pe stanca si pe nisip

Matei 7
24. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca.
25. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca.
26. Insa oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si nu le face, va fi asemanat cu un om nechibzuit care si-a zidit casa pe nisip.
27. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea; ea s-a prabusit, si prabusirea i-a fost mare.” – prabusirea ii va fi mare si in vesnicie!

Prin invataturile lor, urmasii lui Calvin s-au opus religiei oficiale din vremea aceea. Ei au gasit ceva motive, dupa cum li s-a parut bine si dupa cum i-a dus capul (nu dupa Biblie) ca sa zica: Noi nu vrem sa platim bani pentru iertarea pacatelor, sa cumparam indulgente si altele asemenea. De aceea au inventat punctele calvinismului, nu ca sa gaseasca motive sa nu umble cu Domnul. Erau iertati prin har, dar umblau cu Domnul. Credeau ca fara sa umble cu Domnul nu puteau ajunge in Imparatie.

Lupii rapitori care sfasie turma Domnului au inventat, mai tarziu, erezia nimicitoare ca Odata mantuit esti pe veci mantuit (mantuirea este doar prin har, fara sa faci nimic, fara sa faci voia Tatalui).

 

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor

Matei 7
21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?”
23. Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut – inseamna ca au lucrat cu dracii; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.” – faradelegea nu se lucreaza cu Duhul Sfant

Nu cine bolboroseste (repetă mereu) ca paganii (care nu-L cunosc pe Dumnezeu) ca Odata mantuit esti pe veci mantuit vor intra in Imparatie ci cei care fac voia Lui, adica cei care umbla pe calea mantuirii cu Domnul, până la capăt!

 

Pastor Petru Popovici – Mari amagiri in vremurile din urma – fragment – caderea din har

Am luat cartea de aici:
https://suceavaevanghelica.files.wordpress.com/2012/05/mari-amagiri-in-vremurile-din-urma-petru-popovici.doc

Pastor baptist-crestin Petru Popovici – Mari amagiri in vremurile din urma
din care prezint un fragment despre caderea din har:

2. Altă învăţătură amăgitoare mult plăcută firii pământeşti e că MÂNTUIREA NU SE POATE PIERDE. Odată ce eşti mântuit – spun unii – poţi să faci orice, tu nu-ţi poţi pierde mântuirea, căci nu este cădere din har. Dar Biblia nu spune aşa ceva (Galateni 5:4; 1 Timotei 1:19,20; Evrei 6:1-4). Învăţătura aceasta e o supra-accentuare a unor versete biblice în dauna altora. Baza principală a acestei învăţături e Ioan 10:28: „Eu le dau viaţă veşnică, în veac nu, vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea”. Dar în Ioan 15:2, tot Domnul Isus spune: „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El – Tatăl, vierul – o taie”. E contrazicere între aceste versete? O, nu, ci amândouă sunt adevărate. Noi trebuie să luăm Biblia ca un întreg, nu să accentuăm unele texte, fără să ţinem seama de celelalte. Noi avem viaţa veşnică în Cristos Domnul (1 Ioan 5:11,12), nicidecum aparte de El. El fiind înăuntrul nostru, vrăjmaşii ne pot lua viaţa aceasta, dar nu viaţa veşnică. Ei nu ne pot răpi din mâna Lui. Martirilor li s-a răpit viaţa aceasta trecătoare, dar nu cea veşnică, căci nu i-au putut despărţi de Mântuitorul lor. Asigurarea Lui e că El e în stare să ne păzească. Al doilea text arată starea noastră: lipsa de roadă şi consecinţele ei. Mlădiţă e în viţă, dar fără roadă, atunci Tatăl însuşi o taie. Cauza nerodirii e în neglijenţa care a lăsat să crească spinii şi ei au înăbuşit sămânţa (Luca 8:14).

Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa şi nu duce cu forţa pe nimeni în cer. Noi avem încă voinţa noastră liberă. După cum avem dreptul să o acceptăm, tot aşa trebuie „să o ducem până la capăt” (Filipeni 2:12). La fel în Ioan 15:6, se arată că noi, ca mlădiţe, avem încă voinţa liberă şi putem să nu rămânem în viţă. De aceea în Ioan 15:1-11, Domnul Isus foloseşte de 13 ori verbul „a rămâne”. Deci rămânerea e acţiunea noastră. Noi suntem îndemnaţi să rămânem în El. Toate înştiinţările şi toate îndemnurile apelează la voinţa noastră. În timp ce nimeni din afară nu ne poate smulge din mâna Lui, noi ne putem smulge, inima noastră rea şi necredincioasă ne poate despărţi de Dumnezeul cel viu (Evrei 3:12). Biserica din Laodiceea, prin felul ei de trai, L-a scos afară pe Cristos Domnul. El, viaţa veşnică, era afară. Învăţătura aceasta e foarte amăgitoare şi înşeală pe credincioşi. Liberalismului îi place o aşa învăţătură. Şi unii, ca să-şi acopere păcatele şi căderile lor, răspândesc această învăţătură. Biblia ne învaţă să ne dăm „toate silinţele”, să fim „credincioşi până la moarte”. Rămâneţi lângă adevărul întreg al Cuvântului sfânt.

O analiză mai amănunţită a acestei învăţături şi a perseverării în har, cum ne învaţă Biblia, am făcut-o în cartea „Harul lui Dumnezeu”.

Galateni 5
4. Voi, care voiti sa fiti socotiti neprihaniti prin Lege, v-ati despartit de Hristos; ati cazut din har.

1 Timotei 1
19. si sa pastrezi credinta si un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, si au cazut din credinta.
20. Din numarul lor sunt Imeneu si Alexandru, pe care i-am dat pe mana Satanei, ca sa se invete sa nu huleasca.

Evrei 6
4. Caci cei ce au fost luminati odata – si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant,
5. si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor –
6. si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu si-L dau sa fie batjocorit.

1 Ioan 5
1. Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica, si aceasta viata este in Fiul Sau.
12. Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata.

Luca 8
13. Cei inchipuiti in samanta cazuta pe stanca sunt aceia care, cand aud Cuvantul, il primesc cu bucurie; dar n-au radacina, ci cred pana la o vreme, iar cand vine ispita, cad.
14. Samanta care a cazut intre spini inchipuieste pe aceia care, dupa ce au auzit Cuvantul, isi vad de drum si-l lasa sa fie inabusit de grijile, bogatiile si placerile vietii acesteia si n-aduc rod care sa ajunga la coacere.

Filipeni 2.12 Astfel, dar, preaiubitilor, dupa cum totdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur, nu numai cand sunt eu de fata, ci cu mult mai mult acum, in lipsa mea.

Ioan 15
1. Eu sunt adevarata Vita, si Tatal Meu este Vierul.
2. Pe orice mladita care este in Mine, si n-aduce rod, El o taie; si pe orice mladita care aduce rod, o curata, ca sa aduca si mai mult rod.
3. Acum voi sunteti curati, din pricina Cuvantului pe care vi l-am spus.
4. Ramaneti in Mine, si Eu voi ramane in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce rod de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti rod, daca nu ramaneti in Mine.
5. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic.
6. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard. – ard in focul vesnic!
7. Daca ramaneti in Mine si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da.
8. Daca aduceti mult rod, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit; si voi veti fi astfel ucenicii Mei.
9. Cum M-a iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi. Ramaneti in dragostea Mea.
10. Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui.
11. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina.

Evrei 3.12 Luati seama, dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel Viu.

Lupii răpitori sunt cei care pierd sufletele cu erezii nimicitoare: mântuirea nu se poate pierde, nu există cădere din har etc

Matei 7
13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.
15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori.
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20 Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte – ei vă ruinează sufletele cu învațăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit ești pe veci mântuit! Acestea sunt roadele lor!

Vedeți în această categorie / ce produce invatatura dracilor ca odata mantuit esti pe veci mantuit / mai ales în primele articole (care apar în josul ecranului), exemple practice de baptiști eretici calviniști, care au crezut erezia și au luat-o razna: au crezut că pot face orice că nu își pierd mântuirea și au făcut prostii. (Baptiștii vechi erau creștini, nu aveau erezia calvinistă și încă mai sunt mulți care păstrează Adevărul). Combat mizeria anti-cristică de erezie nimicitoare calvinistă pentru că am văzut că ucide suflete care ar trebui să umble cu Domnul pe calea mântuirii!

lup in blana de oaie +++Faptele Apostolilor 20
29. se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; – nu ii va cruta nici Dumnezeu pe ei la Judecata, dar sa nu ii crute inca de pe acum, si astfel sa deosebeasca Dumnezeu Adevarul de minciunile demonilor!
30. si se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa atraga pe ucenicii Domnului de partea lor (de partea dracilor, ca a lor invataturi le spun: harul irezistibil, suveranitatea lui Dumnezeu este arbitrara, Dumnezeu este un monstru / vedeți articolul /  pentru ca a facut putini oameni pentru vesnicia fericita si multi oameni pentru osanda vesnica fara sa ii intrebe macar)

lup colti rL sh
31. De aceea vegheati ….

Umblarea pe calea mantuirii nu se poate face decat prin fapte – timpurile mantuirii

Multumim lui Dumnezeu pentru Nastere, Jerfa si Inviere! Multumim ca Domnul Isus ne-a deschis intrarea libera la Tatal!

Intrarea pe calea mantuirii se face doar prin Jertfa, prin credinta:
Evrei 10
17. adauga: „Si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor, nici de faradelegile lor.”
19. prin sangele lui Isus avem o intrare libera in Locul Preasfant
Efeseni 2.8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.

Umblarea pe calea mantuirii se face prin fapte:
Iacov 2
14. Fratii mei, ce-i foloseste cuiva sa spuna ca are credinta, daca n-are fapte? Poate oare credinta aceasta sa-l mantuiasca? Nu!
17. Tot asa si credinta: daca n-are fapte, este moarta in ea insasi.Odata mantuit esti pe veci mantuit este învățătura dracilor care vor sa va insele ca sa va piarda sufletele!
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinta, si eu am faptele. Arata-mi credinta ta fara fapte, si eu iti voi arata credinta mea din faptele mele.”
19. Tu crezi ca Dumnezeu este unul si bine faci; dar si dracii cred… si se infioara! – si ce folos? Nu sunt mantuiti! (au credinta calvinista care este degeaba, poveștile cu harul irezistibil, predestinare obligatorie, suveranitate arbitrara si alte erezii demonice)
20. Vrei, dar, sa intelegi, om nesocotit, ca credinta fara fapte este zadarnica? – Trebuie sa umbli (practic) cu Domnul pe calea mantuirii!
21. Avraam, parintele nostru, n-a fost el socotit neprihanit prin fapte, cand a adus pe fiul sau Isaac jertfa pe altar?
22. Vezi ca credinta lucra impreuna cu faptele lui, si, prin fapte, credinta a ajuns desavarsita.
23. Astfel s-a implinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si i s-a socotit ca neprihanire”; si el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeti, dar, ca omul este socotit neprihanit si prin fapte, si nu numai prin credinta.
25. Tot asa, curva Rahav: n-a fost socotita si ea neprihanita prin fapte, cand a gazduit pe soli si i-a scos afara pe alta cale?
26. Dupa cum trupul fara duh este mort, tot asa si credinta fara fapte este moarta.

Umblarea cu Domnul pe calea mantuirii până la capăt duce la mântuirea viitoare:
Matei 10.22 cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu-L ascultă pe Fiul nu va vedea viața veșnică, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (traducere corectă).
Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
1 Tesaloniceni 1.9. v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat 10. şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.
Doar daca umbli cu Domnul pe calea mantuirii practic PANA LA CAPAT vei fi mantuit in vesnicie!

De ce ii numeste Biblia cristosi mincinosi, mesia falsi

Marcu 13
22. Caci se vor ridica cristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi.

Ioan 8
44. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.

Biblia ii numeste cristosi mincinosi pentru ca ofera oamenilor o mantuire iluzorie, o himera, o vrajeala: odata ce te-ai mantuit esti de-al nostru si nu iti mai poti pierde mantuirea.
Vedem in Biblie ca intrarea in mantuire este doar prin Jertfa (nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni). Dar nu poti fi cu Domnul in vesnicie daca nu umbli pana la capat pe calea mantuirii.
Matei 10.22    dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit (de mania viitoare)
Cristosii mincinosi au inlocuit Adevarul cu o minciuna. Temelia mantuirii si umblarii cu Domnul pe calea mantuirii a fost inlocuita cu minciuna satanei (invatatura dracilor) ca Odata mantuit esti pe veci mantuit propovaduita de ei. Ei devin astfel falsificatorii religiei crestine si a mantuirii. Se fac pe ei insisi cristos, mesia fals. Iti promit mantuirea daca ii asculti. Ti-o promit degeaba. Sunt falsi, cum falsa este religia propovaduita de ei!

De ce ii numeste Biblia proroci mincinosi pe cei care predica erezii

Marcu 13
22. Caci se vor ridica cristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi.

Ioan 8
44. Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii.

Invatatura ca Odata mantuit esti pe veci mantuit nu este dupa Biblie, ci este impotriva Bibliei. Baptistii adevarati (crestini) nu cred asa ceva! Ei spun ca fara sa umbli pe calea mantuirii, pana la capat, nu poti sa fii cu Domnul in vesnicie. Mizeria de erezie calvinista a prins doar la niște indivizi nefericiți de umblarea lor cu Domnul (cei asemenea fiului ne-risipitor de acasa).
Aceasta erezie nimicitoare este de la satana, tatal minciunii. De aceea Biblia ii numeste pe cei care o raspandesc proroci mincinosi, pentru ca ei o spun de la cel viclean, prin puterea de inselare a dracilor!

Cei care ruinează (ucid) sufletele oamenilor sunt cei care propovăduiesc învățătura dracilor că mântuirea este pe veci și nu se poate pierde

De ce exista ereziile mari? Pentru ca satana vrea sa va piarda!
Unii spun ca mantuirea este pe moment pentru veci, doar prin credinta, ca nu trebuie sa faci nimic apoi și Odata mantuit esti pe veci mantuit. Am auzit din acestia spunand ca oamenii nu o iau razna din cauza a ceea ce predica ei (erezii nimicitoare) si ca cei care au cazut oricum ar fi luat-o razna.
Sa vedem ce zice Sfanta Scriptura, insuflata de Duhul Sfant:
1 Timotei 4
1. Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, 2. abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor.

Marcu 13
22. Caci se vor ridica cristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi.

Biblia spune ca unii cad datorita celor care raspandesc invatatura dracilor, prin puterea de inselare a demonilor. Ereziile nimicitoare sunt de la satana și nu sunt pentru bine, ci pentru rau. Semn si minune este manturea (numai) prin har, odata ce te-ai mantuit esti pe veci mantuit. Este o ”minune” satanica mantuirea fara sa umbli cu Domnul pe calea mantuirii (daca umbli, este bine; iar daca nu, oricum nu iti pierzi mantuirea!). Aceasta este o iluzie, o mantuire iluzorie, falsă.

O mica erezie in traducerea Cornilescu

Multumim lui Dumnezeu pentru munca lui Cornilescu, ca a tradus Sfanta Scriptura intr-un limbaj usor de inteles.

Dar a facut o greseala, care ma indeamna sa cred erezia nimicitoare numita Mantuirea (numai) prin har, numita si Odata mantuit esti pe veci mantuit.
Ioan 3.36. Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.” Am putea sa avem impresia gresita ca credinta este totul, si atat. Nu mai trebuie sa faci nimic si esti odata mantuit pe veci mantuit. Dar versetul este tradus gresit.
Corect este: Ioan 3.36. Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu-L asculta pe Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.” Se vede ca in Biblie credinta adevarata, mantuitoare este cea care se manifesta prin fapte (ascultare), in umblarea credinciosilor cu Domnul pe calea mantuirii, pana la capat!
(am verificat cateva traduceri straine si acolo apare necesitatea de a-L asculta; am vazut in cateva traduceri noi, moderne sau corectate in limba romana ca erezia satanei persista si duce la inselarea oamenilor).
Se vede din text ca daca nu umbli cu Domnul pe calea mantuirii (daca nu il asculti) nici nu vei fi cu Domnul in slava! Adio mantuire! Asa ca nu fiti usor de inselat si nu credeti minciunile ereticilor care vor sa va piarda sufletele!

Vedeți aici un articol despre ascultare.

Cei care fură oamenilor mântuirea sunt ucigașii de suflete – preoții sataniști ai zeului Baal

diavolu resl1 Timotei 4
1. Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, 2. abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor.

Marcu 13
22. Caci se vor ridica cristosi mincinosi si proroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi (vedem ca este cu putinta, sa faca Dumnezeu sa nu mai ucida suflete, Dumnezeu sa ii intoarca la Adevarul curat sau ii opreasca).

In vechime (in Vechiul Testament) vedem cum paganii (si daca era cu putinta si cei din poporul ales) aduceau copiii ca jertfe idolului Baal. Acum cei care predica invatatura dracilor, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor, aduc sufletele celor pe care ar fi trebuit sa ii pastoreasca ca jertfe satanei. Cei care cred si ajung sa traiasca invatatura dracilor ca Odata mantuit esti pe veci mantuit o iau razna si isi pierd mantuirea din cauza lor, iar starea lor ajunge mult mai rea decat cea dintai! Este cum spune Biblia: in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor (odata mantuit esti pe veci mantuit), abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni (punctele TULIP, harul suveran, suveranitatea arbitrara, predestinare spre mantuirea pe moment pentru veci, fara sa faca nimic apoi, sau chiar ca pot sa faca orice, ca mantuirea nu se poate pierde, nu exista cadere din har).

Cine poate fi mantuit dupa Biblie

Acesta este un raspuns dupa Biblie la punctele TULIP ale calvinismului.

Luca 7.30 dar fariseii si invatatorii Legii au zadarnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui planul era pentru TOTI, unii nu l-au primit pentru ei.

Tit 2.11 Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru TOTI oamenii, a fost aratat – trebuie sa fii in inselarea satanei ca sa zici ca Jertfa nu este pentru TOTI!

Multumim lui Dumnezeu pentru Jertfa complet acoperitoare (daca ramanem pe calea mantuirii) si pentru ca la mantuire suntem chemati TOTI!

Zeita Astarteea

L-am auzit pe un ”mantuit pe veci” zicand ca unul pe care l-a casatorit s-a curvalit cu una si a aflat nevasta. Invatatura dracilor cu mantuirea pe veci distruge familii creștine, ale celor care ar trebui sa umble cu Domnul pe calea mantuirii pana la capat! Aceasta este zeita Astarteea. Avea dreptate cine a zis ca atunci cand oamenii au renuntat la crestinism s-au intors la paganismul antichitatii (se referea la perioada renasterii, dar si acum este acelasi lucru).
Respectivul s-a intrebat oare cati pe care i-a casatorit fac la fel? Oricine care crede invatatura dracilor predicata de eretici poate face la fel. (Nu generalizez, se poate produce dar nu este obligatoriu).

Calvinismul initial, al urmasilor si mantuirea pe veci ajunsa pana la noi

desen copii 3565 cr p cr2b j90Exista o problema: dupa moartea lui Calvin, ca opunere la religia oficiala de atunci, urmasii lui au inventat (in inselarea satanei) aberatia de 5 puncte de vrajeli care poarta numele de acronimul TULIP.

Biserica Catolica s-a prins de vrajeala si o combate (desi au pus prea mult suflet ca sa combata o prostie asa de mare):
/ justificarea-numai-prin-credinta-si-odata-salvat-pentru-totdeauna-salvat-complet-dezmintite-de-Biblie /

S-au prins si adventistii (nici nu se putea altfel):
http://www.loribalogh.ro/2014/09/odata-mantuit-inseamna-pentru-totdeauna-mantuit/

S-au mai prins si altii.
http://moldovacrestina.md/doctrina/jean-calvin-si-calvinismul

Si altii. De exemplu aici:
http://www.bible.ca/calvinism.htm
Calvinism Refuted
Member of the „Domino Theology” family of doctrines (Refute one element & refute the whole system!)
What is Calvinism:
Calvinism is a system of false doctrine that is taught in most evangelical denominations.
There are 5 major points of Calvinism. These 5 points are known by the acronym: T.U.L.I.P.
None of the 5 point are taught in the Bible.
All five points must be accepted or rejected as a unit. Refute any one element and the whole system falls! („Domino Theology”)

The „sinners prayer” is not in the Bible, and won’t save you! It is a false doctrine that developed from Calvinism and was first practiced less than 50 years ago.
Historical development of Calvinism

Deci ce este vrajeala (o numesc vrajeala pentru ca nu este dupa Biblie) TULIP?
Nu a fost scrisa de Calvin, ci de urmasii lui, care au fost disperati sa se indeparteze de catolicism si sa gaseasca o posibila baza teologica pentru erezia ca mantuirea nu se mai poate pierde! La fel de inteligenti ca niste copii de gradinita care deseneaza si coloreaza, au incercat sa arate dupa mintea lor, fara legatura cu Biblia. Este greu de crezut ca apoi niste oameni inteligenti au preluat si au dus mai departe vrajeala pana in zilele noastre, cand au stricat-o mai rau, au transformat-o in invatatura dracilor ca Odata mantuit esti pe veci mantuit (orice ar face ”mantuitii pe veci” apoi). Doar inselarea satanei (demonizarea) ii poate face sa spuna asemenea erezie!

Sa vedem ce zic urmasii lui Calvin:
1. Toti oamenii sunt depravati total, nu au puterea sa se intoarca la Dumnezeu.
2. Dumnezeu a creat multi oameni, dar doar pe unii pentru vesnicia cu El. Pe cei mai multi i-a creat pentru pierdere vesnica. Dumnezeu este un MONSTRU incredibil de mare / vedeti articolul / . A creat rasa umana in special ca sa arda foarte multi oameni in vesnicie, fara ca ei sa poata alege – invatatura dracilor.
3. Jertfa lui Cristos nu acopera totul, nu este pentru toti, este handicapata.
4. Dumnezeu ii obliga pe cei creati pentru vesnicia cu El sa se pocaiasca.
5. Cei obligati sa se pocaiasca raman odată mântuiți pe veci mântuiți.

In realitate:
1. Dumnezeu cheama pe toti oamenii (harul este pentru toti!) – nu i-ar chema daca ei nu ar avea puterea sa raspunda.
3. Jertfa este bună pentru toți oamenii
4. Dumnezeu ii cheama, dar da oamenilor posibilitatea sa aleaga. Merg in vesnicie in loc rau pentru ca au ales rau, nu pentru ca Dumnezeu este un monstru! Oamenii aleg spre bine sau spre rau.
5. Invatatura vechilor baptisti (creștini arminiști) era ca daca nu mergi pe calea mantuirii pana la capat nu vei fi cu Domnul in vesnicie! Nu faceau ei multe filozofii, dar credeau ca fara sa mergi pe calea mantuirii nu puteai fi cu Domnul in slava. Ei i-au chemat pe oamenii din lume la POCAINTA, pentru ca fara pocainta nu exista mantuire! Înselatii satanei care au scris TULIP au incercat sa explice ceva ce nici ei nu au inteles clar (termenul de alesi se refera la faptul ca Dumnezeu a predestinat existenta grupului eterogen de crestini ca prin ei sa cheme oamenii la mantuire. Dupa ce in VT grupul ales a falimentat, in NT a  predestinat existenta unui alt grup, nu indivizi separati. Fiecare om poate alege pentru sine sa apartina grupului de crestini sau nu!).

Doar dupa Revolutie, in special adusa din America s-a raspandit si la noi invatatura dracilor ca Odata mantuit esti pe veci mantuit si orice ai face nu iti vei pierde mantuirea – o mantuire iluzorie! Adica o mantuire fara pocainta (poate doar cu o scurta parere de rau) si fara umblare pana la capat pe calea mantuirii. Am pus pe blog, in doua categorii, ce produce invatatura dracilor: exemple din viata reala si exemple de cei care s-au pretins mantuiti pe veci.

Învățătura dracilor odată mântuit pe veci mântuit produce degradare umană

Luca 11
24. Duhul necurat, cand iese afara dintr-un om, umbla prin locuri fara apa si cauta odihna. Fiindca n-o gaseste, zice: „Ma voi intoarce in casa mea, de unde am iesit.”
25. Si, cand vine, o gaseste maturata si impodobita.
26. Atunci se duce de mai ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decat el; intra impreuna in casa, se asaza in ea, si starea de pe urma a omului aceluia ajunge mai rea decat cea dintai.”

Vedeți articol: / un-betivan-curvar-drogat-scandalagiu-care-nu-isi-poate-pierde-mantuirea /
Doar prin lucrarea demonilor se poate explica caderea unui baptist-fals botezat (dar mântuit pe veci). Doar ca ceea ce scrie in Biblie in Luca 11.24-26 se intampla de mai multe ori: din cauza bauturii, din cauza jocurilor de noroc, din cauza curvelor, din cauza drogurilor. Si starea de pe urma ajunge mult mai rea decat cea dintai, de mai multe ori!
A ajuns asa datorita invataturii dracilor ca Odata mantuit este mantuit pe veci, si nu isi pierde mantuirea orice ar face. Decaderea lui (si a altora ca el) este o dovada a faptului ca invatatura Odata mantuit esti pe veci mantuit vine de la satana.

Ereticii care se pretind mantuiti pe veci si starea de sanatate a populatiei

La o nunta au vrut sa faca in stil american si nu au pus painea pe fiecare masa, ci pe cateva mese speciale. La masa la care stateam aducea paine de la acele mese cel care mai tarziu am aflat ca este un derbedeu betivan curvar drogat scandalagiu (mai bine ne cerea sa ne aducem fiecare painea de acasa decat sa ne-o aduca ratatul asta: / un-betivan-curvar-drogat-scandalagiu mantuit-pe-veci care-nu-isi-poate-pierde-mantuirea / ). De la painea adusa la noi luau si altii, de la mesele din jur.
Cei care va inhaitati cu ereticii, vedeti ca puteti lua de la ei cine stie ce boli au ei de la curve (exista boli care se transmit usor). Dati mana cu vreunul si va fericeste cu vreo boala. Si o duceti acasa, la ceilalti! Nu va faceti partasi cu faptele lor rele. Dumnezeu nu se lasa batjocorit!

Un betivan curvar drogat scandalagiu ”mantuit pe veci” care pretinde ca nu isi mai poate pierde mantuirea, orice ar face

I-am spus unui ”mântuit pe veci” ca hai sa mergem sa vedem si alte biserici. Si ne-am dus la altii. Dar el a ajuns cu mare intarziere. La intoarcere, am mers pe jos iar el s-a oprit sa vorbeasca cu o vagaboanda care statea in fata la o sala de jocuri de noroc. Apoi am aflat ca asta de fapt era un betivan nenorocit care isi dadea aere de mare sfant – Odata mantuit pe veci mantuit!
Alta data cand am mai mers cu el, la intoarcere am trecut pe langa o sala de jocuri si o pitipoanca s-a luat dupa el (o cunostea). Am mai mers putin si el s-a intors la ea. Asta se curvaleste cu bagaboande noaptea prin boscheti? Odata mantuit pe veci mantuit.
Si cand merge la biserica si pe drumul de intoarcere merge prin sali de jocuri si pe la curve. Odata mantuit pe veci mantuit.
Si la biserica unde sunt cativa ”mantuiti pe veci” a mers baut. Odata mantuit pe veci mantuit.
Au rude in Politie. Cineva i-a spus ca unii straini care vin in Romania isi aduc cantitati mici de droguri pentru consumul propriu. Cateva luni l-a racait treaba asta si nu am inteles de ce. Apoi mi-am dat seama ca ii curgeau balele dupa drogurile altora (ca cel care a ajuns la porci dupa roscove). Odata mantuit pe veci mantuit.
Tatal lui muncea din greu pamantul ca sa faca bani sa aibe dobitocul ce cheltui. A pierdut o suma marisoara de bani la jocuri de noroc iar parintii lui i-au dat bani sa acopere paguba. Iar el dadea parintilor banii inapoi in fiecare luna. Probabil ca cei cu care a jucat l-au prins beat si i-au luat banii (Era si cam prost gramada. Adica cat de dobitoc sa fii ca sa crezi invatatura eretica a dracilor ca odata mantuit esti pe veci mantuit). Un alt ”mantuit pe veci”, cunoscut escroc i-a tras o teapa mare. Nu va doriti un asemenea ginere? Cei care va murdariti cu ereticii, veti ajunge cu ei in vesnicie. Odata mantuit pe veci mantuit.
Se lauda cum merge acasa de la biserica si se apuca sa citeasca Cuvantul. Poate cuvintele de pe sticla cu bautura. Odata mantuit pe veci mantuit.
La urma s-a aflat ca dupa aerele lui de mare sfant se ascunde un betivan nenorocit, curvar si drogat, extrem de mincinos si laudaros.

Derbedeul a zis ca pe el si daca il da afara din biserica, nu au ce sa ii faca, ca el nu isi pierde mantuirea. A crezut erezia ca odata mantuit este pe veci mantuit.

Unul care se crede mântuit pe veci produce victime (pentru satana, de la care vine învățătura dracilor)

După Revoluție și la noi s-a înmulțit mizeria de erezie a mântuirii pe veci, adusă și răspândită din străinătate. Unul din aceștia este liderul (nu pastorul, pentru că pastorii păstoresc) Mladin Onisim (este dintre cei care au făcut o facultate de teologie a înșelării satanei).

Cel care a fost șef pe șantier în timpul construirii clădirii mlădiniste a mers la mare, a fost lovit de un val la țărm (în apa mică) și s-a înecat – se vede că nu a fost binecuvântare!

Nu am ami auzit atâtea decese la Crăciun și la Paști (câțiva ani la rând). Dacă Dumnezeu nu mai are loc în ”biserică” de învățăturile dracilor, face Dumnezeu loc la cimitir. Ca urmare a propovăduirii învățăturilor dracilor că mântuirea nu se poate pierde, numite și Odată mântuit pe veci mântuit, a ucis suflete cu această învățătură și apoi i-a ținut între ceilalți (nu i-a dat afară), fiind convins că chiar și aceia nu își pot pierde mântuirea, orice ar face ei. Așa a adus răul peste ceilalți.

A zis odată că unul pe care l-a căsătorit s-a curvălit și l-a aflat nevastă-sa și s-a întrebat că oare câți pe care i-a căsătorit fac așa. Va afla în veșnicia rea, când va fi cu cei pe care i-a ruinat cu erezia.

Acesta este un exemplu de mântuit pe veci care a ucis suflete cu învățătura dracilor că mântuirea este pe veci și nu se poate pierde și prin care demonii strică familii. Un exemplu de fost creștin (o fi fost) a trecut de partea Întunericului și s-a transformat în preot al lui Baal (aduce sufletele unora veniți la pocăință ca jertfe demonilor) și a stricat familii creștine ca preot al Astarteei.

Incinerare plăcută în focul veșnic!

Baptistii vechi si cei noi

Baptistii vechi (de dinainte de Revolutie) nu faceau multa filozofie, erau arministi. Ei ziceau ca doar cine se tine de pocainta si merge pe calea mantuirii pana la capat va fi cu Domnul in vesnicie.
Dupa Revolutie a aparut si s-a inmultit si la noi invatatura dracilor ca Odata mantuit esti pe veci mantuit, mantuirea este pe moment pentru veci si nu se mai poate pierde (orice ar face oamenii apoi).