Nu ucideți suflete!

Am văzut că în special cei nou intrați pe calea mântuirii sunt mai vulnerabili la învățătura că mântuirea nu se poate pierde (în articolul anterior, în pilda cu semințele). Dar noi știm că în cazuri de calamități (dezastre) naturale, de exemplu inundații, multe plante sunt distruse.

Și în viața reală, unii dintre cei care umblă pe calea mântuirii pot să o ia razna, mai ales în vremuri prea bune (prea fără griji) sau prea rele (de exemplu prigoane).

Dacă vine o prigoană, nu creștinii renunță la credință, ci cei care se cred mântuiți pe veci. Ei cred că nu își pot pierde mântuirea, orice ar face!

Așa că vă rog să vă abțineți de la propovăduirea ereziei mântuirii pe veci, pentru că poate să ucidă suflete. (Unii și-au dat seama de asta pentru că au văzut practic ce se întâmplă și nu mai insistă, sunt destule lucruri bune în Biblie despre care să predice).

Reclame

Nu ucideți sufletele venite la pocăință!

Am văzut într-un articol anterior textul din Luca 8, unde ni se arată cum semințele Cuvântului au căzut în diferite locuri. De asemenea, în Biblie ni se povestește cum un om și-a curățat cămăruța, dar totuși starea lui de la urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi. În mod evident, este vorba despre cei care vin la pocăință (și intră pe calea mântuirii). Se vede clar că aceștia sunt cei mai afectați!

Nu povestiți celor veniți la pocăință că mântuirea nu se poate pierde, pentru că unii vor crede că pot face orice și vor renunța la rămânerea în har (fiind mântuiți pe veci)!

Grija de frați

<< Cărți pentru download >>

Mulțumesc fratelui pastor baptist Daniel Brînzei pentru traducerea acestei cărți, și pentru celelalte pe care ni le pune la dispoziție.

Grija de frați – cuprins
Indemnati-va unii pe altii
Ziditi-va unii pe altii
Fiti buni unii cu altii
Supuneti-va unii altora
Iubiti-va unii pe altii
Fiti primitori de oaspeti
Iertati-va unii pe altii
Mingiiati-va unii pe altii
Rugati-va unii pentru altii
Purtati-va sarcinile unii altora
Spuneti-va sanatate unii altora
Nu va mintiti unii pe altii
Nu va mincati unii pe altii
Nu va vorbiti de rau unii pe altii
Nu va dusmaniti unii pe altii
Ingrijire duhovniceasca
Urcind mereu spre culmile partasiei ceresti.

Pe care o puteți downloada în format .pdf sau citi și de aici: grijadefrati.wordpress.com – intro

Ne pasă să avem grijă de frații noștri pentru care a murit Cristos, dacă cinstim PREȚUL cu care ei au fost plătiți. Dar nu putem cinsti PREȚUL lor, până nu cinstim PREȚUL cu care am fost plătiți fiecare! (Cei cu mântuirea ușuratică pe veci ar vrea să ne îndemne să nu ne pese de frații pentru care a murit Domnul: dacă i-a ales Dumnezeu în mod arbitrar, să îi mântuiască pe veci etc. De ce să ne pese nouă de ei?).

Nu există mântuire finală (viitoare) fără roade vrednice de pocăință!

Luca 8
4. Când s-a strâns o mulțime mare de oameni şi a venit la El popor din felurite cetăţi, Isus a spus pilda aceasta:
5. „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului.
6. O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
7. O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
8. O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
9. Ucenicii Lui L-au întrebat ce înţeles are pilda aceasta.
10. El le-a răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca „măcar că văd, să nu vadă, şi măcar că aud, să nu înţeleagă.”
11. Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12. Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
13. Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme (un timp), iar când vine ispita, cad – credința, dacă nu este dusă practic (trăită) până la capăt, nu mântuie!
14. Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere. (la maturitate).
15. Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare – ei sunt singurii care vor fi în veșnicia cu Domnul!

Biblia leagă mântuirea viitoare, finală, în veșnicia cu Domnul de credința trăită practic (Iacov 2), de pocăință (Ioan propovăduia botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, vedeți articolul), de roade (și în textul de mai sus), de ascultare (Ioan 3.36, vedeți articolul cu traducerea corectă), de umblarea cu Domnul până la capăt cu călăuzirea și ajutorul Duhului Sfânt (Filipeni 2.12 și 13)! Nici nu seamănă cu mântuirea iluzorie pe moment, fără să produci roade vrednice de pocăință sau, mai rău, să faci orice, cum mai zic câțiva (puțini).

Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu ajutorul lui Dumnezeu!

Nu există mântuire fără pocăință

Așa cum am spus în articolul anterior, baptiștii chemau oamenii la POCĂINȚĂ. Oamenii trebuie chemați la POCĂINȚĂ, nu la mântuire (că te-ai mântuit și atât, pe veci).

Dacă un om intră pe calea mântuirii prin har (prin credință) și își manifestă (trăiește) practic credința, dacă vine la pocăință și apoi și-o trăiește practic, va fi el cu Domnul în veșnicie? Și calviniștii responsabili și arminiștii spun că DA.

Dacă noi ne trăim practic credința, Dumnezeu poartă de grija mântuirii noastre viitoare.

(Numai unii calviniști fanatici, care nu sunt calvini adevărați, mai bolborosesc că odată ce te-ai mântuit ești mântuit pe veci, orice ai face apoi, că mântuirea nu ți-o mai poți pierde. Vorbele acelea sunt ale demonilor, care i-au înșelat și prin care încearcă să îi înșele în special pe noii veniți la pocăință. Nici pentru arminiști, nici pentru calviniștii responsabili, mântuirea nu este fără pocăință).

Chemarea la POCĂINȚĂ

Mai demult, odată cu apariția teologilor baptiști și la noi, baptiștii au renunțat la umbra (nuanța) de calvinism pe care au avut-o (a fost numai o nuanță, nu învățătura dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde, orice ar face oamenii apoi). Zeci de ani în vremea comunismului, baptiștii au fost arminiști (pretindeau că mântuirea este prin har, asemenea calvinilor, dar că trebuie dusă până la capăt, ca să nu se piardă).

În acei zeci de ani, baptiștii creștini arminiști i-au chemat pe oamenii din lume la POCĂINȚĂ (nu la mântuire, cum zic unii astăzi – ei sunt puțini, că numai te-ai mântuit și gata). Chemarea creștină este la pocăință și aceasta trebuie dusă până la capăt, pe calea mântuirii.

Oamenii nu trebuie să fie liniștiți (mințiți) cu ideea că s-au mântuit pe moment pe veci și gata, apoi nu își mai pot pierde mântuirea orice ar face. Chemarea trebuie să fie la pocăință (și apoi trăită până la capăt)! Apoi să lăsăm mântuirea în grija Domnului, care va asigura această mântuire.

1 Petru 1.5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă – doar credința trăită practic mântuie, dacă rămâneți în ea până la sfârșit! (vedeți versetul 9), pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

1 Petru 1.9 pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre trăită practic până la sfârșit!, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea este dobândită la sfârșitul umblării cu Domnul prin pocăință, nu la început (că ești mântuit și gata). Această mântuire este sigură. Nu există posibilitatea ca un pocăit mântuit prin Jertfă să nu fie în cer la urmă, dacă rămâne în har!

Să își vadă oamenii de pocăința lor, că are grijă Dumnezeu ca pocăiții să fie mântuiți de mânia viitoare!

(Neoprotestanții poartă și numele de pocăiți, nu de mântuiți și gata).