Duhul Sfânt ca sigiliu

Am găsit acest text, chiar înainte să scriu acest articol despre Duhul Sfânt (care ne-a fost dat și ca siligiu):

”Nu lăsa să-l rupă nimeni. Intotdeauna, un sigiliu este uşor de rupt. Când se sigilează o uşă, de regulă, se pune o hârtie lipită şi se pune o ştampilă, două. Foarte uşor, un copil poate s-o rupă. Sigiliul este fragil. In vremurile de mai demult şi astăzi uneori, se pune în ceară sigiliul. Cine nu poate rupe sau fărâma un buton de ceară? Aceasta-i prima lucrare a Lui. Ne duce şi devenim lăcaşul lui Dumnezeu şi este uşa între noi şi tot ce-a rămas afară. O uşă care e sigilată şi Cel rău n-ar trebui să mai ajungă la noi. De aceea apostolul Pavel spune: Nu întristaţi pe Duhul Sfânt! Nu căuta să rupi sigiliul acesta.”

Garanția Duhului

Am văzut că 1 Corinteni 1.9 Dumnezeu v-a chemat la părtăşia (comuniunea, parteneriatul) cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru – prin Duhul Sfânt
2 Corinteni 5.5 Dumnezeu ne-a dat arvuna Duhului – adică o garanție că în veșnicie ne va da și restul.
Duhul ne-a fost dat ca să ne ajute să facem ceea ce nu au putut face cei de sub Legea veche, să umblăm cu Domnul până la capăt. În mântuirea noastră, Sfânta Treime a făcut partea cea mai grea, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, cu ajutor de sus. Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne apropie de Dumnezeu, nu de satana că putem face orice, că mântuirea nu se poate pierde. Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt și ca o garanție că vom fi cu El, dar dacă renunți la Domnul, ce garanție mai este aceea?

Sola gratia și Sola fide – Poate Cristos să te mântuie (la Judecată) dacă umbli cu demonii?

(Cei care au făcut reforma protestantă au zis că credința TREBUIE urmată de fapte, deci nu au trăit teologia eretică a mântuirii ușuratice, numai prin harul fals, numai prin credință, așa cum ar vrea unii să ne învețe astăzi!)

2 Corinteni 6 (VDCC)
14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?
15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

14 Nu vă înjugaţi la acelaşi jug cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între justificare şi nelegiuire? Sau ce comuniune este între lumină şi întuneric?
15 Ce acord poate fi între Cristos şi Beliar? Sau ce relaţie este între un credincios şi un necredincios? (VRBC)

14 Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
15 Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?

Aceste versete sunt de obicei folosite împotriva căsătoriilor dintre credincioși și necredincioși. Dar putem vedea foarte bine că Biblia se opune în general tovărășiilor rele. Aici este foarte clar scris că nu există comuniune, părtășie între Lumină și întunerecul lumii (știm că lumea zace sub puterea celui rău). Și atunci ce mai vor unii să ne înșele (satana prin ei) că odată ce te pretinzi mântuit pe veci, cu oricare stapân ai umbla, oricărui stăpân ai sluji (și astfel îi dai mai multă putere de stăpânire asupra sufletului tău), tot cu Dumnezeu vei fi în locul bun al veșniciei fericite?

Unii ar vrea să ne înșele că putem să umblăm cu satana, că vom ajunge cu Domnul. Biblia ne spune opusul: Ce comuniune este între Lumină şi întuneric? Și ce înţelegere (acord) poate fi între Hristos şi Belial? Poate Cristos să te mântuie (la Judecată) dacă umbli cu demonii și dai din gură cu mântuirea pe veci numai prin har, numai prin credință?

”Harul irezistibil”

Dumnezeu i-a așezat pe oameni în linie (ca pe popice) și apoi a dat în ei. Cei mai mulți au căzut, pe cei puțini i-a rânduit pentru mântuire pe veci (pe cei mulți i-a pierdut, fără să le dea măcar posibilitatea pocăinței).

Pentru cei puțini (aleși uninominal, adică fiecare individual), a venit Domnul Isus și a oferit o jertfă penibilă, slabă (bună numai pentru cei puțini). Apoi Dumnezeu a trimis ”harul irezistibil” peste ei și i-a mântuit fără pocăință (eventual ei ar fi bine să pară sfinți înaintea celorlalți oameni), iar ei sunt pe veci asigurați în Cristos, chiar dacă umblă cu demonii (de la care vin învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci). Dar aceștia nu își dau seama că dumnezeul care i-a ales în mod arbitrar numai pe unii este un monstru (vedeți articolul) în care nu se poate avea încredere și dacă Dumnezeu îi mântuie pe cei care umblă cu demonii, Dumnezeu se neagă pe sine!

Voi, cei care vă pretindeți mântuiți pe veci, chiar vreți să vă mântuie un monstru?!

Sola Satana

1 Corinteni 1.9Dumnezeu v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

Harul îl iei tot, așa cum este poruncit în Legea Harului prin poruncile (verbele la imperativ) din Noul Testament, inclusiv ale Domnului Isus.

Așa cum am mai spus, Biblia ne oferă HARUL adevărat și ne poruncește să nu ne lăsăm înșelați. HARUL adevărat ne învață să o rupem cu păgânătatea, nu să zicem că putem face orice că mântuirea nu se poate pierde. Orice învățătură opusă Bibliei este de la satana, adică este învățătura dracilor. Mântuirea ușuratică numai prin har, numai prin credință, pe moment pentru veci, este o iluzie a satanei. Sola fide și Sola gratia nu pot fi urmate de Solus Christus, pentru că se bazează pe falsificarea Scripturii (vedeți articol). Au înlocuit obligativitatea umblării cu Domnul, în har până la capăt, cu o iluzie de mântuire pe moment, orice ar face ei apoi.

Oriunde este prezentată o învățătură opusă HARULUI Biblic, puteți înlocui cuvântul har cu cuvântul drac (ale dracilor învățături sunt cele care prezintă mântuirea ușuratică, numai prin credința teoretică, chiar dacă nu umbli cu Domnul ci umbli cu demonii). Dumnezeu ne-a chemat la părtășia cu Fiul Său, nu cu demonii!

Sola gratia și Sola fide (îndreptățirea numai prin credință nu este după Biblie, vedeți articol aici) ar trebui urmate de Sola falsificarea Scripturii și Sola Satana (numai de la demoni sunt învățăturile harului fals, urmate de Doctrinele harului ușuratic). Dacă umbli cu satana, cu satana vei ajunge. Cui ai slujit, cu acela vei fi!

Dumnezeu v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos – nu cu demonii care vor să vă înșele cu erezia nimicitoare a mântuirii pe veci!

1 Corinteni 1.9 Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

Dumnezeu ne-a chemat la PĂRTĂȘIA (comuniunea, parteneriatul – în alte traduceri) cu Fiul Său, nu cu demonii (cu lumea) că mântuirea nu ți-o poți pierde, orice ai face, pentru că ești pe deplin asigurat în Cristos. Credincios este Dumnezeu (să îi întărească până la capăt) doar față de cei care rămân în această comuniune (părtășie, parteneriat) cu Domnul Isus. Dacă umbli cu lumea, pentru că ai primit erezia nimicitoare a mântuirii pe veci, vei fi pe deplin asigurat cu satana care te-a înșelat, în partea nefericită a veșniciei! Nici vorbă de mântuirea pe veci, orice ar face oamenii apoi.

Cum să faci ca intrarea ta în HARUL adevărat să nu fi fost inutilă pentru mântuirea ta viitoare, finală? Dacă ai înviat cu Domnul, umblă cu Domnul!

Corinteni 6.1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.

Tot felul de indivizi reduși intelectual au preluat din alte țări, în special din America, învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde (orice ar face cei mântuiți apoi), cunoscute ca învățăturile harului (a harului primit degeaba, dacă nu umbli în el până la capăt). Această erezie nimicitoare se bazează pe falsificarea Bibliei prin extragerea versetelor din context – ereticii îți pot prezenta o listă de versete, dar dacă le pui în textul Biblic, vezi foarte ușor că este vorba despre altceva.

Când este vorba să umblăm cu Domnul, ereticii mântuirii ușuratice, pe veci, vor să ne zică că Dumnezeu în harul suveran i-a ales numai pe cei puțini pentru mântuire (i-a respins fără un motiv real pe cei mai mulți, fără să le dea măcar posibilitatea pocăinței!), a mers harul irezistibil cu Duhul Sfânt peste ei și i-a mântuit cu de-a sila, orice ar face ei. Dumnezeul monstruos (vedeți aici articolul) i-a condamnat la chin veșnic pe cei mulți, Jertfa Domnului Isus este extrem de slabă, fiind bună numai pentru cei puțini aleși (este numai o înscenare), harul suveran este la fel de slab, Duhul Sfânt îi obligă pe cei puțini la mântuirea ușuratică, pe veci, chiar dacă ei umblă cu demonii (a căror învățătură au primit-o) – aceasta este o luare în deșert a Sfintei Treimi!

Pentru cei care cunosc Biblia (arministă), este foarte ușor de combătut erezia. De exemplu, în versetul de mai sus ni se spune să nu primim harul degeaba. Dacă vedeți textul, ni se și spune în continuare să umblăm cu Domnul (nu ni se oferă în Biblie o mântuire ușuratică cu harul ieftin, pe veci, nici aici, nici altundeva). Cine ne sfătuiește să facem așa ca să nu fi primit degeaba harul lui Dumnezeu? Opus ereticilor care atunci când aud despre obligația umblării personale cu Domnul pentru propria mântuire, dau din gură cu peleaginism, apostolul Pavel ne spune (vorbind și în numele celor care fac la fel), că lucrează împreună cu Dumnezeu!

Cei cu învățăturile harului (fals și inutil) ne zic că a mers harul suveran peste ei și i-a mântuit cu de-a sila pe veci și dacă ei fac ceva pentru propria lor mântuire, aia nici nu este mântuire (că este sinergism).

2 Corinteni 5.15 Şi El a murit pentru toţi – nu numai pentru cei puțini aleși de dracul suveran!, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei – adică să umble cu Domnul (arminism).

Harul inutil (primit în zadar)

A doua epistolă către Corinteni 6.1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.
Dacă ai primit învățăturile harului (inutil dacă nu rămâi în har) și chiar doctrinele harului (sunt ale dracilor, pentru că prin ele te înșală demonii cu mântuirea ușuratică, pe veci) și le trăiești, faci orice crezându-te pe deplin asigurat în Cristos chiar dacă de multe ori umbli cu lumea și starea ta ajunge mai rea decât cea dintâi (când erai în lume), la ce ți-a folosit harul? La nimic!

Halloween – falsificarea Scripturii și prin ”Sola Scriptura”

Luther va fi incinerat în focul veșnic pentru că a falsificat Biblia (a introdus cuvântul NUMAI în mântuirea prin har) ca să facă să pară adevărată erezia cu mântuirea pe veci (a fost o erezie teologică, nu au vrut să o trăiască practic, adică să facă orice, crezându-se mântuiți pe veci și gata, ci doar să facă o teologie diferită de a catolicilor, dar au mers în extremă).

Au falsificat Scriptura ca să le iasă erezia nimicitoare și apoi au zis despre fals Sola Scriptura. Fraieriți-L pe Dumnezeu la Judecata finală dacă puteți, ereticilor!

Decrete Prezidențiale de incinerare

Șeful Universului decretează:

Apocalipsa (Revelații) 22

18 Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta – nu seamănă cu mântuirea ușuratică, pe veci, a cărei teologie se bazează pe falsificarea Bibliei!
19 Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”
20 Cel ce adevereşte aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
21 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin – HARUL adevărat, în care trebuie să rămâi și să umbli pănâ la capăt, dacă vrei să ajungi la destinația finală fericită, cu cei care au umblat cu Domnul!

Ce ne roade pe noi grija de învățătura dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde?!

Sola falsificarea Scripturii

Ca să le iasă tentativa de erezie cu mântuirea pe veci (este o tentativă pentru că nici măcar la o privire superficială nu stă în picioare), ereticii obsedați de ea falsifică conținutul (spiritul) Bibliei prin scoaterea versetelor din context. Am arătat aici și aici (și în alte articole scrise atunci, vedeți aici) cum fac aceștia.

Și atunci cum mai au tupeul calviniștii să ne zică vrăjeala cu Sola Scriptura, dacă îi falsifică spiritul folosindu-se de cuvintele scrise în Scriptură?

Biblia ne învață cum să ajungem la mântuirea finală

Într-un articol anterior, am pus un verset în care ni se spune să așteptăm fericita noastră nădejde. Să vedem cum să o așteptăm.

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă:
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie – harul adevărat biblic, care este arminist, ne învață să umblăm cu Domnul pe cale. Harul ușuratic al mântuirii pe veci este ca un elastic de care poți să tot tragi, să faci orice cu lumea, că nu se mai poate rupe niciodată. Nu contează cu cine umbli, că tot cu Dumnezeu vei ajunge – este fals!
13 aşteptând (trăind practic cu Domnul, nu cu satana!) fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos – harul curvinist îi învață pe proprii adepți despre Sola gratie, Sola fide, apoi poți să Îl aștepți pe Domnul băut, pe la curve etc, că mântuirea nu ți-o mai poți pierde! Pentru că se pretind mântuiți pe veci, Domnul este obligat (cum îl vor obliga?!) să îi răpească la cer (vor voma răchie pe străzile de aur) etc.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – și acest verset (ca multe altele din Biblie), este împotriva mântuirii ușuratice, pe moment, pentru veci.

1 Petru 1
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre – vedeți și Gândiți-vă la lucrurile de sus / categoria aici /, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos – vedeți Curs de viață spirituală
14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” – Biblia se opune învățăturii dracilor că mântuirea este pe moment, pentru veci; apoi dacă umbli cu Domnul este bine, dar tot aia este și dacă umbli cu satana, că nu este cădere din har.
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără defect şi fără vină.
20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
21 care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa (peste tot în Noul Testament, unde este vorba despre credința care contează, se referă la credința trăită practic) şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu – prin har, Sfânta Treime și-a făcut partea (mare și grea) și continuă să și-o facă, dar și noi trebuie, ca rămânând în har, să ne facem partea noastră, să umblăm cu Domnul până la capăt, la mântuirea finală. Harul ne oferă mântuirea, fără să ne oblige la ceva.

Împotriva Bibliei (și a acestui text), înșelații de cel viclean (cei mai fanatici) zic vorbele satanei (tatăl minciunilor și al învățăturilor dracilor că mântuirea nu se poate pierde), că mântuirea este numai prin har, numai prin credință (deși credința singură nu va mântui pe nimeni de mânia viitoare, vedeți Iacov 2). Iar dacă vrei să faci ceva pentru ca să ajungi la mântuirea viitoare (finală), să umbli cu Domnul, ei zic că aceea nu este mântuire (și delirează cu peleaginismul obsesiei lor). Biblia ne este dată să o studiem, și dacă o înțelegem, poate să ne dea înțelepciunea care să ducă la mântuirea finală (în partea fericită a veșniciei). Nu ne este prezentată o mântuire iluzorie, leșinată, diluată, falsificată, schimonosită după poftele fiecăruia, cu Sola fide, Sola gratia! Ceea ce ne cere Biblia (în Noul Testament, deci sunt cerințe ale Legii HARULUI) citim și în acest text, prin verbele la imperativ (sunt porunci).

În arene stau strămoşii – poezie de Valentin Popovici

În arene stau strămoşii de credinţă şi de neam,
Ne privesc de pe tărâmul de dincolo ca prin geam;
Ne-au predat ştafeta sfântă, Evanghelia curată,
Şi acum e rândul nostru s-o purtăm ca ei odată!

Din lăcaşul strălucirii, când se uită aici jos
Vor să vadă lupta noastră sub drapelul lui Hristos;
Vor să-audă simfonia care-ajunge sus în slavă,
De pe drumuri care urcă printre spinii din dumbravă.

Cei ce stau chiar lângă Tronul de mărire, sub altar,
Ei, martirii, strigă: „Doamne! Oare nu-i destul amar?
Tu nu-i vezi pe fraţii noştri, suferindu-şi umilirea?
Până când, Stăpâne Doamne, zăboveşti cu izbăvirea?

Norul care ne-nconjoară, cei plecaţi şi proslăviţi,
Ne îndeamnă să rămânem lângă Domnul neclintiţi.
În şireagul fără număr ce se pierde-n depărtare,
Văd atâtea feţe scumpe, norul lor e-aşa de mare!

…N-auziţi o şoaptă dulce de eroi din cerul sfânt?
Parcă vor să ne convingă să nu dăm’napoi nicicând.
Şi-n aplauze tresaltă pentru-a noastră biruinţă:
Lângă Domnul să rămânem, în iubire şi-n credinţă!

Eroii credinței pomeniți în Evrei 11 și-au trăit practic credința lor (vedeți articol). Și înaintașii noștri, prin care Dumnezeu a transmis credința curată până la noi, și-au trăit practic credința, nu au făcut orice, crezând că nu își pot pierde mântuirea! S-au îndepărtat și s-au lepădat de învățăturile dracilor numite ale harului (fals, irezisibil, care poate da o mântuire obligatorie dar ușuratică) și de doctrinele dracilor, niște mizerii de erezii răsuflate de sute de ani, din Evul Mediu. Strămoșii de credință nu și-au dus mântuirea prin birturi, pe la curve, cu droguri etc, după cum îi învață satana prin învățăturile harului (curvinist) și să ajungă mai răi ca cei din lume. Au renunțat la spurcăciunea de erezie teologică protestantă (nici măcar protestanții cu frică de Domnul nu au trăit învățăturile dracilor, cei care au trăit cu Domnul, au trăit împotriva teologiei teoretice proprii – Sola fide, Sola gratia) și au devenit neoprotestanți.

Se-aude pe ulița – poezie de Costache Ioanid

Efeseni 2.4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) – după ce am intrat în har, trebuie să umblăm cu Domnul, prin umblarea până la capăt cu Domnul vom ajunge în partea fericită a veșniciei
6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus

Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

Se-aude pe ulița – poezie de Costache Ioanid

– Se-aude pe ulita satului meu
un ropot grabit de copite,
un glas de departe ce vine mereu,
un chiot de doruri cumplite!

E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune ca-i vantul, straine!
Caci azi eu zic: „poate” si maine la fel,
dar poimaine, sigur ca vine!

– Copila, mireasa, ce Mire astepti?
Nu-i nimeni in Cer sa mai vie.
Zadarnic spre ulita ochii-ti indrepti,
ca ulita ta e pustie!

De cand adormira parintii strabuni,
stau toate la fel neschimbate.
Ce chiot auzi tu? Ce goale minuni,
ce glas de vedenii ciudate?

– Se-aude pe ulita satului meu
un glas peste lumea desarta.
Si iata, un tanar, ce-L vad numai eu,
se-arunca din sea langa poarta!

E, poate, Iubitul, e, poate, chiar EL!
Nu-mi spune ca-i vantu-n rovine!
Caci azi eu zic „poate” si maine la fel,
dar poimaine-i sigur ca vine!

Matei 25.1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.”
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Degeaba Îl așteaptă unii înșelați de satana (mântuiți numai prin har, numai prin credință, pe veci) pe Domnul făcând orice, că se pretind mântuiți pe veci!

Poezia Pocăință

Azi, cuvântul ‘pocăinţă’
E atât de învechit;
Iar pe calea de credinţă
Mulţi merg din obişnuinţă
Fără-un scop clar definit.

Au făcut botezu-odată –
Legământ cu Dumnezeu –
Însă viaţa li-e stricată,
De plăceri şi bani legată,
Şi-n păcat trăiesc mereu.

Frumuseţea mântuirii
Şi mireasma lui Hristos
Nu-i mai ţinta fericirii,
Ci plăcerea rea a firii
Şi păcatul ruşinos.

Cât de mulţi în adunare
Fără frică vin, se duc;
Cu adâncă nepăsare
Fac de formă o lucrare
Şi pe drumul rău apuc’.

Din purtare, din cuvinte
Nu se văd că-s pocăiţi,
Iar a lor îmbrăcăminte
E un semn de luare-aminte
Că-s de lume chinuiţi.

Pocăinţa-adevărată
Nu-i un hobby sau un joc;
Ea e sfântă şi curată,
De Isus Hristos lăsată,
Ca să nu sfârşim în foc.

Pocăinţa ni se cere
S-o trăim oricând cinstit,
În ascuns sau la vedere,
Să rămânem în veghere
Cum Isus ne-a poruncit.

Căci amar şi aspru-odată
Fi-va-n ceruri judecat
Cel ce-a fost în drum o piatră
Şi-o ispită blestemată
Pentru sufletu-nsetat.

Prin purtarea ta, creştine,
Îţi aduni osânda ta;
Căci Isus a spus, ştii bine,
Cine nu este cu Mine
Este împotriva Mea.”

Nu-i de joacă mântuirea,
Ea e darul cel mai sfânt;
Dacă nu-i cunoşti menirea,
Când avea-va loc răpirea
Vei rămâne pe pământ.

Pocăinţa cea reală
Este scrisă în Cuvânt;
N-are urme de-ndoială,
Nu-i o formă, nici spoială,
Ci-i stindardul cel mai sfânt.

Vă îndemn cu stăruinţă
Chiar acum să ne trezim;
În deplină umilinţă
Să trăim în pocăinţă,
Ca în ceruri sus să fim!

de aici.

Nu renunțați la poziția pe care o aveți în Domnul!

Peste tot în Noul Testament, unde este vorba despre mântuirea oferită prin har, Biblia ne spune că am fost înviați împreună cu Cristos (prin har), ca să și umblăm în har, împreună cu Domnul (și prin alte cuvinte, dar mesajul este același). Am văzut aceasta în Efeseni 2:

4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi – intrați pe calea mântuirii, născuți din nou de sus).
6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus – nu am fost așezați cu demonii, să putem face orice că mântuirea nu ne-o mai putem pierde!

Am fost născuți de sus, înviați împreună cu Cristos, iertați prin Jertfa Lui ca să umblăm cu El. Nicăieri în Biblie nu ni se oferă o mântuire ușuratică, mai cu Cristos, mai cu lumea, că tot acolo ajungi. Unii, mai fanatici, presupun că vor fi cu Domnul chiar dacă umblă cu demonii. Harul nu ne poate mântui decât dacă suntem și umblăm împreună cu Cristos.

Iuda (1).6 pe îngerii care nu şi-au păstrat starea inițială (poziția), ci şi-au părăsit locuinţa (vrednicia, munca lor), Dumnezeu îi ţine în lanţuri eterne, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari.

Dacă vă întoarceți la lucrurile lumii (și astfel vă părăsiți poziția dată de Dumnezeu, în Cristos), veți fi cu demonii în focul veșnic. Când s-au răzvrătit, demonii nu au crezut că vor avea ceva de pierdut, deși era logic că dacă renunță la propria poziție în care au fost așezați de Dumnezeu, nu vor mai putea fi cu Dumnezeu în partea fericită a veșniciei!

19 Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.
Care sfinți din Biblie știți că au oferit sau au trăit mântuirea ușuratică, doar pe moment? Au ajuns cu Domnul în partea fericită a veșniciei pentru că au umblat cu Domnul!

În har, ca urmare a alegerii personale, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Cristos

Am văzut cum cei prin care satana ar vrea să ne înșele cu mântuirea pe veci folosesc versete extrase din context, cărora le falsifică în acest fel sensul inițial, de exemplu versetele 8 și 9 din Efeseni 2, prin care ești mântuit și atât (nu mai contează ce faci apoi, cărui stăpân slujești).

Efeseni 2. 4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) – cei cu mântuirea ușuratică pe veci ar vrea să ne zică despre mântuirea ”numai prin har”, dar în realitatea ereziile numite învățăturile harului spun că harul este ca un elastic de care poți întinde oricât de mult și nu se rupe, adică poți umbla cu demonii și vei ajunge în cer cu Dumnezeu – deși Biblia spune că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu (iar vrăjmășia cu Dumnezeu nu mântuie). Versetele acestea sunt arministe și spun că mântuirea nu este numai prin har (pe moment) și atât. ”Prin har sunteți mântuiți” = Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Cristos, iar dacă umbli cu lumea că nu poți să cazi din har, ce har mai este acela?

Din fii neascultării de Dumnezeu ați fost făcuți fii ai ascultării

Am arătat cum poate fi falsificată Biblia (spiritul Cuvântului) prin folosirea unor versete extrase din context. Ereticii care ar vrea să ne dea erezia mântuirii ușuratice, pe moment pentru veci, folosesc și versetele 18 și 19 din Efeseni 2 ca să facă să pară reală mântuirea pe moment, ușuratică, că ești mântut orice ai face apoi (cu Dumnezeu sau cu cel viclean, că oricum ești deja mântuit pe veci și nu mai scapi, nici dacă vrei).

Să vedem tot capitolul, pentru că textul spune altceva:
Efeseni 2
1. Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
2. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului – Lucifer, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele – din fiii neascultării v-ați făcut fii ai ascultării, umblarea cu Domnul este obligatorie!

În versetele 2 și 3 ni se spune despre fii neascultării și ce fac ei, în versetul 8 este intrarea pe calea mântuirii (adică în procesul mântuirii), iar în versetul 10 pare că este contrazis versetul 9, pentru că scrie de fapte, după ce a scris ”fără fapte” și ne dăm seama că ne este clar prezentată mântuirea ca un proces: prin har (fără faptele noastre) am intrat în procesul mântuirii (aceasta este mântuirea la timpul trecut), fiind în har umblăm cu Domnul, cu faptele noastre (cu care vom fi la Judecata finală) – mântuirea la timpul prezent, ca să ajungem, ”dacă va fi cu putință”, la mântuirea finală, în partea fericită a veșnciiei – mântuirea viitoare.

18. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh – în viitor vă voi spune cum se făcea intrarea în Sfânta Sfintelor, după ce Marele Preot se curățea îndelung, și la ce ducea o greșeală, pentru care erau pregătiți ceilalți.
19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Și dacă din neascultare (v. 2-3) ai intrat pe calea mântuirii (v. 8) și apoi te întorci la neascultare (cu lumea), ce proces de mântuire mai este acela?

Numai prin har?

Epistola lui Pavel către Efeseni, capitolul 2
4. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5. măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6. El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7. ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10. Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele – nu ca să umblăm cu satana, pretinzându-ne mântuiți pe veci și atât!

Nu au inventat liderii reformei protestante abureala că poți umbla cu satana, odată ce ești mântuit. Obsesia unor eretici auto-numiți ”baptiști reformați” după ”mântuirea pe veci” este diferită de modul în care au înțeles reformatorii să facă reforma. Acești fanatici nu sunt cu adevărat nici baptiști, nici protestanți, ci unii care și-au luat lucrul otrăvitor, mântuirea pe veci.

Fanaticii se folosesc versete extrase din text ca să facă să pară adevărată erezia cu mântuirea ușuratică, pe veci și atât. Versetele 8 și 9 nu dau mântuirea pe moment, pentru veci, orice ai face apoi, ci se referă numai la intrarea pe calea mântuirii, la minunea nașterii de sus, din Dumnezeu, dar apoi minunea trebuie să continue. Prin credință este îndreptățirea inițială, dar dacă credința nu este trăită practic, nu duce la mântuirea finală (ni se spune în Iacov 2). Iertarea este în dar, nu poți să ți-o plătești prin fapte sau prin bani, dar dacă nu o folosești ca să umbli cu Domnul, ai primit-o degeaba! Apostolul Pavel voia să îi rupă pe creștinii din Efes de vechea Lege, unde iertarea era prin ritualuri. Ei au renunțat la iertarea prin jertfele animalelor și treceau la iertarea prin Jertfa Domnului Isus, oferită tuturor, nu numai unora (puțini dar aleși tare). Nu înseamnă că nu era obligatorie umblarea lor cu Domnul, prin faptele lor (vrednice de pocăința lor)!

Ni se spune în versetul 10 cum este credința care mântuie: cu fapte, iar umblarea cu Domnul nu este opțională, că ești deja mântuit (pe veci) și nu mai contează cui slujești!

Halloween – Numai prin har?

Halloween este o sărbătoare care a fost cosmetizată, dar majoritatea creștinilor o consideră păgână.

Unele lucruri pot fi vopsite, ca să pară ceea ce nu sunt (că sunt altceva).

Aici (unde vorbim despre mântuirea falsă ”numai prin har”, dar fără să umbli cu Domnul în har) se potrivește foarte bine poezia fratelui pastor baptist Valentin Popovici:

Nu vopsiți peste rugină

Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-a vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!… Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
„Pocăiţi” îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!

Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o’ntotdeauna, omul sincer, credincios.

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea celor mulţi, nemântuiți?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!

Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!

Numai umblarea în HAR, pe calea mântuirii până la capăt, vă va asigura intrarea în Împărăția cerurilor!

Sursa volumelor de poezii.

Mântuirea poate fi numai prin harul fals?

Satana se preface că este înger de lumină, iar lupii răpitori că sunt de sus.

Multe secole la rând, creștinii au știut că trebuie să umble cu Domnul, până la capăt, pentru ca să ajungă la mântuirea finală, în veșnicie. Dar, cu câteva sute de ani în urmă, s-a găsit unul care să reînvie erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci (a vrut să lupte împotriva catolicilor, dar a mers prea departe și a ajuns la cealaltă extremă). Cei care au făcut asta nu și-au dat seama ce fac, nu au vrut să creeze mântuirea ușuratică. Practica lor era diferită de teologia lor (păgână).

Să vedem ce a produs mântuirea ușuratică în zilele noastre: trecerea de la arminism la mântuirea ușuratică, pe veci, i-a convins pe unii (care au primit învățătura dracilor) că pot face orice, dar mântuirea nu și-o mai pot pierde, iar (fiind în biserică) starea lor de la urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi.

Nu putea să aducă nimic bun învățătura dracilor cu alegerea prin harul suveran, care este de la satana, pentru că prezintă un dumnezeu monstruos, care îi înșiră pe oameni și dă în ei cu o bilă neagră (ca la popice) – unii zic că așa este un dumnezeu iubitor. Harul (dracul) suveran nu vrea să îi mântuie decât pe cei puțini, dar apoi ei pot să umble cu lumea, că nu își pot pierde mântuirea, nu este cădere din har. Ereticii spun că acest har superficial și pe moment nu a fost ieftin. Ba da, este ieftin: Jertfa este extrem de handicapată și nu îi poate mântui decât pe cei puțini, apoi harul nu îi obligă să umble cu Domnul, în har. Harul ieftin se înmulțește în neștire, ca un elastic de care poți trage cât vrei de mult, că nu se rupe. Opus acestuia, HARUL Biblic este arminist și are pretenții:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu (de-adevăratelea), care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie Dumnezeu și-a făcut partea și ne ajută să ne facem și noi partea noastră, mai mică. La MÂNTUIREA FINALĂ se ajunge dacă umbli în HAR cu FAPTE (ROADE)
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos – pe Domnul nu îl aștepți cu răchie, că nu îți poți pierde mântuirea!
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui (creștinii sunt un popor de primă-pradă: cuceritorul își lua primul partea lui), plin de râvnă pentru fapte bune – nu ca să faci lucrurile lumii, că ești mântuit pe veci

Este evident că acolo unde ”harul” este opus Bibliei, puteți înlocui termenul har cu termenul drac (învățătura dracilor că mântuirea este pe veci și nu se poate pierde).

La ce le-a folosit harul celor care au intrat pe calea mântuirii, dacă nu au rămas în har, să umble în har și prin har, cu Domnul? La nimic!

Punctele T.U.L.I.P. – Numai prin credință este îndreptățirea?

Unii se cred îndreptățiți numai prin credință (și această îndreptățire este pe veci), fără să facă nimic pentru mântuirea lor, și se pretind asigurați pe veci. Luther a reinventat aceasta ca să lupte împotriva învățăturii catolice de atunci (cu câteva sute de ani în urmă) și probabil datorită fricii (exagerate) pe care o avea de pierderea mântuirii. Acum cine vă mai cere bani de indulgențe pentru iertare, ca să trebuiască să combateți această cerere?!

Dar cei care au reinventat ”mântuirea pe veci” nu au și trăit-o, în practica lor de zi cu zi nu a apărut superficialitatea de azi, că unii se pretind mântuiți orice ar face. Nici puritanii nu au avut o asemenea superficialitate. Ei știau că trebuie să umble cu Domnul (erau mult mai arminiști prin trăirea lor, decât cei mântuiți pe veci, din vremea noastră).

Lucrurile pe care Sfânta Treime le-a făcut și le face pentru noi, formează împreună harul. Cele pe le-am primit sunt numai ajutoare pe cale, unelte ca să umblăm cu Domnul, nu scopuri în sine. Îndreptățirea primită la începutul umblării este valabilă numai cât timp umblăm cu Domnul, cât timp își îndeplinește scopul.

Am arătat din cele scrise în Biblie (care ne dă înțelepciunea care duce la mântuire, dacă o trăim practic), că îndreptățirea este prin credință (la intrarea pe calea mântuirii) și din faptele noastre (în umblarea pe cale), până la mântuirea finală viitoare. Numai prin credință am fost duși la START, nu la Finiș. În special în Iacov 2 este combătută îndreptățirea teoretică ”numai prin credință”, vedeți articolul.

14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu îi mântuie credința teoretică, pe veci
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică (inutilă, degeaba, nefolositoare pentru ajungerea în partea fericită a veșniciei)? – nu mântuie!
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită – nu l-a făcut perfect, ci se referă la faptul că a produs roade, efecte
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit / îndreptățit / justificat prin fapte, şi nu numai prin credinţă, vedeți articol.
17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi – credința numai teoretică este și a dracilor (de la care a pornit erezia nimicitoare) și nu te mântuie! Credința inițială te justifică, te regenerează (te naște de sus), dar nu te obligă să rămâi pe cale și să umbli cu Domnul. Iar dacă nu umbli până la capăt cu Domnul, nu vei ajunge la mântuirea viitoare finală. Dacă nu alergi pentru premiu, nu îl vei primi!

După ce ai intrat, prin har, pe calea mântuirii: 1 Ioan 3
7 Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire (dreptate) este neprihănit (drept), cum El însuşi este neprihănit (drept) faptele contează, nu datul din gură (degeaba) cu Sola fide, Sola gratia!
8 Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început – degeaba se pretind unii mântuiți pe veci, dacă nu trăiesc practic cu Domnul. Și aceste versete se opun mântuirii ușuratice, pe veci, că ești mântuit într-un moment și nu mai scapi, orice ai face apoi.

7 Copii, nimeni să nu vă înșele. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, după cum el este drept.
8 Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul

Mântuirea este o alergare, un proces în care umblăm cu Domnul și prin har, avem ajutor de sus.

Nepăsători față de o mântuire așa de mare!

Evrei 2.3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.
Alegerea celor cu mântuirea pe veci: Monstrul ăla rău a creat pe cei mai mulți oameni pentru chinul veșnic, fără să le dea posibilitatea mântuirii. (vedeți articol despre un dumnezeu monstruos, și articol)
Alegerea arministă: TOȚI oamenii sunt buni pentru mântuire, mântuirea a fost oferită tuturor, dar nu sunt obligați să o primească. Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii. Este clar că fiecare om este ales de Dumnezeu pentru mântuire, harul este absolut suficient pentru toți oamenii! Dar Dumnezeu nu obligă pe oameni să fie mântuiți, vedeți versetul de sus, unde ni se spune să nu stăm nepăsători!
Dubla predestinare aparține unui dumnezeu monstruos, care a creat oamenii doar ca să aibă pe cine să chinuie în focul veșnic. Monstrul este lipsit de dragoste de oameni, se vede din ceea ce a produs: o omenire condamnată în mare parte, fără să aibă posibilitatea pocăinței! Chiar aveți nevoie să vă mântuie un monstru rău și viclean? Satana se preface că este un înger de lumină care oferă iluzia unei mântuiri opuse creștinismului (mântuire ușuratică prin ”harul” suveran pe veci și nu mai poți scăpa nici să vrei).

Halloween – vox satana se preface că este vox dei baptist (strâmbă, falsifică Evanghelia ca să le iasă lor erezia ca fiind reală, dar degeaba)

Am arătat că o sărbătoare păgână (de origine celtică) poate fi acoperită cu puțin creștinism (iluzoriu) ca să se poată pretinde creștină.

Așa fac și cei cu erezia mântuirii pe veci: se prefac că sunt creștini. Să vedem lipsa totală de inteligență pe saitul unui fanatic:

„Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea slavei lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinați spre viaţa veşnică şi alții orânduiți spre moarte veşnică” „Aceşti îngeri şi oameni, astfel predestinați şi orânduiți, sunt în special şi neschimbător plănuiți; şi numărul lor este atât de sigur şi definit încât el nu poate fi nici crescut nici micșorat” – dumnezeul mântuiților pe veci este satana, care îi condamnă pe cei mai mulți oameni la chinul veșnic, pentru că nu îi vrea mântuiți! (am comentat o bazaconie păgână aici și aici).

Erezia nu poate fi susținută cu Biblia (corect interpretată), de aceea lupii răpitori prin care demonii vor să vă piardă sufletele, o falsifică prin extragerea versetelor din context (ca să le dea cu totul alt sens), vedeți aici cum fac ei (am comentat același delir). Dar așa ei ajung să aibă mai mult chin veșnic, scrie în Apocalipsa 22.18 și 19!

Aici vedem cum umblarea cu satana li se pare dulce, mântuiților pe veci. Și mai putem vedea un imbecilism feroce, care îi fraierește pe cei cu erezia.

Iar aici vedem cât de mult au reușit demonii să îi coboare intelectual pe cei care se pretind mântuiți pe veci: A început cu:Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea slavei lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinați spre viaţa veşnică şi alții orânduiți spre moarte veşnică” . Apoi a zis că nu Dumnezeu este de vină că unii nu se pocăiesc, după ce el a scris că dumnezeul fanaticilor nu i-a vrut! Spre sfârșitul delirului, înșelatul satanei zice: Şi acum să îndrăznească vre-un păcătos să preseze în mod impertinent întrebarea, de ce aceeaşi iubire şi putere alegătoare în Dumnezeu nu a ales de asemenea să mântuiască pe toţi păcătoșii pierduți? Acesta este suficientul şi groaznicul răspuns: „Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?” (Romani 9:20) – Este clar că înșelatul viclean nu are nici un argument valabil (logic).

Punctele T.U.L.I.P. ale mântuirii ușuratice, pe moment pentru veci

(Le iau în altă ordine, ca erezie în general)

Dumnezeu i-a ales numai pe cei puțini pentru mântuire, apoi ei pot face orice, că mântuirea pe veci nu și-o mai pot pierde. Bietele dobitoace umane sunt restrânse la a fi produsele de excreție ale vreunei evoluții care a greșit. Harul suveran are caracterul lui Jack Spintecătorul, care i-a ucis în veșnicie pe cei mai mulți oameni, fără să le dea posibilitatea pocăinței! Deci dacă oamenii se întorc în lumea care știm că zace sub puterea celui rău (și viclean) 1Ioan 5.19, Dumnezeu este de vină, că nu i-a ales, nu i-a vrut mântuiți. Dumnezeul acestor fanatici îi obligă pe cei mai mulți să trăiască cu satana, în păcat, pentru că nu le-a dat posibilitatea pocăinței! Este evident că termenii harul suveran și irezistibil și ceilalți care se referă la harul ușuratic și ieftin, sunt demonici!

Pentru că cele primele două Sola și vrăjelile cu harul (în care nici nu trebuie să umbli pentru mântuirea ta) sunt de origine demonică, este evident că ele îi vor duce pe cei care le trăiesc practic în partea rea a veșniciei, cu demonii. Nu degeaba este învățătura: Cui ai slujit aici, cu acela vei fi în veșnicie!