Bomboana otrăvită a dracilor

Să vedem în continuarea cum satana ar vrea să ne asigure că putem fi mântuiți FĂRĂ FAPTE, numai prin credința teoretică (care știm că este a dracilor și nu mântuie, de la care este sunt și învățăturile dracilor cu mântuirea ușuratică pe veci), prin faptul că povestește lucruri reale din Noul Testament (aceasta este dulceața bomboanei), dar mijlocul este toxic (poate face să pară învățătura dracilor ca fiind reală)! Diavolul nu ar fi diavol dacă nu ar încerca să ne otrăvească spiritual prin înșelare! Lupul răpitor cu mântuirea pe veci continuă (ce am prezentat în articolele anterioare) cu:

Cartea Evrei … etc – zice cine este autorul etc, ia niște lucruri adevărate și trage concluzia falsă că mântuirea nu se poate pierde, și asta chiar din cartea Evrei, care vorbește extrem de clar despre pierderea mântuirii și ne prezintă Galeria celor care au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR!

Ne prezintă contrastul dintre ritualurile Legii lui Moise și închinarea simplă în Legea harului – așa cum am arătat în mai multe articole, se făcea trecerea de la ritualurile (faptele) vechii Legi, la faptele (umblarea cu Domnul) Legii noi – în Noul Testament era vorba despre abandonarea ritualurilor vechi pentru umblarea cu Domnul, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul); nu s-a făcut trecerea de la ritualurile vechi la mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci și atât – ești mântuit și nu mai scapi nici să vrei – aceasta este numai minciuna demonilor!

Tema cărţii se axează pe cuvântul „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”haideți și haideți să (facem ce trebuie) nu este mântuirea iluzorie pe moment (numai prin credința teoretică) ci continuă, PRIN FAPTE! Nu există în această carte mântuire numai prin har, ci PRIN FAPTE, prin umblarea cu Domnul, în har, până la capăt, la mântuirea finală viitoare.

Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos – cei care dau din gură cu Isus Cristos, întâi să umble cu Cristos:

1 Ioan 2.6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

Cei care au vrut să fie mântuiți numai prin har au fost numiți de Ioan Botezătorul, inspirat de Dumnezeu ”pui de vipere”, așa că pe Dumnezeu nu L-a înșelat nimeni cu datul din gură cu ”numai prin har, numai prin credință” – a dracilor care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2 / vedeți articol / .

2 Timotei 2.19 Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigilul acesta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui – după conținut, nu după etichetă / vedeți articol / (am văzut în articolele predecente că Saul și-a alterat conținutul, dar și-a păstrat credința teoretică – degeaba, că pe Dumnezeu nu L-a putut înșela nimeni, niciodată) şi: Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege! – dacă nu îți trăiești practic până la capăt, PRIN FAPTE, credința ta, ajungi să fii lepădat de Dumnezeu!

Reclame

Saul și David au fost aleși individual de Dumnezeu, dar Saul a renunțat să mai umble cu Dumnezeu (și-a păstrat degeaba aparența de sfințenie)

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo.
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât – și în alte dăți nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a renunțat să mai umble practic cu Dumnezeu (chiar dacă teoretic se pretindea sfânt), şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Saul a făcut parte din poporul ales și a fost ales de Dumnezeu să fie împărat. Când nu a mai umblat cu Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat.

Cel cu mântuirea pe veci (despre minciunile căruia am scris în câteva articole anterioare), care minte ca să pară reală învățătura dracilor, zice că Legământul cu David este un legământ necondiționat – minciună, nu există legământ necondiționat, un legământ este un contract în care părțile se angajează să își facă partea proprie. Legământul cu David a fost exact ca legământul cu Saul; diferența a fost că David a umblat cu Domnul până la capăt (dacă a făcut greșeli, i-a părut rău și s-a pocăit de ele), dar Saul s-a îngâmfat și nu a mai ascultat de Dumnezeu, așa că Dumnezeu l-a lepădat (ni se spune în textul de mai sus). Saul și-a păstrat aspectul (eticheta, vopseaua) de sfânt, chiar după alterarea conținutului, dar Dumnezeu l-a apreciat după conținut.

Odată ce ai intrat în legământ cu Dumnezeu, doar umblarea cu Domnul până la capăt îți va asigura intrarea în Împărăția fericirii veșnice!

Saul a primit Duhul Sfânt, dar degeaba – a ales să nu umble cu Domnul până la capăt!

Învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu au nicio susținere biblică, așa că adepții lor încearcă să le justifice prin doctrinele dracilor, care zic că oamenii sunt complet decăzuți și nu au deloc voință liberă, Dumnezeu i-a ales numai pe cei foarte puțini pentru mântuire, pe ei îi sfințește (prin Duhul Sfânt) și ei nu mai pot cădea – sunt mântuiți pe veci.

Dar dacă ne uităm la istoria (scurtă) a lui Saul din Biblie, vedem că este invers.

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel – să vedem de ce numai 2 ani:
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Este vorba despre Saul, care fusese apreciat și ales de Dumnezeu:

1 Samuel 9
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
14 Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” :

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Şi Saul a răspuns unchiului său … Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
Saul ales împărat prin sorţi
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul?
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

În text ni se povestește că Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie împărat și cum întâmplarea cu măgărițele pierdute a fost de la Dumnezeu, ca să-l ducă pe Saul la prorocul Samuel, cel prin care vorbea Dumnezeu și care știa că va veni.

Istoria s-a petrecut cu cei care erau sub Legea veche și era mare lucru ca Duhul Sfânt să coboare peste un om atunci (chiar dacă era din poporul ales). Câți au avut parte de așa ceva? Foarte puțini (prorocii), probabil 1 din 10.000, și doar rar și pentru foarte puțin timp, atunci când vorbea Dumnezeu prin ei. Duhul Sfânt a coborât peste Saul și i-a schimbat inima (și până atunci era smerit și umblase cu Domnul, de aceea l-a ales Dumnezeu).

Saul a beneficiat de faptul că a fost ales de Dumnezeu, dar nu a rămas mult timp cu Domnul. A luat-o razna, nu a mai ascultat de Dumnezeu:

1 Samuel 15
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.

Saul nu a mai vrut să asculte de Domnul – și atunci nu avea voința liberă? Vedem că a avut-o și a făcut ce a vrut el, s-a îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu l-a lepădat (au fost mai multe neascultări, cum scrie și în Evrei 10 Dacă o ținem păcătuind, după ce am ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu …).

Ca urmare a neascultării de Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat pe Saul. Nu l-a mai ajutat faptul că a fost ales de Dumnezeu, după ce nu a mai umblat cu Dumnezeu.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea – alesul lui Dumnezeu, care nu a avut folos de la alegere decât atâta timp cât a umblat cu Dumnezeu, practic, PRIN FAPTELE lui.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo – au câștigat filistenii!
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Pe Saul, cel care avusese Duhul Sfânt, l-a îndepărtat de Dumnezeu (chiar dacă continua să se pretindă sfânt și ales) mândria lui, care a produs neascultare. S-a întâmplat cum ne-a spus Domnul Isus în Pilda semănătorului, că pe unii care au intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire), preocupările lumii îi vor face să cadă și să fie pierduți.

Nu există nici o justificare biblică pentru mântuirea pe veci. Doar dacă umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, prin Duhul Sfânt) până la capăt, vei ajunge cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

David a fost binecuvântat de Dumnezeu pentru că a umblat cu Dumnezeu până la capăt, așa a transmis binecuvântarea urmașilor lui

Știți vechea poveste, răsuflată din Evul Mediu, care ar vrea să ofere o umbră de credibilitate și de justificare învățăturii cu mântuirea pe veci, că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire, iar aceia pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea.

Am scris despre David, în artiolul precedent, unde am prezentat minciuna unui fanatic al mântuirii pe veci că Dumnezeu a făcut legământ necondiționat cu David – minciună! David a umblat cu Domnul, de aceea a ajuns să fie pus împărat, așa a primit binecuvântarea. Asemeni lui Avraam / vedeți articol / , Dumnezeu știa că David va umbla cu El practic, PRIN FAPTELE LUI, această umblare și în viitor a atras binecuvântarea lui Dumnezeu peste el și peste urmașii lui! Umblarea cu Domnul, nu alegerea!

De unde știm asta? Din Biblie, dacă ne uităm ce a pățit împăratul de dinaintea lui David, Saul, care a fost apreciat de Dumnezeu la început, când era smerit:

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel. …
11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,
12 mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.”
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel – și pentru alte neascultări (în noua lui îngâmfare) – s-a săturat Dumnezeu de el
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui … pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Dumnezeu nu l-a ales obligatoriu pe David, pentru că așa a avut chef pe moment, ci pentru că acesta a umblat cu Domnul. Și pe Saul l-a ales Dumnezeu, dar el a luat-o razna și a pierdut binecuvântarea. Saul fusese ales de Dumnezeu înaintea lui David, și dacă ar fi continuat să umble cu Domnul practic, prin faptele lui, în Biblie scrie că Domnul ar fi întărit pe vecie domnia lui peste Israel și deci ar fi fost el (nu David) un înaintaș al Domnului Isus. Nu i-a folosit alegerea de sus decât atâta timp cât a umblat cu Domnul.

Cei cu mântuirea pe veci (cei obsedați de alegerea de sus) ne-a spus că Dumnezeu a făcut lista cu cei care vor fi mântuiți, înainte de facerea lumii. De exemplu lista din Matei (din articolul anterior) cu înaintașii Domnului Isus era gata făcută. Din Biblie vedem că nu era, de exemplu în listă trebuia să fie Saul, dar el s-a lăsat de umblarea lui cu Domnul și așa a apărut acolo David, care a umblat cu Domnul până la capăt.

Nu vei ajunge la mântuirea finală din partea fericită a veșniciei decât dacă rămâi cu Domnul și umbli cu El până la capăt!

Despre David – Dumnezeu i-a apreciat doar pe cei care au umblat practic cu El

Continuarea articolelor despre falsificarea conținutului Bibliei ca să pară reală erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde – despre legăminte.

Citez: Legământul cu David. (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat – un legământ este un contract între părți, nu există legământ necondiționat, am văzut în Biblie că nici măcar promisiunile lui Dumnezeu nu au fost necondiționate – Dumnezeu s-a căit de răul pe care a vrut să-l facă celor din poporul ales când ei s-au pocăit și i-a părut rău de binele pregătit pentru ei, când ei s-au îndepărtat de trăirea practică cu Dumnezeu (tot popor ales erau, dar degeaba).

Pe David, Dumnezeu l-a ales să fie viitorul împărat (după lepădarea de Saul) pe baza umblării lui cu Domnul de până atunci. Să vedem ce ne spune Biblia despre David:

1 Samuel 16
1 Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
11 Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”
12 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”
13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare – mai ales în vechime, Duhul Sfânt venea peste sfinții care au trăit cu Domnul PRIN FAPTELE LOR! Nu l-a găsit pe David zăcând în fața ubui birt (a umblat practic cu Domnul, că nu se credea mântuit pe veci cu sola fide, sola gratia etc).

1 Samuel 17
34 David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
35 alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.
36 Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.”
37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”

Descrierea lui David:

32 David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el.”
33 Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”

Dacă un copil (era și mai mic când a făcut așa) a învins și chiar a omorât leu și urs, este clar că a avut ajutor de la Dumnezeu și – mai ales sub Legea lui Moise – nu aveau pe Dumnezeu că ei decât cei care trăiau cu Dumnezeu, sfinții lui Dumnezeu!

Ereticul care folosește lucruri din Biblie ca să falsifice conținutul Bibliei ca să pară reală mântuirea pe veci nu s-a uitat la viața lui David de până atunci (ei falsifică conținutul Bibliei prin extragerea unor versete din context). Dacă ne uităm la viețile celor apreciați de Dumnezeu, vedem motivul acestei aprecieri, umblarea lor practică cu Domnul!

O păgână s-a întors la Dumnezeu și a intrat în Cartea neamului lui Isus Hristos PRIN FAPTELE EI

Continuarea articolului anterior, despre falsificarea spiritului Bibliei, ca să pară reală mântuirea pe veci (orice ar face cei mântuiți apoi).

Legământul cu David. (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat – nu există așa ceva, legămintele sunt contracte în care fiecare participant trebuie să își facă partea lui. Știm că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam ca urmare a faptelor lui, a umblării lui cu Domnul, la fel și pe David.

Rut 1
1 Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.
2 Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo.
3 Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei.
4 Ei şi-au luat neveste moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani.
5 Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat.

14 Şi ele au ridicat glasul şi iarăşi au plâns. Orpa a sărutat pe soacra sa şi a plecat, dar Rut s-a ţinut de ea.
15 Naomi a zis către Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei; întoarce-te şi tu după cumnata ta.”
16 Rut a răspuns: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
17 unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!”
18 Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.
19 Au călătorit împreună până ce au ajuns la Betleem.

Rut 2
11 Boaz i-a răspuns: „Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte.
12 Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului Dumnezeului lui Israel sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!”

Rut 4
12 Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar!”
17 „Un fiu s-a născut Naomei!” Şi l-au numit Obed. Aceasta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David – care a existat pentru că o păgână s-a întors la Dumnezeu, a intrat prin alegere personală în poporul ales de Dumnezeu și a avut mai mare binecuvântare din umblarea ei cu Domnul decât cei din poporul ales când nu au urmat pe Domnul!

18 Iată sămânţa lui Pereţ: Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
19 Heţron a fost tatăl lui Ram; Ram a fost tatăl lui Aminadab;
20 Aminadab a fost tatăl lui Nahşon; Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
21 Salmon a fost tatăl lui Boaz; Boaz a fost tatăl lui Obed;
22 Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David.

Evanghelia după Matei, 1
1 Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam:
2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui;
3 Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram;
4 Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon;
5 Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese;
6 Iese a născut pe împăratul David.
….. 16 Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.

Dacă nu a fost scrisă Rut în lista urmașilor lui Pereț (din Rut 4), a fost scrisă în Noul Testament, în cartea înaintașilor Domnului Isus, la începutul primei Evanghelii – Vestea Bună că Sfânta Treime ne-a oferit posibilitatea să fim mântuiți (nu obligația la mântuirea fără pocăință, fără umblarea cu Domnul, pe veci și atât)

Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu – ca urmare a alegerii ei personale și a umblării ei cu Dumnezeu, Rut a devenit o înaintașă a Domnului Isus.

Un fanatic minte, ca să facă să pară reală mântuirea pe veci și astfel falsifică înțelesul Legământului cu Domnul

Am arătat în articolul precedent că orice legământ este un contract, în care părțile care participă promit că fiecare își va face partea lui în contractul respectiv. Legământul cu Domnul este contractul în care oamenii vor umbla cu Domnul (în Noul Legământ au și ajutor de sus), iar Dumnezeu le garantează că dacă vor umbla până la capăt, vor ajunge la destinația fericită – aici Dumnezeu a făcut și face partea mai mare. Pentru fiecare om intrat în proces de mântuire (pe calea mântuirii), dar care nu își respectă până la capăt partea lui, obligația de a umbla cu Domnul, contractul (legământul) nu mai este valabil.

Și Viorel A. răspândește învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde. Să vedem cum falsifcă acesta noțiunea de Legământ cu Domnul. Citez:

Legământul Edenic (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, este un legământ condiționat – vicleanul ar vrea să ne înșele cu vorbe mincinoase, în realitate orice legământ este condiționat, că altfel nu ar mai fi legământ!, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau blestem și moarte fizică și spirituală – corect, și știm că Dumnezeu nu S-a schimbat (Iacov 1.17, vedem aceasta și din poruncile Domnului Isus și din cerințele harului) și ne cere același lucru pentru ajungerea la mântuirea viitoare finală: umblarea practică cu Domnul, PRIN FAPTELE noastre!

Legământul cu Avraam este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia – minciună, un legământ este un contract. Am arătat că Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam pentru că Avraam a umblat cu Domnul până atunci și Dumnezeu a știut că va face la fel și de atunci înainte, ba mai mult, își va învăța și urmașii să umble cu Domnul / vedeți articol / lupul răpitor a pus numai textele din (Gen. 12:1-4; …. 17:1-8), dar în articol vedeți textul și din Facerea 18 – nu l-a scris și pe acela, pentru că dacă este împotriva mântuirii ușuratice pe veci, înseamnă că nu există – vedem cum falsifică înșelații satanei conținutul (spiritul) Bibliei, prin faptul că extrag doar ceea ce le place din Biblie ! Iar dacă este vorba și despre Mesia, vedem din Biblie că Iosif nu a fost un alcoolist drojdier curvar și drogat și nici Maria nu făcea avorturi, cum fac astăzi unii dintre cei care se consideră mântuiți pe veci. De mai multe ori în Biblie ni se spune că Dumnezeu s-a răzgândit: uneori a vrut să facă bine celor din poporul ales, dar dacă ei au făcut rău și lui Dumnezeu i-a părut rău de binele pe care a vrut să li-l facă și au rămas fără binecuvântare și invers. Dumnezeu a urmărit ce făceau ei și le-a dat DUPĂ FAPTELE LOR, așa cum a promis Dumnezeu că va face, atunci când le-a pus în față alegerea din Deuteronom 28, vedeți și capitolele 29 și 30 – nu Dumnezeu a ales în locul lor, ci au suportat consecințele FAPTELOR LOR!

Deuteronomul 29
19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.” – pentru cei care se pretind mântuiți pe veci!
20 Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri – unde poți ajunge cu mântuirea numai prin har, numai prin credința dracilor, care ni se spune în Iacov 2 că nu mântuie.
21 Domnul îl va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel şi-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a Legii.
22 Vârsta (generațiile) de oameni care va veni, copiii voştri care se vor naşte după voi şi străinul care va veni dintr-o ţară depărtată – la vederea urgiilor şi bolilor cu care va lovi Domnul ţara aceasta,
23 la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui –
24 toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?
25 Şi li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinţilor lor când i-a scos din ţara Egiptului;
26 pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul.
27 De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.
28 Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.” este vorba chiar despre cei din poporul ales, care atunci când nu au mai vrut să umble cu Domnul nu au avut folos de faptul că au fost aleși, ci au suportat și încă mai suportă consecințele rele!

Oricât ar vrea falsificatorii religiei să găsească motive (false), învățătura sănătoasă nu seamănă cu mântuirea pe veci!

În Legământ cu Domnul: dacă continui să umbli cu Domnul ajungi la destinația fericită; dacă renunți, nu ajungi

Cum se încheiau legămintele cu jurământ în vechime (așa făceau cei care erau sub Legea veche):

Deuteronom 29
12 stai înaintea Domnului Dumnezeu ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul Dumnezeul tău îl încheie cu tine în ziua aceasta,
13 ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău

Vedem că legământul a fost un contract între oameni și Dumnezeu, inițiat la porunca lui Dumnezeu cu cei care atunci făceau parte din poporul ales (dar care nu au beneficiat de această alegere decât atunci când au umblat cu Dumnezeu!).

Facerea 15
7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” am arătat în acest articolDumnezeu a binecuvântat pe Avraam ca urmare a umblării lui cu Domnul PRIN FAPTELE LUI de până atunci și pentru că Dumnezeu a știut că Avraam va umbla și în continuare cu Domnul și își va învăța și urmașii să facă la fel – binecuvântarea urmașilor este prin învățătura sănătoasă cu mântuirea PRIN FAPTE în har, nu prin ușurătatea mântuirii pe veci
8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10 Avram a luat toate animalele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18 În ziua aceea, (flăcările erau) Domnul a făcut un legământ cu Avram

Cum se încheia un legământ cu jurământ: un animal (de exemplu o vită) era tăiat în două și cei care făceau legământ treceau printre cele două jumătăți, spunând că așa să se facă celui care nu își va respecta partea lui în legământul acela.


Că nu mai suntem sub Lege, ci sub har, înseamnă că am ieșit de sub osânda (condamnarea) Legii vechi și am intrat sub autoritatea Legii noi, a harului, care știm că este o Lege dată de Dumnezeu și are pretenții – / vedeți aici / .

Harul este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul până la capăt și este dat cu dedicație, strict pentru acest scop. Jertfa Domnului Isus folosește doar celor care umblă cu Domnul; nu este de folos celor care pretind că pot să umble cu demonii, că nu există cădere din har, că mântuirea nu se poate pierde.

Dacă nu îndeplinești scopul harului:

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim (continuăm să păcătuim) cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă veșnică credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Dacă nu mai umbli cu Domnul (și nu vei ajunge la Premiul alergării), ai ieșit din har (nici nu mai ai din ce har cădea) și pentru că ai ieșit de sub autoritatea Legii harului (care poate să te ajute să umbli cu Domnul, altfel nu te mântuie), astfel ai intrat iar sub puterea de condamnare a Legii vechi, dată lui Moise (nu există altă lege) și care știm că nu a fost dată spre mântuire, ci pentru cunoașterea păcatelor. Vei fi judecat după Legea dată lui Moise, care nu a scăpat pe nimeni (de aceea scrie în versetul 28 de mai sus despre Legea lui Moise).

Legământul cu Dumnezeu este un contract, în care fiecare parte trebuie să își facă partea în mântuire. Dumnezeu a făcut și face partea mai grea, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, să împlinim pretențiile Legii harului. Dacă nu, ajungi să fii condamnat pe veci de Legea lui Moise – am arătat în articolele anterioare, după pildele Domnului Isus, că cei intrați pe calea mântuirii, dar care nu au produs roade vrednice de pocăința lor, pentru că au vrut să fie mântuiți FĂRĂ FAPTE, nu au ajuns să fie mântuiți în final:

Matei 24
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii – se crede mântuit pe veci
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două – ca urmare a nerespectării Legământului harului, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. – Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Ai intrat în legământ cu Dumnezeu. Umblă cu Dumnezeu, în harul Lui, PRIN FAPTELE TALE vrednice de pocăința ta, până la capăt! Pentru că merită efortul alergării pentru Premiul ceresc și pentru că altfel vei avea o mai mare pedeapsă în veșnicia rea!

Ce înseamnă să veghem

Matei 24
Îndemn la veghere
36 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
39 şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
40 Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.
41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
42 Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
43 Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
44 De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
45 Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

La ce veghere ne îndeamnă Domnul Isus, doar să fim sfinți și statici, adică să nu ne murdărim, dar să nu facem nimic pentru Împărăție? Mântuiți și atât? Ne spune chiar Domnul Isus ce așteaptă de la noi, ce pretenții are pentru mântuirea fiecăruia, în capitolul următor 25 din Evanghelia după Matei, am arătat începând cu acest articol că după intrarea pe calea mântuirii, pentru propria mântuire, fiecare trebuie să umble practic cu Domnul, PRIN FAPTELE LUI, cu mare ajutor de sus (doar așa putem, nu singuri).

Să veghem înseamnă să ne vedem mai departe de umblarea noastră cu Domnul, prin faptele noastre, până la capăt, să nu renunțăm la umblarea cu Domnul! Sfinții statici vor rămâne pe dinafară de Împărăție!

Unii se folosesc de extragerea versetelor din context ca să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci, dar în tot capitolul 25 ni se prezintă prea clar ce cere Dumnezeu de la noi pentru ca să ajungem la mântuirea finală: umblarea cu Domnul practic, PRIN FAPTE, până la capăt! Avem ajutor de sus (numit har) pentru aceasta, știm că Dumnezeu Și-a făcut și își face partea Lui mai mare în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră.

În pilda fecioarelor sfinte, au ajuns să fie mântuite în final doar cele care aveau FAPTE, la fel în pilda talanților / vedeți articolul anterior / , la fel în prezentarea Judecății viitoare care va fi după fapte, când doar cei CU FAPTE vor ajunge să fie cu Domnul! Toți erau sfințiți (mântuiți inițial), au vrut să fie mântuiți și au crezut că vor fi, dar au fost mântuiți în final doar cei care au umblat cu Domnul, PRIN FAPTELE LOR, până la capăt!

49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii – sola fide, sola gratia, hâc hâc soli satana gloria
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor – a celor care vor mântuirea dar fără să umble cu Domnul PRIN FAPTELE LOR; am arătat aici că Domnul Îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui după conținut, după FAPTELE lor, nu după datul din gură (cu mântuirea pe veci); acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Cui slujești, cu acela vei fi (indiferent de datul din gură cu mântuirea pe veci cu solele, nu vor exista suficiente învățături ale dracilor ca să te scape de mânia viitoare)!

Domnul Isus ne spune despre cei care au ajuns să fie mântuiți în final PRIN FAPTE și despre unul care a vrut să fie mântuit FĂRĂ FAPTE

Asemenea celor numiți de Ioan botezătorul ”pui de vipere” / vedeți articol cu text / , și aici Domnul Isus ne prezintă un mântuit pe veci FĂRĂ FAPTE și unde ajunge el în veșnicie.

Domnul Isus a spus ucenicilor o pildă:

Matei 25
14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care atunci când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!

Cei care au intrat în bucuria Stăpânului lor sunt cei care erau intrați în procesul de mântuire și au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR, până la capăt (când au stat față în față cu Domnul, la Judecata finală, care știm că este DUPĂ FAPTE – Apocalipsa 20.11-15). După ce au intrat pe calea mântuirii, AU AJUNS SĂ FIE MÂNTUIȚI PRIN FAPTELE LOR, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul).

24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: – se observă vrăjelile cu vorbe umflate de religiozitate superficială, falsă, numai prin credință (care este a dracilor și nu mântuie, scrie în Iacov 2): harul suveran, harul irezistibil, pe veci asigurat în Cristos cu solus Christus etc.
25 mi-a fost teamă – minte, adevărul este că a vrut să fie mântuit în veșnicie, dar fără fapte! şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ – nu a vrut să lucreze pentru Domnul, nici măcar cu puținul talant primit! iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş (nu era temător, ci se pretindea mântuit pe veci fără fapte) – nu i-a mers cu sola fide! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic (și el era robul Stăpânului, și el era intrat pe calea mântuirii, ca ceilalți, dar și-a pierdut mântuirea inițială), aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – cu sola gratia (mântuirea ușuratică, numai prin har, pe veci) a ajuns în partea rea și nefericită a veșniciei.

Cel care era rob (era intrat în procesul de mântuire, fusese deja mântuit cu mântuirea inițială) și nu a vrut să facă nimic, a vrut să fie mântuit în final FĂRĂ FAPTE, dar a ajuns în chinul veșnic!

Cei care propovăduiți învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci, renunțați la acestea, pentru că veți avea mai multă osândă în partea rea și nefericită a veșniciei!

2 Petru 2
17 Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă (credința numai teoretică, FĂRĂ FAPTE, nu mântuie, este ca o fântână fără apă – care există degeaba, fără folos!), nişte nori alungaţi de furtună – propovăduiesc mântuirea ușuratică și iluzorie (falsă) pe veci cu sola fide, sola gratia etc; lor le este păstrată negura întunericului – sola satana și în veșnicie!
18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire (momesc indirect): ești mântuit numai prin credință, FĂRĂ FAPTE vrednice de pocăință, numai prin har, pe veci; nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, Cristos a făcut totul (poți merge băut la curve), nu poți cădea din har, ești asigurat pe veci în Cristos chiar dacă umbli cu demonii care te-au înșelat cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde!
19 Le făgăduiesc libertatea, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii – stricăciunea învățăturilor dracilor. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit – chiar dacă sunt sfinți în rest, cei care propovăduiesc învățăturile dracilor au devenit astfel lupi răpitori

Despre cei care primesc și trăiesc erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci:
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o – au intrat pe calea mântuirii (au fost mântuiți inițial), să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată – aceasta este pierderea mântuirii! Evrei 10.26-31, v.29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” – cei care s-au întors la lucrurile lumii au ieșit din har – și atunci cine îi va mai mântui? Că altă jertfă nu există! S-au întors la judecata vechii Legi (nu este altă lege) pentru mai mare condamnare în veșnicie, dacă nu se întorc prin pocăință la Dumnezeu!

Renunțați la învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde, pentru că ucideți sufletele celor intrați pe calea mântuirii cu acestea și veți avea mai multă osândă veșnică!

Lupii răpitori prin care demonii nu cruță turma Domnului

Unii dintre cei care au venit la pocăință, au intrat pe calea mântuirii o iau razna (se întorc la lucrurile lumii):

2 Petru 2
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” – la păcătoșenia la care au renunțat când s-au pocăit şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” – în mocirla lumii, chiar dacă fac pe sfinții ca să îi vadă frații (dacă nu își pot pierde mântuirea, ce mai contează ce fac ei?)

iar unii dintre cei care s-au întors la lucrurile lumii (pot să facă pe sfinții, dar degeaba), s-au întors pentru că au renunțat la credința trăită PRIN FAPTE, pentru credința dracilor (numai cu datul din gură cu sola gratia), fiind înșelați de lupii răpitori care spurcă religia curată:

Faptele apostolilor 20 (FAPTELE APOSTOLILOR, nu vorbăria degeaba cu numai prin har, numai prin credința dracilor)
28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor– mântuirea este numai prin har, numai prin credință (a dracilor, care nu mântuie)

Tit 1
5 Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
6 dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
7 Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav;
8 ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat;
9 să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.
10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,
11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe – din biserica unui lup răpitor mântuit pe veci, unul s-a curvălit și l-a aflat nevasta, alții au devenit bețivi, curvari, drogați, fac avorturi etc și dau din gură cu soli Deo gloria, în loc să zică ce trăiesc: sola satana, apoi și în veșnicie, dacă nu se întorc la Dumnezeu!

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
2 Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă – în credința trăită practic, cu fapte, nu în sola fide = credința dracilor, care nu mântuie, scrie în Iacov 2, în dragoste, în răbdare.
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră speranță şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

2 Corinteni 11
4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! – evanghelia falsă, cu mântuirea FĂRĂ FAPTE, adusă de lupii răpitori; iar cei care au vrut să fie mântuiți fără fapte au fost numiți în Biblie ”pui de vipere” / vedeți articol cu text /
5 Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” – numai pe ei i-a ales monstrul numit Dumnezeu să fie mântuiți

Galateni 1
6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos – harul pretinde umblare cu Domnul, PRIN FAPTE, până la capăt – vedeți text de mai sus, la o altă evanghelie – mântuirea falsă și ușuratică, pe veci, numai prin credința teoretică, pe moment, care nu mântuie, scrie în Iacov 2 / vedeți articol / .
7 Nu doar că este o altă evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos – Evanghelia adevărată este că putem fi mântuiți în final, dacă umblăm cu Domnul PRIN FAPTELE noastre, până la capăt, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul).
8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! – lupii răpitori care murdăresc sufletele oamenilor cu mizeria de erezie nimicitoare!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!
10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor – celor care vor mântuirea ușuratică, FĂRĂ FAPTE, n-aş fi robul lui Hristos – care vrea să își curețe un popor al Lui, plin de râvnă (interes, pasiune) PENTRU FAPTE BUNE – texul din Tit 2 de mai sus (scris cu roșu).

Cei care ați propovăduit mântuirea pe veci și astfel ați devenit lupi răpitori prin care demonii ucid suflete venite la viață (fără să vreți și unii chiar fără să știți), știți că dacă nu renunțați la erezia nimicitoare, veți fi în veșnicie cu demonii și cu sufletele ucise, nu cu Domnul!

Mântuit (intrat pe calea mântuirii) degeaba

Cineva spunea că cea mai mare înșelătorie a diavolului a fost să îi convingă pe oameni că el nu există. (de aici).

Dar vedem că situația din grădina Edenului:

Facerea 3
1 Şarpele era mai viclean decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
2 Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri – Dumnezeu minte
5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

nu s-a schimbat:

1 Petru 5.8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

și diavolul continuă să facă victime:

Luca 8
5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului – păsările domnului puterii văzduhului (după mentalitatea de atunci, erau duhurile rele – trad. VRBC)
6 O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
8 O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi (să intre pe calea mântuirii).
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

În toată vorbăria mincinoasă cu mântuirea în dar, numai prin har, numai prin credință, pe veci și atât, lupii răpitori uită de diavol, de parcă diavolul nu mai există (o fi la insectar?!) și a venit deja raiul pe pământ. Dar cei nemântuiți nu trăiesc pe acest pământ? Ei nu sunt sub influența demonilor? Dar dacă unii dintre cei intrați pe calea mântuirii se întorc la lucrurile lumii, nu se întorc sub această putere demonică de care scăpaseră (2 Petru 2.20-22)?

Matei 12
43 Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om (la pocăința lui, la intrarea în procesul de mântuire), umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44 Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală – nu este Duhul Sfânt înăuntru pentru că omul nu a umblat cu Domnul sau pentru că s-a întors la lucrurile lumii și Duhul Sfânt a plecat, măturată şi împodobită (de când a venit la pocăință).
45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi – nu pentru că nu l-a ales monstrul numit Dumnezeu să fie mântuit / vedeți articol cu monstrul / , ci pentru că lui nu i-a mai păsat de umblarea lui cu Domnul!

Există siguranța mântuirii?

Nu există o siguranță deplină a mântuirii, că numai ai crezut pe moment și ești mântuit pe veci. Chiar Domnul Isus ne-a spus că unii cad încă de la început (în Pilda semănătorului / vedeți articol cu textul / ).

Nici vorbă că toți cei intrați în procesul mântuirii vor umbla cu Domnul până la capăt și vor ajunge la mântuirea finală. Unii sunt atrași de lucrurile lumii și ajung reci față de lucrurile Împărăției (Biblia ne spune despre cei care au uitat că le-au fost iertate păcatele – pentru că s-au îndepărtat atât de mult de Dumnezeu, încât au uitat (nici nu le mai pasă) de minunea nașterii de sus / vedeți articol / ). Chiar la începutul umblării cu Domnul se poate pierde mântuirea cel mai ușor, când unii se întorc la preocupările lumii și apoi ajung să se mire că ce le-o fi trebuit lor mântuire și umblare cu Domnul?!

Nu există asigurare a mântuirii finale, ci ceea ce noi spunem că este siguranța mântuirii este mai degrabă o încurajare: umblă cu Domnul până la capăt, când vei ajunge să primești Premiul (mântuirea finală viitoare) pentru că merită, ai ajutor de sus, călăuzire, energizare de la Duhul Sfânt, dacă nu renunți de bunăvoie nimeni nu te poate opri din umblarea ta. Așa cum a fost cu Avraam, cel binecuvântat de Dumnezeu pentru că a umblat cu Dumnezeu practic, PRIN FAPTELE LUI, așa este și acum – poți să atragi binecuvântarea lui Dumnezeu dacă umbli cu Dumnezeu – cu cât umbli mai pasionat, PRIN FAPTELE tale, cu atât mai sigur poți fi că nu vei cădea. Am pus textul din Biblie cu lucrurile DE FĂCUT ca să fii tot mai sigur că nu vei cădea / în acest articol / . Dar Dumnezeu nu dă binecuvântări în mod ușuratic, ca să umbli cu lumea fără griji că nu îți poți pierde mântuirea, ci îți atragi binecuvântarea prin schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin interesul pentru aceste lucruri și punerea învățăturilor primite în practică, prin trăirea practică cu Domnul.

Întâi, harul nu este mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci, ci este ajutorul dat de Dumnezeu să putem umbla până la capăt pe calea mântuirii, ca să ajungem la Premiul ceresc, mântuirea viitoare finală! Acest ajutor nu este dat oricum, ci este de folos doar pentru umblarea cu Domnul: vedeți aici că harul are pretenții! Apoi, vezi lista cu lucrurile de făcut dacă vrei să ajungi să fi mântuit în final:

2 Petru 1
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! harul este înmulțit doar prin apropierea de Dumnezeu și umblarea cu El, nu cu demonii că nu este cădere din har
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta – TREBUIE să îți trăiești practic credința, PRIN FAPTELE tale în umblarea ta cu Domnul!; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, amiciția de fraţi; cu amiciția, iubirea jertfitoare – apoi reiei lista de la început; nu o poți împlini perfect de la început, ci puțin câte puțin, câte un pas înainte, apoi altul și cerând permanent ajutor de sus (acest ajutor este harul).
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a fost mântuit inițial degeaba, a intrat degeaba pe calea mântuirii, dacă a abandonat umblarea lui cu Domnul!
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea) niciodată.
11 În adevăr, în modul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți fi mântuiți în finalul umblării voastre cu Domnul!
12 De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte.

Este suficient să crezi doar o dată în Domnul Isus pentru a fi mantuit?

Cineva a căutat răspuns la acestă întrebare. Răspunsul este că NU!

Mântuirea nici vorbă să fie ușuratică, că ai crezut pe moment și atât, ești mântuit pe veci (apoi orice ai face, nu îți poți pierde mântuirea – pe care nici nu o ai încă!).

Am arătat că Dumnezeu nu S-a schimbat față de cum era în Vechiul Testament și nici nu a schimbat modul de a ajunge la mântuire: prin umblare cu El, până la capăt. Cei din vechime nu au putut umbla corect cu Domnul, pentru că firea lor pământească nu i-a ajutat, ci i-a oprit. Sub Legea Harului (care este o Lege și are pretenții de umblare cu Domnul care trebuie îndeplinite, vedeți de exemplu 2 Corinteni 5.15, Tit 2.11-14 și poruncile Domnului Isus), diferența este că acum avem ajutor de sus (acest ajutor se numește harul). Dumnezeu a făcut o parte importantă a mântuirii noastre și o mai face încă, ne dă ajutor, călăuzire, energizare prin Duhul Sfânt ca să facem ceea ce nu au reușit cei din vechea Lege, să umblăm cu Domnul ca să putem ajunge la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei, cu Domnul.

Prin credință și prin răspunsul la chemarea lui Dumnezeu am intrat în procesul de mântuire (pe calea mântuirii), această credință trebuie trăită practic, PRIN FAPTE, în umblarea noastră cu Domnul, până ajungem la Premiul ceresc. Credința numai teoretică FĂRĂ FAPTE (sola fide, sola gratia) nu mântuie, fiind numită în Biblie ”credința dracilor în Iacov 2, iar cei care au vrut să primească mântuirea numai prin credință sau apartenența la un grup ales au fost numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere”.

Biblia ne prezintă o listă de lucruri pe care TREBUIE SĂ LE FACEM că să ajungem la mântuirea finală / vedeți lista / .

Prin credință este doar intrarea în procesul de mântuire (mântuirea inițială la timpul trecut, din primul moment), apoi umblăm cu Domnul (mântuirea la timpul prezent) până vom ajumge la mântuirea viitoare finală, / vedeți cetegoria cu Timpurile mântuirii / .

Am arătat în articolele anterioare că la mântuire se ajunge prin sfințire + PRIN FAPTE, cu ajutor de sus.

Harul nu dă mântuirea în dar, ci doar o face posibilă!

”Niciodată nu v-am cunoscut” – pentru că nu mai aveau fapte (roade vrednice de pocăință)

Am văzut mai multe articole și comentarii pe acest subiect. Această expresie (din titlu) a Domnului Isus (la Judecata finală) este folosită de adepții mântuirii pe veci ca justificare (falsă) că aceia nici nu au intrat pe calea mântuirii, deci nu au fost mântuiți, așa că mântuirea nu se poate pierde. Și alții au găsit în texte ceea ce am găsit și ei: este vorba despre oameni care erau intrați pe calea mântuirii, dar care nu au umblat cu Domnul până la capăt! Nu erau din cei care nu au intrat pe cale (care nu veniseră la mântuire), ci dintre frați, cei care au intrat în procesul de mântuire prin har, prin credință, dar nu și-au trăit practic mântuirea lor, PRIN FAPTE (de exemplu fecioarele neînțelepte, care au vrut să fie mântuite, DAR FĂRĂ FAPTE) sau au renunțat să mai umble cu Domnul, preocupați de lucrurile lumii (de care scăpaseră) s-au întors la ale lumii:

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce FACE voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” – Formulă folosită de rabini pentru a excomunica (vedeți și în Matei 25.12 – trad. VBRC)

”Niciodată nu v-am cunoscut” era doar o formulă folosită pentru excomunicarea celor care au luat-o pe alte căi și se referă la faptul că Domnul i-a cunoscut, dar degeaba, fără folos pentru mântuirea finală, la care nu au ajuns!

La urmă, Judecătorul nu îi va recunoaște pe cei pe care i-a cunoscut pentru o vreme, dar care au renunțat să umble cu El, prin faptele lor, cu ajutor de sus. Chiar dacă ești sfânt (ca fecioarele neînțelepte), după FAPTELE TALE vei fi judecat și ți se va decide intrarea în partea corespunzătoare din veșnicie (nu după sole). Fără FAPTE, rămâi pe dinafară de Împărăție, nu ajungi la Premiul dorit!

TESTul că te cunoaște Dumnezeu

1 Corinteni 8.3  Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

1 Ioan 5.3  Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.

Unii eretici cu învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci folosesc expresiile rostite de Domnul Isus că nu i-a cunoscut (la Judecata finală) ca dovadă că aceștia nici nu au fost vreodată mântuiți – DECI NU ÎȘI POT PIERDE MÂNTUIREA.

Am arătat că Domnul Isus a rostit o formulă folosită de rabini pentru a excomunica, în realitate era vorba despre oameni cunoscuți, dar care au renunțat să mai umble pe calea dreaptă (corectă), pentru mântuirea lor; nu că nu au fost vreodată mântuiți, ci că au renunțat la umblarea lor.

Există oameni care vor să pară religioși ca să primească aprecierile celorlalți, unii se pretind mântuiți pe veci și vor să fie ca lumea și să poată face orice – adică să trăiască ca înainte de a se converti, dar să nu își piardă mântuirea – nu mai au ce pierde! Sunt oameni care au intrat pe calea mântuirii, cum spunea Daniel (într-un comentariu), cei care i-au cunoscut au văzut schimbarea la ei, dar schimbarea nu i-a ținut până la capăt, cum spune Domnul Isus în Pilda semănătorului / aici / . Din diferite motive, nu au umblat cu Domnul până la capăt, la mântuirea viitoare din veșnicia cu Domnul (unii au renunțat la umblarea lor pentru că au aflat că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea).

De ce nu îi va mai cunoaște Domnul Isus, la judecata finală, pe cei intrați pe calea mântuirii (care știm au fost cunoscuți de Domnul)? Pentru că mai are după ce să îi cunoască: DUPĂ FAPTE!

Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui – aparține Noului Testament, deci Legii harului, care nu te mântuie dacă nu umbli cu Domnul până vei ajunge la destinația fericită! ”dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” – este cunoscut DUPĂ PĂZIREA PORUNCILOR Domnului, adică DUPĂ TRĂIREA LUI cu Domnul, DUPĂ FAPTE!

Nu doar cei care au fost religioși (falși) pentru o vreme, nu vor fi cunoscuți de Domnul (care atunci va fi Judecător), ci și cei care au venit la pocăință, dar nu i-a ținut mult (din diverse motive), au intrat pe calea mântuirii, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul – unii au căzut tocmai din cauza ereziei nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde – celor care au fost cunoacuți le va spune Domnul Niciodată nu v-am cunoscut – din LIPSA FAPTELOR – nu mai are după ce să îi cunoască! Test: umbli cu Domnul, PRIN FAPTE? Respecți CERINȚELE LEGII HARULUI / scrise aici / ? Dacă nu te cunoaște Domnul acum, nu te va cunoaște nici când să-ți dea mântuirea finală, la Judecata viitoare! / vedeți categoria Timpurile mântuirii (ale procesului de mântuire) / .

Am arătat că harul nu mântuie, ci este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul, să ajungem la mântuirea finală și ARE PRETENȚII. Degeaba ai intrat în har, dacă nu rămâi în har și nu te folosești de acest ajutor ca să umbli cu Domnul, până vei ajunge la destinația fericită!

Mulțumesc pentru comentarii și susținere

Mulțumesc pentru comentarii, aprecieri și încurajări fratelui Nelu și lui Relu și altora.

Unele linkuri nu le-am postat, ca să nu fac reclamă fanaticilor (de exemplu unuia care și-a pus numele saitului cu un capitol, de parcă Biblia ar fi plină de indicații că mântuirea pe veci ar fi reală!).

Știm că cei obsedați de erezia nimicitoare mai sar (trec) de la o formă a ereziei la alta, erezia suferă mutații (ca virușii), fiecare își alege o prostie și o propovăduiește altora etc. Am găsit abateri incredibile de la normalitatea creștinismului la ei (de aceea nu am pus cu magna gratia, care nu sunt însă așa exagerat de toxici, deși toxici sunt toți, pentru că cei care află că mântuirea nu se poate pierde, află că pot face orice – poate de la alți fanatici). Știm că lucrurile rele sunt mai molipsitoare decât cele bune!

Deși unele nu le-am postat, mulțumesc tuturor pentru încurajări și susținere!

Fiți binecuvântați, să nu vă lăsați amăgiți și își găsească cei abătuți de la cale, drumul drept!

Că nu te (mai) cunoaște Domnul înseamnă că te-a cunoscut degeaba!

Nu v-am cunoscut, Nu vă cunosc, Nu știu de unde sunteți sunt expresii rostite de Domnul Isus și sunt folosite de cei cu învățăturile dracilor ca să pară reală erezia cu mântuirea pe veci. Dar ei nu au un indicator fermecat (magic) care să bipuie și să indice care sunt mântuiți și care nu, așa că falsifică sensul textelor din Biblie ca să le pară reală mântuirea pe veci – ai zic că de fapt aceia nu au fost mântuiți niciodată.

Vedem că aceste expresii le-a rostit Domnul ca pe o formulă de despărțire, împotriva celor pe care i-a cunoscut:

Luca 13
22 Isus umbla prin cetăţi şi prin sate învăţând poporul şi călătorind spre Ierusalim.
23 Cineva I-a zis: Doamne, oare puţini sunt cei care sunt pe calea mântuirii? El a răspuns:
24 Străduiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea.
25 Odată ce Stăpânul casei Se va ridica şi va încuia uşa, voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: Doamne, Doamne, deschide-ne! Drept răspuns, El vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi.
26 Atunci veţi începe să ziceţi: Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat mulţimile.
27 Şi El va răspunde: Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine voi care lucraţi fărădelege.
28 Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.

Îi cunoștea Domnul, știa de unde sunt. Explicația o găsim în Apocalipsa:

Matei 7
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte – sau după lipsa roadelor (faptelor)!

2 Timotei 2.19 Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigilul acesta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui – după conținutul lor, după faptele lor şi: Oricine rosteşte Numele Domnului (sola fide, sola gratia, solus Christus) să se depărteze de fărădelege! – altfel, fără FAPTE, dă din gură degeaba. Se vede că Dumnezeu îi apreciază (cunoaște) pe cei care se pretind ai Lui, cu sonorul lor dat pe MUTE!

Domnul Isus nu le-a cunoscut pe fecioarele neînțelepte după sfințenia lor reală, nici pe aceștia după eticheta (aspectul, vopseaua) lor, ci S-a uitat LA FAPTELE LOR RELE sau LIPSĂ, de aceea nu i-a (mai) cunoscut, nu Și-a amintit de unde sunt ei – aprecierea este DUPĂ FAPTE (sau după lipsa lor), așa va fi și la Judecata finală:

Apocalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel care stătea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi i-am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea – erau cu sunetul dat pe MUTE (puteau zice degeaba numai prin har, numai prin credință și alte învățături cu mântuirea ușuratică, pe veci)
13 Marea i-a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa morţilor i-au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii – sau a fost șters (vedeți versetul mai jos) a fost aruncat în iazul de foc – veșnic!

Exodul 32.33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea! – la Judecată este ca și când nici nu ai fi fost scris.

Iar odată șters, cine te va mântui? Datul din gură cu solele, degeaba?

Mântuirea = sfințenie + FAPTE

Matei 25
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui toate au fost sfinte și au dorit toate să fie mântuite (nu cei din lume așteaptă Mirele)
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte – primele au vrut să fie mântuite, dar numai prin sola gratia, sola fide și au rămas afară; cele înțelepte au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE!
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – au intrat în procesul de mântuire, dar au crezut că vor ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE (uleiul simbolizează faptele bune ale celor intrați pe calea mântuirii);
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase – mântuirea este PRIN FAPTE
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele” – țeapă!
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului – este un îndemn pentru frați (nu pentru cei din lume să vegheze)!

Fraților, celor intrați în procesul de mântuire, li se va putea spune la urmă ”nu vă cunosc” – datorită LIPSEI FAPTELOR, după care vor fi judecați – doar faptele bune din umblarea practică cu Domnul le pot asigura celor intrați pe calea mântuirii (sfinților), mântuirea finală. Sigur că este vorba despre frați, cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (au fost cunoscuți de Domnul), dar s-au mulțumit să se creadă mântuiți pe veci numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE. Au avut mântuirea, dar au pierdut-o (au renunțat la ea) când s-au întors la lucrurile lumii. Nu se referă la cei care sunt printre frați, dar nu sunt mântuiți, ci la cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (mântuirea la timpul trecut), dar nu au umblat cu Domnul practic, PRIN FAPTELE LOR. Toate fecioarele erau sfinte (nu cei din lume care se cred frați sunt sfinți), dar unele nu au avut FAPTE, au crezut că pot ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE!

La MÂNTUIREA viitoare poți ajunge numai prin sfințenie + prin FAPTE!

Domnul Isus ne prezintă fecioarele înțelepte, care au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE și pe cele neînțelepte, care erau și ele sfinte, dar fără fapte.

În această pildă, Domnul Isus ne spune că numai prin sfințire nu vei ajunge să fii mântuit, în partea fericită a veșniciei!

Ce înseamnă formula ”Niciodată nu v-am cunoscut” – că au intrat degeaba pe calea mântuirii!

Am întâlnit Nicodată nu v-am cunoscut sau Nu vă cunosc în Pilda celor 10 fecioare și în pilda cu casa zidită pe stâncă sau pe nisip etc.

Cei cu erezia cu mântuirea pe veci ar vrea să ne zică că se referă la faptul că unii sunt în biserici, dar sunt nemântuiți. În realitate, în următorul text (iau unul dintre ele, cel mai cunoscut):

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor – nu cei care au vrut mântuirea numai prin datul din gură cu solele (numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE), ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri – MÂNTUIREA ESTE DOAR PRIN FAPTE!
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” – era vorba despre cei care au lucrat cu Domnul (prin puterea Lui), că nu ieșeau demonii fără ca ei să fi cunoscut Numele Domnului! Este vorba despre cei care nu doar că au umblat pe calea Domnului (un timp), ci chiar au făcut minuni în Numele Lui, deci în părtășie cu Domnul! Sigur că erau cunoscuți (spiritual) de Domnul.
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”  – este formula folosită de rabini pentru a excomunica, adică cu aceste cuvinte îi excomunicau pe cei cu care au avut de-a face, deci îi cunoșteau!

Această formulă nu se referă la cei care nu L-au cunoscut deloc pe Domnul, ci era formula folosită pentru excomunicarea celor cunoscuți, simbolizează faptul că L-au cunoscut degeaba pe Domnul: au fost intrați pe calea mântuirii, dar nu au umblat cu Domnul până la capăt! Similar cu ce ni se spune în Pilda semănătorului / vedeți articol / , despre cei care au primit Cuvântul (și l-au crezut, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul din diverse motive). Despre ei scrie în cunoscutul text din Evrei 10 (în care este vorba despre pierderea mântuirii):

Le scrie fraților (celor cunoscuți de Domnul, intrați pe calea mântuirii):
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe – este vorba de frați, care sunt cunoscuți de Domnul!

Vedem foarte clar că dacă frații, cei veniți la pocăință (care erau intrați în propriul lor proces de mântuire, cu Domnul) și au umblat un timp în părtășie cu Domnul, au renunțat la umblarea lor pe calea mântuirii (poate se prefăceau sfinți, în continuare), pentru ei nu a mai rămas nicio Jertfă (nu mai există alta), pentru că au inactivat, pentru ei, Jertfa Domnului Isus.

Pentru cei care au renunțat la umblarea cu Domnul, este ca și când nici nu ar fi intrat în procesul de mântuire – la aceasta se referă nu v-am cunoscut!

În Ioan 10 Domnul Isus combate mântuirea pe veci

Continui să răspund pretenției că în Ioan 10 ni se dă mântuirea pe veci, de aici.

Ioan 10

4 După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul – aceasta este descrierea singurului mod în care poți ajunge la destinația fericită, să fii mântuit în final: dacă umbli cu Domnul!
5 Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor – glasurile lupilor răpitori cu mântuirea pe veci

7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
8 Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei – de cei cu evanghelia falsă (cu mântuirea numai prin datul din gură cu credința, numai prin har, dar pe moment pentru veci) nu ar trebui să asculte oile; cei cu mântuirea pe veci sunt lupii răpitori prin care satana nu cruță turma Domnului!
9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune – versetul este folosit ca să arate că mântuirea poate fi FĂRĂ FAPTE, că dacă crezi, în acel moment ești mântuit pe veci și atât (siguranța falsă a mântuirii). În staul intrau doar oile, de aceea spune Domnul Isus că este ușa oilor (nu intrau caprele, care în veșnicie nu vor fi cu Domnul). Ziua oile sunt la pășune, iar noaptea intră în staul – nu ies din perimetrul mântuirii arministe! Ușa oilor prin care intră și ies nu duce oile Domnului spre prăpastie, pentru pierzarea lor!
10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească – după roadele lor îi cunoaștem, ne-a spus Domnul Isus: lupii răpitori cu mântuirea pe veci ucid suflete intrate pe calea mântuirii (în procesul de mântuire). Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine – după ce Își cunoaște Păstorul cel bun oile? După aspect (blana, care poate fi purtată și de lupii răpitori) sau după conținut / vedeți aici articol / .
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele – doar oile (care umblă pe calea Domnului) beneficiază de Jertfa Domnului Isus. Jertfa este bună pentru toți, dar nu obligă la mântuire.

27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine – nu există mântuire doar dacă te prefaci că ești oaie, nu există mântuire fără ascultare de Domnul și umblare continuă, până la capăt, cu El, pe calea Lui!
28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea – dacă nu pleacă de bunăvoie!
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu – dacă pleacă de bunăvoie, cine le va mântui, satana?
30 Eu şi Tatăl una suntem – cu Tatăl, care nu Se schimbă și nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuire, nu a inventat mântuirea pe veci.
Doar umblarea cu Domnul până la capăt te va duce la destinația fericită dorită!

Ioan 8 – lipsa dovezilor pentru mântuirea pe veci – ni se pune în opoziție credința fără fapte (care nu i-a mântuit) și TRĂIREA PRACTICĂ, PRIN FAPTE (care mântuie)!

Nu reușesc să găsesc dovezi că mântuirea pe veci ar fi adevărată, dimpotrivă, am văzut în mai multe texte din Biblie că procesul de mântuire al fiecăruia TREBUIE trăit practic, PRIN FAPTE, până la capăt – poate nu știu eu să găsesc ereziile nimicitoare sau poate că nici cei care, inspirați de Dumnezeu au scris Biblia, nu le-au cunoscut, nu le-au trăit și nu le-au scris!

Nu reușesc nici în Ioan 8 să găsesc mântuirea ușuratică, pe veci (continui să răspund acelui eretic de aici, care a zis și despre Ioan 8). Deci:

Evanghelia după Ioan, capitolul 8

2 Dar dis-de-dimineaţă Isus a venit din nou în Templu; şi tot norodul a venit la El. El a şezut jos şi-i învăţa.
3 Atunci cărturarii şi fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului
4 şi au zis lui Isus: „Învăţătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârşea preacurvia….
11 „Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti. – du-te și poți face ce vrei cu sola fide, că nu îți poți pierde mântuirea cu sola gratia; eventual găsește niște prostituate ieftine pentru ucenici Mei (tocmai i-au apărut în vis cei cu mântuirea pe veci și le-au dat dezlegare curvinistă cu solus Christus – blasfemie!).

Să nu mai păcătuieşti! – Vedem că învățătura Domnului Isus este arministă.

12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” – cine urmează pe satana cu învățăturile dracilor care i-au înșelat vor avea lumina vieții?!
19 Ei I-au zis deci: „Unde este Tatăl Tău?” Isus a răspuns: „Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.” – pretențiile lui Dumnezeu de sfințenie nu s-au schimbat din Vechiul Legământ în Noul Legământ, dar acum avem minunea ajutorului de sus: Duhul Sfânt (Persoană a Sfintei Treimi ne ajută, îndrumă, energizează în slăbiciunile noastre, în umblarea noastră) pe calea mântuirii cu Domnul, nu cu satana.
30 Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
31 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu – trăirea practică PRIN FAPTE a învățăturilor Domnului (Cuvântul), sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face libericredința este necesară pentru intrarea în procesul de mântuire (dar și atunci trebuie să te întorci la Dumnezeu, să răspunzi chemării – prezența FAPTELOR de la început – pentru primirea ofertei lui Dumnezeu, chemarea la umblarea cu El), dar nu este suficientă pentru ajungerea la Destinația fericită, cu Domnul în locul bun.
Dacă umbli cu satana (învățăturile dracilor), vei fi ucenicul demonilor, ajungi mai rău decât ai fost și cine te va elibera?!
33 Ei I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată sclavii nimănui; cum zici Tu: Veţi fi liberi!
34 Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este sclav al păcatului – nu există mântuire doar prin alegere (apartenență la cei aleși), ci se poate ajunge la mântuirea finală viitoare numai prin umblare cu Domnul, în ascultare de Domnul! Dacă continui să păcătuiești cu voia (te întorci în păcat) chiar dacă faci pe sfântul, ca să te admire frații, Dumnezeu te cunoaște după conținut (nu după etichetă) și nu poate fi înșelat / articol / , iar aceea nu este mântuire reală – vedeți și Evrei 10.26-31
35 Şi sclavul nu rămâne întotdeauna în casă; fiul însă rămâne întotdeauna.
36 Deci, dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi – vedeți versetul 31 – Fiul îți cere să Îl urmezi în ascultare, ca să te poată elibera (versetul 32).
37 Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu – Cuvântul este arminist! degeaba se credeau mântuiți prin alegere (apartenența la cei aleși), dacă nu au vrut să asculte de Domnul, să Îl urmeze!
38 Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.
39 Tatăl nostru, I-au răspuns ei, este Avraam. Isus le-a zis: Dacă aţi fi copii (urmași vrednici) ai lui Avraam aţi face faptele lui Avraam – învățătura arministă
40 Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu – adevărul de sus este arminist, cere umblare cu Domnul până la capăt, în partea fericită a veșniciei! Aşa ceva Avraam n-a făcut.
41 Voi faceţi faptele tatălui vostru. Ei I-au zis: Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.
42 Isus le-a zis: Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
43 Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
44 Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii – ”mântuirea este numai prin har”, ”numai prin credință”, fără fapte, Cristos a făcut totul pentru tine, tu nu trebuie să faci nimic (și unii fac cu satana) etc (învățăturile dracilor numite ale harului), ca să nu mai spun de doctrinele dracilor (prea false).
45 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi – cei care au vrut mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci, au fost numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere” – ei nu au primit Adevărul arminist
46 Cine din voi poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? – pentru că au vrut mântuire, dar FĂRĂ FAPTE. Au avut credință, dar în evanghelia falsă (numită a harului) a dracilor
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu – nu i-a vrut monstrul mântuiți sau i-a înșelat satana cu mântuirea prin alegere (apartenență la cei aleși), mântuire ușuratică, FĂRĂ FAPTE?
51 Adevărat, adevărat vă spun că dacă împlineşte cineva Cuvântul Meu, niciodată nu va vedea moartea – mântuirea este extrem de condiționată, PRIN FAPTE!
Acest capitol este folosit (unele versete extrase separat) ca să pară reală erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde: dacă numai într-un moment ai avut credință, ești și rămâi mântuit pe veci, orice ai face apoi.
În realitate, în Ioan 8 se face contrastul între credința dracilor (FĂRĂ FAPTE, care nu mântuie, ni se spune și în Iacov 2) și TRĂIREA PRACTICĂ, CU DOMNUL, PRIN FAPTE, care duce la mântuirea finală.

Ioan 6 – cum se falsifică Biblia ca să pară reală învățătura că mântuirea este fără fapte, pe veci

Ioan 6
27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”
28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?”
29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” – este vorba despre credința pe care o trăiesc practic, PRIN FAPTE, cei intrați pe calea mântuirii (în procesul de mântuire). (vedeți Iacov 2, doar faptele îi pot duce pe oameni la mântuirea finală, în partea fericită  a veșniciei).
30 „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.”
32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;
33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.” – Domnul Isus a venit ca să îi învețe pe oameni să umble cu El, pe calea Lui, după regulile harului (care are pretenții pentru mântuirea noastră), nu că pot să umble cu satana, că sunt mântuiți pe veci cu sola satana!
34 „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”
35 Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată – credința care duce la mântuirea viitoare finală (va ajunge în veșnicia bună, unde nu va flămânzi și nu va înseta niciodată) este credința trăită practic, PRIN FAPTE – chiar Ioan botezătorul, inspirat de Dumnezeu, i-a numit pui de vipere pe cei care au crezut că pot fi mântuiți fără fapte, numai prin apartenența la cei aleși!
36 Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.
37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: – nu va zice Domnul: Plecați fraierilor, că pe voi nu v-a ales monstrul cel rău să puteți fi mântuiți! / vedeți articol despre monstrul cel rău / .
38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39 Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi – Dumnezeu îi cheamă pe toți oamenii la pocăință ca să fie mântuiți / vedeți articol cu text / , dar oamenii care au voință liberă pot alege să nu răspundă chemării lui Dumnezeu, de aceea scrie Pe cel care vine la Mine (ca urmare a chemării la pocăință) nu-l voi izgoni afară – oamenii au voință liberă (este evident), nu că cei puțini sunt aleși pentru mântuirea ușuratică pe veci, fără fapte (numai prin credința dracilor sola fide), iar cei mulți sunt respinși (izgoniți afară) fără ca măcar să li se dea posibilitatea de a fi mântuiți! Nu ar fi spus Domnul ”să nu se piardă” dacă nu ar fi existat posibilitatea pierderii mântuirii; știm că Domnul Isus ar vrea ca TOȚI oamenii să vină la pocăință și să umble cu El până la capăt, la mântuirea viitoare și îi ajută să umble, dar nu îi obligă!
40 Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” – oricine crede să ajungă la mântuirea finală, la viața veșnică viitoare – înseamnă că NU TOȚI vor ajunge la înviere!
41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.”
42 Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum deci zice El: „Eu M-am coborât din cer”?”
43 Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi.
44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi – Tatăl îi atrage pe păcătoși nu făcându-le vrăji (ca mama Omida vrăjitoarea), ci prin vestitorii Evangheliei curate (a mântuirii care trebuie dusă practic până la capăt, PRIN FAPTE), prin auzirea Cuvântului. Pe fiul pierdut tatăl nu l-a atras de la distanță, ci fiul care avea voință liberă s-a întors la tatăl!
45 În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine a primit învățătura ca să o trăiască, nu ca să meargă băut la curve cu sola gratia; cei care se pocăiesc își trăiesc practic, PRIN FAPTE, pocăința lor, până la capăt!
46 Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică – cine nu își pune în practică credința lui inițială (de la intrarea în procesul de mântuire) și nu umblă cu Domnul, pe calea mântuirii până la capăt, a crezut degeaba: chiar Ioan ne spune, în (traducerea corectă) Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică – a intrat pe calea mântuirii, în propriul proces de mântuire, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui” – dacă după ce a intrat pe cale, nu ascultă de Domnul, nu umblă cu Domnul, nu TRĂIEȘTE practic, PRIN FAPTELE LUI, a intrat DEGEABA!Domnul Isus ne spune că unii, care s-au lepădat de umblarea cu Domnul, au fost mântuiți DEGEABA (cu mântuirea inițială). / vedeți articol /

Acest articol este un răspuns la delirul unui obsedat blasfemiator, din articolul precedent. Vedem cum ereticii cu mântuirea pe veci falsifică spiritul (conținutul) Noului Testament, ca să le iasă erezia ca fiind reală: Domnul e pâinea vieții, (unii zic și că Tatăl de atrage, adică te obligă la mântuire pe veci), dacă numai crezi ești mântuit fără fapte și nu mai scapi.

   Dacă nu umbli cu Domnul, prin faptele tale (după ce ai crezut), ai fost mântuit inițial DEGEABA!

Un eretic obsedat de mântuirea ușuratică pe veci delirează

Un eretic obsedat de mântuirea ușuratică pe veci delirează:

”Am vrea sa stiti ca nu pe Calvin il urmam noi, ci pe Domnul Isus, si oricate greseli s-ar gasi in omul care a fost Calvin, asta nu distruge ceea ce astazi este cunoscut sub numele de calvinism. Inainte de Calvin aceasta invatatura a apartinut lui Augustin, iar inainte de el o regasim in invatatura lui Pavel (efeseni, romani, timotei) si inainte de ei toti in cea a Domnului Isus (Ioan 6,8,10 – combat această minciună vicleană în articolele următoare, cu această ocazie vedem și cum este falsificat spiritul Scripturii, ca să pară adevărată erezia, prin luarea câtorva versete separate din text).” – poate ne spune fanaticul unde scrie în Biblie că poți face orice, că mântuirea primită numai pe moment, ține pentru veci, chiar dacă umbli cu demonii. Blasfemiază cu Domnul Isus, de parcă Și-ar fi învățat ucenicii (și urmașii) că pot merge băuți la curve, că nu își pierd mântuirea. S-au apucat să facă avorturi și ereticii ne învață pe noi ce să credem! Am arătat / în acest articol / cum ar fi fost ca erezia nimicitoare să fie adevărată, văzând ce a produs. Continui să expun cum ar fi trăit ucenicii Domnului dacă ar fi crezut în mântuirea pe veci:

După rugăciunea Domnului din grădina Ghețimani, Iuda ar fi fost așa beat, încât L-ar fi văzut dublu pe Domnul Isus, ar fi crezut că are un frate geamăn. Iar Domnul i-ar fi găsit pe ucenici aproape intrați în comă alcoolică (au prins o reducere la crâșma din sat, hăi lăi lăi hâc hâc lăi lăi lăi, soli Aghiuță gloria), căzuți împrăștiați unul peste altul.

Tâlharul ”mântuit pe veci” ar fi tulit-o de pe cruce, că este deja intrat în har și cum nu este cădere din har, poate pleca cu următorul transport, deocamdată s-a dus la curve, fiind pe deplin asigurat în Cristos – observați blasfemia!

Apostolul Pavel a renunțat la alergarea pentru Premiul ceresc și și-a făcut un birt și i-a pus numele Sola fide & gratia, iar apostolul Ioan și-a făcut un bordel numit ”Patmos”. Iar Timotei și-a făcut o biserică unde preotese lesbiene fac căsătorii între homosexuali, ca în Olanda cu punctele T.U.L.I.P.

Nu degeaba scrie în Biblie:

Proverbe 14
11 Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori.
12 Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte – incinerare plăcută tuturor lupilor răpitori cu mântuirea pe veci!

Olanda, ce a mai rămas din religia lor (teologia cu doctrinele false)

De pe o hartă wikipedia am văzut că în 1849, în Olanda erau aproape 60 % protestanți, din care cam 55 % cu religia reformată olandeză (probabil cei obsedați de punctele T.U.L.I.P., doctrinele false). În ultimul timp, Olanda a devenit una dintre cele mai atee/agnostice țări din lume, cu protestanții uniți 8,6 %. În 2015, 63 dintre olandezi credeau că religia face mai mult rău decât bine unei țări – unde i-au dus doctrinele false (drăcești) de la Dort.

Dacă nici măcar ei nu își mai cred teologia falsă, de ce să o primim și să o credem noi? Ca să ajungem așa ca aici?

Un corp viu elimină otrăvurile!

Cineva a spus că un corp viu nu este unul care nu este rănit, ci unul care se vindecă.

Religia poate fi otrăvită cu toxinele (înățăturile) dracilor. Vedeți aici semne că trebuie să eliminați toxinele din corp. Când corpul este intoxicat, funcționează prost. La fel, comunitățile afectate de toxinele satanei prezintă semne de intoxicare: unii o iau razna și fac orice, că nu își pot pierde mântuirea; interesul general pentru lucrurile de sus scade (sunt deja mântuiți pe veci, de ce să le mai pese?), umblarea cu Domnul este tot mai slabă și este treptat înlocuită cu o vopsea de religie ușuratică (mântuirea prin conținut devine mântuire falsă, ușuratică, iluzorie numai prin etichetă), există morți ciudate (lupii răpitori au trecut de partea întunericului, prin mântuirea pe veci și alții, cei care îi cred și trăiesc învățăturile dracilor, suportă consecințele).

Eliminați-vă toxinele (otrăvurile) satanei din religie și dintre voi, întoarceți-vă la creștinismul bazat pe învățăturile Bibliei că mântuirea trebuie trăită până la capăt, în vederea rodirii mântuirii viitoare.

Un corp viu este unul care își elimină otrăvurile. Eliminați-le, dacă mai vreți viață!

Exclusivismul disperat este de la satana, care i-a înșelat

Am arătat că cei cu doctrinele (false) de la Dort nu le-au făcut pentru religie, de dragul Adevărului biblic, ci pentru că li s-a părut că dacă revin la teologia cu mântuirea care trebuie trăită practic până la capăt, vor fi iar sub dominația spaniolă (au vrut să se îndepărteze de această mântuire, dar numai teoretic). I-au interzis pe ceilalți, ca singura religie să fie a lor (cea bazată pe doctrinele false).

De la aceste doctrine (că numai pe ei i-a ales Dumnezeu) a pornit cel mai disperat exclusivism (demonic), că dacă nu crezi exact ce vor ei, nici nu ești mântuit și nici nu poți fi, pentru că monstrul cel rău / vedeți articol / nu te-a ales pentru mântuire și deci nici nu vei putea fi vreodată mântuit! Opuși lor, arminiștii nu prea au așa ceva și consideră că și alții, a căror credință și practici diferă puțin, pot fi mântuiți (dacă umblă cu Domnul). Fiecare crede că religia lui este cea mai bună, dar și alții care cred ceva diferit pot fi mântuiți.

Unii mai lipsiți de inteligență au reînviat ce au inventat alții, cu sute de ani în urmă, din motive ne-religioase. Această lipsă a dus la un fanatism care crede că numai extrem de puțini oameni au fost și vor mai fi vreodată mântuiți. Această obsesie pentru învățăturile lor nu este de sus.

Auto-înșelarea cu mărturisirea veche de sute de ani

Pe tot felul de saituri în care ni se prezintă mântuirea ușuratică pe veci, se face legătura cu o mărturisire de credință baptistă veche de mai mult de 300 de ani, bazată pe învățăturile dracilor în formele cele mai otrăvitoare, doctrinele dracilor. După ce au apărut doctrinele, din motive ne-religioase (am arătat în / articolul anterior / de ce), chiar pe acolo s-au nimerit să fie niște oameni care nu le-au gândit, ci le-au preluat ca și când ar fi fot adevărate.

După îndepărtarea în timp și geografic de acele timpuri și locuri, otrava a fost tot mai puțină (fiind eliminată treptat), până ce baptiștii au redevenit arminiști (ca strămoșii lor, așa-numiții anabaptiști).

Nu credeți minciunile numite ”învățăturile harului” (dar fără să umbli în har, care dau mântuirea numai prin credința dracilor, care știm că nu mântuie – vedeți Iacov 2 etc) și ”doctrinele harului” pentru că sunt opuse harului adevărat biblic, care are pretenții pentru mântuire / vedeți articol / , nu dă mântuirea ușuratică, pe moment și ești mântuit pe veci și atât. Cei care au făcut doctrinele, ca să justifice mântuirea pe veci (fără acoperire biblică), le-au făcut ca să susțină teologia nouă, să scape de spanioli. Nu și-au potrivit teologia după Biblie, ci au falsificat Biblia ca să se potrivească cu ce au vrut ei să obțină (au scos versete din context, ca să pară altceva decât mesajul Bibliei).

Cu câteva sute de ani în urmă, cei care au crezut aceste învățături false (că poți fi mântuit fără să umbli cu Domnul) erau mai prostuți. Nu vă întoarceți în timp, la prostia lor! Înaintașii noști, cei care au adus religia noastră până la noi, au curățat-o de otrava învățăturilor dracilor cu mântuirea pe veci. Mântuirea este un proces și știm că doar cei care umblă cu Domnul până la capăt vor ajunge să fie mântuiți în final și vor fi cu Domnul.

De ce au apărut doctrinele de la Dort prin stâmbarea adevărului Bibliei

Sinodul de la Dort a dat doctrinele ca să dea o justificare teologiei cu mântuirea pe veci, pentru ca Olanda să nu revină la catolicism și sub dominația spaniolă (statul și religia fiind strâns legate). Cum justificare biblică reală nu exista, pentru punctele T.U.L.I.P. s-au bazat pe o erezie de la începutul creștinismului (cu căderea totală, că numai cei aleși pot fi mântuiți – să nu intervină voința oamenilor în mântuire și deci nici în pierderea ei – ești mântuit și poți face orice că nu mai scapi, poți persevera cu satana că tot cu Dumnezeu vei fi în veșnicie). Se vede falsitatea și originea demonică a doctrinelor. Deci, cei care propovăduiesc aceste doctrine, trebuie să știe că ele nu au fost inventate din motiv de adevăr biblic, ci pentru că au vrut să le pară adevărată teologia falsă. Și în Ungaria și Elveția au existat calvini (reformați), dar lor nu le-a fost frică de spanioli, așa că nu ei le-au inventat. Nu au fost făcute din grija de potrivire după Biblie, ci au falsificat spiritul Bibliei, prin extragerea unor versete din context, ca să le pară lor reală teologia. / Vedeți categoria despre această falsificare, mai ales în articolele mai vechi, care apar în josul paginii / . Nu s-au potrivit ei după Biblie, nu au căutat Adevărul, ci au strâmbat Biblia după cum aveau nevoie pe moment, nu le-a păsat de Adevărul biblic!