Precizare despre cei ”mântuiți pe veci”

Nu fac referire la protestanții reali (lutherani, calvini), ci la tot felul de șarlatani care nu au luat din religia protestantă decât ceea ce a fost mai rău, mântuirea pe veci. Ei au adus din străinătate, de prin universități de fanatici obsesia cu mântuirea pe veci, orice ar face oamenii apoi (fiind pe deplin asigurați în Cristos! Nu au fost deloc interesați de conținutul practic al protestantismului, de modul în care au trăit oamenii atunci și ce au făcut. Cei care au umblat cu Domnul, au ajuns la destinația fericită. Luther și Calvin au vrut să facă dictaturi în care să îi oblige pe TOȚI oamenii să umble împreună în direcția bună, nu le-au zis că pot face orice, că nu-și pierd mântuirea! Au vrut să se opună vânzării de indulgențe și au exagerat (cu teologia teoretică). Calvin a pretins că TOȚI oamenii ar trebui să trăiască cu Domnul, să umble pe cale și apoi se va vedea cine au fost cei aleși – este clar că TOȚI cei care umblă vor ajunge la destinația bună!

Au făcut o diferență între teologia teoretică (netrăită), cu care doar s-au opus cererii de bani (vânzarea de indulgențe pentru iertare) și trăirea practică cu Domnul. Adică le-au spus catolicilor: Nu ne cereți bani, că noi ne rezolvăm altfel mântuirea (cu teoria doar teoretică pe care o cunoașteți) – aceasta era politica externă. Dar nu au înlocuit umblarea practică cu datul din gură și dacă ar fi putut, i-ar fi obligat pe TOȚI enoriașii lor să umble cu Domnul, ca să ajungă la țintă – politica internă.

Ca urmare a seriozității lor (exagerate), au schimbat în bine soarta lor și părțile locuite de ei. Nu au trăit erezia teoretică a mântuirii pe veci, ci au umblat cu Domnul.

Separat de ei (majoritatea protestanților au fost lutherani, nu calvini), o parte a reformaților au dezvoltat de la satana doctrinele dracilor (la Dort). Luther s-a opus dublei predestinări, Calvin ar fi vrut să îi oblige pe toți să trăiască după standardele umblării cu Domnul, numai nenorociții ăia vicleni (ramura moartă a reformei) au inventat mântuirea obligatorie fără umblare cu Domnul (nici măcar ei nu au zis-o direct).

Opus celor care nu au trăit teologia mântuirii pe veci, ci au umblat cu Domnul, unii ar vrea să ne ofere o mântuire superficială, ușuratică, de care nu mai scapi orice ai face, oricui ai sluji – am văzut că aceasta ucide suflete.

Nu am mai folosit termenul ”calvin” aici, pentru că este evident că cei care au preluat obsesia mântuirii pe veci nu au vrut să cunoască pretențiile de sfințire practică ale reformaților, lutheranilor, puritanilor etc (care au păstrat teoria falsă cu mântuirea pe veci, dar teologia lor a fost doar teoretică, practic au făcut invers – au umblat cu Domnul – se vede practic din trăirea lor).

Acum, datorită răspândirii învățăturilor dracilor, chiar dacă cei care cred în mântuirea pe veci nu o propovăduiesc (cu disperare), ci vorbesc despre umblarea cu Domnul, cei care o aud află repede că pot face orice (fiind asigurați pe veci în Cristos) și vor ajunge să fie cu Domnul chiar dacă umblă cu demonii. Unii chiar aderă la acest ”protestantism” de fațadă ca să poată face orice și fac orice, și starea lor merge spre tot mai rău! Cele 5 sole sunt folosite ca să indice ca fiind reală mântuirea chiar în umblare cu demonii.

Cei care propovăduiți mântuirea pe veci, puteți ucide suflete cu ea și să deveniți lupi răpitori fără să vreți, dar lupii răpitori nu vor cu Domnul, ci cu victimele lor!

Reclame

Mulțumesc lui Daniel pentru comentariu

Mulțumesc lui Daniel pentru acestea (a fost pus ca un comentariu la Cele 5 sola, dar îl pun ca articol, pentru că este așa cuprinzător). Din alt comentariu:

Coloseni 1: 21 – 23
„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; (MÂNTUIREA FINALĂ, ADICĂ DESĂVÂRȘIREA, CONDIȚIONATĂ MAI DEPARTE DE RĂMÂNEREA ÎN CREDINȚĂ ) negreşit, DACĂ RĂMÂNEȚI şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abatei de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”

Cele câteva texte biblice din celălalt comentariu le-am scris și eu de câteva ori – poate vor fi de folos celor care vor să ia Biblia în serios.

Soli Deo Gloria… Esti prea drastic. Nu e blasfemie(nu este blasfemie pentru cei care își iau în serios umblarea lor). Pentru starea de inceput a celui mantuit sunt valabile toate cele 5 puncte. Ideea e ca trebuie sa ramai ca si credincios in ele si sa aduci roada – aceasta înseamnă fapte, opusă mântuirii numai prin credință, numai prin har.
Problema e cand te opresti aici…. si traiesti ca cei din lume crezand ca esti totusi mantuit – da, dar cele 5 sunt folosite de unii ca dovezi că ești mântuit, apoi nu contează ce mai faci, cui slujești, fiind mântuit pe veci și gata.
O sa-ti spun ceva… Chiar si printre acesti calvinisti care cred ca mantuirea nu se poate pierde sunt unii care spun ca daca traiesti in pacat si ai o viata religioasa esti nemantuit.
Paul Washer e unul dintre ei…. insa diferenta e ca ei cred ca cei care traiesc in pacat chiar daca au fost botezati si au facut chiar fapte bune in biserica… nu au fost nascuti din nou niciodata adica nu au fost mantuiti…. Ei cred ca nasterea din nou este un proces…. ceea ce e fals INSA AU SI UN SAMBURE DE ADEVAR.
Este posibil ca unii dintre ei sa nu fi fost nascuti din nou niciodata si sa fie in biserica. Exemplu:
Matei 7: 22 – 23
„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”” „Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; (N-AU FOST MANTUITI DAR AU FACUT LUCRARI IN BISERICA) depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.””
Insa exista si o categorie care L-au cunoscut pe Dumnezeu si au cazut… Evident Domnul Isus nu vorbea despre acea categorie in versetele de mai sus… iar calvinistii de obicei generalizeaza acele versete, cand ele se refera la cazuri particulare.
In acelasi timp o sa ti se para ciudat ce iti spun…. INSA DE LA O ANUMITA STATURA SAU MATURITATE SPIRITUALA MANTUIREA NU SE MAI POATE PIERDE MAI BINE ZIS DUPA ANUMITE INCERCARI CRUCIALE DIN VIATA DE CREDINTA – pierderea celor intrați pe cale este ușoară la început (unii care află că pot face orice, chiar fac orice și ajung mai răi decât erau la început). Și cei intrați pe cale de mult timp pot fi pierduți, unii stau pe loc și sunt ca pruncii, nici vorbă de maturizare, fiind lipsiți de interes pentru lucrurile de sus. Așa că cel mai sigur este să renunțe la erezie (numită de Biblie ca învățăturile dracilor).
Aici Calvinistii… daca nu ar pune problema nasterii din nou ar insemna ca au ajuns totusi la concluzia corecta si anume ca mantujirea nu se poate pierde.. Asa este DAR NUMAI IN ANUMITE CONDITI.I O sa-ti dau si exemple in acest sens:
Lui Avraam i-a spus Dumnezeu ca toate neamurile pamantului vor binecuvantate in samanta lui de abia dupa ce a fost incercat cu jertfirea lui Isaac, pana atunci ii spusese ca va ajunge un neam mare…dar si fiului Sau Ismael i-a promis acelasi lucru… insa binecuvantarea de patriarh a obtinut-o de abia dupa ce a trecut acel tes…. Acum imagineaza-ti cum ar fi fost ca Avraam, dupa acel eveniment sa se fi lepadat de credinta in Dumnezeu?!?!?!? Era o catastrofa… Am fi fost urmasii unui patriarh nemantuit… Deci, Dumnezeu stia ca va ramane mantuit sau ca nu-si va pierde mantuirea – dacă el l-ar fi părăsit pe Dumnezeu și Dumnezeu l-ar fi abandonat (în Biblie sunt cazuri când oamenii au trecut de la bine la rău, și Dumnezeu a renunțat la binele pe care a vrut să li-l facă; și invers). Dumnezeu a știut că Avraam va umbla cu El până la capăt și își va învăța și urmașii umble cu Domnul.
Alt. exemplu:
Când Dumnezeu desăvârșește pe un om, acel om nu va cădea niciodată…
1 Petru 5: 10
„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, DUPĂ ce veţi suferi puţină vreme, (testarea aceea crucială a credinței) vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face NECLINTIȚI. (siguranța mântuirii… pe viitor)” – sigurața mântuirii viitoare există, dar este extrem de condiționată de schimbarea gândirii Coloseni 3.1-6, a preocupărilor spre lucrurile Împărăției și de umblarea cu Domnul Filipeni 2.12-13, Filipeni 3.10-14, lista de făcut din 2 Petru 1.3-11 cu garanția că nu vei cădea cât timp umbli cu Domnul, continuu, și îți menții interesul spre lucrurile de sus.
Alt exemplu:
1 Petru 4: 1
„Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; ” (atingerea nivelului siguranței pe viitor a mântuirii, în urma încercării cruciale a credinței reprezentată aici prin suferința în trup… sau chiar a desăvârșirii ca acel frate din această mărturie…)
Așadar calviniștii percep unele lucruri cumva corect însă problema e că ei cred că ei nu cred că mântuirea se poate pierde ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT, însă adevărul este că mântuirea nu se mai poate pierde de abia după ce omul ajunge printr-o încercare sau mai multe încercări la statura de om mare în credință – chiar Domnul Isus ne-a descris cum se pierde ușor mântuirea, la început, în Pilda Semănătorului, din Matei 13.
Problema care rezultă din credința lor este STRICT de atitudine.
Exemplu.
Să zicem că ești prieten cu un frate din biserică cu care ai părtășie… îl vezi de-alungul anilor cum se manifestă roada Duhului Sfânt în el… când vă rugați împreună, când cântați împreună, când vă încurajați împreună… se vede după limbajul trupului în toți acești ani că omul crede din toată inima mesajul Evangheliei, dar după câțiva ani acest om se leapădă brusc de credință în urma unei tragedii personale, prin care își pierde credința.
Ca și calvinist vei fi pervers și vei spune…. „Omul acesta nu a fost niciodată mântuit sau născut din nou… și te vei resemna repede cu gândul că acel om a fost un ipocrit și își merită soarta…”
Dacă însă știi că omul acela este un FIU pierdut și că a fost totuși mântuit, te va durea sufletul pentru că știi că el de fapt a fost slab în credință și a căzut la un test al credinței… și te vei duce după El cum s-a dus și Domnul Isus după oaia pierdută… adică nu te va lăsa sufletul să-l abandonezi știind că credința acelui om A FOST CÂNDVA REALĂ…. dar dacă crezi că credința acelui om nu a fost niciodată reală și acel om nu a fost niciodată mântuit… nu vei simți milă și părere de rău ci vei simți că ai fost înșelat în tot acest timp de un ipocrit…. și vei judeca pe acel om cu răceală și chiar vei fi bucuros că ai scăpat de un ipocrit…
Aici duce teoria calvinistă… la lipsa empatiei față de persoanele slabe și căzute…
E o teologie justificativă și care îți ia responsabilitatea de a căuta pe cei CĂZUȚI pentru că ei nu există în calvinism ci există doar ipocriți și nemântuiți.
E o teologie perversă care duce la răceală superioritate și mândrie… – îngâmfare demonică, ușor de observat la unii

Am zis că este blasfemie (în acel articol) deoarece ne prezintă un monstru care nu i-a vrut mântuiți pe cei mai mulți, deși ar fi putut să îi mântuiască ușor (dacă mântuirea nu depinde de oameni, ci doar de alegerea lui Dumnezeu). Unii au luat-o razna pentru că monstrul nu i-a ales pentru mântuire, deci Dumnezeu i-a obligat să trăiască în păcat – Dumnezeu devine egal cu satan (de la care vin aceste învățături).

Unii lupi răpitori zic că mântuirea nu depinde de oameni deloc, așa că dacă ești mântuit este indicat să umbli cu Domnul, dar dacă umbli cu satan este același lucru, că de mântuire nu mai scapi și am cunoscut dintre aceia care au ajuns mai răi decât au fost la început, considerându-se asigurați pe veci în Cristos, chiar umblând cu demonii – blasfemie.

Dar nu zic că este blasfemie pentru cei numiți ”calviniști” dar care umblă cu Domnul (mulți au zis teoretic că nu trebuie fapte, dar au umblat practic cu faptele lor cu Domnul, de exemplu puritanii). Este blasfemie numai pentru cei care ajung mai răi decât erau la început și apoi dau din gură cu solus Cristus. De aceea combat erezia, pentru că unii cred că pot face orice (să umble cu demonii, de la care sunt învățăturile înșelătoare) și rămân pe deplin asigurați în Cristos – Jertfa Domnului îi face să poată umbla cu demonii și nu își pierd mântuirea!

Întâmplările pelerinului în călătoria sa (Călătoria creștinului), de John Bunyan

Mulțumesc celui care s-a obosit pentru noi și ne-a pus-o la dispoziție. O puteți găsi și audio. Recomand cumpărarea acestei cărți din librării creștine, nu costă mult.

V-am postat-o aici ca să vedeți că pentru cei care se credeau mântuiți pe veci, umblarea cu Domnul era foarte importantă. Nu se foloseau de erezie (care era mai mult teoretică pentru ei) ca să facă orice, ci își trăiau practic, PRIN FAPTELE LOR, credința.

Combat învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci pentru că am văzut că produc victime

Liderii reformei protestante au fost mai degrabă prea serioși decât prea neserioși, încât să își învețe enoriașii că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea. Ar fi vrut să îi oblige pe oameni să fie disciplinați și să meargă toți în aceeași direcție, corectă. Au folosit ideea de mântuire numai prin credință, numai prin har, ca să nu trebuiască să dea bani pentru iertarea păcatelor, prin cumpărarea indulgențelor – acum cine vă mai cere bani? Nu au renunțat la necesitatea umblării în har, cu Domnul, pentru mântuirea fiecăruia. La teologia teoretică au adăugat teologia practică. Nici alții care s-au crezut mântuiți pe veci nu credeau în mântuirea ușuratică, că te-ai mântuit (cu bagheta magică) pe moment pentru veci și gata, nu mai scapi apoi, nici să vrei. Ei cereau ajutorul lui Dumnezeu în umblarea lor permanentă, de fiecare zi, în fiecare clipă – mântuiți pe veci însemna că nu se vor lăsa de umblarea lor, de pocăința lor!

De exemplu puritanii: au avut ei o religie ușuratică, în care fiecare să facă ce vrea? Unul dintre cei care se credeau mântuiți pe veci a fost și John Bunyan și care ne-a arătat ce a însemnat practic pocăința pentru ei, o umblare permanentă cu Domnul, în cartea Întâmplările Pelerinului în călătoria lui (Călătoria creștinului). O puteți găsi în librăriile creștine, poate și pe internet. Citez câteva din titlurile capitolelor, ca să vedeți ce a însemnat creștinismul pentru ei:

Nu au trăit erezia mântuirii fără fapte, ci au umblat cu Domnul!

În zilele noastre, unii care nu au vrut să cunoască spiritul reformei, ne zic că mântuirea pe veci înseamnă că poți umbla cu satana, că nu îți poți pierde mântuirea. Nu au vrut să cunoască cum au trăit înaintașii, că nu au făcut orice. Pentru ei mântuirea nu a fost ușuratică. Dintre cei care aud învățăturile dracilor că mântuirea este numai prin credință și nu se poate pierde, unii trag concluzia logică (și văd obsesiile cu doctrinele dracilor) că pot face orice. Chiar există lupi răpitori care zic aceasta în mod direct și murdăresc sufletele oamenilor cu aceste învățături.

La învățăturile dracilor ei adaugă și un exclusivism demonic, că dacă nu primești învățăturile lor, nu poți fi mântuit, că Dumnezeu nu te-a ales. Dacă nu crezi exact ca ei, nu ești mântuit.

Combat aceste învățături pentru că lupii răpitori fac victime cu ele. Unii deveniți lupi răpitori fără să vreți și chiar fără să știți. Pentru cei care devin lupi răpitori nu va fi loc în cer, cu Domnul!

Cine nu umblă cu Domnul prin faptele lui, a fost mântuit inițial degeaba (numai prin credință)

2 Petru 1
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Umblarea cu Domnul: 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta (umblarea trebuie să fie practică, prin fapte, nu să rămâneți la ”numai prin credință”); cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea (amiciția, prietenia) de fraţi; cu amiciția de fraţi, dragostea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea)  niciodată.
11 În adevăr, în acest fel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți ajunge să primiți Premiul alergării voastre cu Domnul, veți fi mântuiți în final!

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a uitat prețul cu care a fost plătit, a uitat că a fost renăscutde sus, a uitat de viața nouă, a uitat de curățarea lui pentru că s-a întors la preocupările vechi, ale lumii. A intrat degeaba pe calea mântuirii, (a fost mântuit inițial degeaba) prin credință, dacă apoi nu a umblat pe cale prin faptele lui!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul (după ce a intrat, prin credință, pe calea mântuirii, o ține păcătuind cu voia) nu va vedea viaţa veșnică (nu va fi mântuit în final), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

 

Harul este înmulțit prin apropierea de Dumnezeu, de schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin umblarea practică cu Domnul, nu cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin aceleași lucruri, prin umblarea practică cu Dpmnul prin fapte!

El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti – numai așa puteți ajunge la mântuirea finală promisă, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Numai dacă umblați cu Domnul veți ajunge să fiți mântuiți la urmă, în final. Aveți ajutor de sus pentru aceasta.

Dumnezeul creștinilor este Tată bun

Ezechiel 18.23 Doresc Eu moartea păcătosului (se referă la moartea veșnică, în chinul veșnic)? – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

Nu prea se pricepe Dumnezeu la teologie drăcească, cu punctele TULIP și nu a știut povestile false că oamenii sunt așa căzuți, încât trebuie să îi aleagă numai pe câțiva pentru mântuire și pe restul să îi trimită în focul veșnic, fără ca măcar să le dea posibilitatea pocăinței?! (Jack spintecătorul era copil naiv pe lângă așa monstru, care a făcut, fără motiv real, zeci de miliarde de victime)!

23 Am Eu în adevăr vreo plăcere în moartea (veșnică, în chinul veșnic) celui rău?“ zice Domnul Dumnezeu. „Nu mai degrabă în întoarcerea lui de la calea lui, ca să trăiască? (altă traducere)
Nu știe Dumnezeu că în Biblie sunt scrise prostii, care nu sunt după punctele T.U.L.I.P.? Sau poate învățătura dracilor cu mântuirea pe veci o fi falsă? Că vedem un Dumnezeu bun, binevoitor, care vrea să renască pe TOȚI cei pierduți. Dar viața veșnică nu o pot obține decât cei care se întorc la Domnul!
Caracterul Persoanelor Sfintei Treimi este opus învățăturilor dracilor cu mântuirea pe veci, cu încercarea de justificare prin Doctrinele false ale dracilor (numite ale harului, dar fals). Dumnezeu este un Tată bun, care așteaptă ca păcătoșii să se întoarcă la El, mântuirea este ferită tuturor, Jertfa este bună pentru toți, harul adevărat (arminist) oferă tuturor mântuirea dar are pretenții mari de umblare cu Domnul!
Cine vrei să te mântuie în final? Un monstru pentru care ești doar nimic sau Dumnezeu care a fost răstignit pentru Tine? Dumnezeu era în Cristos împăcând păcătoșii cu Sine, pentru tine!

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare)

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare), la care vor ajunge doar cei care continuă umblarea lor cu Domnul până la ajungerea la destinația fericită, nu că suntem deja mântuiți pe veci și atât!

De veșnicie are Dumnezeu grijă, dar și noi trebuie să ne facem fiecare partea lui, cu ajutor de sus (să umblăm cu Domnul) pentru că numai așa putem ajunge la împlinirea acestei speranțe!

9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre (credința mântuitoare este cea trăită practic, prin fapte, scrie în Iacov 2 și vezi lista cu lucruri de făcut ca să ajungi la destinația fericită), mântuirea sufletelor voastre.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
”Evanghelia” drăcească (învățăturile dracilor cu încercarea de justificare prin Doctrinele dracilor) îți oferă mântuirea falsă (iluzorie) prin datul din gură cu ”numai prin…” fără fapte. Evanghelia adevărată arministă a harului are cerințele umblării cu Domnul, în har, prin fapte, până la capăt!

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care L-a dat pe Singurul lui Fiu, ca cei care se cred mântuiți pe veci să poată sluji fără griji (de pierderea mântuirii) pe cel rău! După îndurarea sa cea mare, dracul suveran i-a ales (predestinat) individual, pe fiecare în parte, și i-a ”mântuit” cu o mântuire glorioasă așa de mare (numai prin credință), încât pot să umble cu demonii numai prin har (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde), fiind pe deplin asigurați în Cristos cu solus Cristus.

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

Merită?

El ne-a mântuit (am intrat pe calea mântuirii, în procesul de mântuire) pentru ca, după ce am fost socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice – ca să umblăm cu Domnul în har până vom fi mântuiți în final

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

A apărut răutatea enorm de mare a monstrului zeu-computer, care nu i-a vrut mântuiți pe cei mulți, așa că ei nici nu pot fi mântuiți?! El i-a mântuit pe cei puțini cu bagheta magică și le-a dat mântuirea șmecheroasă dar ușuratică, pe veci?! Cu scopul să umble cu dracii (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde)?

În versetul 5 nu se referă la ajungerea la destinație (în partea fericită a veșniciei), ci doar la intrarea pe calea mântuirii (în procesul mântuirii): spălarea (curățirea), nașterea din nou de sus, îndreptățirea inițială ca să putem primi Duhul Sfânt care să ne ajute în umblarea cu Domnul, până la capăt (versetele 6 și 7). Nu scrie că am ajuns deja la destinația fericită, ci să continuăm să umblăm cu Domnul, prin faptele noastre (roadele vrednice), ca să ajungem să moștenim (în final) viața veșnică.

Prima jumătate a versetului 5 este folosită ca o dovadă falsă că mântuirea este numai pe moment, pentru veci și atât. Dacă citim textul (ca și alte texte folosite pentru aceasta) vedem că în realitate este vorba despre ceva opus, mântuirea ca proces și obligația de a merge cu Domnul până la capăt, pentru propria mântuire. Aici ne sunt prezentate chiar timpurile mântuirii. Am folosit culorile: timpul trecut – intrarea în procesul mântuirii, timpul prezent (umblarea cu Domnul) și timpul viitor (mântuirea de mânia veșnică a lui Dumnezeu, ajungerea la destinația fericită).

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru – este intrarea pe cale
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem – prin fapte, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşniceadică să umblăm cu Domnul, în har (cu ajutor de sus) practic, până la capăt, când vom ajunge la destinația fericită!

Credința trăită practic, prin fapte, mântuie în final

Evrei 11
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge.
17 Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduinţele, se pregătea să-l aducă jertfă pe singurul său fiu.

Avraam nu s-a mulțumit să aibă credința teoretică, ci faptele lui au urmat credinței. Prin credință Avraam a acționat (a făcut ceva, ca urmare a ascultării lui), apoi din nou ni se spune că prin credință a făcut.

Credința o avem toți, dar nu există mântuire numai prin credința teoretică, care este a dracilor și nu mântuie, vedeți articolul din Iacov 2:

17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte sola fide, este moartă în ea însăşi sola gratia – nu mântuie!
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred sola fide… şi se înfioară! – dar nu sunt mântuiți prin sola fide!
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte sola fide, sola gratia este zadarnică (inutilă, degeaba)?
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită – prin trăirea practică, prin fapte a credinței.
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut practic pe Dumnezeu și a umblat cu Dumnezeu practic, prin faptele lui, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă – se vede că sola fide este lipsită de conținutul (valoarea) faptelor și nu mântuie!

Dacă vrei să ajungi unde au ajuns eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul prin faptele tale, cum au făcut ei, până vei ajunge să primești Premiul alergării!

Avraam, cel care a umblat practic cu Domnul și a fost apreciat pentru faptele lui, este folosit de unii ca dovadă că doctrinele dracilor sunt reale.

Textul de aici.

Evrei 6 . 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă Avraam a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Pentru că Avraam a așteptat cu răbdare, a ajuns la ceea ce i-a promis Dumnezeu. A primit promisiunea ca urmare a umblării lui practică, prin faptele lui, cu Domnul și pentru că Dumnezeu a știut că va umbla până la capăt cu El și îi va învăța și pe alții să facă la fel / vedeți articolul / . Intrarea în acea promisiune a fost făcută prin credință și prin fapte, nu numai prin credință. Apoi a umblat tot prin fapte, cu Domnul, până la capăt, la împlinirea promisiunii.

Geneza 18.18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământuluiDumnezeu va face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul următor, 19:
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut în continuare ce este drept și bine, nu ar fi primit în viitor binecuvântarea promisă!

Că a așteptat cu răbdare ce înseamnă? Că s-a întors la lume, ca și când fiul pierdut s-ar fi întors la roșcovele și porcii lumii acesteia, crezându-se mântuit pe veci? Vedem și din acest articol cum a fost ascultat de Dumnezeu, și a trimis binecuvântarea și altora. Și dacă citiți despre ce a apreciat Dumnezeu în continuare la el, vedeți că nu a apreciat numai credința teoretică (fără fapte), ci trăirea lui prin faptele lui, în umblarea lui cu Domnul.

Evrei 11.8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge – ”eroii credinței” au fost apreciați pentru faptele lor – corect ar fi să se numească Galeria eroilor faptelor, nu ai credinței, pentru că niciunul nu a fost apreciat numai pentru credință!

Doar prin umblarea cu Domnul, prin faptele tale până la capăt, poți ajunge să primești Premiul alergării tale. Dacă vrei să ajungi în partea fericită a veșniciei, împreună cu eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul, prin faptele tale până vei ajunge acolo!

Fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă (practică), ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranță că va moșteni promisiunile veșniciei fericită!

Textul este în articolul anterior, aici.

Evrei 6.11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde

Înțeleg că cei care au scris Biblia, fiind inspirați de Dumnezeu, nu au știut ce scriu – poate că pe ei nu i-a ales Monstrul cel rău pentru mântuire, dar nici Dumnezeu să nu fi auzit de învățăturile dracilor, că mântuirea nu se poate pierde? Pentru că vedem că întreagă învățătura Noului Testament (legământul Legii harului) este că mântuirea trebuie rodită practic, până la capăt, altfel vei rămâne pe dinafară (vedeți despre rodire până la capăt aici și aici). Apostolul Pavel nu s-a pretins niciodată mântuit pe veci, ci un bun alergător pentru Premiul sperat (pe care îl primea dacă ajungea la sfârșitul, nu la începutul alergării cu Domnul).

Versetul de sus ne spune să păstrăm până la capăt râvna practică pentru Domnul (învățăturile, poruncile Lui, interesul pentru lucrurile de sus, nu pentru falsitatea mântuirii ușuratice fără fapte), pentru că doar așa vom păstra până la sfârșit (la Judecata finală) speranța moștenirii (primirii, împlinirii) promisiunilor de veșnicie fericită, din versetul 12 (credința este cea trăită practic, prin faptele noastre, pentru că doar ea mântuie). Dumnezeu și-a făcut și Își face în continuare partea cea mai grea în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să conlucrăm cu Domnul, să ne facem (cu ajutor de sus, harul) partea noastră în propria mântuire.

Prin credinţă (trăită practic, prin roadele vrednice de pocăință) şi răbdare (umblarea cu Domnul până la capăt), vei moșteni promisiunile de veșnicie fericită

Evrei 6
9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile.
13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Dumnezeu nu este nedrept – deci nu are caracterul lui Jack spintecătorul, să mântuiască numai pe unii, pentru că de fraierii ceilalți nu a avut chef să le ofere măcar posibilitatea mântuirii!

Dacă moștenești ceva, primești ceva care (încă) nu îți aparține, nu este al tău. Premiul alergării i-a aparținut apostolului Pavel? Nu, ci spera să ajungă să îl primească, prin umblarea lui cu Domnul! Locul promis în partea fericită a veșniciei îl vei primi doar ca sfârșit al umblării pe calea mântuirii.

Unii întrabă: Ești mântuit? Nu, nu suntem mântuiți aici, pentru că încă nu am ajuns la Premiul alergării. Că am fost mântuiți se referă la intrarea pe calea mântuirii și este un cadou, apoi trebuie să umblăm (primim ajutor în continuare) pe calea mântuirii, până la capăt – numai acolo este Premiul nostru, mântuirea finală.

Știm că peste tot în Biblie unde este vorba despre credința care contează, este cea care trăită practic, prin fapte (Iacov 2): 1 Petru 1.9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea o vei primi numai ca sfârșit al umblării cu Domnul, nu de la început. La început este doar intrarea pe calea dreaptă și îngustă.

Dacă mergi pe o cale largă și în serpentine (pe trei cărări), cine te va mântui, datul din gură cu credința fără fapte, care este decedată și nu mântuie (știm că și dracii cred fără fapte, dar nu îi mântuie așa fraiereală de credintă)?

Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată

Din nou, un exemplu de falsificare a mesajului Noului Testament, ca să pară reală erezia nimicitoare a mântuirii pe veci. Dar să vedem în context (și ținând seama de învățătura sănătoasă a Noului Testament – Legea harului în care TREBUIE să umbli, ca să ajungi să fii mântuit în final).

Ioan 5
21 În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea – am arătat că Fiul oferă aici viața veșnică tuturor oamenilor, iar la judecată va da mântuirea viitoare finală celor care au umblat aici cu Domnul, până la capăt (vezi versetul 29 și alte texte pe care le-am mai prezentat). Am arătat aici că Dumnezeu nu este arbitrar. (se îndură de cine Îi place și Îi place să se îndure de cei care Îl urmează!)
22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
23 pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia.
26 Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
27 Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29 şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
30 Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Fiul dă viaţă cui vrea – deci Fiul este un monstru cu caracterul lui Jack spintecătorul, i-a respins pe cei mai mulți de la mântuire, dă-i încolo de fraieri. În realitate, Biblia ne spune că harul oferă mântuirea tuturor oamenilor, toți sunt chemați la pocăință adevărată, la umblare cu Domnul până la capăt (harul are pretenții, nu dă mântuirea ușuratică). Ereticii care se cred mântuiți pe veci ne prezintă un monstru arbitrar / vedeți articolul / , dar chiar și în acest text, ni se spune că Cel care îți oferă posibilitatea (nu obligația) să fii mântuit, te va judeca după dreptate: judecata Mea este dreaptă, după cum ni se spune în textul din Apocalipsa 20 (dacă nu cumva minte Biblia), că Judecătorul este drept (corect, nu este arbitrar) și că va judeca pe fiecare după faptele lui, după umblarea lui cu unul sau cu altul!

Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Ce alegi și faci aici, aceea vei primi.

Domnul va judeca pe poporul Său – indiferent de erezia nimicitoare a mântuirii pe veci

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim în mod voit după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care-i va mistui pe împotrivitori.
28 Cine a încălcat Legea lui Moise trebuia să fie omorât fără milă pe baza mărturiei a doi sau trei martori – Deuteronom 17.6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori
29 Cu cât mai aspră credeţi că va fi pedeapsa de care va avea parte acela care Îl calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, nesocoteşte (pângărește) Sângele Legământului cu care a fost (răscumpărat, plătit, cumpărat înapoi și) sfinţit şi Îl batjocoreşte pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!
Şi iarăşi: Domnul va judeca pe poporul SăuDeuteronom 32.35 și 36
31 Cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Din noua versiune a traducerii Cornilescu. Acolo ni se dau și versetele din Vechiul Legământ (Legea dată prin Moise) care sunt citate aici.

Este evident că Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile de umblare cu El, prin fapte, pentru mântuirea fiecăruia. S-a făcut trecerea de la Legea veche la Legea nouă, de la ritualurile ei la mântuirea prin faptele făcute în umblarea cu Domnul. Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea prin fapte, doar s-a trecut de la ritualuri la roadele vrednice de pocăință! Diferența este că acum avem ajutor de sus (acest ajutor este harul). Harul nu dă mântuirea ușuratică, fără umblarea cu Domnul până la capăt, ci este ajutorul primit de sus ca să putem face ceea ce nu au putut cei din vechea Lege, să umblăm cu Domnul!

Apcalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc – sau a fost șters, după cum scrie în Exod 32.
33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

Domnul va judeca pe poporul Său, pe fiecare după faptele lui!

Răspund fratelui Nelu

Faptele apostolilor 20
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor.

Mai demult fratele Nelu mi-a pus un video aici, unde era vorba despre un lup răpitor, cu o propovăduire a aceluia despre momentul de după Învierea Domnului, când primii ucenici au stat adunați laolaltă și încuiați de frica iudeilor și le-a apărut Domnul. (Vorbesc în general împotriva învățăturilor dracilor, prin care demonii încearcă să piardă suflete intrate pe calea pocăinței, indiferent de cine ar fi propovăduite ele).

Am așteptat ca să răspund după Paști, dar nu am mai vrut să murdăresc Sărbătoarea Învierii Domnului (și răscumpărarea noastră) cu mizeria de propovăduire a lupului răpitor, care pierde sufletele adepților cu învățătura mântuirii ușuratice, numai prin credința dracilor. Așa că răspund acum, dar nu pun videoclipul respectiv, ca să nu murdăresc sufletele oamenilor cu propovăduirea lupului satanei, care a venit de mai multe ori din America ca să orăvească sufletele celor intrați pe calea pocăinței cu erezia nimicitoare că ești deja mântuit pe veci numai prin datul din gură (cu Sola fide).

Am dat clic pe sărite și am ajuns chiar (pe la min.30) unde falsul profet își lăuda mântuirea ușuratică, fără fapte, pe veci. După roadele (produsele) lor îi veți cunoaște, ne spune Domnul Isus (viitorul Judecător, care va judeca după fapte). Așa că dacă este vorba despre erezie, să vedem ce a produs aceasta pe unde a ajuns (fiind răspândită și de acest lup răpitor, prin care satana nu cruță turma Domnului):

Cum ar fi fost dacă primii ucenici ai Domnului ar fi învățat, primit și trăit erezia nimicitoare, învățătura dracilor, cum L-ar fi întâmpinat pe Mirele (este important de știut că așa Îl așteaptă și acum unii care se cred pe deplin asigurați în Cristos):

  • pe doi ucenici ai satanei (de la care vine această erezie) i-a găsit Domnul în comă alcoolică, zăcând împrăștiați unul peste altul (dacă și când își vor reveni, vor da slavă Domnului cu Soli Deo gloria lăi lăi hâc)
  • alți doi s-au dus la curve (era o ieftinire și nu au fost proști să piardă ocazia, și cum nu există cădere din har, nu au avut ce pierde, pentru că și-au luat și harul după ei, Sola gratia) – / am pus aici articol despre aceasta /
  •   alții s-au făcut homosexuali, pentru că nu își pierd mântuirea, /  vedeți articol /
  • alții și-au dat seama că sunt femei și s-au făcut lesbiene / vedeți aici ce fac / și / aici / și s-au măritat între ei, pardon, ele.
  • unul s-a spânzurat la intrare, dar măcar nu și-a pierdut mântuirea (era nebun, i-a luat satana mințile cu doctrinele dracilor), ca un prieten al propovăduitorului satanei, care a făcut la fel (câți ca el …) / vedeți articolul din primul link de sus / .

Lupii răpitori care ucid sufletele intrate pe calea Domnului, trăiesc cu impresia că ei și adepții lor (care au luat-o razna și au ajuns mai răi decât au fost la început) au fost deja mântuiți pe veci și nu vor mai merge la Judecată, pentru că au trecut din moarte la viață (și nu se mai pot întoarce în moarte, orice ar face, oricât ar umbla cu demonii, cu care în realitate vor ajunge în veșnicia chinuitoare).

Și lupii răpitori care L-au răstignit pe Domnul a doua oară și i-au învățat și pe alții să Îl răstignească pentru ei, Îl vor vedea ca Judecător!

Cu cât mai aspră va fi pedeapsa veșnică … (V-o promite Împăratul, în Evrei 10.26-31)

Dumnezeu ne-a introdus pe calea mântuirii PENTRU CA apoi noi să ne facem moștenitori ai vieții veșnice, cu ajutor de sus

Tit 3
4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! – de folos pentru ca să fie mântuiți la urmă!
   Din nou despre falsificarea mesajului Bibliei, prin extragerea lor din context: dacă suntem deja mântuiți pe veci, nu prin fapte, nu mai contează nimic.
   Am fost mântuiți se referă la intrarea în procesul mântuirii, pe calea mântuirii, prin îndurarea lui Dumnezeu și ca urmare a faptului că am răspuns chemării lui Dumnezeu. Iertarea trecutului, minunea nașterii din nou (a regenerării) și înoirea preocupărilor spre lucrurile Împărăției au fost numai intrarea în procesul mântuirii. Versetul 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui (după ce am intrat în procesul de mântuire, cu mult ajutor de sus), să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice – adică să continuăm să umblăm cu Domnul, practic, prin faptele noastre și cu ajutor de sus. Nu ni se spune că după ce am primit mântuirea putem face orice, că suntem pe deplin asigurați în Cristos chiar umblând cu demonii!
   Nu am intrat pe calea mântuirii (în har) ca să umblăm cu demonii, ci pentru ca să ne facem moștenitori ai vieții veșnice. Așa cum am mai spus, conform Bibliei, harul este ajutorul dat de sus ca să intrăm în procesul de mântuire și să putem umbla până la capăt cu Domnul, pentru că numai așa vom ajunge să moștenim, în final, viața veșnică!

Mântuirea o vei obține doar ca sfârșit al umblării prin faptele Legii harului, cu Domnul!

Evrei 1.14 Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? – ni se prezintă mântuirea viitoare ( am prezentat aici timpurile mântuirii ), ca sfârșit al credinței trăită practic / vedeți 1 Petru 1 / , prin fapte (pentru că doar aceea va duce la mântuirea viitoare, ni se spune în / Iacov 2 / ).

Și în acest verset, ca și în alte texte, ni se prezintă mântuirea ca sfârșit al umblării cu Domnul, în credința pusă în practică, prin faptele noastre (roadele vrednice de pocăință).

Nu există în Noul Testament mântuirea ușuratică, pe moment și ești asigurat pe veci, că nu se mai poate pierde (nu este cădere din har). Ni se prezintă mântuirea ca în Vechiul Testament (sub vechea Lege), prin umblare cu Domnul, prin faptele noastre, dar cu diferența că acum avem mare ajutor de sus – Dumnezeu a făcut și face o parte importantă în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, în acest proces de mântuire.

Mântuirea nu o obții ca început al credinței (aceea este numai intrarea în procesul de mântuire), ci ca sfârșit al umblării cu Domnul (dacă ajungi la capătul procesului, așa cum apostolul Pavel spera că va ajunge să primească Premiul veșniciei fericite).

Dumnezeu nu Se schimbă și îi cunoaște pe ai Lui după transformarea lor

Evrei 2
1 De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.

Și dacă am fi depărtați de Evanghelia mântuirii prin umblarea până la capăt în har, prin faptele noastre, ce am pierde, mântuirea? Cei care se pretind mântuiți pe veci nu o pot pierde (cred ei) – și așa se face relativizarea Bibliei, a Legii harului, care devine o șmecherie bună pentru obținut mântuirea ușuratică și apoi nici nu mai contează ce faci.

Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit (neclintit, adică fără schimbare, extrem de stabil, fără urmă de transformare) – seamănă cu:

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită (neclintită), având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

Dumnezeu nu Se schimbă și nu și-a modificat pretențiile pentru mântuire (fiind drept, nici nu avea cum, Dumnezeu nu este bătut de vânt): umblarea cu Dumnezeu prin faptele Legii noi (ritualurile ei) nu a fost anulată, ci înlocuită cu umblarea cu Domnul prin faptele cerute obligatoriu de Legea harului (care fiind Lege, are pretențiile corespunzătoare). Procesul de mântuire se desfășoară cu ajutor de sus și trebuie dus până la capăt.

După ce îi cunoaște Dumnezeu pe cei care sunt ai Lui (și vor fi cu El, dacă vor umbla până la capăt)? Nu după superficialitatea mântuirii pe veci, într-un moment și atât, ci după transformarea minții (spre lucrurile Împărăției de sus), a preocupărilor, ceea ce duce la transformarea conținutului, cu ajutorul Duhului Sfânt (nici nu se poate altfel).

Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele – pentru că dacă suntem îndepărtați de ele, revenim la lume (prin conținut). După conținutul lumesc îi recunoaște cel viclean pe cei care sunt (și vor fi în veșnicie) ai lui.

Cum vom scăpa noi, dacă nu răspundem chemării la pocăință?

Evrei 2.3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o

Se vede că oamenii TREBUIE să răspundă chemării lui Dumnezeu, ofertei de a se împăca cu Dumnezeu, deci au voința liberă! Cei care răspund, intră pe calea mântuirii (în proces de mântuire).

Nici vorbă să fie reale Doctrinele dracilor (numite fals ale harului, ușuratic și ieftin care dă mântuirea obligatorie numai pentru unii, cei puțini aleși), prin care s-a încercat să se dea o impresie de realism mântuirii pe veci, că oamenii sunt așa căzuți, încât sunt ca niște legume și nu mai pot răspunde chemării lui Dumnezeu, nu mai au voința liberă. Biblia se opune (și aici) punctelor T.U.L.I.P., care ne arată un Dumnezeu monstruos, care i-a mântuit obligatoriu doar pe cei puțini și nu i-a vrut mântuiți pe fraierii cei mulți (dă-i încolo de fraieri). Noi, arminiștii, nu vrem să ne ”mântuie” pe moment un monstru cu caracterul lui Jack Spintecătorul: să vrei să umbli cu Domnul, să faci fapte bune (roade vrednice de pocăința ta), dar când ajungi la Judecată, monstrul să zică: Fraiere, nu te-am ales! ”Mântuire așa de mare” nu se referă la mântuirea ușuratică, doar prin datul din gură cu vorbe mari, dar goale și fără rost, ci la măreția umblării prin faptele noii Legi, în har, cu Domnul până la capăt, până vei ajunge la destinația fericită!

Dacă nu ții Legea harului, cine te va mântui?!

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Am mai arătat că după jertfirea Domnului Isus s-a făcut trecerea de la ritualurile (faptele) Legii vechi la faptele (roadele vrednice de pocăință) care sunt cerințele noii Legi, a harului care te ajută să umbli cu Domnul (dacă vrei), de la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin ritualuri la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele Legii noi. Unii ar vrea să ne ofere mântuirea ușuratică, că ești mântuit pe moment și gata, că s-a trecut de la ținerea cu seriozitate a Legii lui Moise la ținerea a nimic, că oricum nu mai contează ce faci. Harul mântuirii pe veci poate fi considerat o prostituție religioasă cu demonii, iar harul pentru ei nu este o lege, ci doar ceva ieftin și ușuratic, care dă mântuirea chiar dacă ei umblă cu demonii!

Versetul 29, comparat cu 28, ne spune că înaintea Judecătorului este mai rău să nu ții Legea harului, decât să nu fi ținut Legea veche în vremea ei! Legea harului trebuie ținută după pretențiile ei, altfel cine te va mântui? Credința dracilor, fără fapte?!

Scopul lucrării Domnului Isus în lume

2 Corinteni 5.15 (traducerea BVA) El a murit pentru toţi, astfel încât (pentru ca) cei care trăiesc, să nu mai existe (trăiască) pentru interesele lor, ci să fie dedicaţi scopurilor Celui care a murit şi a înviat pentru ei.

El a murit pentru toți, nu numai pentru câțiva (cei aleși), deci doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P. prin care este arătată ca reală mântuirea pe veci) sunt false, sau minte Biblia (cei care au scris-o, inspirați de Dumnezeu, nu au auzit de mântuirea ușuratică, numai teoretică, pe veci).

Lucrarea Domnului Isus pe pământ, care este parte a harului adevărat (ajutorul dat de sus ca să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final) a fost cu un scop: ca cei născuți din nou de sus să lase lumea cu ale ei și să umble cu Domnul (în har) până la capăt, să trăiască pentru Domnul.

Harul are scopul de a ne ajuta să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final de mânia viitoare. Nu ca să putem umbla cu demonii, că oricum nu avem ce pierde (umbli cu satana crezându-te mântuit numai prin credința dracilor, care nu mântuie, numai prin harul în care nu umbli), fiind pe deplin asigurați în Cristos.

Renunță la orice învățături ale dracilor care te învață că vei ajunge cu Domnul chiar dacă umbli cu demonii! Vei fi cu cei cu care ai umblat, cu cei cărora le-ai slujit, nu cu Domnul.

”Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos”

Filipeni 3
9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – prin trăirea practică, prin fapte a credinței, pentru că numai aceea ajută la mântuire (vedeți Iacov 2 și alte texte).

7 Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos

Am văzut că versetul 9 este folosit ca justificare (falsă) pentru mântuirea ușuratică, pe veci. Zici abracadabra și nu mai scapi, nici să vrei, dar Judecata finală va fi după fapte, nu după ”măreția” vorbealor fără conținut și valoare ale ereziei nimicitoare (că te auto-înșeli cu numai prin …).

Tocmai fiindcă Judecata va fi după faptele lui, apostolul a renunțat la lucrurile din trecut, pentru Cristos.

A renunțat la umblarea în legea veche nu ca să nu pună nimic în loc (crezându-se mântuit pe veci și gata), ci a înlocuit-o cu umblarea (trăirea practică), prin faptele lui vrednice de pocăință, cu Cristos! A înlocuit faptele (ritualurile) Legii vechi cu faptele (roadele vrednice ale) Legii harului!

Nu ni se prezintă în Biblie mântuirea prin datul din gură cu lozincile răsuflate din Evul mediu, ci obligația rămânerii în procesul de mântuire, până la capăt, ca să ajungem în partea fericită a veșniciei!

Unde vedeți în prezentarea acestui proces de mântuire (vedeți și versetele următoare, le-am mai postat în câteva articole) bagheta magică numită harul irezistibil, care mântuire chiar dacă umbli cu satana? Biblia ne spune că dacă aici umbli cu satana, cu satana vei fi în veșnicie, nu cu Domnul (care îi cunoaște pe ai Lui după conținut, nu după evlavia falsă)!

Nu este condamnare (nu va fi) doar pentru cei care trăiesc prin Duhul Sfânt pentru Domnul, prin faptele lor până la capăt

Romani 7
1 Nu ştiţi, fraţilor — vorbesc unor oameni care cunosc Legea (veche) — că Legea (veche) stăpâneşte asupra omului câtă vreme el trăieşte?
2 De pildă, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea căsătoriei.
3 Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăieşte bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă-i moare bărbatul, este liberă faţă de Lege şi nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia.
4 Tot astfel, fraţii mei, şi voi aţi murit faţă de Lege (dată prin Moise) prin trupul lui Hristos, ca să ajungeţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5 Căci pe când eram în firea pământească, patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte.
6 Dar acum, am fost dezlegaţi de Lege, fiindcă am murit faţă de ceea ce ne ţinea în robie, ca să slujim prin înnoirea lucrată de Duhul, şi nu prin trăirea veche, după literă.

25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Aşadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

Romani 8
1 Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, [care nu trăiesc potrivit firii pământeşti, ci potrivit Duhului].

Epistola apostolului Pavel (știți, cel cu alergarea pentru Premiul ceresc) către Romani este una dintre cele mai folosite cărți ale Noului Testament ca să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci: am fost robi ai păcatului, dar harul irezistibil și ieftin ne-a mântuit în mod ușuratic pe veci, deci să trăim înapoi cu satana (de la care vine mântuirea ușuratică). În învățăturile care îți zic că harul te-a salvat de Lege ca să poți fi mântuit chiar dacă umbli cu demonii, poți înlocui termenul har cu termenul drac (ale dracilor învățături sunt)!

Dar dacă citești Biblia ca să o înțelegi și să o aplici practic (să o trăiești), îți dai seama că această epistolă are puterea să îi condamne pentru veșnicie pe cei care falsifică mesajul Bibliei pentru mântuirea cu satana, pe veci (vor fi pe veci cu satana): întreagă lucrarea Domnului Isus și faptul că ai ajuns să fii născut din nou de sus și ai primit Duhul Sfânt este ca să te ajute să faci ce nu au putut face cei din vechime, să umbli cu Domnul. După cum scrie în text: ca să aducem rod pentru Dumnezeu, ca să slujim (lui Dumnezeu) prin înnoirea lucrată de Duhul. Intrarea inițială pe calea mântuirii nu a fost pe veci, ci ca apoi să umbli cu Domnul prin faptele tale, cu ajutor de sus, ca să ajungi să fii mântuit la urmă!

Numai pentru cei care, după ce au intrat în har, rămân în har și umblă practic cu Domnul nu este (dacă umblă până la capăt, nu va fi) condamnare!

Esau a renunțat la dreptul lui (spre viitor) pentru nimicurile de acum

Geneza (Facerea) 25
27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edomd.
31 Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Nu-L vinde pe Domnul și partea veșniciei care ți-a fost pregătită pentru nimicurile trecătoare ale acestei lumi!

Ce contează că ți-a fost scris numele în cartea vieții, dacă orice ai face, te crezi deja mântuit pe veci, fără fapte (roade vrednice de pocăință), numai prin credința teoretică, numai prin har dar fără să umbli în har (are prea multe pretenții, Tit 2.11-14), că poți umbla cu satana, fiind asigurat pe veci în Cristos?

Exod 32
30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”
31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
34 Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!

Merită?

Merită să renunți la umblarea cu Domnul practică, prin faptele tale vrednice, pentru o iluzie care te va pierde?

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – nu este vorba despre ”neprihănirea” celor numiți în Biblie pui de vipere (pentru că voiau să fie mântuiți, dar fără transformare, numai prin har, numai prin credința dracilor care nu îi mântuie, fără fapte (roade vrednice), fără să plătească prețul pentru propria mântuire, în umblarea cu Domnul).

Am arătat în articolul precedent că era vorba despre rămânerea în har, după ce a intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire) și apoi alergarea prin fapte, cu Domnul, pentru Premiu. Nu era mântuirea numai pe moment și apoi poți fi fără grijă, că nu mai scapi de mântuire orice ai face, chiar dacă umbli cu demonii (de la care provin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde). Cristos te-a mântuit (prin farmece cu sola fide, sola gratia) chiar dacă umbli cu demonii, fiind pe deplin asigurat în Cristos cu solus Cristus.

Domnul a murit pe cruce pentru tine, ca să poți umbla cu lumea, cu demonii prin păcate, să ajungi mai rău decât ai fost la început și să fii tot mai căzut și să fii asigurat pe veci că ești mântuit?!

Când o învățătură este așa absurdă, renunțați la ea, pentru că este de la satana (înșelarea demonilor). Dacă vine de la satana, la cine va duce? La cel de la care a pornit, la satana, cu demonii în partea rea a veșniciei! Merită să renunți la Cristos și la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele tale (roadele vrednice de pocăință) pentru ”mântuirea” ușuratică dar falsă, pe veci? Merită să îți dai veșnicia fericită pentru o minciună iluzorie?

Dacă nu respecți Legea Harului (cu pretențiile ei de umblare cu fapte cu Domnul) este ca și când nu ai fi respectat Legea veche: nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu, în veșnicie!

Și Legea harului (care este o Lege dată de Dumnezeu, nu iluzionism demonic) trebuie respectată, dacă nu o respecți, este ca și cum nu ai fi respectat Legea veche (în vremea ei): nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu!
Harul nu este iluzionismul ușuratic al mântuirii pe veci!

Cei numiți de Ioan Botezătorul ( vedeți articolul ) pui de vipere nu au putut fi mântuiți numai prin datul din gură cu sola fide, sola gratia – Dumnezeu te va judeca după faptele tale din umblarea ta, nu ascultă datul din gură prin care nimeni nu a ajuns la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie! Știm că Dumnezeu se uită la conținut, mai puțin la etichetă! Am arătat aici ce scrie în Biblie, că Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui după conținut.

Așa că nu mai strâmbați mesajul Noului Testament, ca să pară că erezia nimicitoare (care produce victime) că mântuirea este pe veci (nu se mai poate pierde) ar fi adevărată!

Și să fiu găsit în El – LA FINALUL ALERGĂRII pentru Premiul ceresc

Să vedem din nou despre falsificarea Bibliei (mesajul ei) prin extragerea versetelor din context.

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

S-ar părea că versetul vrea să spună că să nu faci fapte (roade vrednice) pentru mântuirea ta, că ești mântuit pe veci numai dacă dai din gură cu ”numai prin credință” (care este a dracilor, de la care provine învățătura cu mântuirea ușuratică, pe veci și care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2). Dar se făcea trecerea de la ritualurile vechii Legi dată prin Moise la Legea harului, deci la aceasta se referă apostolul, care continuă:

10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
   Aceasta este mântuirea arministă prin fapte în umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Apostolul nu a oferit mântuirea ușuratică în versetul 9, ci făcea trecerea de la prima Lege (a lui Moise) la a doua, Legea harului.
Versetul este Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire / dreptate a mea pe care mi-o dă Legea dată prin Moise, cu care fuseseră obișnuiți de multe generații, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos – numai credința trăită practic, care duce la umblarea cu Domnul, prin faptele noastre contează!, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – ca după îndreptățirea inițială să poți primi Duhul Sfânt, care să te ajute ca în umblarea ta cu Domnul, să îți faci propria îndreptățire prin faptele tale – știm că după fapte vom fi toți judecați, nu după harul ieftin (fals) care pretinde că dă mântuirea ușuratică (dar falsă), cu sola fide, sola gratia și alte superficialități demonice! Vedeți în Iacov 2 că după credința inițială trebuie să faci fapte, pentru mântuirea ta!
şi să fiu găsit în El înseamnă că vrea să rămână până la capăt cu Domnul, cu trăirea practică, prin faptele lui, pentru că numai așa va putea ajunge în partea fericită a veșniciei (și pe baza textului din Filipeni). Nu credea în mântuirea primită pe moment, pentru veci și atât, ci apostolul ne prezintă mântuirea ca un proces, o alergare după reguli, până la capăt, la răsplătirea cu Premiul final, mântuirea viitoare!

Ce alegi? Aici și acum îți alegi locul și starea unde vei fi în veșnicie

Evrei 10
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.
19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.
20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Eu cred că atunci când spune despre cei care se poartă ca vrăjmași ai crucii, se referă la unii dintre frați, pentru că o spune plângând – de frați îi păsa atât de mult. Și dacă se poartă ca cei din lume (vrăjmași ai Crucii), sfârşitul lor va fi pierzarea – vedem că dacă renunți să umbli cu Domnul, vei ajunge cu cei din lume!

Cum să îl urmăm pe apostolul Pavel (versetul 17)? Vedem aici cum:

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Ni se spune în textul de sus să îl urmăm pe Pavel, ca să ajungem la Premiul ceresc; să nu ne întoarcem spre lumea cu păcatele ei, ca să nu ajungem la pierzarea sufletelor (pretinzându-ne fără griji cu mântuirea pe veci). Avem de ales între două căi, una care duce spre fericirea veșnică (umblarea cu Domnul până la capăt), iar cea opusă duce spre chinul veșnic (umblarea cu lumea, chiar dacă păstrezi eticheta de mântuit pe veci).

Cui slujești cu acela vei fi!

Dacă din orice motive renunți la umblarea cu Domnul, îți pierzi mântuirea!

Evrei 10
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34 În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Textul se termină cu pierderea sufletului (a mântuirii), așa cum textul anterior s-a terminat cu versetul 31 cu veșnicia ratată.

Să vedem ce ni se spune după textul cu pierderea mântuirii.

Creștinii ereau îndemnați să nu renunțe la Cristos. Dacă nu au renunțat la umblarea cu Domnul în prigoane, să nu renunțe nici acum.

Apostolul Pavel ne scrie în Filipeni 3 că alerga pentru Premiu. Procesul mântuirii era alergarea practică cu Domnul până la mântuirea finală.

35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire – pentru că vă veți pierde răsplătirea!

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a fost promisveți primi Premiul veșniciei fericite doar după ce ați făcut (practic, prin umblarea voastră cu Domnul, prin faptele voastre) voia lui Dumnezeu, nu doar că v-ați pretins mântuiți pe veci într-un moment și atât!

38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” – am putea crede că dacă dai înapoi, oricum rămâi mântuit (prin har chiar fără să umbli în har cu Domnul)
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului – credința care duce la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie, este doar credința care produce umblare prin fapte cu Domnul, până la capăt, dacă dai înapoi îți vei pierde sufletul!