Cei din poporul ales au semănat și au cules (ce au semănat) (2)

1 Împăraţi 14
Domnia lui Roboam
21 Roboam, fiul lui Solomon, a împărăţit peste Iuda. Avea patruzeci şi unu de ani când s-a făcut împărat şi a împărăţit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mama sa se chema Naama, amonita.
22 Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe care le-au săvârşit, I-au stârnit gelozia mai mult decât părinţii lor.
23 Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stâlpi închinaţi idolilor şi Astarte pe orice deal înalt şi sub orice copac verde.
24 Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.
25 În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului.
26 A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon.

Încă unul, împărat peste poporul ales (predestinat), nu a vut folos de alegerea lui când a luat-o razna.

Nu există predestinare completă (totală, absolută). Predestinarea cel mult îți oferă posibilitatea să umbli cu Domnul, dar nu te obligă.

Până la urmă, ce ai semănat, aceea vei și secera!

Reclame

Cei din poporul ales au semănat și au cules (ce au semănat)

1 Împăraţi
12
28 După ce s-a sfătuit, împăratul (Ieroboam) a făcut doi viţei de aur şi a zis poporului: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
29 A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan.
30 Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan.
31 Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, care nu făceau parte din fiii lui Levi.
32 A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe care-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el.
33 Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel şi s-a suit la altar să ardă tămâie.
13
33 După întâmplarea aceasta, Ieroboam nu s-a abătut de pe calea lui cea rea. A pus iarăşi preoţi pentru înălţimi, luaţi din tot poporul: pe oricine dorea, îl sfinţea preot al înălţimilor.
34 Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire pentru casa lui Ieroboam, şi pentru aceasta a fost nimicită ea şi ştearsă de pe faţa pământului – nu seamănă a mântuire pe veci, deși făceau parte dintre cei predestinați!
14
9 Tu ai făcut mai rău decât toţi cei ce au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să Mă mânii şi M-ai lepădat înapoia ta!
10 De aceea, voi trimite nenorocirea peste casa lui Ieroboam, voi nimici pe oricine este al lui Ieroboam, fie rob, fie slobod în Israel, şi voi mătura casa lui Ieroboam, cum se mătură murdăriile, până va pieri.
11 Cel ce va muri în cetate din casa lui Ieroboam va fi mâncat de câini, şi cel ce va muri pe câmp va fi mâncat de păsările cerului. Căci Domnul a vorbit.
15 Domnul va lovi pe Israel, şi Israel va fi ca trestia clătinată în ape; va smulge pe Israel din această ţară bună, pe care o dăduse părinţilor lor, şi-i va împrăştia dincolo de Râu, pentru că şi-au făcut idoli, mâniind pe Domnul.
16 Va părăsi pe Israel, din pricina păcatelor pe care le-a făcut Ieroboam şi în care a târât şi pe Israel.” Nu le-a ținut alegerea și predestinarea de cald, când au fost ca lumea (păgânii) din jur.

Nu seamănă nimic aici a mântuire pe veci (predestinare absolută).

Și în acest text se vede bine că oamenii (chiar din poporul foarte ales) au găsit ce au căutat. Cui ai slujit, cu el vei fi!

Există mântuire numai prin alegere (predestinare)?

În Cartea întâi a împăraților, primul titlu la capitolul (traducerea Cornilescu) este ”Împărații lui Iuda și împărații lui Israel, de la dezbinarea împărăției până la Iosafat, împăratul lui Iuda și Ahab, împăratul lui Israel”. Cine a produs scindarea (ruperea) împărăției în două? Solomon, prin neascultarea lui, vedeți articolul anterior despre capitolul 11.

Solomon a fost un timp cel mai înțelept om de pe pământ, cât timp a umblat cu Domnul și a avut parte de faptul că a aparținut poporului ales.

Când a umblat cu lumea, necuratul i-a luat mințile și nu și-a mai dat seama ce face. A decăzut atât de mult, încât a dus poporul ales (predestinat) în rătăcire! (Părea greu de crezut să facă așa ceva cel mai înțelept om de pe pământ!).

Dumnezeu a ales (a hotărât, a predestinat) existența unui popor prin care să se reveleze celorlați. Cât timp i-a folosit lui Solomon apartenența la poporul ales? Cât timp a umblat cu Domnul, apoi predestinarea i-a fost inutilă.

Predestinarea nu îți folosește la nimic dacă nu umbli cu Domnul!

Mântuirea adevărată = har + umblare în har, până la capăt

1 Împărați 11
1 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite,
2 care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire.
3 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.
4 Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.
5 Solomon s-a dus după Astarte, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor.
6 Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.
7 Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon.
8 Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.
9 Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel care i Se arătase de două ori– nu l-a felicitat că era mântuit pe veci!
10 În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.
11 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău.
12 Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău, David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe – David, ca Avraam, pentru că a umblat cu Domnul, a fost o sursă de binecuvântare pentru urmașii lui.
13 Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

Prorocul 30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi
31 şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii.
32 Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel.
33 Şi aceasta, pentru că M-au părăsit şi s-au închinat înaintea Astartei, zeiţa sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentru că n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon – nu i-a folosit ”predestinarea”
34 Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţine domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi legile Mele.
35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi-ţi voi da zece seminţii din ea;
36 voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.
37 Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.
38 Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel – binecuvântarea este întotdeauna condiționată!

Vedem în acest text cum cel mai înțelept om de pe pământ nu a avut folos de apartenența la poporul ales, când nu a ascultat de Domnul. Dumnezeu a predestinat existența unui popor prin care să se reveleze celorlalți, dar această predestinare nu le-a fost de folos când au umblat pe căi străine.

   Nu există o predestinare (alegere) puternică, care să te lase să faci ce vrei, că nu îți pierzi mântuirea. Mântuirea adevărată = HAR + ASCULTARE, umblare cu Domnul în HAR.

Un păgân își ia țeapă. Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! (2)

În articolul anterior am văzut cum împăratul Ezechia s-a pocăit și a transmis această pocăință poporului. Ca urmare, Dumnezeu a fost de partea lor.

Știți ce m-a mirat? 2 Împărați 19.35 Chiar atunci, În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului. Cum de a ieșit așa repede?

Daniel 10
2 „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale – nu a fost băut la curve, că nu își mai pierde mântuirea (nu se credea mântuit pe veci numai prin credință, numai prin har)
3 N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni.
4 În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechela.
5 Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz.
6 Trupul lui era ca o piatră de crisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi.
7 Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!
8 Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.
9 Am auzit glasul cuvintelor lui; şi pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ.
10 Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele.
11 Apoi mi-a zis: „Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine!” După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând.
12 El mi-a zis: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!
13 Dar căpetenia împărăţiei Persiei – au dat putere demonilor asupra lor prin păgânismul lor, prin slujirea lor; cui ai slujit, cu acela vei fi! mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo, lângă împăraţii Persiei.

Cum de a ieșit îngerul așa repede? Era o cursă, îngerul fusese deja acolo.

Chiar mai mult decât să îi ajute (favorizeze) pe cei care se pocăiesc, în preștiința Lui (nu în predestinarea dublă, totală și arbitrară!), Dumnezeu a schimbat cursul istoriei astfel încât păgânii să îi atace în cel mai rău moment pentru păgâni, chiar după ce s-au pocăit. Char Ezechia a dus scrisoarea într-un loc sfințit înaintea Domnului!

   Nu predestinarea te va duce cu Dumnezeu în slavă, ci pocăința dusă până la capăt!

Un păgân își ia țeapă. Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!

Cei din poporul ales, nemulțumiți de rânduiala lui Dumnezeu cu judecătorii, au vrut să aibă împărați peste ei (au vrut să fie ca lumea, dar au ajuns mai rău ca lumea). În Cronici ni se povestesc întâmplările din viețile împăraților și după ce unii au făcut răul, apare Ezechia.

A doua carte a Cronicilor
Capitolul 29
Ezechia, împăratul lui Iuda
1 Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
3 În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres.
4 A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit,
5 şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat.

10 Am de gând, dar, să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui şi să-I aduceţi tămâie.” – aleși pentru o slujire, nu pentru mântuire!

Leviții 15 Au adunat pe fraţii lor şi, după ce s-au sfinţit, au venit să cureţe şi Casa Domnului, după porunca împăratului şi după cuvintele Domnului.

16 Preoţii au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o cureţe; au scos toate necurăţiile pe care le-au găsit în Templul Domnului şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat leviţii ca să le ducă afară în pârâul Chedron.
17 Au început aceste curăţări în ziua întâi a lunii întâi; în a opta zi a lunii au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţat Casa Domnului; în a şaisprezecea zi a lunii întâi isprăviseră.
18 S-au dus apoi la împăratul Ezechia şi au zis: „Am curăţat toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.
19 Am adus iarăşi în stare bună şi am curăţat toate uneltele pe care le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului.”
Jertfele de ispăşire
20 Împăratul Ezechia s-a sculat dis-de-dimineaţă, a strâns pe mai marii cetăţii şi s-a suit la Casa Domnului.
21 Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru Sfântul Locaş şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.
22 Preoţii au înjunghiat boii şi au strâns sângele, pe care l-au stropit pe altar; au înjunghiat berbecii şi au stropit sângele pe altar; au înjunghiat mieii şi au stropit sângele pe altar.
23 Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, care şi-au pus mâinile peste ei.
24 Preoţii i-au înjunghiat şi au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.
25 A pus pe leviţi în Casa Domnului cu chimvale, lăute şi harpe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi prorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului dată prin prorocii Săi.
26 Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii, cu trâmbiţele.
27 Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
28 Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot.
29 Şi când au isprăvit de adus arderea de tot, împăratul şi toţi cei ce erau cu el au îngenuncheat şi s-au închinat.
30 Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie şi s-au plecat, şi s-au închinat.
31 Ezechia a luat atunci cuvântul şi a zis: „Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă şi aduceţi jertfe de mulţumire la Casa Domnului.” Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă şi a adus jertfe de mulţumire; şi toţi cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.
32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.
33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.
34 Dar preoţii erau în număr mic şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, leviţii, până s-a isprăvit lucrarea şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci leviţii s-au sfinţit mai degrabă decât preoţii.
35 De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţumire şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot.
Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.
36 Ezechia şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neaşteptate.
30 Prăznuirea Paştelor
1 Ezechia a trimis soli în tot Israelul şi Iuda şi a scris scrisori şi lui Efraim şi lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel.
2 Împăratul, căpeteniile lui şi toată adunarea ţinuseră sfat la Ierusalim, ca Paştile să fie prăznuit în luna a doua;
3 căci nu putea fi prăznuit la vremea lui, pentru că preoţii nu se sfinţiseră în număr destul de mare, şi poporul nu se adunase la Ierusalim.
4 Lucrul având încuviinţarea împăratului şi a întregii adunări,
5 au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paştile în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fusese prăznuit după cum era scris.
6 Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului şi căpeteniilor lui în tot Israelul şi Iuda. Şi, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi Israel, ca să Se întoarcă şi El la voi, rămăşiţă scăpată din mâna împăraţilor Asiriei.
7 Nu fiţi ca părinţii voştri şi ca fraţii voştri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeţi.
8 Nu vă înţepeniţi grumazul ca părinţii voştri; daţi mâna Domnului, veniţi la Sfântul Lui Locaş, pe care l-a sfinţit pe vecie, şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.
9 Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El.”
10 Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei.
11 Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
12 În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat şi le-a dat o singură inimă, ca să-i facă să împlinească porunca împăratului şi a căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
13 Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască sărbătoarea Azimelor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare.
14 S-au sculat şi au îndepărtat altarele păgâne pe care se jertfea în Ierusalim şi pe toate acelea pe care se aducea tămâie şi le-au aruncat în pârâul Chedron.
15 Au jertfit apoi paştile în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoţii şi leviţii, plini de ruşine, s-au sfinţit şi au adus arderi de tot în Casa Domnului.
16 Ei şedeau în locul lor obişnuit, după Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, şi preoţii stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviţilor.
17 Fiindcă în adunare erau mulţi inşi care nu se sfinţiseră, leviţii au înjunghiat ei jertfele de Paşti pentru toţi cei ce nu erau curaţi, ca să le închine Domnului.
18 Căci o mare parte din popor, mulţi din Efraim, Manase, Isahar şi Zabulon, nu se curăţaseră şi au mâncat paştile nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei, zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi
19 cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, măcar că n-au făcut sfânta curăţare!”
20 Domnul a ascultat pe Ezechia şi a iertat poporul.
21 Astfel copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit sărbătoarea Azimelor şapte zile, cu mare bucurie. Şi în fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui.
22 Ezechia a vorbit inimii tuturor leviţilor, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Şapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulţumire şi lăudând pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
23 Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte şapte zile. Şi au prăznuit cu bucurie încă şapte zile.
24 Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viţei şi şapte mii de oi. Iar căpeteniile i-au dat o mie de viţei şi zece mii de oi, şi mulţi preoţi se sfinţiseră.
25 Şi s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, şi preoţii, şi leviţii, şi tot poporul venit din Israel, şi străinii veniţi din ţara lui Israel sau aşezaţi în Iuda.
26 A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim aşa ceva.
27 Preoţii şi leviţii s-au sculat şi au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit, şi rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.
În 2 Împărați 19 ni se spune cum un păgân care se credea puternic a venit ca să îi cucerească.
5 Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus, dar, la Isaia.
6 Şi Isaia le-a zis: „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
8 Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.”
Dar păgânul, în îngâmfarea lui, mai apucă să facă o greșeală:
Şi împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând:
10 „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înşele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit?!
14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului – în Casa Domnului, pe care tocmai a sfințit-o!

Vedem cum s-a împlinit practic una din fericiri: Matei 5.8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Dacă ne uităm în textul de sus, vedem că este același verb care descrie aceeași acțiune: a sfințit. Ca urmare a pocăinței pe care a transmis-o și celorlalți, Dumnezeu a fost de partea lor și l-au văzut pe Dumnezeu și L-au văzut și păgânii!

Întotdeauna, Dumnezeu a binecuvântat pocăința oamenilor. Nu a fost predestinarea unui Zeu-computer, a fost pocăință binecuvântată de Dumnezeu!

Dumnezeu a rânduit, hotărât (predestinat) existența unor grupuri mari de oameni prin care să ofere mântuirea celorlalți, nu indivizi buni sau nu pentru mântuire

Romani 8
29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.
30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

Primul termen care mi-a atras atenția a fost chiar ultimul. Pe cine a proslăvit? Pe cei care sunt în slavă, adică pe cei din VT care au umblat cu Domnul. Este evident faptul că Dumnezeu a hotărât mai dinainte existența unui popor ales prin care să ofere cunoașterea de Sine și celorlalți și aceasta pornind de la umblarea lui Avraam cu Dumnezeu.

Este evident că Dumnezeu a hotătât mai dinainte (a predestinat) existența unui popor prin care să Se descopere și celorlalte popoare. Așa cum am mai scris, doar la acest lucru se referă predestinarea: Dumnezeu a hotărât mai dinainte (a predestinat) existența unor grupuri mari de oameni prin care să se descopere celorlalți, grupul etnic din VT și grupul eterogen de creștini din NT, dar nu a predestinat persoane individuale să aparțină sau nu grupului (să poată fi mântuiți sau nu)!

Despre confuzia ALEGERII (și a predestinării, a hotărârii lui Dumnezeu) am mai scris aici.

Dumnezeu nu se lasă batjocorit nici în Legea Harului: ce semeni aceea seceri!

Galateni 6
7 Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească descompunerea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veșnică – ce alegi pentru veșnicia ta, aceea vei primi! (trad. Cornilescu modernizată)

Am arătat în articolul precedent că în VT, umblarea cu Domnul sau cu lumea le-a adus celor din poporul ales binecuvântare sau blestem, după cum li s-a spus în Deuteronom. Nu le-a folosit alegerea dacă nu au umblat cu Domnul! Vedem că alegerea a fost slabă (nici vorbă de predestinare absolută și absolutistă, poveștile cu harul suveran cu alegerea absolută, harul irezistibil care i-a mântuit cu forța pe moment pentru veci). Alegerea lor numai le-a dat posibilitatea (nu obligația) să umble cu Domnul.

Așa a fost în vechea Lege. Textul de mai sus este din NT (noua Lege, a harului în care trebuie să umbli!), și vedem că spune ce spun textele din Deuteronom, sunt aceleași lucruri. Ce îți alegi pentru veșnicia ta, aceea vei primi, pentru că Dumnezeu nu s-a schimbat deloc și nici acum nu Se lasă înșelat și batjocorit!

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care-i va mistui pe cei răzvrătiţi.


28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel care-L va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi-L va batjocori pe Duhul harului? – înșelații satanei care dau din gură cu harul, dar care fac orice, că mântuirea nu și-o mai pot pierde!
30 Căci ştim cine este Cel care a zis: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti! Şi în altă parte: Domnul va judeca poporul Său.
31 Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! incinerare plăcută tuturor lupilor răpitori!

Este predestinarea biblică sau nu?

În mai multe locuri în Biblie scrie că Dumnezeu a vrut să facă bine celor din poporul ales, dar aceia au făcut rău și, ca urmare, Dumnezeu s-a căit de binele pe care a vrut să li-l facă. Ce folos au avut cei din poporul ales (în vechime), când au umblat pe căile lumii? Niciunul! Se vede că predestinarea de a fi poporul ales (născuți ca aleși) nu le-a adus binecuvântări în umblarea lor cu satana. Alegerea lor de către Dumnezeu a fost mai mult potențială: au avut posibilitatea să umble cu Domnul. Și de mai multe ori, ca urmare a pocăinței și îndreptării lor, Dumnezeu s-a căit de răul pe care a vrut să-l trimită peste ei (și aceasta s-a întâmplat chiar și cu păgânii (vedeți și Cartea lui Iona).

Dumnezeu a ținut cont de faptele oamenilor și în general, de căile pe care au mers și le-a răspuns în consecință – nici vorbă de predestinare, pentru că Dumnezeu s-a sucit după binele sau răul făcut de oameni!

   Ce seamănă omul, aceea va și secera, așa ne învață Biblia – este inversul ”predestinării” brutale, care transformă adepții în niște roboți (fără valoare)! Umblați cu Domnul până la capăt, pentru că merită!

Ninive: ”predestinarea” care nu ține

Citim în cartea lui Iona cum Dumnezeu l-a trimis neapărat pe Iona la niniveni, știind că ei se vor pocăi și ca urmare Dumnezeu nu i-a nimicit.

Totuși, Dumnezeu a nimicit cetatea Ninive (din câte îmi amintesc, după 70 de ani de la această scăpare). De ce? Pentru că au renunțat la pocăința lor. Și cei care cred în ”predestinare” sunt de acord că pocăința a adus binecuvântare, iar nepocăința blestem. Și atunci, unde mai este acea predestinare de care unii sunt așa obsedați? Dumnezeu a ținut întotdeauna seama de căile oamenilor și a trimis binecuvântare sau blestem în funcție de alegerea lor.

   Obsedații de ”mântuirea pe veci” trăiesc cu impresia că lui Dumnezeu i s-a terminat ”predestinarea”?!

   O ”predestinare” care durează numai un timp nu este predestinare! Vedem cum fiecare generație a primit ce și-a ales! Cui ai slujit, cu acela vei fi!

Ninive: ce ne aduce salvarea, predestinarea sau pocăința?

Iona
1.1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”
15 Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe – pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul pentru că au văzut lucrarea Domnului, nu pentru că a mers ”harul irezistibil” peste ei și i-a obligat!
3.1 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:
2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!”
3 Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.
4 Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
5 Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
6 Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă.
7 Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc!
8 Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!
9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
10 Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.

În cartea lui Iona vedem cum Dumnezeu l-a obligat pe Iona să meargă la Ninive ca să vestească păgânilor pedeapsa lui Dumnezeu. Vedem și de ce l-a trimis pe Iona: pentru că știa că se vor pocăi!

Și mai vedem cum păgânii aveau mai multă inteligență decât păgânii (lupii răpitori) care propovăduiesc mântuirea pe veci de acum și care cred într-o predestinare absolută, de care nu mai scapi. Ce au crezut păgânii răi din Ninive: 8 … să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile! 9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”. Așa a și fost, pocăința le-a adus scăparea!

Predestinare: Ferice de cei cu inima curată!

Am văzut în articolul anterior / aici / cum Avraam s-a predestinat pentru binecuvântarea viitoare, pentru că a umblat până atunci cu Domnul și Dumnezeu știa că la fel va face și în viitor. Este după cum ni se spune în Romani 8.28 ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (28 În acelaşi timp, ştim că toate lucrurile conlucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Ei sunt cei chemaţi şi incluşi în planul Său. traducerea BVA). Cine sunt cei chemați și incluși de Dumnezeu în planul Său? Nu este o alegere arbitrară (ca la jocurile de noroc), ci Dumnezeu i-a ales pe cei despre care știa că Îl vor urma. În continuare aceeași traducere: 29 Chiar înainte de a crea lumea, Dumnezeu a ştiut cine sunt aceştia; şi a decis cu privire la ei …

Există o predestinare (slabă), mai mult este vorba despre oameni despre care Dumnezeu știa că Îl vor urma și putem spune că s-au predestinat singuri spre bine, iar alții s-au predestinat singuri spre rău. Nu există o predestinare absolută, nici absolutistă, ceva de genul că ești mântuit pe veci și nu mai scapi. Dumnezeu i-a plăcut pe cei despre care știa că Îl vor urma, nu i-a ales pe cei despre care știa că vor fi ai demonilor!

Alegerea de către Dumnezeu nu este o predestinare absolută, ci este o alegere slabă, mai degrabă că Dumnezeu a dat unor oameni posibilitatea să Îl urmeze, dar nu i-a obligat. Poți să fii degeaba ales, dacă nu umbli cu Domnul!

În Biblie (vedeți articolul anterior) ni se spune că Avraam a fost binecuvântat, ba chiar a atras (a negociat scăparea lui Lot) binecuvântarea și pentru cei dragi lui pentru că și-a trăit practic credința lui și în viitor va face la fel, va umbla cu Domnul. Nu este nimic arbitrar (că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire, dar pe alții nu i-a vrut), nici nu a obligat ”harul suveran” pe cineva să se pocăiască, cu forța!

Dumnezeu nu i-a obligat pe niniveni să se pocăiască, ci a insistat ca Iona să meargă la ei pentru că a cunoscut că se vor pocăi. Și ei au fost aleși pentru că Dumnezeu știa că se vor pocăi. Practic, s-au ales (predestinat) singuri spre bine!

Cu cei care au ales să Îl urmeze pe Domnul se întâmplă ce este scris în Predica de pe munte a Domnului Isus:

Matei 5.8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!

Există predestinare? Romani 8

Romani 8
29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.
30 Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.
31 Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Cum adică, i-a cunoscut mai dinainte? De cine a fost Dumnezeu interesat să îi cunoască mai dinainte? Am arătat într-un articol trecut / vedeți articolul  De unde a avut Avraam binecuvântarea? / :

Geneza 18
Avraam era considerat justificat (îndreptățit) prin credința lui trăită practic, cu faptele lui. Iacov 2.23 Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu”.
Binecuvântarea din versetul 10 se bazează pe faptele lui Avraam din trecut (de până atunci) și pe cele din viitor (Dumnezeu cunoaște viitorul), scrise în versetul 19.
18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului – Dumnezeu face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul 19.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut ce este drept și bine, ar fi renunțat la binecuvântarea promisă!
22 … Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? – Avraam Îl ține pe Dumnezeu de vorbă, ca să negocieze pentru alții și Dumnezeu stă și vorbește cu el! Cu cei care se pretind mântuiți pe veci (pe deplin asigurați în Cristos, orice ar face ei) cine stă de vorbă? Domnul dracilor, tatăl învățăturilor demonice cu mântuirea pe veci.

    Pe cine a fost Dumnezeu interesat să îi cunoască mai dinainte? Biblia ne spune pe cine: pe cei care vor umbla (în viitor) cu Dumnezeu! Nu există nimic arbitrar în caracterul lui Dumnezeu, niciunde Biblia nu ne spune că marele zeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire, că nu a avut chef și de alții, dar cei aleși pot face orice, pretinzându-se mântuiți pe veci. Dimpotrivă, întotdeauna Dumezeu i-a binecuvântat pe cei cu inima curată înaintea Lui!

Suntem prea aproape de sfârșit, ca să merite să o luați razna, că nu vă pierdeți mântuirea (orice ați face)!

Romani 8
18 Eu consider că suferinţele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu gloria viitoare, care ne va fi revelată.
19 De asemenea, şi creaţia aşteaptă cu o dorinţă înflăcărată revelarea fiilor lui Dumnezeu.
20 Căci creaţia a fost supusă descompunerii – nu de voie, ci din cauza celui care a supus-o – cu speranţa, însă,
21 că şi ea va fi eliberată din robia descompunerii, ca să aibă parte de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu.
22 Dar ştim că până în ziua de azi toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii.
23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.

Suntem în prag de veșnicie și știm aceasta, pentru că vedem că semnele se împlinesc.

   Suntem mult prea aproape de sfârșit ca să merite să o luați razna, că nu vă pierdeți mântuirea.

Mântuirea este în HAR, dacă umbli în HAR!

Romani 8
13 Dacă trăiţi după trup, veţi muri. Dar dacă, prin Duh, faceţi să moară poftele trupului, veţi trăi.
14 Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu,
15 pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: Ava, Tată!
16 Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
17 Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi.

Biblia ne spune că putem alunga Duhul Sfânt de la noi, și atunci cine mai dă mărturie că suntem fii ai lui Dumnezeu? Dacă pleci (ieși) din har (de exemplu 2 Timotei 4:10 Dima din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit – a plecat pentru că nu l-a vrut monstrul să fie mântuit?), cine te va mai mântui în final? Pentru că știm că fără HAR nu se poate mântui cineva. Unii dintre cei care dau mai mult din gură cu mântuirea numai prin har, numai prin credință (a dracilor, care nu mântuie, vedeți Iacov 2), sunt cei care nu (mai) au nimic de-a face cu harul. Au plecat din har, că se credeau mântuiți pe veci și s-au întors la lucrurile lumii! Și unde mai este Duhul Sfânt care să-i mărturisească (adeverească) ca fii ai lui Dumnezeu, dacă și-au alungat Duhul Sfânt, pe care l-au primit?

   Nu există mântuire în afara HARului! Doar cât timp rămâi în har și umbli în har, poți spera la mântuirea viitoare, finală!

Romani 8 Duhul Sfânt ne ajută să umblăm pe calea pocăinței, nu pe alte căi!

Romani 8
14 Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu – Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne ajute să umblăm cu Domnul pe cale, nu pe căile lumii (că dacă te crezi mântuit pe veci, ce mai contează ce faci?)
15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un Duh de înfiere care ne face să strigăm: Ava! adică: Tată!
16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
17 Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El.
26 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm – încă o dată, se vede că Duhul ne ajută să umblăm pe calea pocăinței, nu pe alte căi! Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
27 Şi Cel care cercetează inimile ştie care este gândirea Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

Încă un text în care ni se spune că numai cei care au Duhul Sfânt vor fi mântuiți în final (la urmă). Duhul Sfânt îl au doar cei care vor să umble cu Domnul pe cale, să își schimbe preocupările de la lucrurile lumii spre lucrurile de sus.

Nu doar că nu există nimic care să ne facă măcar să presupunem că ar exista ceva care să semene cu mântuirea ușuratică, pe moment, pe veci (că doar ești mântuit pe veci și atât), dar ni se spune clar că Duhul Sfânt mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu și în umblarea lor cu Domnul – nu pentru cei care umblă cu lumea că nu își mai pot pierde mântuirea pe veci!

Rolul Duhului Sfânt este să îi ajute pe sfinți (cei sfințiți) să umble cu Domnul. Romani 8.9 Dacă nu are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui – și atunci cine îi va mai da mântuirea finală? Doctrinele dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde, orice ar face?

Romani 8 Cei care umblă pe cale cu Domnul, călăuziți de Duhul Sfânt, vor fi mântuiți în final

Romani 8
12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”
16 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
17 Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.
Dacă suntem copii, suntem și moștenitori. Cine sunt fii lui Dumnezeu, care vor fi și moștenitori? Ne spune versetul 14: cei care umblă călăuziți (și ajutați) de Duhul Sfânt, cu Domnul, pe calea pocăinței. Unde să te călăuzească Duhul Sfânt altundeva? Cu lumea păcătoasă?

Romani 8 Dacă trăiești după îndemnurile firii pământeşti, vei muri (în veșnicie). Ce alegi pentru veșnicia ta?

Romani 8
12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13 Dacă trăiţi după îndemnurile firii pământeşti, veţi muri – degeaba vă considerați mântuiți pe veci; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi – doar dacă umblați prin Duhul veți ajunge la viața veșnică!
14 Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu – doar cei care umblă cu Domnul pe cale au ajutorul, călăuzirea, energizarea Duhului Sfânt și ni se spune aici că doar ei sunt fii ai lui Dumnezeu, călători spre binecuvântarea veșniciei fericite; nu cei care o țin tot păcătuind, pentru că au crezut învățătura dracilor, erezia nimicitoare a mântuirii pe veci.

Duhul lui Dumnezeu ne este dat ca ajutor ca să facem ce nu au reușit cei din Legea veche (firea nu i-a ajutat), să umblăm cu Domnul. Călăuzirea Duhului Sfânt o avem numai în umblarea cu Domnul, nu în umblarea cu lumea, că nu contează ce faci (dacă mai faci ceva), odată mântuit te pretinzi mântuit pe veci!

13 Dacă trăiţi după îndemnurile firii pământeşti, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi. Încă o dată, se vede că vei fi cu cel pe care l-ai slujit, iar Biblia ne dă posibilitatea să alegem. Ce alegi pentru veșnicia ta?

Romani 8 Poți să te crezi mântuit pe veci, că dacă umbli după lucrurile firii vei rămâne pe dinafară!

Romani 8
Creştinul trăieşte după Duh
1 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământeascăa o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace – dacă te pretinzi mântuit pe veci și umbli pe căile lumii, vei rămâne pe dinafară de Împărăție! Doar dacă umbli cu Domnul, vei ajunge la destinația fericită.
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
8 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu – ce contează, dacă sunt mântuiți pe veci și nu mai scapă, nici dacă vor?
9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui – și își ia țeapă cu mântuirea pe veci
10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Nu există până aici în Romani nimic care să ne arate mântuirea ușuratică, pe moment, pentru veci, dimpotrivă, și în acest text, apostolul Pavel ne spune foarte clar că cei care merg pe căile lumii vor fi în loc rău și doar cei care umblă cu Domnul, cu ajutorul Duhului Sfânt, vor ajunge cu Domnul în veșnicie!

Romani 8.1 Pentru cine nu mai este osândire?

Să vedem capitolul 8 din Romani, epistolă folosită de cei care vor să ne arate că mântuirea este pe veci, orice ar face ei apoi, la oricare stăpân ar sluji.

Romani 8.1 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Nu mai este nicio osândire pentru cei care se întorc în lume și umblă pe căile lumii, dar se pretind religioși și mântuiți pe veci?

Romani 7 Nu există mântuire pe căile lumii!

Unii ar vrea să ne învețe că sunt mântuiți pe veci. În îngâmfarea lor (demonică, cum altfel?) ei se pretind pe deplin asigurați în Cristos – mântuiți numai prin credință, numai prin har, numai prin Cristos. Ei se folosesc de epistola către Romani pentru aceasta, dar să vedem cu adevărat ce ni se spune în această epistolă. Romani 7: știm că Legea veche a fost dată nu spre mântuire, ci ca oamenii să cunoască că păcătuiesc, să știe ce lucruri păcătoase nu Îi plac lui Dumnezeu.

Biblia, în Romani 7, ne spune altceva (invers decât mântuirea ușuratică cu harul ieftin, pe veci). În Romani 7 (în traducerea Cornilescu) apare titlul ”Legea dă cunoştinţa păcatului” și ni se spune că prin Legea veche, oamenii au ajuns să cunoască cât sunt de păcătoși.

7 … păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
8 Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
11 Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă – să tragi de aici concluzia că poți face orice și mântuirea pe veci nu ți-o poți pierde, că ești îndreptățit pe veci numai prin credință, că poți umbla cu satana fiind mântuit numai prin harul teoretic și că ești asigurat pe veci în Cristos chiar și umblând pe căile păcatului, nu este religie curată, ci înșelarea demonilor!

   Nu credeți minciuna mântuirii pe veci, pentru că este prea mincinoasă!

Romani 7 Am intrat sub Legea nouă (a harului) ca să slujim lui Dumnezeu

Romani 7: știm că Legea veche a fost dată nu spre mântuire, ci ca oamenii să cunoască că păcătuiesc, să știe ce nu Îi place lui Dumnezeu.

6 Dar acum, am fost izbăviţi de Lege (legea dată prin Moise) şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
   Unii ar vrea să ne învețe că odată ce suntem mântuiți (pe moment pentru veci), nu mai contează ce facem, că nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde. Bineînțeles, că dacă unul o ia razna, Dumnezeu este de vină, că nu l-a ales pe respectivul! Cei care ucid suflete care ar trebui să umble cu Domnul, cu erezia nimicitoare, tot pe Dumnezeu dau vina – ca să vedeți că sunt slujitori ai satanei!
   În vechime Dumnezeu a pretins celor aleși (cu o alegere puternică, mult mai puternică decât cea de azi) să Îl asculte. Dumnezeu nu Se schimbă și are aceleași pretenții pentru mântuirea noastră, dar acum ne ajută prin Duhul Sfânt să facem ce nu au putut face cei de sub Legea veche în firea pământească: să umblăm cu Domnul! Versetul din Romani 7.6 (de mai sus) ne spune același lucru: am ieșit de sub puterea Legii vechi și am intrat sub Legea nouă (a harului) ca să slujim lui Dumnezeu. Nici acest verset nu seamănă a mântuire ușuratică, pe veci și gata, nu mai scapi, orice ai face. Minciuna cu mântuirea ușuratică pe veci este înșelarea satanei!

Pe calea îngustă e luptă

Un cântec creștin ne spune care cale ne este favorabilă, pentru că duce în locul bun al veșniciei:

Pe calea îngustă e luptă,
plăceri, deşertăciuni pe ea nu-s.
Nu-i împodobită, da’i dreaptă,
și e bună că duce în sus.

Refren /: Drept la Cer conduce,
a lupta este bine pe ea ! :/

Viaţa-aceasta nu ţine-aşa mult,
deci n-o pierde fără de folos.
Mergi pe calea-aceasta cu avânt,
căci ea te duce pân’ la Hristos.

Chin, dureri vei afla uneori,
piedici multe vei întâmpina;
dar vei fi însoţit de Isus,
și vei merge spre cer parcă-n zbor.

Proverbe 14.12 Este o cale (care pare) dreaptă înaintea omului, dar la sfârşitul ei sunt căile morţii

Proverbe 14.12 Este o cale care i se pare dreaptă unui om, dar sfârşitul ei sunt căile morţii. (trad. BVA)
12 Este o cale [ce pare] dreaptă înaintea omului, dar la sfârşitul ei sunt căile morţii. (trad VRBC)

Unii zic că ai fost ales (fără să ai vreun merit) la facerea lumii ca să fii mântuit, ai fost mântuit și nu mai scapi, orice ai face. Dacă credeți că umblarea cu demonii (a celor pretinși mântuiți numai prin har, numai prin credință) îi va livra în partea fericită a veșniciei, vă înșelați! Biblia ne spune că numai cei care vor umbla cu Domnul, conlucrând cu Duhul Sfânt (nu cu cel viclean!) vor ajunge în locul fericit! Calea îngustă duce în cer, nu calea largă, a lumii.

Căile diferite duc la finaluri diferite

   Și pentru oamenii din lume este evident că aceste căi sunt diferite (și au sfârșituri diferite). Oare cum chiar dintre cei care ar trebui să îi călăuzească pe oameni la Cristos, unii cred că dacă ești mântuit (pe veci), pe orice cale ai merge, tot acolo vei fi, pentru că mântuirea nu se poate pierde?

Antidotul fricii de pierderea mântuirii. Căile diferite duc la locuri (rezultate) diferite

Am văzut un individ care era extrem de nesigur de mântuirea lui (poate că nu avea preocupare pentru lucrurile de sus, ci doar să se arate ce bun și mare teolog este el sau pentru că era hiper-critic și i se părea că dacă nu este absolut perfect, nici nu este mântuit). În loc să umble cu Domnul, să trăiască practic mântuirea lui, a trecut la cei care se pretind mântuiți pe veci.

Domnul Isus ne promite:

Ioan 6.37 pe cel care vine la Mine nu-l voi alunga afară

Ioan 10.27 Oile Mele ascultă vocea Mea; Eu le cunosc şi ele vin după Mine Ioan 10.5 nu merg după străini
28 Eu le dau viaţa veșnică; niciodată nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea – dacă nu vor merge după străini, pe căile străine; Matei 7.13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. 14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

Îmi amintesc versurile unei poezii a fratelui Traian Dorz:
”După Hristos şi după fraţi
mergi, pân-ajungi acasă.” / vedeți poezia /

    Antidotul fricii de pierderea mântuirii (sau că nu ești mântuit) nu este umblarea cu satana (în învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci, că poți face orice), ci umblarea cu Domnul!

Întoarce-te de unde ai căzut!

Romani 6.23 Fiindcă plata păcatului este moartea – nu este îndreptățirea și mântuirea pe veci!, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Darul fără plată, minunea nașterii din nou, a iertării pe baza Jertfei Domnului Isus, minunea că ai primit Duhul Sfânt când ai crezut sunt prin credință. Această credință trebuie să ți-o trăiești practic, să umbli cu Domnul, altfel vei rămâne pe dinafară de Împărăție. Îndreptățirea îți este de folos să umbli cu Domnul, nu cu satana. Nu există mântuire sau îndreptățire pe veci, dacă ieși din har. Unii zic că nu este cădere din har, dar cei care au ieșit deja din har, de unde să mai cadă?!

Indiferent că ești din lume și în lume sau că vreodată ai venit la mântuire dar te-ai întors, dacă umbli cu lumea plata păcatului este moartea. Așa că dacă ai fost vreodată pe calea pocăinței și ai plecat, întoarce-te de unde ai căzut, ține-te tare de Domnul și întoarce-ți gândirea și viața spre cele de sus. Dacă nu ești suficient de împietrit (sau de viclean, să crezi că Îl poți păcăli pe Dumnezeu) și probabil că nu ți-ai pierdut mântuirea, umblă cu Domnul până la capăt, în veșnicia pe care ți-ai dorit-o cândva. Pentru că cealaltă posibilitate este plata păcatului este moartea.

Romani 6 Harul nu îndreptățește păcatul

Satan ar vrea să vă înșele că mântuirea și umblarea cu Domnul sunt două lucruri diferite, care nu au nimic în comun: nu ai niciun merit și nicio responsabilite în mântuirea ta, cum zicea cineva, zeul-computer te-a ales să fii mântuit, tu un timp ai mimat pocăința (poate a fost reală, dar cine mai are nevoie de pocăință, dacă mântuirea nu se poate pierde?) iar acum ești pe deplin asigurat în Cristos că nu îți mai poți pierde mântuirea, chiar dacă faci orice. Dumnezeu te-a pus pe o bandă transportoare și te livrează în veșnicia fericită, între timp poți face orice. Ba chiar există asemenea înșelați de demoni, că zic că dacă te ții de pocăință, înseamnă că încerci să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuiască și aceea nu este mântuire. Bineînțeles că dacă faci orice (de exemplu umbli ”numai prin har” băut la curve, aia este mântuire, după cum ne înșală sloganul ”numai prin credință”) ești pe deplin mântuit (numai prin harul-fals). Iar la întoarcerea spre casă, când încerci să nimerești drumul drept, poți să zici că îi aduci laude și închinare numai lui Cristos, care te-a ”mântuit pe veci”.

Capitolul Romani 6 șterge posibilitatea ca învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde să fie adevărată. Poți merge cu lumea și vei ajunge unde va fi lumea sau cu Domnul și vei ajunge cu Domnul. Nu ne este lăsată posibilitatea să credem că dacă umblăm cu lumea vom fi cu Domnul – măcar bunul-simț dacă i-ar lumina pe eretici. Ne este spus extrem de clar că vei fi cu cel pe care l-ai slujit.

Romani 6 îndreptățește învățătura că vei fi cu cel pe care l-ai slujit!

Romani 6
15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege (legea veche), ci sub har? Nicidecum.
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la dreptate (justificare, îndreptățire)? – un verset care îndreptățește învățătura că vei fi cu cel pe care l-ai slujit!
17 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de etalonul învăţăturii pe care aţi primit-o.
18 Şi prin chiar faptul că aţi fost eliberaţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai dreptăţii – unii care se pretind mântuiți pe veci s-au făcut robi ai satanei și pot face orice, că nu există cădere din har!
19 Vorbesc omeneşte din cauza neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că făceaţi fărădelegea, tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale dreptăţii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20 Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate.
21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine; pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea – sfârșitul învățăturilor dracilor că mântuirea nu se poate pierde și prin care demonii ruinează suflete este în loc rău în veșnicie.
22 Dar acum, odată ce aţi fost eliberaţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa eternă.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa eternă în Isus Cristos, Domnul nostru. (traducerea VDCM)

15 Şi atunci, ce? Să păcătuim pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum!
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi cuiva sclavi spre a-l asculta, sunteţi sclavii aceluia de care ascultaţi, ori ai păcatului, spre moarte, ori ai ascultării, spre justificare?
17 Dar, mulţumire să fie [adusă] lui Dumnezeu pentru că eraţi sclavii păcatului, însă aţi ascultat din inimă de îndreptarul învăţăturii care v-a fost încredinţat.
18 Fiind eliberaţi de păcat, voi aţi devenit sclavi ai dreptăţii.
19 Vorbesc ca om, din cauza slăbiciunii firii voastre: după cum [odinioară] vă puneaţi mădularele ca sclavi ai necurăţiei şi nelegiuirii spre nelegiuire, tot aşa, acum, oferiţi-vă mădularele ca sclavi ai dreptăţii spre sfinţenie.
20 Căci atunci când eraţi sclavii păcatului, eraţi liberi în ceea ce priveşte dreptatea.
21 Dar ce rod aveaţi atunci? Acum vă ruşinaţi de acele lucruri, de vreme ce sfârşitul lor este moartea.
22 Acum însă, după ce aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţire, iar scopul este viaţa veşnică.
23 Într-adevăr, răsplata păcatului este moartea, în timp ce harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru. (VRBC)

Biblia este profund arministă și acesta este arminism.

Observ că titlul acestui text (în traducerea Cornilescu) este ”Harul nu îndreptăţeşte păcatul” – cât de ratați intelectual și spiritual de către satana pot fi cei care cred că mântuirea nu se poate pierde, că Harul îi îndreptățește în orice ar face ei, în umblarea lor cu lumea?!

15 să nu continuăm pe căile lumii, pentru că 16 aceasta va duce la moarte veșnică (nici măcar nu seamănă a mântuirea fără fapte, numai prin credință, pe veci și atât). Doar ascultarea de Domnul va duce la justificarea (prin fapte) la Judecată înaintea lui Dumnezeu! Nu vei avea folos spre mântuirea finală dacă nu umbli cu Domnul. Cui ai slujit, cu acela vei fi!

Nici vorbă de erezia nimicitoare că ești mântuit pe veci și nu mai scapi, poți face orice, că ești îndreptățit pe veci! Nu ești, decât dacă umbli cu Domnul până la capăt! Cui ai slujit, cu acela vei fi!

23 Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa eternă în Isus Cristos, Domnul nostru – în mod evident, numai cei care vor ajunge la sfârșitul alergării lor cu Domnul, ajutați de Duhul Sfânt, vor primi premiul / Filipeni 3 despre alergare pentru premiu vedeți articol / și / articol cu mai multe traduceri / .

Filipeni 3.14 Alerg spre punctul final al cursei în care sunt angajat, ca să pot obţine premiul chemării cereşti oferit de Dumnezeu în Cristos Isus– Amin.  (traducerea BVA)

Romani 6 Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? – da, dacă mântuirea nu se poate pierde!

Romani 6
1 Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? – da, dacă mântuirea nu se mai poate pierde!
2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? – nu seamănă cu mântuirea superficială, de moment pentru veci și apoi nu mai scapi, orice ai face!
3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui – cei care s-au făcut asemănători cu demonii și propovăduiesc mântuirea pe veci, că poți face orice, vor fi cu demonii în locul rău în veșnicie! Nu îi credeți și nu îi urmați!

Faptele (nu vrăjelile cu Sola … ) apostolilor 20
28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.