Test: Îl cunoaştem pe Domnul dacă păzim poruncile Lui, nu dacă ne pretindem mântuiți pe veci

Prima epistolă sobornicească a apostolului Ioan, capitolul 2
3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem (adică suntem uniți cu Domnul), dacă păzim poruncile Lui – o învățătură importantă a calvinismului este că Dumnezeu i-a ales numai pe ei și ei nu își pot pierde mântuirea, orice ar face ei apoi. Vedem că sunt doar vise, care nu duc în veșnicia fericită!
4 Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
5 Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus degeaba se cred unii baptiști-falși, CdE etc odată mântuiți pe veci mântuiți numai prin credință și gata
7 Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit – nu tradiția reformată (calvină și luterană) cu mântuirea falsă pe moment, fără să faci nimic, pentru veci!

Tot în acest capitol, Biblia insuflată de Dumnezeu ne explică de ce unii au renunțat la religia baptistă-creștină pentru o himeră (mântuirea pe veci):

18 Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti (în această categorie intră și lupii răpitori prin care satana încearcă să îi înșele pe creștini): prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.
19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri – incinerare plăcută în veșnicia rea, așa cum și-au ales-o! Măcar să nu îi mai lase Dumnezeu să înșele pe frați!

Reclame

Marin Preda – Viața ca o pradă. Cum se ia Împărăția Cerurilor

   Citez un fragment scurt din începutul romanului Viața ca o pradă scris de Marin Preda.
   ”Aventura conştiinţei mele a început într-o zi de iarnă când o anumită întâmplare m-a făcut să înţeleg deodată că exist. Era multă lume în casă, fiinţe mari, aşezate în cerc pe scaune mici şi care se uitau la mine cu priviri de recunoaştere, dar parcă îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, eşti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: „Lăsaţi-l în pace! Na, mă, şi pe-asta!” Şi cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sobă o pâine mare şi rotundă şi mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama că ţineam strâns ceva în braţe, tot o pâine, şi că asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe masă care era a tuturor şi nu mai vroiam să dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toţi, în loc să mi-o ia cu forţa, cum furioşi se pare că vroiau ceilalţi, făcându-mă să scot răcnete, îmi mai dăduse una: „Ia-o, mă, şi pe-asta!” Parcă m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toţi liniştit şi am pus cuminte pâinea din braţe pe masă. Nimeni nu mai m-a luat după aceea în seamă, au început să rupă din ea şi să mănânce.”
    Nu degeaba ne spune Domnul Isus:
Matei 11.12 Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea – cei flămânzi și însetați după neprihănire, nu cei care cred că pot face orice, că mântuirea este ușuratică și nu se mai poate pierde.
   Știm că Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care se pretindeau mântuiți fără fapte, fără să facă nimic, și chiar mântuiți pe veci (orice ar face ei apoi) / vedeți articolul / .
   În acest verset, Domnul Isus ne spune cum ajungem (în final) să fim în Impărăție: dacă suntem disperați să alergăm spre țintă și dacă facem din aceasta scopul vieților noastre!

Veșnicia fericită, ca o pradă

Luca 13.24 Siliți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă!
Matei 7.13 Intraţi pe poarta cea strâmtă… 14. Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.
Odată ce am venit la mântuire (am intrat pe calea mântuirii, prin har), trebuie să umblăm (în același har) până la capăt, la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei! Dumnezeu și-a făcut și Își face partea Lui, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, până la capăt.
Proverbe 21.31 Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.

Apostolul Ioan condamnă erezia cu mântuirea teoretică (iluzorie) pe veci

Tot felul de baptiști-falși păgânizați ar vrea să ne învețe că odată ce Dumnezeu i-a ales și au fost obligați de Duhul Sfânt să se pocăiască (în harul suveran, arbitrar și irezistibil, învățătură care este o colecție de blasfemii), ei nu își mai pot pierde mântuirea, orice ar face (erezie cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit, perseverența demonică în sfințenie – care numai sfințenie nu este).

Acești păgânizați (care și-au ratat umblarea lor pe calea mântuirii, așa că au trecut la evanghelia-falsă cu mântuirea ușoară, pe veci), ar vrea să fure și altora mântuirea. Nu degeaba spune Biblia despre ei:

Epistola apostolului Iuda, rob al lui Isus Cristos
(1).3 Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos
…. Aceștia sunt
13 nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.

Șmecheria cu mântuirea ușoară, arbitrară, pe moment și pentru veci nu mântuie cu adevărat (este doar o iluzie), așa cum ne spune Biblia:

Prima epistolă a lui Ioan
1.6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim Adevărul – în fața lui Dumnezeu, vrăjeala nu ține! Nu vă lăsați înșelați de păgânii ratați pe care i-a strecurat satana între noi ca să vă ucidă sufletele, după ce și le-au ruinat (pentru vecie) pe ale lor!

Iacov 5 întoarcerea. Mila biruie Judecata

Iacov 5
19 Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la Adevăr, şi-l întoarce un altul,
20 să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate – și va face mare bucurie în cer!

Una din cele mai mari binecuvântări la care suntem parteneri este umblarea pe calea mântuirii, până la capăt, pentru că așa vom ajunge în partea fericită a veșniciei.

Ne-a chemat Dumnezeu la mântuire și, ca urmare a lucrării înaintașilor noștri de vestire a Evangheliei curate, a umblării lor în Adevărul Bibliei, a rugăciunilor celor apropiați, am răspuns chemării și am intrat, prin har, pe calea mântuirii.

Suntem aici pentru că alții au depus efort sfânt. Suntem și noi, la rândul nostru, datori să chemăm suflete la mântuirea adevărată (nu la mântuirea iluzorie, suverană, ieftină, ușoară și arbitrară pe veci, care este o urâciune). Și suntem datori să facem bucurie în cer, întorcându-i pe cei care au luat-o razna și au primit altă evanghelie, falsă (erezia nimicitoare a mântuirii pe veci).

Marcu 13.31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece:

Matei 5.7 Ferice de cei milostivi, căcă ei vor avea parte de milă, aici și la Judecata în vederea veșniciei!
Iacov 2.13 Cei care nu au avut milă de alţii în viaţa lor trăită pe pământ, vor fi judecaţi de Dumnezeu fără să li se acorde milă. Dar mila (pe care a avut-o cineva) va fi un factor care va influenţa decizia finală la (acea) judecată.

Cu frică de Dumnezeu, să facem să se întoarcă cei care au luat-o pe alte căi, străine, așa ca în Ieremia 31
18 … întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!
19 După ce m-am întors, m-am căit; şi după ce mi-am recunoscut greşelile, mă bat pe pulpă; sunt ruşinat şi roşu de ruşine, căci port ocara tinereţii mele.

Iacov 5 Lucrurile bune nu se primesc pe moment și gata!

Iacov 5.7 Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie – nu scrie în Biblie că din momentul ce ești mântuit, ești mântuit pe veci și nu te mai poți dezmântui orice ai face. Dacă vrei să îți schimbi stăpânul (din diferite motive, în Biblie sunt puse unele motive), nu mai poți să scapi!

În realitate, Dumnezeu nu ia ostatici în trenul mântuirii. Duceți până la capăt mântuirea voastră, ca să ajungeți cu Domnul în veșnicia fericită! Numai cine va rămâne cu Domnul va fi mântuit de mânia viitoare.

Iacov 4 Nu ziceți ”mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga” și ne credem mântuiți pe veci

Iacov 4
13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”,
14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.
15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
16 Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.

Biblia, insuflată de Dumnezeu (2 Timotei 3.16-17), ne spune să nu ne mândrim cu capacitățile noastre de a face ceva, pentru că nu știm ce va fi mâine. În acest context, pretenția unora că ei sunt mântuiți pe veci este (în mod foarte vizibil) de domeniul fanteziei. Chiar Calvin avea pretenția că toți oamenii trebuie să trăiască ca sfinții și doar la Judecată se va vedea care au fost aleși de Dumnezeu (vedeți ce Dumnezeu monstros implică această învățătură) și sunt mântuiți și care nu. Adică se va vedea că unii au fost fraieri și au fost sfinți, dar ei nu sunt mântuiți pentru că dumnezeul calvin (Lucifer) nu a vrut să îi aleagă și pe ei! O astfel de învățătură este de domeniul psihiatriei!

Dacă nu putem să ne lăudăm (nici nu știm unde vom fi mâine) că ”mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, cu atât mai puțin putem crede (nu să avem pretenția, ci nici măcar să credem!) că odată mântuiți suntem mântuiți pe veci (ce vrăjeală)! Dacă credem că un dumnezeu monstruos (un fel de ”zeu-computer”, cum zicea cineva) ne-a ales doar pe noi spre mântuire, trebuie să tragem concluzia că mai degrabă nu ne-a ales (dacă este așa monstruos)! În credința creștină, Domnul Isus (Mântuitorul, nu monstrul calvinist care i-a mântuit doar pe cei puțini, pentru că nu a avut chef să-i mântuiască pe ceilalți) ne promite că nimeni nu ne poate smulge din MÂNA LUI, că NE-A SĂPAT pe PALMELE LUI și așa vom rămâne căt timp nu vom pleca noi singuri!

Iacov 4 ne spune că cine trăiește ca lumea devine dușman cu Dumnezeu. Nici vorbă de mântuirea pe veci (că poți să faci orice)

Iacov 4
4 Suflete preacurvare (cei care se cred și se pretind ”mântuiți pe veci”)! Nu ştiţi că prietenia cu lumea (trăirea în modul de viață păcătos al lumii – din altă traducere) este dușmănie față de Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea (se urâțește ca lumea din care a ieșit, copiază modul de viaţă al lumii păcătoase) se face dușman cu Dumnezeu – se vede și din acest verset că creștinismul real, biblic, se opune învățăturii dracilor că mântuirea nu se poate pierde (orice ar face ei).
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7 Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi – nu primiți în mințile și viețile voastre erezia mântuirii pe veci!
8 Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! – nu scrie în Biblie mizeria că odată mântuit ești pe veci mântuit, poți face orice, că mântuirea nu se poate pierde. Vedem că Biblia ne îndeamnă să ne ducem mântuirea până la capăt!
9 Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
10 smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

Iacov 2: credința dracilor (doar teoretică) nu duce la mântuirea viitoare, în veșnicia fericită!

Iacov 2 în traducerea BVA
14 Fraţii mei, cât de realistă este afirmaţia cuiva care spune că are credinţă, dacă nu are şi fapte care să o demonstreze? Poate oare această credinţă să îl salveze? – poate doar dacă ar fi real că odată mântuit pe veci mântuit!
15 Să presupunem că un frate sau o soră au nevoie de îmbrăcăminte şi de hrana zilnică. 16 Dacă vreunul dintre voi le spune: „Duceţi-vă liniştiţi! Vă urez să aveţi haine călduroase şi să mâncaţi până vă saturaţi!”, dar nu le oferă aceste lucruri materiale de care au nevoie, ce se rezolvă doar prin (asemenea) cuvinte?
17 Acest exemplu demonstrează faptul că dacă este afirmată (cu gura) dar nedemonstrată prin fapte, acea credinţă este moartă… – deci mântuirea numai prin credință, pe veci, este falsă, este doar o iluzie, o minciună
18 Dar poate că cineva ar spune: „Tu ai credinţa, iar eu am faptele.” Demonstrează-mi credinţa ta fără fapte, iar eu o voi demonstra pe-a mea prin faptele pe care le fac!
19 Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar şi demonii cred (acest lucru) şi au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure.
20 Om nechibzuit (mântuit pe veci), vrei să înţelegi că fără fapte, credinţa este inutilă?
21 Strămoşul nostru Avraam nu a fost oare considerat corect (în relaţia lui cu Dumnezeu) doar atunci când şi-a demonstrat credinţa prin fapte, punându-l pe Isaac ca sacrificiu pe altar?
22 Este de remarcat cum credinţa lui a fost completată de fapte; şi astfel ea a lucrat împreună cu ele!
23 Acest fapt confirmă textul din Scriptură care spune că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; şi a fost considerat corect”; iar Dumnezeu l-a numit prietenul Lui.
24 Este evident deci că omul este considerat drept / neprihănit / îndreptățit / justificat prin fapte (şi) prin fapte, nu doar prin credinţă!
25 Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul prostituatei Rahav, când i-a primit bine în casa ei pe acei spioni şi le-a salvat viaţa, recomandându-le să meargă pe un alt drum. Oare nu a fost ea considerată dreaptă / corectă datorită faptelor pe care le-a făcut?
26 Aşa cum corpul fără spirit este mort, şi credinţa fără fapte este (tot) moartă – nu te poate mântui în final, nu te va face să ajungi la Premiul alergării!

Iacov 2
14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? … – se vede că NU!
17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi – nu duce la mântuirea viitoare, în partea fericită a veșniciei!
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” – credința adevărată, care duce la veșnicia fericită, este cea care se manifestă practic, în fiecare zi, în umblarea (cu faptele noastre bune) pe calea mântuirii!
19. Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu sunt mântuiți.
20. Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit (mântuit pe veci), că credinţa fără fapte este zadarnică (fără folos de mântuire, inutilă, degeaba ai venit la pocăință dacă nu îți duci practic pocăința până la capăt!)? – nu credeți minciunile fanaticilor obsedați, de ”mântuirea pe veci” prin ”harul irezistibil”, ”suveranitatea”, nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde și alte vrăjeli ale satanei. Când mint, ereticii vorbesc din ale satanei, tatăl lor cel rău și viclean!
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit (ÎNDREPTĂȚIT, justificat) prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui (credința practică, nu teoretică), şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită – adică l-a putut mântui (nu a fost el perfect aici pe pământ)
23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut (practic, nu doar teoretic) pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire„; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit = ÎNDREPTĂȚIT (și) prin fapte, şi nu numai prin credinţăBiblia, profund arministă, ne învață că îndreptățirea în continuare prin faptele noastre trebuie să ne-o facem noi, rămânând în har, cu ajutorul lui Dumnezeu (nici nu putem altfel).
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. – ”Odată mântuit pe veci mântuit” este otrava satanei prin care demonii pot să vă piardă sufletele!

Religia zadarnică a autoînșelării (dar care nu Îl poate înșela pe Dumnezeu) și religia trăită practic, care duce la mântuirea finală

Iacov 1
26 Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică (inutilă).
27 Religia curată şi neîntinată (reală), înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume – să producem roade bune și să nu mai facem fapte rele!

Vedem și în acest text că nici vorbă că odată mântuit pe veci mântuit. 26 . Dacă cineva se crede (pretinde) că este creștin, dar nu își trăiește credința, se înșală singur (fiind sub influența satanei) și  are o formă de religie doar vopsită pe deasupra și care, pentru că nu este trăită practic, nu duce la mântuirea viitoare în veșnicia fericită!

27. Dumnezeu nu poate fi înșelat și se uită la cum trăiesc cei care se cred mântuiți. Dumnezeu consideră că este religie adevărată, care duce la mântuire, religia care este trăită practic.

Concluzie: Și în aceste două versete, Duhul Sfânt care a insuflat Biblia ne spune să nu ne înșelăm singuri, că pe Dumnezeu oricum nu Îl vom putea înșela (nici aici, și cu atât mai puțin la Judecată). Există religia falsă (ca vopseaua pe deasupra), care nu este trăită practic, ci doar teoretică (numai prin credință, că ai crezut și gata), ești mântuit și atât, mântuirea nu ți-o mai pierzi orice ai face apoi. Asemenea erezie nu duce la mântuirea viitoare. Există o religie creștină autentică, care îi transformă (metamorfozează) pe creștini, prin Duhul Sfânt. Această credință produce roade (faptele bune rânduite de Dumnezeu ca să umblăm în ele) în lumea reală (nu doar în imaginație)! Și să nu mai facem faptele rele pe care le făceam înainte de a veni la mântuire (să ne păzim neschimonosiți de lume).

În Iacov 1, Biblia condamnă credința doar teoretică care nu duce la mântuire. Numai credința cu fapte duce la veșnicia fericită!

Iacov 1
22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului (practic, trăind prin fapte) nu numai ascultători (cei care au auzit), înşelându-vă singuri dacă auzi Evanghelia și o crezi (doar teoretic) și atât (nu faci nimic, nu umbli cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt) și te crezi mântuit pe veci, Biblia îți spune că te înșeli. Aceea este doar o vrăjeală de mântuire, nu este adevărată!

Evanghelia doar auzită (credința doar teoretică) dar nepusă în practică în fiecare zi, nu duce la mântuire:
23. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta (prin trăire practică, în viața de zi cu zi), seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă,
24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era – adică s-a uitat degeaba, fără folos de mântuire pentru veșnicia fericită!

Evanghelia crezută și trăită practic duce la mântuire:
25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea libertății (legea eliberării prin har de sub robia păcatului), şi va stărui în ea (va continua să o trăiască, să umble cu Domnul), nu ca un ascultător care a uitat, ci ca un împlinitor cu fapta (în fiecare zi, practic), va fi fericit în lucrarea lui – și în veșnicia fericită, cu Domnul!

Încă o dată, Biblia ne arată că credința netrăită practic (doar teoretică, că ești mântuit și atât) nu duce la mântuirea finală în veșnicia fericită!

Dacă ai intrat pe calea mântuirii (prin har, nu prin fapte), rămâi în har, umblă cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt, Biblia ne spune că doar așa vei  ajunge la destinație, cu Domnul în veșnicia fericită!

Iacov 1 ne pune în față, din nou, posibilitatea alegerii vieții sau a morții veșnice

Iacov 1
12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. – se referă la mântuirea viitoare, în final!
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. – în Biblie nu ni se spun vrăjeli, minciunile satanei că Dumnezeu i-a ales doar pe unii pentru mântuire și pe ceilalți nu i-a vrut (aceasta implică faptul că Dumnezeu este un monstru, / vedeți articolul / ), iar cei puțini aleși pentru mântuire, apoi pot face orice, că mântuirea nu se mai poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit.

Vedem și în acest text o reluare a posibilității alegerii de fiecare om în parte (fiecare alege pentru sine), alegere oferită oamenilor și în Vechiul Testament. În Noul Testament nu ni se oferă harul ieftin care să ne dea o mântuire ușoară, ci harul care ne ajută să umblăm cu Domnul (dacă vrem noi să rămânem în har!), prin Duhul Sfânt, pe calea mântuirii până la capăt.

Trecerea de la Legea dată lui Moise (cele 10 porunci) la Legea harului a însemnat trecerea de la falimentul umblării în firea pământească la harul umblării cu Duhul Sfânt, Persoana Sfintei Treimi care coboară în fiecare om când intră pe calea mântuirii (când am crezut). Nici vorbă să fi însemnat că putem face orice, că mântuirea nu se poate pierde, că nu există cădere din har. Noi trebuie să umblăm cu Duhul Sfânt (care ne călăuzește, ne dă putere de sus, voință, ne ajută în slăbiciunile noastre și mijlocește pentru noi) până la capăt, pentru că doar așa vom ajunge la destinație, în partea fericită a veșniciei!

Dumnezeu nu se schimbă

Am văzut (în articolele precedente) cum în VT, Dumnezeu a pus poporul ales în fața unei alegeri permanente între bine și rău, viață și moarte și le-a dat indicația să aleagă viața. Erau în poporul ales, dar alegerea aceasta (prin naștere) nu i-a ajutat la nimic, dacă nu alegeau ei să Îl urmeze pe Dumnezeu (de exemplu prin pustie etc). Alegerea ca popor era pusă în umbră de alegerile lor greșite.

Iacov 1.17 În Tatăl luminilor nu este nici schimbare și nici umbră de mutare.

De ce să credem că Dumnezeu s-a schimbat?

De ce să credem ce vor să ne învețe lupii răpitori că acum dacă te-ai mântuit ești pe veci mântuit, că mântuirea nu se poate pierde (pentru cei pe care i-a ales Dumnezeu la facerea lumii și alte minciuni)?

Dimpotrivă, Biblia ne spune în Iacov 2 că doar credința teoretică (fără fapte făcute practic) nu ajută și în Filipeni 2.12 și 13 ne cere să ne ducem mântuirea noastră până la capăt, să rămânem în har, să nu mergem pe alte căi străine, ca să ajungem în veșnicia fericită!