Jertfa – valabilitatea universală și umblarea pe calea mântuirii

Domnul rastignit1 Ioan 2
1. Isus Hristos, Cel Neprihănit
2. este Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi – indiferent ce ar vrea să vă înșele ereticii, Jertfa este valabilă pentru toți și prin har este oferită tuturor oamenilor! Tit 2.11 Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12. şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti …

3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
4. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el – Biblia ne ia posibilitatea să credem erezia nimicitoare că odată mântuit ești pe veci mântuit, numită fals perseverența în sfințenie! Nici vorbă că poți face orice, că mântuirea nu se poate pierde!

Reclame

Răstignirea

Giambattista_Tiepolo_-_The_CrucifixionMatei 27
1. Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
11. Isus S-a înfăţişat înaintea dregătorului. Dregătorul L-a întrebat: „Eşti Tu „Împăratul iudeilor”?” „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt.”
19. Pe când stătea Pilat pe scaun la judecată, nevasta sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu Neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.”
20. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare.
21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.
22. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.
23. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
24. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
25. Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
27. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor.
28. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie.
29. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!”
30. Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap.
31. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
32. Pe când ieşeau afară din cetate, au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus.
33. Când au ajuns la un loc numit Golgota, care înseamnă: „Locul căpăţânii”,
34. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; dar, când l-a gustat, n-a vrut să bea.
35. După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.”
36. Apoi au şezut jos şi-L păzeau.
37. Şi I-au scris deasupra capului vina: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor.”
38. Împreună cu El au fost răstigniţi doi tâlhari: unul la dreapta, şi celălalt la stânga Lui.
39. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
40. şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41. Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
42. „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
43. S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
44. Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
45. De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
46. Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
47. Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”
48. Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea.
49. Dar ceilalţi ziceau: „Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”
50. Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
51. Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52. mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
53. Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.
54. Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”
55. Acolo erau şi multe femei care priveau de departe; ele urmaseră pe Isus din Galileea, ca să-I slujească.
56. Între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iose, şi mama fiilor lui Zebedei.
57. Spre seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el ucenic al lui Isus.
58. El s-a dus la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. Pilat a poruncit să i-L dea.
59. Iosif a luat trupul, L-a înfăşurat într-o pânză curată de in
60. şi L-a pus într-un mormânt nou, al lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.
61. Maria Magdalena şi cealaltă Marie erau acolo şi şedeau în faţa mormântului.
62. A doua zi, care vine după ziua Pregătirii, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus împreună la Pilat
63. şi i-au zis: „Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia.”
64. Dă poruncă, dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul şi să spună norodului: „A înviat din morţi!” Atunci înşelăciunea aceasta din urmă ar fi mai rea decât cea dintâi.”
65. Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.”
66. Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.”

Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău

Isus in GhetimaniGhetsimani – de Costache Ioanid
Ghetsimani! Cuvânt de slavă!
Floare din etern mănunchi!
Bătălie-nfiorată
câştigată în genunchi!…
Ceas de rugă fără seamăn
şi de zbatere-ncordată.
Freamăt ce umplea de spaimă
toată bolta înstelată.

Veşnicia omenirii
pusă toată pe-un cântar.
Pe un taler, condamnarea,
iar pe celalt, un pahar!…

Matei 26
36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: „Şedeţi aici până Mă voi duce acolo să Mă rog.”
37. A luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să Se întristeze şi să Se mâhnească foarte tare.
38. Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine.”
39. Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!
41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
42. S-a depărtat a doua oară şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!”
43. S-a întors iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn.
44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat şi S-a rugat a treia oară, zicând aceleaşi cuvinte.
45. Apoi a venit la ucenici şi le-a zis: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.
46. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.”

Intrarea Domnului Isus în Ierusalim

Domnul Isus intra in Ierusalim pe magarusMatei 21
1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5. „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra.
12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
13. şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari” – nu i-a felicitat, nu le-a spus că oricum nu contează ce fac, pentru că sunt mântuiți pe veci și nu mai scapă!

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă:
11 harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
N-am văzut în Domnul Isus cel întrupat mizeria de erezie nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde (odată mântuit pe veci mântuit).

Despre confuzia alegerii – apostolul Pavel a fost bun pentru o parte a lucrării

Pentru că erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde ucide suflete (unii au făcut orice, se credeau mântuiți pe veci), am combătut partea calvinistă cu alegerea. Adică dacă o cale este greșită (vedem că duce la moarte), mai bine nu mergem pe ea de la început.

Am arătat că învățătura cu alegerea pentru mântuire a pornit de la o confuzie, vedeți articole / aici / și / aici / .

Romani 1
1. Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2. pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.

Vedem că este clar că textele din Biblie despre faptul că am fost aleși se referă la grupul de creștini (în general), de aceea verbul este la plural. Dar ce facem cu textele unde verbul este la singular? M-ar putea face să cred erezia că Dumnezeu a ales pe unii pentru mântuire și pe alții pentru pierzare veșnică, fără să îi întrebe măcar, înseamnă că Dumnezeu este un monstru / vedeți articolul / .

Vedem în textele de mai sus că apostolul Pavel a fost ales (rânduit) să ducă Evanghelia oamenilor. Unii oameni au voce muzicală și sunt buni pentru cor, alții au talent să cânte la diferite instrumente. Unii sunt conducători. Dumnezeu ne-a dat talente diferite pentru diferitele părți ale lucrării! Apostolul Pavel a fost pus deoparte ca să ducă Evanghelia, era bun pentru așa ceva (vedeți călătoriile lui misionare).

Calea care duce la moarte

Calea creștinilor este dreaptă. Dar în câte o intersecție se desprind alte căi, care se îndepărtează încet. Intri pe o cale și vezi că nu este ceva deosebit, dar pe măsură ce mergi, locurile cunoscute sunt înlocuite cu pustiul. La urmă, calea cea nouă ajunge în prăpastie. De ce să merg pe căi care duc la moarte?

Am combătut povestea cu alegerea de către Dumnezeu pentru că la capăt este erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit, numită și perseverența în sfințenie. Ce nume demonic! Cei care cred alegerea pot să umble cu Domnul (dacă cred și despre responsabilitatea oamenilor), dar unii merg prea departe și ajung să cadă în prăpastie.

Învățătura curată a fost dată sfinților odată pentru totdeauna și nu avem nevoie de alte căi străine, care să ne înstrăineze de adevăr și care duc la ruină în veșnicie!

Cele două capete ale ereziei

Erezia calvină are două capete:

  • capătul cu alegerea. Unii cred că pe ei Dumnezeu i-a ales pentru mântuire (și nu își dau seama că fac o confuzie: vedeți articole / aici / și / aici / ). În timpul răspândirii religiei baptiste la noi, unii au avut această nuanță de calvinism (la care apoi au renunțat). Au existat oameni care s-au crezut aleși (pot să nu fie calviniști), dar care au umblat cu Domnul și i-au învățat și pe alții să umble. Se vede că ei sunt creștini (arminiști). Problema în zilele noastre este că cei care aud despre alegere se informează (este ușor să caute pe internet sau să îi întrebe pe alții) și ajung la celălalt capăt al ereziei:
  • capătul cu mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit, perseverența (demonică) în sfințenie. Am văzut cum această erezie ucide suflete care ar fi trebuit să umble cu Domnul pe calea mântuirii. Unii au crezut că pot face orice și au făcut orice, că nu există cădere din har! / vedeți categoria Exemple de eretici odată mântuiți pe veci mântuiți / (primele articole apar în josul paginii).

De aceea am arătat că Calvin și Luther au fost niște dictatori nebuni / vedeți categoria / care au instaurat teroarea calvină și au falsificat Biblia ca să se potrivească cu erezia cu mântuirea ieftină pe veci, ca creștinii să vadă de la ce demonizați a pornit Reforma și să nu se lase înșelați! Avem calea dreaptă, primită în Biblie și văzută la înaintașii noștri. Nu vrem să umblăm pe căi lăturalnice, care vedem că duc la moarte!

Ce combat – erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, numită perseverența în sfințenie

Nu mă prea interesează să combat eroarea cu alegerea în harul suveran (Dumnezeu este un monstru pentru că i-a condamnat pe cei mulți la chin veșnic fără să îi întrebe măcar / vedeți articol / ). Unii oameni pot să creadă că Dumnezeu i-a ales pe nume (fără să își dea seama de confuzia pe care o fac, că Dumnezeu a predestinat existența grupului de creștini / vedeți articol / și / articol / ) și totuși să umble cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt (așa cum au făcut cei care au adus și răspândit credința baptistă la noi și care au renunțat la nuanța aceasta cu alegerea / vedeți articol / ). Pe acesta nici nu îl consider calvinism (unii cred că sunt aleși nu atât datorită calvinismului, ci datorită confuziei pe care o fac când citesc în Biblie despre alegere, vedeți linkurile mai sus).

Odată ce religia baptistă s-a răspândit la noi și a fost scrisă prima mărturisire de credință a baptiștilor din România, putem remarca inteligența și bunul lor simț / vedeți articol /. Au tradus o mărturisire mai veche germană (calvinistă), dar au renunțat la partea ucigașă de suflete veșnice a ereziei nimicitoare calviniste că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit ești pe veci mântuit, poți face orice că nu există cădere din har! Mai târziu au renunțat și la nuanța de calvinism în privința alegerii.

Am văzut cum erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit (numită și perseverența în sfințenie) ruinează sufletele celor care ar fi trebuit să umble cu Domnul pe calea mântuirii (unii au devenit bețivani curvari drogați scandalagii etc pentru că au crezut erezia lupilor ucigași de suflete că pot face orice, că mântuirea nu se poate pierde, și au făcut orice)! Această erezie nimicitoare o combat. De aceea am pus categoria cu combaterea ereziei nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit / vedeți link /. Ce nume i-au găsit ereziei ucigătoare: perseverența în sfințenie – se vede că satana apare ca un înger de lumină și cu cuvinte de sfințenie!

Și astăzi sunt pastori baptiști care văd că scrie despre alegerea de către Dumnezeu, dar cum nu vor să predice prostii, vorbesc despre responsabilitatea oamenilor în mântuirea lor. Erezia calvinistă propovăduiește iresponsabilitatea completă a oamenilor: dacă ești mântuit, Dumnezeu a vrut așa, dacă nu, Dumnezeu nu te-a vrut – un nebun în înșelarea satanei a putut inventa așa mizerie de erezie! / vedeți cine au fost Calvin și liderii Reformei / . Acești pastori încearcă să îi convingă pe ascultători că trebuie să umble cu Domnul, practic, cu fapte, pe calea mântuirii până la capăt, altfel credința lor nu are valoare (vedeți Iacov 2). Îi interesează mai mult creștinismul. Nu îi consider calviniști.

Pe lângă cei câțiva fanatici obsedați de calvinism, mai există ucigașii de suflete care zic că mântuirea nu se poate pierde, orice ar face oamenii! Ei nu susțin punctele calvinismului, nici partea cu alegerea, de aceea unii dintre ei nici măcar nu se consideră calviniști! Dar susțin partea cea mai toxică a calvinismului, că odată mântuit ești pe veci mântuit, orice ai face (numită cu numele fals și diabolic perseverența în sfințenie!). Aceștia devin lupii răpitori care ucid sufletele celor care îi cred!

Din nou despre confuzia alegerii

Am mai scris aici despre alegere și aici despre / confuzia privind alegerea – Dumnezeu a ales un nou grup (creștinii), nu indivizi / .

Combat erezia cu alegerea pentru că ea duce (pentru unii oameni) la erezia nimicitoare că odată mântuit ești pe veci mântuit, poți face orice că nu îți poți pierde mântuirea. Nu alegerea mă interesează, ci combaterea mântuirii pe veci (partea toxică a calvinismului).

Efeseni 1
1. Pavel (evreu), apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
2. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
7. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
8. pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
11. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
13. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
14. şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Vedem la începutul epistolei către Efeseni un text care pare că sugerează predestinarea (capitolul 1). Cine sunt cei care mulțumeau lui Dumnezeu că sunt aleși? Cei din vechiul popor ales, care tocmai au trecut la noua religie (creștinism). Din câte știu eu, aceștia erau mulțumitori lui Dumnezeu că au făcut parte din popor, că nu erau păgâni (să se închine la idoli etc). Era obiceiul lor să mulțumească lui Dumnezeu pentru apartenența lor la poporul ales și și-au dus acest obicei cu ei în noua religie creștină.

Vedem că Epistola către Efeseni începe cu binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că ne-a ales, ne-a rânduit … În mod evident, așa cum evreii (în VT) mulțumeau lui Dumnezeu pentru apartenența la poporul ales, aici mulțumeau lui Dumnezeu pentru că a rânduit (ales, predestinat la facerea lumii) existența unui nou grup prin care să ofere mântuirea oamenilor. Din înșiruirea binecuvântărilor prin Domnul Isus, se vede clar că alegerea lui Dumnezeu se referea în general la grupul de creștini (nu la persoane individuale). Cei care au scris despre alegere s-au bucurat de existența acestui grup nou și, mai ales, de binecuvântările din acest grup! Având această idee, că Dumnezeu a ales existența grupului de creștini, citiți textul din nou și veți vedea că la creștini (în general) se referă! Cei care au scris Biblia inspirați de Duhul Sfânt nu s-au gândit că vor apare asemenea erezii (că Dumnezeu i-a ales doar pe cei puțini pentru mântuire, iar pe cei mulți nu i-a vrut, Dumnezeu nu este un monstru)!

Se vede clar că datorită lipsei de succes a poporului ales din VT, Dumnezeu a rânduit (ales, predestinat) existența unui grup nou prin care să ofere mântuirea oamenilor.

Apartenența la acest grup se face prin voință liberă, la fel și rămânerea în grup. Dacă chiar și celor din vechime, Dumnezeu le dădea voie să slujească satanei (idolilor deșerți), de ce să credem noi că Dumnezeu s-a schimbat și acum ne dă nouă mântuirea cu forța și ne obligă la mântuirea pe veci? O asemenea erezie este o blasfemie pentru Sfânta Treime! / vedeți link /.

Dumnezeu a rânduit existența unui nou grup. Oamenii aleg (individual) să intre sau nu în grup, și aleg continuu dacă rămân sau pleacă, Dumnezeu nu ia prizonieri pe calea mântuirii!

Capii Reformei se credeau instrumentele lui Dumnezeu pe pământ, dar au strâmbat (falsificat) texte din Biblie

Am găsit un articol despre conducătorii reformei, din care citez și comentez:

Reforma, în cele din urmã, avea sã reformeze foarte putin din Biserica Romanã. În schimb a reusit sã creeze o religie augustinianã autonomã. Chiar de la începutul Reformei a fost evident cã, urmând modelul lui Martin Luther, capii ei erau mai mult revolutionari decât reformatori.
De la început reformatorii s-au purtat la fel de autoritar ca si Papii pe care i-au criticat. Luther, Calvin si ceilalti Reformatori nu credeau în liberul arbitru. Dumnezeu, în viziunea lor, a predestinat totul. S-au erijat în instrumente ale vointei lui Dumnezeu si prin urmare nu doreau nici un fel de opozitie. Destinul lor – asa credeau – era unul ‘ales’. Îsi spuneau ‘instrumente ale Domnului’ – element comun tuturor celor care și-au făcut o sectă! Caracterul fatalist al teologiei Reformate avea sã anime evenimentele istorice care au urmat adoptãrii ideilor augustiniene deterministe. Respingând autoritatea Bisericii Romane, Protestantismul a fost împãrtit, la început, în Biserica Lutheranã si Reformati – o multime de denominatii chiar mai fataliste decât Lutheranii. “Tirade erau urmate de incriminãri, apoi de executii publice…Tãranii mergeau câte treizeci de mile huiduind si ponegrind în timp ce câte un crestin [Protestant] îsi dãdea duhul pe rug”.
Câteva evenimente petrecute chiar la începutul Reformei puteau sã atragã atentia asupra consecintelor nefaste ale unor astfel de ‘reforme’. De exemplu, în 1529 Martin Luther si colegul sãu reformator, teologul elvetian Zwingli aveau sã polemizeze pe tema Sacramentelor si curând drumurile lor s-au despãrtit în urma neîntelegerii lor în ceea ce priveste Împãrtãsania – sacramentul central al crestinismului. Moartea lui Zwingli avea sã fie un prilej de bucurie pentru Martin Luther, care, într-o scrisoare cãtre un prieten, numea moartea lui Zwingli ‘un triumf pentru noi’.
Zelul revolutionar nestãvilit al lui Martin Luther s-a manifestat îndeosebi în a-i trimite pe confratii sãi crestini la moarte, de exemplu în emiterea de sentinte de condamnare la moarte pentru rebelii anabaptisti. El avea sã declanseze persecutii infinit mai severe fatã de credinciosii Protestanti decât cele îndreptate de corupta ierarhie a Bisericii Romane împotriva Reformei initiale.

Ereticul Luther a falsificat Biblia ca să o potrivească după erezia cu mântuirea ușoară (pe veci)
Dar si mai surprinzãtoare a fost sugestia extrem de radicalã a lui Luther de a exclude din canonul Noului Testament Epistola Întâi si a Doua a lui Ioan, Epistola lui Iacov si Cartea Apocalipsei – care nu erau scrieri eretice calviniste. Este normal că nu a suportat epistola scrisă de Iacov ( / vedeți articolul / mântuirea cu fapte și combaterea ereziei calviniste cu mântuirea ușoară prin harul ieftin), Apocalipsa ( / vedeți articolul / oamenii vor sta cu faptele lor înaintea lui Dumnezeu).

Luther s-a folosit de privilegiul ce i s-a oferit în calitate de autoproclamat traducãtor al Bibliei în Germania, pentru a adãuga si a renunta la câteva cuvinte din Biblie, în scopul promovãrii programului sãu revolutionar ideologico-teologic. De exemplu, a îndrãznit sã întãreascã unele din pasajele sale favorite cum ar fi capitolul al treilea din Romani, si sã subtieze altele. A adãugat cuvântul ‘doar’ unor pasaje-cheie din Biblie, schimbându-le astfel sensul: ‘esti mântuit prin credintã’ avea sã devinã ‘esti mântuit doar prin credintã’. Aceste falsuri esentiale i-au servit lui Luther drept ‘dovezi’ de care avea nevoie pentru a-si promova teologia creativ-inovativã – a exagerat cu lupta împotriva catolicilor și a ajuns să falsifice Biblia ca să se potrivească cu erezia lui! Vedem și astăzi cum tot felul de semi-calviniști fanatici (aurelmunteanu, monergism, vox satan calvinist etc.) iau versete dar le schimbă sensul ca să se potrivească cu tentativa lor de erezie că odată mântuit pe veci mântuit, mântuirea nu se pote pierde! / vedeți categoria ce au ajuns mântuiții pe veci în lume / .
În 1529 Dr. Link, eminentul lingvist german al timpului, i-a scris lui Luther întrebându-l de ce a fãcut adãugiri în traducerea germanã a Bibliei. Rãspunsul uimitor de bine ticluit al lui Luther exprima însãsi esenta chestiune Protestantã a subiectivitãtii individualiste: „Este asa pentru cã Dr. Martin Luther spune cã e asa!” îl arde Dumnezeu în focul veșnic exagerat de fierbinte! (nu degeaba se zice că Luther era cu dracul după el – din cauza ereziei).

Bibliografie

  • „Luther a mers atât de departe încât a inserat cuvântul ‘doar’ în traducerea sa din Romani 3:28, care a ajuns ‘omul nu este îndreptãtit prin faptele Legii, ci doar prin credintã’. În timp ce el îsi apãrã inovatia…criticii îl atacau pentru ‘falsificare’ si ‘mistificare’ nu numai a textului biblic, ci si a doctrinei biblice”. Jaroslav Pelikan, Reforma Bisericii si a Dogmei, p. 252.
  • „Trebuie sã întelegem înainte de toate, afirma Zwingli în 1526, cã peste tot în Biblie sunt figuri de stil [care]… sã fie întelese cu un alt sens”. Pentru Calvin a ajuns o ‘axiomã’ cã ‘oriunde e vorba de sacramente este un sens figurat’. Astfel, potrivit lui Calvin, ‘credinciosii au, chiar fãrã sã aibã parte de Cina Domnului, ceea ce primesc numai prin Cina însãsi’. Zwingli a mers pânã-ntr-acolo încât si-a exprimat dorinta ca însusi cuvântul ‘sacrament’ sã nu fie tradus în germanã”. Ibid. pp. 189, 194, 195.

Cum a fost Calvin și ce a făcut

Am mai găsit un articol despre cum a fost Calvin:

Calvin si-a definit doctrina sa augustinianã a predestinãrii în Institutiile sale:
“Prin predestinare întelegem decretul etern al lui Dumnezeu prin care El a decis ce se va alege de fiecare om. Cãci nu toti sunt fãcuti pentru acelasi destin; viata vesnicã este pregãtitã pentru unii, iar blestemul vesnic pentru altii. Fiecare om, a fost creat pentru unul sau altul din aceste scopuri si astfel el e sortit fie vietii, fie mortii.” Ca rãspuns la învinuirea cã doctrina sa fatalistã ar putea distruge motivatia omului pentru a asculta de poruncile lui Dumnezeu, Calvin a rãspuns cã nimic în doctrina predestinãrii nu scuzã ‘nepãsarea crasã’; vointa divinã poate fi cititã din Scripturã si toti oamenii, ‘alesi’ sau nu, trebuie sã-si conformeze purtarea în consecintã – indiferent că Dumnezeu te-a ales sau nu, trebuie să fii creștin! Calvin a aplicat aceastã logicã de fier întregii societãti. De vreme ce comportamentul omului nu a avut nimic de a face cu mântuirea sa, a apãrut tentatia nesupunerii în fata legii divine. Chiar dacã omul a fost sau nu ales, ceea ce el face nu afecteazã cu nimic mântuirea sa. De vreme ce alegerile morale ale omului nu au nici o legãtura cu mântuirea sa, Calvin a gãsit cã pentru a compensa lipsa de motivatie pentru o purtare moralã si disciplinatã, Biserica si Statul trebuie sã controleze de îndeaproape pe toti cetãtenii. El a dorit sã monitorizeze comportamentul tuturor, în special al crestinilor.
Pentru Calvin Dumnezeu a fost un judecãtor pretentios sub al cãrui ochi scrutãtor crestinii trebuie sã se poarte sobru, dacã nu din fricã de Dumnezeu, mãcar din fricã de puterea Bisericii si a Statului de a constrânge moralitatea oamenilor pânã în cel mai mic detaliu si de a pedepsi cu asprime orice comportament deviant.
Viata si opera lui Calvin a fost pusã în slujba ‘Dumnezeului’ sãu necrutãtor. Când predicile sale nu izbuteau sã convingã, a recurs la fortã, interzicând anumite fapte sau cuvinte. Cum în Geneva lui Calvin întreaga gamã de distractii a fost consideratã ‘nepotrivitã’, astfel cã pânã si cãscatul în bisericã era considerat un delict.
Cea mai micã criticã îl înfuria pe Calvin. Cei care i-au contestat teologia au fost fãcuti ‘porci’, ‘mãgari’, ‘câini’, ‘idioti’, ‘împutiti’, ‘sarlatani’. Într-o dimineatã Calvin a descoperit un poster lipit de amvon, prin care era acuzat de ‘ipocrizie crasã’. Calvin conducea indirect orasul-stat al Genevei, fiind în acelasi timp mare teolog si inchizitor, si deci a dispus de puterea de a contracara un asemenea ‘afront scandalos’. Un suspect avea sã fie curând arestat. Nu s-a gãsit asupra lui nici o dovadã, însã a fost torturat zi si noapte vreme de o lunã pânã a recunoscut. Apoi, cu picioarele pironite, a atârnat o zi întreagã în fata multimii. În cele din urmã a fost decapitat – Calvin a fost un criminal psihopat (nebun).
Dacã ‘Dumnezeul’ lui Calvin n-a îngãduit liberul arbitru, nici Calvin nu a gãsit de cuviintã s-o facã. Justificarea sa fatã de executia nefericitului aceluia de ‘zeflemitor’ care lãsase mesajul critic pe amvonul lui Calvin divulga mentalitatea rusinoasã a tuturor inchizitorilor tirani ai Reformei. “Dacã papistasii sunt atât de necrutãtori – scria Calvin – nu ar fi o rusine ca apãrãtorii lui Hristos sã se lase mai prejos în apãrãrii adevãrului de neclintit?” – a făcut ceva asemănător cu Statul Islamic.

Istoricul William Manchester scrie:
“În teocratia orwellianã a lui Calvin…Consitoriul (politia calvinistã a gândirii)…nu fãcea distinctie între religie si moralitate…legislatia prevedea numãrul felurilor de mâncare servite la fiecare masã si culoarea îmbrãcãmintii purtate. Fiecare avea dreptul sã se îmbrace în functie de pozitia sa socialã…nicicând n-a fost o societate mai stratificatã social. Crezând cã fiecare copil al lui Dumnezeu a fost predestinat, Calvin a fost hotãrât ca fiecare sã-si cunoascã locul în societate…
Avortul n-a constituit o problemã politicã, deoarece orice femeie gravidã nemãritatã a fost înecatã…(împreunã cu pruncul ei nenãscut si cu iubitul ei, dacã acesta putea fi gãsit).
Crima capitalã a fost, desigur, erezia…A împãrtãsi alte credinte religioase decât cele ale majoritãtii era ceva de neiertat în Geneva lui Calvin, ca, de altfel, în alte teocratii Protestante. Ironia Reformei a fãcut ca miscarea împotriva Romei, care a început cu afirmarea judecãtii individuale, acum a ajuns sã o repudieze în întregime. Apostazia a fost consideratã o ofensã adusã lui Dumnezeu si trãdare fatã de stat. Ca atare a fost pedepsitã printr-o moarte rapidã, agonizantã.”
Calvin nu a detinut nici o functie politicã în mod oficial. Nici n-a avut nevoie. Primãria Genevei a gãsit de datoria ei sã fie protectoarea bisericii, a ideilor, teologiei si autoritãtii lui. Dupã Calvin, scopul guvernului era acela de a reglementa societatea potrivit vointei lui Dumnezeu asa cum o interpreta el – iar el era un dobitoc care a devenit dictator tiranic sadic și criminal! Vreme de aproape douãzeci de ani Geneva a fost un model de teocratie, un stat controlat de bisericã. Calvin a învãtat cã o bisericã organizatã a fost esentialã pentru ca statul sã-si exercite controlul. Viziunea sa reflectã însã cele mai sinistre decrete papale de la Roma.
Idea dependentei de bisericã a membrilor ei pentru mântuirea lor, pãrea sã contrazicã învãtãtura lui Calvin în ce priveste predestinarea. Dacã oamenii au fost deja alesi, sau sortiti pierzaniei, la ce mai conta dacã apartii sau te supui unei biserici? Aceasta avea sã fie o chestiune delicatã, atât pentru Luther cât si pentru Calvin, deoarece, în mod logic, ameninta sã le submineze puterea ecleziasticã si politicã. Însãsi doctrina lor pãrea sã-i facã usor de înlãturat. Si totusi, ‘voci lãuntrice’ le-au spus cã lucrurile nu pot rãmâne asa. Explicatia lui Calvin a fost simplã: a fost voia Domnului ca cei alesi sã fie mântuiti prin adevãrata – cu alte cuvinte a lui Calvin – bisericã! Prin învãtãtura ei inspiratã, prin disciplina ei cãile Împãrãtiei pot fi revelate pe pãmânt. O ‘voce lãuntricã’ – scria el – l-a lãmurit – erau demonii cu el! Legitimarea finalã a autoritãtii sale a fost dată de o revelatie personalã – cam ca la toate religiile apostate. Nimic nou sub soare.
Ironia a fãcut ca începând sã re-creeze autoritatea noii sale ‘biserici’, Calvin a imitat-o pe cea a Bisericii Romane împotriva cãreia s-a rãzvrãtit. L-a înlocuit pe Papa cu el însusi, Biserica Romanã cu biserica lui de dictator nebun, pe episcopii Romani cu prezbiterii, Inchizitia cu Consistoriul.
Calvin a fost profund influentat de Augustin, Toma d’Aquino si traditia rationalistã scolasticã Romano-Catolicã, unde teologia fusese sãrãcitã de orice tainã, fiind redusã la niste formule teologice reci, unde învãtãtura augustinianismului a ajuns mai extremistã decât aceea a lui Augustin însusi. Calvin s-a inspirat de asemenea din umanismul Renasterii care a vãduvit teologia si arta religioasã de taina ei sfântã, supunând totul unui control ‘stiintific’, naturalist.

Doctrinele false ale harului fals, punctele TULIP (relativizarea religiei creștine)

Am găsit un articol care descrie foarte bine mântuirea pe veci:

CELE 5 PUNCTE ALE CALVINISMULUI, T.U.L.I.P.
Calvinismul şi Arminianismul sunt două sisteme teologice care urmăresc să explice relaţia între suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea oamenilor în ceea ce priveşte mântuirea. Calvinismul este denumit după numele lui John Calvin, un teolog francez care a trăit în perioada 1509 – 1564. Arminianismul este denumit astfel după numele lui Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.

Ambele sistemele teologice pot fi prezentate în 5 puncte.

1) Calvinismul declară corupţia morală totală a omului, în timp ce Arminianismul spune că oamenii sunt doar parţial corupţi moral.
Corupţia morală totală presupune că fiecare caracteristică a omului este afectată de păcat, aşa încât fiinţele umane nu pot veni la Dumnezeu pe baza voinţei lor proprii. Corupţia morală parţială presupune la fel ca fiecare caracteristică a omului este afectată de păcat, însă nu până la nivelul la care oamenii devin incapabili să îşi pună credinţa în Dumnezeu folosindu-se de voinţa lor în acest sens.
2) Calvinismul proclamă alegerea necondiţionată în timp ce Arminianismul proclamă alegerea condiţionată. Alegerea necondiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire ţinând cont exclusiv de voia Sa, persoana vizată neputând influenţa cu nimic aceasta. Alegerea condiţionată presupune că Dumnezeu alege oamenii pentru mântuire pe baza cunoaşterii Sale mai dinainte în ceea ce priveşte persoanele care vor crede în Hristos pentru a fi mântuiţi.
3) Calvinismul proclamă ispăşirea limitată, în timp ce Arminianismul proclamă ispăşirea nelimitată. Acesta este cel mai controversat dintre toate cele 5 puncte discutate aici. Ispăşirea limitată presupune că Isus a murit numai pentru cei aleşi. Ispăşirea nelimitată arată că Isus a murit pentru toţi, însă moartea Sa nu îşi produce efectele până persoana în cauză crede în Hristos.
4) Calvinismul proclamă harul irezistibil în timp ce Arminianismul proclamă harul care poate fi respins. Harul irezistibil presupune că atunci când Dumnezeu cheamă o persoană la mântuire, acea persoană va răspunde în mod inevitabil. Harul care poate fi respins presupune că Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, însă mulţi se împotrivesc şi resping această chemare.
5) Calvinismul proclamă perseverenţa sfinţilor, în timp ce Arminianismul proclamă mântuirea condiţionată. Perseverenţa sfinţilor se referă la conceptul potrivit căruia o persoană care este aleasă de Dumnezeu va perseveră în credinţă şi niciodată nu se va dezice de Hristos şi nu se va întoarce de la El niciodată. Mântuirea condiţionată este punctul de vedere care spune că un credincios în Hristos ar putea, pe baza liberului său arbitru, să se lepede de Hristos şi astfel să îşi piardă mântuirea.

Cele cinci puncte ale Calvinismului
Adepții Calvinismului s-au reunit în Olanda la Dort, în 1618. Acolo au formulat ceea ce numim acum ”cele cinci puncte ale Calvinismului”. Ele se bazează pe niște afirmații izolate și uneori greșit traduse ale lui Pavel, luate din contextul Scripturii: Romani 5. 10, 2 Corinteni 5.18-19, Efeseni 2. 15-16, Coloseni 1.21-22, Romani 3.24-25. Cele cinci puncte se bazează de asemenea pe scrierile timpurii ale lui Augustin despre predestinare, multe dintre ele renegate sau clarificate ulterior. Dar mai cu seamă cei care au prezidat Consiliul de la Dort au avut în vedere teoriile teologice reducționiste și chiar deconstructiviste ale lui Jean Calvin, atunci când și-a formulat noua ”Suma teologică” Protestantă.
Autorii celor cinci puncte s-au inspirat din spiritul scolasticismului medieval, reducând relația lui Dumnezeu cu omul, mântuirea, creația și Întruparea lui Hristos la cinci formule teologice simplificate, raționaliste, sărăcite de orice sens liturgic, sacramental. La Dort taina mântuirii, a relației lui Dumnezeu cu omenirea a fost sărăcită si ”clarificată”. La Dort Protestantismul a dat lovitura de grație spiritului Bisericii istorice. Dumnezeul iubitor, care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, a ajuns, în mâinile Reformatorilor, o vagă amintire. Ironia face ca ”Dumnezeul” inventat de calviniști a fost de asemenea redus la impotență în timp ce, teoretic, era prezentat ca monstruos de omnipotent.

”Dumnezeul” calvinist a fost un fel de zeu-computer, undeva în ceruri, care în mod arbitrar îi mântuia pe unii, în timp ce pe alții îi blestema, un fenomen augustinian irațional la fel de imprevizibil și de indiferent ca un incendiu de pădure.
”Dumnezeul” calvinismului a apărut, inexplicabil, la fel de necruțător ca majoritatea oamenilor.
Cele cinci puncte erau:
1. Totală neputință sau Totală depravare
Păcătosul este mort, orb și surd la lucrurile Domnului. Voința sa nu este liberă; omul păcătos nu poate deosebi binele de rău. Astfel că omul nu poate niciodată să aleagă să-L iubească pe Dumnezeu sau să facă binele.
Credința omului nu îl ajută la mântuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mântuire. Si e normal să fie așa, de vreme ce, după cădere, omul a decăzut complet, și-a pierdut liberul arbitru și a devenit total depravat.
2. Alegerea necondiționată
Dumnezeu a ales, înainte de facerea lumii și prin voința Sa suverană, pe unii spre mântuire. Alegerea Sa potrivit căreia unii păcătoși vor fi salvați nu se bazează pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenești. El nici măcar nu alege să-i mântuiască pe aceia despre care știa dinainte că Îl vor iubi și ascultă. Alegerea, așadar, nu este determinată sau condiționată de faptele omului.
Dimpotrivă, Dumnezeu dă credință celor pe care îi alege. Alegerea de către Dumnezeu a păcătosului, nu alegerea păcătosului de a-L urma pe Hristos, este singura cauză a mântuirii. Aceasta trebuie să fie asa de vreme ce omenirea nu poate să aleagă, voința și intelectul fiindu-i profund depravate.
3. Mântuirea specială sau Iertarea limitată
Lucrarea lui Hristos avea ca scop să-i mântuiască doar pe cei aleși de dinainte de facere. A asigurat mântuirea celor aleși prin răscumpărarea păcatului lor în procesul alegerii necondiționate. Dar nu există nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toți oamenii sunt păcătosi și trebuie să fie sortiți pierzaniei. Totusi, datorită unor rațiuni cunoscute doar de El, Dumnezeu a ales o mână de oameni pentru a-i mântui. Ceilalți (”vase de ocară”, cum i-a numit Calvin) la fel ca cei aleși merită în egală măsură pedeapsa divină, dar Dumnezeu a găsit potrivit să mântuiască doar pe câțiva, datorită rațiunilor Sale oculte.
4. Harul irezistibil
Lucrarea Sfântului Duh adresează o chemare specială celor aleși.
Această chemare îi duce inevitabil la mântuire. La fel cum cei aleși sunt selectați de Dumnezeu, nu mântuiți prin alegerea lor de a deveni precum Hristos, tot așa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu – chemarea Duhului. Chemarea Sa nu poate fi refuzată. Păcătosul nu are nici o alegere. Duhul îl forțează pe păcătos nu numai să creadă, dar și să coopereze cu voința divină.
5. Perseverența sfinților
Cei aleși sunt mântuiți de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate să le șteargă numele din Cartea Vieții. Ei nu au ales să se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o faptă, gând, sau dorință nu poate să îi îndepărteze din planul lui Dumnezeu de a-i face să persevereze până la capăt. Totuși, cei aleși nu pot ști niciodată în această viață dacă sunt cu adevărat aleși, astfel că omul nu poate fi sigur pe deplin de mântuirea sa.
Dar și așa, ”vasele de ocară”, cei aleși de Dumnezeu, înainte de Facere, să fie pierduți de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Căința, caracterul lor, faptele bune sau credința în Hristos nu le sunt de nici un folos.
Cu Dumnezeu prezentat ca o forța fatalistă, crudă a naturii, cu Întruparea redusă la o simplă înscenare, de vreme ce ”aleșii”au fost deja aleși înainte ca Hristos să vină pe pământ, cu moartea lui Hristos redusă la sacrificiul închinat unui ‘Dumnezeu mânios și răzbunător, cu omul redus la o făptură fără libertatea alegerii, teologia mântuirii pe veci avea, în mod logic, să deschidă porțile disprețului iluminist față de om și religie.
De vreme ce adevărul despre Dumnezeu a putut fi redus la câteva propoziții dogmatice, aproape darwiniene, iar Dumnezeu a putut fi sărăcit de misterul Său și omenirea de orice sens, de ce nu am încheia atunci cercul raționalismului reducționist? De ce nu am încerca, în mod sistematic, să explicăm totul? De ce nu am urma știința și progresul pentru a ne îndrepta spre un nou viitor utopic, neinfluențat de nici o tradiție religioasă demodată? De ce nu am renunța la orice ierarhie?
Și dacă am lua ”mot a mot” în serios pe adepții augustinieni ai Consiliului de la Dort, de ce nu am respinge și pe ”Dumnezeul” lor ușor de explicat și monstruos / vedeți articol despre Dumnezeul monstruos / , cu selecția Sa naturală nemiloasă a ”aleșilor”, spre a conduce omenirea dincolo de credința incomodă în nevoia de a se supune unui sistem arbitrar de triaj cosmic? De vreme ce Dumnezeu a predestinat totul dinainte, astfel că ceea ce oamenii fac este ”corect” în sensul că este o parte din voința divină (omenirea neavând libertatea de a alege), de ce nu am renunța la toate valorile morale absolute, la toată prefăcătoria, dacă alegerile morale nu au oricum urmări, pentru a face ce ne taie capul și apoi a numi aceasta ”voia lui Dumnezeu”? Aceasta a fost, fără îndoială, logica de la baza Iluminismului.

Există și calviniști obsedați toxici (mântuiți pe veci, odată mântuiți pe veci mântuiți)

Unii cred partea mai apropiată de creștinism (cea cu alegerea). Alții cred partea cea mai demonică, că mântuirea nu se poate pierde, orice ar face ei (numită perseverența sfinților în har / vedeți link la articol / ). Partea cu alegerea au crezut-o cei care au adus credința baptistă la noi, apoi, prin studierea Bibliei, sub influența Duhului Sfânt, au renunțat la ea / vedeți link la articol / .

Cei care cred partea cea mai demonică: deși cele 5 puncte ale calvinismului se susțin unele pe altele (nu se bazează pe Biblie) și se știe că dacă iei unul cad toate, ei nu cred că Dumnezeu a ales pe unii oameni pentru mântuire obligatorie, ci cred partea (erezia) cea mai toxică, că odată mântuit ești pe veci mântuit. Au renunțat la o parte de calvinism, dar o păstrează pe cea mai otrăvitoare. Ba încă au inventat tot felul de idei năstrușnice: că mântuirea se pierde doar teoretic, dar practic nu (de parcă la Judecată vom ajunge teoretic!), ba că unul care și-a pierdut mântuirea nici nu a fost mântuit (deși din viețile unora se vede că au intrat, pentru o vreme, pe calea mântuirii). De obicei ei au ceva de ascuns: am cunoscut eretici care au luat-o razna și apoi cu erezia își acoperă ne-umblarea cu Domnul (cred că mântuirea nu și-o pierd orice ar face ei), unul a umblat în firea pământească și a dat faliment etc. Aceștia devin obsedați de partea aceasta, că odată mântuiți sunt pe veci mântuiți. Ei sunt lupii răpitori care fură mântuirea celor care îi cred! Cei care îi cred, fac orice că nu își mai pot pierde mântuirea (am văzut din aceia care au mers din rău în mai rău).

În Luca 13, Domnul Isus ne-a tăiat orice posibilitate să presupunem că odată mântuit pe veci mântuit

Luca 13
22. Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe popor şi călătorind spre Ierusalim.
23. Cineva I-a zis: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns:
24. „Nevoiţi-vă (siliți-vă) să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea.
25. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
26. Atunci veţi începe să ziceţi: „Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod” – ei credeau că sunt mântuiți prin apartenența la calvinism: Doamne, suntem ai tăi! Dar și-au tras singuri țeapă, când au crezut și au trăit mizeria de erezie nimicitoare!
27. Şi El va răspunde: „Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii” – Doar cei care umblă cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt vor fi cu Domnul. Domnul Isus ne-a tăiat orice posibilitate să presupunem că odată mântuit pe veci mântuit, orice ai face (fapte rele), că nu există cădere din har, nu îți poți pierde mântuirea.
28. Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi prorocii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară – vor fi în Împărăție pentru că au umblat cu Domnul, nu s-au mulțumit cu o erezie de mântuire iluzorie și ipotetică (teoretică), combătută în Iacov 2 (și în alte texte).
29. Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu – pentru că ei și-au luat în serios umblarea cu Domnul, practic, cu fapte, dusă până la capăt, vor ajunge la destinația veșnică fericită!

Arminism, semi-Pelegianism și ce spune Biblia

Cei care luptă împotriva mântuirii pe veci (pentru că produce victime / vedeți link la categorie / primele articole sunt cele care apar în josul paginii) se folosesc de numele lui Arminius pentru că a vrut să îi învețe pe ”mântuiții pe veci” să revină la Scriptură și să renunțe la teologia lor falsă cu mântuirea ușuratică, pe veci (nu ne uităm la el ca un idol, nu a fondat o nouă religie, un cult), de Pelagius la fel / vedeți link wikipedia / (cu mențiunea că Pelagius a exagerat cu partea de învățătură că doar Adam a fost afectat de păcatul original și deci oamenii au capacitatea să facă voia lui Dumnezeu fără ajutor, este nebiblică).

Ca să știm la ce ne referim, îi menționăm pe cei doi. Se zice că despre arminism (întoarcerea la creștinism) a vorbit Arminius și cu mult timp înaintea lui, Pelagius (parțial). Dar se omite faptul că mai înainte a vorbit Biblia, inspirată de Dumnezeu:

  • în Luca 15 (pilda fiului pierdut) Domnul Isus a vorbit despre alegere, și prin aceasta este arminist / vedeți articol / .
  • Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri / vedeți articol / .
  • Matei 25.30. Iar pe robul (era deja rob al Domnului, adică era intrat degeaba pe calea mântuirii) acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – în veșnicia fără Domnul / vedeți articol / .
  • Ioan 15.6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară
  • Ioan Botezătorul a fost arminist: traducerea corectă Ioan 3.36 Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu-L asculta pe Fiul nu va vedea viata, ci mânia lui Dumnezeu ramane peste el.” Se vede ca in Biblie credinta adevarata, mantuitoare este cea care se manifesta prin fapte (ascultare), in umblarea credinciosilor cu Domnul pe calea mantuirii, pana la capat! / vedeți articol / .
  •  Matei 3 Ioan Botezătorul combate mântuirea ușuratică: Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare (veșnică)? Faceți roade vrednice de pocăința voastră, pentru că mântuirea nu este ușuratică, doar prin apartenență, pe veci, ci prin umblarea pe calea mântuirii! / vedeți articol / .
  • ucenicul Domnului Iacov combate mântuirea ușuratică (fără fapte, fără să faci nimic) în Iacov 1 și (mai ales) Iacov 2 / vedeți articol / .
  • Apocalipsa 20.13. Fiecare a fost judecat după faptele lui – nu după mântuirea ușoară (falsă) pe veci / vedeți articol / .
  • Apocalipsa 22.12 „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
    13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
    14 Ferice de cei ce îşi spală hainele (așa a ales și se ține de alegerea lui corectă), ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

Dumnezeu, care a inspirat Biblia, este arminist, să crezi că ești mântuit pe moment, pe veci (odată mântuit pe veci mântuit) este o blasfemie! / vedeți link la categorie / .

Noi vorbim despre ce au spus Arminius și Pelagius, dar mântuirea pe veci a fost combătută puternic în Biblie (vedeți că în mai multe locuri). Mântuirea falsă, doar teoretică, fără să faci nimic, doar ești mântuit și gata, pe veci, îndreptățirea pe veci numai prin credință, este combătută mult și eficient în epistolele lui Iacov, Ioan și Apocalipsa (unde ni se arată că vom fi judecați după faptele noastre, bune sau rele, nu după pretenția că mântuirea nu se poate pierde, orice ar face oamenii apoi). Se pare că apăruseră și s-au înmulțit cei care se pretindeau mântuiți pe veci, încă de atunci, de aceea spre sfârșitul Bibliei a fost combătută erezia nimicitoare a mântuirii false, iluzorii, fără fapte, fără să faci nimic.

Nu degeaba Luther a vrut să scoată din Biblie Epistolele lui Iacov, Ioan și Apocalipsa, pentru că omoară prea eficient teologia fals-creștină a mântuirii numai prin har, numai prin credință, iluzorie, pe veci, / vedeți articol / și / categoria cine au fost liderii ereziei cu mântuirea pe veci / .

Nu credeți învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit, pentru că este opusă învățăturii Bibliei și dacă treceți la altă evanghelie, degeaba ați mai crezut!

Mântuirea falsă oferită de calvinism

Mulți calviniști trăiesc cu impresia că dacă Dumnezeu i-a ales la facerea lumii ei sunt mântuiți (chiar fără să vrea) și apoi nu își vor mai putea pierde mântuirea, orice ar face ei. În Biblie, Dumnezeu promite creștinilor că vor fi păziți pe cale (nu obligați pe cale!). Calviniștii folosesc aceste versete ca să își acopere credința că mântuirea nu se poate pierde (este o strâmbare a învățăturii curate).

În realitate, calvinismul nu promite nimănui nimic, practic. Pretenția calvinismului este că toți oamenii trebuie să trăiască ca și când au fost aleși de Dumnezeu, dar abia la Judecată se va ști cei care au fost aleși și mântuiți și cine nu. Mai rar o asemenea aberație! Adică mântuirea este complet arbitrară. Înseamnă că unii baptiști care sunteți calviniști, veți avea surpriza extrem de neplăcută să constatați că ați fost pocăiți degeaba, Dumnezeu nu v-a ales și ați umblat cu Domnul degeaba! Umbli cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt și la Judecată iei țeapă! Se vede că această erezie calvinistă este opusă creștinismului. Harul real oferă oamenilor o mântuire reală, bazată pe Jertfa Domnului, nu pe o iluzie (cu harul irezistibil suveran)!

Calvinismul neagă orice responsabilitate a ”creștinilor” în mântuirea lor

Calvinismul propovăduiește dubla predestinare:

  • la facerea lumii, Dumnezeu a ales pe unii oameni pentru mântuire. Se presupune că cei care sunt aleși pot face orice (pot să fie dracii iadului), că mântuirea nu și-o mai pierd! Se arată suveranitatea lui Dumnezeu în creație, ca să se ajungă la concluzia falsă că Dumnezeu alege pentru mântuire doar pe unii (blasfemie, rezultă că Dumnezeu este un monstru, vedeți link). Știm că Dumnezeu oferă mântuirea tuturor, dar doar unii oameni intră în această posibilitate de mântuire și o duc până la capăt, la mântuirea viitoare (finală).
  • dacă Dumnezeu nu te-a ales, nu poți fi mântuit, orice ai face: poți să fii degeaba sfânt (blasfemie), poți să faci fapte bune, să umbli cu Domnul pe calea mântuirii etc, că nu poți fi mântuit. Dacă totuși ai venit (din greșeală) la credință, te vei pierde pe drum. Calvinismul neagă orice responsabilitate a oamenilor în mântuirea lor (de parcă Dumnezeu a jucat sufletele la alba-neagra cu satana și pe unii i-a câștigat, iar pe cei mai mulți i-a pierdut!) – aceasta este o erezie nimicitoare anticristică, pentru că neagă obligația umblării cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt! Știți cum se numesc cei fără răspundere? Iresponsabili. Biblia spune că pe cine vine la Domnul, nu-l va da afară! Ioan 6.37 pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. 40. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică – și să își ducă mântuirea lui cu frică și cutremur, până la capăt!

Erezia antică cu mântuirea pe veci a fost reînviată și de la ea a continuat învățătura demonilor cu  mântuirea arbitrară, ieftină și ușuratică, pe veci. Nu contează ce faci, că mântuirea ta nu depinde de tine. Cei care au adus religia baptistă în România au crezut (doar) partea cu alegerea și în urma studiului au renunțat la ea (pentru că nu este după Biblie) vedeți link.

Timpurile Harului

Arminismul se bazează pe harul lui Dumnezeu. Să vedem cum apare harul în /timpurile mântuirii/:

  • intrarea pe calea mântuirii este doar prin har – aceasta este mântuirea la trecut
  • umblarea practică, cu faptele noastre, pe calea mântuirii (mântuirea la  prezent), cu călăuzirea Duhului Sfânt este tot prin har. Filipeni 2.12. Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. 13. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. Calviniștii ne învață că nu trebuie să facem nimic pentru mântuire, ca nu cumva să avem merite. Biblia spune altceva (duceți, faceți, siliți-vă etc): / vedeți link la categoria mântuirea cu fapte /. Aici trebuie precizat că cei care fac fapte bune (roade vrednice de pocăință) nu pot să se laude cu ele în fața lui Dumnezeu!
  • mântuirea dusă până la capăt (mântuirea viitoare) este tot prin har. 1 Petru 1.5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! (Sunteți păziți pe cale, nu obligați să rămâneți pe calea mântuirii!)

Deci umblarea creștină (arministă) pe calea mântuirii este prin har, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră (fără să ne punem tot felul de întrebări nebune și nefolositoare, de exemplu că ale cui sunt meritele)!

Înaintașii noștri (baptiști arminiști) ne-au învățat, după Biblie, că pentru mântuire oamenii conlucrează cu Dumnezeu, adică fiecare trebuie să își facă partea lui! Duceți pănă la capăt mântuirea voastră, căci Dumnezeu lucrează, Duhul Sfânt călăuzește, Mijlocitorul mijlocește la Tatăl pentru noi – toate sunt prin har, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră (umblarea noastră cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt)!

Mulți semi-calviniști în realitate sunt arminiști

Calvin, cu mințile afectate de consumul de alcool, a inventat calvinismul (era un dictator nebun / vedeți linkul / ) ca să fie mântuit cu dracii care îl lucrau. Calvinismul propovăduiește dubla predestinare: pe unii oameni, Dumnezeu i-a ales la facerea lumii pentru mântuire și ei, odată veniți la mântuire, nu mai scapă nici să vrea. Dacă o iau razna, Duhul Sfânt îi caută prin birturi și pe la curve, ca să îi persevereze în sfințenie. Pe alți oameni, Dumnezeu nu i-a vrut și chiar dacă vin la mântuire, vor fi lepădați. Orice ar face ei, nu au nicio posibilitate de mântuire. Calvinismul propovăduiește lipsa oricărei responsabilități a oamenilor! Și să nu faci nimic, ca nu cumva să ai merite! Această erezie (mântuirea arbitrară) indică că Dumnezeu este un monstru și este o blasfemie ( vedeți link la categorie ).

Tot felul de indivizi se cred calviniști, dar au pretenția că cei care au venit la mântuire trebuie să producă roade (vrednice de pocăința lor) – acesta este arminism. În prima mărturisire de credință a baptiștilor din România a fost intodusă responsabilitatea oamenilorarminism. Unii au pretenția că fără roade, mântuirea nu este reală (valabilă) – și acesta este arminism. Fără sfințenie, mântuirea nu există – arminism.

Adică se vede că sunt mulți calviniști care nu au decât o tentativă de calvinism (cea cu alegerea de către Dumnezeu). În rest ei sunt creștini arminiști (chiar dacă se pretind calviniști). Renunțați la erezia calvinistă (partea pe care o credeți, cea cu alegerea), pentru că dacă unii vor afla că pot face orice, vor face orice, că nu își pierd mântuirea. Dacă ucideți suflete cu erezii, veți fi în partea rea a veșniciei, împreună cu sufletele ruinate de voi!

Vedeți și aici un articol pe aceeași temă.

Din nou, despre ce mai fac protestanții în lume – Norvegia

/ Agerpres biserica-Norvegiei-spune-da-casatoriilor-religioase-intre-persoane-de-acelasi-sex /

imaginea luată de aici: http://www.realitatea.net/biserica-norvegiei-spune-da-casatoriilor-intre-persoanele-de-acelasi-sex_1922187.html

Sinodul Bisericii Norvegiei a decis luni, cu o mare majoritate, să autorizeze căsătoriile religioase în cazul cuplurilor homosexuale, relatează luni AFP și Reuters.bis Norvegiei casatorii homosexuali RealCu un total de 88 de voturi din 115, delegații reuniți la Trondheim (vestul Norvegiei) au hotărât crearea unei noi liturghii pentru oficierea căsătoriilor între persoane de același sex, care ar urma să fie adoptată într-un viitor sinod, în ianuarie 2017.

Până în prezent, căsătoria religioasă între două persoane de același sex era permisă doar în Suedia, Danemarca și în unele congregații din lumea anglo-saxonă.

Anul trecut, Biserica Protestantă Franceză a autorizat binecuvântarea căsătoriilor dintre persoane de același sex, iar Biserica Presbiteriană din SUA a aprobat o modificare de statutului său în așa fel încât să menționeze și acest gen de căsătorii.

Norvegia — are o populație de 5,2 milioane de persoane, din care 74 % se declară luterani. Începând din 2009, cuplurile homosexuale au dreptul să se căsătorească civil și să adopte copii. Biserica Norvegiei permite hirotonirea homosexualilor.

Vedeți și alte informații despre ce fac ei în lume (în special în statele protestante): /categoria – ce-produce-invatatura-dracilor-ca-odata-mantuit-esti-pe-veci-mantuit/ce-fac-calvinistii-in-lume/ .

Reiau despre obsesia calviniștilor fundamentaliști despre merite

Continui din articolul anterior / link /. Ca să atragă atenția de la obligația umblării cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt, calviniștii fundamentaliști dau din gură cu meritele. Ei cred că Dumnezeu a creat pe unii (puțini) oameni pentru mântuire și după ce au venit la mântuire, orice ar face ei (oricât ar umbla cu satana) nu își mai pierd mântuirea; și pe cei mulți pentru pierzare veșnică, fără să îi întrebe măcar! Odată ce te-ai mântuit la calviniști, poți să fii demonul iadului, că mântuirea nu ți-o mai pierzi! (vedeți aici link cu un calvinist care ne spune despre prietenul lui calvinist care s-a sinucis, dar nu și-a pierdut mântuirea!).

Ca să distragă atenția de la monstruozitatea unei asemenea erezii, calviniștii pretind că nu trebuie să faci nimic ca să fii mântuit, nici să umbli cu Domnul pe calea mântuirii, pentru că ai avea merite.

2 Timotei 2.23 Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare

Am scris aici despre cum am mers în excursie. Dacă mi-aș fi pus tot felul de întrebări nebune și nefolositoare că ale cui sunt meritele nu aș mai fi ajuns să merg în excursie! Nu am făcut statuie celui care a construit autobuzul, trenul sau microbuzul cu care am mers, nici nu am cugetat ale cui sunt meritele că a făcut orașul în care am fost. Nici nu am zis (cum fac calviniștii) că Dumnezeu este obligat să mă teleporteze la destinație (în veșnicia fericită), că dacă umblu pe cale ar însemna că am merite mari! M-am bucurat de excursie și gata.

Obsesia calviniștilor fundamentaliști – Ale cui sunt meritele?

Am pus un articol despre merite în mântuirea cu fapte (nu prin fapte) / vedeți linkul / și ale cui sunt meritele (în umblarea noastră cu Domnul).

Revin asupra subiectului, pentru că sunt unii (puțini) calviniști fundamentaliști (obsedați de calvinism) prin care satana îi înșală pe frații de bună-credință (care îi cred).

Un astfel de creștin (de bună-credință, zic eu) se întreabă că dacă în arminism este si meritul meu in mântuire, cât ar trebui sa-mi mulțumesc mie si cât lui Dumnezeu. Răspuns: Dacă Dumnezeu îmi dă un cec și eu merg la bancă și îl încasez, cât este meritul meu?

Fanatism și delir mistico-religios la calviniști

Să vedem cum delirează calviniștii (mă refer la cei fundamentaliști) în fanatismul lor. (Nu mă refer la cei care sunt mai puțin calviniști, care se pretind calviniști, dar cred că doar cei care vor umbla cu Domnul până la capăt vor fi mântuiți – acesta este arminism). Mă refer la cei pentru care doar calvinismul este bun (unii chiar au plecat din bisericile baptiste creștine pentru că nu au suportat Adevărul). Sunt cunoscuți prin faptul că nu îi suportă pe alți creștini (adventiști etc, nici măcar pe alți baptiști) care predică învățătura sănătoasă cu umblarea pe calea mântuirii până la mântuirea finală.

Istorie: După ce au început să răspândească credința baptistă (cu o tentativă de calvinism, mai mult teoretic), Mihai Cornea și alții (ca urmare a studierii Cuvântului și a umblării lor cu Domnul) au renunțat la nuanța (tentativa de calvinism) / vedeți linkul / . Baptiștii români care au tradus mărturisirea de credință germană (cu accente calviniste), au mai renunțat la calvinism (la partea cea mai toxică, că mântuirea nu se poate pierde) și au intodus o parte despre responsabilitatea oamenilor (arminism). Au renunțat la unele lucruri din calvinism, pentru că li s-au părut prea dubioase (mincinoase). În schimb au introdus despre responsabilitatea oamenilor (arminism) pentru că voiau să fie creștini (nu credeau în vrăjeli calviniste cu dubla predestinare, Dumnezeu îi mântuiește numai pe ei și la urmă îi va teleporta în veșnicia fericită, fără ca ei să merite) / vedeți articolul /.

Am mai scris despre un calvinist așa de obsedat de calvinism, încât vede doar calvinism profund chiar și acolo unde este doar o spoială (tentativă sau etichetă) de calvinism! De exemplu în articolul din linkul de mai sus, vede că plouă cu calvinism unde, în realitate, cei care au scris prima mărturisire de credință a baptiștilor din România au renunțat la niște bucăți de calvinism (cele mai rele) și au intodus arminism!

O astfel de atitudine, ca și respingerea tuturor celorlalți creștini (ne-calviniști) ( de exemplu vedeți în link ) ține de domeniul înșelării demonice. Vedem la acesta și la încă câțiva (puțini) o îngâmfare demonică (ei sunt cei aleși, numai ei au adevărul – dar este fals!), obsesii calviniste care duc la delir. Un pastor-fals-calvinist a zis că un prieten al lui (calvinist) s-a sinucis, dar nu și-a pierdut mântuirea ( vedeți linkul )! Folosesc cuvinte mari ca să descrie o erezie nimicitoare (de parcă Dumnezeu are nevoie de bolboroselile lor păgâne).

Se vede bine că acesta nu este creștinism. Calviniștii obsedați nu sunt baptiști (chiar dacă ei se pretind așa și chiar își dau nume pompoase: biserica harul suveran, biserica baptistă reformată etc). Fanatismul lor (obsesia în credința calvinistă falsă) este satanic.

Prima mărturisire de credință a baptiștilor români – au redus din calvinism și au introdus arminism!

Am văzut pe internet cum niște calviniști obsedați traduc scrierile altora, fără să gândească. Să vedem ce zice un calvinist despre prima mărturisire de credință (tradusă, dar gândită):

Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință a baptiștilor români
Prima mărturisire de credință a baptiștilor români a fost redactată și tipărită inițial în 1913 de Constantin Adorian, fiind republicată ulterior în 1923 (în revista Farul Mântuirii) și în 1927. Modelul pentru Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) l-a reprezentat Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847) (cu influențe calviniste).

Cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913? Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia? Acest articol semnalează accentele calviniste din prima mărturisire de credință a baptiștilor români (1913) prin comparație cu Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847).

Articolul 5, care vorbește despre alegerea necondiționată, este trunchiat, fiind păstrată doar prima frază. Se introduce însă un alt paragraf despre responsabilitatea omului – adică au renunțat la o parte din calvinism și au introdus o parte de arminism!

Articolul 6 din mărturisirea germană, despre mijloacele harului, a fost eliminat în întregime în varianta românească din 1913. La articolul 7 din traducere, a fost introdusă fraza: „Deosebite mijloace rânduite de Dumnezeu pentru înaintare în sfințire sunt: cuvântul lui Dumnezeu (Sft. Scriptură), rugăciunea și împărtășirea credincioșilor unii cu alții.” – au introdus despre sfințire, nu despre învățătura calvinistă că poți face orice, că mântuirea nu se poate pierde (dubla predestinare).

Articolul 6 din mărturisirea de la 1913, despre nașterea din nou, reia articolul 7 din varianta germană (1847), însă exclude ultima frază, care face referire la regenerarea monergistă – au mai renunțat la încă o bucată de calvinism!

În concluzie, se poate spune că Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) are accente calviniste moderate – în realitate au fost scoase părți calviniste și a fost intodus arminism! Sunt susținute clar și răspicat – în realitate este invers, sunt tăiate din bolboroselile calvinismului! depravarea totală, alegerea necondiționată, regenerarea monergistă. Doctrina perseverenței sfinților în har poate fi dedusă – este încă o minciună, se vede că poate fi dedusă obligativitatea umblării cu Domnul până la mântuirea viitoare / vedeți linkul cu timpurile mântuirii /  din folosirea unor expresii ca „în sfârșit ne va introduce în împărăția Lui cea vecinică” sau „a-i rândui la viața vecinică și fericită” – pentru cei care au intodus și arminism, însemna că doar cine va fi cu Domnul până la capăt va fi mântuit! Răscumpărarea particulară nu este nici negată, nici afirmată – adică este încă o parte a calvinismului lăsată deoparte (uitată)!

Vedem cum baptiștii români care au scris prima mărturisire de credință au preluat (tradus) din mărturisirea de credință germană (mai veche) și au renunțat la anumite părți calviniste (mai ales la otrava că odată mântuit ești pe veci mântuit)! Calvinistul care a scris articolul a văzut doar calvinism (era obsedat, ce să îi faci?). În realitate, baptiștii români au tăiat din cuvintele multe (și teatrale) care însoțesc de obicei calvinismul, în schimb au introdus responsabilitatea oamenilor (parte de arminism). Adică au mai tăiat din minciunile calvinismului (cele care li s-au părut prea gogonate) și au introdus arminism și așa au făcut-o mai creștină!

Sunt puțini calviniști autentici. Care este învățătura curată dată sfinților odată pentru totdeauna

Sunt puțini calviniștii autentici, mai mulți cei care unesc semi-calvinismul (predestinarea) cu obligația umblării cu Domnul până la capăt pe calea mântuirii (arminism). Adică susțin că Dumnezeu te-a ales, dar nu poate exista mântuire (reală, desăvârșită, la urmă) finală, fără acestă umblare cu Domnul (am pus aici despre Timpurile mântuirii, vedeți linkul). Înaintașii noștri (de exemplu Mihai Cornea, și alții, vedeți linkul) au avut această nuanță (aspect) de calvinism (cu alegerea) dar au renunțat și la ea, ca urmare a umblării lor cu Domnul, prin studierea Bibliei (doar Biblia contează). Problema mare este că acum oricine poate afla ușor (doar să caute repede) ce înseamnă calvinismul. Dacă află că mântuirea nu se poate pierde, unii fac orice (odată mântuit pe veci mântuit). Am cunoscut cazuri de baptiști care au primit erezia, și starea lor a ajuns din rău în mai rău (am văzut practic)! Dacă ajungeți (fără să vreți, poate chiar fără să știți) ucigași de suflete, adio mântuire, și nu merită, pentru o erezie care a pornit de la o confuzie: link Confuzia calviniștilor.

Am intrat pe calea mântuirii doar prin har, numai prin credință.
Continuarea este că trebuie să umblăm practic (nu doar teoretic, că te-ai mântuit și atât) pe calea mântuirii, prin faptele noastre, cu Domnul, călăuziți de Duhul Sfânt.
Doar cine va umbla practic până la capăt, va fi mântuit la urmă! – Aceasta este învățătura curată, dată sfinților odată pentru totdeauna, scrisă în Biblie sub inspirația Duhului Sfânt! Spuneți altora doar învățătura biblică curată, adusă până la noi de înaintașii noștri. Dacă veți ruina suflete, veți fi cu acele suflete ruinate de voi, în partea rea a veșniciei!

Ce nu au înțeles unii calviniști (cei sinceri)

Calviniștii sinceri nu au înțeles că dacă vrei să umbli cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt nu ai nevoie de calvinism! Se știe că Calvin avea nevoie să fie mântuit cu dependența lui de alcool (era un drojdier nenorocit, sălbatic ca alții din vremea lui, mai ardea pe câte unul pe rug, un dictator nebun / vedeți linkul despre cine a fost Calvin / ). Cum religia catolică nu îl putea mântui, a inventat calvinismul ca să fie mântuit cu damigeana și îndrăcirea lui. Protestanții au vrut să scape de catolici și au menținut mântuirea ușoară (pe moment, pentru totdeauna).

Dacă vrei să umbli cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt, ești creștin arminist (nici măcar nu ai nevoie de erezia calvinistă odată mântuit pe veci mântuit). Sunt calviniști convinși cei care vor mântuirea ușoară (deodată, fără calea mântuirii) și cei obsedați (fanatici, rupți de realitate).

Dacă sunteți pe calea mântuirii și credeți părți ale calvinismului, renunțați la ele (sau măcar nu le ziceți și altora), că dacă ucideți suflete (unii au devenit bețivani, curvari, drogați etc că chiar au crezut că mântuirea nu se poate pierde, orice ar face) deveniți lupi răpitori și nu veți scăpa la Judecată!

Vedeți aici despre confuzia calvinismului, cum calvinismul a pornit de la o confuzie /vedeți link/. Nu ziceți minciuna calvinismului și altora, ca să nu distrugeți suflete veșnice!

În ce privințe sunt de acord cu unii calviniști

Repet, nu sunt de acord cu calviniștii în pretenția lor că mântuirea nu se poate pierde, erezie calvinistă cunoscută și ca odată mântuit ești pe veci mântuit (fără să faci nimic sau chiar făcând fapte rele, că Dumnezeu te-a ales și odată ce ești mântuit la ei, nu îți poți pierde mântuirea!).

Sunt de acord cu unii dintre ei, cei care vor să păstreze normalitatea în bisericile lor: nu le place când câte unul vine îmbrăcat alandala și ascultă (ba chiar unii vor să o impună în biserici) muzică cu tot felul de guițături, scremeli și vuvuzelizări insalubre. Unde este închinare adevărată, trebuie să se vadă! Unde sunt petreceri, se potrivește muzică de petreceri. Nu dorim să ne guițăm religia, așa cum alții și-au manelizat-o!

Filipeni 2.12 Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur! – Ducerea mântuirii până la capăt nu înseamnă lumificarea religiei și a Bisericilor, ca să placă petrecăreților (maneliștilor etc).

Calvinismul (cu alegerea în harul suveran) este opus creștinismului!

De ce spun că calvinismul (cu alegerea în harul suveran) este opus creștinismului? Datorită, în primul rând, alegerii de către Dumnezeu la facerea lumii, a celor care vor fi mântuiți obligatoriu (ei vor păstrați în har orice ar face).

Există doar două posibilități:

  • Dumnezeu te-a ales la facerea lumii (prin harul suveran, că așa a avut chef), rezultă că odată ce ai venit la mântuirea obligatorie, Dumnezeu te perseverează în ”sfințenie”, odată mântuit ești pe veci mântuit, chiar fără să vrei, nu mai scapi! Oamenii gândesc și cei veniți la mântuire trag repede concluzia că dacă mântuirea nu se poate pierde, de ce or mai fi ei tâmpiți să meargă cu Domnul pe calea mântuirii, că oricum sunt mântuiți pe veci. Înainte de revoluție baptiștii au fost creștini-arminiști, apoi s-au răspândit învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde. Am cunoscut baptiști-botezați care au crezut erezia și au făcut orice, au luat-o razna și starea lor a ajuns tot mai rea (nici vorbă de umblat pe calea mântuirii): bețivani curvari scandalagii drogați (am auzit că fac avorturi). (Am mai scris un articol despre Ficior (din vremea când baptiștii erau semi-calviniști), vedem ce a ajuns: condamnat la 20 de ani). Își duc mântuirea lor prin birturi și pe la curve, că nu și-o pot pierde. Ba mai mult, cred sincer, trăiesc cu impresia că dacă Dumnezeu i-a ales, îngerii (sau Domnul) îi vor căuta prin birturi și pe la curve ca să îi răpească la cer.
  • Dumnezeu nu te-a ales la facerea lumii – poți tu face orice, să vrei să fii mântuit, să umbli cu Domnul pe calea mântuirii, să faci fapte bune etc, totul este degeaba. Ai luat țeapă. Aceste două posibilități au fost precis descrise de pastorul baptist-creștin Alexa Popovici (am pus într-un articol anterior, vedeți linkul aici). Se vede că calvinismul este opus creștinismului. Pe cruce Domnul Isus ne-a oferit o mântuire valabilă pentru toți: Tit 2.11 Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru TOȚI oamenii, a fost arătat.

Semnul fiarei – cine îl va primi

Apocalipsa 13
7. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
8. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.
11. Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.
14. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.
15. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

A doua fiară va lucra pentru folosul primei fiare, prin aceleași duhuri, deci cred că și semnul va fi pentru Apoc13.8 toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii Mielului care a fost junghiat. Nu vă faceți iluzii ieftine (ca harul irezistibil și mântuirea ușoară) că Dumnezeu este obligat să vă răpească la cer înainte de necaz (dacă nu aveți numele scris în Cartea vieții, oricum nu vă va răpi deloc!). Dacă nu aveți numele scris în Cartea vieții Mielului, nu cred că puteți scăpa de semn!

Filipeni 2
12. Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur,
13. căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.

Despre alegerea liberă. Roboții nu au valoare

CaAndroid robotlviniștii ne spun că Dumnezeu (ca un dictator nebun) a creat omenirea, dar a ales doar puțini oameni pentru veșnicia fericită / vedeți linkul / . În Biblie se povestește despre demonizatul care a venit la Domnul Isus, deși avea o legiune de draci în el! Dacă Dumnezeu nu ar fi vrut ca oamenii să aibă posibilitatea să își aleagă fiecare  locul în veșnicie, ar fi putut crea foarte mulți oameni peste care să vină harul irezistibil și să îi mântuiască cu forța și apoi să îi ducă în cer, dar ar fi avut roboți, nu suflete libere care L-au ales pe El, până la capăt!

Ioan 15.13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi – nu pentru roboți (care nu dispun de voință liberă)!

Dacă la Dumnezeu ar fi ajuns roboți, roboții nu ar fi avut valoare! Ne spune Domnul Isus, în Ioan 15.14 Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Dumnezeu nu avea nevoie de roboți (care ar fi îndeplinit poruncile), ci de ființe libere care să Îl aleagă până la capăt, pentru că doar acestea au valoare!