Baza doctrinară falsă ucide suflete venite la mântuire

Am văzut în articolul precedent (în mai multe traduceri) versetul:

Filipeni 3.16 Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel (altă traducere să umblăm după aceeaşi regulă şi să fim cu acelaşi gând)

16 Dar acele lucruri care formează baza noastră doctrinară comună, (trebuie) să producă în noi acelaşi mod de viaţă (traducerea BVA).

Îndepărtându-se de spiritul reformei, unii au inventat o mântuire super-simplificată, că dacă te-a ales Dumnezeu (la facerea lumii), te mântuiește pe veci, că așa are chef zeul-computer și nu mai scapi.

Chiar mai mult, Dumnezeu întâi te mântuie cu forța și abia apoi îți dă credința. Mântuirea aceasta este ușoară (nu trebuie să faci nimic) și chiar ușuratică, că nici nu contează dacă Îl asculți pe Dumnzeu sau nu, gata, ești mântuit pe veci. O astfel de mântuire (fără fapte) este propovăduită de fanatici (fără inteligență sau care, chiar dacă o au, nu și-o folosesc). Nu am întâlnit oameni inteligenți care să zică despre o așa mântuire, opusă Bibliei. Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa eternă; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa veșnică, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el (aici traducerea Cornilescu a fost greșită). Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care au vrut să fie mântuiți fără pocăință (fără roade vrednice), iar Iacov 2 combate credința teoretică (mântuit prin credință și gata). Eroii credinței din Evrei 11 sunt eroii credinței trăită practic, cu faptele lor. Vedeți câte verbe (acțiuni practice, fapte) sunt acolo: prin credință au făcut …, au ascultat … Nu există în Biblie credință teoretică (fără trăire practică) care să mântuie. Dumnezeu apreciază doar credința trăită practic, în mod real, în viața de zi cu zi!

Ca urmare a primirii ereziei nimicitoare că mântuirea este pe veci și nu se mai poate pierde, mai ales în forma ei cu mântuirea numai prin credința teoretică, unii au ajuns să facă orice (că nu există cădere din har) / vedeți la comentarii în articolul de aici / : au ajuns bețivani, curvari, drogați, scandalagii etc, unii chiar fac avorturi că nu își mai pot pierde mântuirea. Sub influența ereziei nimicitoare, starea lor de pe urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi.

Învățăturile dracilor că odată mântuit pe veci mântuit, care formează baza doctrinară (falsă) comună a lor, au ucis sufletele celor intrați numai prin credința fără fapte vrednice de pocăință, pe calea mântuirii.

Nu ucideți sufletele chemate la pocăință cu învățătura dracilor, pentru că dacă o faceți, le pierdeți lor veșnicia fericită , dar o pierdeți și pe a voastră!

Reclame

În lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel

Pentru că (în articolele precedente) a fost vorba despre un text din Filipeni 3, să vedem versetul 16

Filipeni 3.16 Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel (altă traducere să umblăm după aceeaşi regulă şi să fim cu acelaşi gând)

16 Dar acele lucruri care formează baza noastră doctrinară comună, (trebuie) să producă în noi acelaşi mod de viaţă (traducerea BVA).

După instaurarea comunismului, zeci de ani baptiștii din România au fost arminiști (au renunțat la ”nuanța” de calvinism, cea cu alegerea), credeau că mântuirea prin har trebuie dusă până la capăt, ca să nu se piardă. Dar și calviniștii (inteligenți) responsabili susțin că credința este moartă fără fapte, deci dacă nu este trăită practic (cu fapte, roade vrednice de pocăință), aceea nu este mântuire.

(Doar fanaticii mai propovăduiesc mântuirea prin alegerea obligatorie, pe moment pentru veci, că nu mai scapi, cunoscută și ca odată mântuit pe veci mântuit. Cei inteligenți, care au văzut că produce victime, au renunțat la alegerea obligatorie și la mântuirea orice ar face cei care se cred mântuiți).

Baza noastră doctrinară comună este faptul că mântuirea trebuie trăită practic, cu fapte (roade vrednice de pocăință), pentru că numai așa vom ajunge la destinația fericită!

Mântuirea la timpul prezent

Apostolul Pavel nu credea că este mântuit pe veci și atât, ci alerga spre țintă, spre veșnicia fericită.

Filipeni 3
10  să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi – nu seamănă cu mântuirea ușuratică, prin alegerea arbitrară și ”suverană”, că te-ai mântuit și gata, pentru veci
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Credința și faptele merg împreună

https://crestiniiazi.wordpress.com/credinta-fapte/

Spicuiesc de acolo:

”Concluzie . Mântuirea este prin harul lui Dumnezeu , prin credinţa , dar o credinţa vie validată prin fapte,nu una doar teoretică .
Credinţa nu poate înlocui faptele, credinţa şi faptele merg împreuna nu se exclud reciproc.
Unul din punctele vulnerabile al protestantismului este dezinteresul (dispreţul) multora pentru a face fapte bune pe motiv că acestea nu sunt esenţiale pentru mântuire. Mântuirea este prin credință ,dar judecata este după fapte. ..simplu .(Matei 25).

Crestinii evanghelici de occident ,SUA etc, sustin preponderent doctrina calvinista in timp ce evanghelicii din Europa de est sustin arminianismul sau o varianta combinata.
Daca facem o analiza logica si realista a celor doua dotrine putem trage concluzia ca armianismul este mai aproape de o interpretare corecta a Scripturii.
Teoria calvinista a predestinarii ,respectiv ca unii sunt alesi pentru mantuire altii nu ,naste firesc urmatoarea intrebare . De unde sa stiu eu daca sunt printe cei alesi ?
Raspunsul adeptilor calvinismului este : Daca esti printe cei alesi ,in primul rand vei simti o chemare pentru a-l urma pe Hristos ,apoi vei avea dorinta continua de a te sfinti etc.
Sa fim realisti . Se vede aceasta peseverenta permanenta pentru pocainta si sfintire in bisericile protestante calviniste ?
Teoria ca teoria …dar practica ne omoara…(spune un proverb )
Avem suficiente exemple in Scriptura care contrazic multe din teoriile calviniste enuntate anterior.
Cateva exemple : 1 Timotei 3-4 : Lucru acesta este bun si bine primit inaintea ,Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostiinta adevarului”. Deci TOTI nu doar unii…
Dar…practica ne demonstreaza ca…
Matei 20:16 “Multi sunt chemati putini sunt alesi “.
Nu toti care sunt chemati , vor ramane pe cale, unii vor cadea .
2 Petru 2:20-22 “Intradevar dupa ce au scapat de intinaciunile lumii prin cunosterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos se incurca iarasi si sunt biruiti de ele ,starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai”…..
Apostolul Pavel confirma aceiasi realitate in 1 Corinteni 5:9-13
” Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela”.

Nu toti chemati vor reusi sa se ridice la standardele chemarii lui Dumnezeu :
Ev. dupa Matei cap . 25:46
Atunci cum ramane cu predestinarea ,odata mantuit pentru todeauna mantuit?
Teoria care nu se confirma prin practica ……se infirma sigura. ”

Credința mântuitoare

Filipeni 3
1 Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul.
Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos – unii se miră că repet aceleași lucruri
7 Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos
9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea – nu seamănă cu mântuirea ușuratică, numai prin credință, pe moment, pentru veci!, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus – am intrat pe calea mântuirii numai prin credință (mântuirea la trecut) ca să umblăm practic pe ea (mântuirea trăită la prezent), până la mântuirea finală viitoare. / Vedeți categoria Timpurile mântuirii / .
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă – nu avea impresia că este mântuit pe veci (odată mântuit pe veci mântuit) fără roade vrednice de pocăință; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
16 Dar, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai Crucii (Jertfei) lui Hristos – lupii răpitori care propovăduiesc mântuirea pe veci și care ucid suflete intrate pe calea mântuirii, cu erezia lor nimicitoare!
19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ – odată mântuit poți face orice, că nu există cădere din har
20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri – a celor care își duc mântuirea lor până la capăt, în veșnicia fericită, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.
21 El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.

versetul 9 … neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – vedem în Biblie, ca și în acest text, că se referă la credința trăită practic, aceasta este credința mântuitoare.

Mântuirea prea simplificată este doar teoretică (în imaginație)

Nu am găsit nici un indiciu (că de dovadă nici nu poate fi vorba) că liderii Reformei protestante să fi dat oamenilor o mântuire ușoară (cu sensul de ușuratică). Dimpotrivă, seriozitatea umblării lor i-a făcut ca mai degrabă să îi oblige pe protestanți să fie cât mai serioși, fiecare în umblarea lui, nici vorbă că doar ești mântuit și gata.

Reiau comentariul anterior: si atunci ce facem cu vorbele apostolului Pavel care spune ca faptele noastre sunt ca o carpa murdara inaintea luiDumnezeu..deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte…cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie

Se face o confuzie: sunt confundate faptele celor aleși care trăiau în neascultare de Dumnezeu (au fost aleși degeaba, că alegerea fără ascultarea lor practică nu i-a mântuit!) cu roadele vrednice de pocăință. Harul ne ajută să facem ce nu au reușit cei din vechime, să umblăm cu Domnul. Prin har avem îndreptățirea, ca să umblăm în har până la capăt, practic, cu faptele noastre bune (nu numai teoretic). Prin simplificarea mântuirii, unii au ajuns la mântuirea că doar dau din gură că sunt mântuiți pe veci, dar, conform Bibliei, asta nu este mântuire!

Și dacă tot a venit vorba despre apostolul Pavel, să ne amintim că în Biblie (insuflată de Dumnezeu) acesta ne spune:

Filipeni 3.12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc – nu seamănă cu mântuirea pe veci, că nu mai scapi!

Fanaticii, ca să găsească o acoperire biblică (acoperire care este falsă) pentru învățăturile pe care și le-au dat singuri, după placul lor, i-au pus în gura apostolului Pavel vorbe pe care nici nu le-a spus, nici nu sunt în spiritul Noului Testament (credința ne învață și ne ajută să intrăm și să mergem pe cale, până la țintă, nu să nu facem nimic).

Confuzia celor ”mântuiți pe veci” despre fapte și mântuirea prin credința teoretică

La articolul din linkul de aici, cineva a dat un comentariu:
si atunci ce facem cu vorbele apostolului Pavel care spune ca faptele noastre sunt ca o carpa murdara inaintea luiDumnezeu..deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte…cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie

În altă parte, la un alt articol, pe un alt sait, am găsit un comentariu despre faptele bune:
Isaia 64
6 Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.
7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine: de aceea ne-ai ascuns faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.
Dumnezeu socotește o cârpă mânjită doar faptele bune ale celor care trăiesc continuu în păcat. Citiți atent acel capitol. Versetul 7 spune că nu era nimeni care să cheme Numele Domnului între ei. Isaia a trăit înainte ca să fie pustiit Ierusalimul și nici nu a apucat să vadă acest eveniment, dar el l-a văzut prin Duhul în viitor. Iar după ce a văzut pustiirea Ierusalimului, a deplâns poporul pentru păcatul în care trăia și de care știa că nu se va lăsa.

Se vede că cel care a dat comentariul de sus confundă faptele celor din poporul ales din vechime (când au luat-o razna și a fost mânia lui Dumnezeu peste ei) cu faptele bune rânduite mai dinainte ca să umblăm în ele!

deci har cu fapte ..asa zici… Biblia ne spune că credința teoretică (fără fapte) nu mântuie Iacov 2.17. Harul fără fapte este bazat pe credința dracilor. I-a mântuit? Iacov 2.19

har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte… Și pe vremea Domnului Isus au existat unii care se pretindeau mântuiți pe veci numai prin apartenență (cei aleși), numai prin credință, numai prin har, fără fapte:
Matei 3 / vedeți aici articol despre cei numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere” /
7 le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – ghinion.
11 Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”
Voi veți avea tupeul să vă prezentați înaintea lui Dumnezeu ca ”pui de vipere”? 

Apocalipsa (Revelații) 20
11 am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui – nu după vrăjeala că mântuirea este pe veci, numai prin har și har, numai prin credință etc.

tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie
Matei 3 (capitolul despre cei mântuiți numai prin har) ne arată și chiar ne garantează unde va fi sfârșitul celor care se cred mântuiți și atât, pe veci (cu credința numai teoretică):
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – în focul veșnic.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Doctrina îndreptățirii

Am găsit un articol despre doctrina îndreptățirii, în care sunt arătate și unele minciuni ale fanaticilor cu mântuirea pe veci:

https://mihaisarbu.wordpress.com/2010/07/05/sola-fide-si-protestanti-vs-catolici-despre-doctrina-indreptatirii/

Harul curvinist al mântuiților pe veci (punctele TULIP)

Harul arminist ne învață să facem ceva:

Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

În contrast cu acesta, ”harul” fanatic și curvinist îi învață pe cei care se pretind mântuiți pe veci că satana i-a ales la facerea lumii (în suveranitate arbitrară), i-a mântuit cu de-a sila (a mers harul irezistibil peste ei) și ei nu își mai pot pierde mântuirea orice ar face (pentru că au fost aleși). Este evident că dumnezeul lor este satana / vedeți articolul / , pentru că numai satana îi poate înșela pe oamenii naivi că există mântuire fără pocăință!

Harul fanaticilor. Unii mai reduși mintal, inculți (crescuți la coada vacii) au auzit de punctele TULIP și le-au crezut și le păzesc, în fanatismul lor. Nu am văzut decât dereglați mintal care să propovăduiască așa ceva. Arminius a combătut învățăturile acestea cu câteva sute de ani în urmă, pentru că a văzut că sunt blasfemiatoare (implică existența unui Dumnezeu monstruos, care i-a ales doar pe unii, pe ceilalți nu i-a vrut). Au mai fost baptiști care le-au crezut (li s-au părut inteligente la început), dar după ce le-au gândit au văzut că sunt minciuni și blasfemii (Dumnezeu este un monstru, pentru că îi va arde în focul veșnic pe cei mai mulți, fără să îi întrebe măcar și pe care El nu i-a vrut la mântuire). Iar când au aflat că unii care se cred mântuiți pe veci au făcut orice, au renunțat și la mântuirea pe veci. Punctele TULIP sunt ușor de combătut și pentru că încep cu o minciună: Dumnezeu îi vrea mântuiți numai pe unii – se opune versetului de mai sus.

Harul curvinist. Am cunoscut din cei care se credeau mântuiți pe veci (odată mântuiți pe veci mântuiți) și care au făcut orice (credeau că mântuirea nu se poate pierde) și starea lor a ajuns mai rea decât cea dintâi (vedeți în linkul de mai sus, am pus la comentariile acelui articol). Cei care trăiesc Doctrinele harului (ale dracilor sunt, că ale dracilor învățături le propovăduiesc) ajung mai răi decât cei din lume. Ei trăiesc mântuirea numai prin credință, fără fapte și nu știu (nu îi interesează ce spune Biblia) că pe înaintașii lor, Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere (și aceia au vrut să fie mântuiți, dar fără pocăință). Iar de la mântuirea fără fapte, unii ajung la mântuirea cu fapte vrednice de satana, tatăl minciunilor și al ereziilor nimicitoare. Dacă poți face orice (că nu îți mai poți pierde mântuirea), de ce să nu faci orice? Și unii fac orice!

Aveți grijă cei care, de bună credință, ați primit și crezut învățătura că mântuirea nu se poate pierde, că unii fac orice (mântuiți pe veci) și tocmai învățătura că mântuirea nu se poate pierde îi face să își piardă mântuirea. Ați primit și propovăduit și altora aceste învățături pentru că nu ați știut ce produc.

Veți sta în fața lui Dumnezeu la Judecată împreună cu sufletele pe care le-ați ucis propovăduind învățături care vi s-au părut (pe moment) corecte. Aceasta nu este mântuire! Nu veți fi cu Domnul în veșnicie, ci cu sufletele ucise de această învățătură!

Harul arminist

Mântuirea sub Legea veche (dată lui Moise): oamenii au trebuit să țină perfect Legea cu ritualurile ei. Iertarea era obținută prin jertfirea animalelor și păsărilor. Jertfele trebuiau repetate de fiecare dată când aveau nevoie de iertare. Întotdeauna, umblarea cu satana a atras blestemul mâniei lui Dumnezeu, iar umblarea cu Dumnezeu a atras binecuvântări materiale. Dumnezeu i-a lăsat să aleagă. Întotdeauna, Dumnezeu a cinstit alegerea lor fericită! Din cauza lipsei Duhului Sfânt care să îi călăuzească, o luau rezna destul de des și de mult. Legea a trebuit să fie ținută perfect, călcarea unei singure porunci invalida ținerea celorlalte. Oamenii nu au avut ajutor de sus în ținerea Legii vechi (Duhul Sfânt nu a fost dat atunci, decât punctual câte unui proroc) și au falimentat. Acum știm că Legea veche a fost dată ca oamenii să se convingă că nu s-au putut mântui singuri, din cauza firii pământești. Așa că a fost dată Legea nouă.

În religia baptistă (așa cum am primit-o), intrarea pe calea mântuirii (iertarea trecutului) și orice iertare viitoare necesară este numai prin har, numai prin credința în Jertfa Domnului Isus, fără ca credincioșii să trebuiască să facă penitențe, să își plătească iertarea. Justificarea, îndreptățirea inițială în fața lui Dumnezeu este numai prin credință, fără fapte. Am fost grațiați prin har, ca să umblăm în har. Prețul plătit a fost suficient!

Efeseni 2.8 Căci prin har aţi fost mântuiţi (mântuirea la trecut, se referă la iertarea a ceea ce a fost, la intrarea pe calea mântuirii), prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Dar îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu prin credință trebuie urmată de umblarea cu Domnul, cu faptele noastre (vedeți aici că Biblia ne cere fapte). Biblia ne spune că fără fapte nu există mântuire. Baptiștii îi chemau pe oameni la pocăință, nu la mântuire (că de mântuirea noastră poartă Dumnezeu de grijă). Am intrat pe calea mântuirii ca să umblăm cu Domnul până la capăt, în veșnicia fericită. Ne-a fost dat Duhul Sfânt, care ne ajută să umblăm cu Domnul, adică să facem ceea ce nu au reușit cei care erau sub Legea veche. Am intrat în har (mântuirea la trecut) ca, în har să umblăm cu Domnul, cu ajutorul Duhului Sfânt (mântuirea la prezent), pentru că doar așa vom ajunge sigur la mântuirea viitoare.
Nici vorbă să existe în Biblie ceva care să încurajeze credința în mântuirea ușuratică, pe moment, pentru veci.

Drag prieten care cânți – poezie de Costache Ioanid

Am găsit o poezie bazată pe textul din Matei 25.3-40 și pe care v-o arat și vouă:

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!

Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ca vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acuma haina ta
cât îi rupt veşmântul;
că-n cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum, când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
„Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!”

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

Unde vor fi mântuiții pe veci (cu mântuirea ușoară) în veșnicie

Viitorul Judecător însuși ne spune cum va judeca la Judecata viitoare:
Matei 25
41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
42 Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”
44 Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
45 Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi (adică cei îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin faptele lor, făcute rămânând în har, până la capăt) vor merge în viaţa veşnică.”

Nu mă refer la cei care cer fapte, că altfel nu există mântuire reală (valabilă), ci la cei care stăruie în fanatismele lor cu mântuirea ușoară (ușuratică), fără să plătești prețul pentru mântuirea ta. Unii aud că odată mântuiți sunt pe veci mântuiți și cred că, dacă nu își mai pot pierde mântuirea, pot face orice. Dacă Dumnezeu te-a ales (cu alegerea arbitrară dar obligatorie), nu trebuie fapte de pocăință și nu mai trebuie să faci nimic, pe veci. Sau dacă știi sigur că oricum (orice ai face) ești mântuit pe veci, ce mai contează că faci fapte rele? Această erezie îi afectează mai tare pe cei care nu vor să umble cu Domnul pe calea mântuirii (ci vor doar mântuire fără pocăință, ca cei numiți de Ioan botezătorul ”pui de vipere”), care se uită înapoi la lumea din care au ieșit și ar vrea să fie ca lumea, să facă orice.

Nu le spuneți oamenilor despre mântuirea care nu se poate pierde (pe veci), pentru că unii vor ajunge așa: versetul 41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! 42-45 Căci n-ați făcut nimic.

Unde vor fi arminiștii în veșnicie

Domnul Isus ne spune cum va fi Judecata viitoare:
Matei 25
31 Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui – criteriul de selecție sunt faptele fiecăruia. Faptele noastre decid dacă suntem oi sau capre. Faptele noastre ne decid veșnicia.
34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
35 Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;
36 am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” – îndreptățirea înaintea lui Dumnezeu prin fapte
37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39 Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

Am intat numai prin har pe calea pocăinței, ca să rămânem în har și să umblăm cu Domnul până la capăt, cu ajutorul Duhului Sfânt.

În acest text, chiar viitorul Judecător ne spune după ce vom fi judecați: după faptele noastre! Nicăieri în Biblie nu se vorbește despre mântuire (ușuratică) numai pe moment, pe veci și atât. Vedem (cum ni se spune și în Apocalipsa 20.11-13) că după faptele noastre vom fi judecați, cu faptele noastre vom sta înaintea lui Dumnezeu!

Pilda talanților – cel cu Doctrinele harului (suveranitatea arbitrară) și-a ratat veșnicia!

Pilda talanţilor
Matei 25
14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său era ”mântuit pe veci numai prin har, numai prin credință (teoretică)”, de ce să mai facă ceva?
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala – toți erau intrați pe calea mântuirii (erau considerați robii Stăpânului, au primit talanții ca să îi folosească pentru Stăpân. Dumnezeu cere slujire alor Lui, nu celor din lume!). Stâpânul va cere socoteală de faptele noastre de pocăință, nu doar de credința noastră teoretică (nemanifestată practic, în viețile noastre).
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” – era arminist pentru că și-a lucrat (rodit) mântuirea și și-a dus-o până la capăt!
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.” – încă un arminist
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat – ca cei care zic de suveranitatea arbitrară ”harul suveran”, Doctrinele dracilor (a căror învățături le propovăduiesc) că numai pe ei Dumnezeu i-a ales să fie mântuiți (monstrul numit Dumnezeu / vedeți articolul / nu i-a vrut și pe ceilalți să fie mântuiți) și sunt mântuiți pe veci
25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!” – nu a vrut să facă nimic, nici măcar cu acel singur talant pe care l-a primit!
Ce i-a spus Stăpânul celui care se credea mântuit într-un moment, pentru veci (nu vreți să ajungeți așa în veșnicie):
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! – se credea ”mântuit pe veci”, de ce să mai facă ceva?
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – vedem unde l-a făcut să ajungă (în veșnicie) erezia mântuirii ușuratice, pe veci!

Vă rog să nu le ziceți celor veniți la pocăință (că la pocăință ar fi trebuit să vină, nu la mântuire, că de mântuirea noastră poartă Dumnezeu de grijă) despre mântuirea ușuratică, numai prin har (harul ieftin), numai prin credință (fără fapte), pe veci, pentru că unii nu vor face nimic, alții vor face mai repede fapte rele (datorită mântuirii pe veci care pretindeți că le este asigurată), dar fără pocăință și fapte vrednice de ea, nu există mântuire!

Vedeți aici articolul despre rodirea mântuirii, în categoria Timpurile mântuirii.

Pilda celor zece fecioare: mântuirea care se pierde

Pilda celor zece fecioare
Matei 25
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui – toate au intrat pe calea mântuirii.
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – care simbolizează roadele nostre vrednice de pocăință, adică au vrut mântuire dar fără fapte, mântuire ușuratică pe veci;
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase și-au trăit practic credința lor, umblând pe calea mântuirii, până la capăt (în așteptarea Mirelui).
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” – nu le-a fost de folos credința lor numai teoretică!
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” – le-a cunoscut când au intrat pe calea mântuirii, dar și-au pierdut mântuirea lor numai teoretică, numai prin har, numai prin credință, pe veci. De ce le-a spus că nu le cunoaște? Pentru că dacă îți pierzi mântuirea pe căi străine, este ca și când nici măcar nu ai fi avut-o.
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – asemeni celor numiți de Ioan Botezătorul pui de vipere, și acestea au crezut că sunt mântuite pe veci, fără fapte, fără să facă nimic, numai prin har, numai prin credință. Au vrut să fie mântuite, dar fără pocăință! Au vrut degeaba.

În pilda aceasta, Domnul Isus (arminist convins) ne spune că nu există mântuire viitoare (finală, la urmă) fără pocăința dusă până la capăt!

Credința dracilor (numai teoretică) nu îi mântuie!

Iacov 2.19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și nu sunt mântuiți prin credința lor doar teoretică!

În Biblie ni se cer roade, fapte vrednice de pocăință. Fără pocăință nu există mântuire!

Nu îi asigurați pe oameni de mântuirea lor pe veci (că sunt obligați să fie mântuiți, că s-au predestinat pe veci), pentru că unii vor trage concluzia că nu mai trebuie să facă nimic, să umble cu Domnul pe calea mântuirii, iar această credință numai teoretică nu îi mântuie! Și dracii cred și se înfioară – și nu sunt mântuiți.