Răspund fratelui Nelu

Faptele apostolilor 20
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor.

Mai demult fratele Nelu mi-a pus un video aici, unde era vorba despre un lup răpitor, cu o propovăduire a aceluia despre momentul de după Învierea Domnului, când primii ucenici au stat adunați laolaltă și încuiați de frica iudeilor și le-a apărut Domnul. (Vorbesc în general împotriva învățăturilor dracilor, prin care demonii încearcă să piardă suflete intrate pe calea pocăinței, indiferent de cine ar fi propovăduite ele).

Am așteptat ca să răspund după Paști, dar nu am mai vrut să murdăresc Sărbătoarea Învierii Domnului (și răscumpărarea noastră) cu mizeria de propovăduire a lupului răpitor, care pierde sufletele adepților cu învățătura mântuirii ușuratice, numai prin credința dracilor. Așa că răspund acum, dar nu pun videoclipul respectiv, ca să nu murdăresc sufletele oamenilor cu propovăduirea lupului satanei, care a venit de mai multe ori din America ca să orăvească sufletele celor intrați pe calea pocăinței cu erezia nimicitoare că ești deja mântuit pe veci numai prin datul din gură (cu Sola fide).

Am dat clic pe sărite și am ajuns chiar (pe la min.30) unde falsul profet își lăuda mântuirea ușuratică, fără fapte, pe veci. După roadele (produsele) lor îi veți cunoaște, ne spune Domnul Isus (viitorul Judecător, care va judeca după fapte). Așa că dacă este vorba despre erezie, să vedem ce a produs aceasta pe unde a ajuns (fiind răspândită și de acest lup răpitor, prin care satana nu cruță turma Domnului):

Cum ar fi fost dacă primii ucenici ai Domnului ar fi învățat, primit și trăit erezia nimicitoare, învățătura dracilor, cum L-ar fi întâmpinat pe Mirele (este important de știut că așa Îl așteaptă și acum unii care se cred pe deplin asigurați în Cristos):

  • pe doi ucenici ai satanei (de la care vine această erezie) i-a găsit Domnul în comă alcoolică, zăcând împrăștiați unul peste altul (dacă și când își vor reveni, vor da slavă Domnului cu Soli Deo gloria lăi lăi hâc)
  • alți doi s-au dus la curve (era o ieftinire și nu au fost proști să piardă ocazia, și cum nu există cădere din har, nu au avut ce pierde, pentru că și-au luat și harul după ei, Sola gratia) – / am pus aici articol despre aceasta /
  •   alții s-au făcut homosexuali, pentru că nu își pierd mântuirea, /  vedeți articol /
  • alții și-au dat seama că sunt femei și s-au făcut lesbiene / vedeți aici ce fac / și / aici / și s-au măritat între ei, pardon, ele.
  • unul s-a spânzurat la intrare, dar măcar nu și-a pierdut mântuirea (era nebun, i-a luat satana mințile cu doctrinele dracilor), ca un prieten al propovăduitorului satanei, care a făcut la fel (câți ca el …) / vedeți articolul din primul link de sus / .

Lupii răpitori care ucid sufletele intrate pe calea Domnului, trăiesc cu impresia că ei și adepții lor (care au luat-o razna și au ajuns mai răi decât au fost la început) au fost deja mântuiți pe veci și nu vor mai merge la Judecată, pentru că au trecut din moarte la viață (și nu se mai pot întoarce în moarte, orice ar face, oricât ar umbla cu demonii, cu care în realitate vor ajunge în veșnicia chinuitoare).

Și lupii răpitori care L-au răstignit pe Domnul a doua oară și i-au învățat și pe alții să Îl răstignească pentru ei, Îl vor vedea ca Judecător!

Cu cât mai aspră va fi pedeapsa veșnică … (V-o promite Împăratul, în Evrei 10.26-31)

Reclame

Dumnezeu ne-a introdus pe calea mântuirii PENTRU CA apoi noi să ne facem moștenitori ai vieții veșnice, cu ajutor de sus

Tit 3
4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni! – de folos pentru ca să fie mântuiți la urmă!
   Din nou despre falsificarea mesajului Bibliei, prin extragerea lor din context: dacă suntem deja mântuiți pe veci, nu prin fapte, nu mai contează nimic.
   Am fost mântuiți se referă la intrarea în procesul mântuirii, pe calea mântuirii, prin îndurarea lui Dumnezeu și ca urmare a faptului că am răspuns chemării lui Dumnezeu. Iertarea trecutului, minunea nașterii din nou (a regenerării) și înoirea preocupărilor spre lucrurile Împărăției au fost numai intrarea în procesul mântuirii. Versetul 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui (după ce am intrat în procesul de mântuire, cu mult ajutor de sus), să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice – adică să continuăm să umblăm cu Domnul, practic, prin faptele noastre și cu ajutor de sus. Nu ni se spune că după ce am primit mântuirea putem face orice, că suntem pe deplin asigurați în Cristos chiar umblând cu demonii!
   Nu am intrat pe calea mântuirii (în har) ca să umblăm cu demonii, ci pentru ca să ne facem moștenitori ai vieții veșnice. Așa cum am mai spus, conform Bibliei, harul este ajutorul dat de sus ca să intrăm în procesul de mântuire și să putem umbla până la capăt cu Domnul, pentru că numai așa vom ajunge să moștenim, în final, viața veșnică!

Mântuirea o vei obține doar ca sfârșit al umblării prin faptele Legii harului, cu Domnul!

Evrei 1.14 Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? – ni se prezintă mântuirea viitoare ( am prezentat aici timpurile mântuirii ), ca sfârșit al credinței trăită practic / vedeți 1 Petru 1 / , prin fapte (pentru că doar aceea va duce la mântuirea viitoare, ni se spune în / Iacov 2 / ).

Și în acest verset, ca și în alte texte, ni se prezintă mântuirea ca sfârșit al umblării cu Domnul, în credința pusă în practică, prin faptele noastre (roadele vrednice de pocăință).

Nu există în Noul Testament mântuirea ușuratică, pe moment și ești asigurat pe veci, că nu se mai poate pierde (nu este cădere din har). Ni se prezintă mântuirea ca în Vechiul Testament (sub vechea Lege), prin umblare cu Domnul, prin faptele noastre, dar cu diferența că acum avem mare ajutor de sus – Dumnezeu a făcut și face o parte importantă în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, în acest proces de mântuire.

Mântuirea nu o obții ca început al credinței (aceea este numai intrarea în procesul de mântuire), ci ca sfârșit al umblării cu Domnul (dacă ajungi la capătul procesului, așa cum apostolul Pavel spera că va ajunge să primească Premiul veșniciei fericite).

Dumnezeu nu Se schimbă și îi cunoaște pe ai Lui după transformarea lor

Evrei 2
1 De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.

Și dacă am fi depărtați de Evanghelia mântuirii prin umblarea până la capăt în har, prin faptele noastre, ce am pierde, mântuirea? Cei care se pretind mântuiți pe veci nu o pot pierde (cred ei) – și așa se face relativizarea Bibliei, a Legii harului, care devine o șmecherie bună pentru obținut mântuirea ușuratică și apoi nici nu mai contează ce faci.

Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit (neclintit, adică fără schimbare, extrem de stabil, fără urmă de transformare) – seamănă cu:

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită (neclintită), având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

Dumnezeu nu Se schimbă și nu și-a modificat pretențiile pentru mântuire (fiind drept, nici nu avea cum, Dumnezeu nu este bătut de vânt): umblarea cu Dumnezeu prin faptele Legii noi (ritualurile ei) nu a fost anulată, ci înlocuită cu umblarea cu Domnul prin faptele cerute obligatoriu de Legea harului (care fiind Lege, are pretențiile corespunzătoare). Procesul de mântuire se desfășoară cu ajutor de sus și trebuie dus până la capăt.

După ce îi cunoaște Dumnezeu pe cei care sunt ai Lui (și vor fi cu El, dacă vor umbla până la capăt)? Nu după superficialitatea mântuirii pe veci, într-un moment și atât, ci după transformarea minții (spre lucrurile Împărăției de sus), a preocupărilor, ceea ce duce la transformarea conținutului, cu ajutorul Duhului Sfânt (nici nu se poate altfel).

Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele – pentru că dacă suntem îndepărtați de ele, revenim la lume (prin conținut). După conținutul lumesc îi recunoaște cel viclean pe cei care sunt (și vor fi în veșnicie) ai lui.

Cum vom scăpa noi, dacă nu răspundem chemării la pocăință?

Evrei 2.3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o

Se vede că oamenii TREBUIE să răspundă chemării lui Dumnezeu, ofertei de a se împăca cu Dumnezeu, deci au voința liberă! Cei care răspund, intră pe calea mântuirii (în proces de mântuire).

Nici vorbă să fie reale Doctrinele dracilor (numite fals ale harului, ușuratic și ieftin care dă mântuirea obligatorie numai pentru unii, cei puțini aleși), prin care s-a încercat să se dea o impresie de realism mântuirii pe veci, că oamenii sunt așa căzuți, încât sunt ca niște legume și nu mai pot răspunde chemării lui Dumnezeu, nu mai au voința liberă. Biblia se opune (și aici) punctelor T.U.L.I.P., care ne arată un Dumnezeu monstruos, care i-a mântuit obligatoriu doar pe cei puțini și nu i-a vrut mântuiți pe fraierii cei mulți (dă-i încolo de fraieri). Noi, arminiștii, nu vrem să ne ”mântuie” pe moment un monstru cu caracterul lui Jack Spintecătorul: să vrei să umbli cu Domnul, să faci fapte bune (roade vrednice de pocăința ta), dar când ajungi la Judecată, monstrul să zică: Fraiere, nu te-am ales! ”Mântuire așa de mare” nu se referă la mântuirea ușuratică, doar prin datul din gură cu vorbe mari, dar goale și fără rost, ci la măreția umblării prin faptele noii Legi, în har, cu Domnul până la capăt, până vei ajunge la destinația fericită!

Dacă nu ții Legea harului, cine te va mântui?!

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Am mai arătat că după jertfirea Domnului Isus s-a făcut trecerea de la ritualurile (faptele) Legii vechi la faptele (roadele vrednice de pocăință) care sunt cerințele noii Legi, a harului care te ajută să umbli cu Domnul (dacă vrei), de la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin ritualuri la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele Legii noi. Unii ar vrea să ne ofere mântuirea ușuratică, că ești mântuit pe moment și gata, că s-a trecut de la ținerea cu seriozitate a Legii lui Moise la ținerea a nimic, că oricum nu mai contează ce faci. Harul mântuirii pe veci poate fi considerat o prostituție religioasă cu demonii, iar harul pentru ei nu este o lege, ci doar ceva ieftin și ușuratic, care dă mântuirea chiar dacă ei umblă cu demonii!

Versetul 29, comparat cu 28, ne spune că înaintea Judecătorului este mai rău să nu ții Legea harului, decât să nu fi ținut Legea veche în vremea ei! Legea harului trebuie ținută după pretențiile ei, altfel cine te va mântui? Credința dracilor, fără fapte?!

Scopul lucrării Domnului Isus în lume

2 Corinteni 5.15 (traducerea BVA) El a murit pentru toţi, astfel încât (pentru ca) cei care trăiesc, să nu mai existe (trăiască) pentru interesele lor, ci să fie dedicaţi scopurilor Celui care a murit şi a înviat pentru ei.

El a murit pentru toți, nu numai pentru câțiva (cei aleși), deci doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P. prin care este arătată ca reală mântuirea pe veci) sunt false, sau minte Biblia (cei care au scris-o, inspirați de Dumnezeu, nu au auzit de mântuirea ușuratică, numai teoretică, pe veci).

Lucrarea Domnului Isus pe pământ, care este parte a harului adevărat (ajutorul dat de sus ca să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final) a fost cu un scop: ca cei născuți din nou de sus să lase lumea cu ale ei și să umble cu Domnul (în har) până la capăt, să trăiască pentru Domnul.

Harul are scopul de a ne ajuta să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final de mânia viitoare. Nu ca să putem umbla cu demonii, că oricum nu avem ce pierde (umbli cu satana crezându-te mântuit numai prin credința dracilor, care nu mântuie, numai prin harul în care nu umbli), fiind pe deplin asigurați în Cristos.

Renunță la orice învățături ale dracilor care te învață că vei ajunge cu Domnul chiar dacă umbli cu demonii! Vei fi cu cei cu care ai umblat, cu cei cărora le-ai slujit, nu cu Domnul.

”Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos”

Filipeni 3
9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – prin trăirea practică, prin fapte a credinței, pentru că numai aceea ajută la mântuire (vedeți Iacov 2 și alte texte).

7 Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos

Am văzut că versetul 9 este folosit ca justificare (falsă) pentru mântuirea ușuratică, pe veci. Zici abracadabra și nu mai scapi, nici să vrei, dar Judecata finală va fi după fapte, nu după ”măreția” vorbealor fără conținut și valoare ale ereziei nimicitoare (că te auto-înșeli cu numai prin …).

Tocmai fiindcă Judecata va fi după faptele lui, apostolul a renunțat la lucrurile din trecut, pentru Cristos.

A renunțat la umblarea în legea veche nu ca să nu pună nimic în loc (crezându-se mântuit pe veci și gata), ci a înlocuit-o cu umblarea (trăirea practică), prin faptele lui vrednice de pocăință, cu Cristos! A înlocuit faptele (ritualurile) Legii vechi cu faptele (roadele vrednice ale) Legii harului!

Nu ni se prezintă în Biblie mântuirea prin datul din gură cu lozincile răsuflate din Evul mediu, ci obligația rămânerii în procesul de mântuire, până la capăt, ca să ajungem în partea fericită a veșniciei!

Unde vedeți în prezentarea acestui proces de mântuire (vedeți și versetele următoare, le-am mai postat în câteva articole) bagheta magică numită harul irezistibil, care mântuire chiar dacă umbli cu satana? Biblia ne spune că dacă aici umbli cu satana, cu satana vei fi în veșnicie, nu cu Domnul (care îi cunoaște pe ai Lui după conținut, nu după evlavia falsă)!

Nu este condamnare (nu va fi) doar pentru cei care trăiesc prin Duhul Sfânt pentru Domnul, prin faptele lor până la capăt

Romani 7
1 Nu ştiţi, fraţilor — vorbesc unor oameni care cunosc Legea (veche) — că Legea (veche) stăpâneşte asupra omului câtă vreme el trăieşte?
2 De pildă, femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea căsătoriei.
3 Dacă deci ajunge a altuia cât încă îi trăieşte bărbatul, se va chema adulteră; dar dacă-i moare bărbatul, este liberă faţă de Lege şi nu mai este adulteră dacă ajunge a altuia.
4 Tot astfel, fraţii mei, şi voi aţi murit faţă de Lege (dată prin Moise) prin trupul lui Hristos, ca să ajungeţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5 Căci pe când eram în firea pământească, patimile păcatelor, date la iveală prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducă rod pentru moarte.
6 Dar acum, am fost dezlegaţi de Lege, fiindcă am murit faţă de ceea ce ne ţinea în robie, ca să slujim prin înnoirea lucrată de Duhul, şi nu prin trăirea veche, după literă.

25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Aşadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

Romani 8
1 Acum dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, [care nu trăiesc potrivit firii pământeşti, ci potrivit Duhului].

Epistola apostolului Pavel (știți, cel cu alergarea pentru Premiul ceresc) către Romani este una dintre cele mai folosite cărți ale Noului Testament ca să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci: am fost robi ai păcatului, dar harul irezistibil și ieftin ne-a mântuit în mod ușuratic pe veci, deci să trăim înapoi cu satana (de la care vine mântuirea ușuratică). În învățăturile care îți zic că harul te-a salvat de Lege ca să poți fi mântuit chiar dacă umbli cu demonii, poți înlocui termenul har cu termenul drac (ale dracilor învățături sunt)!

Dar dacă citești Biblia ca să o înțelegi și să o aplici practic (să o trăiești), îți dai seama că această epistolă are puterea să îi condamne pentru veșnicie pe cei care falsifică mesajul Bibliei pentru mântuirea cu satana, pe veci (vor fi pe veci cu satana): întreagă lucrarea Domnului Isus și faptul că ai ajuns să fii născut din nou de sus și ai primit Duhul Sfânt este ca să te ajute să faci ce nu au putut face cei din vechime, să umbli cu Domnul. După cum scrie în text: ca să aducem rod pentru Dumnezeu, ca să slujim (lui Dumnezeu) prin înnoirea lucrată de Duhul. Intrarea inițială pe calea mântuirii nu a fost pe veci, ci ca apoi să umbli cu Domnul prin faptele tale, cu ajutor de sus, ca să ajungi să fii mântuit la urmă!

Numai pentru cei care, după ce au intrat în har, rămân în har și umblă practic cu Domnul nu este (dacă umblă până la capăt, nu va fi) condamnare!

Esau a renunțat la dreptul lui (spre viitor) pentru nimicurile de acum

Geneza (Facerea) 25
27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edomd.
31 Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Nu-L vinde pe Domnul și partea veșniciei care ți-a fost pregătită pentru nimicurile trecătoare ale acestei lumi!

Ce contează că ți-a fost scris numele în cartea vieții, dacă orice ai face, te crezi deja mântuit pe veci, fără fapte (roade vrednice de pocăință), numai prin credința teoretică, numai prin har dar fără să umbli în har (are prea multe pretenții, Tit 2.11-14), că poți umbla cu satana, fiind asigurat pe veci în Cristos?

Exod 32
30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”
31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
34 Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!

Merită?

Merită să renunți la umblarea cu Domnul practică, prin faptele tale vrednice, pentru o iluzie care te va pierde?

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – nu este vorba despre ”neprihănirea” celor numiți în Biblie pui de vipere (pentru că voiau să fie mântuiți, dar fără transformare, numai prin har, numai prin credința dracilor care nu îi mântuie, fără fapte (roade vrednice), fără să plătească prețul pentru propria mântuire, în umblarea cu Domnul).

Am arătat în articolul precedent că era vorba despre rămânerea în har, după ce a intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire) și apoi alergarea prin fapte, cu Domnul, pentru Premiu. Nu era mântuirea numai pe moment și apoi poți fi fără grijă, că nu mai scapi de mântuire orice ai face, chiar dacă umbli cu demonii (de la care provin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde). Cristos te-a mântuit (prin farmece cu sola fide, sola gratia) chiar dacă umbli cu demonii, fiind pe deplin asigurat în Cristos cu solus Cristus.

Domnul a murit pe cruce pentru tine, ca să poți umbla cu lumea, cu demonii prin păcate, să ajungi mai rău decât ai fost la început și să fii tot mai căzut și să fii asigurat pe veci că ești mântuit?!

Când o învățătură este așa absurdă, renunțați la ea, pentru că este de la satana (înșelarea demonilor). Dacă vine de la satana, la cine va duce? La cel de la care a pornit, la satana, cu demonii în partea rea a veșniciei! Merită să renunți la Cristos și la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele tale (roadele vrednice de pocăință) pentru ”mântuirea” ușuratică dar falsă, pe veci? Merită să îți dai veșnicia fericită pentru o minciună iluzorie?

Dacă nu respecți Legea Harului (cu pretențiile ei de umblare cu fapte cu Domnul) este ca și când nu ai fi respectat Legea veche: nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu, în veșnicie!

Și Legea harului (care este o Lege dată de Dumnezeu, nu iluzionism demonic) trebuie respectată, dacă nu o respecți, este ca și cum nu ai fi respectat Legea veche (în vremea ei): nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu!
Harul nu este iluzionismul ușuratic al mântuirii pe veci!

Cei numiți de Ioan Botezătorul ( vedeți articolul ) pui de vipere nu au putut fi mântuiți numai prin datul din gură cu sola fide, sola gratia – Dumnezeu te va judeca după faptele tale din umblarea ta, nu ascultă datul din gură prin care nimeni nu a ajuns la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie! Știm că Dumnezeu se uită la conținut, mai puțin la etichetă! Am arătat aici ce scrie în Biblie, că Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui după conținut.

Așa că nu mai strâmbați mesajul Noului Testament, ca să pară că erezia nimicitoare (care produce victime) că mântuirea este pe veci (nu se mai poate pierde) ar fi adevărată!

Și să fiu găsit în El – LA FINALUL ALERGĂRII pentru Premiul ceresc

Să vedem din nou despre falsificarea Bibliei (mesajul ei) prin extragerea versetelor din context.

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

S-ar părea că versetul vrea să spună că să nu faci fapte (roade vrednice) pentru mântuirea ta, că ești mântuit pe veci numai dacă dai din gură cu ”numai prin credință” (care este a dracilor, de la care provine învățătura cu mântuirea ușuratică, pe veci și care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2). Dar se făcea trecerea de la ritualurile vechii Legi dată prin Moise la Legea harului, deci la aceasta se referă apostolul, care continuă:

10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
   Aceasta este mântuirea arministă prin fapte în umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Apostolul nu a oferit mântuirea ușuratică în versetul 9, ci făcea trecerea de la prima Lege (a lui Moise) la a doua, Legea harului.
Versetul este Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire / dreptate a mea pe care mi-o dă Legea dată prin Moise, cu care fuseseră obișnuiți de multe generații, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos – numai credința trăită practic, care duce la umblarea cu Domnul, prin faptele noastre contează!, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – ca după îndreptățirea inițială să poți primi Duhul Sfânt, care să te ajute ca în umblarea ta cu Domnul, să îți faci propria îndreptățire prin faptele tale – știm că după fapte vom fi toți judecați, nu după harul ieftin (fals) care pretinde că dă mântuirea ușuratică (dar falsă), cu sola fide, sola gratia și alte superficialități demonice! Vedeți în Iacov 2 că după credința inițială trebuie să faci fapte, pentru mântuirea ta!
şi să fiu găsit în El înseamnă că vrea să rămână până la capăt cu Domnul, cu trăirea practică, prin faptele lui, pentru că numai așa va putea ajunge în partea fericită a veșniciei (și pe baza textului din Filipeni). Nu credea în mântuirea primită pe moment, pentru veci și atât, ci apostolul ne prezintă mântuirea ca un proces, o alergare după reguli, până la capăt, la răsplătirea cu Premiul final, mântuirea viitoare!

Ce alegi? Aici și acum îți alegi locul și starea unde vei fi în veșnicie

Evrei 10
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.
19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.
20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Eu cred că atunci când spune despre cei care se poartă ca vrăjmași ai crucii, se referă la unii dintre frați, pentru că o spune plângând – de frați îi păsa atât de mult. Și dacă se poartă ca cei din lume (vrăjmași ai Crucii), sfârşitul lor va fi pierzarea – vedem că dacă renunți să umbli cu Domnul, vei ajunge cu cei din lume!

Cum să îl urmăm pe apostolul Pavel (versetul 17)? Vedem aici cum:

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Ni se spune în textul de sus să îl urmăm pe Pavel, ca să ajungem la Premiul ceresc; să nu ne întoarcem spre lumea cu păcatele ei, ca să nu ajungem la pierzarea sufletelor (pretinzându-ne fără griji cu mântuirea pe veci). Avem de ales între două căi, una care duce spre fericirea veșnică (umblarea cu Domnul până la capăt), iar cea opusă duce spre chinul veșnic (umblarea cu lumea, chiar dacă păstrezi eticheta de mântuit pe veci).

Cui slujești cu acela vei fi!

Dacă din orice motive renunți la umblarea cu Domnul, îți pierzi mântuirea!

Evrei 10
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34 În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Textul se termină cu pierderea sufletului (a mântuirii), așa cum textul anterior s-a terminat cu versetul 31 cu veșnicia ratată.

Să vedem ce ni se spune după textul cu pierderea mântuirii.

Creștinii ereau îndemnați să nu renunțe la Cristos. Dacă nu au renunțat la umblarea cu Domnul în prigoane, să nu renunțe nici acum.

Apostolul Pavel ne scrie în Filipeni 3 că alerga pentru Premiu. Procesul mântuirii era alergarea practică cu Domnul până la mântuirea finală.

35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire – pentru că vă veți pierde răsplătirea!

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a fost promisveți primi Premiul veșniciei fericite doar după ce ați făcut (practic, prin umblarea voastră cu Domnul, prin faptele voastre) voia lui Dumnezeu, nu doar că v-ați pretins mântuiți pe veci într-un moment și atât!

38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” – am putea crede că dacă dai înapoi, oricum rămâi mântuit (prin har chiar fără să umbli în har cu Domnul)
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului – credința care duce la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie, este doar credința care produce umblare prin fapte cu Domnul, până la capăt, dacă dai înapoi îți vei pierde sufletul!

Dacă nu respecți Legea harului îți pierzi mântuirea!

Am văzut (în articolul anterior) că Dumnezeu nu se schimbă și nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuire. Harul este ajutorul de sus ca să putem umbla cu Domnul, practic, cu faptele noastre, ca să ajungem la destinația fericită, în partea fericită a veșniciei. Harul nu dă mântuirea chiar dacă umbli cu lumea!

Așa putem înțelege ce a vrut să spună în textul cunoscut:

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori – a călcat legământul vechi, făcut de Dumnezeu cu cei din poporul ales, chiar și cu urmașii lor. Acel legământ oferea curățarea prin jertfirea animalelor.

Cum pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat (nici nu au avut cum), și în Legea harului oamenii trebuie să umble cu Domnul, prin faptele lor, ca să ajungă la mântuirea viitoare, dar acum au ajutor de sus. O parte importantă a harului este înlocuirea jertfelor animalelor cu Jertfa Domnului Isus.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? – Harul nu este iluzionismul care să dea mântuirea ușuratică, pe veci, ci ne ajută să umblăm cu Domnul și are pretenții: Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. Ce se întâmplă dacă nu respecți pretențiile Legii harului (care este o lege, ca prima lege, cea dată prin Moise)?

  • (1) 5 De aceea, când intră în lume, Domnul Isus zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
    6 n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
    7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (din același capitol ca textul de sus, unde ni se prezintă venirea pe pământ a Domnului Isus și Jertfa Domnului)
  • (2) 10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
    14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţidacă și cât timp umblă cu Domnul!
  • (3) Cei care au răspuns chemării la pocăință au primit Duhul Sfânt, ca ajutor (harul este acest ajutor) în umblarea cu Domnul (nu în umblarea cu demonii și apoi să dai din gură cu Solus Christus!)
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce
  • va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu (1)
  • va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit (2)
  • va batjocori pe Duhul harului (3)?
Dacă vi se pare că renunțarea la umblarea cu Domnul (dar păstrarea etichetei de sfințenie) va duce la mântuirea finală, vă înșelați!

Evanghelia mântuirii prin fapte (roade vrednice), cu ajutor de sus (acest ajutor este harul)

2 Timotei 3.14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat

Să vedem (la începutul epistolei) de la cine a primit învățătura sănătoasă:

2 Timotei 1
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.

Apostolul Pavel a slujit lui Dumnezeu conform Legii vechi, în care oamenii trebuiau să îndeplinească ritualurile cerute, apoi a trecut la Legea nouă, în care oamenii trebuie să umble cu Domnul, cu faptele lor (în procesul de mântuire) ca să ajungă să fie mântuiți în final.

Prin trecerea de la Legea veche (dată prin Moise) la LEGEA harului, nu s-a făcut trecerea de la faptele Legii vechi (adică de la ritualurile ei) la mântuirea ușuratică, pe veci și apoi nu mai contează ce faci; ci s-a făcut trecerea de la ritualurile (faptele) Legii vechi la umblarea cu Domnul, prin faptele noastre, în Legea harului. Adică de la umblarea practică, cu ritualuri, la umblarea practică, prin faptele noastre.

La care lucruri era sfătuit Timotei să rămână? La învățăturile sănătoase ale umblării cu Domnul, prin faptele lui (roadele vrednice de pocăință); nu există nicăieri în Noul Testament (Noua Lege) învățături ușuratice cu mântuirea numai prin credința dracilor (netrăită practic), numai prin harul în care nu umbli, fără fapte.

Evanghelia apostolului Pavel (și a harului) era evanghelia alergării pentru Premiu!

Îndrumător în alergarea pentru Premiul ceresc!

2 Timotei 3
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus (peste tot în Biblie, este apreciată numai credința trăită practic, pentru că doar aceasta contează).
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Biblia nu dă mântuirea, ci te învață cum să ajungi la ea: după ce ai crezut (și astfel ai intrat pe cale), umblă cu Domnul, cu faptele tale, cu ajutor de sus. Toată Scriptura nu conține erezia mântuirii pe moment pentru veci, ci te învață să umbli cu Domnul, până vei ajunge la mântuirea viitoare (finală).

Biblia nu este o colecție de povești, de care te-ai plictisit, fiind inutile (dacă ești deja mântuit pe veci, nu mai trebuie să respecți nimic), ci este insuflată de Dumnezeu – vedeți textul de mai sus ca să vedeți pentru ce. Versetele 14 și 15 nu dau mântuirea ușuratică (numai prin harul fals, numai prin credința dracilor, care cred dar nu sunt mântuiți), iar versetele 16 și 17 nu sunt opționale (nici să nu aibe rost să le mai citești), ci îți spun că Biblia este de folos ca să te învețe cum să umbli cu Domnul, pentru mântuirea ta.

Filipeni 3
10 să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Biblia este cea mai inutilă carte?!

Câtă plictiseală cu Biblia! S-a schimbat Dumnezeu și acum ai mântuirea ușuratică doar dacă dai din gură cu ”numai prin har” (fără să trebuiască să umbli cu Domnul), ”numai prin credință” (este a dracilor, de la care sunt învățăturile cu mântuirea pe veci). Avem degeaba Vechiul Testament (de după darea Legii), dacă acum mântuirea este cu totul altfel (cu bagheta magică, pe moment și gata, poți face ce vrei). Noul Testament este o colecție de povești și învățături inutile pentru mântuire (dacă oricum ești deja asigurat pe veci). Știți învățăturile Domnului Isus? Nu contează, că poți umbla cu demonii, fiind pe deplin asigurat în Cristos, solus Cristus.

Dacă sunt adevărate ereziile cu mântuirea pe veci, Biblia este cea mai inutilă carte, pentru că conține cele mai inutile învățături (care nu duc la mântuire, pentru că deja ești mântuit fără griji, pe veci).

   Dacă vrei să ajungi la Premiul alergării tale, renunță la învățăturile dracilor și ia Biblia în serios, cât încă mai poți (dacă nu ești suficient de împietrit)!

Cei care nu vor ajunge la mântuirea finală

2 Corinteni 5
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. 

Cei cu mântuirea pe veci schilodesc Biblia, ca să le iasă lor erezia nimicitoare ca părând reală. Oricum, ei se pretind mântuiți deja și nu mai contează ce fac. Cui îi pasă de poveștile Bibliei? Că ei sunt deja mântuiți numai prin harul în care nu umblă, numai prin credința dracilor (scrie în Iacov 2), pe deplin asigurați în Cristos chiar dacă umblă cu satana (după cum îi învață lupii răpitori), nici nu mai merg la Judecata finală, ca fraierii care știu că TREBUIE să umble cu Domnul până la capăt, pentru mântuirea lor.

Cine sunt fraierii? Cei care umblă cu Domnul, în har (cu ajutor de sus) sau cei care au renunțat la Domnul pentru învățăturile dracilor că mântuirea (ușuratică) nu se poate pierde, așa că pot face orice?

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită (neclintită), având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Dumnezeu nu poate fi înșelat ( / vedeți articolul / că Dumnezeu se uită la conținut, nu la datul din gură cu Solus Christus chiar dacă umbli cu cel care te-a înșelat!).

”El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” – numai așa poți ajunge să primești Premiul alergării, mântuirea finală viitoare!

2 Corinteni 5
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

El a murit pentru toţi, nu numai pentru cei puțini, aleși la început – alegerea cu ”harul suveran” a căzut și au căzut în totalitate (chiar de la început) doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P.) care se voiau a fi o dovedire a mântuirii pe veci, și astfel au căzut și învățăturile dracilor (ale harului-fals).

Jertfa Domnului are un scop precis și nu produce efecte decât pentru îndeplinirea acestui scop (El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, vedem cum se realizează aceasta):

El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Dacă nu iei Jertfa în serios, în îndeplinirea scopului pentru care a venit Domnul isus în lume, vei rămâne pe dinafară de mântuire – nu degeaba ni se spune în Evrei că dacă dezactivezi Jertfa Domnului Isus pentru tine, nu mai rămâi cu niciun înlocuitor al ei, care să te poată ajuta.

Ai fost iertat degeaba dacă nu umbli cu Domnul până la capăt

Graţiere – un act de clemenţă sau de renunţare din partea statului la dreptul său de a impune executarea pedepsei, având ca efect faptul că cel condamnat este iertat de executarea pedepsei.
Poate fi condiţionată – când efectele ei sunt subordonate îndeplinirii unei condiţii care, de cele mai multe ori, constă în abţinerea de la săvârşirea de către cel graţiat a vreunei infracţiuni. Dacă nu este respectată condiţia, graţierea se revocă, cel în cauză urmând să execute integral pedeapsa anterior graţiată.   (legeaz.net)

Dacă aici pe pământ, cel care grațiază nu poate fi înșelat, și dacă condamnatul grațiat se întoarce la lucrurile rele, își pierde grațierea, puteți să Îl înșelați pe Dumnezeu cu vrăjeala cu mântuirea pe veci? Așa cum am arătat (și în articolul anterior), Dumnezeu oferă oamenilor iertarea inițială (prin credință), ca aceștia să poată beneficia de ajutor de sus (acesta este harul) ca să umble cu Domnul, pentru că doar așa pot ajunge la mântuirea finală.

Am postat din câteva texte în care ni se prezintă harul ca o Lege care are pretenții care TREBUIE respectate: harul ne învață să o rupem cu păgânătatea (cu lumea și cu lucrurile rele) și să umblăm cu Domnul, harul să stăpânească, Cristos a vrut să își facă un popor al Lui (nu al satanei, că poți face orice, dar mântuirea cu sola gratia, sola fide a dracilor care nu mântuie, nu o mai poți pierde).

Nu ajungi la mântuirea finală (de mânia lui Dumnezeu) dacă te întorci la lucrurile lumii, ci grațierea primită prin har ți se revocă. Merită?

Reconciliat degeaba sau cu folos

Romani 5 (în trad. VRBC)
Roadele justificării
1 Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 prin care am obţinut, în credinţă, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai [atât], ci ne lăudăm în încercări, ştiind că încercarea aduce răbdare,
4 răbdarea virtute (dovedită practic, încercarea trecută cu succes), virtutea speranţă,
5 iar speranţa nu înşală pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6 Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi.
7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
9 Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie,
10 deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui.
11 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea.

Este evident că în versetul 10 ni se prezintă timpurile mântuirii: mântuirea la trecut, intrarea pe calea mântuirii ”am fost reconciliați”, mântuirea la timpul prezent ”prin viața Lui” înseamnă prin umblare cu Domnul, ca Domnul, mântuirea la viitor ”vom fi mântuiți” în final, de mânia viitoare.

După ce am intrat pe cale prin credință, umblăm practic, prin faptele noastre și cu ajutor de sus, ca să ajungem să fim mântuiți în final. Nu ni se prezintă mântuirea doar într-un moment, pe veci.

Versetul 11 reia această temă, prin cuvântul reconciliere. Citez din explicații la traducere: Termenul grec katallagé, în greaca clasică, însemna „schimbare în relaţiile umane”, foarte aproape ca sens de „amnistie”. Este posibil ca, pornind de la faptul istoric al proclamării unei reconcilieri generale de către Caesar la reconstruirea Corintului în anul 44 î.C. (permiţând astfel evreilor, liberţilor, orientalilor şi condamnaţilor să vină să populeze noul oraş), Paul să aplice această imagine acţiunii lui Dumnezeu care ne-a reconciliat prin Cristos.

Cezar a reconstruit un oraș care fusese distrus și ca să aibă cine să îl populeze, a dat o amnistie, dar pentru un scop precis. Este similar cu lucrarea Domnului Isus pentru noi:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – Harul lui Dumnezeu este ajutorul de sus în umblarea noastră și are acest scop precis, Jertfa Domnului Isus funcționează numai pentru acest scop (nu ca să dea mântuirea ușuratică, cu demonii, că nici nu mai contează ce faci)

Romani 5
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare (ți-a fost uitat trecutul) a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa – că ai fost amnistiat înseamnă că fost iertat de trecutul tău și nu mai suporți consecințele veșnice. Dar un condamnat care a fost amnistiat se întoarce la faptele lui rele (de dinaintea iertării), i se va uita că a fost amnistiat și va suporta consecințele și pentru faptele rele vechi, ca și pentru cele noi. De aceea ne spune Biblia să nu fi primit harul în zadar (degeaba, inutil pentru mântuire).
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi – cu scopul să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – nu există mântuire fără fapte, fără umblare cu Domnul până la capăt!

21 după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Numai harul care stăpânește – vedeți mai sus, scris cu roșu – dă viața veșnică!

Harul este ajutorul de sus în procesul mântuirii fiecăruia

Ce este harul? Mântuire pe veci într-un moment sau ajutor de sus ca să umblăm cu Domnul (să facem bine ceea ce nu au reușit să facă perfect cei de sub Legea dată prin Moise), ca să ajungem la mântuirea finală?

Dacă mântuirea ar fi numai așa, că te-a ales Zeul-computer (la facerea lumii), te-a mântuit cu de-a sila și apoi poți face orice, că nu mai scapi din har, Noul Testament ar fi scurt: Ești mântuit (dacă vrei și ai chef, umbli cu Domnul, sau nu, oricum nu contează). Sfârșit.

În textele folosite ca să pară reală mântuirea pe veci, în realitate este combătută Legea veche, cu ritualurile ei (când scrie despre faptele Legii), nu că nu trebuie să umbli cu Domnul, cu faptele tale! Dumnezeu nu ne-ar mai fi dat în Biblie Vechea Lege, dacă schimbarea a fost așa de mare, încât sub har ar fi apărut mântuirea ușuratică, pe veci și atât. Vechiul Testament ar fi cuprins Facerea, eventual o pomenire (scurtă) a Legii vechi și gata.

Dar dacă trebuie să contribui practic la mântuirea ta, umblând cu Domnul cu faptele tale, cu ajutor de sus, are sens să ni se dea Noul Testament (cuprinde cerințele Domnului Isus pentru mântuirea fiecăruia și exemplele celor care au umblat cu Domnul, primii ucenici) și Vechiul Testament (cerințele lui Dumnezeu ca oamenii să îndeplinească perfect ritualurile, pentru mântuire).

Mântuirea este un proces, o alergare cu Domnul pentru Premiul ceresc, dacă ajungi la destinație. Diferența față de vechea Lege este faptul că acum avem ajutor de sus: HARul. Harul nu este iluzionismul care dă mântuirea pe veci, ci este ajutorul de sus în propriul proces de mântuire al fiecăruia.

Harul nu ne dă mântuirea ușuratică, pe veci și nu mai scapi nici să vrei, ci are cerințe (ca ale Legii vechi): ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. În orice învățături în care ”harul” îți dă mântuirea ușuratică, poți înlocui termenul har cu drac, că ale dracilor învățături sunt!

Harul: ajutor în procesul continuu al mântuirii sau bagheta magică care dă mântuirea definitivă, pe loc și apoi poți umbla cu demonii?

Efeseni 2
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni – este numai intrarea pe calea mântuirii, care trebuie urmată de alergarea pentru Premiul final.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Pare că harul este o baghetă magică care dă mântuirea într-un moment, pe veci și nu mai scapi. Așa să fie? Textul continuă cu faptele bune – au ele importanță, sunt obligatorii pentru mântuire, sau nu contează ce faci (cu lumea) dacă ești mântuit pe veci?

Să vedem începutul capitolului:
1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Domnul puterii văzduhului, a duhului lucrează acum în fiii neascultării – nu în fii necredinței! Fără să umbli cu Domnul, în ascultare de Domnul, te întorci sub puterea celui viclean. Versetul 3 ne învață că oamenii sunt cunoscuți de Dumnezeu după faptele lor, după trăirea lor, nu după etichetă! Dacă faci faptele firii, te întorci sub stăpânirea celui rău și sub mânia lui Dumnezeu. Am arătat și în acest articol la ce se uită Dumnezeu. Dacă credința ta nu a dus la ascultare, credința ta fără fapte este a dracilor și nu te va mântui, în final. Dacă trăiești ca cei din lume, vei fi cu lumea în veșnicie!
Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Dacă te oprești doar la a crede, credința ta este degeaba, ca a dracilor:
Iacov 2
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică (inutilă, degeaba)?
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Au uitat că le-au fost iertate păcatele

2 Petru 1
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte – este vorba despre cei intrați în procesul de mântuire, despre frați, nu despre cei din lume.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, amiciția de fraţi; cu amiciția, iubirea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Lista: să uniți cu credința faptele – adică să vă trăiți practic credința (vedem și celelalte lucruri din listă, când o termini, o iei de la început) se referă la umblarea practică cu Domnul, în procesul de mântuire (în care fiecare trebuie să-și facă partea lui, cu ajutor de sus). Versetul 10 este un îndemn la umblarea profundă și continuă cu Domnul, iar în versetul 11 avem o asigurare că cei care umblă cu Domnul (în propriul proces de mântuire) vor ajunge la destinația fericită.

Dacă nu umblă, vedem versetul 9: a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – oare o fi asta ceva lipsit de importanță? Poate fi, pentru cei care zic că mântuirea o primești ușuratic, doar într-un moment și apoi nu mai contează ce faci. Adică, dacă unii care au primit învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, o iau razna și se întorc în lume (sigur că se cred sfinți, în continuare) până acolo că uită că au intrat pe calea mântuirii, contează? Vedem opoziția dintre conținutul listei (lucruri de făcut), versetele 10 și 11 și cei din versetul 9 care nu mai umblă cu Domnul. Umblarea cu Domnul va duce la rezultatul scris în versetul 11 în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar ieșirea din propriul proces de mântuire (renunțarea la umblarea cu Domnul) va duce la opusul acesteia, adică la lipsa intrării în Împărăția veșnică (ne-ajungerea la mântuirea viitoare finală).

Așa ai ajuns să fi fost mântuit degeaba!

Merită să renunți la Împărăția veșnică pentru niște lucruri care sunt trecătoare?