Saul a primit Duhul Sfânt, dar degeaba – a ales să nu umble cu Domnul până la capăt!

Învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu au nicio susținere biblică, așa că adepții lor încearcă să le justifice prin doctrinele dracilor, care zic că oamenii sunt complet decăzuți și nu au deloc voință liberă, Dumnezeu i-a ales numai pe cei foarte puțini pentru mântuire, pe ei îi sfințește (prin Duhul Sfânt) și ei nu mai pot cădea – sunt mântuiți pe veci.

Dar dacă ne uităm la istoria (scurtă) a lui Saul din Biblie, vedem că este invers.

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel – să vedem de ce numai 2 ani:
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Este vorba despre Saul, care fusese apreciat și ales de Dumnezeu:

1 Samuel 9
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
14 Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” :

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Şi Saul a răspuns unchiului său … Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
Saul ales împărat prin sorţi
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul?
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

În text ni se povestește că Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie împărat și cum întâmplarea cu măgărițele pierdute a fost de la Dumnezeu, ca să-l ducă pe Saul la prorocul Samuel, cel prin care vorbea Dumnezeu și care știa că va veni.

Istoria s-a petrecut cu cei care erau sub Legea veche și era mare lucru ca Duhul Sfânt să coboare peste un om atunci (chiar dacă era din poporul ales). Câți au avut parte de așa ceva? Foarte puțini (prorocii), probabil 1 din 10.000, și doar rar și pentru foarte puțin timp, atunci când vorbea Dumnezeu prin ei. Duhul Sfânt a coborât peste Saul și i-a schimbat inima (și până atunci era smerit și umblase cu Domnul, de aceea l-a ales Dumnezeu).

Saul a beneficiat de faptul că a fost ales de Dumnezeu, dar nu a rămas mult timp cu Domnul. A luat-o razna, nu a mai ascultat de Dumnezeu:

1 Samuel 15
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.

Saul nu a mai vrut să asculte de Domnul – și atunci nu avea voința liberă? Vedem că a avut-o și a făcut ce a vrut el, s-a îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu l-a lepădat (au fost mai multe neascultări, cum scrie și în Evrei 10 Dacă o ținem păcătuind, după ce am ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu …).

Ca urmare a neascultării de Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat pe Saul. Nu l-a mai ajutat faptul că a fost ales de Dumnezeu, după ce nu a mai umblat cu Dumnezeu.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea – alesul lui Dumnezeu, care nu a avut folos de la alegere decât atâta timp cât a umblat cu Dumnezeu, practic, PRIN FAPTELE lui.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo – au câștigat filistenii!
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Pe Saul, cel care avusese Duhul Sfânt, l-a îndepărtat de Dumnezeu (chiar dacă continua să se pretindă sfânt și ales) mândria lui, care a produs neascultare. S-a întâmplat cum ne-a spus Domnul Isus în Pilda semănătorului, că pe unii care au intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire), preocupările lumii îi vor face să cadă și să fie pierduți.

Nu există nici o justificare biblică pentru mântuirea pe veci. Doar dacă umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, prin Duhul Sfânt) până la capăt, vei ajunge cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

Reclame

Domnul Isus ne spune despre cei care au ajuns să fie mântuiți în final PRIN FAPTE și despre unul care a vrut să fie mântuit FĂRĂ FAPTE

Asemenea celor numiți de Ioan botezătorul ”pui de vipere” / vedeți articol cu text / , și aici Domnul Isus ne prezintă un mântuit pe veci FĂRĂ FAPTE și unde ajunge el în veșnicie.

Domnul Isus a spus ucenicilor o pildă:

Matei 25
14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care atunci când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!

Cei care au intrat în bucuria Stăpânului lor sunt cei care erau intrați în procesul de mântuire și au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR, până la capăt (când au stat față în față cu Domnul, la Judecata finală, care știm că este DUPĂ FAPTE – Apocalipsa 20.11-15). După ce au intrat pe calea mântuirii, AU AJUNS SĂ FIE MÂNTUIȚI PRIN FAPTELE LOR, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul).

24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: – se observă vrăjelile cu vorbe umflate de religiozitate superficială, falsă, numai prin credință (care este a dracilor și nu mântuie, scrie în Iacov 2): harul suveran, harul irezistibil, pe veci asigurat în Cristos cu solus Christus etc.
25 mi-a fost teamă – minte, adevărul este că a vrut să fie mântuit în veșnicie, dar fără fapte! şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ – nu a vrut să lucreze pentru Domnul, nici măcar cu puținul talant primit! iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş (nu era temător, ci se pretindea mântuit pe veci fără fapte) – nu i-a mers cu sola fide! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic (și el era robul Stăpânului, și el era intrat pe calea mântuirii, ca ceilalți, dar și-a pierdut mântuirea inițială), aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – cu sola gratia (mântuirea ușuratică, numai prin har, pe veci) a ajuns în partea rea și nefericită a veșniciei.

Cel care era rob (era intrat în procesul de mântuire, fusese deja mântuit cu mântuirea inițială) și nu a vrut să facă nimic, a vrut să fie mântuit în final FĂRĂ FAPTE, dar a ajuns în chinul veșnic!

Mântuit (intrat pe calea mântuirii) degeaba

Cineva spunea că cea mai mare înșelătorie a diavolului a fost să îi convingă pe oameni că el nu există. (de aici).

Dar vedem că situația din grădina Edenului:

Facerea 3
1 Şarpele era mai viclean decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
2 Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri – Dumnezeu minte
5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

nu s-a schimbat:

1 Petru 5.8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

și diavolul continuă să facă victime:

Luca 8
5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului – păsările domnului puterii văzduhului (după mentalitatea de atunci, erau duhurile rele – trad. VRBC)
6 O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
8 O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi (să intre pe calea mântuirii).
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

În toată vorbăria mincinoasă cu mântuirea în dar, numai prin har, numai prin credință, pe veci și atât, lupii răpitori uită de diavol, de parcă diavolul nu mai există (o fi la insectar?!) și a venit deja raiul pe pământ. Dar cei nemântuiți nu trăiesc pe acest pământ? Ei nu sunt sub influența demonilor? Dar dacă unii dintre cei intrați pe calea mântuirii se întorc la lucrurile lumii, nu se întorc sub această putere demonică de care scăpaseră (2 Petru 2.20-22)?

Matei 12
43 Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om (la pocăința lui, la intrarea în procesul de mântuire), umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44 Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală – nu este Duhul Sfânt înăuntru pentru că omul nu a umblat cu Domnul sau pentru că s-a întors la lucrurile lumii și Duhul Sfânt a plecat, măturată şi împodobită (de când a venit la pocăință).
45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi – nu pentru că nu l-a ales monstrul numit Dumnezeu să fie mântuit / vedeți articol cu monstrul / , ci pentru că lui nu i-a mai păsat de umblarea lui cu Domnul!

TESTul că te cunoaște Dumnezeu

1 Corinteni 8.3  Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

1 Ioan 5.3  Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.

Unii eretici cu învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci folosesc expresiile rostite de Domnul Isus că nu i-a cunoscut (la Judecata finală) ca dovadă că aceștia nici nu au fost vreodată mântuiți – DECI NU ÎȘI POT PIERDE MÂNTUIREA.

Am arătat că Domnul Isus a rostit o formulă folosită de rabini pentru a excomunica, în realitate era vorba despre oameni cunoscuți, dar care au renunțat să mai umble pe calea dreaptă (corectă), pentru mântuirea lor; nu că nu au fost vreodată mântuiți, ci că au renunțat la umblarea lor.

Există oameni care vor să pară religioși ca să primească aprecierile celorlalți, unii se pretind mântuiți pe veci și vor să fie ca lumea și să poată face orice – adică să trăiască ca înainte de a se converti, dar să nu își piardă mântuirea – nu mai au ce pierde! Sunt oameni care au intrat pe calea mântuirii, cum spunea Daniel (într-un comentariu), cei care i-au cunoscut au văzut schimbarea la ei, dar schimbarea nu i-a ținut până la capăt, cum spune Domnul Isus în Pilda semănătorului / aici / . Din diferite motive, nu au umblat cu Domnul până la capăt, la mântuirea viitoare din veșnicia cu Domnul (unii au renunțat la umblarea lor pentru că au aflat că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea).

De ce nu îi va mai cunoaște Domnul Isus, la judecata finală, pe cei intrați pe calea mântuirii (care știm au fost cunoscuți de Domnul)? Pentru că mai are după ce să îi cunoască: DUPĂ FAPTE!

Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui – aparține Noului Testament, deci Legii harului, care nu te mântuie dacă nu umbli cu Domnul până vei ajunge la destinația fericită! ”dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” – este cunoscut DUPĂ PĂZIREA PORUNCILOR Domnului, adică DUPĂ TRĂIREA LUI cu Domnul, DUPĂ FAPTE!

Nu doar cei care au fost religioși (falși) pentru o vreme, nu vor fi cunoscuți de Domnul (care atunci va fi Judecător), ci și cei care au venit la pocăință, dar nu i-a ținut mult (din diverse motive), au intrat pe calea mântuirii, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul – unii au căzut tocmai din cauza ereziei nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde – celor care au fost cunoacuți le va spune Domnul Niciodată nu v-am cunoscut – din LIPSA FAPTELOR – nu mai are după ce să îi cunoască! Test: umbli cu Domnul, PRIN FAPTE? Respecți CERINȚELE LEGII HARULUI / scrise aici / ? Dacă nu te cunoaște Domnul acum, nu te va cunoaște nici când să-ți dea mântuirea finală, la Judecata viitoare! / vedeți categoria Timpurile mântuirii (ale procesului de mântuire) / .

Am arătat că harul nu mântuie, ci este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul, să ajungem la mântuirea finală și ARE PRETENȚII. Degeaba ai intrat în har, dacă nu rămâi în har și nu te folosești de acest ajutor ca să umbli cu Domnul, până vei ajunge la destinația fericită!

Că nu te (mai) cunoaște Domnul înseamnă că te-a cunoscut degeaba!

Nu v-am cunoscut, Nu vă cunosc, Nu știu de unde sunteți sunt expresii rostite de Domnul Isus și sunt folosite de cei cu învățăturile dracilor ca să pară reală erezia cu mântuirea pe veci. Dar ei nu au un indicator fermecat (magic) care să bipuie și să indice care sunt mântuiți și care nu, așa că falsifică sensul textelor din Biblie ca să le pară reală mântuirea pe veci – ai zic că de fapt aceia nu au fost mântuiți niciodată.

Vedem că aceste expresii le-a rostit Domnul ca pe o formulă de despărțire, împotriva celor pe care i-a cunoscut:

Luca 13
22 Isus umbla prin cetăţi şi prin sate învăţând poporul şi călătorind spre Ierusalim.
23 Cineva I-a zis: Doamne, oare puţini sunt cei care sunt pe calea mântuirii? El a răspuns:
24 Străduiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea.
25 Odată ce Stăpânul casei Se va ridica şi va încuia uşa, voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: Doamne, Doamne, deschide-ne! Drept răspuns, El vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi.
26 Atunci veţi începe să ziceţi: Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat mulţimile.
27 Şi El va răspunde: Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine voi care lucraţi fărădelege.
28 Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Avraam, pe Isaac şi pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi scoşi afară.

Îi cunoștea Domnul, știa de unde sunt. Explicația o găsim în Apocalipsa:

Matei 7
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc.
20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte – sau după lipsa roadelor (faptelor)!

2 Timotei 2.19 Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigilul acesta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui – după conținutul lor, după faptele lor şi: Oricine rosteşte Numele Domnului (sola fide, sola gratia, solus Christus) să se depărteze de fărădelege! – altfel, fără FAPTE, dă din gură degeaba. Se vede că Dumnezeu îi apreciază (cunoaște) pe cei care se pretind ai Lui, cu sonorul lor dat pe MUTE!

Domnul Isus nu le-a cunoscut pe fecioarele neînțelepte după sfințenia lor reală, nici pe aceștia după eticheta (aspectul, vopseaua) lor, ci S-a uitat LA FAPTELE LOR RELE sau LIPSĂ, de aceea nu i-a (mai) cunoscut, nu Și-a amintit de unde sunt ei – aprecierea este DUPĂ FAPTE (sau după lipsa lor), așa va fi și la Judecata finală:

Apocalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel care stătea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi i-am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea – erau cu sunetul dat pe MUTE (puteau zice degeaba numai prin har, numai prin credință și alte învățături cu mântuirea ușuratică, pe veci)
13 Marea i-a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa morţilor i-au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii – sau a fost șters (vedeți versetul mai jos) a fost aruncat în iazul de foc – veșnic!

Exodul 32.33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea! – la Judecată este ca și când nici nu ai fi fost scris.

Iar odată șters, cine te va mântui? Datul din gură cu solele, degeaba?

Mântuirea = sfințenie + FAPTE

Matei 25
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui toate au fost sfinte și au dorit toate să fie mântuite (nu cei din lume așteaptă Mirele)
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte – primele au vrut să fie mântuite, dar numai prin sola gratia, sola fide și au rămas afară; cele înțelepte au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE!
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – au intrat în procesul de mântuire, dar au crezut că vor ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE (uleiul simbolizează faptele bune ale celor intrați pe calea mântuirii);
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase – mântuirea este PRIN FAPTE
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele” – țeapă!
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului – este un îndemn pentru frați (nu pentru cei din lume să vegheze)!

Fraților, celor intrați în procesul de mântuire, li se va putea spune la urmă ”nu vă cunosc” – datorită LIPSEI FAPTELOR, după care vor fi judecați – doar faptele bune din umblarea practică cu Domnul le pot asigura celor intrați pe calea mântuirii (sfinților), mântuirea finală. Sigur că este vorba despre frați, cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (au fost cunoscuți de Domnul), dar s-au mulțumit să se creadă mântuiți pe veci numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE. Au avut mântuirea, dar au pierdut-o (au renunțat la ea) când s-au întors la lucrurile lumii. Nu se referă la cei care sunt printre frați, dar nu sunt mântuiți, ci la cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (mântuirea la timpul trecut), dar nu au umblat cu Domnul practic, PRIN FAPTELE LOR. Toate fecioarele erau sfinte (nu cei din lume care se cred frați sunt sfinți), dar unele nu au avut FAPTE, au crezut că pot ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE!

La MÂNTUIREA viitoare poți ajunge numai prin sfințenie + prin FAPTE!

Domnul Isus ne prezintă fecioarele înțelepte, care au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE și pe cele neînțelepte, care erau și ele sfinte, dar fără fapte.

În această pildă, Domnul Isus ne spune că numai prin sfințire nu vei ajunge să fii mântuit, în partea fericită a veșniciei!

Ce înseamnă formula ”Niciodată nu v-am cunoscut” – că au intrat degeaba pe calea mântuirii!

Am întâlnit Nicodată nu v-am cunoscut sau Nu vă cunosc în Pilda celor 10 fecioare și în pilda cu casa zidită pe stâncă sau pe nisip etc.

Cei cu erezia cu mântuirea pe veci ar vrea să ne zică că se referă la faptul că unii sunt în biserici, dar sunt nemântuiți. În realitate, în următorul text (iau unul dintre ele, cel mai cunoscut):

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor – nu cei care au vrut mântuirea numai prin datul din gură cu solele (numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE), ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri – MÂNTUIREA ESTE DOAR PRIN FAPTE!
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” – era vorba despre cei care au lucrat cu Domnul (prin puterea Lui), că nu ieșeau demonii fără ca ei să fi cunoscut Numele Domnului! Este vorba despre cei care nu doar că au umblat pe calea Domnului (un timp), ci chiar au făcut minuni în Numele Lui, deci în părtășie cu Domnul! Sigur că erau cunoscuți (spiritual) de Domnul.
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”  – este formula folosită de rabini pentru a excomunica, adică cu aceste cuvinte îi excomunicau pe cei cu care au avut de-a face, deci îi cunoșteau!

Această formulă nu se referă la cei care nu L-au cunoscut deloc pe Domnul, ci era formula folosită pentru excomunicarea celor cunoscuți, simbolizează faptul că L-au cunoscut degeaba pe Domnul: au fost intrați pe calea mântuirii, dar nu au umblat cu Domnul până la capăt! Similar cu ce ni se spune în Pilda semănătorului / vedeți articol / , despre cei care au primit Cuvântul (și l-au crezut, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul din diverse motive). Despre ei scrie în cunoscutul text din Evrei 10 (în care este vorba despre pierderea mântuirii):

Le scrie fraților (celor cunoscuți de Domnul, intrați pe calea mântuirii):
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe – este vorba de frați, care sunt cunoscuți de Domnul!

Vedem foarte clar că dacă frații, cei veniți la pocăință (care erau intrați în propriul lor proces de mântuire, cu Domnul) și au umblat un timp în părtășie cu Domnul, au renunțat la umblarea lor pe calea mântuirii (poate se prefăceau sfinți, în continuare), pentru ei nu a mai rămas nicio Jertfă (nu mai există alta), pentru că au inactivat, pentru ei, Jertfa Domnului Isus.

Pentru cei care au renunțat la umblarea cu Domnul, este ca și când nici nu ar fi intrat în procesul de mântuire – la aceasta se referă nu v-am cunoscut!

În Ioan 10 Domnul Isus combate mântuirea pe veci

Continui să răspund pretenției că în Ioan 10 ni se dă mântuirea pe veci, de aici.

Ioan 10

4 După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul – aceasta este descrierea singurului mod în care poți ajunge la destinația fericită, să fii mântuit în final: dacă umbli cu Domnul!
5 Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor – glasurile lupilor răpitori cu mântuirea pe veci

7 Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
8 Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei – de cei cu evanghelia falsă (cu mântuirea numai prin datul din gură cu credința, numai prin har, dar pe moment pentru veci) nu ar trebui să asculte oile; cei cu mântuirea pe veci sunt lupii răpitori prin care satana nu cruță turma Domnului!
9 Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune – versetul este folosit ca să arate că mântuirea poate fi FĂRĂ FAPTE, că dacă crezi, în acel moment ești mântuit pe veci și atât (siguranța falsă a mântuirii). În staul intrau doar oile, de aceea spune Domnul Isus că este ușa oilor (nu intrau caprele, care în veșnicie nu vor fi cu Domnul). Ziua oile sunt la pășune, iar noaptea intră în staul – nu ies din perimetrul mântuirii arministe! Ușa oilor prin care intră și ies nu duce oile Domnului spre prăpastie, pentru pierzarea lor!
10 Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească – după roadele lor îi cunoaștem, ne-a spus Domnul Isus: lupii răpitori cu mântuirea pe veci ucid suflete intrate pe calea mântuirii (în procesul de mântuire). Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.
11 Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi.
14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine – după ce Își cunoaște Păstorul cel bun oile? După aspect (blana, care poate fi purtată și de lupii răpitori) sau după conținut / vedeți aici articol / .
15 aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele – doar oile (care umblă pe calea Domnului) beneficiază de Jertfa Domnului Isus. Jertfa este bună pentru toți, dar nu obligă la mântuire.

27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine – nu există mântuire doar dacă te prefaci că ești oaie, nu există mântuire fără ascultare de Domnul și umblare continuă, până la capăt, cu El, pe calea Lui!
28 Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea – dacă nu pleacă de bunăvoie!
29 Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu – dacă pleacă de bunăvoie, cine le va mântui, satana?
30 Eu şi Tatăl una suntem – cu Tatăl, care nu Se schimbă și nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuire, nu a inventat mântuirea pe veci.
Doar umblarea cu Domnul până la capăt te va duce la destinația fericită dorită!

Cine nu umblă cu Domnul prin faptele lui, a fost mântuit inițial degeaba (numai prin credință)

2 Petru 1
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Umblarea cu Domnul: 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta (umblarea trebuie să fie practică, prin fapte, nu să rămâneți la ”numai prin credință”); cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea (amiciția, prietenia) de fraţi; cu amiciția de fraţi, dragostea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea)  niciodată.
11 În adevăr, în acest fel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți ajunge să primiți Premiul alergării voastre cu Domnul, veți fi mântuiți în final!

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb este orb față de lucrurile Domnului ca cei din lume (care nici nu s-au pocăit), umblă cu ochii închişi față de Domnul  şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a uitat prețul cu care a fost plătit, a uitat că a fost născut din nou de sus, a uitat de viața nouă, a uitat de curățarea lui pentru că s-a întors la preocupările vechi, ale lumii. A intrat degeaba pe calea mântuirii, (a fost mântuit inițial degeaba) prin credință, dacă apoi nu a umblat pe cale prin faptele lui, până la capăt!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul (după ce a intrat, prin credință, pe calea mântuirii, o ține păcătuind cu voia) nu va vedea viaţa veșnică (nu va fi mântuit în final), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

 

Harul este înmulțit prin apropierea de Dumnezeu, prin schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin umblarea practică cu Domnul, nu cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin aceleași lucruri, prin umblarea practică cu Domnul prin fapte!

El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti – numai așa puteți ajunge la mântuirea finală promisă, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Numai dacă umblați cu Domnul veți ajunge să fiți mântuiți la urmă, în final. Aveți ajutor de sus pentru aceasta.

Dacă din orice motive renunți la umblarea cu Domnul, îți pierzi mântuirea!

Evrei 10
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34 În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Textul se termină cu pierderea sufletului (a mântuirii), așa cum textul anterior s-a terminat cu versetul 31 cu veșnicia ratată.

Să vedem ce ni se spune după textul cu pierderea mântuirii.

Creștinii ereau îndemnați să nu renunțe la Cristos. Dacă nu au renunțat la umblarea cu Domnul în prigoane, să nu renunțe nici acum.

Apostolul Pavel ne scrie în Filipeni 3 că alerga pentru Premiu. Procesul mântuirii era alergarea practică cu Domnul până la mântuirea finală.

35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire – pentru că vă veți pierde răsplătirea!

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a fost promisveți primi Premiul veșniciei fericite doar după ce ați făcut (practic, prin umblarea voastră cu Domnul, prin faptele voastre) voia lui Dumnezeu, nu doar că v-ați pretins mântuiți pe veci într-un moment și atât!

38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” – am putea crede că dacă dai înapoi, oricum rămâi mântuit (prin har chiar fără să umbli în har cu Domnul)
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului – credința care duce la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie, este doar credința care produce umblare prin fapte cu Domnul, până la capăt, dacă dai înapoi îți vei pierde sufletul!

Au uitat că le-au fost iertate păcatele. Cum să ajungi să fi mântuit în final: lista DE FĂCUT

2 Petru 1
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte – este vorba despre cei intrați în procesul de mântuire, despre frați, nu despre cei din lume.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, amiciția de fraţi; cu amiciția, iubirea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Lista: să uniți cu credința faptele – adică să vă trăiți practic credința (vedem și celelalte lucruri din listă, când o termini, o iei de la început) se referă la umblarea practică cu Domnul, în procesul de mântuire (în care fiecare trebuie să-și facă partea lui, cu ajutor de sus). Versetul 10 este un îndemn la umblarea profundă și continuă cu Domnul, iar în versetul 11 avem o asigurare că cei care umblă cu Domnul (în propriul proces de mântuire) vor ajunge la destinația fericită.

Dacă nu umblă, vedem versetul 9: a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – oare o fi asta ceva lipsit de importanță? Poate fi, pentru cei care zic că mântuirea o primești ușuratic, doar într-un moment și apoi nu mai contează ce faci. Adică, dacă unii care au primit învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, o iau razna și se întorc în lume (sigur că se cred sfinți, în continuare) până acolo că uită că au intrat pe calea mântuirii, contează? Vedem opoziția dintre conținutul listei (lucruri de făcut), versetele 10 și 11 și cei din versetul 9 care nu mai umblă cu Domnul. Umblarea cu Domnul va duce la rezultatul scris în versetul 11 în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar ieșirea din propriul proces de mântuire (renunțarea la umblarea cu Domnul) va duce la opusul acesteia, adică la lipsa intrării în Împărăția veșnică (ne-ajungerea la mântuirea viitoare finală).

Așa ai ajuns să fi fost mântuit degeaba!

Merită să renunți la Împărăția veșnică pentru niște lucruri care sunt trecătoare?

Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui, iar datul din gură cu mântuirea pe veci nu ajută

Galateni 4
6 Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

2 Corinteni 6.1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.

Romani 8
1 Acum, dar, nu este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de Legea păcatului şi a morţii.
3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a condamnat păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte (veșnică), pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
8 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Știm că Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne ajute să umblăm cu Domnul și nu folosește scopurilor lumești, nici nu are cum. Vedem mai sus (ca și în alte texte) că mântuirea este condiționată. Ni se prezință clar pretențiile lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Sunt puse în contrast cele două umblări: umblarea cu Domnul și umblarea cu lumea, iar cei care se depărtează de Dumnezeu și astfel renunță la umblarea cu El, pierd Duhul Sfânt și nu Îi mai aparțin lui Cristos. Și atunci cine îi va mai putea mântui la urmă, pretențiile de mântuire pe veci numai cu datul din gură cu credința teoretică și cu harul în care nu umblă?

Căderea din har

Galateni 5.4 Voi, care vreţi să fiţi consideraţi drepţi prin Lege (se referă la Legea veche, dată prin Moise), v-aţi despărţit de Cristos, aţi căzut din har.

Și atunci cum zic ereticii cu mântuirea pe veci că nu există cădere din har? Că dacă ai ieșit de bunăvoie din har, nici măcar nu mai ai de unde cădea!

Problema care era cu cei din biserica din Galatia este că au vrut să se întoarcă și spre Legea veche și să țină părți din ea – de aici unii zic că nu trebuie roade vrednice de pocăință pentru mântuire (că dacă faci fapte bune înseamnă că vrei să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuiască și aia nu este mântuire), deși acestea sunt fapte care însoțesc umblarea cu Domnul (în Legea harului, care are și ea pretenții care trebuie respectate) – ei confundă faptele (ritualurile) Legii vechi cu cerințele Legii harului – și poruncile Domnului Isus trebuie respectate, împlinite, ca să ajungi să fii cu Domnul în veșnicie!

Deci galatenii au căzut din har, pentru că au vrut să țină și părți ale Legii vechi, iar Legea veche a fost dată ca oamenii să cunoască ce este păcatul. S-au supus de bunăvoie Legii care condamna păcatul și astfel au căzut din har. Și atunci cum nu este cădere din har?

Și dacă ieși din propriul tău proces de mântuire (uiți și de renașterea de sus, și de schimbarea minții și de faptele de pocăință) și te întorci în păcat (pretinzându-te mântuit pe veci), aceasta nu este tot cădere din har? Dacă faci orice, cu lumea, nu înseamnă că te-ai întors sub Legea veche, care condamnă păcatul? Dacă nu îți mai trebuie umblare cu Domnul (decât poate puțin, superficial, de ochii fraților), nu înseamnă că te-ai despărțit de Cristos? Numai dacă pretinzi umblarea în har, cu Domnul, pentru propria mântuire, ai căzut din har? Dar dacă devii mai rău ca unii din lume, mai jos decât ai fost atunci când ai intrat în proces de mântuire, aceasta nu este cădere din har?!

Luca 11
24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”
25 Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” – aceasta nu este despărțire de Cristos?!

Galateni 6 Dacă umbli cu Domnul, cu ajutor de sus, vei ajunge să fii cu Domnul; nu și dacă renunți la umblarea până la capăt!

Să vedem din nou Epistola către Galateni, atât de mult folosită ca să pară reală învățătura dracilor că mântuirea poate fi ușuratică și nu se poate pierde:

Galateni 6
8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.
9 Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

În versetul 8 ni se prezintă contrastul dintre cele două căi care duc fiecare la destinația ei și aceste destinații sunt opuse.

În versetul 9 nu ni se vorbește despre pierderea moștenirii (dacă mântuirea nu se poate pierde, îți poți pierde numai moștenirea în veșnicie), ci despre pierderea mântuirii. ”Vom secera” nu se referă la binecuvântările din veșnicie, ci este vorba despre secerișul din versetul 8, unde are sensul de ajungere la destinație, în veșnicie: ”cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică”. Deci ”vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală” înseamnă că vom primi Premiul alergării dacă nu vom renunța la această alergare pentru Premiu! – adică la câștigarea mântuirii finale (în viitor) sau la pierderea ei.

Dacă umbli cu Domnul, cu ajutor de sus, vei ajunge să fii cu Domnul; nu și dacă renunți la umblarea până la capăt!

Dacă renunți la umblarea cu Domnul, în har, nu vei recolta cu Dumnezeu, ci cu satana

Galateni 2
1 O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
2 Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii (ritualurile Legii dată prin Moise) aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?
3 Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?
4 În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă în adevăr, e în zadar!
5 Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi le face oare prin faptele Legii (vechi) sau prin auzirea credinţei?
6 Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

Galateni 6 – li se spune fraților (celor intrați pe calea mântuirii)
8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.
9 Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Primul text este folosit de cei cu iluzia mântuirii superficiale ca să arate ca fiind adevărată mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin datul din gură cu credința dracilor (sola fide) și harul fals (sola gratia). Că cică dacă nu ai primit erezia lor, nu poți fi mântuit – din câți creștini au existat vreodată, doar ei pot fi mântuiți, că ceilalți nu sunt aleși (acest exclusivism demonic nu este creștin). Versetul 1 Cine ne-a fermecat pe noi? Biblia arministă, care nu oferă mântuirea în beții, curvării, avorturi și altele asemenea! 2 S-a făcut trecerea de la faptele Legii dată prin Moise (ritualuri) la Legea harului (în care creștinii trebuie să umble, ca să ajungă la destinația fericită)! 3-4 se referă la pierderea mântuirii, prin renunțarea la umblarea în har pentru ritualurile Legii vechi – și atunci cum nu există cădere din har?

Credința din versetele 5 și 6 este credința practică (nu mizeria de învățătură a dracilor că numai credința teoretică te mântuie, chiar dacă umbli cu satana). Ni se spune că numai umblarea practică cu Domnul mântuie, de exemplu în Iacov 2, chiar în galeria eroilor credinței din Evrei 11, toți au fost lăudați pentru trăirea practică. Credința numai teoretică este a dracilor și nu mântuie. Avraam a fost binecuvântat pentru că a umblat practic cu Dumnezeu și Dumnezeu a știut că va face la fel și în viitor – acesta este arminism! / vedeți articol despre Avraam / .

Al doilea text, tot din Galateni, trage apa definitiv pe orice tentativă de mântuire superficială prin învățăturile dracilor și prin doctrinele dracilor (numite ale harului, dar fals!): cui slujești, cu acela vei fi! Sunt căi diferite, care duc la destinații opuse! Încă mai sunt înșelați de satana (deveniți lupi răpitori) care cred că dacă umblă cu lumea vor fi cu Dumnezeu. Dacă renunți la umblarea cu Domnul, în har, nu vei recolta cu Dumnezeu, ci cu satana!

Să se fi schimbat mântuirea și nu am aflat noi?!

Ecleziastul 12
13 Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

2 Corinteni 5.10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Credeți că la judecata după dreptate, se va aduce lista cu cei pe care i-a ales (obligat) Dumnezeu la mântuire și doar ei pot fi mântuiți (indiferent ce au făcut ei; nu după fapte, ci după cum au pretins că sunt mântuiți pe veci)?!

Un fanatic a zis că dacă încerci să faci fapte bune, aia nici nu este mântuire (pentru că încerci să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuie) și că cei care nu cred învățăturile dracilor (și mai ales Doctrinele dracilor) nu au fost aleși de Dumnezeu! Poate că s-a sucit Dumnezeu și nu știm noi că a schimbat mântuirea (prezentată în Biblie ca un proces, pe care îl poți părăsi), iar apostolul Pavel (arminist convins) a fost cel mai mare fraier din Noul Testament, pentru că a alergat (degeaba) cu Domnul, pentru Premiul alergării?! / vedeți textul /  Dumnezeu îndreaptă telecomanda (”harul irezistibil”) doar spre cei aleși (”harul suveran”) și îi teleportează (harul drăcesc) în partea dorită a veșniciei doar pe ei? De la satana sunt învățăturile dracilor că vei fi cu Domnul, dacă numai ai dat din gură cu Domnul, dar cu faptele tale l-ai slujit pe cel viclean! Deci Dumnezeu este de vină că unii s-au întors la lume, că i-a condamnat să trăiască în păcat, prin ne-alegerea lor?! Pe cei care se cred mântuiți pe veci, Dumnezeu îi va introduce în veșnicie pe ușa din spate, pentru că ei sunt deja mântuiți pe veci (Ioan 5.24) și nu vor mai fi la judecată – judecata să fie doar pentru fraieri?!

Mântuirea este la fel pentru toți oamenii, Dumnezeu nu Se schimbă și îi va judeca pe toți după umblarea lor. Vedem încă o dată cum va judeca Dumnezeu pe toți (și pe fiecare), după roadele fiecăruia.

Cei care nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire, nu au ajuns să fie mântuiți în final

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt, cari puneți o masă „Norocului”, și umpleți un pahar în cinstea „Soartei”
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați; căci Eu am chemat, și n’ați răspuns, am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea, și ați ales ce nu-Mi place – și atunci cum nu au oamenii voință liberă?

Este vorba despre cei din poporul ales (care erau în acest grup de la naștere, doar cei din grup puteau să părăsească pe Domnul și să uite de muntele Lui cel sfânt, adică să părăsească închinarea înaintea lui Dumnezeu). Chiar și lor, Dumnezeu le-a dat posibilitatea să aleagă ce au vrut (și de multe ori au ales greșit și au suportat consecințele). Și cum mai pot unii zice că oamenii au fost triați în filtrul cosmic la facerea lumii, și pe cei mai mulți, zeul cel rău nu i-a ales pentru mântuire, că nu i-a vrut?! Adevărul este că ei nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire (umblarea cu Domnul), nu că Dumnezeu nu i-a ales pentru mântuirea iluzorie și ușuratică, pe veci!

Nu ieși din har, ca să nu rămâi pe dinafară!

Continuarea articolului anterior.

Psalmul 1.6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire – degeaba dau unii din gură cu mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin har (în care nu umblă practic), numai prin credință (teoretică, este a dracilor și nu mântuie). Iacov 2.19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! și cred degeaba 20 credinţa fără fapte este degeaba, inutilă, fără rost, nu duce la mântuirea finală

Psalmul 73.27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
Evrei 10
26 Căci, dacă continuăm să păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio Jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Am luat versete și din Vechiul Testament (Legea lui Moise) și din Noul Testament (Legea Harului în care trebuie să umbli practic), am luat mai multe versete și m-am uitat și în alte traduceri și sensul este același. Vedem că Dumnezeu nu Se schimbă, nici cerințele Lui pentru mântuire nu se modifică. Dacă pleci din har, nu vei ajunge la mântuirea finală viitoare. Numai cei care umblă cu Domnul, până la capăt, vor fi cu Domnul, în partea fericită a veșniciei!

”Cei care părăsesc pe Domnul vor pieri”

Isaia 1.28 Dar pieirea va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, și cei care părăsesc pe Domnul vor pieri – nu le este de folos datul din gură cu solele și mântuirea pe veci!

1 Împărați 12.25 Dar dacă veți face răul, veți pieri – odată mântuit nu ține pe veci, ci numai cât umbli cu Domnul!

1 Împărați 9
6 Dar dacă vă veți abate dela Mine, voi și fiii voștri, dacă nu veți păzi poruncile Mele și legile Mele pe cari vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,
7 voi nimici pe Israel din țara pe care i-am dat-o, voi lepăda dela Mine casa pe care am sfințit-o Numelui Meu, și Israel va ajunge de rîs și de pomină printre toate popoarele.
8 Și oricît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit și va fluiera. Și va zice: „Pentruce a făcut Domnul așa țării acesteia și casei acesteia?”
9 Și i se va răspunde: „Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinții lor din țara Egiptului, pentrucă s’au alipit de alți dumnezei, s’au închinat înaintea lor și le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.”

Țefania 1
4 Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
5 pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor, Malcam,
6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.

În aceste texte (sunt și altele) este vorba despre cei din poporul ales (au fost mult mai aleși – cu o alegere mult mai puternică decât a noastră, ei s-au născut incluși fiecare individual în poporul ales), dar care nu au avut folos de alegerea lor, pentru că nu au umblat cu Domnul!

Iacov 1.17 Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere același lucru ca celor din vechime, să umblăm cu El până la capăt, fără să ne îndepărtăm de El, ca să ajungem la mântuirea viitoare (finală). Acum noi avem și ajutor de sus în această umblare, acest ajutor este harul.

Căderea din starea de har: ”dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine” – dacă redevii firesc (la fel ca lumea)

Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – pe acest verset se bazează cei cu mântuirea pe veci ca să zică că ei sunt mântuiți deja pe veci și nici nu mai contează ce fac – nici nu mai vin la Judecată!
Evrei 13.4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari – li se spune fraților, epistolele au fost scrise pentru cei care umblau pe calea mântuirii, nu celor din lume. Și atunci cum nu vor fi ei judecați, nu știe Dumnezeu ce fac ei?!
Că cei care au trecut de la moarte la viață nu vor merge la Judecată se referă la faptul că, dacă umblă cu Domnul până la capăt (din bine în mai bine), nu vor merge ca să fie condamnați, nu că nu știe Dumnezeu ce fac ei!
Romani 11.22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

Evrei 10
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? – nu este mântuire pe veci (că ești mântuit și nu mai scapi, nici să vrei). Ai trecut din moarte la viață, dar te poți întoarce la moartea veșnică!

Romani 11.21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine – dacă redevii firesc (la fel ca lumea).

Nu vei ajunge să fii mântuit la sfârșit dacă nu umbli cu Domnul, până la capăt!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui – nu se referă la mântuirea pe veci numai prin credință, ci ne spune că cei care cred primesc viața veșnică (se referă doar la intrarea pe calea mântuirii, cu toate beneficiile ei: iertarea trecutului, renașterea din nou de sus, primirea Duhului Sfânt), dar unii care au intrat pe calea mântuirii nu vor continua să umble cu Domnul în ascultare de El și nu vor ajunge la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie!

Evrei 12
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor.

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte – li se spune celor intrați pe calea mântuirii (în proces de mântuire), fraților (nu celor din lume, nu este o chemare la pocăință a celor din lume), ca o avertizare că dacă nu vor mai asculta de Domnul (nu vor umbla cu Domnul) în continuare, vor ajunge la focul mistuitor din aceeași apistolă:

Evrei 6
4 Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor
6 şi care totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7 Când un pământ este udat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o plantă folositoare celor pentru care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.
8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este părăsit şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc – nu este mântuit pe veci!

Evrei 10
26 Căci, dacă o ținem tot păcătuind cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului – după ce am intrat pe calea mântuirii, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi – cei mântuiți pe veci se cred pe deplin asigurați în Cristos orice ar face ei (că nu există cădere din har), și nici nu cred că vor merge la Judecată (ei ”au trecut din moarte la viață” și atât), dar i-a înșelat cel viclean!

Aceste avertizări au fost făcute (ca și altele, despre care am mai scris) ca creștinii care erau prigoniți să nu renunțe la Cristos. Prigoana nu era un motiv destul de bun pentru renunțare (Evrei 11-12). Dacă ieșeau din har (renunțau la umblarea cu Domnul) își pierdeau mântuirea!

Nu vom fi toți judecați de Dumnezeu? ”cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri”

Ereticii care se consideră deja mântuiți pe veci cred că ei nu vor mai fi judecați după faptele bune sau rele pe care le-au făcut aici pe pământ (ei au trecut din moarte la viață și se cred pe deplin asigurați în Cristos, orice ar face ei apoi).

După cunoscutele texte despre pierderea mântuirii din Evrei 6 și 10, după ce în capitolul 11 au fost lăudați eroii credinței care au umblat cu Domnul / vedeți articol / , să vedem și un text din Evrei 12:

1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – nu se credea apostolul Pavel mântuit pe veci și atât
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
12 Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul – ”mântuiții pe veci” cred că au fost mântuiți numai prin har, numai prin credință (fără fapte), pe veci, deci ei oricum vor vedea pe Domnul (nici nu mai merg pe la Judecata finală)
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea – cum nu există cădere din har?!
16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut – un drept pe care l-a avut, dar a renunțat la el – nu ieșiți din har (nu renunțați la umblarea cu Domnul) pentru plăcerile lumii!
17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe – umblând cu Domnul, mântuirea ți-o faci doar aici pe pământ (cu mare ajutor de sus), apoi nu mai schimbi nimic – nu degeaba se spune: Cui ai slujit, cu acela vei fi!
18 Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21 Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „sunt îngrozit şi tremur!”)
22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii (curățirii), care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina – noi, oamenii, ne putem clătina!, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor” – adio veșnicie fericită!

cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri – ce este aceasta, dacă nu pierderea mântuirii?

Pierderea mântuirii

Matei 3
10 orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.

Matei 7.19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc

Ioan 15.6 Dacă nu rămâne cineva în Mine – era în Isus, deci era intrat pe calea mântuirii (în procesul mântuirii), este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.

În toate aceste texte este vorba despre pierderea mântuirii, datorită lipsei rodirii. Pomul fără roade, alt pom fără roade bune (vrednice), mlădița neroditoare, pleava (din primul text) vor fi aruncate în foc – în focul veșnic. Nu există mântuire ușuratică, fără fapte vrednice de pocăință, fără roade pentru Domnul!

Umblarea cu Domnul, în ascultare de Domnul, duce la mântuirea finală

2 Tesaloniceni 1
5 Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
7 şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui
11 De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,
12 pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

Textul ne prezintă pe unii care vor fi găsiți vrednici de Împărăție (ca urmare a umblării lor cu Domnul) – să ajungă la mântuirea viitoare – și alții care vor ajunge la pierzarea veșnică, pentru că nu au ascultat de Evanghelie. Ascultarea este criteriul la Judecata finală (nu credința și atât). Degeaba ai intrat pe calea mântuirii prin credință, dacă nu asculți de Domnul; Biblia spune că degeaba ai mai crezut (1 Corinteni 15.1,2).

Cum să îți pierzi mântuirea – modalități practice scrise în Biblie

Am arătat în articolul anterior că acest text se referă la pierderea mântuirii.

Luca 8
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta (Pilda semănătorului): Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.

Ești undeva la o Evanghelizare, auzi Cuvântul, dar te gândești că este ceva interesant pe internet, abia aștepți emisiunea de la televizor … Te iei cu altele, și sămânța pusă o ia vântul – de câteva ori faci așa și vei ajunge într-o împietrire din care nu vei mai ieși niciodată! (am auzit că cineva așa a pățit).

Auzi Cuvântul și intri pe calea mântuirii și începi să umbli cu Domnul, fără să te încrezi în Dumnezeu cu adevărat.

Auzi Cuvântul și îl primești, te miri de starea ta și Dumnezeu începe să lucreze; dar după un timp te preocupă tot mai mult cele ale lumii în care trăiești. Roadele tale nu ajung să se coacă (deși este o minune faptul că ai început să faci roade). Te întorci la preocupările pentru lucrurile de jos, pentru că nu ai dezvoltat pasiune, râvnă pentru lucrurile de sus (ale Împărăției în care ai intrat). Te gândești la cele de pe pământ, și acelea ajung să îți fure interesul pentru veșnicia fericită.

1 Corinteni 6.17 cel care se uneşte cu Domnul este un același singur Duh cu El. Dar dacă o ținem tot păcătuind, după ce am ajuns să ne unim cu Domnul, câte Jerfe mai rămân? Niciuna.

Renunțarea la umblarea cu Domnul duce la pierderea mântuirii!

Luca 8
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta (Pilda semănătorului): Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.

15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

Vedem în text:

12 Nu este vorba despre evitarea credinței care îi mântuie pe veci, în acel moment și atât, sunt pe deplin asigurați în Cristos, chiar dacă ei umblă apoi cu demonii, ci Diavolul le ia Cuvântul semănat, ca nu cumva să intre pe calea mântuirii, să rodească și să ajungă să fie mântuiți în partea fericită a veșniciei – așa ne este prezentată credința care poate mântui în final:

13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad – este vorba despre cei intrați pe calea mântuirii (mântuiți inițial), dar care au căzut de la credință și și-au pierdut mântuirea.

În versetul 14: unii care au auzit Cuvântul, cred mai mult timp și încep să facă roade, dar nu suficient de mult timp ca roadele să se coacă – ei umblă cu Domnul, pe calea mântuirii, un timp mai îndelungat, dar nu până la capăt.

Este vorba de pierderea mântuirii (nu doar a roadelor, a răsplătirii în veșnicie), ne spune versetul 12 vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi – este clar vorba despre credința mântuitoare, trăită practic până la capăt cu Domnul pe cale, cu roade vrednice de pocăință, care a dus la mântuirea viitoare, în situația din versetul 15. Versetul 15 opune credința mântuitoare în care umbli practic cu Domnul, până la capăt, cu credința prezentată în versetele anterioare și care nu duce până la finalul alergării, Premiul veșniciei cu Domnul!

Tâlcuirea pildei neghinei
Matei 13
36 Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.”
37 El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului.
38 Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.
39 Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.
40 Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului:
41 Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea (trăiesc în fărădelege) – se vede că Dumnezeu se uită la faptele, trăirea fiecăruia și nu poate fi înșelat nici măcar de cei care sunt în perimetrul Împărăției (se cred mântuiți pe moment numai prin credința fără fapte) – știm că Domnul cunoaște pe cei care sunt ai Lui (și după roadele lor)!
42 şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor – la dreapta judecată, Judecătorul va trimite pe fiecare om în partea de veșnicie cu cel pe care l-a slujit aici pe pământ.
43 Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.

Cum se poate pierde mântuirea: stăruind în rău (până la capăt)

Epistola către Romani 2.9 Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul – este folosit verbul katergazomai = a lucra până la capăt, complet, până la obținerea roadelor. Deci versetul este:

Necaz și strâmtorare (veșnice) peste orice suflet omenesc care lucrează până la capăt răul.

Nu cred că mântuirea se poate pierde ușor și Dumnezeu dă tuturor oamenilor posibilitatea pocăinței (chiar și unora care au crezut învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde). Nu ți-ai lucrat răul până la capăt (în veșnicie), poate nu ești suficient de împietrit și te mai poți întoarce pe calea bună a lui Dumnezeu și să umbli până la capăt cu Dumnezeu! Apocalipsa 20.15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc – întoarce-te până mai poți (dacă mai poți)!

Ce fac oamenii care renunță la Adevărul biblic

Să vedem în continuare ce ni se spune în Tit 1.

Tit 1.14  şi să nu se ţină … de porunci date de oamenii care se întorc de la adevăr:

Tit 1.16  Ei se laudă că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl neagă, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Ei se laudă că Îl cunosc pe Dumnezeu = mântuirea lor este iluzorie, ușuratică numai prin harul în care nu umblă, numai prin credință (numite învățăturile harului)!

În Iacov 2 și în alte texte sunt cerute fapte (roade vrednice de pocăință) pentru mântuire. Ce fac cei care au primit și trăiesc erezia mântuirii iluzorii? Ne spune acest verset: dar cu faptele Îl neagă. Am văzut practic ce au ajuns unii, este adevărat ce ne spune Biblia, că dacă un om se pocăiește, dar nu se ține mai departe de pocăință (Ioan Botezătorul a cerut roade vrednice de pocăință celor care au vrut să fie siguri de mântuirea lor numai prin har, numai prin credință / vedeți articol / ), ajunge mai rău decât a fost la început!

Matei 3
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (mântuirea prin apartenență, că ești ales de Dumnezeu, nu este adevărată!) Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam – adică pe urmașii celui care a umblat cu Dumnezeu și au umblat și ei (nu s-au crezut mântuit pe moment, pentru veci)
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – se referă la focul veșnic.

căci sunt o scârbă: nesupuşi – ce se poate spune despre mântuirea unora care au intrat pe calea mântuirii, dar nu umblă cu Domnul (dar se cred pe deplin asigurați în Cristos)? Că este falsă!

Ioan 3.36 (traduceri corecte TLRC, BVA, VDCM și altele) Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa veșnică, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

(În acest singur verset 16, ni se prezintă mântuirea ratată: poți intra pe calea mântuirii prin har, prin credință, dar dacă nu umbli cu Domnul practic, nu vei ajunge la destinația fericită, în veșnicia cu Domnul! Iar pretențiile ușuratice de mântuire falsă nu te ajută la nimic).

Harul fals

Protestanții adevărați (originali) au adăugat umblarea cu Domnul la teologia teoretică, și această umblare i-a mântuit.

În zilele noastre, tot felul de fanatici au vrut să își ia și să ne ofere o mântuire ușuratică (au uitat de faptele protestanților pentru că nu i-a interesat spiritul reformei, ci și-au luat ce le-a plăcut, adică și-au dat învățături după poftele lor – pentru ei reformat (baptist etc) nu înseamnă decât că ești mântuit pe veci și atât).

Să vedem un astfel de individ, care ne prezintă harul fals (cu mântuirea pe veci):

Mărețul împotrivitor al Adevărului ne prezintă ceea ce numește ”har”, dar fiind vorba despre harul ușuratic (pretinde că oferă mântuirea pe moment pentru veci, că ești mântuit și atât), acest har este fals.

”Harul pune accent pe ceea ce face Dumnezeu, şi anume că El a pus în contul nostru ţinerea legii de către Hristos” – Sola fide, sola gratia, mântuirea numai prin har, numai prin credință este o iluzie: Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care credeau că vor fi mântuiți numai prin har, numai prin credința teoretică. Iacov, inspirat de Dumnezeu a numit această credință a dracilor, care nu mântuie! Harul arminist constă în ceea ceea ce a făcut și face Dumnezeu ca să permită intrarea noastră pe calea mântuirii (nașterea de sus) și umblarea cu Domnul. Cristos nu ține Legea în locul nostru, ci Jertfa, Învierea, trimiterea Duhului Sfânt fac posibilă intrarea și umblarea în har (în Legea veche oamenii nu au putut umbla perfect cu Domnul, pentru că firea nu i-a ajutat, acum avem ajutor și călăuzire de sus).

”Harul pune accent pe persoana lui Hristos, în ceea priveşte trăirea mântuirii” – după ce lupii răpitori au adus din America etc erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci, unii care erau intrați pe calea mântuirii au făcut ce au vrut (că nu-și pierd mântuirea) și au ajuns mai rău decât la început: bețivani curvari drogați scandalagii etc. Doar satana (sola satana) îi poate îndobitoci pe lupii răpitori să zică solus Cristus.

”Harul exclude orice merit al omului” – Harul biblic arminist oferă mântuirea tuturor și ne obligă să renunțăm la lume și să umblăm cu Domnul: Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.

”Harul dă mântuirea în dar” – Harul obligă la umblarea cu Domnul până la mântuirea finală. Mântuirea arministă nu este o luare de prizonieri, că Dumnezeu te-a închis în trenul mântuirii (numai prin har, numai prin credință) și poți face orice. Dumnezeu, prin LEGEA harului (care are cerințe care trebuie respectate) face posibilă mântuirea noastră, nu obligă pe nimeni să fie mântuit.

”Harul îi face desăvârşiţi (maturi) pe cei ce îl primesc, deoarece transferă asupra lor sfinţenia lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt” – Harul adevărat Biblic este arminist și ne obligă să umblăm cu Domnul, până la mântuirea finală viitoare. Duhul Sfânt îi călăuzește pe cei mântuiți pe veci prin birturi, la curve etc, că ei nu își mai pierd mântuirea – halal maturitate cu așa tentativă de ”mântuire”.

”Harul îl ridică pe păcătos din orice fel de stare” – de sub masă când e turmentat, drogat etc? Și îl caută când e băut la curve (că așa a făcut tatăl din pilda fiului pierdut?! / vedeți pilda / )

”Harul îl duce în cer pe cel mântuit” – mântuirea este un proces (vedeți sus în meniu articolele): am intrat în proces de mântuire, umblăm cu Domnul, până la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei!

”Harul îndreaptă spre îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu” – Dumnezeu nu îi va duce în cer pe cei ”mântuiți pe veci” care bântuie băuți la curve, fac avorturi etc că nu își pierd mântuirea, dacă aceștia nu vor să meargă cu Domnul!

Harul adevărat biblic (arminist) a făcut posibilă mântuirea noastră, numai prin umblarea noastră până la capăt, în HAR, cu Domnul!

1 Timotei 6.9 Poftele nesăbuite şi vătămătoare cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare

1 Timotei 6.9  Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. 

Și în acest verset apare pierderea mântuirii, dacă nu cumva obsedații de erezia mântuirii pe veci cred cumva că ”prăpăd și pierzare” o fi însemnând veșnicia în locul fericit, cu Domnul!