Bomboana otrăvită a dracilor

Să vedem în continuarea cum satana ar vrea să ne asigure că putem fi mântuiți FĂRĂ FAPTE, numai prin credința teoretică (care știm că este a dracilor și nu mântuie, de la care este sunt și învățăturile dracilor cu mântuirea ușuratică pe veci), prin faptul că povestește lucruri reale din Noul Testament (aceasta este dulceața bomboanei), dar mijlocul este toxic (poate face să pară învățătura dracilor ca fiind reală)! Diavolul nu ar fi diavol dacă nu ar încerca să ne otrăvească spiritual prin înșelare! Lupul răpitor cu mântuirea pe veci continuă (ce am prezentat în articolele anterioare) cu:

Cartea Evrei … etc – zice cine este autorul etc, ia niște lucruri adevărate și trage concluzia falsă că mântuirea nu se poate pierde, și asta chiar din cartea Evrei, care vorbește extrem de clar despre pierderea mântuirii și ne prezintă Galeria celor care au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR!

Ne prezintă contrastul dintre ritualurile Legii lui Moise și închinarea simplă în Legea harului – așa cum am arătat în mai multe articole, se făcea trecerea de la ritualurile (faptele) vechii Legi, la faptele (umblarea cu Domnul) Legii noi – în Noul Testament era vorba despre abandonarea ritualurilor vechi pentru umblarea cu Domnul, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul); nu s-a făcut trecerea de la ritualurile vechi la mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci și atât – ești mântuit și nu mai scapi nici să vrei – aceasta este numai minciuna demonilor!

Tema cărţii se axează pe cuvântul „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”haideți și haideți să (facem ce trebuie) nu este mântuirea iluzorie pe moment (numai prin credința teoretică) ci continuă, PRIN FAPTE! Nu există în această carte mântuire numai prin har, ci PRIN FAPTE, prin umblarea cu Domnul, în har, până la capăt, la mântuirea finală viitoare.

Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos – cei care dau din gură cu Isus Cristos, întâi să umble cu Cristos:

1 Ioan 2.6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

Cei care au vrut să fie mântuiți numai prin har au fost numiți de Ioan Botezătorul, inspirat de Dumnezeu ”pui de vipere”, așa că pe Dumnezeu nu L-a înșelat nimeni cu datul din gură cu ”numai prin har, numai prin credință” – a dracilor care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2 / vedeți articol / .

2 Timotei 2.19 Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigilul acesta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui – după conținut, nu după etichetă / vedeți articol / (am văzut în articolele predecente că Saul și-a alterat conținutul, dar și-a păstrat credința teoretică – degeaba, că pe Dumnezeu nu L-a putut înșela nimeni, niciodată) şi: Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege! – dacă nu îți trăiești practic până la capăt, PRIN FAPTE, credința ta, ajungi să fii lepădat de Dumnezeu!

Reclame

Saul a primit Duhul Sfânt, dar degeaba – a ales să nu umble cu Domnul până la capăt!

Învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu au nicio susținere biblică, așa că adepții lor încearcă să le justifice prin doctrinele dracilor, care zic că oamenii sunt complet decăzuți și nu au deloc voință liberă, Dumnezeu i-a ales numai pe cei foarte puțini pentru mântuire, pe ei îi sfințește (prin Duhul Sfânt) și ei nu mai pot cădea – sunt mântuiți pe veci.

Dar dacă ne uităm la istoria (scurtă) a lui Saul din Biblie, vedem că este invers.

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel – să vedem de ce numai 2 ani:
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Este vorba despre Saul, care fusese apreciat și ales de Dumnezeu:

1 Samuel 9
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
14 Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” :

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Şi Saul a răspuns unchiului său … Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
Saul ales împărat prin sorţi
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul?
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

În text ni se povestește că Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie împărat și cum întâmplarea cu măgărițele pierdute a fost de la Dumnezeu, ca să-l ducă pe Saul la prorocul Samuel, cel prin care vorbea Dumnezeu și care știa că va veni.

Istoria s-a petrecut cu cei care erau sub Legea veche și era mare lucru ca Duhul Sfânt să coboare peste un om atunci (chiar dacă era din poporul ales). Câți au avut parte de așa ceva? Foarte puțini (prorocii), probabil 1 din 10.000, și doar rar și pentru foarte puțin timp, atunci când vorbea Dumnezeu prin ei. Duhul Sfânt a coborât peste Saul și i-a schimbat inima (și până atunci era smerit și umblase cu Domnul, de aceea l-a ales Dumnezeu).

Saul a beneficiat de faptul că a fost ales de Dumnezeu, dar nu a rămas mult timp cu Domnul. A luat-o razna, nu a mai ascultat de Dumnezeu:

1 Samuel 15
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.

Saul nu a mai vrut să asculte de Domnul – și atunci nu avea voința liberă? Vedem că a avut-o și a făcut ce a vrut el, s-a îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu l-a lepădat (au fost mai multe neascultări, cum scrie și în Evrei 10 Dacă o ținem păcătuind, după ce am ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu …).

Ca urmare a neascultării de Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat pe Saul. Nu l-a mai ajutat faptul că a fost ales de Dumnezeu, după ce nu a mai umblat cu Dumnezeu.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea – alesul lui Dumnezeu, care nu a avut folos de la alegere decât atâta timp cât a umblat cu Dumnezeu, practic, PRIN FAPTELE lui.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo – au câștigat filistenii!
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Pe Saul, cel care avusese Duhul Sfânt, l-a îndepărtat de Dumnezeu (chiar dacă continua să se pretindă sfânt și ales) mândria lui, care a produs neascultare. S-a întâmplat cum ne-a spus Domnul Isus în Pilda semănătorului, că pe unii care au intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire), preocupările lumii îi vor face să cadă și să fie pierduți.

Nu există nici o justificare biblică pentru mântuirea pe veci. Doar dacă umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, prin Duhul Sfânt) până la capăt, vei ajunge cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

Despre David – Dumnezeu i-a apreciat doar pe cei care au umblat practic cu El

Continuarea articolelor despre falsificarea conținutului Bibliei ca să pară reală erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde – despre legăminte.

Citez: Legământul cu David. (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat – un legământ este un contract între părți, nu există legământ necondiționat, am văzut în Biblie că nici măcar promisiunile lui Dumnezeu nu au fost necondiționate – Dumnezeu s-a căit de răul pe care a vrut să-l facă celor din poporul ales când ei s-au pocăit și i-a părut rău de binele pregătit pentru ei, când ei s-au îndepărtat de trăirea practică cu Dumnezeu (tot popor ales erau, dar degeaba).

Pe David, Dumnezeu l-a ales să fie viitorul împărat (după lepădarea de Saul) pe baza umblării lui cu Domnul de până atunci. Să vedem ce ne spune Biblia despre David:

1 Samuel 16
1 Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”
11 Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”
12 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!”
13 Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare – mai ales în vechime, Duhul Sfânt venea peste sfinții care au trăit cu Domnul PRIN FAPTELE LOR! Nu l-a găsit pe David zăcând în fața ubui birt (a umblat practic cu Domnul, că nu se credea mântuit pe veci cu sola fide, sola gratia etc).

1 Samuel 17
34 David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă,
35 alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram.
36 Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.”
37 David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!”

Descrierea lui David:

32 David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el.”
33 Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.”

Dacă un copil (era și mai mic când a făcut așa) a învins și chiar a omorât leu și urs, este clar că a avut ajutor de la Dumnezeu și – mai ales sub Legea lui Moise – nu aveau pe Dumnezeu că ei decât cei care trăiau cu Dumnezeu, sfinții lui Dumnezeu!

Ereticul care folosește lucruri din Biblie ca să falsifice conținutul Bibliei ca să pară reală mântuirea pe veci nu s-a uitat la viața lui David de până atunci (ei falsifică conținutul Bibliei prin extragerea unor versete din context). Dacă ne uităm la viețile celor apreciați de Dumnezeu, vedem motivul acestei aprecieri, umblarea lor practică cu Domnul!

În Legământ cu Domnul: dacă continui să umbli cu Domnul ajungi la destinația fericită; dacă renunți, nu ajungi

Cum se încheiau legămintele cu jurământ în vechime (așa făceau cei care erau sub Legea veche):

Deuteronom 29
12 stai înaintea Domnului Dumnezeu ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul Dumnezeul tău îl încheie cu tine în ziua aceasta,
13 ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău

Vedem că legământul a fost un contract între oameni și Dumnezeu, inițiat la porunca lui Dumnezeu cu cei care atunci făceau parte din poporul ales (dar care nu au beneficiat de această alegere decât atunci când au umblat cu Dumnezeu!).

Facerea 15
7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” am arătat în acest articolDumnezeu a binecuvântat pe Avraam ca urmare a umblării lui cu Domnul PRIN FAPTELE LUI de până atunci și pentru că Dumnezeu a știut că Avraam va umbla și în continuare cu Domnul și își va învăța și urmașii să facă la fel – binecuvântarea urmașilor este prin învățătura sănătoasă cu mântuirea PRIN FAPTE în har, nu prin ușurătatea mântuirii pe veci
8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10 Avram a luat toate animalele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18 În ziua aceea, (flăcările erau) Domnul a făcut un legământ cu Avram

Cum se încheia un legământ cu jurământ: un animal (de exemplu o vită) era tăiat în două și cei care făceau legământ treceau printre cele două jumătăți, spunând că așa să se facă celui care nu își va respecta partea lui în legământul acela.


Că nu mai suntem sub Lege, ci sub har, înseamnă că am ieșit de sub osânda (condamnarea) Legii vechi și am intrat sub autoritatea Legii noi, a harului, care știm că este o Lege dată de Dumnezeu și are pretenții – / vedeți aici / .

Harul este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul până la capăt și este dat cu dedicație, strict pentru acest scop. Jertfa Domnului Isus folosește doar celor care umblă cu Domnul; nu este de folos celor care pretind că pot să umble cu demonii, că nu există cădere din har, că mântuirea nu se poate pierde.

Dacă nu îndeplinești scopul harului:

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim (continuăm să păcătuim) cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă veșnică credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Dacă nu mai umbli cu Domnul (și nu vei ajunge la Premiul alergării), ai ieșit din har (nici nu mai ai din ce har cădea) și pentru că ai ieșit de sub autoritatea Legii harului (care poate să te ajute să umbli cu Domnul, altfel nu te mântuie), astfel ai intrat iar sub puterea de condamnare a Legii vechi, dată lui Moise (nu există altă lege) și care știm că nu a fost dată spre mântuire, ci pentru cunoașterea păcatelor. Vei fi judecat după Legea dată lui Moise, care nu a scăpat pe nimeni (de aceea scrie în versetul 28 de mai sus despre Legea lui Moise).

Legământul cu Dumnezeu este un contract, în care fiecare parte trebuie să își facă partea în mântuire. Dumnezeu a făcut și face partea mai grea, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, să împlinim pretențiile Legii harului. Dacă nu, ajungi să fii condamnat pe veci de Legea lui Moise – am arătat în articolele anterioare, după pildele Domnului Isus, că cei intrați pe calea mântuirii, dar care nu au produs roade vrednice de pocăința lor, pentru că au vrut să fie mântuiți FĂRĂ FAPTE, nu au ajuns să fie mântuiți în final:

Matei 24
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii – se crede mântuit pe veci
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două – ca urmare a nerespectării Legământului harului, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. – Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Ai intrat în legământ cu Dumnezeu. Umblă cu Dumnezeu, în harul Lui, PRIN FAPTELE TALE vrednice de pocăința ta, până la capăt! Pentru că merită efortul alergării pentru Premiul ceresc și pentru că altfel vei avea o mai mare pedeapsă în veșnicia rea!

Ce înseamnă să veghem

Matei 24
Îndemn la veghere
36 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.
37 Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului.
38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie,
39 şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.
40 Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.
41 Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată, şi alta va fi lăsată.
42 Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.
43 Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa.
44 De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
45 Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

La ce veghere ne îndeamnă Domnul Isus, doar să fim sfinți și statici, adică să nu ne murdărim, dar să nu facem nimic pentru Împărăție? Mântuiți și atât? Ne spune chiar Domnul Isus ce așteaptă de la noi, ce pretenții are pentru mântuirea fiecăruia, în capitolul următor 25 din Evanghelia după Matei, am arătat începând cu acest articol că după intrarea pe calea mântuirii, pentru propria mântuire, fiecare trebuie să umble practic cu Domnul, PRIN FAPTELE LUI, cu mare ajutor de sus (doar așa putem, nu singuri).

Să veghem înseamnă să ne vedem mai departe de umblarea noastră cu Domnul, prin faptele noastre, până la capăt, să nu renunțăm la umblarea cu Domnul! Sfinții statici vor rămâne pe dinafară de Împărăție!

Unii se folosesc de extragerea versetelor din context ca să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci, dar în tot capitolul 25 ni se prezintă prea clar ce cere Dumnezeu de la noi pentru ca să ajungem la mântuirea finală: umblarea cu Domnul practic, PRIN FAPTE, până la capăt! Avem ajutor de sus (numit har) pentru aceasta, știm că Dumnezeu Și-a făcut și își face partea Lui mai mare în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră.

În pilda fecioarelor sfinte, au ajuns să fie mântuite în final doar cele care aveau FAPTE, la fel în pilda talanților / vedeți articolul anterior / , la fel în prezentarea Judecății viitoare care va fi după fapte, când doar cei CU FAPTE vor ajunge să fie cu Domnul! Toți erau sfințiți (mântuiți inițial), au vrut să fie mântuiți și au crezut că vor fi, dar au fost mântuiți în final doar cei care au umblat cu Domnul, PRIN FAPTELE LOR, până la capăt!

49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii – sola fide, sola gratia, hâc hâc soli satana gloria
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor – a celor care vor mântuirea dar fără să umble cu Domnul PRIN FAPTELE LOR; am arătat aici că Domnul Îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui după conținut, după FAPTELE lor, nu după datul din gură (cu mântuirea pe veci); acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Cui slujești, cu acela vei fi (indiferent de datul din gură cu mântuirea pe veci cu solele, nu vor exista suficiente învățături ale dracilor ca să te scape de mânia viitoare)!

Domnul Isus ne spune despre cei care au ajuns să fie mântuiți în final PRIN FAPTE și despre unul care a vrut să fie mântuit FĂRĂ FAPTE

Asemenea celor numiți de Ioan botezătorul ”pui de vipere” / vedeți articol cu text / , și aici Domnul Isus ne prezintă un mântuit pe veci FĂRĂ FAPTE și unde ajunge el în veșnicie.

Domnul Isus a spus ucenicilor o pildă:

Matei 25
14 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care atunci când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!

Cei care au intrat în bucuria Stăpânului lor sunt cei care erau intrați în procesul de mântuire și au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR, până la capăt (când au stat față în față cu Domnul, la Judecata finală, care știm că este DUPĂ FAPTE – Apocalipsa 20.11-15). După ce au intrat pe calea mântuirii, AU AJUNS SĂ FIE MÂNTUIȚI PRIN FAPTELE LOR, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul).

24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: – se observă vrăjelile cu vorbe umflate de religiozitate superficială, falsă, numai prin credință (care este a dracilor și nu mântuie, scrie în Iacov 2): harul suveran, harul irezistibil, pe veci asigurat în Cristos cu solus Christus etc.
25 mi-a fost teamă – minte, adevărul este că a vrut să fie mântuit în veșnicie, dar fără fapte! şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ – nu a vrut să lucreze pentru Domnul, nici măcar cu puținul talant primit! iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş (nu era temător, ci se pretindea mântuit pe veci fără fapte) – nu i-a mers cu sola fide! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic (și el era robul Stăpânului, și el era intrat pe calea mântuirii, ca ceilalți, dar și-a pierdut mântuirea inițială), aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – cu sola gratia (mântuirea ușuratică, numai prin har, pe veci) a ajuns în partea rea și nefericită a veșniciei.

Cel care era rob (era intrat în procesul de mântuire, fusese deja mântuit cu mântuirea inițială) și nu a vrut să facă nimic, a vrut să fie mântuit în final FĂRĂ FAPTE, dar a ajuns în chinul veșnic!

”Niciodată nu v-am cunoscut” – pentru că nu mai aveau fapte (roade vrednice de pocăință)

Am văzut mai multe articole și comentarii pe acest subiect. Această expresie (din titlu) a Domnului Isus (la Judecata finală) este folosită de adepții mântuirii pe veci ca justificare (falsă) că aceia nici nu au intrat pe calea mântuirii, deci nu au fost mântuiți, așa că mântuirea nu se poate pierde. Și alții au găsit în texte ceea ce am găsit și ei: este vorba despre oameni care erau intrați pe calea mântuirii, dar care nu au umblat cu Domnul până la capăt! Nu erau din cei care nu au intrat pe cale (care nu veniseră la mântuire), ci dintre frați, cei care au intrat în procesul de mântuire prin har, prin credință, dar nu și-au trăit practic mântuirea lor, PRIN FAPTE (de exemplu fecioarele neînțelepte, care au vrut să fie mântuite, DAR FĂRĂ FAPTE) sau au renunțat să mai umble cu Domnul, preocupați de lucrurile lumii (de care scăpaseră) s-au întors la ale lumii:

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce FACE voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” – Formulă folosită de rabini pentru a excomunica (vedeți și în Matei 25.12 – trad. VBRC)

”Niciodată nu v-am cunoscut” era doar o formulă folosită pentru excomunicarea celor care au luat-o pe alte căi și se referă la faptul că Domnul i-a cunoscut, dar degeaba, fără folos pentru mântuirea finală, la care nu au ajuns!

La urmă, Judecătorul nu îi va recunoaște pe cei pe care i-a cunoscut pentru o vreme, dar care au renunțat să umble cu El, prin faptele lor, cu ajutor de sus. Chiar dacă ești sfânt (ca fecioarele neînțelepte), după FAPTELE TALE vei fi judecat și ți se va decide intrarea în partea corespunzătoare din veșnicie (nu după sole). Fără FAPTE, rămâi pe dinafară de Împărăție, nu ajungi la Premiul dorit!

TESTul că te cunoaște Dumnezeu

1 Corinteni 8.3  Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu.

1 Ioan 5.3  Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui.

Unii eretici cu învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci folosesc expresiile rostite de Domnul Isus că nu i-a cunoscut (la Judecata finală) ca dovadă că aceștia nici nu au fost vreodată mântuiți – DECI NU ÎȘI POT PIERDE MÂNTUIREA.

Am arătat că Domnul Isus a rostit o formulă folosită de rabini pentru a excomunica, în realitate era vorba despre oameni cunoscuți, dar care au renunțat să mai umble pe calea dreaptă (corectă), pentru mântuirea lor; nu că nu au fost vreodată mântuiți, ci că au renunțat la umblarea lor.

Există oameni care vor să pară religioși ca să primească aprecierile celorlalți, unii se pretind mântuiți pe veci și vor să fie ca lumea și să poată face orice – adică să trăiască ca înainte de a se converti, dar să nu își piardă mântuirea – nu mai au ce pierde! Sunt oameni care au intrat pe calea mântuirii, cum spunea Daniel (într-un comentariu), cei care i-au cunoscut au văzut schimbarea la ei, dar schimbarea nu i-a ținut până la capăt, cum spune Domnul Isus în Pilda semănătorului / aici / . Din diferite motive, nu au umblat cu Domnul până la capăt, la mântuirea viitoare din veșnicia cu Domnul (unii au renunțat la umblarea lor pentru că au aflat că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea).

De ce nu îi va mai cunoaște Domnul Isus, la judecata finală, pe cei intrați pe calea mântuirii (care știm au fost cunoscuți de Domnul)? Pentru că mai are după ce să îi cunoască: DUPĂ FAPTE!

Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui – aparține Noului Testament, deci Legii harului, care nu te mântuie dacă nu umbli cu Domnul până vei ajunge la destinația fericită! ”dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” – este cunoscut DUPĂ PĂZIREA PORUNCILOR Domnului, adică DUPĂ TRĂIREA LUI cu Domnul, DUPĂ FAPTE!

Nu doar cei care au fost religioși (falși) pentru o vreme, nu vor fi cunoscuți de Domnul (care atunci va fi Judecător), ci și cei care au venit la pocăință, dar nu i-a ținut mult (din diverse motive), au intrat pe calea mântuirii, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul – unii au căzut tocmai din cauza ereziei nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde – celor care au fost cunoacuți le va spune Domnul Niciodată nu v-am cunoscut – din LIPSA FAPTELOR – nu mai are după ce să îi cunoască! Test: umbli cu Domnul, PRIN FAPTE? Respecți CERINȚELE LEGII HARULUI / scrise aici / ? Dacă nu te cunoaște Domnul acum, nu te va cunoaște nici când să-ți dea mântuirea finală, la Judecata viitoare! / vedeți categoria Timpurile mântuirii (ale procesului de mântuire) / .

Am arătat că harul nu mântuie, ci este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul, să ajungem la mântuirea finală și ARE PRETENȚII. Degeaba ai intrat în har, dacă nu rămâi în har și nu te folosești de acest ajutor ca să umbli cu Domnul, până vei ajunge la destinația fericită!

Mântuirea = sfințenie + FAPTE

Matei 25
1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui toate au fost sfinte și au dorit toate să fie mântuite (nu cei din lume așteaptă Mirele)
2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte – primele au vrut să fie mântuite, dar numai prin sola gratia, sola fide și au rămas afară; cele înțelepte au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE!
3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn – au intrat în procesul de mântuire, dar au crezut că vor ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE (uleiul simbolizează faptele bune ale celor intrați pe calea mântuirii);
4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase – mântuirea este PRIN FAPTE
5 Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit.
6 La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.
8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele” – țeapă!
9 Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.”
10 Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa.
11 Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”
12 Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!
13 Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului – este un îndemn pentru frați (nu pentru cei din lume să vegheze)!

Fraților, celor intrați în procesul de mântuire, li se va putea spune la urmă ”nu vă cunosc” – datorită LIPSEI FAPTELOR, după care vor fi judecați – doar faptele bune din umblarea practică cu Domnul le pot asigura celor intrați pe calea mântuirii (sfinților), mântuirea finală. Sigur că este vorba despre frați, cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (au fost cunoscuți de Domnul), dar s-au mulțumit să se creadă mântuiți pe veci numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE. Au avut mântuirea, dar au pierdut-o (au renunțat la ea) când s-au întors la lucrurile lumii. Nu se referă la cei care sunt printre frați, dar nu sunt mântuiți, ci la cei care au fost mântuiți cu mântuirea inițială (mântuirea la timpul trecut), dar nu au umblat cu Domnul practic, PRIN FAPTELE LOR. Toate fecioarele erau sfinte (nu cei din lume care se cred frați sunt sfinți), dar unele nu au avut FAPTE, au crezut că pot ajunge la mântuirea finală FĂRĂ FAPTE!

La MÂNTUIREA viitoare poți ajunge numai prin sfințenie + prin FAPTE!

Domnul Isus ne prezintă fecioarele înțelepte, care au ajuns să fie mântuite PRIN FAPTE și pe cele neînțelepte, care erau și ele sfinte, dar fără fapte.

În această pildă, Domnul Isus ne spune că numai prin sfințire nu vei ajunge să fii mântuit, în partea fericită a veșniciei!

Ce înseamnă formula ”Niciodată nu v-am cunoscut” – că au intrat degeaba pe calea mântuirii!

Am întâlnit Nicodată nu v-am cunoscut sau Nu vă cunosc în Pilda celor 10 fecioare și în pilda cu casa zidită pe stâncă sau pe nisip etc.

Cei cu erezia cu mântuirea pe veci ar vrea să ne zică că se referă la faptul că unii sunt în biserici, dar sunt nemântuiți. În realitate, în următorul text (iau unul dintre ele, cel mai cunoscut):

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor – nu cei care au vrut mântuirea numai prin datul din gură cu solele (numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE), ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri – MÂNTUIREA ESTE DOAR PRIN FAPTE!
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” – era vorba despre cei care au lucrat cu Domnul (prin puterea Lui), că nu ieșeau demonii fără ca ei să fi cunoscut Numele Domnului! Este vorba despre cei care nu doar că au umblat pe calea Domnului (un timp), ci chiar au făcut minuni în Numele Lui, deci în părtășie cu Domnul! Sigur că erau cunoscuți (spiritual) de Domnul.
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”  – este formula folosită de rabini pentru a excomunica, adică cu aceste cuvinte îi excomunicau pe cei cu care au avut de-a face, deci îi cunoșteau!

Această formulă nu se referă la cei care nu L-au cunoscut deloc pe Domnul, ci era formula folosită pentru excomunicarea celor cunoscuți, simbolizează faptul că L-au cunoscut degeaba pe Domnul: au fost intrați pe calea mântuirii, dar nu au umblat cu Domnul până la capăt! Similar cu ce ni se spune în Pilda semănătorului / vedeți articol / , despre cei care au primit Cuvântul (și l-au crezut, dar au renunțat la umblarea lor cu Domnul din diverse motive). Despre ei scrie în cunoscutul text din Evrei 10 (în care este vorba despre pierderea mântuirii):

Le scrie fraților (celor cunoscuți de Domnul, intrați pe calea mântuirii):
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său

26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe – este vorba de frați, care sunt cunoscuți de Domnul!

Vedem foarte clar că dacă frații, cei veniți la pocăință (care erau intrați în propriul lor proces de mântuire, cu Domnul) și au umblat un timp în părtășie cu Domnul, au renunțat la umblarea lor pe calea mântuirii (poate se prefăceau sfinți, în continuare), pentru ei nu a mai rămas nicio Jertfă (nu mai există alta), pentru că au inactivat, pentru ei, Jertfa Domnului Isus.

Pentru cei care au renunțat la umblarea cu Domnul, este ca și când nici nu ar fi intrat în procesul de mântuire – la aceasta se referă nu v-am cunoscut!

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare)

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare), la care vor ajunge doar cei care continuă umblarea lor cu Domnul până la ajungerea la destinația fericită, nu că suntem deja mântuiți pe veci și atât!

De veșnicie are Dumnezeu grijă, dar și noi trebuie să ne facem fiecare partea lui, cu ajutor de sus (să umblăm cu Domnul) pentru că numai așa putem ajunge la împlinirea acestei speranțe!

9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre (credința mântuitoare este cea trăită practic, prin fapte, scrie în Iacov 2 și vezi lista cu lucruri de făcut ca să ajungi la destinația fericită), mântuirea sufletelor voastre.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
”Evanghelia” drăcească (învățăturile dracilor cu încercarea de justificare prin Doctrinele dracilor) îți oferă mântuirea falsă (iluzorie) prin datul din gură cu ”numai prin…” fără fapte. Evanghelia adevărată arministă a harului are cerințele umblării cu Domnul, în har, prin fapte, până la capăt!

Și să fiu găsit în El – LA FINALUL ALERGĂRII pentru Premiul ceresc

Să vedem din nou despre falsificarea Bibliei (mesajul ei) prin extragerea versetelor din context.

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

S-ar părea că versetul vrea să spună că să nu faci fapte (roade vrednice) pentru mântuirea ta, că ești mântuit pe veci numai dacă dai din gură cu ”numai prin credință” (care este a dracilor, de la care provine învățătura cu mântuirea ușuratică, pe veci și care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2). Dar se făcea trecerea de la ritualurile vechii Legi dată prin Moise la Legea harului, deci la aceasta se referă apostolul, care continuă:

10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
   Aceasta este mântuirea arministă prin fapte în umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Apostolul nu a oferit mântuirea ușuratică în versetul 9, ci făcea trecerea de la prima Lege (a lui Moise) la a doua, Legea harului.
Versetul este Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire / dreptate a mea pe care mi-o dă Legea dată prin Moise, cu care fuseseră obișnuiți de multe generații, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos – numai credința trăită practic, care duce la umblarea cu Domnul, prin faptele noastre contează!, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – ca după îndreptățirea inițială să poți primi Duhul Sfânt, care să te ajute ca în umblarea ta cu Domnul, să îți faci propria îndreptățire prin faptele tale – știm că după fapte vom fi toți judecați, nu după harul ieftin (fals) care pretinde că dă mântuirea ușuratică (dar falsă), cu sola fide, sola gratia și alte superficialități demonice! Vedeți în Iacov 2 că după credința inițială trebuie să faci fapte, pentru mântuirea ta!
şi să fiu găsit în El înseamnă că vrea să rămână până la capăt cu Domnul, cu trăirea practică, prin faptele lui, pentru că numai așa va putea ajunge în partea fericită a veșniciei (și pe baza textului din Filipeni). Nu credea în mântuirea primită pe moment, pentru veci și atât, ci apostolul ne prezintă mântuirea ca un proces, o alergare după reguli, până la capăt, la răsplătirea cu Premiul final, mântuirea viitoare!

Harul este ajutorul de sus în procesul mântuirii fiecăruia

Ce este harul? Mântuire pe veci într-un moment sau ajutor de sus ca să umblăm cu Domnul (să facem bine ceea ce nu au reușit să facă perfect cei de sub Legea dată prin Moise), ca să ajungem la mântuirea finală?

Dacă mântuirea ar fi numai așa, că te-a ales Zeul-computer (la facerea lumii), te-a mântuit cu de-a sila și apoi poți face orice, că nu mai scapi din har, Noul Testament ar fi scurt: Ești mântuit (dacă vrei și ai chef, umbli cu Domnul, sau nu, oricum nu contează). Sfârșit.

În textele folosite ca să pară reală mântuirea pe veci, în realitate este combătută Legea veche, cu ritualurile ei (când scrie despre faptele Legii), nu că nu trebuie să umbli cu Domnul, cu faptele tale! Dumnezeu nu ne-ar mai fi dat în Biblie Vechea Lege, dacă schimbarea a fost așa de mare, încât sub har ar fi apărut mântuirea ușuratică, pe veci și atât. Vechiul Testament ar fi cuprins Facerea, eventual o pomenire (scurtă) a Legii vechi și gata.

Dar dacă trebuie să contribui practic la mântuirea ta, umblând cu Domnul cu faptele tale, cu ajutor de sus, are sens să ni se dea Noul Testament (cuprinde cerințele Domnului Isus pentru mântuirea fiecăruia și exemplele celor care au umblat cu Domnul, primii ucenici) și Vechiul Testament (cerințele lui Dumnezeu ca oamenii să îndeplinească perfect ritualurile, pentru mântuire).

Mântuirea este un proces, o alergare cu Domnul pentru Premiul ceresc, dacă ajungi la destinație. Diferența față de vechea Lege este faptul că acum avem ajutor de sus: HARul. Harul nu este iluzionismul care dă mântuirea pe veci, ci este ajutorul de sus în propriul proces de mântuire al fiecăruia.

Harul nu ne dă mântuirea ușuratică, pe veci și nu mai scapi nici să vrei, ci are cerințe (ca ale Legii vechi): ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. În orice învățături în care ”harul” îți dă mântuirea ușuratică, poți înlocui termenul har cu drac, că ale dracilor învățături sunt!

Înscenare sau viață pentru TOȚI

Romani 5
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru TOȚI oamenii o hotărâre de neprihănire / dreptate care dă viaţa (veșnică).

Cei cu doctrinele dracilor ar vrea să ne ofere mântuirea ușuratică, numai prin teoria credinței într-o înscenare: oamenii nu au mai avut voință liberă, Dumnezeu (”în dragostea lui” – o ”dragoste” monstruoasă) i-a ales numai pe unii ca să fie mântuiți (nu contează fraierii ceilalți), L-a trimis pe Fiul Lui să se jertfească pentru cei puțini (slăbănoagă jertfă, cam la fel de slabă ca a animalelor, din vechime), a mers harul irezistibil și obligatoriu peste cei aleși (de parcă tatăl din Pilda fiului pierdut s-a murdărit în balega porcilor!) și i-a mântuit într-un moment, pentru veci și cam atât (dacă ei umblă cu Domnul sau nu, este tot aia, că sunt deja asigurați în Cristos, pe veci, orice ar face ei apoi!).

Vedem că acest dumnezeu monstruos nu mântuie pe nimeni (este satana care îi înșală cu credința dracilor din Iacov 2), jertfa este slăbănoagă (numai pentru ei, cei foarte puțini care au primit învățăturile dracilor), harul nu are legătură cu sfințirea vieții (dă mântuirea obligatorie fără să umbli în har!), mântuirea este și cu umblarea cu satana (numai prin har, numai prin credința dracilor, că ce mai contează?!).

Dumnezeul Bibliei este opus acestei fraiereli: Dumnezeul adevărat i-a cuprins pe toți oamenii în planul mântuirii, Jertfa este bună pentru toți și mântuirea este oferită tuturor – știm că Dumnezeu îi cheamă pe oameni dar nu îi obligă, harul este ajutorul de sus ca oamenii să poată umbla cu Domnul până la capăt, pentru mântuirea lor, minunea renașterii de sus este făcută de Duhul Sfânt după ce oamenii răsound chemării lui Dumnezeu, apoi dă ajutor în umblare.

Jertfa Domnului Isus are valabilitate pentru toți cei care umblă cu Domnul, în număr oricât de mare i-ar chema Dumnezeu și ei ar răspunde chemării. Printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru TOȚI oamenii o hotărâre de neprihănire / dreptate care oferă viaţa.

Mântuiți-vă până la capăt!

Faptele apostolilor 2
38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” – mântuirea inițială (intrarea pe calea mântuirii) se face prin alegere personală, nu scrie că ei nu au avut voință liberă, așa că a mers ”harul irezistibil” peste ei și i-a mântuit numai pe unii, că nu contează fraierii ceilalți!
41 Cei ce au primit propovăduirea lui – au răspuns chemării lui Dumnezeu, fiecare a ales personal să răspundă! au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47 Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Am putea crede că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire și ei erau mântuiți pe veci, deja, dar în versetul 38 ni se spune că cei care se vor pocăi vor fi iertați – la această mântuire inițială se referă versetul 47 când spune despre cei care au fost mântuiți, nu că cei ce erau atunci mântuiți, vor rămâne mântuiți orice ar face ei apoi și chiar dacă nu vor umbla cu Domnul! Apoi ni se spune în v.38 că vor primi Duhul Sfânt – care ne-a fost dat ca să ne ajute să facem ceea ce nu au reușit cei de sub Legea veche, să umblăm cu Domnul (mântuirea la timpul prezent, procesul de mântuire).

Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi – dar nu au ajuns să fie cu Dumnezeu decât cei care au umblat până la capăt cu Domnul, cu ajutor de sus.

Cristos ne-a eliberat ca să Îi slujim Lui!

Galateni 4.31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii libere. Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi – ca să fim liberi față de păcat și față de Legea care condamna păcatul și ca să putem să Îi slujim Lui:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toți oamenii, a fost arătat,
12 și ne învață s’o rupem cu păgînătatea și cu poftele lumești, și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, – harul ne este folositor numai când umblăm cu Domnul, practic este un ajutor dat de Dumnezeu pentru această umblare; harul superficial care pretinde că oferă mântuirea ușuratică nu este biblic, este fals!
13 așteptînd fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mîntuitor Isus Hristos.
14 El S’a dat pe Sine însuș pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, (cu scopul) și să-Și curățească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă (pasiune) pentru fapte bune. 

Efeseni 2.10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele – nu este adevărată erezia cu mântuirea pe veci numai prin har, fără fapte; am fost plătiți (răscumpărați) pentru ca să umblăm cu Domnul!

Ai fost eliberat de sub puterea întunericului ca să umbli cu Dumnezeu, în lumina Lui, pentru că numai așa poți ajunge să fii mântuit în final. / vedeți Timpurile mântuirii /

Jertfa Domnului Isus a făcut posibilă mântuirea noastră finală. Mântuirea este un proces în care doar cei care umblă până la capăt ajung la țintă.

Eliberarea din păcat este numai începutul procesului, al umblării tale cu Domnul!

Galateni 4
21 Spuneţi-mi voi, care voiţi să fiţi sub Lege (cea veche, dată prin Moise), n-ascultaţi voi Legea?
22 Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia liberă.
23 Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia liberă s-a născut prin făgăduinţă.
24 Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar –
25 căci Agar este muntele Sinai din Arabia – şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.
26 Dar Ierusalimul cel de sus este liber, şi el este mama noastră.
27 Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.”
28 Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
29 Şi, cum s-a întâmplat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se născuse prin Duhul, tot aşa se întâmplă şi acum.
30 Dar ce zice Scriptura? „Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moşteni împreună cu fiul femeii libere.”
31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii libere. Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi.

Și acest text este din epistola folosită ca să dea impresia că mântuirea pe veci este adevărată. Dar, în realitate atunci se făcea trecerea de sub Legea veche la Legea nouă și apostolul Pavel a vrut să îi convingă pe creștinii din Galatia să nu se întoarcă (parțial) la ritualurile vechii Legi și le-a prezentat una din minunile mântuirii la timpul trecut, eliberarea din păcat și de sub Legea care doar condamna păcatul (dar care nu a mântuit pe nimeni, nu acesta a fost scopul Legii vechi). Unii ar putea crede că am fost eliberați ca să trăim liber, adică putem face orice, că mântuirea nu se poate pierde.

Eliberarea de sub Legea care a condamnat păcatul s-a făcut ca să mergem pe calea nouă, cu Domnul. Harul nu este iluzionism care îți dă mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci, ci este ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu ca să umblăm cu El și să putem fi mântuiți, în viitor (în final). Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică (pe care poate să o piardă); dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa (veșnică), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el – dacă credința inițială (prin care ai intrat în procesul de mântuire, pe calea mântuirii) nu ți-o trăiești practic, până la capăt, ai venit degeaba la mântuire!

Celor care s-au pretins mântuiți numai prin credința dracilor (care nu mântuie, scrie în Iacov 2), numai prin har (fără să vrea să umble în har), pe moment și gata, nu mai scapi de mântuire nici să vrei, Ioan Botezătorul inspirat de Dumnezeu, i-a numit ”pui de vipere” / vedeți articolul / .

Matei 3
7 Dar când Ioan Botezătorul a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? (de veșnicia rea)
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră – această umblare cu Domnul (în har) va produce mântuirea viitoare, vedeți articol.
9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – în focul veșnic!

Să se fi schimbat mântuirea și nu am aflat noi?!

Ecleziastul 12
13 Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
14 Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.

2 Corinteni 5.10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Credeți că la judecata după dreptate, se va aduce lista cu cei pe care i-a ales (obligat) Dumnezeu la mântuire și doar ei pot fi mântuiți (indiferent ce au făcut ei; nu după fapte, ci după cum au pretins că sunt mântuiți pe veci)?!

Un fanatic a zis că dacă încerci să faci fapte bune, aia nici nu este mântuire (pentru că încerci să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuie) și că cei care nu cred învățăturile dracilor (și mai ales Doctrinele dracilor) nu au fost aleși de Dumnezeu! Poate că s-a sucit Dumnezeu și nu știm noi că a schimbat mântuirea (prezentată în Biblie ca un proces, pe care îl poți părăsi), iar apostolul Pavel (arminist convins) a fost cel mai mare fraier din Noul Testament, pentru că a alergat (degeaba) cu Domnul, pentru Premiul alergării?! / vedeți textul /  Dumnezeu îndreaptă telecomanda (”harul irezistibil”) doar spre cei aleși (”harul suveran”) și îi teleportează (harul drăcesc) în partea dorită a veșniciei doar pe ei? De la satana sunt învățăturile dracilor că vei fi cu Domnul, dacă numai ai dat din gură cu Domnul, dar cu faptele tale l-ai slujit pe cel viclean! Deci Dumnezeu este de vină că unii s-au întors la lume, că i-a condamnat să trăiască în păcat, prin ne-alegerea lor?! Pe cei care se cred mântuiți pe veci, Dumnezeu îi va introduce în veșnicie pe ușa din spate, pentru că ei sunt deja mântuiți pe veci (Ioan 5.24) și nu vor mai fi la judecată – judecata să fie doar pentru fraieri?!

Mântuirea este la fel pentru toți oamenii, Dumnezeu nu Se schimbă și îi va judeca pe toți după umblarea lor. Vedem încă o dată cum va judeca Dumnezeu pe toți (și pe fiecare), după roadele fiecăruia.

Harul NU dă mântuirea în dar; ci este ajutorul dat de Dumnezeu ca să umblăm cu El până vom ajunge la mântuirea finală (viitoare)

Cei de sub Legea dată prin Moise nu au putut fi mântuiți, deoarece firea pământească nu i-a ajutat să umble cu Domnul (de aceea, Legea veche a fost dată pentru cunoașterea păcatelor, nu pentru mântuire).

Legea harului este tot o lege, care trebuie respectată (am arătat că Domnul Isus are niște cerințe, pretenții). Harul nu dă mântuirea ușuratică, cadou, că ești mântuit și nu mai scapi. Cadou este intrarea prin credința inițială, pe calea mântuirii (mântuirea la timpul trecut, acordată prin răspunsul oamenilor la chemarea lui Dumnezeu). Apoi, odată intrat pe cale, primești ajutor de sus ca să umbli cu Domnul – acest ajutor este dat strict pentru această umblare și nu funcționează altfel. Doar după ce umbli cu Domnul, până la capăt, vei putea ajunge la destinația fericită, în Împărăția lui Dumnezeu! Harul nu dă mântuirea ușuratică, în dar, ci te ajută să umbli cu Domnul (mântuirea la timpul prezent), pentru că doar așa poți ajunge la Premiul fericit (mântuirea la viitor). Dumnezeu face o parte importantă în mântuirea noastră (acesta este HARul real, Biblic și nu este ușuratic, nici nu obligă la mântuire), și noi trebuie să apreciem harul (ajutorul) primit și să umblăm cu Domnul!

(Vedeți categoria despre timpurile mântuirii aici).

Domnul Isus cere: Învăţaţi-i să păzească (să pună în practică) tot ce v-am poruncit

Daniel 12
1  Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
2 Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.
3 Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.

Domnul Isus spune ucenicilor Lui să facă ucenici, apoi Matei 28.20 Şi învăţaţi-i să păzească (să pună în practică – în altă traducere) tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a avut pretenția ca oamenii să umble cu El, pentru mântuirea lor.
Vedem că nici în Noul Testament (Legea harului), pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat. Nici vorbă de harul care vine și dă mântuirea pe moment!
Harul nu dă mântuirea pe veci (ușuratică, orice ar face oamenii apoi), ci harul constă în ajutorul pe care ni-l dă Dumnezeu ca să umblăm cu El, până la capăt, la destinația fericită!

Cu faptele făcute în umblarea ta vei sta în fața lui Dumnezeu, după ele vei fi judecat

Versetul este foarte mult folosit de cei care ar vrea să vă dea învățătura falsă cu mântuirea ușuratică, pe veci:

Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – de aici s-ar putea vedea învățătura greșită că ești mântuit și gata (ești pe deplin asigurat în Cristos, nu mai trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, nici nu mai contează ce faci, cui slujești aici pe pământ)

Primul verset nu este o dovadă că mântuirea pe veci este reală, ci doar îi asigură că dacă vor neapărat să umble cu Domnul, în ascultare, vor beneficia de ajutor de sus (acesta este harul) până vor ajunge la destinația fericită, cu Domnul. În același capitol scrie:

Ioan 5
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29 şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecatăam arătat aici că acest lucru s-a și întâmplat cu cei din vechime (care au umblat cu Domnul sub vechea Lege) și se va întâmpla cu toți oamenii:

2 Corinteni 5.10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup – li se spune fraților (epistola este adresată fraților, adică celor care erau intrați pe calea mântuirii).

Vedem că Dumnezeu nu Se schimbă și nu va judeca pe cei de acum altfel (că ești mântuit și atât). După binele sau răul făcut aici pe pământ vor fi judecați toți oamenii (vedeți și textul din Apocalipsa 20): pe cei care au umblat cu Domnul până la capăt îi va trimite cu Stăpânul lor, pe ceilați cu celălalt. Vei fi cu cel pe care l-ai slujit aici pe pământ!

Harul nu îți oferă mântuirea definitivă numai prin credință, pe moment pentru veci, ci este ajutorul oferit de sus ca să umbli cu Domnul, cu faptele tale, să rodești roade vrednice de pocăința ta – după aceste roade, după umblarea ta cu un stăpân sau cu altul vei fi judecat!

Odată ce ai intrat în har, umblă cu Domnul până la capăt, ca să ajungi în partea fericită a veșniciei!

Numai dacă alergăm până la capăt, cu Domnul, vom primi Premiul alergării

Ioan 1.17 Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
Să înțeleg că numai prin Jertfa Domnului Isus a venit harul în lume? Până atunci nu a existat harul printre oameni? Și atunci cum au umblat cu Domnul cei din vechime, care am arătat aici că au fost mântuiți?! Nu a mers ”harul irezitibil” peste ei ca să îi mântuiască?
Ereticii fanatici ai mântuirii pe veci cred că după căderea oamenilor în păcat, oamenii au devenit un fel de legume (putrede) care nu mai aveau voință liberă și i-a mântuit Dumnezeu doar pe cei pe care a avut chef (nu contează fraierii cei mulți, care nu pot fi mântuiți, nefiind aleși). I-a ales ”harul suveran” numai pe unii, pe cei puțini.
Dar dacă este adevărat ce spune Biblia (nu cumva ucenicul Ioan, numit și apostolul iubirii, nu știa ce spune?!) că harul a venit prin Isus Cristos, cum putea să îi mântuiască harul obligatoriu pe cei de sub Legea veche, când încă nu venise harul în lume, dacă este adevărat că Dumnezeu i-a ales numai pe unii și le-a trimis numai lor credința (harul irezistibil) și Duhul Sfânt (care nici acesta nu fusese încă dat)?! Cum de au ajuns în galeria eroilor credinței cei de aici din Evrei 11?! Cum ”i-a ales” ”harul” care dă mântuirea ușuratică?! Că în mântuirea reală biblică, nu este nimic irezistibil și ușuratic!
Pentru că eu văd că și în vechime, dintre cei aleși, doar cei care au umblat cu Domnul până la capăt, au ajuns la destinația fericită. Au ajuns la Premiul alergării numai cei care au alergat pentru Premiu până la capăt!
Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere același lucru ca celor din vechime, să umblăm cu El până la capăt, cu diferența că acum ne dă ajutor pentru aceasta – acest ajutor este harul, care nu produce mântuirea obligatorie pe moment (și nu mai scapi, nici să vrei), ci ne dă ajutor, călăuzire, energizare să umblăm cu Domnul până la capăt, ca să ajungem la destinația fericită, mântuirea finală promisă!
Și dacă am pomenit de Evrei 11 cu înșiruirea de oameni care și-au trăit practic credința lor (au unit cu credința, faptele etc), să vedem ce ni se spune în Evrei 12.1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – nu sunt mai multe feluri de mântuiri, doar dacă alergăm până la capăt vom primi Premiul alergării (dacă știa apostolul Pavel ce spune).

Harul te mântuie doar dacă și după ce ai umblat practic cu Domnul, până la capăt!

Matei 27
22 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.
23 Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
25 Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
39 Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
40 şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41 Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
42 „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
43 S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
44 Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
45 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
50 Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
51 Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52 mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
53 Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

Știm că Legea veche a fost dată ca oamenii să cunoască că sunt păcătoși. Nu au avut ajutor de sus și nu au putut fi mântuiți prin Legea veche. Au existat oameni care au trăit sub Legea dată prin Moise și să fi fost mântuiți? Au fost, cei care au umblat cu Domnul, până la capăt! Și nu tot prin har au fost mântuiți?! Acum unii ar vrea să ne învețe că poți fi mântuit așa, numai pe moment, să crezi și gata (numai prin har), fără să mai umbli cu Domnul, în har. Apoi nu vei fi judecat, că ai crezut pe moment și ai fost (deja) mântuit pe veci. Nici nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, că dacă faci (dacă vrei să umbli cu Domnul, să fii mai bun) vrei să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuie și aceea nu este mântuire (numai ei sunt mântuiți pe la curve, când se îmbată, droghează, fac avorturi, fiind asigurați pe veci în Cristos).

În text ni se spune că multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat – harul adus prin Jertfa Domnului Isus și-a extins lucrarea și asupra celor din vechime. Asupra cui: multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat – nu i-a căutat harul prin șanțuri etc. Harul s-a extins doar asupra celor care, fără Duhul Sfânt, împotriva firii lor pământești, au umblat cu Domnul practic! De exemplu asupra lui Avraam / vedeți articolul /

Geneza 18
17 Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… întâi umbli cu Domnul, practic, cu faptele tale și apoi aștepți să fii mântuit, la urmă (scăpat de mânia lui Dumnezeu).

Harul s-a întors în timp (Dumnezeu nu este cuprins în timp) și a oferit mântuire doar celor care au umblat cu Domnul – este vorba despre harul pe care îl avem noi acum. Nu există mai multe feluri de har: unul care i-a mântuit doar pe cei care au umblat cu Domnul și un har care dă mântuirea ușuratică, pe veci, numai să crezi (apoi nu mai contează ce faci, că nu este cădere din har). (”Harul” care dă mântuirea ușuratică nu este real, este numai înșelătoria satanei).

Harul este același și oferă mântuirea strict numai celor care umblă cu Domnul, până la capăt!

Fiecare va fi judecat după faptele lui!

Efeseni 5 – este adresată fraților (numiți copii preaiubiți și sfinți, în versetele 1 și 3):
5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu – nu-l ajută teologia iluzorie cu mântuirea pe veci, despre care se potrivește:
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte (numai prin har, numai prin credință etc); căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7 Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului
11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.
14 De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”
15 Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
17 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Ni se spune că unii nu vor avea parte de moștenire, adică nu vor fi în Împărăție deloc – ”mântuiții pe veci” cred că doar moștenirea se poate pierde, nu și mântuirea. În versetul 12 ni se spune că chiar alți oameni îi cunosc – și să nu-i cunoască Dumnezeu?! 13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina – și să nu-i cunoască Dumnezeu?! Știm că Dumnezeu îi cunoaște pe ai Lui (și pe cei care doar se pretind ai Lui), după roade (chiar și alți oameni pot să îi cunoască).

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” – altfel dă degeaba din gură cu Solus Christus.

Exodul 32.33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea – doar numele care sunt deja scrise în Cartea Vieții pot fi șterse!

Apocalipsa (Revelații) 20
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Pentru cei care trăiesc cu impresia că Îl pot înșela pe Dumnezeu (care nu știe ce fac ei, crezându-se mântuiți pe veci, pe deplin asigurați în Cristos cu Numai prin har – dar fără să umble în har, numai prin credința teoretică care este a dracilor și nu mântuie) va fi o mare surpriză la Judecata finală, în vederea locului în veșnicie unde va fi fiecare.

Matei 7
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc – nu le este de folos mântuirea ușuratică, pe veci!
20 Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte – și Dumnezeu îi cunoaște!

Nu este mântuire în afara umblării cu Domnul!

Din textele din articolul anterior reiese următoarea învățătură: așa cum eroii credinței pusă în practică au umblat cu Domnul, și totuși încă nu au ajuns la Premiul alergării (promisiunea primită de la Dumnezeu), să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – în proba pe care o avem de susţinut (traducerea BVA). Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică. Noi, cei care ne putem clătina, să urmăm exemplul celor care au umblat cu Domnul practic, până la capăt, și, urmând și exemplul Domnului Isus, să fim statornici în umblarea noastră (ca Împărăția care nu se poate clătina), ca să ajungem în locul bun și fericit, în veșnicie! Iar dacă nu vom alerga cu Domnul, până la capăt (la Premiul alergării), ce vom obține va fi focul veșnic (mântuirea pierdută pentru totdeauna).

Nicăieri în Legea harului, harul nu ne-a fost prezentat ca dând mântuirea ușuratică, într-un moment (ai crezut) și nu mai scapi, ești asigurat pe veci (asigurat pe veci vei fi doar când vei primi Premiul).

Harul nu este un vaccin (că ești mântuit pe veci) și nu mai poți păți nimic rău. Cu ajutor de sus putem face ceea ce nu au reușit să facă cei din vechime, să umble cu Domnul și acest ajutor (cu ceea ce implică el: nașterea de sus, iertarea trecutului, îndreptățirea inițială înaintea lui Dumnezeu) este harul. Harul nu dă mântuirea fără griji (pe moment, că apoi nu mai contează prea mult ce faci, cui slujești), ci este ajutorul oferit de Dumnezeu ca să umblăm cu El – nu există nici o altă circumstanță în care harul funcționează! Numai dacă umbli cu Domnul, ai acest ajutor.

Minunea harului adevărat (arminist) este că Dumnezeu ne-a ajutat și continuă să ne ajute în umblarea noastră cu El și nimic altceva, nimic întinat (că poți face orice), nimic superficial, nimic ca să umbli în afara căii mântuirii (eventual ca Dumnezeu să te întoarcă pe cale, la nevoie).

Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere ceea ce a cerut celor de sub vechea Lege, să umblăm cu El serios și statornic, până vom ajunge la mântuirea noastră finală. Nu este mântuire în afara umblării cu Domnul!

Umblă cu Domnul până la capăt, ca să ajungi cu Domnul, în Împărăția fericită!

Evrei 11
32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38 ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Evrei 12
1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
12 Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

După ce în capitolul 11 ni se prezintă galeria eroilor care și-au trăit practic credința lor, la sfârșit ni se spune că cei lăudați încă nu au primit ce le fusese făgăduit, veșnicia fericită. Pentru că aparținem Împărăției care nu se poate clătina și vrem să ajungem în veșnicie în Împărăția fericită (cap 12, versetul 28), să nu ne clătinăm nici noi în umblarea noastră cu Domnul! 2 Corinteni 7.1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Dacă ai intrat în starea de har, rămâi în har și umblă cu Domnul, până la capăt!

2 Timotei 1
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

În versetul 9, ar părea că este vorba despre mântuirea ușuratică, dar obligatorie (cu ”harul suveran”), mântuire fără fapte, deși este clar vorba doar despre intrarea pe calea mântuirii (apoi trebuie să umbli cu Domnul, credința netrăită practic nu mântuie, ni se spune în Iacov 2 / vedeți articol / ). Iar în partea a doua a versetului 9 și versetul 10 ni se spune despre ce v-am mai scris, că Dumnezeu a rânduit, hotărât, ales mai dinainte existența unui al doilea grup (creștinii), după falimentul primului grup. Se făcea trecerea de la primul grup la al doilea. La început, Dumnezeu a știut că primul grup va falimenta în umblarea lor cu Domnul (din cauza firii pământești) și a rânduit existența celui de-al doilea grup, dar lor le dă ajutor în umblarea lor (acest ajutor este harul). Harul nu dă mântuirea ușuratică, pe veci, ci este partea pe care Dumnezeu o face și astfel contribuie la mântuirea oamenilor. Harul nu dă mântuirea obligatorie (pe veci), ci face mântuirea posibilă.

Dumnezeu ne-a dat o chemare sfântă (știm că harul ne învață să o rupem cu păgânătatea), dar ne și ajută în umblarea practică cu El. Dacă ai intrat în planul lui Dumnezeu de mântuire a ta, rămâi în har și umblă cu Domnul, până la capăt!

Odată ce ai intrat pe calea mântuirii, dezlipește-te de preocupările lumii păcătoase și preocupă-te de lucrurile Împărăției!

2 Corinteni 6
1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. 
15  Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
16  Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
17  De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18  Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

2 Corinteni 7.1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

În primul verset de sus: să faceți, nu să nu faceți nimic pentru mântuirea voastră – învățătură opusă mântuirii iluzorii numai prin harul în care nici nu trebuie să umbli (fiind mântuit pe moment, dacă crezi, pe veci și la această credință nu trebuie să mai adaugi nimic).

Ereticii ar vrea să ne învețe că nu există cădere din har (dacă ești mântuit pe moment, este pentru totdeauna, orice ai face apoi), dar textul ne spune că există și posibilitatea ieșirii din har (din procesul de mântuire). Ce să faceți ca să nu fi intrat degeaba în har (adică pe calea mântuirii): să vă dezlipiți de preocupările și obiceiurile lumii (să renunțați la umblarea cu lumea) și să vă lucrați mântuirea voastră, prin umblarea cu Domnul, până la capăt. Există mai multe texte în care ni se cere să umblăm cu Domnul până la capăt, de exemplu aici am pus un text în care ni se cere să ne lucrăm mântuirea (la timpul prezent) până la rodirea finală (mântuirea la timpul viitor) – unde, de asemenea, acest proces care trebuie dus până la capăt, în frica de Domnul.

Cum să faci aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu: umblă cu Domnul până la capăt, în har, fără mai umbli cu lumea (cu preocupările ei păcătoase)!

Dacă ați înviat împreună cu Cristos

Coloseni 2
6 Astfel dar, aşa cum L-aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date şi crescând în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
8 Vegheaţi ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor – au înlocuit obligația umblării cu Domnul până la capăt cu ”numai prin har”, ”numai prin credință”, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Cristos.
9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi autorităţi.
12 fiind îngropaţi împreună cu El prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre morţi.
13 Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească necircumcisă, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile.
18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă printr-o minte firească (lumească, păgână) – cu învățăturile dracilor numite ”ale harului” prin care demonii ar vrea să vă înșele cu mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci,
19 şi neţinându-se strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
20 Dacă aţi murit împreună cu Cristos faţă de învăţăturile elementare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi unor porunci ca acestea:
21 Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru?
22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti,
23 au, într-adevăr, un aspect de înţelepciune, într-o închinare autoimpusă, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu au nici o valoare împotriva satisfacerii firii pământeşti.
Coloseni 3
1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
3 Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
25 Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.

Galateni 5.16 Zic dar: umblaţi călăuziţi de Duhul şi ca urmare nu veți împlini poftele firii pământeşti.
Ce este de folos împotriva firii pământești? Umblarea cu Domnul, cu ajutorul și călăuzirea Duhului Sfânt / vedeți articol cu lista de făcut /.

Evanghelia alergării și rodirii

Matei 27
45 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
47 Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”
48 Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea.
49 Dar ceilalţi ziceau: „Lasă să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască.”
50 Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
51 Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52 mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
53 Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

1 Corinteni 15
1 Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
4 că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
5 şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
6 După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
7 În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
47 Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
48 Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49 Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
50 Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
54 Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55 Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
58 De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.

Care este Evanghelia mântuitoare, pe care am primit-o? Este Evanghelia alergării, în har, pentru Premiul de la final:

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.