Sfințirea nu este suficientă pentru mântuire. Ce preferați să fiți?

Matei 3
1. În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustiul Iudeii.
5. Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el;
6. şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
7. Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
10. Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – în focul veșnic.
11… Cel ce vine după mine …  12 Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Cei numiți pui de vipere au fost numiți așa pentru că au vrut să obțină mântuirea viitoare fără să plătească prețul, fără să își facă partea lor, nu pentru că nu ar fi fost sfinți! Cei sfințiți nu pot fi mântuiți (de mânia viitoare) fără fapte!

10. Orice pom, care vrea să fie mântuit (în viitor), dar care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în focul veșnic.
11… Cel ce vine după mine …  12 are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

Ce preferi să fii, grâul spre veșnicia fericită sau pleava (fără rod)?

Reclame

2 Petru 2.20-21 Nu mai există cădere din har?

Citez din traducerea GBV 2001, cu notele de subsol:

2 Petru 2
18 Pentru că, rostind cuvinte mari, umflate de deşertăciune (religie falsă: mântuirea este numai prin har, numai prin credință, odată mântuit pe veci mântuit, nu există cădere din har), ademenesc prin pofte ale cărnii, prin destrăbălări, pe cei care tocmai au scăpat (fugind) de cei care umblă în rătăcire – așa cum am mai scris aici, învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu prea îi afectează pe cei maturi în credință, dar poate ucide sufletele intrate de curând pe calea mântuirii (care o iau razna ușor)
19 promiţându-le libertate, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii; pentru că oricine îi este rob aceluia de care este învins.
20 Pentru că, dacă, după ce au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoştinţa deplină a Domnului şi Mântuitoruluit Isus Hristos, încurcându-se din nou, sunt învinşi de acestea, starea lor din urmă este mai rea decât cea dintâi.
21 Pentru că ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut bine calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o bine, să se întoarcă de la porunca sfântă dată lor.
22 Dar li s-a întâmplat după proverbul adevărat: „Câinele s-a întors la vărsătura lui, iar scroafa spălată, la tăvălirea în noroi“.

Folosind cuvinte umflate de religie falsă (punctele TULIP), lupii răpitori ucid suflete (în special pe cei noi veniți la pocăință).

Cei care ”au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoașterea deplină a Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos”, ”au cunoscut bine calea dreptăţii” sunt cei care au fost mântuiți (prin har, prin credință). Apoi ei s-au întors de la porunca sfântă dată lor – se referă la cei mântuiți care s-au întors în lume. Au fost mântuiți degeaba, ba chiar ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi fost mântuiți, decât să își piardă mântuirea.

2 Petru 2 Pe cine va arde Judecătorul în focul veșnic?

Vedeți în acest articol (la comentarii) (am scris și în alte articole despre ei) unde am spus ce mântuiți pe veci am cunoscut eu, cum au ajuns să trăiască cei care au crezut erezia mântuirii pe veci. Apoi citiți acest text din Biblie ca să vedeți dacă se potrivește cu ei sau nu. Pe cine va arde Judecătorul în focul veșnic, pe arminiștii care predică că mântuirea trebuie dusă până la capăt sau pe ereticii care propovăduiesc mântuirea ușuratică pe veci (te-ai mântuit și gata)?

2 Petru 2
1. În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.
2. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3. În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
5. dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;
6. dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire,
7. şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;
8. (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite)
9. înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
10. mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
11. pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată batjocoritoare împotriva lor.
12. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
13. şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
14. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
15. După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii.
16. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului.
17. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.
18. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

2 Petru 2 ne spune că mântuirea se poate pierde

2 Petru 2
1. În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.
2. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
20. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
22. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

versetul 1. Cei care au fost născuți din nou, le-a fost iertat trecutul, au fost răscumpărați prin Jertfa Domnului Isus se pot lepăda de Domnul și atfel să facă ne-valabilă Jertfa, să invalideze pentru totdeauna iertarea primită.

Înaintea Judecătorului, întoarcerea la satana (să o ții tot păcătuind) invalidează Jertfa, odată pentru totdeauna. Lipsa Jertfei (ca și când nici nu ai fi fost mântuit) și lipsa Sângelui produce lipsa curățirii. D.p.d.v. juridic, în lipsa Jertfei Domnului Isus, iertarea nu a avut loc! Păcatele pe care le-ai crezut iertate sunt valabile! Nici nu a avut loc iertarea.

versetul 20. cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos cunoașterea Domnului este ca unirea dintr-o căsătorie, este vorba despre unirea cu Domnul, adică la cei mântuiți. Starea lor devine mai rea decât cea dintâi – asta nu mai este mântuire (nici pentru creștinii-arminiști, nici pentru calviniștii moderați)! Nici pentru unii, nici pentru alții, aceasta nu este mântuire.

versetul 21. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii – să nu se fi unit cu Domnul, să nu fi fost mântuiți, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată – ar fi fost mai bine să nu fi fost mântuiți, decât ca apoi să își piardă mântuirea!

versetul 22. Apostolul Petru a folosit două zicale ca să ne arate ce se poate întâmpla dpdv religios: s-a întors la ceea ce vărsase – la întinăciunile lumii din care au ieșit, prin nașterea lor din nou, prin mântuirea lor! Scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă – cei spălați prin Jertfa Domnului Isus se pot întoarce iarăși în mocirla acestei lumi (din nou la rășcove și la porcii satanei), dar aceea nu mai este mântuire!

Indiferent că mântuirea se poate pierde sau nu, nici pentru arminiști, nici pentru calviniștii responsabili, să te întorci la lume nu este mântuire!

După Biblie, îndreptățirea este prin credință și prin fapte!

Iacov 2
14 Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Evident că NU! Credința doar teoretică nu mântuie!
15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16 şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi – nu are putere să mântuiască, este doar un cadavru.
18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – și această credință (fără pocăință, fără umblare cu Domnul) nu mântuie.
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? – inutilă, degeaba, fără folos de mântuire.
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? – Credința trăită practic a unei curve a îndreptățit-o. Dumnezeu preferă credința practică a unei curve decât credința numai teoretică, care nu mântuie, a unor ”sfinți” numiți pui de vipere!
26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă – credința numai teoretică este ca un cadavru.

Iacov 2.24 (mă folosesc de mai multe traduceri, ca să vedem sensul acestui verset, pentru că ne arată cum putem obține îndreptățirea în fața lui Dumnezeu. Fie binecuvântați cei care s-au ostenit pentru noi și ne-au pus la dispoziție mai multe traduceri). Îndreptățirea noastră în fața lui Dumnezeu este prin credință, prin pocăință și prin trăirea practică a acesteia, cu fapte (roade vrednice de pocăință). Îndreptățirea inițială (la intrarea pe calea mântuirii, adică în proces de mântuire) este prin credință, nu prin fapte; apoi ne producem propria îndreptățire în timp ce umblăm cu Domnul!

Vedeţi dar că omul este considerat drept prin fapte şi nu numai prin credinţă. (VDCM 2003)

Vedeţi deci că omul este justificat prin fapte, şi nu numai prin credinţă. (VBT2002)

Deci vedeţi că omul ajunge la justificare prin fapte şi nu numai prin credinţă (VBRomanoCatolică), unde ne este oferită o explicație suplimentară: La prima vedere, afirmaţia lui Iacov pare să fie o contrazicere a lui Pavel (Rom 3,28; Gal 2,16). De fapt, Pavel arată ineficacitatea „faptelor Legii lui Moise” pentru justificare, ea fiind posibilă prin credinţă; Iacov nu se referă deloc la „faptele Legii lui Moise” (aşa cum s-a interpretat uneori în mod greşit), ci arată că justificarea este posibilă numai printr-o credinţă dovedită prin fapte.

Vedeţi dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu numai din credinţă. (VBOR)

Vedeţi deci că un om este considerat drept prin fapte – nu numai prin credinţă. (TLRC)

Vedeţi deci, că un om e salvat atât prin ceea ce face, cât şi prin ceea ce crede. (NTIT)

Vedeţi că omul este îndreptăţit din fapte, şi nu numai din credinţă. (NT-CLV)

Vedeţi că omul este îndreptăţit din fapte şi nu numai din credinţă (GBV 2001)

Vedeţi deci că omul este declarat drept pe baza faptelor sale, şi nu numai prin credinţă. (CV2013)

Este evident deci că omul este considerat corect (şi) prin fapte, nu doar prin credinţă! (BVA)

Vedeţi aşadar cum prin fapte este declarat drept un om şi nu prin credinţă doar. (BTF)