Mulțumesc lui Daniel pentru comentariu

Mulțumesc lui Daniel pentru acestea (a fost pus ca un comentariu la Cele 5 sola, dar îl pun ca articol, pentru că este așa cuprinzător). Din alt comentariu:

Coloseni 1: 21 – 23
„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; (MÂNTUIREA FINALĂ, ADICĂ DESĂVÂRȘIREA, CONDIȚIONATĂ MAI DEPARTE DE RĂMÂNEREA ÎN CREDINȚĂ ) negreşit, DACĂ RĂMÂNEȚI şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abatei de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”

Cele câteva texte biblice din celălalt comentariu le-am scris și eu de câteva ori – poate vor fi de folos celor care vor să ia Biblia în serios.

Soli Deo Gloria… Esti prea drastic. Nu e blasfemie(nu este blasfemie pentru cei care își iau în serios umblarea lor). Pentru starea de inceput a celui mantuit sunt valabile toate cele 5 puncte. Ideea e ca trebuie sa ramai ca si credincios in ele si sa aduci roada – aceasta înseamnă fapte, opusă mântuirii numai prin credință, numai prin har.
Problema e cand te opresti aici…. si traiesti ca cei din lume crezand ca esti totusi mantuit – da, dar cele 5 sunt folosite de unii ca dovezi că ești mântuit, apoi nu contează ce mai faci, cui slujești, fiind mântuit pe veci și gata.
O sa-ti spun ceva… Chiar si printre acesti calvinisti care cred ca mantuirea nu se poate pierde sunt unii care spun ca daca traiesti in pacat si ai o viata religioasa esti nemantuit.
Paul Washer e unul dintre ei…. insa diferenta e ca ei cred ca cei care traiesc in pacat chiar daca au fost botezati si au facut chiar fapte bune in biserica… nu au fost nascuti din nou niciodata adica nu au fost mantuiti…. Ei cred ca nasterea din nou este un proces…. ceea ce e fals INSA AU SI UN SAMBURE DE ADEVAR.
Este posibil ca unii dintre ei sa nu fi fost nascuti din nou niciodata si sa fie in biserica. Exemplu:
Matei 7: 22 – 23
„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”” „Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; (N-AU FOST MANTUITI DAR AU FACUT LUCRARI IN BISERICA) depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.””
Insa exista si o categorie care L-au cunoscut pe Dumnezeu si au cazut… Evident Domnul Isus nu vorbea despre acea categorie in versetele de mai sus… iar calvinistii de obicei generalizeaza acele versete, cand ele se refera la cazuri particulare.
In acelasi timp o sa ti se para ciudat ce iti spun…. INSA DE LA O ANUMITA STATURA SAU MATURITATE SPIRITUALA MANTUIREA NU SE MAI POATE PIERDE MAI BINE ZIS DUPA ANUMITE INCERCARI CRUCIALE DIN VIATA DE CREDINTA – pierderea celor intrați pe cale este ușoară la început (unii care află că pot face orice, chiar fac orice și ajung mai răi decât erau la început). Și cei intrați pe cale de mult timp pot fi pierduți, unii stau pe loc și sunt ca pruncii, nici vorbă de maturizare, fiind lipsiți de interes pentru lucrurile de sus. Așa că cel mai sigur este să renunțe la erezie (numită de Biblie ca învățăturile dracilor).
Aici Calvinistii… daca nu ar pune problema nasterii din nou ar insemna ca au ajuns totusi la concluzia corecta si anume ca mantujirea nu se poate pierde.. Asa este DAR NUMAI IN ANUMITE CONDITI.I O sa-ti dau si exemple in acest sens:
Lui Avraam i-a spus Dumnezeu ca toate neamurile pamantului vor binecuvantate in samanta lui de abia dupa ce a fost incercat cu jertfirea lui Isaac, pana atunci ii spusese ca va ajunge un neam mare…dar si fiului Sau Ismael i-a promis acelasi lucru… insa binecuvantarea de patriarh a obtinut-o de abia dupa ce a trecut acel tes…. Acum imagineaza-ti cum ar fi fost ca Avraam, dupa acel eveniment sa se fi lepadat de credinta in Dumnezeu?!?!?!? Era o catastrofa… Am fi fost urmasii unui patriarh nemantuit… Deci, Dumnezeu stia ca va ramane mantuit sau ca nu-si va pierde mantuirea – dacă el l-ar fi părăsit pe Dumnezeu și Dumnezeu l-ar fi abandonat (în Biblie sunt cazuri când oamenii au trecut de la bine la rău, și Dumnezeu a renunțat la binele pe care a vrut să li-l facă; și invers). Dumnezeu a știut că Avraam va umbla cu El până la capăt și își va învăța și urmașii umble cu Domnul.
Alt. exemplu:
Când Dumnezeu desăvârșește pe un om, acel om nu va cădea niciodată…
1 Petru 5: 10
„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, DUPĂ ce veţi suferi puţină vreme, (testarea aceea crucială a credinței) vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face NECLINTIȚI. (siguranța mântuirii… pe viitor)” – sigurața mântuirii viitoare există, dar este extrem de condiționată de schimbarea gândirii Coloseni 3.1-6, a preocupărilor spre lucrurile Împărăției și de umblarea cu Domnul Filipeni 2.12-13, Filipeni 3.10-14, lista de făcut din 2 Petru 1.3-11 cu garanția că nu vei cădea cât timp umbli cu Domnul, continuu, și îți menții interesul spre lucrurile de sus.
Alt exemplu:
1 Petru 4: 1
„Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; ” (atingerea nivelului siguranței pe viitor a mântuirii, în urma încercării cruciale a credinței reprezentată aici prin suferința în trup… sau chiar a desăvârșirii ca acel frate din această mărturie…)
Așadar calviniștii percep unele lucruri cumva corect însă problema e că ei cred că ei nu cred că mântuirea se poate pierde ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT, însă adevărul este că mântuirea nu se mai poate pierde de abia după ce omul ajunge printr-o încercare sau mai multe încercări la statura de om mare în credință – chiar Domnul Isus ne-a descris cum se pierde ușor mântuirea, la început, în Pilda Semănătorului, din Matei 13.
Problema care rezultă din credința lor este STRICT de atitudine.
Exemplu.
Să zicem că ești prieten cu un frate din biserică cu care ai părtășie… îl vezi de-alungul anilor cum se manifestă roada Duhului Sfânt în el… când vă rugați împreună, când cântați împreună, când vă încurajați împreună… se vede după limbajul trupului în toți acești ani că omul crede din toată inima mesajul Evangheliei, dar după câțiva ani acest om se leapădă brusc de credință în urma unei tragedii personale, prin care își pierde credința.
Ca și calvinist vei fi pervers și vei spune…. „Omul acesta nu a fost niciodată mântuit sau născut din nou… și te vei resemna repede cu gândul că acel om a fost un ipocrit și își merită soarta…”
Dacă însă știi că omul acela este un FIU pierdut și că a fost totuși mântuit, te va durea sufletul pentru că știi că el de fapt a fost slab în credință și a căzut la un test al credinței… și te vei duce după El cum s-a dus și Domnul Isus după oaia pierdută… adică nu te va lăsa sufletul să-l abandonezi știind că credința acelui om A FOST CÂNDVA REALĂ…. dar dacă crezi că credința acelui om nu a fost niciodată reală și acel om nu a fost niciodată mântuit… nu vei simți milă și părere de rău ci vei simți că ai fost înșelat în tot acest timp de un ipocrit…. și vei judeca pe acel om cu răceală și chiar vei fi bucuros că ai scăpat de un ipocrit…
Aici duce teoria calvinistă… la lipsa empatiei față de persoanele slabe și căzute…
E o teologie justificativă și care îți ia responsabilitatea de a căuta pe cei CĂZUȚI pentru că ei nu există în calvinism ci există doar ipocriți și nemântuiți.
E o teologie perversă care duce la răceală superioritate și mândrie… – îngâmfare demonică, ușor de observat la unii

Am zis că este blasfemie (în acel articol) deoarece ne prezintă un monstru care nu i-a vrut mântuiți pe cei mai mulți, deși ar fi putut să îi mântuiască ușor (dacă mântuirea nu depinde de oameni, ci doar de alegerea lui Dumnezeu). Unii au luat-o razna pentru că monstrul nu i-a ales pentru mântuire, deci Dumnezeu i-a obligat să trăiască în păcat – Dumnezeu devine egal cu satan (de la care vin aceste învățături).

Unii lupi răpitori zic că mântuirea nu depinde de oameni deloc, așa că dacă ești mântuit este indicat să umbli cu Domnul, dar dacă umbli cu satan este același lucru, că de mântuire nu mai scapi și am cunoscut dintre aceia care au ajuns mai răi decât au fost la început, considerându-se asigurați pe veci în Cristos, chiar umblând cu demonii – blasfemie.

Dar nu zic că este blasfemie pentru cei numiți ”calviniști” dar care umblă cu Domnul (mulți au zis teoretic că nu trebuie fapte, dar au umblat practic cu faptele lor cu Domnul, de exemplu puritanii). Este blasfemie numai pentru cei care ajung mai răi decât erau la început și apoi dau din gură cu solus Cristus. De aceea combat erezia, pentru că unii cred că pot face orice (să umble cu demonii, de la care sunt învățăturile înșelătoare) și rămân pe deplin asigurați în Cristos – Jertfa Domnului îi face să poată umbla cu demonii și nu își pierd mântuirea!

Reclame

Combat învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci pentru că am văzut că produc victime

Liderii reformei protestante au fost mai degrabă prea serioși decât prea neserioși, încât să își învețe enoriașii că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea. Ar fi vrut să îi oblige pe oameni să fie disciplinați și să meargă toți în aceeași direcție, corectă. Au folosit ideea de mântuire numai prin credință, numai prin har, ca să nu trebuiască să dea bani pentru iertarea păcatelor, prin cumpărarea indulgențelor – acum cine vă mai cere bani? Nu au renunțat la necesitatea umblării în har, cu Domnul, pentru mântuirea fiecăruia. La teologia teoretică au adăugat teologia practică. Nici alții care s-au crezut mântuiți pe veci nu credeau în mântuirea ușuratică, că te-ai mântuit (cu bagheta magică) pe moment pentru veci și gata, nu mai scapi apoi, nici să vrei. Ei cereau ajutorul lui Dumnezeu în umblarea lor permanentă, de fiecare zi, în fiecare clipă – mântuiți pe veci însemna că nu se vor lăsa de umblarea lor, de pocăința lor!

De exemplu puritanii: au avut ei o religie ușuratică, în care fiecare să facă ce vrea? Unul dintre cei care se credeau mântuiți pe veci a fost și John Bunyan și care ne-a arătat ce a însemnat practic pocăința pentru ei, o umblare permanentă cu Domnul, în cartea Întâmplările Pelerinului în călătoria lui (Călătoria creștinului). O puteți găsi în librăriile creștine, poate și pe internet. Citez câteva din titlurile capitolelor, ca să vedeți ce a însemnat creștinismul pentru ei:

Nu au trăit erezia mântuirii fără fapte, ci au umblat cu Domnul!

În zilele noastre, unii care nu au vrut să cunoască spiritul reformei, ne zic că mântuirea pe veci înseamnă că poți umbla cu satana, că nu îți poți pierde mântuirea. Nu au vrut să cunoască cum au trăit înaintașii, că nu au făcut orice. Pentru ei mântuirea nu a fost ușuratică. Dintre cei care aud învățăturile dracilor că mântuirea este numai prin credință și nu se poate pierde, unii trag concluzia logică (și văd obsesiile cu doctrinele dracilor) că pot face orice. Chiar există lupi răpitori care zic aceasta în mod direct și murdăresc sufletele oamenilor cu aceste învățături.

La învățăturile dracilor ei adaugă și un exclusivism demonic, că dacă nu primești învățăturile lor, nu poți fi mântuit, că Dumnezeu nu te-a ales. Dacă nu crezi exact ca ei, nu ești mântuit.

Combat aceste învățături pentru că lupii răpitori fac victime cu ele. Unii deveniți lupi răpitori fără să vreți și chiar fără să știți. Pentru cei care devin lupi răpitori nu va fi loc în cer, cu Domnul!

Cine nu umblă cu Domnul prin faptele lui, a fost mântuit inițial degeaba (numai prin credință)

2 Petru 1
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Umblarea cu Domnul: 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta (umblarea trebuie să fie practică, prin fapte, nu să rămâneți la ”numai prin credință”); cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea (amiciția, prietenia) de fraţi; cu amiciția de fraţi, dragostea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea)  niciodată.
11 În adevăr, în acest fel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți ajunge să primiți Premiul alergării voastre cu Domnul, veți fi mântuiți în final!

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a uitat prețul cu care a fost plătit, a uitat că a fost renăscutde sus, a uitat de viața nouă, a uitat de curățarea lui pentru că s-a întors la preocupările vechi, ale lumii. A intrat degeaba pe calea mântuirii, (a fost mântuit inițial degeaba) prin credință, dacă apoi nu a umblat pe cale prin faptele lui!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul (după ce a intrat, prin credință, pe calea mântuirii, o ține păcătuind cu voia) nu va vedea viaţa veșnică (nu va fi mântuit în final), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

 

Harul este înmulțit prin apropierea de Dumnezeu, de schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin umblarea practică cu Domnul, nu cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin aceleași lucruri, prin umblarea practică cu Dpmnul prin fapte!

El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti – numai așa puteți ajunge la mântuirea finală promisă, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Numai dacă umblați cu Domnul veți ajunge să fiți mântuiți la urmă, în final. Aveți ajutor de sus pentru aceasta.

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare)

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare), la care vor ajunge doar cei care continuă umblarea lor cu Domnul până la ajungerea la destinația fericită, nu că suntem deja mântuiți pe veci și atât!

De veșnicie are Dumnezeu grijă, dar și noi trebuie să ne facem fiecare partea lui, cu ajutor de sus (să umblăm cu Domnul) pentru că numai așa putem ajunge la împlinirea acestei speranțe!

9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre (credința mântuitoare este cea trăită practic, prin fapte, scrie în Iacov 2 și vezi lista cu lucruri de făcut ca să ajungi la destinația fericită), mântuirea sufletelor voastre.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
”Evanghelia” drăcească (învățăturile dracilor cu încercarea de justificare prin Doctrinele dracilor) îți oferă mântuirea falsă (iluzorie) prin datul din gură cu ”numai prin…” fără fapte. Evanghelia adevărată arministă a harului are cerințele umblării cu Domnul, în har, prin fapte, până la capăt!

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care L-a dat pe Singurul lui Fiu, ca cei care se cred mântuiți pe veci să poată sluji fără griji (de pierderea mântuirii) pe cel rău! După îndurarea sa cea mare, dracul suveran i-a ales (predestinat) individual, pe fiecare în parte, și i-a ”mântuit” cu o mântuire glorioasă așa de mare (numai prin credință), încât pot să umble cu demonii numai prin har (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde), fiind pe deplin asigurați în Cristos cu solus Cristus.

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

Merită?

Fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă (practică), ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranță că va moșteni promisiunile veșniciei fericită!

Textul este în articolul anterior, aici.

Evrei 6.11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde

Înțeleg că cei care au scris Biblia, fiind inspirați de Dumnezeu, nu au știut ce scriu – poate că pe ei nu i-a ales Monstrul cel rău pentru mântuire, dar nici Dumnezeu să nu fi auzit de învățăturile dracilor, că mântuirea nu se poate pierde? Pentru că vedem că întreagă învățătura Noului Testament (legământul Legii harului) este că mântuirea trebuie rodită practic, până la capăt, altfel vei rămâne pe dinafară (vedeți despre rodire până la capăt aici și aici). Apostolul Pavel nu s-a pretins niciodată mântuit pe veci, ci un bun alergător pentru Premiul sperat (pe care îl primea dacă ajungea la sfârșitul, nu la începutul alergării cu Domnul).

Versetul de sus ne spune să păstrăm până la capăt râvna practică pentru Domnul (învățăturile, poruncile Lui, interesul pentru lucrurile de sus, nu pentru falsitatea mântuirii ușuratice fără fapte), pentru că doar așa vom păstra până la sfârșit (la Judecata finală) speranța moștenirii (primirii, împlinirii) promisiunilor de veșnicie fericită, din versetul 12 (credința este cea trăită practic, prin faptele noastre, pentru că doar ea mântuie). Dumnezeu și-a făcut și Își face în continuare partea cea mai grea în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să conlucrăm cu Domnul, să ne facem (cu ajutor de sus, harul) partea noastră în propria mântuire.

Prin credinţă (trăită practic, prin roadele vrednice de pocăință) şi răbdare (umblarea cu Domnul până la capăt), vei moșteni promisiunile de veșnicie fericită

Evrei 6
9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile.
13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Dumnezeu nu este nedrept – deci nu are caracterul lui Jack spintecătorul, să mântuiască numai pe unii, pentru că de fraierii ceilalți nu a avut chef să le ofere măcar posibilitatea mântuirii!

Dacă moștenești ceva, primești ceva care (încă) nu îți aparține, nu este al tău. Premiul alergării i-a aparținut apostolului Pavel? Nu, ci spera să ajungă să îl primească, prin umblarea lui cu Domnul! Locul promis în partea fericită a veșniciei îl vei primi doar ca sfârșit al umblării pe calea mântuirii.

Unii întrabă: Ești mântuit? Nu, nu suntem mântuiți aici, pentru că încă nu am ajuns la Premiul alergării. Că am fost mântuiți se referă la intrarea pe calea mântuirii și este un cadou, apoi trebuie să umblăm (primim ajutor în continuare) pe calea mântuirii, până la capăt – numai acolo este Premiul nostru, mântuirea finală.

Știm că peste tot în Biblie unde este vorba despre credința care contează, este cea care trăită practic, prin fapte (Iacov 2): 1 Petru 1.9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea o vei primi numai ca sfârșit al umblării cu Domnul, nu de la început. La început este doar intrarea pe calea dreaptă și îngustă.

Dacă mergi pe o cale largă și în serpentine (pe trei cărări), cine te va mântui, datul din gură cu credința fără fapte, care este decedată și nu mântuie (știm că și dracii cred fără fapte, dar nu îi mântuie așa fraiereală de credintă)?

Domnul va judeca pe poporul Său – indiferent de erezia nimicitoare a mântuirii pe veci

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim în mod voit după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care-i va mistui pe împotrivitori.
28 Cine a încălcat Legea lui Moise trebuia să fie omorât fără milă pe baza mărturiei a doi sau trei martori – Deuteronom 17.6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori
29 Cu cât mai aspră credeţi că va fi pedeapsa de care va avea parte acela care Îl calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, nesocoteşte (pângărește) Sângele Legământului cu care a fost (răscumpărat, plătit, cumpărat înapoi și) sfinţit şi Îl batjocoreşte pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!
Şi iarăşi: Domnul va judeca pe poporul SăuDeuteronom 32.35 și 36
31 Cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Din noua versiune a traducerii Cornilescu. Acolo ni se dau și versetele din Vechiul Legământ (Legea dată prin Moise) care sunt citate aici.

Este evident că Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile de umblare cu El, prin fapte, pentru mântuirea fiecăruia. S-a făcut trecerea de la Legea veche la Legea nouă, de la ritualurile ei la mântuirea prin faptele făcute în umblarea cu Domnul. Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea prin fapte, doar s-a trecut de la ritualuri la roadele vrednice de pocăință! Diferența este că acum avem ajutor de sus (acest ajutor este harul). Harul nu dă mântuirea ușuratică, fără umblarea cu Domnul până la capăt, ci este ajutorul primit de sus ca să putem face ceea ce nu au putut cei din vechea Lege, să umblăm cu Domnul!

Apcalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc – sau a fost șters, după cum scrie în Exod 32.
33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

Domnul va judeca pe poporul Său, pe fiecare după faptele lui!

Răspund fratelui Nelu

Faptele apostolilor 20
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor.

Mai demult fratele Nelu mi-a pus un video aici, unde era vorba despre un lup răpitor, cu o propovăduire a aceluia despre momentul de după Învierea Domnului, când primii ucenici au stat adunați laolaltă și încuiați de frica iudeilor și le-a apărut Domnul. (Vorbesc în general împotriva învățăturilor dracilor, prin care demonii încearcă să piardă suflete intrate pe calea pocăinței, indiferent de cine ar fi propovăduite ele).

Am așteptat ca să răspund după Paști, dar nu am mai vrut să murdăresc Sărbătoarea Învierii Domnului (și răscumpărarea noastră) cu mizeria de propovăduire a lupului răpitor, care pierde sufletele adepților cu învățătura mântuirii ușuratice, numai prin credința dracilor. Așa că răspund acum, dar nu pun videoclipul respectiv, ca să nu murdăresc sufletele oamenilor cu propovăduirea lupului satanei, care a venit de mai multe ori din America ca să orăvească sufletele celor intrați pe calea pocăinței cu erezia nimicitoare că ești deja mântuit pe veci numai prin datul din gură (cu Sola fide).

Am dat clic pe sărite și am ajuns chiar (pe la min.30) unde falsul profet își lăuda mântuirea ușuratică, fără fapte, pe veci. După roadele (produsele) lor îi veți cunoaște, ne spune Domnul Isus (viitorul Judecător, care va judeca după fapte). Așa că dacă este vorba despre erezie, să vedem ce a produs aceasta pe unde a ajuns (fiind răspândită și de acest lup răpitor, prin care satana nu cruță turma Domnului):

Cum ar fi fost dacă primii ucenici ai Domnului ar fi învățat, primit și trăit erezia nimicitoare, învățătura dracilor, cum L-ar fi întâmpinat pe Mirele (este important de știut că așa Îl așteaptă și acum unii care se cred pe deplin asigurați în Cristos):

  • pe doi ucenici ai satanei (de la care vine această erezie) i-a găsit Domnul în comă alcoolică, zăcând împrăștiați unul peste altul (dacă și când își vor reveni, vor da slavă Domnului cu Soli Deo gloria lăi lăi hâc)
  • alți doi s-au dus la curve (era o ieftinire și nu au fost proști să piardă ocazia, și cum nu există cădere din har, nu au avut ce pierde, pentru că și-au luat și harul după ei, Sola gratia) – / am pus aici articol despre aceasta /
  •   alții s-au făcut homosexuali, pentru că nu își pierd mântuirea, /  vedeți articol /
  • alții și-au dat seama că sunt femei și s-au făcut lesbiene / vedeți aici ce fac / și / aici / și s-au măritat între ei, pardon, ele.
  • unul s-a spânzurat la intrare, dar măcar nu și-a pierdut mântuirea (era nebun, i-a luat satana mințile cu doctrinele dracilor), ca un prieten al propovăduitorului satanei, care a făcut la fel (câți ca el …) / vedeți articolul din primul link de sus / .

Lupii răpitori care ucid sufletele intrate pe calea Domnului, trăiesc cu impresia că ei și adepții lor (care au luat-o razna și au ajuns mai răi decât au fost la început) au fost deja mântuiți pe veci și nu vor mai merge la Judecată, pentru că au trecut din moarte la viață (și nu se mai pot întoarce în moarte, orice ar face, oricât ar umbla cu demonii, cu care în realitate vor ajunge în veșnicia chinuitoare).

Și lupii răpitori care L-au răstignit pe Domnul a doua oară și i-au învățat și pe alții să Îl răstignească pentru ei, Îl vor vedea ca Judecător!

Cu cât mai aspră va fi pedeapsa veșnică … (V-o promite Împăratul, în Evrei 10.26-31)

Dumnezeu nu Se schimbă și îi cunoaște pe ai Lui după transformarea lor

Evrei 2
1 De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.
2 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire,
3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.

Și dacă am fi depărtați de Evanghelia mântuirii prin umblarea până la capăt în har, prin faptele noastre, ce am pierde, mântuirea? Cei care se pretind mântuiți pe veci nu o pot pierde (cred ei) – și așa se face relativizarea Bibliei, a Legii harului, care devine o șmecherie bună pentru obținut mântuirea ușuratică și apoi nici nu mai contează ce faci.

Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit (neclintit, adică fără schimbare, extrem de stabil, fără urmă de transformare) – seamănă cu:

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită (neclintită), având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

Dumnezeu nu Se schimbă și nu și-a modificat pretențiile pentru mântuire (fiind drept, nici nu avea cum, Dumnezeu nu este bătut de vânt): umblarea cu Dumnezeu prin faptele Legii noi (ritualurile ei) nu a fost anulată, ci înlocuită cu umblarea cu Domnul prin faptele cerute obligatoriu de Legea harului (care fiind Lege, are pretențiile corespunzătoare). Procesul de mântuire se desfășoară cu ajutor de sus și trebuie dus până la capăt.

După ce îi cunoaște Dumnezeu pe cei care sunt ai Lui (și vor fi cu El, dacă vor umbla până la capăt)? Nu după superficialitatea mântuirii pe veci, într-un moment și atât, ci după transformarea minții (spre lucrurile Împărăției de sus), a preocupărilor, ceea ce duce la transformarea conținutului, cu ajutorul Duhului Sfânt (nici nu se poate altfel).

Trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele – pentru că dacă suntem îndepărtați de ele, revenim la lume (prin conținut). După conținutul lumesc îi recunoaște cel viclean pe cei care sunt (și vor fi în veșnicie) ai lui.

Dacă nu ții Legea harului, cine te va mântui?!

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Am mai arătat că după jertfirea Domnului Isus s-a făcut trecerea de la ritualurile (faptele) Legii vechi la faptele (roadele vrednice de pocăință) care sunt cerințele noii Legi, a harului care te ajută să umbli cu Domnul (dacă vrei), de la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin ritualuri la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele Legii noi. Unii ar vrea să ne ofere mântuirea ușuratică, că ești mântuit pe moment și gata, că s-a trecut de la ținerea cu seriozitate a Legii lui Moise la ținerea a nimic, că oricum nu mai contează ce faci. Harul mântuirii pe veci poate fi considerat o prostituție religioasă cu demonii, iar harul pentru ei nu este o lege, ci doar ceva ieftin și ușuratic, care dă mântuirea chiar dacă ei umblă cu demonii!

Versetul 29, comparat cu 28, ne spune că înaintea Judecătorului este mai rău să nu ții Legea harului, decât să nu fi ținut Legea veche în vremea ei! Legea harului trebuie ținută după pretențiile ei, altfel cine te va mântui? Credința dracilor, fără fapte?!

Scopul lucrării Domnului Isus în lume

2 Corinteni 5.15 (traducerea BVA) El a murit pentru toţi, astfel încât (pentru ca) cei care trăiesc, să nu mai existe (trăiască) pentru interesele lor, ci să fie dedicaţi scopurilor Celui care a murit şi a înviat pentru ei.

El a murit pentru toți, nu numai pentru câțiva (cei aleși), deci doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P. prin care este arătată ca reală mântuirea pe veci) sunt false, sau minte Biblia (cei care au scris-o, inspirați de Dumnezeu, nu au auzit de mântuirea ușuratică, numai teoretică, pe veci).

Lucrarea Domnului Isus pe pământ, care este parte a harului adevărat (ajutorul dat de sus ca să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final) a fost cu un scop: ca cei născuți din nou de sus să lase lumea cu ale ei și să umble cu Domnul (în har) până la capăt, să trăiască pentru Domnul.

Harul are scopul de a ne ajuta să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final de mânia viitoare. Nu ca să putem umbla cu demonii, că oricum nu avem ce pierde (umbli cu satana crezându-te mântuit numai prin credința dracilor, care nu mântuie, numai prin harul în care nu umbli), fiind pe deplin asigurați în Cristos.

Renunță la orice învățături ale dracilor care te învață că vei ajunge cu Domnul chiar dacă umbli cu demonii! Vei fi cu cei cu care ai umblat, cu cei cărora le-ai slujit, nu cu Domnul.

Esau a renunțat la dreptul lui (spre viitor) pentru nimicurile de acum

Geneza (Facerea) 25
27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi.
28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.
29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală.
30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edomd.
31 Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”
32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?”
33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.

Nu-L vinde pe Domnul și partea veșniciei care ți-a fost pregătită pentru nimicurile trecătoare ale acestei lumi!

Ce contează că ți-a fost scris numele în cartea vieții, dacă orice ai face, te crezi deja mântuit pe veci, fără fapte (roade vrednice de pocăință), numai prin credința teoretică, numai prin har dar fără să umbli în har (are prea multe pretenții, Tit 2.11-14), că poți umbla cu satana, fiind asigurat pe veci în Cristos?

Exod 32
30 A doua zi, Moise a zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul: poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.”
31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33 Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.
34 Du-te, dar, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!

Merită?

Merită să renunți la umblarea cu Domnul practică, prin faptele tale vrednice, pentru o iluzie care te va pierde?

Filipeni 3.9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – nu este vorba despre ”neprihănirea” celor numiți în Biblie pui de vipere (pentru că voiau să fie mântuiți, dar fără transformare, numai prin har, numai prin credința dracilor care nu îi mântuie, fără fapte (roade vrednice), fără să plătească prețul pentru propria mântuire, în umblarea cu Domnul).

Am arătat în articolul precedent că era vorba despre rămânerea în har, după ce a intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire) și apoi alergarea prin fapte, cu Domnul, pentru Premiu. Nu era mântuirea numai pe moment și apoi poți fi fără grijă, că nu mai scapi de mântuire orice ai face, chiar dacă umbli cu demonii (de la care provin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde). Cristos te-a mântuit (prin farmece cu sola fide, sola gratia) chiar dacă umbli cu demonii, fiind pe deplin asigurat în Cristos cu solus Cristus.

Domnul a murit pe cruce pentru tine, ca să poți umbla cu lumea, cu demonii prin păcate, să ajungi mai rău decât ai fost la început și să fii tot mai căzut și să fii asigurat pe veci că ești mântuit?!

Când o învățătură este așa absurdă, renunțați la ea, pentru că este de la satana (înșelarea demonilor). Dacă vine de la satana, la cine va duce? La cel de la care a pornit, la satana, cu demonii în partea rea a veșniciei! Merită să renunți la Cristos și la mântuirea prin umblarea cu Domnul prin faptele tale (roadele vrednice de pocăință) pentru ”mântuirea” ușuratică dar falsă, pe veci? Merită să îți dai veșnicia fericită pentru o minciună iluzorie?

Dacă nu respecți Legea Harului (cu pretențiile ei de umblare cu fapte cu Domnul) este ca și când nu ai fi respectat Legea veche: nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu, în veșnicie!

Și Legea harului (care este o Lege dată de Dumnezeu, nu iluzionism demonic) trebuie respectată, dacă nu o respecți, este ca și cum nu ai fi respectat Legea veche (în vremea ei): nu vei scăpa de mânia lui Dumnezeu!
Harul nu este iluzionismul ușuratic al mântuirii pe veci!

Cei numiți de Ioan Botezătorul ( vedeți articolul ) pui de vipere nu au putut fi mântuiți numai prin datul din gură cu sola fide, sola gratia – Dumnezeu te va judeca după faptele tale din umblarea ta, nu ascultă datul din gură prin care nimeni nu a ajuns la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie! Știm că Dumnezeu se uită la conținut, mai puțin la etichetă! Am arătat aici ce scrie în Biblie, că Domnul îi cunoaște pe cei care sunt ai Lui după conținut.

Așa că nu mai strâmbați mesajul Noului Testament, ca să pară că erezia nimicitoare (care produce victime) că mântuirea este pe veci (nu se mai poate pierde) ar fi adevărată!

Ce alegi? Aici și acum îți alegi locul și starea unde vei fi în veșnicie

Evrei 10
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.
18 Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos.
19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.
20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Eu cred că atunci când spune despre cei care se poartă ca vrăjmași ai crucii, se referă la unii dintre frați, pentru că o spune plângând – de frați îi păsa atât de mult. Și dacă se poartă ca cei din lume (vrăjmași ai Crucii), sfârşitul lor va fi pierzarea – vedem că dacă renunți să umbli cu Domnul, vei ajunge cu cei din lume!

Cum să îl urmăm pe apostolul Pavel (versetul 17)? Vedem aici cum:

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.

Ni se spune în textul de sus să îl urmăm pe Pavel, ca să ajungem la Premiul ceresc; să nu ne întoarcem spre lumea cu păcatele ei, ca să nu ajungem la pierzarea sufletelor (pretinzându-ne fără griji cu mântuirea pe veci). Avem de ales între două căi, una care duce spre fericirea veșnică (umblarea cu Domnul până la capăt), iar cea opusă duce spre chinul veșnic (umblarea cu lumea, chiar dacă păstrezi eticheta de mântuit pe veci).

Cui slujești cu acela vei fi!

Dacă din orice motive renunți la umblarea cu Domnul, îți pierzi mântuirea!

Evrei 10
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:
33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi, pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia care aveau aceeaşi soartă ca voi.
34 În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuie.
35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!
36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.
37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.
38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.

Textul se termină cu pierderea sufletului (a mântuirii), așa cum textul anterior s-a terminat cu versetul 31 cu veșnicia ratată.

Să vedem ce ni se spune după textul cu pierderea mântuirii.

Creștinii ereau îndemnați să nu renunțe la Cristos. Dacă nu au renunțat la umblarea cu Domnul în prigoane, să nu renunțe nici acum.

Apostolul Pavel ne scrie în Filipeni 3 că alerga pentru Premiu. Procesul mântuirii era alergarea practică cu Domnul până la mântuirea finală.

35 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire – pentru că vă veți pierde răsplătirea!

36 Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ce v-a fost promisveți primi Premiul veșniciei fericite doar după ce ați făcut (practic, prin umblarea voastră cu Domnul, prin faptele voastre) voia lui Dumnezeu, nu doar că v-ați pretins mântuiți pe veci într-un moment și atât!

38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” – am putea crede că dacă dai înapoi, oricum rămâi mântuit (prin har chiar fără să umbli în har cu Domnul)
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului – credința care duce la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie, este doar credința care produce umblare prin fapte cu Domnul, până la capăt, dacă dai înapoi îți vei pierde sufletul!

Dacă nu respecți Legea harului îți pierzi mântuirea!

Am văzut (în articolul anterior) că Dumnezeu nu se schimbă și nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuire. Harul este ajutorul de sus ca să putem umbla cu Domnul, practic, cu faptele noastre, ca să ajungem la destinația fericită, în partea fericită a veșniciei. Harul nu dă mântuirea chiar dacă umbli cu lumea!

Așa putem înțelege ce a vrut să spună în textul cunoscut:

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori – a călcat legământul vechi, făcut de Dumnezeu cu cei din poporul ales, chiar și cu urmașii lor. Acel legământ oferea curățarea prin jertfirea animalelor.

Cum pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat (nici nu au avut cum), și în Legea harului oamenii trebuie să umble cu Domnul, prin faptele lor, ca să ajungă la mântuirea viitoare, dar acum au ajutor de sus. O parte importantă a harului este înlocuirea jertfelor animalelor cu Jertfa Domnului Isus.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? – Harul nu este iluzionismul care să dea mântuirea ușuratică, pe veci, ci ne ajută să umblăm cu Domnul și are pretenții: Tit 2.11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat 12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. Ce se întâmplă dacă nu respecți pretențiile Legii harului (care este o lege, ca prima lege, cea dată prin Moise)?

  • (1) 5 De aceea, când intră în lume, Domnul Isus zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
    6 n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
    7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (din același capitol ca textul de sus, unde ni se prezintă venirea pe pământ a Domnului Isus și Jertfa Domnului)
  • (2) 10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
    14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţidacă și cât timp umblă cu Domnul!
  • (3) Cei care au răspuns chemării la pocăință au primit Duhul Sfânt, ca ajutor (harul este acest ajutor) în umblarea cu Domnul (nu în umblarea cu demonii și apoi să dai din gură cu Solus Christus!)
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce
  • va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu (1)
  • va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit (2)
  • va batjocori pe Duhul harului (3)?
Dacă vi se pare că renunțarea la umblarea cu Domnul (dar păstrarea etichetei de sfințenie) va duce la mântuirea finală, vă înșelați!

Biblia este cea mai inutilă carte?!

Câtă plictiseală cu Biblia! S-a schimbat Dumnezeu și acum ai mântuirea ușuratică doar dacă dai din gură cu ”numai prin har” (fără să trebuiască să umbli cu Domnul), ”numai prin credință” (este a dracilor, de la care sunt învățăturile cu mântuirea pe veci). Avem degeaba Vechiul Testament (de după darea Legii), dacă acum mântuirea este cu totul altfel (cu bagheta magică, pe moment și gata, poți face ce vrei). Noul Testament este o colecție de povești și învățături inutile pentru mântuire (dacă oricum ești deja asigurat pe veci). Știți învățăturile Domnului Isus? Nu contează, că poți umbla cu demonii, fiind pe deplin asigurat în Cristos, solus Cristus.

Dacă sunt adevărate ereziile cu mântuirea pe veci, Biblia este cea mai inutilă carte, pentru că conține cele mai inutile învățături (care nu duc la mântuire, pentru că deja ești mântuit fără griji, pe veci).

   Dacă vrei să ajungi la Premiul alergării tale, renunță la învățăturile dracilor și ia Biblia în serios, cât încă mai poți (dacă nu ești suficient de împietrit)!

Cei care nu vor ajunge la mântuirea finală

2 Corinteni 5
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. 

Cei cu mântuirea pe veci schilodesc Biblia, ca să le iasă lor erezia nimicitoare ca părând reală. Oricum, ei se pretind mântuiți deja și nu mai contează ce fac. Cui îi pasă de poveștile Bibliei? Că ei sunt deja mântuiți numai prin harul în care nu umblă, numai prin credința dracilor (scrie în Iacov 2), pe deplin asigurați în Cristos chiar dacă umblă cu satana (după cum îi învață lupii răpitori), nici nu mai merg la Judecata finală, ca fraierii care știu că TREBUIE să umble cu Domnul până la capăt, pentru mântuirea lor.

Cine sunt fraierii? Cei care umblă cu Domnul, în har (cu ajutor de sus) sau cei care au renunțat la Domnul pentru învățăturile dracilor că mântuirea (ușuratică) nu se poate pierde, așa că pot face orice?

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită (neclintită), având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Dumnezeu nu poate fi înșelat ( / vedeți articolul / că Dumnezeu se uită la conținut, nu la datul din gură cu Solus Christus chiar dacă umbli cu cel care te-a înșelat!).

”El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” – numai așa poți ajunge să primești Premiul alergării, mântuirea finală viitoare!

2 Corinteni 5
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.
16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi, chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.
17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
18 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării;
21 Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

El a murit pentru toţi, nu numai pentru cei puțini, aleși la început – alegerea cu ”harul suveran” a căzut și au căzut în totalitate (chiar de la început) doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P.) care se voiau a fi o dovedire a mântuirii pe veci, și astfel au căzut și învățăturile dracilor (ale harului-fals).

Jertfa Domnului are un scop precis și nu produce efecte decât pentru îndeplinirea acestui scop (El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, vedem cum se realizează aceasta):

El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Dacă nu iei Jertfa în serios, în îndeplinirea scopului pentru care a venit Domnul isus în lume, vei rămâne pe dinafară de mântuire – nu degeaba ni se spune în Evrei că dacă dezactivezi Jertfa Domnului Isus pentru tine, nu mai rămâi cu niciun înlocuitor al ei, care să te poată ajuta.

Ai fost iertat degeaba dacă nu umbli cu Domnul până la capăt

Graţiere – un act de clemenţă sau de renunţare din partea statului la dreptul său de a impune executarea pedepsei, având ca efect faptul că cel condamnat este iertat de executarea pedepsei.
Poate fi condiţionată – când efectele ei sunt subordonate îndeplinirii unei condiţii care, de cele mai multe ori, constă în abţinerea de la săvârşirea de către cel graţiat a vreunei infracţiuni. Dacă nu este respectată condiţia, graţierea se revocă, cel în cauză urmând să execute integral pedeapsa anterior graţiată.   (legeaz.net)

Dacă aici pe pământ, cel care grațiază nu poate fi înșelat, și dacă condamnatul grațiat se întoarce la lucrurile rele, își pierde grațierea, puteți să Îl înșelați pe Dumnezeu cu vrăjeala cu mântuirea pe veci? Așa cum am arătat (și în articolul anterior), Dumnezeu oferă oamenilor iertarea inițială (prin credință), ca aceștia să poată beneficia de ajutor de sus (acesta este harul) ca să umble cu Domnul, pentru că doar așa pot ajunge la mântuirea finală.

Am postat din câteva texte în care ni se prezintă harul ca o Lege care are pretenții care TREBUIE respectate: harul ne învață să o rupem cu păgânătatea (cu lumea și cu lucrurile rele) și să umblăm cu Domnul, harul să stăpânească, Cristos a vrut să își facă un popor al Lui (nu al satanei, că poți face orice, dar mântuirea cu sola gratia, sola fide a dracilor care nu mântuie, nu o mai poți pierde).

Nu ajungi la mântuirea finală (de mânia lui Dumnezeu) dacă te întorci la lucrurile lumii, ci grațierea primită prin har ți se revocă. Merită?

Reconciliat degeaba sau cu folos

Romani 5 (în trad. VRBC)
Roadele justificării
1 Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 prin care am obţinut, în credinţă, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai [atât], ci ne lăudăm în încercări, ştiind că încercarea aduce răbdare,
4 răbdarea virtute (dovedită practic, încercarea trecută cu succes), virtutea speranţă,
5 iar speranţa nu înşală pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6 Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi.
7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
9 Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie,
10 deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui.
11 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea.

Este evident că în versetul 10 ni se prezintă timpurile mântuirii: mântuirea la trecut, intrarea pe calea mântuirii ”am fost reconciliați”, mântuirea la timpul prezent ”prin viața Lui” înseamnă prin umblare cu Domnul, ca Domnul, mântuirea la viitor ”vom fi mântuiți” în final, de mânia viitoare.

După ce am intrat pe cale prin credință, umblăm practic, prin faptele noastre și cu ajutor de sus, ca să ajungem să fim mântuiți în final. Nu ni se prezintă mântuirea doar într-un moment, pe veci.

Versetul 11 reia această temă, prin cuvântul reconciliere. Citez din explicații la traducere: Termenul grec katallagé, în greaca clasică, însemna „schimbare în relaţiile umane”, foarte aproape ca sens de „amnistie”. Este posibil ca, pornind de la faptul istoric al proclamării unei reconcilieri generale de către Caesar la reconstruirea Corintului în anul 44 î.C. (permiţând astfel evreilor, liberţilor, orientalilor şi condamnaţilor să vină să populeze noul oraş), Paul să aplice această imagine acţiunii lui Dumnezeu care ne-a reconciliat prin Cristos.

Cezar a reconstruit un oraș care fusese distrus și ca să aibă cine să îl populeze, a dat o amnistie, dar pentru un scop precis. Este similar cu lucrarea Domnului Isus pentru noi:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – Harul lui Dumnezeu este ajutorul de sus în umblarea noastră și are acest scop precis, Jertfa Domnului Isus funcționează numai pentru acest scop (nu ca să dea mântuirea ușuratică, cu demonii, că nici nu mai contează ce faci)

Romani 5
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare (ți-a fost uitat trecutul) a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa – că ai fost amnistiat înseamnă că fost iertat de trecutul tău și nu mai suporți consecințele veșnice. Dar un condamnat care a fost amnistiat se întoarce la faptele lui rele (de dinaintea iertării), i se va uita că a fost amnistiat și va suporta consecințele și pentru faptele rele vechi, ca și pentru cele noi. De aceea ne spune Biblia să nu fi primit harul în zadar (degeaba, inutil pentru mântuire).
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi – cu scopul să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – nu există mântuire fără fapte, fără umblare cu Domnul până la capăt!

21 după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Numai harul care stăpânește – vedeți mai sus, scris cu roșu – dă viața veșnică!

Harul este ajutorul de sus în procesul mântuirii fiecăruia

Ce este harul? Mântuire pe veci într-un moment sau ajutor de sus ca să umblăm cu Domnul (să facem bine ceea ce nu au reușit să facă perfect cei de sub Legea dată prin Moise), ca să ajungem la mântuirea finală?

Dacă mântuirea ar fi numai așa, că te-a ales Zeul-computer (la facerea lumii), te-a mântuit cu de-a sila și apoi poți face orice, că nu mai scapi din har, Noul Testament ar fi scurt: Ești mântuit (dacă vrei și ai chef, umbli cu Domnul, sau nu, oricum nu contează). Sfârșit.

În textele folosite ca să pară reală mântuirea pe veci, în realitate este combătută Legea veche, cu ritualurile ei (când scrie despre faptele Legii), nu că nu trebuie să umbli cu Domnul, cu faptele tale! Dumnezeu nu ne-ar mai fi dat în Biblie Vechea Lege, dacă schimbarea a fost așa de mare, încât sub har ar fi apărut mântuirea ușuratică, pe veci și atât. Vechiul Testament ar fi cuprins Facerea, eventual o pomenire (scurtă) a Legii vechi și gata.

Dar dacă trebuie să contribui practic la mântuirea ta, umblând cu Domnul cu faptele tale, cu ajutor de sus, are sens să ni se dea Noul Testament (cuprinde cerințele Domnului Isus pentru mântuirea fiecăruia și exemplele celor care au umblat cu Domnul, primii ucenici) și Vechiul Testament (cerințele lui Dumnezeu ca oamenii să îndeplinească perfect ritualurile, pentru mântuire).

Mântuirea este un proces, o alergare cu Domnul pentru Premiul ceresc, dacă ajungi la destinație. Diferența față de vechea Lege este faptul că acum avem ajutor de sus: HARul. Harul nu este iluzionismul care dă mântuirea pe veci, ci este ajutorul de sus în propriul proces de mântuire al fiecăruia.

Harul nu ne dă mântuirea ușuratică, pe veci și nu mai scapi nici să vrei, ci are cerințe (ca ale Legii vechi): ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. În orice învățături în care ”harul” îți dă mântuirea ușuratică, poți înlocui termenul har cu drac, că ale dracilor învățături sunt!

Harul: ajutor în procesul continuu al mântuirii sau bagheta magică care dă mântuirea definitivă, pe loc și apoi poți umbla cu demonii?

Efeseni 2
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni – este numai intrarea pe calea mântuirii, care trebuie urmată de alergarea pentru Premiul final.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Pare că harul este o baghetă magică care dă mântuirea într-un moment, pe veci și nu mai scapi. Așa să fie? Textul continuă cu faptele bune – au ele importanță, sunt obligatorii pentru mântuire, sau nu contează ce faci (cu lumea) dacă ești mântuit pe veci?

Să vedem începutul capitolului:
1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
Domnul puterii văzduhului, a duhului lucrează acum în fiii neascultării – nu în fii necredinței! Fără să umbli cu Domnul, în ascultare de Domnul, te întorci sub puterea celui viclean. Versetul 3 ne învață că oamenii sunt cunoscuți de Dumnezeu după faptele lor, după trăirea lor, nu după etichetă! Dacă faci faptele firii, te întorci sub stăpânirea celui rău și sub mânia lui Dumnezeu. Am arătat și în acest articol la ce se uită Dumnezeu. Dacă credința ta nu a dus la ascultare, credința ta fără fapte este a dracilor și nu te va mântui, în final. Dacă trăiești ca cei din lume, vei fi cu lumea în veșnicie!
Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.
Dacă te oprești doar la a crede, credința ta este degeaba, ca a dracilor:
Iacov 2
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică (inutilă, degeaba)?
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Au uitat că le-au fost iertate păcatele

2 Petru 1
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte – este vorba despre cei intrați în procesul de mântuire, despre frați, nu despre cei din lume.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, amiciția de fraţi; cu amiciția, iubirea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Lista: să uniți cu credința faptele – adică să vă trăiți practic credința (vedem și celelalte lucruri din listă, când o termini, o iei de la început) se referă la umblarea practică cu Domnul, în procesul de mântuire (în care fiecare trebuie să-și facă partea lui, cu ajutor de sus). Versetul 10 este un îndemn la umblarea profundă și continuă cu Domnul, iar în versetul 11 avem o asigurare că cei care umblă cu Domnul (în propriul proces de mântuire) vor ajunge la destinația fericită.

Dacă nu umblă, vedem versetul 9: a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – oare o fi asta ceva lipsit de importanță? Poate fi, pentru cei care zic că mântuirea o primești ușuratic, doar într-un moment și apoi nu mai contează ce faci. Adică, dacă unii care au primit învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, o iau razna și se întorc în lume (sigur că se cred sfinți, în continuare) până acolo că uită că au intrat pe calea mântuirii, contează? Vedem opoziția dintre conținutul listei (lucruri de făcut), versetele 10 și 11 și cei din versetul 9 care nu mai umblă cu Domnul. Umblarea cu Domnul va duce la rezultatul scris în versetul 11 în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar ieșirea din propriul proces de mântuire (renunțarea la umblarea cu Domnul) va duce la opusul acesteia, adică la lipsa intrării în Împărăția veșnică (ne-ajungerea la mântuirea viitoare finală).

Așa ai ajuns să fi fost mântuit degeaba!

Merită să renunți la Împărăția veșnică pentru niște lucruri care sunt trecătoare?

Ne şi bucurăm în Dumnezeu (în umblarea pe calea mântuirii), prin Domnul nostru Isus Hristos

Romani 5
1 Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
2 Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,
4 răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.
5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6 Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi.
7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9 Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
11 Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Ne bucurăm în Dumnezeu, nu cu dracii de la care au venit învățăturile cu mântuirea pe veci, care nu se poate pierde.

Oricât de folosită ar fi și această epistolă ca să pară adevărată mântuirea iluzorie, vedem că apostolul Pavel indică spre viitor: umblăm cu Domnul (ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos) ca să ajungem la Premiul veșnic, mântuirea viitoare (vom fi mântuiți). Ni se prezintă mântuirea ca un proces: am intrat în proces (suntem împăcați cu Dumnezeu), continuăm în acest proces (în Domnul), ca să ajungem la capătul umblării, mântuirea viitoare (vom fi mântuiți). Nu este nimic ușuratic în acest proces, că ești mântuit numai prin har, numai prin credință și nu mai scapi.

Ce înseamnă starea de har, în care suntem? Ni se spune tot în Biblie, în Tit 2:

11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13
aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
Numai dacă te potrivești după acest text ești în starea de har. Învățăturile dracilor te învață că poți face orice în har – așa cum am mai spus, înlocuiți cuvântul har cu cuvântul drac, în aceste învățături.

Lucrarea Domnului Isus pe pământ și testul ca să știi că ești în poporul Domnului

Isaia 53
5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.
6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Domnul Isus a venit în lume nu ca să ofere o mântuire ușuratică, prin harul ieftin și irezitibil, ci ca să pună în practică planul mântuirii, adică să înceapă să ne dea ajutor în umblarea noastră cu Domnul. Scopul nu a fost ca să dea mântuirea obligatorie, numai pe moment, unor aleși, ci să formeze al doilea grup, creștinii. Ne-a oferit îndreptățirea ca să putem umbla cu Domnul. În Legea Harului nu există nimic ușuratic, că poți umbla cu satana și vei ajunge cu Domnul (învățăturile dracilor numite cu numele fals ale harului).

Lucrarea Domnului Isus aici pe pământ a fost ca să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – așa știi că faci parte din poporul Lui, dacă ești după descriere!

Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui, iar datul din gură cu mântuirea pe veci nu ajută

Galateni 4
6 Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
7 Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

2 Corinteni 6.1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.

Romani 8
1 Acum, dar, nu este nicio condamnare pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de Legea păcatului şi a morţii.
3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a condamnat păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte (veșnică), pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
8 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.

Știm că Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne ajute să umblăm cu Domnul și nu folosește scopurilor lumești, nici nu are cum. Vedem mai sus (ca și în alte texte) că mântuirea este condiționată. Ni se prezință clar pretențiile lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Sunt puse în contrast cele două umblări: umblarea cu Domnul și umblarea cu lumea, iar cei care se depărtează de Dumnezeu și astfel renunță la umblarea cu El, pierd Duhul Sfânt și nu Îi mai aparțin lui Cristos. Și atunci cine îi va mai putea mântui la urmă, pretențiile de mântuire pe veci numai cu datul din gură cu credința teoretică și cu harul în care nu umblă?

Cum să nu vă lăsați înșelați: Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe

2 Timotei 3
13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Vedem un alt text în care ni se spune că TOATĂ scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…, nu numai o parte, câte un verset după cum le place unora să o falsifice.

Biblia nu poate da mântuirea ușuratică, pe moment (prin telecomanda fermecată numită ”harul irezistibil” dar ieftin) pentru veci, orice ai face (așa ne zic unii). Mesajul complet al Bibliei poate da înțelepciunea care duce la mântuirea finală (vedeți categoria Timpurile mântuirii), prin faptul că poate să îi învețe pe cei intrați pe calea pocăinței să își trăiască practic credința lor, să umble cu Domnul, până vor ajunge la mântuirea finală (viitoare).

La care lucruri era îndemnat să rămână Timotei și suntem îndemnați și noi? La păzirea poruncilor Domnului Isus și a învățăturilor Noului Testament, în alergarea pentru Premiul ceresc – știe de la cine a învățat, de la apostolul Pavel care ne spune despre această alergare cu Domnul, până la capăt și în Filipeni 3.10-14.

Cum să ne lăsăm înșelați? Să nu ne luăm după cei pe care Biblia îi numește pui de vipere, deveniți lupi răpitori, prin care demonii ar vrea să înlocuiască mântuirea adevărată cu ușurătatea superficială a mântuirii ”numai prin har” (în care nu trebuie să umbli), ”numai prin credință” (ni se spune în Iacov că nu mântuie)! Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi – și nu vor ajunge la Premiu!

16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună – luați-o pe toată și trăți-o practic, zilnic!