Adokimos (pierderea mântuirii)

Am arătat în articolul anterior că în Noul Testament a fost folosit cuvântul dokimos pentru verificarea, testarea, încercarea oamenilor intrați în procesul de mântuire și pentru rezultatul pozitiv.

Pavel folosește opusul acelui cuvânt, adokimos:

1 Corinteni 9
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.
26 Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (adokimos).

Apostolul Pavel, după convertire, a avut o râvnă la fel de mare ca cea de dinainte, dar direcționată corect:

16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
19 Căci, măcar că sunt liber faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

și totuși știa că dacă nu va umbla cu Domnul până la capăt, va fi lepădat de la mântuire (nu de la lucrare, știm că dokimos se referă la ajungerea la mântuirea viitoare, finală).

În mod evident, chiar și apostolul Pavel, după toată râvna lui cu care a adus suflete la Domnul, dacă nu ar fi umblat cu Domnul până la capăt, și-ar fi pierdut mântuirea!

Iacov era arminist, la fel Domnul Isus, Matei, Ioan

Ereticii cu mântuirea pe veci pretind că Domnul Isus și ucenicii au fost ”mântuiți pe veci”, deci ei (unii s-au lepădat de Calvin) Îl urmează pe Domnul și pe ucenicii Lui. Incredibil, într-un singur verset și altele înrudite cu subiectul lui, reiese că Domnul Isus (Judecătorul final din Apocalipsa și Matei), Iacov (vedem și capitolul 2 aici), Ioan (care a scris și Apocalipsa), Matei au fost toți arminiști:

Iacov 1
12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

A fost găsit bun – este folosit cuvântul grec dókimos care înseamnă încercat, testat și valoarea rezultată în urma testării. Ispita nu se referă numai la o ispită (pe moment), ci la întrega umblare cu Domnul pe pământ. Deci va fi ferice de cel care, în urma întregii umblări cu Domnul, din FAPTELE lui va fi găsit bun ca să fie cu Domnul în partea fericită a veșniciei. Știm foarte bine că trierea se va face DUPĂ FAPTE, ne spune chiar Domnul Isus (viitorul Judecător, deci știe foarte bine ce spune) în Matei 25 (în special la prezentarea Judecății viitoare finale / vedeți articol / ), Apocalipsa 20.11… / vedeți articol / .

Umblați cu Domnul, respectând cerințele reale ale harului / vedeți pretențiile în texte din Biblie / , până la capăt, dacă vreți să ajungeți să fiți cu Domnul!

”Viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”

Continuarea articolului anterior despre folosirea unor versete extrase din context ca să pară reală mântuirea pe veci.

Galateni 2
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17 Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
18 Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.
19 Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Am arătat (ținând seama că apostolul Pavel a scris Epistola împotriva iudaizatorilor) că versetul 16 înseamnă:

Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este îndreptățit, justificat prin faptele (ritualurile) Legii lui Moise, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți, justificați prin credinţa în Hristos (s-au făcut creștini, cu tot ceea ce înseamnă creștinismul, cu umblarea cu Domnul până la capăt), iar nu prin faptele, ritualurile Legii lui Moise; pentru că nimeni nu va fi îndreptățit, justificat prin faptele, ritualurile Legii lui Moise (nu mai trebuie să aducă jertfe de animale etc, nu că nu trebuie să umble practic cu Domnul, în Legea harului, PRIN FAPTE!).

17 dar dacă după ce ne-am făcut creștini și Îl urmăm pe Cristos și căutăm să fim îndreptățiți, justificați în Cristos, ne întoarcem să ținem și părți (ritualuri) ale vechii Legi (numite faptele Legii) care știm că a fost dată pentru cunoașterea păcatului, Legea ne-ar găsi ca păcătoși, Cristos (pe care îl urmăm) ar fi un slujitor al păcatului?

18 dacă mă întorc la Legea veche de care m-am desprins, arăt în acest fel că am călcat Legea veche (când m-am desprins de ea)

21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă îndreptățirea, justificarea (viața veșnică) se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos – nu ar fi fost nevoie să vină Domnul în lume.

Nici vorbă ca Pavel să ne prezinte mântuirea ușuratică, pe veci:

19 … ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte PRACTIC în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine – nu prin datul din gură cu solele (numai prin credința netrăită practic, numai prin harul în care nu umblă practic).

Ce se întâmplă dacă ieși din Legământ – Dumnezeu nu Se schimbă!

Am arătat aici că Dumnezeu nu S-a schimbat deloc și nu Și-a schimbat nici pretențiile de a umbla cu El până vei ajunge la mântuirea viitoare, finală. Acum să vedem că Dumnezeu nu Se schimbă nici în privința celor care nu țin Legământul nou (al harului în care TREBUIE să umbli, pentru că numai așa poți ajunge să fii mântuit în final).

După potop, în Facerea 9 scrie că Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe că nu va mai trimite alt potop. Patriarhul Noe îi dă lui Sem binecuvântarea patriarhală ca Dumnezeu să locuiască în corturile lui, adică să formeze poporul ales de Dumnezeu (primul grup, etnic). După turnul Babel și răspândirea oamenilor pe pământ, în Facerea 11 un urmaș al lui Sem, Terah, la porunca lui Dumnezeu, iese din Ur din Haldeea împreună cu ai lui și merge spre Canaan, până în Haran. Dumnezeu îi poruncește lui Avraam să plece în Canaan și Avraam ajunge acolo. Ca urmare a ascultării de Dumnezeu a lui Noe (care a făcut o corabie de scăpare), a ascultării lui Terah (care a plecat spre Canaan), a ascultării lui Avraam (care a ajuns în Canaan), după ce Avraam a ajuns în Canaan, deci după ce aceștia toți au umblat cu Domnul în ascultare de El, Dumnezeu încheie legământul cu Avraam de constituire a primului grup ales (au fost aleși ca urmare a ascultării și umblării cu Dumnezeu):

Geneza 15
7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
11 Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: Seminţei tale dau ţara aceasta – acest legământ putea fi invalidat prin neascultarea celor din poporul ales (primul grup) – de exemplu în Ieremia 34 (versetul 18, vedeți tot capitolul). Dumnezeu a ținut în continuare legământul cu Avraam datorită umblării lui Avraam cu Dumnezeu (vedeți articol).

Legământul cu jurământ se făcea prin tăierea unor animale în două, iar părțile care făceau legământul cu jurământ treceau printre cele două jumătăți, prin sângele vărsat – acesta era sângele legământului! și spuneau: Cum s-a făcut acestui animal să se facă celui care va călca acest legământ.

Ieremia 34
13 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am făcut un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei, şi le-am zis:
14 „După şapte ani, fiecare din voi să lase liber pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească, şi apoi să-l laşi liber de la tine. Dar părinţii voştri nu M-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine.
15 Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea vestind fiecare libertatea pentru aproapele său şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu.
16 Dar pe urmă v-aţi luat vorba înapoi – au călcat o parte a legământului şi Mi-aţi pângărit Numele luând iarăşi înapoi fiecare pe robii şi roabele pe care-i eliberaserăți şi-i lăsaserăţi în voia lor şi i-aţi silit să vă fie iarăşi robi şi roabe.”
17 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-aţi ascultat ca să vestiţi libertatea fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, libertatea sabiei, ciumei şi foametei şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pământului.
18 Şi pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui,
19 şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului,
20 îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.
21 Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii împăratului Babilonului care a plecat de la voi!
22 Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori.”

Deși ereticii cu învățăturile nimicitoare ale dracilor ar vrea să ne fraierească că mântuirea nu se poate pierde, vedem că în Noul Legământ nu s-a schimbat nimic (în pivința Legământului):

Evrei 10
10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi – dacă și cât timp rămân sfințiți
15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată Legământul (harului) pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” – prin nașterea din nou făcută de Duhul Sfânt
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt – Sfânta Sfintelor,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntrul Templului, adică trupul Său,
21 şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.

26  dacă păcătuim cu voia (dacă continuăm să păcătuim), după ce am primit cunoştinţa adevărului după ce am intrat în Noul Legământ, invalidezi Legământul în care erai intrat nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc nu poate fi decât veșnic! care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

În Legământul vechi (pentru primul grup), jurământul era încheiat cum am arătat mai sus. În Noul Legământ (al harului în care TREBUIE să umbli practic, până la capăt), nu s-a schimbat nimic: în VT: nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate – era Dumnezeu, care a făcut un legământ pentru constituirea primului grup. În NT: când ai crezut în Isus, ai primit Duhul Sfânt și ai intrat în Legământul nou cu Dumnezeu. Este evidentă asemănarea flăcărilor din vechime cu flăcările de la Rusalii. Este același Dumnezeu care face Legământ cu oamenii.

În VT, în Ieremia 34.16 (textul de mai sus) v-aţi luat vorba înapoi – au călcat primul Legământ şi Mi-aţi pângărit (necinstit) Numele. În NT: Evrei 6.29 apare pângărirea (necinstirea) Sângelui Domnului Isus, prin care a fost încheiat al doilea Legământ (pentru creștini, al doilea grup) și prin care au fost sfințiți.

În VT: sângele animalelor tăiate pentru jurământ a fost înlocuit în Noul Legământ cu Sângele Legământului. Nu există nicio schimbare nici în modul de încheiere a legământului cu jurământ, nici a posibilității ieșirii din legământ prin neținerea lui, doar condamnarea veșnică va fi mai mare:

Cu cât mai aspră pedeapsă veșnică (conform primei Legi, nu există alta!) credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu – Jertfa Legământului, va pângări sângele încheierii legământului, în plus cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Ești în Legământ cu Dumnezeu, prin Prețul cu care ai fost plătit, ca să umbli pe calea cea nouă. Dar decât să te întorci la lume, mai bine nu ai fi fost mântuit cu mântuirea inițială!

Legământul cu jurământ vechi și nou. Dumnezeu nu S-a schimbat deloc, nici nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea finală (viitoare)!

Exod 19
3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4 „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
5 Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea (tezaurul regal) dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

În Deuteronom 26 scrie și ce să facă cei din primul popor ALES ca să fie comoara lui Dumnezeu:
16 Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
17 Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui.
18 Şi, azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi comoara Lui (tezaurul regal), cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui.

Acestea au fost spuse cu ocazia încheierii legământului lui Dumnezeu cu primul grup (popor) ales. Un Legământ este un contract între cele două părți, iar nerespectarea de către popor a părții lui din legământ ducea la anularea legământului (ieșirea din contract) și pedepsirea lor.

Deuteronom 29
14 Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,
15 ci atât cu cei ce sunt aici printre noi de faţă în ziua aceasta, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.”
20 Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.
21 Domnul îl va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel şi-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a Legii.

Ai intrat în Legământ (contract) cu Dumnezeu și dacă vrei neapărat să umbli cu Domnul, ai ajutor de sus (harul), dar dacă nu umbli, ieși din Legământ și intri sub autoritatea de condamnare a Legii dată prin Moise, care nu a mântuit pe nimeni vreodată!

Domnul îi va şterge numele de sub ceruri – și din Cartea vieții:

Exodul 32
31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

Evrei 10
14 Căci printr-o singură Jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi – cât timp umblă cu Domnul și rămân sfințiți!
15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” – nașterea din nou de sus, prin Duhul Sfânt
17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt – în Sfânta Sfintelor, din Legea veche
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21 şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată – curățirea ritualică din Legea lui Moise
26 dacă păcătuim (continuăm să păcătuim) cu voia, după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Cu verde sunt lucruri din Legea veche care se împlinesc în Legea Nouă (a harului în care TREBUIE să trăiești practic). În Matei 5.17 Domnul Isus spune:  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc – știm că nu se referea la litera Legii lui Moise (unele lucruri nici măcar nu mai puteau fi ținute, de exemplu jertfele animalelor pentru iertarea păcatelor, care fuseseră înlocuite cu Jertfa Domnului Isus), ci la pretențiile de sfințire și de umblare cu Domnul, scrise în Lege – vedem din nou că pretențiile lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră nu s-au schimbat, ci acum avem ajutor de sus ca să facem ceea ce nu au reușit cei de sub vechea Lege, să umblăm cu Domnul! Harul este ajutorul ca să umblăm cu Domnul, nu cu demonii care încearcă să vă  înșele cu mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci!

Dacă nu îți respecți partea ta în noul contract cu Dumnezeu, ți se spune ce primești: mai mare pedeapsă veșnică (decât dacă doar ai fi încălcat Legea lui Moise), pentru că calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, necinstești Sângele Legământului, cu care ai fost sfințit (prin HAR, dar nu ai vrut să mai umbli cu Domnul, în HAR) și batjocorești pe Duhul Sfânt! – și vei fi judecat după Legea dată prin Moise pentru că nu există altă Lege – Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” – pe cei care dau degeaba din gură cu solele cu credința teoretică, care este a dracilor și nu mântuie, cu harul în care pretind că nu trebuie să umble PRIN FAPTE!
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu! – în veșnicie!

Evanghelia: mântuire ușuratică, pe veci sau umblare cu Domnul până la capăt, respectând poruncile Lui?

Romani 1.16  mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – oare ce mântuire ne vestește Evanghelia curată? Mântuirea pe veci (iluzionismul asemănător cu scoaterea unui iepure din pălărie) sau un proces, o umblare cu Domnul după reguli?

2 Timotei 1
8 Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.
9 El ne-a mântuit (este doar intrarea în procesul de mântuire, mântuirea inițială) şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre – nu pentru ritualurile Legii (pe care le-au ținut până atunci, fiind obișnuiți cu ele de multe generații), ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat (la plural) în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie – este evident că se referă la planul lui Dumnezeu de creare a celui de-al doilea grup, creștinii (după falimentul primului) / vedeți articole / . Harul este ajutorul dat de Sfânta Treime pentru ca să facă posibilă (nu obligatorie) mântuirea noastră: Dumnezeu a făcut planul, Domnul Isus a venit în lume (la aceasta se referă textele despre nașterea Domnului) ca să pună în aplicare planul (după falimentul primului grup), am primit Duhul Sfânt ca să ne ajute, călăuzească, întărească, energizeze în umblarea noastră până la capăt, la mântuirea finală / vedeți Timpurile procesului de mântuire / .
11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.

Învățătura sănătoasă a Evanghelie Domnului Isus este că avem posibilitatea (nu obligația) să fim mântuiți. Dar dacă, după ce am intrat în procesul de mântuire, îl abandonăm (chiar dacă unii fac pe sfinții în continuare), am intrat degeaba în acest proces, că nu vom ajunge să fim mântuiți în final (în viitor). Biblia în totaltatea ei ne poate fi de folos pentru alergarea pentru Premiu (2 Timotei 3.14-17), așa că să vedem / învățăturile sănătoase ale apostolului Pavel aici / și care nu au nimic ușuratic (ca mântuirea pe veci).

Nu există libertate în Cristos ca să umbli cu satana!

Galateni 2
4 … fraţi mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie – este vorba despre întoarcerea în robia (sub puterea și autoritatea) Legii vechi a celor care țineau și părți ale Legii vechi. Dar, am putea crede (așa cum vor unii eretici) că oadtă mântuit, mântuirea nu ți-o mai poți pierde, fiind mântuit pe veci orice ai face, la oricare stăpân ai sluji.

Libertatea în Cristos se referă la faptul că ai scăpat de robia păcatului, a firii tale vechi, a demonilor, nu că ești liber să faci orice – unii se cred liberi să facă orice și nu le mai pasă de nimic. Libertatea pe care o ai în Cristos este libertatea de a umbla cu Cristos, nu împotriva lui Cristos!

Nu există libertate, pentru că slujești unui stăpân sau celuilalt. Domnul Isus nu ne spune că putem fi liberi, ci că am scăpat de robia veche doar dacă intrăm în robia nouă:

Matei 11
28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.
29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.
30 Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.

Ai scăpat din robia veche ca să intri în robia Domnului Isus, altfel te întorci în robia veche. Robia satanei este distructivă, robia lui Cristos te poate duce în cer, cu Cristos. Nu vei fi vreodată în afara unei robii sau a celeilalte.

2 Petru 2
1 În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică – mântuire fără să umbli cu Domnul, numai prin harul (fals) sola gratia în care nu trebuie să umbli, prin credința teoretică sola fide, netrăită practic, fără fapte!
2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor – orice ai face, de mântuire nu mai scapi! Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
3 În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.
4 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată …

17 Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă – nu pot da viață și întreține viața spirituală!, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.
18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic – solele cu credința dracilor care știm că nu mântuie, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări – nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
19 Le făgăduiesc libertatea, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos au intrat pe calea mântuirii, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele – se întorc la plăcerile și interesele păcătoase ale lumii (chiar dacă par sfinți, în aparență), starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi – ajung sub robia mai multor demoni, ni se spune în Luca 11.24-26
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată – în Evrei 10.26-31 explică de ce cei care nu mai umblă cu Domnul până la capăt vor avea mai aspră condamnare, în focul veșnic.
22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

Îți alegi un stăpân, îl urmezi și îl slujești – cu acela vei fi și în veșnicie!

Apostolul Pavel ne spune că cei care s-au întors la ținerea unor părți ale Legii vechi au căzut din har. La fel cei care s-au întors la lume (chiar dacă vor să pară frați și sfinți)

Galateni 1
6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă evanghelie.
7 Nu doar că este o altă evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos – iudaizatorii au încercat să îi convingă pe primii creștini să țină și Legea veche. Dacă nu credeau că în Isus găsesc tot ceea ce au nevoie ca să umble cu Domnul până la capăt, PRIN FAPTELE LOR, înseamnă că au renunțat la creștinism și s-au întors la Legea veche. O altă evanghelie era cu mântuirea fără Cristos (sau Cristos doar de ornament, că zici de Cristos, dar nu umbli cu El, pentru că umbli în Legea lui Moise)
8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! – și evanghelia numită a harului, cu mântuirea fără umblarea cu Cristos până la capăt PRIN FAPTE, nu este o altă evanghelie? Este fals-numită a harului, pentru că HARUL adevărat este arminist și are mari pretenții de părăsire a intereselor lumești și umblare cu Domnul / vedeți categoria cu PRETENȚIILE HARULUI /  – de exemplu textul cu harul și învățătura sănătoasă din Tit 2.11-14. Învățătura dracilor numită evanghelia harului este a dracilor, pentru că numai ei încearcă să te înșele că poți fi mântuit numai prin har, numai prin credință (a dracilor și nu mântuie, vedeți Iacov 2), ca puii de viperă care au vrut mântuirea sola gratia, sola fide.
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! – ereticii cu mântuirea pe veci ignoră mesajul apostolului Pavel, care a scris împotriva iudaizatorilor și încearcă să facă să pară adevărată mântuirea pe moment, pe veci (că numai ai crezut). Evanghelia iudaizatorilor era falsă, pentru că nega credința completă în Isus (care trebuia trăită practic). Și credința sola fide (a dracilor, fără FAPTE), nu este tot o negare a lui Cristos? Că poți fi mântuit numai prin datul din gură cu credința teoretică, FĂRĂ FAPTE, fără umblarea până la capăt cu Cristos!

Galateni 5
4 Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege – cei care s-au întors la Legea veche la Lege, au ieșit din creștinism (au revenit la religia veche), v-aţi despărţit de Hristos – au renunțat la creștinism; aţi căzut din har – există cădere din har a celor care renunță la creștinism (la umblarea pratică, PRIN FAPTE, cu Domnul până la capăt).
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu – cei care au ieșit din credința creștină (deși continuă să se pretindă sfinți) pentru că s-au întors la lumea cu păcatele și plăcerile ei, nu au căzut din har? Se vede că da.

Și Ioan, ucenicul Domnului, a fost arminist – a oferit mântuirea inițială, dar a pretins umblare cu Domnul în ascultare de Domnul, altfel ai intrat degeaba pe calea mântuirii

Așa cum apostolul Pavel a fost arminist, și ceilalți apostoli au fost arminiști.

În Evanghelia după Ioan, capitolul 3, Nicodim Îl întreabă pe Domnul Isus cum se poate naște cineva din nou și Domnul Isus îi spune:

Ioan 3
14 Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,
15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18 Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
19 Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20 Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.
21 Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

35 Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.
36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu ascultă de Fiul (perseverează în neascultare) nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

Versetele cu credința sunt folosite ca dovadă (falsă) că mântuirea este numai prin credință, de către cei cu învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde. Iar cei cu doctrinele dracilor (de la Dort) folosesc versetul 35 ca să arate că pe cei aleși (în suveranitate arbitrară, întâmplătoare – ce suveranitate o mai fi aia?!) de monstrul numit Dumnezeu / vedeți articol despre monstru / sunt mântuiți pe veci și atât (apoi pot face orice cu satana, că nu mai scapă de mântuire).

Șarpele a fost înălțat de Moise ca cei din poporul lui Dumnezeu, care au păcătuit și au fost pedepsiți de Dumnezeu, să poată fi vindecați, dacă se uitau la șarpe. Acest text este folosit de ereticii cu mântuirea pe veci ca să arate că mântuirea este pe moment, pentru veci și atât. Dar în continuare, în versetul 36 ni se spune că cine nu ascultă de Fiul (asemănător cu ”continuă să păcătuiască” din Evrei 10.26), degeaba a intrat pe calea mântuirii (prima parte a versetului 36) și a fost mântuit inițial. Dacă după ce a venit la pocăință și, ca urmare a credinței inițiale a fost mântuit inițial, a fost născut din nou de sus (despre aceasta era întrebarea lui Nicodim), a primit Duhul Sfânt (asemănător cu Evrei 6. 4 și 5) și viața veșnică, dacă nu umblă cu Domnul în ascultare de Domnul, nu va ajunge să primească viața veșnică la Judecata finală, ci mânia lui Dumnezeu va rămâne peste el și în partea rea și nefericită a veșniciei!

Asemănător cu apostolul Pavel, și Ioan oferă mântuirea inițială prin credința inițială, dar aceasta este doar mântuirea inițială (la timpul trecut) și care trebuie să fie urmată de umblarea cu Domnul (în procesul de mântuire este mântuirea la timpul prezent). Și Ioan precizează că fără umblarea în ascultare de Domnul, ai fost mântuit inițial degeaba și nu vei ajunge la mântuirea viitoare finală/ vedeți texte scrise de Ioan în care pretinde umblare cu Domnul până la capăt, altfel mântuire inițială se pierde / .

Mântuirea inițială se poate pierde – ”El ne-a mântuit” poate fi degeaba!

2 Timotei 1
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută – nu superficială (sola fide, sola gratia), ca vopseaua proaspătă dată peste rugina veche!, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

În versetul 9, El ne-a mântuit se referă la intrarea pe calea mântuirii; după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii – Dumnezeu a ales existența celui de-al doilea grup, creștinii (după ce primul grup va fi dat faliment). / vedeți despre predestinare / 

2 Timotei 3
13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi – cu învățăturile dracilor cu solele care dau mântuirea pe veci, FĂRĂ FAPTE, fără roade vrednice de pocăință!
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Chiar în aceeași epistolă, Pavel îi spune lui Timotei (care era deja intrat în procesul de mântuire , El ne-a mântuit din textul de sus) că Biblia îl învață cum să ajungă la mântuirea finală viitoare și vedem din / textele scrise în Biblie de apostolul Pavel / cum se ajunge la mântuirea finală – doar prin umblarea continuă cu Domnul, până la capăt, altfel mântuirea inițială se poate pierde!

Dacă ar fi fost adevărat că El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii se referă la mântuirea pe moment, pentru veci, nu ar mai fi scris despre ajungerea la mântuirea finală și că mântuirea se poate pierde, de exemplu:

Romani 11
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!
21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu – credința din versetul 20, dacă nu este trăită prin fapte, nu mântuie! Versetul 22 ne asigură că mântuirea inițială se pierde!

Dacă căutăm în Biblie adevărul, nu mai rămâne NIMIC din teologia cu mântuirea pe veci. Nu credeți minciunile diavolului cu mântuirea numai prin credință, numai prin har, fără FAPTE, pe veci, ca să nu vă pierdeți mântuirea!

”Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” nu justifică mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin credința în care să nu umbli! (5)

În vremea când apostolul Pavel scria cărțile care apoi au devenit părți ale Noului Testament, încă nu era cunoscut termenul de creștin, nu se știa ce înțeles are: evreii nu au avut interes să facă reclamă bună creștinilor (ei au intrat în împietrire față de Domnul), iar pentru păgâni și agnostici, Isus era ca toți ceilalți zei păgâni. Nu i-a interesat să afle ce înseamnă acest nume, care se pare că a fost dat ucenicilor prima dată de păgâni.

Pentru evrei, ca fost ținător plin de râvnă al Legii vechi (cu ritualurile ei) și pentru că îi părea rău de ei, printre care erau și rudele lui, Pavel le spune să nu mai țină vechile ritualuri (numite faptele Legii) și să se facă creștini. Cristos oferă tot ce este necesar pentru umblarea cu El, prin Duhul Sfânt trimis de sus.

Pentru păgâni și atei (din celelalte neamuri, Pavel devenise apostol al celorlalte popoare), mesajul era același, să se facă creștini.

Pentru cei care, sub influența iudaizatorilor, au început să țină ritualuri ale Legii vechi (numite faptele Legii), apostolul Pavel le spune să renunțe la ele (la aceasta se referă apostolul în Galateni, nu că nu trebuie fapte pentru mântuirea ta!). Și în Vechea Lege, oamenii au trebuit să facă FAPTE (ritualurile) ca să ajungă la mântuirea finală (viitoare), și în Noua Lege trebuie FAPTE, dar acum avem ajutor de sus.

Deci, indiferent din care categorie făcea parte temnicerul din Filipi, mesajul apostolului Pavel a fost să devină creștin, el și ai lui! Iar creștinismul lui Pavel (arminist, ca ceilalți apostoli) era să trăiască practic credința în Isus, prin FAPTE, în umblarea lui cu Domnul până la capăt, / vedeți aceasta din texte scrise de apostolul Pavel / .

Filipeni 3
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea – trecutul lui şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor:

1 Corinteni 11.1 Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos – apostolul Pavel nu se pretindea mântuit pe veci, așa că nu călca pe drumul la birt, nu pe urmele curvelor, nu la desfrâul lumii, sola satana gloria!

Nu primiți și nu trăiți erezia nimicitoare a mântuirii pe veci!

”Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” nu justifică mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin credința în care să nu umbli! (4)

Am scris aici, aici și aici despre falsificarea sensului (conținutului, învățăturii adevărate, sănătoase și arministe) Bibliei prin extragerea unor versete din context (nici nu se poate combate Adevărul în alt fel) ca să facă să pară erezia mântuirii pe veci reală.

Apostolul Pavel i-a spus teminicerului cuvintele din versetul din titlu, dar știm că apostolul ne-a prezentat întreg planul mântuirii Faptele apostolilor 20.27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu – tot planul de mântuire, adică mântuirea ca un proces / vedeți Timpurile mântuirii / . Ce învățătură ne-a vestit apostolul Pavel vedem / în acest articol cu text din Biblie/ , și / în alte articole cu texte din Biblie / : că harul ne învață să o rupem cu lumea și să trăim cu Domnul, că mântuirea se poate pierde, că procesul de mântuire este o alergare după reguli pentru Premiul ceresc, mântuirea viitoare, cu Domnul în veșnicie! Vedeți aceste articole, sunt bazate pe texte scrise de apostolul Pavel, care tocmai mântuire ușoară, numai prin har, numai prin credință, NU NE-A OFERIT.

Am arătat în al doilea articol din cele trei din primele linkuri de sus, că nu puteau scrie în Noul Testament toate lucrurile, pentru că nu ar fi încăput, mai ales că învățătura despre procesul de mântuire, s-ar fi repetat. Dar cunoaștem învățăturile sănătoase date de apostolul Pavel temnicerului, sunt aceleași învățături profund arministe din textele lui! A stat la masă cu temnicerul și ai lui și știm râvna apostolului Pavel ca să facă ucenici adevărați ai Domnului, deci sigur le-a dat și lor aceste învățături arministe!

Și în plus, apostolul Pavel le-a spus să nu se întoarcă la preocupările lumii, ca să nu își piardă mântuirea inițială, / vedeți text / și textele despre pierderea mântuirii inițiale din Evrei 6 și Evrei 10 (scrise tot de apostolul Pavel)!

Crede în Domnul Isus … dar apoi neapărat să umbli cu Domnul / vedeți lista cu lucrurile de făcut / (scrisă de apostolul Petru, și el arminist), pentru că altfel îți pierzi mântuirea inițială (degeaba ai crezut) și nu vei ajunge la premiul alergării!

Cele două epistole, Romani și Galateni, folosite cel mai des pentru mântuirea pe veci, nu o oferă

Ereticii cu mântuirea pe veci se folosesc (la pachet) de Epistola către Romani și de Epistola către Galateni ca să dea iluzia că mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin credință, numai prin har, este reală. Am arătat că în Epistola către Romani, Pavel nu oferea mântuirea ușuratică / vedeți articole / , să vedem ce ne spune în Galateni. Folosesc culorile: mov pentru vechea Lege (bazată pe ritualurile numite ”faptele Legii”) și verde pentru Legea nouă:

Evanghelia după Luca 15.2 Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta (Isus) primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.”

În Fapte 10.9 și în continuare, ni se spune cum apostolul Pavel a început vestirea Evangheliei către neamuri, considerați până atunci ca necurați (păcătoși, chiar au fost numiți așa de Pavel), ca urmare a ieșirii din termenul de valabilitate a Legii lui Moise – de zeci de generații, cei din fostul (până atunci) popor ales trăiau sub Legea lui Moise, obișnuiți cu ritualurile ei (să cumpere animale pe care să le aducă a jertfe etc), dar acum se făcea trecerea de la Legea veche (cu ritualurile ei, numite ”faptele Legii”) la Legea harului în care TREBUIE să umbli, ca să poți ajunge la mântuirea finală.

Galateni 1
6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.
7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!
10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

Ce evanghelie au vrut să propovăduiască? Vedem în continuare că era vorba despre iudaizatori, care i-au îndemnat pe creștini să țină și părți ale Legii vechi (ieșită din perioada de valabilitate):

Galateni 2
1 După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba; şi am luat cu mine şi pe Tit.
2 M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
3 Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur
4 din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie;
5 noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

Era vorba despre cei care nu credeau că credința în Isus poate să-i mântuie, ci vroiau să se întoarcă spre Legea dată prin Moise. Libertatea în Cristos nu înseamnă că cei intrați pe calea mântuirii pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea, ci la scăparea de sub robia și condamnarea vechii Legi (care știm că a fost dată ca să condamne păcatul, nu a mântuit pe nimeni).

12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?” – expirase deja Legea dată prin Moise, nu mai trebuia ținută!
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele (ritualurile) Legii vechi, ci numai prin credinţa în Isus Hristos – numai prin credința în Isus însemna că nu trebuiau să mai țină ritualurile (numite ”faptele Legii”) vechi, nu că nu trebuie să umble cu Domnul Isus PRIN FAPTE / vedeți articol / , am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17 Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!

19 Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu – nu ca să poată fi bețivan curvar drogat etc, pe deplin asigurat în Cristos cu solus Christus!
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine – nu se credea mântuit pe veci, în mod ușuratic! Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine – apostolul Pavel își TRĂIA PRACTIC, PRIN FAPTE, credința. Mântuirea lui era profund arministă.
21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Galateni 3
1 O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
2 Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele (ritualurile) Legii vechi aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?
3 Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? – ei au acceptat oferta lui Dumnezeu, s-au întors la Dumnezeu, au intrat în starea de har (au început prin Duhul, adică au primit Duhul Sfânt, corespunzător noii Legi) și nu aveau nevoie de Legea veche ca să-i mântuiască (știm că pe cei de sub vechea Lege, firea pământească nu i-a ajutat, nici nu i-a lăsat să țină perfect Legea, ca să poată fi mântuiți)

13 Hristos ne-a răscumpărat din blestemul (condamnarea și robia) Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” –
14 pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam ( / vedeți articol cu Avraam, cel apreciat de Dumnezeu PENTRU FAPTELE lui / ) să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

Este mult prea clar că se făcea trecerea de la Legea dată prin Moise (Legea ritualurilor, numite și ”faptele Legii” vechi) la Legea harului în care TREBUIE să umbli, bazată pe credința în Isus (cu care TREBUIE să umbli, prin FAPTELE tale, altfel ajungi să fii numit ”pui de viperă” / vedeți articol / și nemântuit pierdut pe veci / vedeți articol / ). După mult timp de ținere a ritualurilor Legii vechi, apostolul Pavel a înțeles că a fost dată o nouă Lege și a încercat să îi convingă pe cei intrați pe calea mântuirii că Legea veche a ieșit din termenul de valabilitate (împreună cu faptele ei, ritualurile) și Noua Lege nu avea nevoie de ritualurile (”faptele Legii”) vechi, pentru că unii erau foarte legați de obiceiurile (tradițiile) din Legea veche. Dacă se întorceau la ritualurile (”faptele”) vechi, însemna că și-au părăsit credința în Isus – de aceea insistă împotriva ”faptelor Legii” vechi și pentru ”credința în Isus” – dar se referea la credința TRĂITĂ practic, PRIN FAPTE, de exemplu vedeți textul cu roșu de mai sus  / și articolele de aici /.

Apostolul Pavel NU a oferit mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin credință, fără fapte; ci prin trăirea practică a credinței, prin fapte. Trăirea în păcat, a celor intrați pe calea mântuirii, nu îi va duce în veșnicia cu Domnul! Asigurarea pierderii mântuirii

Continuarea articolului trecut.

Apostolul Pavel le vorbește tuturor fraților, celor mântuiți cu mântuirea inițială (intrați în procesul de mântuire prin acceptarea ofertei lui Dumnezeu, prin credința inițială):

Romani 1
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.
3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,
6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
7 Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi

Romani 6
15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum – ba da, dacă mântuirea este pe moment, pentru veci
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte veșnică, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire, dreptate, justificare? Întoarcerea la traiul în păcat (că ești mântuit pe veci), mai cu Dumnezeu, mai cu lumea, înseamnă să te întorci în robia (slujirea) primului stăpân (cel viclean, care te înșeală prin lupii răpitori că mântuirea nu ți-o poți pierde și că este FĂRĂ FAPTE,  FĂRĂ umblare cu Domnul până la capăt).

Nici vorbă ca apostolul Pavel să ne prezinte în Epistola către Romani posibilitatea mântuirii ușuratice, pe veci, că ești mântuit din momentul în care ai crezut și nu mai scapi, orice ai face!

1 Corinteni 1
1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,
2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi – nu chemați să fie bețivani curvari drogați, mântuiți pe veci cu sola satana, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru se adresează fraților, celor intrați prin credința inițială pe calea mântuirii și care TREBUIE să umble cu Domnul, până la capăt, dacă vor să ajungă să fie mântuiți în final.

Dimpotrivă, asigurarea dată fraților (celor care au intrat pe calea mântuirii) este că dacă nu trăiesc pratic credința, PRIN FAPTE în ascultare de Domnul, au intrat degeaba în procesul de mântuire (degeaba au crezut inițial), că nu vor fi mântuiți în final:

1 Corinteni 15
1 Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am predicat-o, pe care aţi primit-o în care aţi rămas,
2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa cum v-am predicat-o; altfel, degeaba aţi crezut – cum ne-a predicat-o (în Biblie): prin ascultarea de Domnul (textul de sus), nu prin trăirea în păcat, că mântuirea nu se poate pierde! Mântuirea predicată de apostolul Pavel a fost PRIN FAPTE!

/ Vedeți alt articol despre Asigurarea pierderii mântuirii, cu text /

Apostolul Pavel NU a fost lup răpitor cu mântuirea pe veci. Cui slujești, cu acela vei fi! Doar umblarea în ascultare de Domnul duce la mântuirea finală viitoare!

Lupii răpitori prin care satana încearcă să ne fure mântuirea adevărată (arministă) pentru mântuirea ușuratică, pe veci, care nu se poate pierde, se folosesc de epistola apostolului Pavel către Romani ca să pară că învățătura dracilor este reală. Dar eu am găsit scris altceva:

Romani 6
15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum – ba da, dacă mântuirea este pe moment, pentru veci (deja ești asigurat pe veci numai prin datul din gură cu credința fără să o trăiești practic, FĂRĂ FAPTE) și nu mai ai ce pierde; asigurat în Cristos chiar dacă umbli și cu demonii
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte veșnică, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire, dreptate, justificare?

Pavel a vrut să combată legea veche, dată prin Moise, a ritualurilor (de aceea scria despre ”faptele Legii” – ritualurile Legii vechi) în care a crezut până atunci și au crezut și ai lui, pentru că se făcea trecerea la noua Lege, a harului (cu credința în Isus și umblarea cu El, până la capăt); nu că acum mântuirea a devenit ușuratică (prin datul din gură cu credința dracilor, fără FAPTE). A vorbit despre mântuirea prin credință, adică prin credința în Domnul Isus, și știm bine că s-a referit la credința trăită practic, PRIN FAPTE, de exemplu:

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit – Pavel nu se pretindea mântuit pe veci numai prin har, numai prin credință; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isusa intrat în propriul proces de mântuire ca să umble până la capăt cu Domnul (vedem că mântuirea inițială trebuie urmată de procesul de mântuire)
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus – pentru că doar dacă umblă cu Domnul, la finalul procesului de mântuire va ajunge la Premiul ceresc, mântuirea viitoare, cu Domnul.

Nu există în scrierile apostolului Pavel (nici în Epistola către Romani) mântuirea ușuratică, numai prin har, numai prin credința dracilor, pe veci: dimpotrivă, mântuirea ne este prezentată ca un proces în care credința în Domnul Isus trebuie trăită practic, până la capăt, PRIN FAPTE! Să nu confundăm faptele (ritualurile) legii vechi cu faptele Legii harului, obligatorii pentru ajungerea la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie.

Din textul de sus, vedem în Romani 6.16:

  • sunteţi robii aceluia de care ascultaţi – aici pe pământ îți alegi Stăpânul, și cu cel pe care l-ai ales și l-ai urmat (slujit) vei fi în veșnicie – nu degeaba se spune Cui ai slujit, cu acela vei fi!

– că doar trăirea în ascultare de Domnul va duce la mântuirea finală: ascultare, care duce la neprihănire, dreptate, justificare – după ce ai intrat pe calea mântuirii (în procesul mântuirii), mântuirea ți-o faci prin faptele bune (și fără fapte rele), în ansamblul umblării cu Domnul, cu ajutor de sus.

Despre justificarea iluzorie (falsă) numai prin credință

Am mai arătat că Dumnezeu nu se schimbă și are pretenții de umblare cu El până la capăt, cum a avut și pentru cei care erau sub Legea dată prin Moise, dar că acum avem ajutor de sus (harul) pentru intrarea pe calea mântuirii (cadou) și în umblarea noastră cu El, până la destinația fericită.

Tit 3
4 Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt – se referă doar la intrarea pe calea mântuirii (mântuirea la timpul trecut, mântuirea inițială)
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
7 pentru ca, după ce am fost îndreptățiți (justificați) prin harul Lui (acesta este ajutorul de sus în umblarea cu Domnul), să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.

Ajutorul de sus (harul) prin Duhul Sfânt poate fi dați doar celor sfinți (perfecți), pentru că o Persoană a Sfintei Treimi nu poate coborî peste cei păcătoși (murdari). La aceasta folosește justificarea (îndreptățirea, neprihănirea) inițială prin credință, să putem primi ajutorul de sus, cu scopul de a umbla cu Domnul până la capăt!

Această justificare inițială trebuie urmată de justificarea practică PRIN FAPTE, / vedeți textul din Romani /  și / textul din Iacov 2 / , pentru că toți oamenii vor fi judecați DUPĂ FAPTE, nu după justificarea inițială!

Justificarea inițială (când ai crezut) este doar un ajutor pentru ca să-ți faci justificarea prin fapte, cu care vei sta înaintea lui Dumnezeu!

Minte Biblia sau mint ereticii? Mântuirea este numai prin justificarea prin credință, fără fapte, fără sfințire?

Încă un verset scos din Biblie separat, prin care cei cu mântuirea pe veci încearcă să își facă erezia să pară reală: Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – dacă nu trece de bunăvoie sau prin alunecare înapoi la lume, la moartea veșnică, cum ne spune tot Domnul Isus în Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul (nu umblă practic cu Domnul prin FAPTE) nu va vedea viaţa veșnică (nu va ajunge la mântuirea finală, viitoare), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

2 Corinteni 5
5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.
6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul –
7 pentru că umblăm prin credinţă (vedeți lista cu lucruri de făcut dacă vrei să ajungi la mântuirea viitoare) cu ajutorul Duhului (acest ajutor este harul), nu prin vedere – încă un verset care se pare că ar vrea să ne zică că putem fi mântuiți numai prin credință și atât (cu credința numai teoretică în Domnul poți umbla practic cu demonii, că mântuirea nu ți-o poți pierde). Dar umblăm se referă la FAPTE (trăim practic credința), nu la datul din gură cu ”numai credința”!
9 De aceea ne şi silim (ne străduim, depunem efort) să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă – adepții mizeriei de erezie nimicitoare cu mântuirea pe veci pretind că ei sunt mântuiți numai prin credință; este bine să fie sfinți, dar aceasta nu contează cu adevărat pentru mântuire (că mântuirea nu este prin fapte, prin meritele oamenilor)
10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup – este vorba despre frați, chiar apostolul Pavel s-a pus între ei, s-a inclus între cei care vor fi judecați după FAPTE (nu s-a pretins mântuit deja, pe veci)! Ereticii ar vrea să ne înșele (demonii prin ei) că ei sunt deja mântuiți pe veci (asigurați în Cristos, chiar dacă umblă cu demonii) prin extragerea primului verset de sus din context.

De ce trebuie să umblăm practic cu Domnul, să ne trăim practic credința? Pentru că vom fi judecați după fapte!

De mântuirea finală te apropii umblând cu Domnul prin faptele tale, nu dând din gură cu siguranța mântuirii (teoretice)

Aburelile fanaticului ”mântuit pe veci” continuă:

În privinţa siguranţei mântuirii, veriga salbă este credinţa noastră. Nu vom avea niciodată siguranţa mântuirii, dacă ne uităm la noi înşine, la credinţa noastră, ci la credincioşia lui Dumnezeu, cunoaştere lui Isus Hristos şi lucrarea făcută de El – ereticul ar vrea ză zică că dacă ai credință, poți umbla cu satana, că mântuirea nu ți-o mai poți pierde. Biblia scrie că credința FĂRĂ FAPTE este moartă în ea însăși și NU MÂNTUIE, credința cu umblarea cu satana (de la care vine erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde) cu fapte rele nu te va mântui în final! Deci – după ce zice el – dacă ai numai credință (care este a dracilor și nu mântuie, ne spune Biblia / vedeți text și articol / ) ești mântuit pe veci; dar chiar pe cei care au vrut să fie mântuiți numai prin credință, Ioan Botezătorul i-a numit ”pui de vipere”! I-a mântuit credința lor FĂRĂ FAPTE? NU! / vedeți articol / . Biblia ne învață invers, că fără umblare cu Domnul în ascultare nu vei ajunge cu Domnul, vedeți / traducerea corectă Ioan 3.36 /. Iar spre mântuirea finală nu ne îndreaptă și apropie vorbele teoretice despre siguranța mântuirii, ci umblarea cu Domnul / vedeți ce ne spune Biblia despre aceasta / , vedeți lista din 2 Petru 1.5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta… – adică să vă trăiți practic, PRIN FAPTE credința … 11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – ca să ajungeți la destinația fericită! Vei ajunge cu Domnul ca sfârșit al alergării pentru Premiu, nu lăsându-te înșelat cu mântuirea ușuratică, numai că ai crezut pe moment, pentru veci!

Cei care nu cred, sau au doar eticheta de creştin nu vor beneficia de viaţă ci de Moartea a doua tocmai unii dintre cei care se pretind mântuiți pe veci (numai prin har, numai prin credință) au renunțat la umblarea cu Domnul PRIN FAPTE, dar nu au renunțat să se pretindă creștini, crezându-se pe veci și pe deplin asigurați în Cristos (indiferent ce ar face ei, umblând cu demonii)! Deci dacă ai crezut o dată și apoi ai eticheta de creștin, vei fi mântuit în final? NU!

Știm că Domnul te va cunoaște (la judecata finală, unde vei fi trimis cu cel pe care l-ai urmat) după FAPTE, roadele tale; după conținut, nu după vorbele meșteșugite cu mântuirea fără fapte, numai prin harul în care nu umbli, numai prin credința netrăită practic. Numai credința încă nu a mântuit pe nimeni (știm că dracii cred, se înfioară, se roagă – Luca 8.30, 31, dar degeaba, nu sunt mântuiți).

Vedem ce ne învață Biblia (insuflată de Dumnezeu) și cât de diferite sunt învățăturile arministe ale Bibliei (chiar sunt opuse) de minciunile lupilor răpitori vicleni (cu mântuirea pe veci):

1 Corinteni 9
24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.

Filipeni 3
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi – apostolul nu se credea mântuit pe veci, numai prin harul în care să nu umble, numai prin credința teoretică a dracilor: sola gratia, sola fide!
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Vei fi cu cel pe care îi urmezi!

Partea de trăire practică a creștinismului și metamorfoza

Nu știu cum se potrivesc unele lucruri, dar văd că există potriviri.

Știm că împărțirea Bibliei în pagini și a cărților Bibliei în capitole și versete și trimiterile au fost făcute de oameni, cum s-au priceput ei – de aceea dacă vreți să înțelegeți mesajul unui text, vedeți și ce scrie în capitolele precedente și în următoarele, pentru că împărțirea a fost făcută ca să găsim mai ușor un text, nu strict limitativ, adică nu citi mai mult; o idee nu este înglobată strict numai într-un capitol, ci se poate întinde mai mult.

Observ potrivirea versetului 2.12 și a versetului 12.2 din următoarele texte (mai ușor de ținut minte așa). Cele două texte conțin o mare parte a conținutului creștinismului (partea pe care oamenii intrați pe calea mântuirii trebuie să o facă pentru ca să ajungă la mântuirea lor finală, cu ajutor de sus – partea practică, de trăit cu Domnul):

Filipeni 2
12 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră lucrați-vă mântuirea voastră până la rodire și la coacerea roadelor, cu spaimă şi tremur de groază de pierderea mântuirii, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea – vă ajută în umblarea voastră pe calea mântuirii, până la capăt / vedeți articol despre umblarea cu Domnul, în parteneriat cu El /
14 Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16 ţinând sus Cuvântul vieţii (nu mântuirea pe veci); aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

Romani 12
1 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.
2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia (să nu fiți urâți ca lumea care știm că zace în cel rău), ci să vă prefaceţi – să vă transformați (metamorfozați), prin înnoirea minţii voastre (să vă gândiți la, să fiți preocupați de lucrurile Împărăției în care ați intrat), ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

În acest ultim verset este descrisă transformarea unei omizi (urâte) în fluturele frumos / vedeți articol / .

Cui slujești, cu acela vei fi.

Ce alegi să fii?

Vicleanul ”mântuit pe veci” prezintă credința teoretică, FĂRĂ FAPTE, ca fiind mântuitoare

Ce ne mai vrăjește mântuitul pe veci (despre aburelile lui am scris în articolele anterioare) despre cartea Evrei (în care ni se prezintă Galeria eroilor trăirii practice, prin fapte, a credinței / vedeți articol / și posibilitatea pierderii mântuirii celor care se îndepărtează de Dumnezeu, nu minciunile viclene ale demonilor că mântuirea este numai prin credință, numai prin har și nu se poate pierde):

În Vechiul Testament credinţa era legată de ascultare și în Noul Legământ (Legea harului) este la fel, Legea harului trebuie respectată pentru mântuire, am arătat că HARUL adevărat (nu cel imaginar, fals și ușuratic al mântuirii pe veci) are pretenții / vedeți pretențiile harului, din Biblie / . Și credința din Noul Testament TREBUIE să fie trăită practic, PRIN FAPTE, în ASCULTARE de Domnul, ni se spune în Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa veșnică (mântuirea finală viitoare), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. Vedem că și în Noul Legământ credința este legată de ascultare! Ni se spune în Iacov 2 că credința FĂRĂ FAPTE este a dracilor și nu mântuie; Ioan Botezătorul i-a numit ”pui de vipere” pe cei care au vrut să fie mântuiți numai prin credință, fără ascultare!

indica o posesie a omului, o calitate – o umblare cu Domnul! Cuvântul folosit înseamnă statornicie iar în Noul Testament cuvântul utilizat înseamnă a admite o realitate, existenţa ei şi faptul că te încrezi în ea – doar credința trăită practic PRIN FAPTE contează și în Noul Testament! Nu a mântuit pe nimeni credința dracilor, moartă în ea însăși / vedeți articol cu text din Iacov 2 /. Te încrezi degeaba în credința dracilor, pentru că nu a mântuit pe nimeni!

Credinţa este un lucru esenţial pentru că Evrei11:6 „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu!.” Credinciosul abandonează forţele proprii – talibanul vrea să zică că nu trebuie să umbli cu Domnul pentru mântuirea ta iar credincioşia este un atribut al lui Dumnezeu de care nu se dezminte – chiar dacă umbli cu demonii (care te-au înșelat cu mântuirea ușuratică, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE) că mântuirea nu ți-o mai poți pierde, odată mântuit pe veci mântuit 1 Ioan 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.credincioșia lui Dumnezeu este folositoare doar pentru cei care umblă cu Domnul! HARUL sfânt funcționează doar pentru cei care umblă cu Domnul! Am mai arătat că harul nu mântuie, ci este ajutorul de sus ca să putem face ceea ce nu au reușit cei de sub Legea lui Moise, să umblăm cu Domnul, pentru că doar așa vom ajunge să fim cu Domnul în partea fericită a veșniciei! Harul nu funcționează pe calea lumii!

Iacov 2
17 … credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
18 Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! – sola gratia, sola fide
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? – inutilă, degeaba ai intrat în proces de mântuire, dacă nu rămâi și nu umbli PRIN FAPTE cu Domnul, până la capăt
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” – a crezut practic, a trăit credința PRIN FAPTE!
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25 Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
26 După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

Merită să vă pierdeți locul pregătit de Domnul Isus în veșnicie pentru o iluzie cu mântuirea numai prin credință, numai prin har (FĂRĂ FAPTE) pe veci?

Bomboana otrăvită a dracilor

bomboane toxice

Să vedem în continuarea cum satana ar vrea să ne asigure că putem fi mântuiți FĂRĂ FAPTE, numai prin credința teoretică (care știm că este a dracilor și nu mântuie, de la care este sunt și învățăturile dracilor cu mântuirea ușuratică pe veci), prin faptul că povestește lucruri reale din Noul Testament (aceasta este dulceața bomboanei), dar mijlocul este toxic (poate face să pară învățătura dracilor ca fiind reală)! Diavolul nu ar fi diavol dacă nu ar încerca să ne otrăvească spiritual prin înșelare! Lupul răpitor cu mântuirea pe veci continuă (ce am prezentat în articolele anterioare) cu:

Cartea Evrei … etc – zice cine este autorul etc, ia niște lucruri adevărate și trage concluzia falsă că mântuirea nu se poate pierde, și asta chiar din cartea Evrei, care vorbește extrem de clar despre pierderea mântuirii și ne prezintă Galeria celor care au umblat cu Domnul PRIN FAPTELE LOR!

Ne prezintă contrastul dintre ritualurile Legii lui Moise și închinarea simplă în Legea harului – așa cum am arătat în mai multe articole, se făcea trecerea de la ritualurile (faptele) vechii Legi, la faptele (umblarea cu Domnul) Legii noi – în Noul Testament era vorba despre abandonarea ritualurilor vechi pentru umblarea cu Domnul, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul); nu s-a făcut trecerea de la ritualurile vechi la mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci și atât – ești mântuit și nu mai scapi nici să vrei – aceasta este numai minciuna demonilor!

Tema cărţii se axează pe cuvântul „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”haideți și haideți să (facem ce trebuie) nu este mântuirea iluzorie pe moment (numai prin credința teoretică) ci continuă, PRIN FAPTE! Nu există în această carte mântuire numai prin har, ci PRIN FAPTE, prin umblarea cu Domnul, în har, până la capăt, la mântuirea finală viitoare.

Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos – cei care dau din gură cu Isus Cristos, întâi să umble cu Cristos:

1 Ioan 2.6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

Cei care au vrut să fie mântuiți numai prin har au fost numiți de Ioan Botezătorul, inspirat de Dumnezeu ”pui de vipere”, așa că pe Dumnezeu nu L-a înșelat nimeni cu datul din gură cu ”numai prin har, numai prin credință” – a dracilor care nu mântuie, ni se spune în Iacov 2 / vedeți articol / .

2 Timotei 2.19 Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigilul acesta: Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui – după conținut, nu după etichetă / vedeți articol / (am văzut în articolele predecente că Saul și-a alterat conținutul, dar și-a păstrat credința teoretică – degeaba, că pe Dumnezeu nu L-a putut înșela nimeni, niciodată) şi: Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege! – dacă nu îți trăiești practic până la capăt, PRIN FAPTE, credința ta, ajungi să fii lepădat de Dumnezeu!

Saul și David au fost aleși individual de Dumnezeu, dar Saul a renunțat să mai umble cu Dumnezeu (și-a păstrat degeaba aparența de sfințenie)

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo.
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât – și în alte dăți nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a renunțat să mai umble practic cu Dumnezeu (chiar dacă teoretic se pretindea sfânt), şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Saul a făcut parte din poporul ales și a fost ales de Dumnezeu să fie împărat. Când nu a mai umblat cu Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat.

Cel cu mântuirea pe veci (despre minciunile căruia am scris în câteva articole anterioare), care minte ca să pară reală învățătura dracilor, zice că Legământul cu David este un legământ necondiționat – minciună, nu există legământ necondiționat, un legământ este un contract în care părțile se angajează să își facă partea proprie. Legământul cu David a fost exact ca legământul cu Saul; diferența a fost că David a umblat cu Domnul până la capăt (dacă a făcut greșeli, i-a părut rău și s-a pocăit de ele), dar Saul s-a îngâmfat și nu a mai ascultat de Dumnezeu, așa că Dumnezeu l-a lepădat (ni se spune în textul de mai sus). Saul și-a păstrat aspectul (eticheta, vopseaua) de sfânt, chiar după alterarea conținutului, dar Dumnezeu l-a apreciat după conținut.

Odată ce ai intrat în legământ cu Dumnezeu, doar umblarea cu Domnul până la capăt îți va asigura intrarea în Împărăția fericirii veșnice!

Saul a primit Duhul Sfânt, dar degeaba – a ales să nu umble cu Domnul până la capăt!

Învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu au nicio susținere biblică, așa că adepții lor încearcă să le justifice prin doctrinele dracilor, care zic că oamenii sunt complet decăzuți și nu au deloc voință liberă, Dumnezeu i-a ales numai pe cei foarte puțini pentru mântuire, pe ei îi sfințește (prin Duhul Sfânt) și ei nu mai pot cădea – sunt mântuiți pe veci.

Dar dacă ne uităm la istoria (scurtă) a lui Saul din Biblie, vedem că este invers.

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel – să vedem de ce numai 2 ani:
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Este vorba despre Saul, care fusese apreciat și ales de Dumnezeu:

1 Samuel 9
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
14 Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” :

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Şi Saul a răspuns unchiului său … Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
Saul ales împărat prin sorţi
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul?
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

În text ni se povestește că Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie împărat și cum întâmplarea cu măgărițele pierdute a fost de la Dumnezeu, ca să-l ducă pe Saul la prorocul Samuel, cel prin care vorbea Dumnezeu și care știa că va veni.

Istoria s-a petrecut cu cei care erau sub Legea veche și era mare lucru ca Duhul Sfânt să coboare peste un om atunci (chiar dacă era din poporul ales). Câți au avut parte de așa ceva? Foarte puțini (prorocii), probabil 1 din 10.000, și doar rar și pentru foarte puțin timp, atunci când vorbea Dumnezeu prin ei. Duhul Sfânt a coborât peste Saul și i-a schimbat inima (și până atunci era smerit și umblase cu Domnul, de aceea l-a ales Dumnezeu).

Saul a beneficiat de faptul că a fost ales de Dumnezeu, dar nu a rămas mult timp cu Domnul. A luat-o razna, nu a mai ascultat de Dumnezeu:

1 Samuel 15
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.

Saul nu a mai vrut să asculte de Domnul – și atunci nu avea voința liberă? Vedem că a avut-o și a făcut ce a vrut el, s-a îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu l-a lepădat (au fost mai multe neascultări, cum scrie și în Evrei 10 Dacă o ținem păcătuind, după ce am ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu …).

Ca urmare a neascultării de Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat pe Saul. Nu l-a mai ajutat faptul că a fost ales de Dumnezeu, după ce nu a mai umblat cu Dumnezeu.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea – alesul lui Dumnezeu, care nu a avut folos de la alegere decât atâta timp cât a umblat cu Dumnezeu, practic, PRIN FAPTELE lui.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo – au câștigat filistenii!
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Pe Saul, cel care avusese Duhul Sfânt, l-a îndepărtat de Dumnezeu (chiar dacă continua să se pretindă sfânt și ales) mândria lui, care a produs neascultare. S-a întâmplat cum ne-a spus Domnul Isus în Pilda semănătorului, că pe unii care au intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire), preocupările lumii îi vor face să cadă și să fie pierduți.

Nu există nici o justificare biblică pentru mântuirea pe veci. Doar dacă umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, prin Duhul Sfânt) până la capăt, vei ajunge cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

David a fost binecuvântat de Dumnezeu pentru că a umblat cu Dumnezeu până la capăt, așa a transmis binecuvântarea urmașilor lui

Știți vechea poveste, răsuflată din Evul Mediu, care ar vrea să ofere o umbră de credibilitate și de justificare învățăturii cu mântuirea pe veci, că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire, iar aceia pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea.

Am scris despre David, în artiolul precedent, unde am prezentat minciuna unui fanatic al mântuirii pe veci că Dumnezeu a făcut legământ necondiționat cu David – minciună! David a umblat cu Domnul, de aceea a ajuns să fie pus împărat, așa a primit binecuvântarea. Asemeni lui Avraam / vedeți articol / , Dumnezeu știa că David va umbla cu El practic, PRIN FAPTELE LUI, această umblare și în viitor a atras binecuvântarea lui Dumnezeu peste el și peste urmașii lui! Umblarea cu Domnul, nu alegerea!

De unde știm asta? Din Biblie, dacă ne uităm ce a pățit împăratul de dinaintea lui David, Saul, care a fost apreciat de Dumnezeu la început, când era smerit:

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel. …
11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,
12 mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.”
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel – și pentru alte neascultări (în noua lui îngâmfare) – s-a săturat Dumnezeu de el
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui … pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Dumnezeu nu l-a ales obligatoriu pe David, pentru că așa a avut chef pe moment, ci pentru că acesta a umblat cu Domnul. Și pe Saul l-a ales Dumnezeu, dar el a luat-o razna și a pierdut binecuvântarea. Saul fusese ales de Dumnezeu înaintea lui David, și dacă ar fi continuat să umble cu Domnul practic, prin faptele lui, în Biblie scrie că Domnul ar fi întărit pe vecie domnia lui peste Israel și deci ar fi fost el (nu David) un înaintaș al Domnului Isus. Nu i-a folosit alegerea de sus decât atâta timp cât a umblat cu Domnul.

Cei cu mântuirea pe veci (cei obsedați de alegerea de sus) ne-a spus că Dumnezeu a făcut lista cu cei care vor fi mântuiți, înainte de facerea lumii. De exemplu lista din Matei (din articolul anterior) cu înaintașii Domnului Isus era gata făcută. Din Biblie vedem că nu era, de exemplu în listă trebuia să fie Saul, dar el s-a lăsat de umblarea lui cu Domnul și așa a apărut acolo David, care a umblat cu Domnul până la capăt.

Nu vei ajunge la mântuirea finală din partea fericită a veșniciei decât dacă rămâi cu Domnul și umbli cu El până la capăt!

În Legământ cu Domnul: dacă continui să umbli cu Domnul ajungi la destinația fericită; dacă renunți, nu ajungi

Cum se încheiau legămintele cu jurământ în vechime (așa făceau cei care erau sub Legea veche):

Deuteronom 29
12 stai înaintea Domnului Dumnezeu ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău, în legământul acesta încheiat cu jurământ, şi pe care Domnul Dumnezeul tău îl încheie cu tine în ziua aceasta,
13 ca să te facă azi poporul Lui şi El să fie Dumnezeul tău

Vedem că legământul a fost un contract între oameni și Dumnezeu, inițiat la porunca lui Dumnezeu cu cei care atunci făceau parte din poporul ales (dar care nu au beneficiat de această alegere decât atunci când au umblat cu Dumnezeu!).

Facerea 15
7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.” am arătat în acest articolDumnezeu a binecuvântat pe Avraam ca urmare a umblării lui cu Domnul PRIN FAPTELE LUI de până atunci și pentru că Dumnezeu a știut că Avraam va umbla și în continuare cu Domnul și își va învăța și urmașii să facă la fel – binecuvântarea urmașilor este prin învățătura sănătoasă cu mântuirea PRIN FAPTE în har, nu prin ușurătatea mântuirii pe veci
8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10 Avram a luat toate animalele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18 În ziua aceea, (flăcările erau) Domnul a făcut un legământ cu Avram

Cum se încheia un legământ cu jurământ: un animal (de exemplu o vită) era tăiat în două și cei care făceau legământ treceau printre cele două jumătăți, spunând că așa să se facă celui care nu își va respecta partea lui în legământul acela.


Că nu mai suntem sub Lege, ci sub har, înseamnă că am ieșit de sub osânda (condamnarea) Legii vechi și am intrat sub autoritatea Legii noi, a harului, care știm că este o Lege dată de Dumnezeu și are pretenții – / vedeți aici / .

Harul este ajutorul dat de Sfânta Treime ca să umblăm cu Domnul până la capăt și este dat cu dedicație, strict pentru acest scop. Jertfa Domnului Isus folosește doar celor care umblă cu Domnul; nu este de folos celor care pretind că pot să umble cu demonii, că nu există cădere din har, că mântuirea nu se poate pierde.

Dacă nu îndeplinești scopul harului:

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim (continuăm să păcătuim) cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă veșnică credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Dacă nu mai umbli cu Domnul (și nu vei ajunge la Premiul alergării), ai ieșit din har (nici nu mai ai din ce har cădea) și pentru că ai ieșit de sub autoritatea Legii harului (care poate să te ajute să umbli cu Domnul, altfel nu te mântuie), astfel ai intrat iar sub puterea de condamnare a Legii vechi, dată lui Moise (nu există altă lege) și care știm că nu a fost dată spre mântuire, ci pentru cunoașterea păcatelor. Vei fi judecat după Legea dată lui Moise, care nu a scăpat pe nimeni (de aceea scrie în versetul 28 de mai sus despre Legea lui Moise).

Legământul cu Dumnezeu este un contract, în care fiecare parte trebuie să își facă partea în mântuire. Dumnezeu a făcut și face partea mai grea, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră, să împlinim pretențiile Legii harului. Dacă nu, ajungi să fii condamnat pe veci de Legea lui Moise – am arătat în articolele anterioare, după pildele Domnului Isus, că cei intrați pe calea mântuirii, dar care nu au produs roade vrednice de pocăința lor, pentru că au vrut să fie mântuiți FĂRĂ FAPTE, nu au ajuns să fie mântuiți în final:

Matei 24
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii – se crede mântuit pe veci
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două – ca urmare a nerespectării Legământului harului, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. – Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Ai intrat în legământ cu Dumnezeu. Umblă cu Dumnezeu, în harul Lui, PRIN FAPTELE TALE vrednice de pocăința ta, până la capăt! Pentru că merită efortul alergării pentru Premiul ceresc și pentru că altfel vei avea o mai mare pedeapsă în veșnicia rea!

Cei care propovăduiți învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci, renunțați la acestea, pentru că veți avea mai multă osândă în partea rea și nefericită a veșniciei!

2 Petru 2
17 Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă (credința numai teoretică, FĂRĂ FAPTE, nu mântuie, este ca o fântână fără apă – care există degeaba, fără folos!), nişte nori alungaţi de furtună – propovăduiesc mântuirea ușuratică și iluzorie (falsă) pe veci cu sola fide, sola gratia etc; lor le este păstrată negura întunericului – sola satana și în veșnicie!
18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire (momesc indirect): ești mântuit numai prin credință, FĂRĂ FAPTE vrednice de pocăință, numai prin har, pe veci; nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, Cristos a făcut totul (poți merge băut la curve), nu poți cădea din har, ești asigurat pe veci în Cristos chiar dacă umbli cu demonii care te-au înșelat cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde!
19 Le făgăduiesc libertatea, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii – stricăciunea învățăturilor dracilor. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit – chiar dacă sunt sfinți în rest, cei care propovăduiesc învățăturile dracilor au devenit astfel lupi răpitori

Despre cei care primesc și trăiesc erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci:
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o – au intrat pe calea mântuirii (au fost mântuiți inițial), să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată – aceasta este pierderea mântuirii! Evrei 10.26-31, v.29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” – cei care s-au întors la lucrurile lumii au ieșit din har – și atunci cine îi va mai mântui? Că altă jertfă nu există! S-au întors la judecata vechii Legi (nu este altă lege) pentru mai mare condamnare în veșnicie, dacă nu se întorc prin pocăință la Dumnezeu!

Renunțați la învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde, pentru că ucideți sufletele celor intrați pe calea mântuirii cu acestea și veți avea mai multă osândă veșnică!

Lupii răpitori prin care demonii nu cruță turma Domnului

Unii dintre cei care au venit la pocăință, au intrat pe calea mântuirii o iau razna (se întorc la lucrurile lumii):

2 Petru 2
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.
21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată.
22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” – la păcătoșenia la care au renunțat când s-au pocăit şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” – în mocirla lumii, chiar dacă fac pe sfinții ca să îi vadă frații (dacă nu își pot pierde mântuirea, ce mai contează ce fac ei?)

iar unii dintre cei care s-au întors la lucrurile lumii (pot să facă pe sfinții, dar degeaba), s-au întors pentru că au renunțat la credința trăită PRIN FAPTE, pentru credința dracilor (numai cu datul din gură cu sola gratia), fiind înșelați de lupii răpitori care spurcă religia curată:

Faptele apostolilor 20 (FAPTELE APOSTOLILOR, nu vorbăria degeaba cu numai prin har, numai prin credința dracilor)
28 Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor– mântuirea este numai prin har, numai prin credință (a dracilor, care nu mântuie)

Tit 1
5 Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit:
6 dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.
7 Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav;
8 ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat;
9 să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.
10 În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori,
11 cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe – din biserica unui lup răpitor mântuit pe veci, unul s-a curvălit și l-a aflat nevasta, alții au devenit bețivi, curvari, drogați, fac avorturi etc și dau din gură cu soli Deo gloria, în loc să zică ce trăiesc: sola satana, apoi și în veșnicie, dacă nu se întorc la Dumnezeu!

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
2 Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă – în credința trăită practic, cu fapte, nu în sola fide = credința dracilor, care nu mântuie, scrie în Iacov 2, în dragoste, în răbdare.
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră speranță şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

2 Corinteni 11
4 În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! – evanghelia falsă, cu mântuirea FĂRĂ FAPTE, adusă de lupii răpitori; iar cei care au vrut să fie mântuiți fără fapte au fost numiți în Biblie ”pui de vipere” / vedeți articol cu text /
5 Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” – numai pe ei i-a ales monstrul numit Dumnezeu să fie mântuiți

Galateni 1
6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos – harul pretinde umblare cu Domnul, PRIN FAPTE, până la capăt – vedeți text de mai sus, la o altă evanghelie – mântuirea falsă și ușuratică, pe veci, numai prin credința teoretică, pe moment, care nu mântuie, scrie în Iacov 2 / vedeți articol / .
7 Nu doar că este o altă evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos – Evanghelia adevărată este că putem fi mântuiți în final, dacă umblăm cu Domnul PRIN FAPTELE noastre, până la capăt, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul).
8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! – lupii răpitori care murdăresc sufletele oamenilor cu mizeria de erezie nimicitoare!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!
10 Caut eu oare, în clipa aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor – celor care vor mântuirea ușuratică, FĂRĂ FAPTE, n-aş fi robul lui Hristos – care vrea să își curețe un popor al Lui, plin de râvnă (interes, pasiune) PENTRU FAPTE BUNE – texul din Tit 2 de mai sus (scris cu roșu).

Cei care ați propovăduit mântuirea pe veci și astfel ați devenit lupi răpitori prin care demonii ucid suflete venite la viață (fără să vreți și unii chiar fără să știți), știți că dacă nu renunțați la erezia nimicitoare, veți fi în veșnicie cu demonii și cu sufletele ucise, nu cu Domnul!

Mântuit (intrat pe calea mântuirii) degeaba

Cineva spunea că cea mai mare înșelătorie a diavolului a fost să îi convingă pe oameni că el nu există. (de aici).

Dar vedem că situația din grădina Edenului:

Facerea 3
1 Şarpele era mai viclean decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”
2 Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.
3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri – Dumnezeu minte
5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

nu s-a schimbat:

1 Petru 5.8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

și diavolul continuă să facă victime:

Luca 8
5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: a fost călcată în picioare şi au mâncat-o păsările cerului – păsările domnului puterii văzduhului (după mentalitatea de atunci, erau duhurile rele – trad. VRBC)
6 O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.
7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.
8 O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: „Cine are urechi de auzit să audă.”
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi (să intre pe calea mântuirii).
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.
15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.

În toată vorbăria mincinoasă cu mântuirea în dar, numai prin har, numai prin credință, pe veci și atât, lupii răpitori uită de diavol, de parcă diavolul nu mai există (o fi la insectar?!) și a venit deja raiul pe pământ. Dar cei nemântuiți nu trăiesc pe acest pământ? Ei nu sunt sub influența demonilor? Dar dacă unii dintre cei intrați pe calea mântuirii se întorc la lucrurile lumii, nu se întorc sub această putere demonică de care scăpaseră (2 Petru 2.20-22)?

Matei 12
43 Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om (la pocăința lui, la intrarea în procesul de mântuire), umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.
44 Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală – nu este Duhul Sfânt înăuntru pentru că omul nu a umblat cu Domnul sau pentru că s-a întors la lucrurile lumii și Duhul Sfânt a plecat, măturată şi împodobită (de când a venit la pocăință).
45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi – nu pentru că nu l-a ales monstrul numit Dumnezeu să fie mântuit / vedeți articol cu monstrul / , ci pentru că lui nu i-a mai păsat de umblarea lui cu Domnul!

Există siguranța mântuirii?

Nu există o siguranță deplină a mântuirii, că numai ai crezut pe moment și ești mântuit pe veci. Chiar Domnul Isus ne-a spus că unii cad încă de la început (în Pilda semănătorului / vedeți articol cu textul / ).

Nici vorbă că toți cei intrați în procesul mântuirii vor umbla cu Domnul până la capăt și vor ajunge la mântuirea finală. Unii sunt atrași de lucrurile lumii și ajung reci față de lucrurile Împărăției (Biblia ne spune despre cei care au uitat că le-au fost iertate păcatele – pentru că s-au îndepărtat atât de mult de Dumnezeu, încât au uitat (nici nu le mai pasă) de minunea nașterii de sus / vedeți articol / ). Chiar la începutul umblării cu Domnul se poate pierde mântuirea cel mai ușor, când unii se întorc la preocupările lumii și apoi ajung să se mire că ce le-o fi trebuit lor mântuire și umblare cu Domnul?!

Nu există asigurare a mântuirii finale, ci ceea ce noi spunem că este siguranța mântuirii este mai degrabă o încurajare: umblă cu Domnul până la capăt, când vei ajunge să primești Premiul (mântuirea finală viitoare) pentru că merită, ai ajutor de sus, călăuzire, energizare de la Duhul Sfânt, dacă nu renunți de bunăvoie nimeni nu te poate opri din umblarea ta. Așa cum a fost cu Avraam, cel binecuvântat de Dumnezeu pentru că a umblat cu Dumnezeu practic, PRIN FAPTELE LUI, așa este și acum – poți să atragi binecuvântarea lui Dumnezeu dacă umbli cu Dumnezeu – cu cât umbli mai pasionat, PRIN FAPTELE tale, cu atât mai sigur poți fi că nu vei cădea. Am pus textul din Biblie cu lucrurile DE FĂCUT ca să fii tot mai sigur că nu vei cădea / în acest articol / . Dar Dumnezeu nu dă binecuvântări în mod ușuratic, ca să umbli cu lumea fără griji că nu îți poți pierde mântuirea, ci îți atragi binecuvântarea prin schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin interesul pentru aceste lucruri și punerea învățăturilor primite în practică, prin trăirea practică cu Domnul.

Întâi, harul nu este mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci, ci este ajutorul dat de Dumnezeu să putem umbla până la capăt pe calea mântuirii, ca să ajungem la Premiul ceresc, mântuirea viitoare finală! Acest ajutor nu este dat oricum, ci este de folos doar pentru umblarea cu Domnul: vedeți aici că harul are pretenții! Apoi, vezi lista cu lucrurile de făcut dacă vrei să ajungi să fi mântuit în final:

2 Petru 1
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! harul este înmulțit doar prin apropierea de Dumnezeu și umblarea cu El, nu cu demonii că nu este cădere din har
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta – TREBUIE să îți trăiești practic credința, PRIN FAPTELE tale în umblarea ta cu Domnul!; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, amiciția de fraţi; cu amiciția, iubirea jertfitoare – apoi reiei lista de la început; nu o poți împlini perfect de la început, ci puțin câte puțin, câte un pas înainte, apoi altul și cerând permanent ajutor de sus (acest ajutor este harul).
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a fost mântuit inițial degeaba, a intrat degeaba pe calea mântuirii, dacă a abandonat umblarea lui cu Domnul!
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea) niciodată.
11 În adevăr, în modul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți fi mântuiți în finalul umblării voastre cu Domnul!
12 De aceea, voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
13 Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte.

Este suficient să crezi doar o dată în Domnul Isus pentru a fi mantuit?

Cineva a căutat răspuns la acestă întrebare. Răspunsul este că NU!

Mântuirea nici vorbă să fie ușuratică, că ai crezut pe moment și atât, ești mântuit pe veci (apoi orice ai face, nu îți poți pierde mântuirea – pe care nici nu o ai încă!).

Am arătat că Dumnezeu nu S-a schimbat față de cum era în Vechiul Testament și nici nu a schimbat modul de a ajunge la mântuire: prin umblare cu El, până la capăt. Cei din vechime nu au putut umbla corect cu Domnul, pentru că firea lor pământească nu i-a ajutat, ci i-a oprit. Sub Legea Harului (care este o Lege și are pretenții de umblare cu Domnul care trebuie îndeplinite, vedeți de exemplu 2 Corinteni 5.15, Tit 2.11-14 și poruncile Domnului Isus), diferența este că acum avem ajutor de sus (acest ajutor se numește harul). Dumnezeu a făcut o parte importantă a mântuirii noastre și o mai face încă, ne dă ajutor, călăuzire, energizare prin Duhul Sfânt ca să facem ceea ce nu au reușit cei din vechea Lege, să umblăm cu Domnul ca să putem ajunge la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei, cu Domnul.

Prin credință și prin răspunsul la chemarea lui Dumnezeu am intrat în procesul de mântuire (pe calea mântuirii), această credință trebuie trăită practic, PRIN FAPTE, în umblarea noastră cu Domnul, până ajungem la Premiul ceresc. Credința numai teoretică FĂRĂ FAPTE (sola fide, sola gratia) nu mântuie, fiind numită în Biblie ”credința dracilor în Iacov 2, iar cei care au vrut să primească mântuirea numai prin credință sau apartenența la un grup ales au fost numiți de Ioan Botezătorul ”pui de vipere”.

Biblia ne prezintă o listă de lucruri pe care TREBUIE SĂ LE FACEM că să ajungem la mântuirea finală / vedeți lista / .

Prin credință este doar intrarea în procesul de mântuire (mântuirea inițială la timpul trecut, din primul moment), apoi umblăm cu Domnul (mântuirea la timpul prezent) până vom ajumge la mântuirea viitoare finală, / vedeți cetegoria cu Timpurile mântuirii / .

Am arătat în articolele anterioare că la mântuire se ajunge prin sfințire + PRIN FAPTE, cu ajutor de sus.

Harul nu dă mântuirea în dar, ci doar o face posibilă!