De ce o iau pe alte căi (greșite) unii care se cred mântuiți pe veci

De ce fratele unuia care propovăduiește mântuirea pe veci (în forma ei cea mai toxică, doctrinele harului-fals) și care era însurat s-a curvălit cu una? De ce unii o iau razna ușor? Pentru că nu umblă cu Domnul (în mod serios) pe calea pocăinței, pentru că nu și-au schimbat gândirea și preocupările spre lucrurile lumii noi în care au intrat.

Întâi schimbarea minții și apoi metamorfoza.

Citez din mizerabila scrisoare deschisă:

A pregatit si promovat un curs de viata spirituala …. a ignorat in acele prelegeri rolul Duhului Sfant in sfintire si a promovat ideea ca noi, prin efortul nostru eliminam pacatele din viata noastra – fanaticul ”mântuit pe veci„ DC minte ca un fanatic. Pastorii arminiști (adevărații pastori) ne-au învățat că Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne ajute să umblăm cu Domnul, nu să perseverăm cu satana! Pe unii care se cred mantuiți pe veci ”Duhul Sfânt” îi ”perseverează în sfințenie” pe la curve, birturi, jocuri de noroc și altele asemenea, pe unde îi ”îndreptățește” satana fără roade vrednice de pocăință.

Ca si prorocii de odinioara ai lui Baal, care antrenau masele in prostitutie sacra, acesti proroci „traiesc in placeri ziua namiaza mare. Ca niste intinati si spurcati, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste… Le scapara ochii de preacurvie si nu se satura de pacatuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsa la lacomie, sunt niste blestemati!” – acestea se potrivesc cu unii dintre cei care se pretind mântuiți pe veci, că a mers harul irezistibil și i-a mântuit cu de-a sila, pe veci etc. Mai bine s-ar uita  la ce familie are. Cei care propovăduiesc mântuirea pe veci devin preoți ai lui Baal și ai Astarteei, aducând sufletele unora dintre celor intrați pe calea mântuirii ca jertfă demonilor!

De ce o iau razna unii care se cred mântuiți pe veci? Pentru că ascultă de asemenea înșelători înșelați și li se pare că mântuirea este numai pe moment, pentru veci. De parcă Dumnezeu i-a pus pe o bandă rulantă și ei vor ajunge sigur în veșnicia fericită (orice ar face ei, la oricare stăpân ar sluji). Nu s-au obișnuit să fie interesați de lucrurile de sus!

Mântuirea trebuie să v-o duceți până la capăt, ca să nu rămâneți fără ea!

Reclame

Dacă nu îți schimbi preocupările de la lucrurile lumii spre cele de sus

Trecerea de la Legea veche la Legea nouă a însemnat și trecerea de la interdicții (negative): nu fă aia, nici aialaltă etc la lucruri pozitive: nu fă aia, dar pune ceva în loc. De aceea scrie în Biblie ca preocupările noastre să fie îndreptate spre lucrurile de sus (în articolele anterioare am scris despre un text din Coloseni 3). Gândiți-vă la cele de sus și apoi puneți-le în practică, în viețile voastre!

Domnul Isus ne-a arătat ce se întâmplă dacă nu ne schimbăm preocupările practice spre cele de sus, în acest text:

Luca 11
24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”
25 Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită – era goală
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”

Să punem lucrurile de sus în locul celor ale lumii ni se spune și în 1 Petru 2 (lista de aici), pentru că numai umblând practic cu Domnul vom ajunge la destinația din partea fericită a veșniciei: 10. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi cădea niciodată.
11. În adevăr, în felul acesta vi se va da din belşug intrare (vi se garantează intrarea) în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Orice preţ mi-ai cere – poezie de Traian Dorz

Orice preţ mi-ai cere,
orice preţ Ţi-aş da;
Tu-mi rămâi avere,
singura-mi avere, Mântuirea mea.

Orice bun mi-ai cere,
orice bun mi-ai da;
Lume, tu mi-eşti fiere,
numai spini şi fiere pentru viaţa mea.

Orice chin mi-ai cere,
orice chin Ţi-aş da;
Doamne, Tu mi-eşti miere,
numai har şi miere pe cărarea mea.

Orice dar mi-ai cere,
orice dar Ţi-aş da;
Tu mi-eşti înviere,
slavă şi înviere, rugăciunea mea.

Orice drum mi-ai cere,
orice drum Ţi-aş da;
Tu-mi rămâi Putere,
Sfânta mea Putere, ascultarea mea.

Biblia poate să dea înțelepciunea care duce la mântuire

2 Timotei 3
14. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe (doctrina), să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic (înțelept, competent, echipat spiritual) pentru orice lucrare bună.

Biblia poate da înțelepciunea care duce la mântuire, nu scrie că ești mântuit pe moment pentru veci și nu mai scapi (orice ai face). Cunoașterea lui Dumnezeu și umblarea în har cu Domnul duc la mântuirea viitoare.

Nu urma lucrurile trecătoare!

Geneza 19
22 Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo. Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
23 Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar.
24 Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
25 A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea pe pământ.
26 Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.

Ce a câștigat nevasta lui Lot uitându-se înapoi? I-au fost dragi lucrurile lumii, din care a ieșit, dar în versetul 25 vedem că oricum se alege praful de lume! Când te scapă Dumnezeu din lume, uită-te înainte și umblă cu Dumnezeu până la capăt, la sfârșitul alergării, în partea fericită a veșniciei!

Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte

Evrei 12
1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori (este vorba despre eroii credinței perseverată cu fapte din capitolul anterior, Evrei 11), să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Aceasta este gândirea pozitivă din Legea Harului (și nu are nicio legătură cu gândirea pozitivă a lumii). În mai multe texte, Biblia ne îndeamnă să ne uităm la Ținta noastră și să mergem cu Domnul înainte, pe calea mântuirii, până la capăt.
Luați-vă privirea minții de la lucrurile lumii și puneți altceva în loc: gândiți-vă, preocupați-vă de lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Renunțați să vă mai preocupe lucrurile de jos / vedeți articolul / și puneți în loc preocuparea pentru lucrurile de sus / articol / .

Coloseni 2
6 Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu – cum să să crești în credință? Treci prin lista din 2 Petru 1, apoi ia-o de la început și tot așa.
8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos – de exemplu cu mântuirea ușuratică pe moment pentru totdeauna și atât.
9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.

Odată intrați pe calea mântuirii, să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte, pentru că numai așa vom ajunge la sfârșitul alergării, la finiș.

Lot și-a făcut partea lui în scăparea (mântuirea) lui

Am văzut în ultimele articole că Biblia ne cere să ne schimbăm (permanent) gândirea, interesul, de la lucrurile lumii la cele de sus, ale Împărăției.

În acest articol am arătat cum a scăpat Lot (Dumnezeu i-a dat doar posibilitatea scăpării, dar nu l-a obligat): s-a uitat numai înainte, spre cetatea de scăpare și a mers înainte și în acest fel și-a făcut partea lui în mântuirea lui. Evrei 12.1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Se vede din textul din Biblie că preocuparea lui a fost scăparea lui, chiar cu disperare și nu s-a mai uitat înapoi. Nu s-a salvat singur, ci cu ajutorul lui Dumnezeu a mers înainte.

  Dacă prin mare minune te-a scăpat Dumnezeu din lume, mergi cu Dumnezeu până la salvarea (mântuirea) ta finală!

 

Schimbarea gândirii (2), ce să nu ne mai preocupe

Coloseni 3
2 Gândiţi-vă (1) la lucrurile de sus, nu vă gândiți la cele de pe pământ.
5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
6 Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
7 Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate.

(1) φρονέω verb: prezent, activ, imperativ, 2-a, plural a (se) gândi, a avea o anumită gândire (nu doar să te mai gândești când nu ai face); a (se) gândi la (ceva), a avea grijă de (ceva), a fi preocupat de.

În a doua parte a versetului 2: nu vă mai gândiți la lucrurile lumii (din care ați ieșit), nu le mai purtați de grijă, gândirea voastră să se dezobișnuiască de ele, nu mai fiți preocupați de acelea.

Schimbarea gândirii

Coloseni 3
1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi (1) după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2 Gândiţi-vă (2) la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
3 Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
4 Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.
5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
6 Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

Să vedem ce verbe sunt folosite:

(1) ζητέω verb: prezent, activ, imperativ, 2-a, plural = a întreba; a căuta, a cerceta; a se strădui, a se sili (să caute şi să găsească ceva sau pe cineva); a cere, a dori – din nou a se strădui, a se sili și, din nou, verb la imperativ

(2) φρονέω verb: prezent, activ, imperativ, 2-a, plural a (se) gândi, a avea o anumită gândire (nu doar să te mai gândești când nu ai face); a (se) gândi la (ceva), a avea grijă de (ceva), a fi preocupat de.

1 Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, căutați și străduiți-vă, siliți-vă după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus și fiți preocupați de acestea (să vă schimbați gândirea în totalitatea ei, nu doar așa, că vă mai amintiți în treacăt de ele), nu la cele de pe pământ.

Scăparea lui Lot

Geneza 19
17 După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.”
18 Lot le-a zis: „O! nu, Doamne!
19 Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri.
20 Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O! de aş putea să fug acolo… este aşa de mică… Şi să scap cu viaţă!”
21 Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac şi hatârul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti.
22 Grăbeşte-te de fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar.
23 Răsărea soarele pe pământ când a intrat Lot în Ţoar.

Cum a scăpat Lot? S-a uitat înainte și a mers înainte, cu Domnul. Nu a fost scăpat (salvat) atunci când doar a plecat pe drum, ci a fost salvat atunci când a ajuns la destinație! Și nevasta lui Lot (versetul 26) a plecat pe același drum cu ceilalți, dar degeaba (avea numai credință, dar fără ascultare de Domnul).

Vrei să fii sigur că vei fi mântuit în final? Umblă cu Dumnezeu, găsește-ți plăcerea în lucrurile de sus și nu te uita înapoi (oricum, toate vor arde cu troznet).

Coloseni 2
1 Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;
2 pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
3 în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.
4 Spun lucrul acesta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare – de exemplu că nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, ești ales, mântuit și gata. Dacă Îl urmezi pe Dumnezeu este bine, dacă umbli cu lumea este același lucru, că mântuirea tot nu ți-o mai poți pierde.
5 Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.
6 Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos – cu harul fals care dă mântuirea ușuratică
9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.
11 În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti,
12 fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care L-a înviat din morţi.

Avraam cel îndreptățit prin credința lui trăită practic a fost ascultat de Dumnezeu

Geneza 18
Avraam mijloceşte pentru Lot și pentru ai lui (vedeți în Geneza 13.11 că Lot a ales rău)
17 Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”…
22 … Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
24 Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
…..
32 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

De ce a stat Dumnezeu de vorbă cu Avraam și chiar a lăsat după el? Ne spune Biblia:

Iacov 2
19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci! Şi diavolii cred şi se cutremură – și nu sunt mântuiți!
20 Dar vrei să ştii, om fără de minte, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21 Oare Avraam, părintele nostru, nu prin fapte a ajuns la justificare (îndreptățire) aducându-l pe Isaac, fiul său, altarul de jertfă?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin fapte credinţa este desăvârşită?
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: Avraam a crezut (practic, prin trăirea lui) pe Dumnezeu şi aceasta i s-a considerat ca justificare (îndreptățire) şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu.
24 Deci vedeţi că omul ajunge la justificare (îndreptățire) prin fapte şi nu numai prin credinţă.

Știți măcar într-un loc în Biblie în care să scrie că credința teoretică (ușuratică), fără fapte, a adus binecuvântări? Nu scrie nicăieri! Sola Fide este o minciună, înșelătoria demonilor = Sola țeapă spre veșnicie!

De unde a avut Avraam binecuvântarea?

Geneza 18
1 Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2 Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ.
3 Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău.
9 Atunci ei i-au zis: „Unde este nevasta ta, Sara?” „Uite-o în cort”, a răspuns el.
10 Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11 Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstăNu contează cum au fost cei doi oameni, contează că Avraam era considerat justificat prin credința lui trăită practic, cu faptele lui. Iacov 2.23 Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.

Binecuvântarea din versetul 10 se bazează pe faptele lui Avraam din viitor, scrise în versetul 19.

18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului – Dumnezeu face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul 19.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut ce este drept și bine, ar fi renunțat la binecuvântarea promisă!
22 … Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?
24 Poate că în mijlocul cetăţii sunt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni buni, care sunt în mijlocul ei?
25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?”
….. Avrram negociază cu Dumnezeu și Dumnezeu stă de vorbă cu el și face ce cere Avraam
32 Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.”
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s-a întors la locuinţa lui.

Întotdeauna, binecuvântările au venit peste cei care au umblat cu Domnul. Nu le-a fost de folos alegerea (destul de puternică) din vechime decât celor care au făcut voia lui Dumnzeeu, cu faptele lor. 1 Tesaloniceni 4.3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Iar la această sfințire se ajunge împlinind lista din 2 Petru 1 / vedeți articolul cu lista /  , acolo vedeți și cum umblarea cu Domnul asigură întrarea în Împărăția veșnică:

10. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. Ce ne ține pe calea pocăinței: umblarea cu Domnul, nu mântuirea pe veci!
11. În adevăr, în felul acesta vi se va da din belşug intrare (din altă traducere vi se garantează intrarea) în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Doar dacă umbli cu Domnul vei ajunge la destinația dorită, în veșnicia fericită.

Credința trăită practic, cu fapte, produce îndreptățirea (justificarea)

Romani 4.3 (și alte versete) Avraam a crezut pe Dumnezeu și credința aceasta i-a fost socotită ca justificare, îndreptățire.
Prin care credință, prin cea teoretică?
Îl găsim pe Avraam în galeria eroilor credinței din Evrei 11 (vedeți articolul). Ce au în comun toți aceștia? Că și-au trăit practic credința, cu faptele lor, în viețile lor, în umblarea lor cu Domnul. Este galeria eroilor care și-au trăit credința.

Am văzut cum în vechime doar credința trăită practic era apreciată de Dumnezeu, numai aceasta aducea binecuvântări. De ce să credem că s-a schimbat Dumnezeu, că nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, că nu ai nicio responsabilitate în mântuirea ta, că ești mântuit și nu mai scapi orice ai face?

Romani 4.3 (și alte versete) Avraam a crezut pe Dumnezeu practic, prin trăirea lui, l-a urmat pe Dumnezeu și credința aceasta cu faptele lui i-a fost socotită ca justificare, îndreptățire.

Mântuirea este un proces și vedem că numai credința trăită cu fapte duce la mântuirea din veșnicie!

Justificarea (îndreptățirea) înaintea lui Dumnezeu este prin credință și prin fapte!

Iacov 2
17 La fel şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi.
18 Dimpotrivă, va spune cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa cu faptele mele”.
19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci! Şi diavolii cred şi se cutremură – și nu sunt mântuiți prin credința aceasta teoretică!
20 Dar vrei să ştii, om fără de minte, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21 Oare Abraham, părintele nostru, nu pentru fapte a ajuns la justificare aducându-l pe Isaac, fiul său, altarul de jertfă?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin fapte credinţa este desăvârşită?
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat spre justificare şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu.
24 Deci vedeţi că omul ajunge la justificare prin fapte şi nu numai prin credinţă (traducerea VRBC)

17 Aşa şi credinţa: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine.
18 Dar va spune cineva: „Tu ai credinţă şi eu am fapte“. „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea“.
19 Tu crezi că Dumnezeu este Unul singur. Bine faci; şi demonii cred, şi tremură!
20 Vrei dar să ştii, o, om deşert, că, fără fapte, credinţa este moartă?
21 Avraam, tatăl nostru, n-a fost el îndreptăţit din fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său?
22 Vezi cum credinţa lucrează împreună cu faptele lui şi, din fapte, credinţa a fost făcută desăvârşită.
23 Şi s-a împlinit Scriptura care zice: „Iar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate“; şi a fost numit „Prieten al lui Dumnezeu“.
24 Vedeţi că omul este îndreptăţit din fapte şi nu numai din credinţă.
25 Dar tot aşa şi curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale?
26 Pentru că, după cum trupul fără duh este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă.    (GBV 2001)

Cu Dumnezeu în fiecare zi – poezie de Costache Ioanid

Cu Dumnezeu în fiecare zi,
așa umbla Enoh în lumea vache.
Ca doi prieteni pribegind pereche.
Și într-o zi, călătorind mereu,
el a ajuns în cer la Dumnezeu.

Cu Dumnezeu în fiecare zi,
așa umbla în vremea lui și Noe.
Și toți râdeau de el atunci în voe.
Dar n-au ajuns sub primul curcubeu
decât cei ce umblau cu Dumnezeu…

Cu Dumnezeu în fiecare zi,
așa umbla în Israel Ilie,
îndeplinindu-și sfânta lui solie.
Și-un car de foc l-a dus ca pe-un trofeu
să umble și în cer cu Dumnezeu.

Cu Dumnezeu în fiecare zi
să fim și noi în lumea de țărână;
la pieptul Lui, mergând cu El de mână.
Și într-o zi, umblând așa mereu,
ne vom trezi în cer cu Dumnezeu…

Să se fi schimbat Dumnezeu și noi nu am aflat? În vechime, numai cei care au umblat cu Dumnezeu au ajuns în partea fericită a veșniciei.

Acum, unii ar vrea să ne înșele că numai ești mântuit și nu mai scapi.

Ieși din sodomă – poezie de Traian Dorz

O poezie despre ieșirea din lume pentru umblarea cu Domnul.

Ieşi din Sodomă, fugi spre munţi
lăsând a scârbei turmă.
Oricâte-ar trebui să-nfrunţi
nu-ţi mai privi în urmă!

Ieşi din cetate, sui voios
pe-a Golgotei cărare.
A suferi lângă Hristos
e harul cel mai mare.

Ieşi din grămadă, mergi curat
pe urmele sfinţite.
Fă tot ce-i drept şi-adevărat
oricum ţi-ar fi plătite.

Ieşi din mulţimea ce stă jos
mergi semănând întruna.
Nu odihni cât timp Hristos
nu ţi-a sfârşit cununa.

Ieşi din ispită, ieşi din laţ
din tot ce nu te lasă.
După Hristos şi după fraţi
mergi, pân-ajungi acasă.

Ieşi tu, căci dacă ieşi voios
mergând pe-a Slavei cale,
ieşi-vor şi-alţii ne-ndoios
cinstind urmele tale.

Îndreptățirea întoarcerii la porci

Luca 15
11. Domnul Isus a mai zis: „Un om avea doi fii.
12. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea.
13. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată.
14. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni.
17. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” – mântuirea cu pocăință
22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare – îndreptățirea numai prin har, numai prin credință a început să producă efect: Tatăl îl vede ca pe un fiu.
23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
24. căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească.

Îndreptățirea inițială îi permite lui Dumnezeu să ne privească și să ne trateze ca pe fii.
Dacă te întorci la porci (la lume), nu mai rămâne nicio Jertfă care să te mai îndreptățească!

Îndreptățirea numai prin credință trebuie urmată de trăirea practică!

La ce este bună îndreptățirea numai prin credință, dacă nu umbli cu Domnul?

Mântuirea este un proces, așa că mântuirea de la început, primită numai prin credință: iertarea a ceea ce a fost, minunea nașterii din nou, îndreptățirea inițială trebuie să fie continuate cu umblarea cu Domnul practic, prin trăirea noastră, cu faptele și toate celelalte. La ce îți folosește îndreptățirea numai prin credință, dacă nu umbli cu Domnul? La nimic, cum nici credința fără fapte nu duce la mântuirea finală, din veșnicia fericită. Îndreptățirea inițială este de sus și îi permite lui Dumnezeu (sfânt) să trimită Duhul Sfânt ca să ne ajute, îndrume, energizeze, conducă ca să facem ce nu au reușit să facă cei din vechime, să umble cu Domnul. Biblia aseamănă procesul mântuirii cu alergarea pentru premiu, iar dacă nu alergi până la capăt, rămâi pe dinafară de veșnicia dorită.

Vom fi judecați după fapte, nu după îndreptățirea teoretică (inutilă dacă nu este urmată de umblarea cu Domnul, până la capăt)!

Apocalipsa 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Cine vor fi mântuiți

Matei 24
11 Se vor ridica mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
13 Dar cine va răbda, persevera, rămâne statornic până la sfârşit va fi mântuit. (am luat cuvinte din mai multe traduceri, ca să înțelegem mai bine ce vrea să ne învețe Biblia)

Nici această învățătură nu seamănă cu mântuirea super-simplificată, că ești mântuit pe moment și nu mai scapi. Mântuirea pe veci nu are justificare nici în acest text, ca nicăieri în Biblie!

Frații își pot pierde mântuirea!

Romani 8
12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Acestea sunt scrise fraților (celor intrați pe calea mântuirii, nu celor din lume). Este evident că dacă ți-ai ales să slujești cuiva, cu acela vei ajunge în veșnicie. Cui slujești, cu acela vei fi!

Și mai este evident un lucru: fraţilor … dacă trăiţi după îndemnurile firii, veţi muri. Și atunci cum nu se poate pierde mântuirea?!

Cui slujești, cu acela vei fi. Cu cine umbli, cu acela vei ajunge la destinația lui

Romani 8
1 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului numai pentru ei nu mai este osândire, nu înseamnă că dacă iar umbli pe căile lumii nu mai este osândire.
2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii – numai dacă și cât timp rămâi sub legea Duhului!
3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,
4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.
5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte (veșnică), pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă (veșnică) şi pace (cu Dumnezeu) – nu seamănă a mântuire pe veci (că te-ai mântuit pe moment și nu mai scapi)
7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu – și atunci ce mântuire (pe veci) mai poate fi aia?!, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
8 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui – iar mântuirea pe veci s-a evaporat
10 Şi dacă Hristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii.
11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi – dacă da. Dacă nu umbli cu Dumnezeu până la capăt pe calea mântuirii, rămâi pe dinafară

Umblarea cu Domnul în Legea veche și în Legea harului

În vechime, oamenii au falimentat în umblarea lor cu Dumnezeu pentru că nu au avut Duhul Sfânt care să îi ajute. Dar Dumnezeu nu S-a schimbat și cere celor de acum același lucru, să umble pe cale până la capăt.

În Legea harului, intrarea pe calea mântuirii (în har) este numai prin credință. Îndreptățirea inițială, ștergerea trecutului și minunea nașterii din nou (regenerarea) sunt primite cadou, doar să crezi.

Dar îndreptățirea numai prin credință nu îți folosește la nimic dacă nu umbli cu Domnul. Această îndreptățire îi îngăduie lui Dumnezeu să ne dea Duhul Sfânt, ca ajutor, călăuză etc pe cale. Îndreptățirea inițială este numai un ajutor, nu un scop. Cei din vechea lege nu aveau Duhul Sfânt pentru că nu erau sfinți. În Legea nouă (a harului trăit practic), Dumnezeu a șters păcatele vechi și îi privește pe oameni ca și când ar fi sfinți. Îndreptățirea inițială este numai o unealtă, nu un scop. Fiul rătăcit a fost îndreptățit când s-a întors la tatăl, dar această îndreptățire era pierdută dacă se întorcea la porci. De aceea ne spune Biblia în Evrei 10 că dacă o ținem tot păcătuind după ce am primit cunoștința Adevărului, nu mai rămâne nicio Jertfa pentru iertare! Numai prin credință, numai prin har ai ajuns doar la START, nu la finiș, vedeți articolul și următoarele. După venirea la pocăință, la credința teoretică trebuie adăugate faptele și celelalte din 2 Petru 1.

Toate ce le-ai primit de la Domnul la început sunt doar ajutoare în umblarea ta cu Domnul. Nu numai cu îndreptățirea inițială vei sta la Judecată în fața lui Dumnezeu, ci și cu îndreptățirea ta prin faptele tale, în umblarea ta cu Domnul. Nu vei fi judecat după credința teoretică, ci după haina de in!

Cui slujești cu acela vei fi

Romani 8
5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.
6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

Încă un text care nu seamănă cu mântuirea ușuratică, pe moment, pentru veci. Încă un text în care Biblia ne spune că dacă mergi pe căile rele vei ajunge în loc rău în veșnicie, iar dacă umbli cu Domnul, în har, cu ajutorul și călăuzirea Duhului Sfânt – nici nu poți altfel, vei ajunge în loc bun.

   Cui ai ales să slujești, cu acela vei fi.

Îmi aduc aminte de versurile unei poezii creștine:
Orice preţ mi-ai cere, orice preţ Ţi-aş da;
Tu-mi rămâi avere, singura-mi avere, Mântuirea mea.

Cum ai ales să îți trăiești mântuirea, așa vei fi

Citiți capitolul 25 din Evanghelia scrisă de Matei și în special versetele 31-46.

46 Şi aceştia (cei care se pretind mântuiți fără faptele lor) vor merge în pedeapsa eternă, iar cei drepţi îndreptățiți prin faptele lor, prin trăirea lor în har, prin umblarea lor cu Domnul vor merge în viaţa eternă.

versetul 46 ne spune unde va ajunge fiecare om în veșnicie: unde și-a ales! Cei cu mântuirea numai teoretică (fără roade vrednice de pocăință), numai prin datul din gură cu credința, numai prin harul teoretic (netrăit practic) vor ajunge în chinul veșnic.

Cei care și-au lucrat mântuirea până la capăt și s-au îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin trăirea lor, vor ajunge în finalul alergării, la viața veșnică.

Mântuirea (teoretică) pe veci te lasă afară

Matei 25
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi – a lucrat mult (după cum a primit)
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei – a lucrat după cât a primit
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său – el ar fi trebuit să lucreze cel mai puțin, măcar ceva să facă și el

19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; – aceasta este mântuirea reală – secer și strâng
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!

28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Robii aparțin Stăpânului, sunt cei care au intrat pe calea mântuirii.

Cel care a primit 5 talanți a lucrat mult, cel cu 2 talanți a lucrat mai puțin (după cât a primit), cel care trebuia să lucreze cel mai puțin (măcar să facă și el ceva, acolo) nu a vrut să facă nimic, credea că oricum nu are ce pierde, era mântuit numai prin credință, numai prin har, pe veci! Versetul 30 al textului ne arată că a avut ce pierde: propria veșnicie fericită!

Domnul Isus ne învață cum este mântuirea adevărată

Cineva l-a întrebat pe Domnul Isus dacă sunt puțini cei mântuiți.

Luca 13.24
Străduiţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, pentru că, vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor fi în stare. (BTF)

Daţi-vă tot interesul să intraţi pe poarta strâmtă. Pentru că mulţi vor intenţiona să intre, dar nu vor putea. (BVA)

Ca de obicei în Biblie și aici Domnul Isus ne învață să ne străduim să fim mântuiți în final.
Nici aceasta nu seamănă cu delirul unora care se cred mântuiți pe veci, că nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, că ești mântuit numai prin har, numai prin credință, Cristos este atât de mare și Jertfa atât de acoperitoare încât mântuirea (teoretică) nu ți-o mai poți pierde, că îndreptățirea numai prin credință ține în veci și vei fi livrat în partea fericită a veșniciei orice ai face, ești mântuit pe veci și nu mai scapi.

Opus ereticilor, acesta a fost răspunsul Domnului Isus la întrebarea dacă sunt mulți cei mântuiți: străduiți-vă, dați-vă tot interesul etc. În mântuirea adevărată nu există superficialitate și ușurătate religioasă, că numai ești mântuit și nu mai scapi!

Cum să nu aluneci niciodată – lista și asigurarea din 2 Petru 1

Am văzut cum cineva se temea că dacă renunță la mântuirea (teoretică) numai prin credință, va trebui să facă cine știe ce fapte și era mult mai ușor să se considere mântuit (teoretic) pe veci și atât.

Ce ne învață Biblia să facem:

2 Petru 1
5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea prietenoasă pentru frați (amiciția); cu amiciția, iubirea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos – se referă la deplina unire spirituală cu Domnul, cum scrie în 1 Corinteni 6.17 Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur DUH cu El.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a uitat că a fost iertat prin Jertfa Domnului Isus, născut din nou de sus (regenerat), considerat îndreptățit înaintea lui Dumnezeu! A fost considerat îndreptățit degeaba!
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

10 De aceea, fraţilor, mai degrabă străduiţi-vă să faceţi neclintită chemarea şi alegerea voastră, căci dacă faceţi acestea, niciodată nu veţi cădea (BTF)

10 De aceea, cu atât mai mult, fraţilor, străduiţi-vă să întăriţi chemarea voastră şi alegerea voastră, pentru că, făcând acestea, nu veţi cădea niciodată (CV2001)

Biblia ne învață că trebuie să umblăm pe cale, până la capăt și că trebuie să ne străduim pe cale. Orice chemare sau alegere ai avea, trebuie să îți faci partea ta, ești responsabil în propria ta mântuire!

  1. În adevăr, în felul acesta vi se garantează intrarea (vi se dă din belșug intrare) în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.

Umblarea pe cale (2)

Să vedem ce ni se spune despre umblarea pe cale (în două traduceri diferite, GBV 2001 și CV 2013):

2 Petru 1
3 După cum puterea Sa divină ne-a dat toate cele privitoare la viaţă şi evlavie, prin cunoştinţa Celui care ne-a chemat prin glorie şi virtute,
4 prin care ne-a dat promisiunile cele mai mari şi preţioase, ca prin acestea să vă faceţi părtaşi naturii divine, după ce aţi scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă.
5 Iar tocmai pentru aceasta, dându-vă toată silinţa, adăugaţi la credinţa voastră virtutea; iar la virtute, cunoştinţa;
6 iar la cunoştinţă, înfrânarea; iar la înfrânare, răbdarea; iar la răbdare, evlavia;
7 iar la evlavie, dragostea frăţească; iar la dragoste frăţească, iubirea. (GBV 2001)

5 Tocmai din această cauză, dându-vă toată silinţa, faceţi orice efort ca să adăugaţi credinţei voastre virtutea, virtuţii cunoştinţa,
6 cunoştinţei stăpânirea de sine, stăpânirii de sine perseverenţa, perseverenţei teama de Dumnezeu,
7 temerii de Dumnezeu prietenia frăţească, iar prieteniei frăţeşti iubirea. (CV 2013)

Nu ni se spune că odată ce suntem mântuiți, vom fi mântuiți pe veci (indiferent ce am face apoi). Umblarea pe cale este un proces care trebuie făcut, ca să ajungem la destinația fericită. În mântuirea adevărată nu există nimic ușuratic.

Doar umblarea în mod serios cu Domnul, pe calea mântuirii, îți poate asigura intrarea în partea fericită a veșniciei!

Umblarea pe cale

Am văzut cum unii au fost profund nemulțumiți de umblarea lor cu Domnul și, ca urmare, au trecut la mântuiții pe veci, pentru care nimic nu mai contează. Au fost, mai degrabă, nemulțumiți de ne-umblarea lor.

Biblia ne învață cum se face umblarea pe cale (vedeți articolul anterior) se face (ca pe orice cale) cu pași, unul după altul: să adăugați credinței faptele (vrednice de pocăință) etc.

Faci un pas mic, apoi altul și continui. Îți trăiești credința practic (cu fapte), apoi adaugi încă ceva și tot așa. Iar când ajungi la sfârșitul listei din 2 Petru 1, o reiei de la început. Nimeni nu are credință perfectă de la început, care să se vadă prin mari fapte (de vitejie) etc. Te mai împiedici, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, continuă să mergi înainte! Umblarea aceasta se poate face doar cu ajutorul lui Dumnezeu, rămânând în har.

Unii s-au așteptat ca, odată ce ei cred că au venit la mântuire, peste ei să aibă loc o mare revărsare de har și să înceapă să trăiască ca în sânul lui Avraam, de parcă ar fi ajuns deja în partea fericită a veșniciei! Adică au dat ei din picior și i-au poruncit lui Dumnezeu și Dumnezeu este obligat să îi mântuiască pe veci (în acel moment) și să aducă raiul peste ei (iar ei pot face orice). Dacă aceasta nu se întâmplă, vor fi foarte dezamăgiți.

Nu îi credeți pe cei care ar vrea să vă zică că mântuirea este numai pe moment și gata. Umblați practic cu Domnul, în har (nici nu se poate umbla altfel), pentru că altfel, viața spirituală nu are de unde să vină.