Metamorfoze

https://evelynmangiru.wordpress.com/2008/12/28/metamorfoza-fluturelui/

Metamorfoza fluturelui

Te invit să urmăreşti Butterfly Metamorphosis. Am tradus mai jos comentariul filmului.

„Fluturele parcurge o metamorfoză completă, în patru stadii, de la ou la adult.

  1. Primăvara, femela caută plante pe care să-şi depună ouăle. Le depune unul câte unul pe frunzele plantei.
  2. Cel de-al doilea stadiu de dezvoltare a fluturelui este larva. Numim larva fluturelui omidă. Omida se dezvoltă în ou în aproximativ o săptămână. Apoi începe să-şi facă loc de ieşire mestecând o parte din ou. După ce eclozează, omizii îi este foame, şi deseori primul lucru pe care îl mănâncă este chiar coaja oului. Apoi caută frunze verzi şi gustoase. În timp ce omida mănâncă şi creşte, pielea ei tare se întinde atât de mult, încât la un moment dat crapă. Acum omida iese din vechea piele purtând o piele nou-nouţă.
  3. Următorul stadiu în care intră omida este stadiul de crisalidă (sau: pupă, nimfă). Omida caută o ramură potrivită şi se prinde de ea cu un fel de centură de siguranţă din fire de mătase. După aceea începe să năpârlească pentru ultima oară. Când pielea veche cade, apare crisalida. La început, crisalida este moale la exterior, dar curând se transformă într-o carapace tare. În interiorul crisalidei are loc o activitate intensă, pe parcurs ce corpul omizii se transformă în fluture. Acest proces durează aproximativ trei săptămâni.
  4. Apoi carapacea crisalidei se crapă şi fluturele îşi întinde picioarele şi antenele afară din carapace. De îndată ce picioarele sunt suficient de puternice, fluturele se târăşte afară din carapace. Deocamdată corpul lui este moale şi zbârcit, dar toate organele sunt complet dezvoltate. Soarele îi usucă aripile, şi fluturele le întinde pentru prima dată.”

De ce să ne gândim la lucrurile de sus

Ca apoi să le împlinim practic.

Psalmul 1.
1. Ferice de omul care … 2. îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

Coloseni 3
1. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
2. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
3. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Unii ne învață că nu trebuie să facem nimic ca să fim în cer cu Domnul. Biblia (în mai multe locuri) ne arată obligativitatea să mergem cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt, ca să ajungem să fim mântuiți de mânia viitoare. Biblia ne învață să ne găsim plăcerea în învățătura curată. Citim Biblia, memorăm Cuvântul, medităm la cele de sus cu scopul să umblăm după lucrurile de sus.
Coloseni 3.1-2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus ca să umblaţi după lucrurile de sus.
Odată ce ați venit la mântuire (aţi înviat împreună cu Hristos), lăsați lucrurile vechi ale firii pentru noile lucrurile de sus. Fiți preocupați de lucrurile de sus, gândiți-vă, studiați-le, meditați la ele ca apoi să umblați practic după lucrurile de sus!

Găsiți-vă plăcerea în lucrurile de sus – predică audio

http://ghiletchi.pldm.md/2011/01/31/gândiți-vă-la-lucrurile-de-sus/
La baptiștii din Republica Moldova încă nu a pătruns satana cu erezia calvinistă că mântuirea nu se poate pierde. Să nu îi lase Dumnezeu pe eretici să îl slujească pe cel viclean, să țină Dumnezeu religia baptistă din Moldova ne-păgânizată de învățăturile dracilor!

Vedeți în linkul de mai sus predica Gândiți-vă la lucrurile de sus (puteți să o și ascultați).

Pe calea mântuirii – Umblarea sub călăuzirea Duhului Sfânt dă viața spirituală

Dumnezeu cheamă pe toți oamenii la mântuire. Jertfa este la fel de bună pentru toți oamenii. Unii au ales să răspundă și ca urmare a alegerii personale, ei au intrat pe calea mântuirii (prin nașterea din nou). Au intrat pe calea mântuirii ca să se țină de ea până la capăt. Doar așa vor ajunge cu Domnul în veșnicia fericită, mântuiți de mânia viitoare!

Galateni 5.16
Traducerea Cornilescu (și aici imprecisă): umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Corect (din alte traduceri mai noi, moderne): Umblați conduși (călăuziți, cârmuiți) de Duhul Sfânt și, ca urmare (ca și consecință) nu veți mai împlini poftele firii pământești.

Am întâlnit un baptist (sunt mai mulți ca el) care a mers la biserica baptistă așteptând să se schimbe ceva în viața lui și nimic. Odată cu răspândirea calvinismului și la noi, bisericile eretice calviniste au început să fie ruinate. Calviniștii cred că ei sunt pe veci mântuiți și nu mai trebuie să facă nimic. Religia lor este tot mai anemică, în ruină. Aceștia nu mai pot da altora o credință vie care se manifestă prin fapte, pentru că credința lor eretică este moartă în ea însăși! Nu merită să vă pierdeți timpul și mântuirea între eretici (celor maturi în credință, care luptă pentru credința lor, să le dea Dumnezeu succes!). Nu chemați oameni la mântuire în aceste biserici-eretice calviniste care nu își merită numele de biserici baptiste, pentru că se va găsi un nebun în înșelarea satanei care să îi învețe învățătura dracilor că pot face orice că nu își pierd mântuirea. Dacă nu există în apropiere o biserică baptistă-adevărată creștină, mai bine îi trimiteți la alții. De exemplu, adventiștii sunt destul de uniform răspândiți. Ei predică mântuirea dusă până la capăt.

Faceți fapte bune vrednice de pocăință și nu faceți fapte rele, cereți călăuzirea Duhului Sfânt ce să faceți. ”Mântuiți doar prin har”, adică nefăcând nimic (sau întorcându-vă la mizeria lumii din care ați ieșit) nu veți ajunge cu Domnul în veșnicie!

De unde vine viața din belșug:
2 Petru 1
3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7. cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
8. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. – deplina unire spirituală cu Domnul.
9. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi (nu vede departe – spre veșnicie, crede că a fost mântuit și gata) şi a uitat că a fost curăţat demult de vechile lui păcate.
10. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră – am ales să aparținem grupului de creștini, grup care a fost rânduit mai dinainte de Dumnezeu să ducă mântuirea altora. Să întărim spre veșnicie mântuirea noastră!; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
Țineți-vă de mântuirea voastră, cereți călăuzirea Duhului Sfânt, umblați cu Domnul până la capăt pe calea mântuirii, dați-vă permanent silința să uniți lucrurile din lista de mai sus (scrisă sub inspirația Duhului Sfânt). Aparțineți unei lumi noi, găsiți-vă plăcerea în lucrurile Duhului!

Binecuvântarea – de unde vine. Ce o atrage și ce o respinge

Noi știm că orice dar bun și desăvârșit ne vine de sus, se coboară de la Tatăl luminilor. Știm că Dumnezeu dă lucruri bune celor care i le cer. Cui dă Dumnezeu binecuvântarea:

– Am fost chemați să fim sfinți
Ce poate sta în calea binecuvântării:
Isaia 59
1. Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2. ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte! – la fel nelegiuirile altora. Nu vă murdăriți cu cei care răspândesc învățăturile dracilor, ereziile nimicitoare calviniste (nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit ești pe veci mântuit). Nu finanțați lucrările lor eretice. Chemați oameni la pocăință în bisericile unde se predică adevărul, nu minciunile satanei!

– Am fost chemați la faptele bune rânduite mai dinainte și care însoțesc mântuirea
Pildele sau Proverbele lui Solomon 11.30 cel înţelept câştigă suflete (pentru Împărăție, adică în Biserici drepte, așezate pe Adevăr, nu pentru ereticii calviniști, carismatici, răzvrătiți sau alți petrecăreți-religioși care fac pe sfinții). Calea mântuirii este unde este trăit și predicat Adevărul!

Evrei 6
7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
9. preaiubiţilor de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
Dumnezeu dă binecuvântare celor care aduc rod pentru El.

La ce am fost chemați – Lista din 2 Petru 1

2 Petru 1
1. Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ (de aceeași valoare) cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos:
2. Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!

3. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4. prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Fiecare din aceste lucruri izvorăsc din (sunt produse de) lucrul anterior din listă:
5. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;
6. cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7. cu evlavia, amiciția; cu amiciția, iubirea jertfitoare.

Nu vei fi desăvârșit de la început. Începe cu primul pas: credința slabă de la început pune-o în practică, apoi adaugă și câte ceva din următoarele din listă, până ajungi la capăt, apoi o iei de la început și tot așa.

La ce am fost chemați – Umblați călăuziți de Duhul – Faptele bune rânduite de Dumnezeu mai dinainte

Continuare de aici:
La ce am fost chemați, de ce suntem în proces de mântuire (pe calea mântuirii)

Biblia ne cere fapte vrednice de pocăința nostră. În alt loc scrie despre lucruri mai bune, care însoţesc mântuirea și să slujim Dumnezeului cel viu.

Cum putem afla care sunt faptele bune la care am fost chemați și care însoțesc mântuirea? Dumnezeu le-a rânduit mai dinainte ca să umblăm în ele, deci Dumnezeu vrea să ni le descopere, dar și noi trebuie să i le cerem (Dumnezeu nu dă binele obligatoriu, cu de-a sila). Dumnezeu ne dă voința și înfăptuirea doar dacă i le cerem (Dumnezeu nu obligă pe nimeni la nimic. Suntem în lupta spirituală ca să avem posibilitatea să alegem permanent ce să facem).

De ce să cer călăuzirea Duhului Sfânt? În VT, oamenii (poporul ales) au falimentat în Legea Veche datorită lipsei călăuzirii Duhului Sfânt. Firea pământească nu i-a ajutat, ci i-a încurcat. Sângele taurilor și țapilor nu a fost destul de bun. Acum, în Legea Nouă, avem iertarea prin Jertfă, avem la Tatăl un Mijlocitor. Duhul Sfânt vrea să ne călăuzească, dar nu suntem obligați la nimic. Nu aveți inteligență, voință, știința ce să faceți, spre ce să vă orientați?
Iacov 1.5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea (călăuzire și înțelepciunea să pună călăuzirea în practică), s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
Vedem că unii sunt bătuți de vânt (nestatornici) pentru că le lipsește credința și voința. Și pe acestea să le ceară de la Dumnezeu (care nu dă nimănui nimic bun cu de-a sila): Dumnezeu vrea să ne dea și voința, și înfăptuirea!

Matei 7
7. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi (depuneți efort intelectual) şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
8. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.
9. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
10. Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
11. Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!

De ce să nu fac ce vreau eu? De ce să cer călăuzirea Duhului Sfânt? Pot găsi singur lucruri pe care să le fac. Dar nu fac cele mai bune alegeri, pentru că îmi lipsește vederea de ansamblu. În jurul meu sunt lucruri bune pe care pot să le fac, dar nu le cunosc.

La ce fapte bune rânduite mai dinainte să mă gândesc? Nu știu, că nu eu am rânduit aceste fapte. De aceea să cerem această călăuzire de la Duhul Sfânt: pot să merg pe o cale care nu duce nicăieri sau să merg pe o cale care mi se pare greșită acum, dar va fi roditoare în viitor.
Dumnezeu vrea să umblăm pe calea mântuirii până la capăt, a rânduit și faptele bune care însoțesc mântuirea, dacă cerem ne dă și voința, și știința, și inteligența, și râvna (râvna dar lipsită de inteligență poate fi de la satana!), ca să înfăptuim acele lucruri pregătite mai dinainte. Dar trebuie să cerem călăuzirea Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu vrea să dea lucruri bune, dar nu obligă pe nimeni la nimic! Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă în traistă!

Maleahi 3
10. Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
11. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta), şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.
12. Toate neamurile (păgânii) vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută, zice Domnul oştirilor.
În VT era cerută zeciuiala, care trebuia dată mai întâi din toate, ca o cinstire a lui Dumnezeu. Se știe (practic) că cu 9 zecimi faci mai mult decât cu întregul. Dumnezeu nu se schimbă. (Mă refer la zeciuială pentru lucrarea Domnului, nu pentru ca să fie răspândite învățăturile dracilor Odată mântuit ești pe veci mântuit și care este lucrare demonică). Zeciuiala nu este o obligație, ci o onoare. Începe prin a-L cinsti pe Dumnezeu. (Nu confundați zeciuiala cu dărnicia creștină).

Pildele sau Proverbele lui Solomon 3
1. Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!
2. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.
3. Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
4. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
5. Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
6. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
7. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
8. Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.
9. Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău:
10. căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.

13. Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere! – dacă o cere, mai întâi!

21. Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!
22. Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.
23. Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.
24. Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
25. Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;
26. căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.

27. Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci. – nu știi ce să faci (pe moment) până primești călăuzire de la Dumnezeu ca să faci lucruri mai mari, găsește de făcut lucruri mici (în jurul tău) și nu ezita să le faci!

La ce am fost chemați – umblați călăuziți de Duhul – faptele rele

Am văzut (în articolele trecute) în textul cunoscut din 1 Petru 1 că umblarea cu Domnul pe calea mântuirii înseamnă să nu facem fapte rele, ci să facem faptele bune la care am fost chemați.
Acum mă refer la faptele rele:

1 Petru 1
2 prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultare – Iertarea a fost prin Jertfa Domnului Isus, sfințirea este prin Duhul Sfânt (la fel scrie și în versetul 22).
13. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană – (fără defect și fără vină, fără pată)
22.  prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul

Ușor de zis Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, dar cum este de făcut? V-am spus de la început că sfințirea este prin Duhul Sfânt (ni se spune că este ”lucrată de Duhul”). Traducerea Cornilescu (uneori imprecisă, ca aici) nu ne ajută. Dar ne ajută alte traduceri, mai noi:

Galateni 5.16
Traducerea Cornilescu (și aici imprecisă): umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Corect (din alte traduceri mai noi, moderne): Umblați conduși (călăuziți, cârmuiți) de Duhul Sfânt și, ca urmare (ca și consecință) nu veți mai împlini poftele firii pământești.

La ce am fost chemați, de ce suntem în proces de mântuire (pe calea mântuirii)

Am văzut aici timpurile mântuirii https://amfostbaptist.wordpress.com/category/timpurile-mantuirii/.

Acum suntem pe calea mântuirii, adică în proces de mântuire (până la capăt), pentru că am ieșit din lume, am fost mântuiți și vrem să ajungem cu Domnul în veșnicie (să fim mântuiți de mânia viitoare).

Umblarea aceasta cu Domnul implică să nu facem anumite lucruri (rele) și să facem fapte bune. La ce am fost chemați vedem în Biblie:

Evrei 9
13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi Jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu! – Biblia se opune ereziei nimicitoare că ești odată mântuit pe veci mântuit!

Evrei 6
7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
9. preaiubiţilor de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

Filipeni 2
15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16. ţinând sus Cuvântul vieţii (nu minciunile satanei că mântuirea nu se poate pierde); aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar. – adică să ajungem să fim mântuiți la urmă (în viitor)!

Ce să hăituim și de ce

Atunci când vânătorii vor să prindă prada, o urmăresc. Această urmărire se numește și hăituire.

Primul cuvânt din Evrei 12.14 este folosit la vânătoare: Hăituiți sfințirea, că altfel nu veți fi cu Domnul Isus în veșnicie. Aceasta trebuie dusă până la capăt! Duhul Sfânt ne spune încă o dată că nici vorbă de odată mântuit pe veci mântuit!

Evrei 12.14 Urmăriţi sfinţirea fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Evrei 6 – versetele 7 și 8 întăresc pierderea mântuirii

Am văzut textul din Evrei 6 despre faptul că mântuirea se poate pierde. Sunt folosite versetele 4, 5 și 6 pentru a arăta aceasta, dar și în versetele următoare, 7 și 8, Duhul Sfânt ne spune același lucru. Practic, este întărită învățătura despre pierderea mântuirii. Ne spune că mântuirea se poate pierde făcând fapte rele.

Evrei 6
4. Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5. şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
6. şi care totuşi au căzut,
este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit – unii încă nu s-au îndepărtat așa mult de Dumnezeu încât să nu poată fi întorși, alții au intrat în asemenea împietrire, că nu se vor mai întoarce niciodată! (unii se cred mântuiți pe veci și umblă cu satana – sunt cazul cel mai rău și nefericit!)

  1. Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. – se referă la cei care umblă pe calea mântuirii, ei aduc rod bun
  2. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini – fapte rele (ereticii ar vrea să ne învețe că odată mântuit ești pe veci mântuit, adică nu contează ce faci că mântuirea nu ți-o poți pierde!), este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc – Biblia se referă la focul veșnic!

Nu credeți minciunile celor prin care demonii vor să vă piardă sufletele! Este erezia satanei minciuna că odată mântuit ești pe veci mântuit. În Biblie (și în acest text), Dumnezeu a inspirat Biblia și ne spune că mântuirea se poate pierde: mântuirea fără fapte sau, mai rău, cu fapte rele.

Timpurile mântuirii din 1 Petru 1

Am scris colorat (ca să fie cât mai vizibil) timpurile mântuirii:
– mântuirea la trecut (noi am intrat pe calea mântuirii, în procesul de mântuire)
– mântuirea la prezent (umblăm cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt, în text se vede sfințirea realizată prin Duhul Sfânt, suntem călăuziți, ajutați, energizați de Duhul Sfânt în această umblare!)
– mântuirea viitoare (vom fi izbăviți de mânia lui Dumnezeu!)
Cu precizarea că ”ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl” este planul lui Dumnezeu ca, după falimentul grupului ales în VT, să creeze în NT un nou grup prin care mântuirea să fie dusă tuturor oamenilor. Nici vorbă să fie reală erezia calvinistă că Dumnezeu a ales persoane (indivizi) pe nume, și pe cei mai mulți nu i-a ales, adică i-a creat pentru pierdere veșnică, fără să îi întrebe măcar!

1 Petru 1
1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii (la facerea lumii, Dumnezeu a știut că primul grup va da faliment, așa că a predestinat, hotărât, ales, rânduit existența unui alt grup, creștinii / vedeți articol / , Dumnezeu nu a ales oameni individual pentru mântuire) care trăiesc ca străini (de lume), împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
2. după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultare, şi stropirea (pentru curățire) cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! (sfințirea este progresivă spre ascultare și curățirea este permanentă, ele acționează și pentru mântuirea la trecut și la prezent).
3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4. şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea – viitoare! gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea viitoare

  1. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
  2. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
  3. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească. (nu prin confuzia lui Calvin).
  4. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. și harul este și la viitor.
    14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
    15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
    16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
    17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
    18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
    19. ci cu Sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
  5. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
  6. care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

22. Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;
23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
24. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos,
25. dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.

Ce motive de bucurie avem noi, creștinii – 1 Petru 1 – Mântuirea la timpul prezent, umblăm cu Domnul pe calea mântuirii

1 Petru 1
10. Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
11. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13. De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. – și harul este și la timpul viitor – înșelătorii satanei vor să ne învețe că a venit ”harul irezistibil” și ne-a mântuit cu de-a sila, odată pentru totdeauna, dar Biblia spune invers: am intrat pe calea mântuirii numai prin har, umblăm practic (cu fapte) pe calea mântuirii prin har, harul viitor.
14. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
20. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
21. care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

În acest text din Biblie, Duhul Sfânt ne îndeamnă să umblăm pe calea mântuirii: aceasta este mântuirea la timpul prezent  (textul este prea clar ca să îl mai comentez!). Umblăm practic pe calea mântuirii nefăcând unele lucruri (negative) și făcând faptele bune rânduite mai dinainte. Umblăm cu Domnul pe calea mântuirii până la capăt pentru că doar așa vom ajunge în veșnicia frumoasă cu Domnul!

Ce motive de bucurie avem noi, creștinii – 1 Petru 1 – Păziți pentru mântuirea viitoare

1 Petru 1
5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea – viitoare! gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6. În ea voi vă bucuraţi mult,măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea finală, la timpul viitor.

Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea – viitoare! gata să fie descoperită în vremurile de apoi! cât timp rămâneți pe calea mântuirii cu Domnul. Puteți pleca.
Doar dacă umblați pe calea mântuirii până la capăt, veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre (nu ca început!), mântuirea sufletelor voastre! – nici vorbă de mizeria de tentativă de mântuire (ușoară ca harul ieftin) calvinistă: odată ce te-ai mântuit ești pe veci mântuit!

Ce motive de bucurie avem noi, creștinii – 1 Petru 1 – Nașterea din nou, mântuirea la timpul trecut

1 Petru 1
3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin Învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4. şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Dumnezeu cheamă pe toți oamenii (am arătat în alte articole că harul  aduce mântuirea pentru toți oamenii), dar doar unii răspund chemării (Luca 7.30 dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei). Dacă noi am răspuns chemării este datorită înaintașilor care au adus credința creștină curată până la noi (erau creștini, nu erau calviniști, că nu își duceau mântuirea prin birturi și pe la curve, odată mântuiți pe veci mântuiți). Și a celor care s-au rugat pentru noi. Și noi suntem datori să ducem mântuirea și altora (mântuirea adevărată, nu mizeriile de erezii care dau harul ieftin, ușuratic).

Dacă ați gustat darul ceresc, şi v-ați făcut părtaşi (parteneri) Duhului Sfânt, dacă vreți să ajungeți să aveți moştenirea nestricăcioasă şi neîntinată, păstrată în ceruri pentru voi, renunțați la ereziile calviniste ale satanei (erezii nimicitoare) că odată mântuiți sunteți pe veci mântuiți. Prin aceste erezii, demonii vor să vă ruineze sufletele și să vă fure mântuirea. Odată ce ați gustat Evanghelia, să vă întoarceți la ereziile satanei face ca credința să vă fie inutilă, și atunci degeaba ați mai crezut! Am văzut suflete ruinate de aceste erezii. Lupii răpitori le-au spus de la amvoane ereziile și ei au făcut orice, că nu își pot pierde mântuirea.

Ce motive de bucurie avem noi, creștinii – 1 Petru 1

1 Petru 1
1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini (de lume, nelumificați), răspândiți prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
2. după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl (nu este vorba despre predestinare personală; este planul mai dinainte de a oferi mântuirea oamenilor prin grupul nou, de creștini), prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultare
şi stropirea (pentru curățire) cu sângele lui Isus Hristos – sângele taurilor și țapilor nu a fost destul de bun pentru mântuire,
Harul şi pacea să vă fie înmulţite!

Evrei 9
13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi Jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=zxRSQowwzFI&w=560&h=315

Ce motive de bucurie avem noi, creștinii

Unii își duc viețile lor plictisiți, amărâți că Dumnezeu vrea ca ei să umble pe calea mântuirii și găsesc calvinismul ca singura lor scăpare: satana i-a ales la facerea lumii în suveranitatea lui arbitrară, a venit harul irezistibil peste ei și i-a pocăit cu de-a sila, așa mare și acoperitoare este jerfa încât ei nu își mai pot pierde mântuirea, odată mântuit ești pe veci mântuit, ce griji să mai aibe?

Ce motive de bucurie și mulțumire lui Dumnezeu avem noi, creștinii:

După falimentul umblării oamenilor cu ritualurile Legii vechi, Dumnezeu a pus în practică ce a rândit la facerea lumii: a ales existența grupului de creștini (cei care în NT au înlocuit grupul vechi, din VT). Noua lege este bazată pe Jertfa și învierea Domnului Isus. Mulțumită înaintașilor noștri, care au adus credința creștină până la noi (nu erau calviniști, că nu și-au dus mântuirea lor pe veci prin birturi și pe la curve), L-am cunoscut pe Dumnezeu – aceasta crează pentru noi obligația chemării altora la o mântuire reală (nu iluzorie), care se poate pierde, de aceea trebuie dusă până la capăt. Cei din vechime nu aveau Duhul Sfânt (decât foarte rar, când proroceau prin Duhul Sfânt).

1 Petru 1
1. Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
2. după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultare şi stropirea (pentru curățire) cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! – după planul mai dinainte al lui Dumnezeu, care a rânduit ca prin Jertfă și Înviere, să creeze un nou grup care să ducă mântuirea celorlalți: creștinii. Aparținem acestui grup și rămânem în grup ca urmare a alegerii personale.

Nu avem nevoie de delirul mistico-religios al dictatorului drojdier Calvin și ai altora ca el, Cristos ne este suficient! Este mai greu de zidit pe Stâncă decât pe nimic (nisip = harul ieftin), dar ”mântuirea” ușoară este falsă!

Pentru cei care cred că și-au pierdut mântuirea

Osea 6.6 Milă voiesc, nu jertfe!

Ca urmare a spinilor de pe cale și din jurul căii, a ispitelor, a anturajului, chiar și a ereziei nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde, unii, după ce au venit la credință, au luat-o razna. Unii cred că pot face orice, că mântuirea nu se poate pierde. Alții cred că deja și-au pierdut mântuirea.

Unii cred că și-au pierdut mântuirea. Poate că nu este așa. Părerea mea este că singura lor șansă este să se întoarcă repede pe calea mântuirii și, de data aceasta, să își ducă mântuirea lor până la capăt, cu frică și cutremur! Altceva mai bun de făcut nu au. Dumnezeu este cel care va judeca, numai la urmă. Poate că încă nu ați pierdut totul, poate mai aveți la Tatăl un Mijlocitor! Vouă, poate Dumnezeu vă mai primește pocăința! Și acesta este un mare har, mulțumiți lui Dumnezeu pentru el.

Filipeni 2.12 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea – unii au căzut (nu știu pentru cât timp) și pentru că nu au avut inteligența și voința să meargă pe cale. Nu le-au avut și pentru că nu le-au cerut.

Osea 6.6 Milă voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot! – lepădați-vă de ereziile din care provine mântuirea pe veci / vedeți Confuzia / ale ucigașilor de suflete pentru că avem Biblia și, mulțumim lui Dumnezeu, găsim în ea izvorul cunoștinței!

Umblarea cu Domnul cu bucurie pe calea mântuirii

Am văzut scris undeva că unul din lucrurile care stau în fața fericirii oamenilor sunt și pretențiile exagerate.
”Dintr-un creştin care dorea să deţină controlul (deşi eşua în fiecare zi) şi care se îngrijora mereu cu privire la viitor” – a trecut de la creștinism la erezia calvinistă.
Obsesia deținerii controlului (mult mai potrivită cu Legea din VT și multele ei ritualuri) ar trebui înlocuită cu bucuria reală, practică, a ucenicilor: Noi am găsit pe Mesia. Umblarea cu Domnul pe calea mântuirii sub călăuzirea Duhului Sfânt nu ar trebui schimbată cu mizeria de mântuire calvinistă Odată mântuit pe veci mântuit, care oricum nu asigură mântuirea! Dacă nu te-a ales Dumnezeu (sau te-a pierdut la poker cu satana?), ce faci? Nu suntem perfecți. N-au fost nici primii ucenici ai Domnului, nu suntem nici noi!
Cineva spunea că un corp viu nu este unul care să nu fie rănit niciodată, ci unul care își vindecă rănile!

Minciuna eretică calvinistă că oamenii sunt așa de căzuți încât nu pot alege să vină la Domnul

Am scris cateva articole despre faptul că în pilda fiului pierdut (risipitor), tatăl nu s-a dus să își caute fiul la roșcove și porci. Fiul a ales să meargă acasă la tatăl: a decis și a pus decizia în practică!

Am găsit alt text în care vedem că și cei (foarte) demonizați au capacitatea să aleagă să vină la Domnul:

Marcu 5
1. Au ajuns pe celălalt ţărm al mării, în ţinutul gadarenilor.
2. Când a ieşit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieşea din morminte, stăpânit de un duh necurat.
3. Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ.
4. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli.
5. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre.
6. Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat
7. şi a strigat cu glas tare: „Ce am eu a face cu Tine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te jur în Numele lui Dumnezeu, să nu mă chinuieşti!”
8. Căci Isus îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din omul acesta!”
9. „Care-ţi este numele?”, l-a întrebat Isus. „Numele meu este „legiune”, a răspuns el, „pentru că suntem mulţi.”
10. Şi Îl ruga stăruitor să nu-i trimită afară din ţinutul acela.
11. Acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păşteau.
12. Şi dracii L-au rugat şi au zis: „Trimite-ne în porcii aceia, ca să intrăm în ei.”
13. Isus le-a dat voie. Şi duhurile necurate au ieşit şi au intrat în porci; şi turma s-a repezit de pe râpă în mare: erau aproape două mii, şi s-au înecat în mare.
14. Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
15. Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.
16. Cei ce văzuseră cele întâmplate le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit şi cu porcii.
17. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ţinutul lor. – nu Îl voiau pe Domnul Isus, că ei credeau că sunt mântuiți pe veci!
18. Pe când Se suia El în corabie, omul care fusese îndrăcit Îl ruga să-l lase să rămână cu El. – a vrut să meargă cu Domnul pe calea mântuirii, nu era calvinist. Nu credea că este mântuit și gata!
19. Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.”
20. El a plecat şi a început să vestească prin Decapole tot ce-i făcuse Isus. Şi toţi se minunau.

Ce spune Domnul Isus despre mântuirea calvinistă doar teoretică

Ioan 15
1. Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul.
6. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard – unde se spune că sunt aruncați în foc, se referă întotdeauna la focul veșniciei! Domnul Isus ne spune că cine vrea poate să plece, dar atunci adio mântuire! Nici vorbă că mântuirea nu se poate pierde! Este minciuna satanei erezia calvinistă că odată mântuit ești pe veci mântuit!

8. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. – fără rod nu sunteți ucenici (chiar dacă vă pretindeți).

16. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi – ca grup, nu pe fiecare după nume!; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod – calvinismul a pornit și se bazează pe o confuzie: după falimentul oamenilor aleși în VT, în NT Dumnezeu a ales un grup (creștinii) care să îi cheme pe oamenii din lume la pocăință. A ales un grup (o mulțime), nu a ales pe fiecare om separat! Și aici se vede acest lucru, Domnul Isus le vorbește creștinilor (ucenicilor) ca grup, de atunci și până astăzi, nu persoanelor individuale! Deci nici vorbă de predestinare (personală, individuală), Dumnezeu în suveranitatea Lui arbitrară și monstruoasă să fi ales pe unii pentru veșnicia fericită și pe cei mai mulți pentru pieire, fără să îi întrebe măcar! (vedeți linkul)

Un comentariu despre erezia nimicitoare a mântuirii pe veci – răspuns

Am văzut pe internet acest comentariu, căruia îi răspund (probabil mai sunt și alții care cred că erezia cu mântuirea pe veci nu este vinovată): Curvarul din Corint… El a fost expus doar la această învăţătură când a făcut cateheză? Sau Dima, care din dragostea pentru lume şi-a părăsit fraţii? Şi astea sunt doar două cazuri de care îmi amintesc acuma, la repezeală… – Și în vremea primilor ucenici  exista erezia mântuit numai prin har, numai prin credință. Această erezie este combătută în Iacov 2. Nu văd de ce ar fi trebuit să fie expus la această erezie când a făcut caticheză. Am văzut baptiști care au crezut erezia și au luat-o razna (nu contează ce fac, că oricum nu își pierd mântuirea și ei au făcut orice). Erezia a fost propovăduită de lupii răpitori la amvoane. Știm că lucrurile rele se copiază mai ușor și mai repede decât cele bune! Sau putea să i-o spună cei din jurul lui. Nu au auzit erezia la caticheză (când pastorul era creștin), ci propovăduită de la amvon de lupii răpitori care sfâșie turma Domnului (a apărut un pastor nou, eretic obsedat de erezia că mântuirea nu se poate pierde, care i-a adus și pe alți demonizați să predice erezia nimicitoare!).

Să ştiţi că şi cei născuţi din nou pot face nelegiuiri şi păcate! David, om după inima lui Dumnezeu, a preacurvit şi a ucis! Şi nu cumva să-mi spuneți că el n-a făcut cateheză…! Şi a rămas după inima Lui, pentru că s-a pocăitdar a suportat consecințele. Cine o mai fi fraier să se pocăiască dacă poți face orice și mântuirea nu se poate pierde?

Diferențele fundamentale între anabaptiști și protestanții reformați (calviniști) în privința mântuirii

Anabaptiștii nu erau nici catolici, nici protestanți, ci moștenitori ai unei tradiții alternative ce persistase de-a lungul secolelor de la Constantin. Priviți adesea ca eretici și persecutați, acești vechi frați evanghelici au ținut vii credințe și practici pe care biserica oficială le-a ignorat sau le-a marginalizat.

Mântuirea
Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute – ce a fost este iertat, poți face orice că nu îți pierzi mântuirea! Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte; anabaptiștii acuzau reformatorii de eșecul de a aborda chestiunile morale și că tolerează comportamentul necreștin în bisericile lor. “Să vă fie rușine pentru evanghelia ușoară” a spus Menno Simons (c1496-1561) învățătura dracilor că odată mântuit ești pe veci mântuit.

Anabaptiștii accentuau lucrarea Duhului în credincioși și învățau că Isus trebuia urmat și să primească supunerea și încrederea. Nu era doar Salvator, ci lider, Conducător și Domn. Dirk Philips (1504-1568) a scris: “Isus cu doctrina Sa, viața și exemplul Lui este învățătorul nostru. Pe El trebuie să Îl auzim și să-L urmăm.” Michael Sattler (c1490-1527), autor al Mărturisirii Schleitheim (1527), se plângea că unde catolicii păreau a apăra faptele fără credință, reformatorii învățau credința fără fapte – despre care Iacov 2 spune clar că este moartă în ea însăși!, dar el vroia credința care se exprima prin fapte – mântuirea dusă până la capăt! Hans Denck (1495-1527) a insistat că credința și ucenicia erau interconectate: “nimeni nu poate să-L cunoască cu adevărat pe Hristos decât dacă Îl urmează în viață și nimeni nu Îl poate urma decât dacă Îl știe (cunoaște), în primul rând.” – se vede că nici vorbă de erezia nimicitoare mântuire numai prin har, numai prin credință, nu există cădere din har etc.
Ei au insistat pe diferențierea credincioșilor de necredincioși, ca apartenența la o biserică să fie voluntară și plină de sens.

De ce nu îi suportau protestanții reformați (calviniști) pe anabaptiști – ce se întâmplă în bisericile baptiste care devin eretice calviniste

Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute. Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte (am luat de aici / bisericiarad.ro / articol / ). Această diferență se vede foarte clar în bisericile baptiste din România după Revoluție. După ce în vremea comunismului, baptiștii au fost creștini (arminiști), asemănători neo-protestanților, după Revoluție lupii răpitori au răspândit erezia calvinistă (forma ei cea mai toxică): mântuirea este (numai) prin har, numai prin credință, și mai ales că odată mântuit ești pe veci mântuit. Baptiștii vechi creștini erau ca anabaptiștii: accentuau nașterea din nou și umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Au apărut calviniștii pentru care nici mâcar nu există calea mântuirii, sau dacă vorbesc despre ea, vorbesc doar teoretic. Ei au schimbat Adevărul Bibliei cu erezia calvinistă: odată ce te-ai mântuit ești pe veci mântuit și nu trebuie să faci nimic, sau, dacă vorbesc despre fapte bune o fac doar teoretic. Practic, odată ce ești mântuit pentru totdeauna nici măcar nu contează ce faci! Această erezie nimicitoare a ruinat multe biserici baptiste, devenite calviniste. Am văzut suflete ruinate, care au trăit erezia și au făcut orice, pentru că au crezut că mântuirea oricum nu și-o pierd!

Nu am avut nevoie de lupii răpitori care au răspândit erezia calvinistă, baptiștilor le era bine să rămână creștini (asemănători celorlalți neo-protestanți)!

lup oaie 74604519875_image_(1)

Neo-protestanții sunt urmași ai anabaptiștilor. Deosebiri între anabaptiști și protestanți (reformați)

Anabaptiștii se deosebeau de reformați prin:
• Radicalismul. Anabaptiștii criticau reformatorii pentru lipsa voinței lor de a urma convingerile biblice. Erau convinși că Scripturile aveau autoritate etică și viața bisericească, și pentru doctrină, pe care reformatorii nu o admiteau. Spre disconfortul lor, anabaptiștii aminteau reformatorilor de vederile lor radicale de la începuturi, pe care le părăsiseră.
• Restituirea. Anabaptiștii credeau că biserica oficială este căzută dincolo de reformă. Restaurarea creștinismului NT era necesară, ceea ce necesita libertatea de controlul statului și de tradițiile ecleziastice. Anabaptiștii îndemnau la separarea bisericii și a societății și respingeau sistemul creștin, în care biserica și statul erau împreună, și care domina cultura europeană din sec. 4 începând. Ei au susținut timp de secole că biserica oficială se află în eroare, nu doar cu privire la anumite doctrine, ci ca identitate și relație cu societatea.
• O tradiție alternativă. Anabaptiștii au fost descriși ca și copiii vitregi ai reformei, dar era o rezonanță cu mișcările anterioare, ca Unitas Fratrum, Waldensians și Lollards. Anabaptiștii nu erau nici catolici, nici protestanți, ci moștenitori ai unei tradiții alternative ce persistase de-a lungul secolelor de la Constantin. Priviți adesea ca eretici și persecutați, acești “vechi frați evanghelici” au ținut vii credințe și practici pe care biserica oficială le-a ignorat sau le-a marginalizat.

Anabaptiștii au început cu Hristos și au interpretat totul în lumina Lui, spre deosebire de reformatorii pe care anabaptiștii îi suspectau de faptul că încep de la pasajele doctrinale și încearcă să-L introducă pe Isus în ele (să Îl potrivească). Anabaptiștii refuzau să trateze Biblia ca pe o carte oarecare, privind-o ca pe o desfășurare a scopurilor lui Dumnezeu, NT oferind regulile eticii și vieții de biserică. Ei au provocat folosirea modelelor NT de către reformatori și au fost în dezacord cu ei în legătură cu botezul, războiul, zeciuiala, guvernul bisericesc și jurămintele. În dezbateri anabaptiștii s-au plâns că reformatorii foloseau pasaje din VT ilegitim pentru a pune deoparte învățăturile NT.

•Salvarea
Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte; anabaptiștii acuzau reformatorii de eșecul de a aborda chestiunile morale și că tolerează comportamentul necreștin în bisericile lor. “Să vă fie rușine pentru evanghelia ușoară” a spus Menno Simons (c1496-1561) .

Anabaptiștii accentuau lucrarea Duhului în credincioși și învățau că Isus trebuia urmat și să primească supunerea și încrederea. Nu era doar Salvator, ci lider, Conducător și Domn. Dirk Philips (1504-1568) a scris: “Isus cu doctrina Sa, viața și exemplul Lui este învățătorul nostru. Pe El trebuie să Îl auzim și să-L urmăm.” Michael Sattler (c1490-1527), autor al Mărturisirii Schleitheim (1527), se plângea că unde catolicii păreau a apăra faptele fără credință, reformatorii învățau credința fără fapte, dar el vroia credința care se exprima prin fapte. Hans Denck (1495-1527) a insistat că credința și ucenicia erau interconectate: “nimeni nu poate să-L cunoască cu adevărat pe Hristos decât dacă Îl urmează în viață și nimeni nu Îl poate urma decât dacă Îl știe (cunoaște), în primul rând.”

•Biserica
Anabaptiștii au format biserici de ucenici dedicați, negând faptul că toți cetățenii trebuie să fie priviți automat ca membrii ai bisericii. Au insistat pe diferențierea credincioșilor de necredincioși, ca apartenența la o biserică să fie voluntară și plină de sens. Au recunoscut rolul statului în guvern, dar au opus rezistență la controlul statului peste bisericile lor. Au respins botezul copiilor ca fiind nebiblic, forțat impus copiilor. Au acuzat modul în care clericii dominau viața bisericească, lipsa de disciplină bisericească și pedeapsa în chestiuni de credință. Când un frate vede pe fratele lui că se rătăcește, îl va avertiza conform poruncilor lui Hristos și îl va mustra într-un mod creștinesc și frățesc.”

•Evanghelismul
Reformatorii nu practicau evanghelismul. Unde aveau sprijinul statului, se bazau pe pedepse la fața locului (deși sunt exemple de evanghelism și plantare de biserici de către calviniști în Franța catolică, unde protestanții nu puteau folosi pedeapsa). Au presupus că pe teritoriile protestante biserica și societatea erau nedistincte, așa că politica lor era de a păstori oameni prin sistemul parohial, decât să îi evanghelizeze ca pe necredincioși. Anabaptiștii au respins această interpretare a bisericii și a societății și au refuzat folosirea pedepsei. S-au implicat într-o călătorie misionară spontană de a evangheliza Europa. Evangheliști ca Hans Hut (1490-1527) călătoreau mult, predicau în case și câmpii, întrerupeau slujbele bisericilor de stat, botezau convertiții și plantau biserici. Un astfel de evanghelism, ce ignora limitele naționale și parohiale, din partea unor oameni nepregătiți, a fost privit ca sfidător.

Îndemnau la dragoste pentru dușmani și respect față de viața omenească. Nu jurau loialitate față de autoritățile seculare.

• Suferința
Anabaptiștii nu erau surprinși de persecuție. Știau că sunt văzuți ca și revoluționari, în ciuda dedicării lor față de non-violență; ca eretici, în ciuda dedicării lor față de Biblie; ca tulburători de status quo. Priveau suferința ca pe o supunere față de Hristos și de neevitat și biblică: suferința era un semn al adevăratei biserici, așa cum Isus a învățat în slujba de pe Munte. Persecuția anabaptiștilor de către protestanții reformați arată că reformatorii nu zideau o biserică biblică.

Cu precizarea că anabaptiștii au existat de-a lungul secolelor din vremea primilor ucenici ai Domnului (vedeți articolul / Neoprotestantii sunt urmasi ai anabaptistilor care au existat de-a lungul secolelor de la inceputul religiei crestine /), vedeți mai multe aici: / bisericiarad.ro / articol /

Neo-protestanții sunt urmași ai anabaptiștilor, care au existat de-a lungul secolelor de la începutul religiei creștine!

Neo-protestanții sunt urmașii creștinilor numiți anabaptiști, care se pare că au existat de-a lungul secolelor, din vremea primilor creștini.

În anul 313 d.Hr., împăratul Constantin a dat un decret numit Edictul de la Milano, în care le garanta oamenilor libertatea religioasă. Prin acest edict s-a oprit persecutarea creştinilor şi s-a proclamat libertatea conştiinţei. Aceasta a dus la o perioadă de linişte de care s-a bucurat Biserica adevărată. Apoi în biserică au fost atrași oameni care s-au alăturat bisericii de stat pentru avantajele materiale și sociale, astfel numărul mare de oameni care au fost botezaţi fără a avea roadele pocăinţei a condus la degradarea bisericii de stat. Biserica adevărată credea că botezul este valabil doar pe baza pocăinţei sincere și a mărturisirii de credinţă. Ea a rămas credincioasă învățăturilor lui Hristos. Novațian, un slujitor al Bisericii (au mai fost și alții ca el) a luat atitudine împotriva îndepărtării de la învățătura lui Hristos. El nu a acceptat ca valabil botezul bisericii apostate. A botezat pe cei care se alăturau Bisericii adevărate chiar dacă ei fuseseră deja botezaţi – se vede că anabaptiștii existau din primele secole ale creștinismului.
Când Biserica a insistat asupra rebotezării celor convertiţi, creştinii din biserica de stat au început să-i numească anabaptiști. Cuvântul anabaptist înseamnă rebotezat. Denumirea a fost folosită de cei ce îi batjocoreau și a ajutat cel mai bine la identificarea lor în secolele care au urmat.
Această învățătură a botezării credincioşilor a adus persecuții pentru creştini, dar ei au rămas fideli credinţei că botezul era valabil numai pe baza pocăinţei sincere şi a mărturisirii credinţei. Biblia ne spune că Biserica lui Hristos va continua să existe până la sfârșitul vremii. Dacă privim în istorie este dificil să găsim relatări precise ale acestor vremuri pentru că Biserica adevărată a fost persecutată și încă nu era descoperit tiparul. De-a lungul acestor vremuri de mari încercări, Dumnezeu Și-a păstrat în mod miraculos Cuvântul și Biserica. Au fost întotdeauna creștini care nu au urmat practicile bisericii catolice, trăind vieți curate în ciuda păcatului din jurul lor. Au fost în număr mic dar au păstrat credința adevărată. În același timp au existat și cei care nu puneau preț pe Cuvânt (să nu îi confundăm cu credincioșii adevărați!), ci trăiau după cum simțeau și au luat-o razna (astăzi sunt numiți carismatici).

Au apărut protestanții, care cu toate că au protestat împotriva tradiţiilor şi a învăţăturilor Bisericii Romano-Catolice nu au întemeiat biserici separate de stat şi nu au practicat disciplinarea aşa cum au făcut anabaptiştii.
Pe măsură ce conducătorii protestanţi au început să-şi formeze propriile guverne cu religia lor de stat, au încercat să-i forţeze pe fraţii anabaptişti să se alinieze cu ei. Anabaptiştii fideli au suferit de pe urma bisericilor protestante, fiind prigoniți și de protestanți (și de catolici). Luther a încercat să zdrobească credinţa waldenzilor şi a altor anabaptişti, dar n-a putut. Exasperat şi mâniat a declarat la un moment dat: ,,Ei au fost timp de secole experţi în folosirea Scripturii”. Chiar dacă a spus asta la mânie, Luther a mărturisit că anabaptiştii sau biserica anabaptistă era biserica tuturor vremurilor. Anabaptiștii, nu ereticii cu mântuirea pe veci (care și-au îmbrăcat doctrinele false în lumina satanei ca să pară adevărate, acest lucru se vede foarte bine în scrierile lor, de exemplu din ele reiese că / Dumnezeu este un monstru / )

Anabaptiştii nu au fost nici catolici, nici protestanţi! În timpul Reformei, ei au luat atitudine împotriva doctrinelor false din bisericile catolice şi protestante. Ei au rămas un popor separat, credincioşi moştenirii primite de pe vremea apostolilor. Chiar dacă reformatorii protestanţi au ţinut la anumite adevăruri ale Evangheliei, anabaptiştii nu i-au acceptat ca fraţi. A existat şi o mişcare anabaptistă, strâns legată de Reforma de la Zürich, Elveţia. Ei au început în 1525 când trei persoane, Conrad Grebel, Felix Manz şi Georgie Blauroch s-au botezat unul pe altul şi au format o biserică.
Un document impotant al adevăraţilor anabaptişi din perioada Reformei, a fost relatarea scrisă a unei conferinţe ţinute în 1527. Pentru întăritrea şi reafirmarea convingerilor, ei au scris o mărturisire de credinţă. Aceasta cuprindea şapte afirmaţii simple, care însumau principii importante ale adevărului:
Botezul este numai pentru credincioşi.
Biserica trebuie să exercite disciplinare strictă.
Comuniunea este doar pentru sfinţi (fraţi).
Membrii trebuie să trăiască separat de lume şi să ocolească bisericile lumeşti.
Păstorii sunt aleşi de adunare şi sprijiniţi de congregaţie ca să înveţe şi să mustre.
Tuturor li se cere o atitudine pacifistă. Nici unul nu trebuie să ia parte la războaie sau la viaţa politică.
Jurămintele erau interzise.

Menonitii
S-a crezut în general că anabaptiștii erau un singur popor fără a se observa că au existat grupuri radicale și neadevărate care au umbrit credința creștinilor adevăraţi. Totuși au fost și frați care au păstrat credința adevărată. Aceasta a fost și este Biserica lui Hristos.
Au existat anabaptiști în aproape toate părțile Europei, cei mai marcanți prin viața și martirajul lor au fost în Elveția, Germania, Austria, Olanda. În unele țări precum Austria persecuția a fost atât de puternică încât aproape că au fost eliminați. Datorită persecuției comunicarea între ei era foarte dificilă, dar și așa a existat o relație strânsă între anabaptiștii din Europa.
Mulți dintre cei care erau numiți waldenzi și anabaptiși au ajuns să fie cunoscuți sub numele de menoniți. Această denumire a lor a fost dată datorită unui conducător al anabptiștilor din Olanda cu numele de Menno Simons. El nu a fost întemeietorul unei noi congregații, menoniții fiind în realitate vechii waldenzi și anabaptiști. El a spus: ,,Nu m-am simțit demn când am fost chemat la această slujire de către un popor care a fost gata să asculte de Hristos de Cuvântul Său, care în teamă de Dumnezeu a trăit o viață devotată, slujind în dragoste vecinilor lor, a purtat crucea persecuției, a căutat binele și mântuirea tuturor oamenilor, a iubit dreptatea și adevărul, urând răutatea și nedreptatea.” – nu erau iubitori de erezii nimicitoare: odată mântuit ești pe veci mântuit, nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde și alte minciuni ale satanei!

Mărturisirile declarate pe vremea aceea arată credința și unitatea lor.
Una din mărturiile de credință este Mărturisirea de credință de la Schleitheim, din anul 1527, redactată de către martirul Michael Satler. Această mărturisire cuprinde șapte articole simple care însumează principii importante ale adevărului.
O altă mărturisire de credință care mai este și astăzi folosită este formată din cele Cele 33 Articole ale Credinței redactate de către Peter J. Twisck, născut în 1565. El a fost un conducător al anabaptiștilor.
Cea mai importantă a fost Mărturisirea de credință de la Dortrecht care este cunoscută și sub numele de: Cele 18 Articole ale Credinței. Aceste articole au fost redactate Adriaan Cornelisz conducător în congregația menonită Flamandă de la Dortrecht. La 21 aprilie 1632 această mărturie a fost adoptată și semnată într-o conferință a bisericii. Noi suntem urmașii anabaptiștilor. Și atunci de ce să nu mai putem de grija ereziilor nimicitoar: odată mântuit ești pe veci mântuit, mântuire (numai) prin har, prin credință (în Iacov 2 ni se spune că este a dracilor și nu mântuie), harul irezistibil obligă la pocăință dar numai pe moment, că apoi nu mai scapi de mântuire nici să vrei, orice ai face, suveranitatea arbitrară etc.

Puteți vedea aceste Declarații de credință aici:
/ Istoria anabaptistilor /

Mai multe / vedeți categoria / (în special / vedeți articol / și / articol / ) .

De ce îi ține Dumnezeu pe lupii răpitori eretici calviniști în împietrire

2 Tesaloniceni 2
7 Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze
10 … şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului (învățătura curată dată sfinților) ca să fie mântuiţi.
11 Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, – împietrirea lor vine de sus
12 pentru ca toţi cei ce n-au crezut Adevărul (nu au putut suporta învățătura sănătoasă), ci au găsit plăcere în nelegiuire (învățăturile calviniste ale dracilor), să fie osândiţi – Dumnezeu îi predestinează pe lupii răpitori pentru incinerare veșnică! Ei nu mai pot să iasă din împietrire!

Pentru că lupilor răpitori le-au plăcut ereziile calviniste (odată mântuit ești pe veci mântuit) și au pierdut suflete care ar fi trebuit să umble cu Domnul pe calea mântuirii, Dumnezeu îi păstrează în împietrirea care vine de sus, în vederea osândirii veșnice. Dumnezeu nu vrea să le mai primească pocăința!

Cei care din diferite motive ați crezut erezia calvinistă odată mântuit ești pe veci mântuit, puteți să renunțați la ea prin pocăință. Înainte să ruinați suflete intrate pe calea mântuirii și să deveniți lupi răpitori (care nu cruță turma). Pe cei care au ajuns lupi răpitori nici Dumnezeu nu îi cruță, ci îi păstrează pentru Judecată în vederea focului veșnic exagerat de fierbinte! Se vede că pentru cei care au mințit cu predestinarea calvinistă (bazată pe o confuzie https://amfostbaptist.wordpress.com/2015/10/20/confuzia-calvinistilor-dumnezeu-a-ales-existenta-unui-nou-grup-crestinii-nu-persoane-separate-indivizi/), există predestinare, dar doar spre rău! Dumnezeu nu poate să piardă. Cei care v-ați rătăcit de la Adevăr, întoarceți-vă la credința creștină corectă, până nu intrați într-o împietrire din care nu veți mai ieși niciodată!

Ale cui sunt meritele – excursie și veșnicia cu Domnul

Am scris într-un articol precedent că am fost într-o excursie. Nu eu am creat orașul respectiv, nici drumul până acolo, eu doar m-am bucurat de ceea ce au făcut alții. A trebuit să depun efort ca să ajung acolo.

Calviniștii mint că pentru mântuire (în credința creștină) Dumnezeu și oamenii își împart meritele. Sângele animalelor nu a fost suficient de bun pentru iertarea păcatelor, de aceea Domnul Isus a venit ca să se dea ca Jertfă de răscumpărare! Mijlocitorul mijlocește la Tatăl pentru noi. Duhul Sfânt ne călăuzește. Cine vrea poate să se laude cu faptele lui, dar nu în fața lui Dumnezeu. Meritele sunt ale lui Dumnezeu.

Noi trebuie să intrăm în acestă îndreptățire bazată pe Jertfa Domnului Isus pentru noi și să umblăm până la capăt pe calea mântuirii: duceţi până la capăt mântuirea voastră! Să nu facem anumite lucruri și să facem fapte bune, la aceasta am fost chemați!

Evrei 9
11. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
12. şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.
13. Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
15. Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.

Filipeni 2.12 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur!

Eclesiastul 9.8 Hainele să-ţi fie albe în orice vreme – fără mizerie, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap – faptele bune (rânduite mai dinainte), umblarea cu Domnul sub călăuzirea Duhului Sfânt!

Cine va considera ca umblarea cu Domnul pe calea mântuirii este cel mai important lucru pe care îl poate face, la urmă va ajunge cu Domnul în veșnicie, va fi mântuit de mânia viitoare!

Cum am ajuns la destinație (în excursie)

În articolul anterior am scris că am mers practic în excursie și tot practic am ajuns. Nu teoretic, cu degetul pe hartă! Nu a fost excursie calvinistă.

Cum de am ajuns la Oradea? În acea zi, acest lucru a fost cel mai important de făcut. Nu m-am oprit și nu am mers în altă direcție, deși pe drum aș fi găsit și alte lucruri frumoase de văzut.

Vrei să ajungi cu Domnul în veșnicie? Este o singură cale și trebuie să mergi pe ea până la capăt.

Am fost la Oradea

Cum pot dovedi aceasta? Punând o poză. OrCare era cealaltă alternativă? Să fi mers doar cu degetul pe hartă. Pe hartă aș fi ajuns. Dacă nu ar fi existat erezia calvinistă, mult mai puțini creștini ar fi crezut că dacă nu fac nimic vor ajunge în veșnicie cu Domnul. Iacov 2 combate tocmai această erezie, credința doar teoretică.

Biblia ne spune foarte clar că trebuie să umbli cu Domnul, până la capăt pe calea mântuirii, ca să ajungi cu Domnul în veșnicie. Eu am fost în mod real la Oradea. Voi cum vreți să ajungeți în veșnicie?