Chiar și cei din poporul ales au avut (de mai multe ori) posibilitatea să aleagă

Deuteronom 30
1. … binecuvântarea şi blestemul le pun înaintea ta – ca ei să aleagă

… 10. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
11. Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.

17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti – se închinau cei din vechime la Baal și altele ca să le aducă noroc – am văzut în Biblie cât noroc au avut de la demoni! Astăzi unii se închină la punctele TULIP ale harababurii calvine / vedeți categoria cât sunt de mincinoase! / și la erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde (siguranța eternă – vise!).
18. vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire – ereticii nu vor primi locul pregătit pentru ei în veșnicia fericită!

19. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti – cei din poporul ales au fost invitați să aleagă. Ei au avut menirea (misiunea) să ducă celorlalte neamuri (păgâne) mântuirea și totuși numai apartenența la poporul ales nu i-a ajutat deloc! / vedeți articol despre urmașii lor / .
20. iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El – trăind practic – dar cum să înțeleagă astăzi fanaticii calviniști?!

Vedem în Biblie cum Dumnezeu a pus în fața celor din poporul ales posibilitatea alegerii (cu invitația să aleagă viața). Ei au fost aleși de Dumnezeu și au existat ca popor ales și totuși, dacă mergeau după erezii și să se închine la mizerii, faptul că au fost aleși de Dumnezeu nu i-a ajutat. Nu L-au putut înșela pe Dumnezeu. Au suportat consecințele alegerii greșite!

Nu cred că pe Dumnezeu Îl pot înșela cei care cred și trăiesc învățătura dracilor odată mântuit pe veci mântuit (Biblia i-a numit pui de vipere).

Reclame

Deuteronom 29 combate posibilitatea mântuirii pe veci

Deuteronomul 29
1. Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.
2. Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: „Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, în ţara Egiptului, lui faraon, tuturor supuşilor lui şi întregii lui ţări ….. (vă recomand să citiți în continuare în Biblie, ca să intrați în atmosfera de atunci).

19. Nimeni, după ce a auzit cuvintele Legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.” – să nu zică cineva că odată mântuit pe veci mântuit, mântuirea nu ți-o poți pierde orice ai face!
20. Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el – și în final Decretele Prezidențiale de incinerare în foc veșnic mai arzător, din Apocalipsa 22.18-19, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri – de la pomul vieții în veșnicie!

Nu credeți și nu primiți evanghelia-falsă prin care lupii răpitori vor să vă înșele. Știm că Dumnezeu nu se schimbă (nu este bătut de vânt), așa că mântuirea noastră trebuie să ne-o ducem până la capăt!

Nu vă luați după lupii răpitori prin care dracii vor să vă piardă sufletele cu învățătura dracilor cu mântuirea pe veci. Nu vreți să fiți cu ei în veșnicie, în partea rea a veșniciei, în chin veșnic!

foc sh resBc cr

Despre păcatele prin omitere. Iacov trage apa din nou pe mântuirea pe veci

Iacov 4.17 Cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat! Și unde mai este vrăjeala cu mântuirea într-un moment, pe veci? Că nu contează ce faci, odată mântuit pe veci mântuit.

Înțegem de ce Luther (ereticul) a vrut să scoată din Biblie Epistola lui Iacov / vedeți articolul / : pentru că combătea prea eficient mizeria de erezie nimicitoare!

Cum mint lupii răpitori care se pretind mântuiți pe veci

Reiau din articolul anterior, preluat și comentat de aici https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!”

Până la revoluție, în România baptiștii au fost creștini (arminiști). Apoi au venit tot felul de oameni de nimic, lupi răpitori care au adus erezia că mântuirea nu se poate pierde (cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit). Am văzut baptiști care au crezut-o și au ajuns curvari bețivi drogați etc că au crezut că pot face orice și au făcut orice! Și din cele discutate în articolul de mai sus se vede că calviniștii sunt slujitorii satanei. Nu numai că nu le pasă de umblarea pe calea mântuirii și de chemarea altor oameni la pocăință, dar chiar dau vina pe creștini (arminiști) pentru propriile lor fapte păgâne! Erezia mântuirii pe veci a ruinat bisericile baptiste pe unde a fost primită, de au ajuns unele ca niște cavouri cu decedați! Mai mult, un asemenea păgân (un baptist ratat care s-a făcut calvinist pentru că nu a fost bun de altceva, vedeți articolul anterior) laudă mizeria calvinistă și dă vina pe creștini! Să îi mustre Dumnezeu pe el și pe alți mincinoși și eretici ca el și să nu îi mai lase să propovăduiască învățătura dracilor!

lup rapitor in blana de oaie

Și fratele Eugen a văzut aberațiile fanaticului calvinist obsedat de calvinism, despre care am mai scris

https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/
Chibzuieli ~ Să stăm strâmb și să chibzuim drept
Calviniștii și statu’ drept ca să judece strâmb – Posted by Eugen

Zilele acestea nimerii peste un articol vechi de un an de pe blogul Istorie Evanghelica cu titlul „Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință baptiste.” – articolul este preluat de altundeva. L-am citit și răscitit, și m-am întrebat dacă autorul distorsionează în mod intenționat istoria citind textu’n fir în dinte (adică sărind peste câte o ștrofă), sau este o citire onestă dar lipsită de puterea de pătrundere sau pregătirea necesară pentru a discerne nuanțele. Această abilitate, sau mai degrabă lipsa ei, este puternic influențată nu numai de lentila ideologica prin care este citit textul ci poate și de lipsa cunoașterii contextului istoric și a surselor originale – am comentat (vedeți jos, la sfârșit) că autorul este un fanatic care și-a ratat umblarea cu Domnul, așa că s-a făcut calvinist obsedat de calvinism!

Autorul se întreabă „cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913. Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia?” După care imediat urmează răspunsul: „Iată ce zice Alexa Popovici…”

În primul rând, cinstit ar fi să se facă clar că Alexa Popovici în textul respectiv nu analizează mărturisirea de credință, nici măcar nu intenționează să se refere la cea a lui Oncken, ci el descrie o situație istorică. Referință la mărturisirea de credință la Popovici este numai în nota de subsol care spune clar că mărturisirea de credință în discuție „afirmă și alegerea divină și universalitatea harului.” După cum se vede din însuși textul de sub ochii autorului, dacă acesta ar avea ochi pentru text.

Că au fost calviniști între baptiștii români, cu precădere maghiarii care proveneau dintre calviniști, ca Toth și Cornea, este clar și normal. Că a fost preluat și de copii lor în credință, cel puțin în prima fază, și aceasta este de de așteptat. Că ocazional au păstrat obiceiurile neoneste ale calviniștilorlor de la sinodul de la Dort, care i-au fentat pe arminieni invitându-i la sinod dar ne lăsându-i să vorbească, de asemenea este clar. Adică fr. Toth la un moment dat i-a pus pe românii de la o conferință să voteze dacă în Biserică toți trebuie să fie una. Bieții români (romanians nor arminians cum mă confundă pe mine la școală :)), au zis că sigur că da. Toth însă nu le-a spus ce are el în cap. Dar unii din cercul lui, care știau ce vrea Toth, le-a explicat că de-acum vor trebui să țină Paștele cu ungurii și să nu mai pună cruci pe mormânt. Când s-au deșteptat românii și au priceput ce vrea Toth, toți să-și pună mâna-n cap, nu alta. Noroc că i-a lămurit neamțu’ (Henry Meyer) că nu trebuie să fie șovini ci fiecare să țină Paștele cu cei între care slujește, iar cei ce au purtat crucea în viață pot să o poarte și pe mormânt. Și așa au făcut baptiștii români până în ziua de azi. Asta poveste vine tot de la Popovici.

Că veni vorba de Mărturisirea germană de la 1847, autorul bine zice că prima mărturisire, din 1837 a fost scrisă de Oncken și Kobner. Atunci de ce n-a fost adoptată până în 1847? Tot din cauza calvinismului, pentru că timp de vre-o opt ani fratele Lehmann din Berlin și biserica lui n-au acceptat calvinismul ei accentuat. Deci, după ce Lehmann a editat-o și a devenit de un „calvinism moderat,” au acceptat-o toți baptiștii germani. A fost mărturisirea baptiștilor români de un calvinism moderat? Nu. Cea germană a fost. Mărturisirea din 1847 nu este a lui Oncken și Kobner ci a lui Oncken, Kobner și Lehmann.

A fost, atunci, mărturisirea românească fidelă celei germane? Nici nu cred că a intenționat cineva așa ceva! Oricine se uită și numai cu o jumătate de ochi închis, vede că una este maximalistă (detaliată și lungă) iar cealaltă este minimalistă (scurtă și concisă). De ce a fost mărturisirea românească scurtă și concisă? Cine e curios să citească documentele primelor congrese baptiste mondiale, la unele fiind prezent și Adorian, și să se documenteze despre atitudinea timpului cu privire la crezuri și mărturisiri, și va înțelege de ce. Se pare că și Adorian și-a făcut tema de casă la aceste congrese (nu doar Socaciu, în America).

Oricine vrea să compare două texte, nu pune unul cu litere mari în văzul mare, și celălalt cu litere mici, încât nu le poți citi unul lângă altul. Dar să o lăsăm și pe asta la o parte. Oricine dorește să compare un text cu un altul, nu spune doar ce conțin textele ci se întreabă și:
Ce s-a tăiat din primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?
Ce s-a adăugat la primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?

Acu, eu nu o să fac o analiză detaliată a întregului text că și așa am boala posturilor lungi. O să iau doar câteva lucruri:

Articolul despre păcat afirmă că omul a moștenit o natură total coruptă de la Adam. Fain. Calviniștii și arminienii sunt de acord aici. Dar adaugă românu’, „prin vină proprie sunt cu toții păcătoși…” Care este semnificația expresiei „prin vină proprie?” Adică nu vina lui Adam imputată urmașilor, ca și la Augustin, și total ambiguu la Calvin. Ci fiecare este vinovat pentru păcatele comise de el însuși nu pentru păcatul lui Adam. Practic, această expresie taie calvinismul.

Articolul despre alegere este și mai clar. Acesta, de fapt, este articolul definitoriu al calviniștilor. Felul în care a fost modificat este cel mai semnificativ. Până și titlul este modificat. Nu „Alegerea spre mântuire” ci „Despre alegere.” Tocmai de aici, curm remarcă postul respectiv, se scoate o mare parte. Ce se scoate din el? Nu-mi bat capul să traduc, ci preiau din traducerea din post câteva aspecte cheie: „…înainte de întemeierea lumii a hotărât… ca cel Uns să fie Mântuitorul… din rasa umană… răscumpărarea să fie aplicată celor aleși…. Viața veșnică a fost asigurată pentru aceștia… Acest decret al lui Dumnezeu este neschimbat și din veșnicie imuabil… cei aleși nu pot fi smulși din mâinile lui Hristos…”

Deci, ce se scoate? Ispășirea posibilă doar pentru cei aleși (aici se spune că răscumpărarea este aplicată doar celor aleși – calvinism moderat). Se mai scoate și securitatea eternă bazată pe predestinație din eternitate. – cea mai toxică parte a calvinismului!

Ce se adaugă la acest articol? Iată ce:

Totuși, noi vedem că Sfânta Scriptură arată tot așa de hotărât răspunderea fiecărui om față de Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să vie la cunoștința adevărului, poruncește ca toți oamenii din tot locul să se pocăiască și să creadă în Evanghelie.

Care este semnificația a ce se adaugă în locul afirmațiilor calviniste? Răspunderea omului și dorința lui Dumnezeu de a mântui pe toți. Adică un fel de a face calvinismul harcea-parcea. Ce rămâne din calvinism în această mărturisire de credință?

Baptiștii români n-au fost niciodată nici arminieni cu totul – după câteva zeci de ani, prin noua mărturisire de credință au fost arminiști nici calviniști cu totul – au avut doar o ”nuanță” de calvinism / vedeți articolul / . În mod clar, n-au fost cu totul de o parte sau alta nici în această mărturisire de credință care are originea, se pare, în 1913 (deci înainte de Unire și formarea seminarului – la care au venit profesori din America – și a Uniunii Baptiste). Nu este o noutate. Mai citește și alte poziții asemănătoare contemporane.

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!” Că de altfel, cum autorul mi-e frate, nu-l pot bănui de părtinire – individul respectiv este frate cu satana, pentru că a dracilor învățături le răspândește. Am scris și eu / vedeți articolul / despre acest articol, scris de un fanatic care bolborosește despre calvinism. Și fratele Eugen a observat minciunile cu care acest fanatic apără calvinismul, pe care au cam tras apa cei care au făcut Prima mărturisire de credință a baptiștilor români. Este vorba despre un individ care și-a ratat umblarea cu Domnul, pentru că a umblat în firea pământească, așa că s-a făcut calvinist mântuit pe veci / vedeți articol / . Este evident că doar erezia nimicitoare îi poate asigura mântuirea. Dar această mântuire este doar teoretică (mântuit într-un moment, pe veci)!

Toți vom fi judecați după faptele noastre!

Am arătat în / articolul anterior / că Biblia ne spune că vom fi judecați după faptele noastre:

Romani 2.6 Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui – aici se referă la cei care nu vor să se pocăiască.

De asemenea, mai există și alte texte în care ni se spune că vom fi judecați după faptele noastre:

1 Petru 1.17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre – se referă la sfinți.

Vedem că Dumnezeu îi va judeca și pe creștini și pe cei din lume după faptele lor. Așa spune și în:

Apocalipsa 20
11. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea am mai scris / aici / , nici vorbă că Dumnezeu i-a ales doar pe unii (nu i-a vrut pe ceilalți) pentru mântuire! Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nici înșelat: toți vom fi judecați toți după faptele bune rânduite mai dinainte de Dumnezeu ca să umblăm în ele sau după faptele rele.

Cum este pocăința în religia baptistă (așa cum am primit-o)

Romani 2
4. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu, 6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7. Şi anume, va da:
– viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
– 8. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc Adevărului şi ascultă de nelegiuire.

Biblia ne spune ce fel de pocăință cere Dumnezeu de la noi: pocăința care stăruie în bine (în umblarea pe calea mântuirii), pentru că doar umblarea până la capăt cu Domnul duce, în final, la viața veșnică! Aceasta este credința baptistă pe care am primit-o! / vedeți articol prima mărturisire de credință / și / întoarcerea la creștinismul curat a evanghelizatorului baptist Mihai Cornea / .

Lupii răpitori care, din duh de ceartă, se împotrivesc Adevărului creștinismului (ei cred că i-a mântuit credința de moment, pentru veci și atât, cunoscută și ca erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, de exemplu / acest falsificator / care ar vrea să falsifice un text din Biblie) și ascultă de nelegiuire (punctele TULIP) vor primi la Judecată mânie și urgie veșnică! Dumnezeu nu știe să piardă. Nu credeți și nu primiți erezia lor nimicitoare (mântuirea iluzorie, pe veci), ca să nu vă ratați mântuirea viitoare, finală, în veșnicia fericită!

Harul care îți cere o haină de nuntă

Citez de pe saitul unei biserici adventiste din Cluj:

Harul care îți cere o haină de nuntă

De câte ori nu privim harul ca pe ceva ce ni se cuvine, ca un dar pe care Dumnezeu este obligat să ni-l acorde. De câte ori nu privim la cer cu mânie, pentru că, deși suntem în cele mai păcătoase situații, reclamăm „harul” dar nu vedem izbăvirea. În numele harului, devenim revendicativi până la revoltă și nu ne oprim până nu ne „răcorim” prin tot felul de formule verbale, formule ce sunt prin ele însele păcătoase în măsura în care iau în deșert numele Domnului.

Fără a reaminti câte acte de har au primit toți cei care au ajuns să fie prezenți în fața mirelui, să revenim la declarația biblică – „omul acela a amuțit”; este expresia cere ne arată că harul este un concept care îl angajează pe Dumnezeu în cel mai înalt grad, până la dimensiunea sacrificiului suprem, pentru care sângele de pe dealul Căpățânii stă mărturie; dar chiar acest angajament Îl face exigent în momentul judecății. Cum poți crede că, după tot efortul cerului pentru ca tu „om” să revii în sala de nuntă, Împăratul va accepta conceptul tău ca o „cârpă murdară” de respect, închinare, de neprihănire și răscumpărare. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legați-i mînile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunerecul de afară; acolo va fi plînsul și scrîșnirea dinților.

Drama acestui invitat este a atâtor suflete și o putem concretiza în a arăta că poți să fii atât de aproape, poți să fii chiar în sală și totuși să nu înțelegi că HARUL îți cere imperativ o ”haină de nuntă”.

Înțelepciunea fiilor luminii, a celor cinci fecioare înțelepte, a oilor de la dreapta Fiului, stă în a găsi și accepta minunata haină a îndreptățirii prin credința în Domnul nostru Isus Hristos având drept rod faptele bune pe care chiar Mântuitorul le-a pregătit ca să umblăm în ele

În Biblie scrie că după faptele noastre vom fi judecați, deci există și o îndreptățire prin faptele noastre!

Și alții au probleme cu erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde

Am văzut cum erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, intrată între baptiștii care au crezut-o, a produs victime. Nici primii ucenici ai Domnului nu au fost perfecți, nici baptiștii până atunci, dar nici așa stricăciune nu a fost între ei: bețivani, curvari, cu jocuri de noroc, fac avorturi că nu își pierd mântuirea.

În România există și altă religie cu această erezie (se pare că ei au avut-o mai mult, dar unii se leapădă de învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde, nu există cădere din har).

Citez dintr-un comentariu:

…. au invatatura gresita insusita de la dl. Darby, cum ca „odata mantuit, pentru totdeauna mantuit”!
Si apoi, du-te in adunarea din …, cea mai darbista cu putinta din Romania: este cea mai „seaca” adunare! Si cu cazuri de: adulter, pedofilie, violenta, abuzuri in familie, divorturi.

Exista o persoana care l-a adulat enorm pe Darby, … Si dansul a recomandat citirea cu sarg a lui Darby (așa cum recomandă unii citirea maculaturii imbecile, scrisă de niște fanatici care au renunțat la creștinism pentru învățăturile dracilor, ale harului fals, netrăit practic). Este vorba despre adunarea din … (aceeași pomenită mai sus), pe care a parasit.o. Acei frati din … care fac tulburare, au aceasta invatatura gresita si au fost candva ucenicii lui.

Se vede că erezia nimicitoare ucide sufletele care ar trebui să umble cu Duhul Sfânt pe calea mântuirii, până la capăt!

De ce să umblăm ca niște copii ai Luminii

Efeseni 5
1 Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi.
2 Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.
3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.
4 Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulţumire.
5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte – că mântuirea nu se poate pierde, punctele TULIP, odată mântuit pe veci mântuit; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7 Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai Luminii – pentru că doar așa veți ajunge la țintă, în veșnicia fericită!

Efeseni 5.3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi – am putea crede că este doar o indicație (poți face așa dacă vrei, iar dacă nu faci, oricum nu ai ce pierde).

5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu – adică nu intră în Împărăție. Vedem că nici vorbă de odată mântuit pe veci mântuit. Pe Dumnezeu nu Îl înșală nimeni, așa că înaintea lui Dumnezeu, cei care nu fac roade vrednice de pocăință sunt considerați pui de vipere (Matei 3)!

Galateni 5.17 Nu puteţi face tot ce vreți (că mântuirea nu se poate pierde)

Galateni 5.17 firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

Un alcoolist cu mintea ruinată de alcool a inventat erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde, urmașii lui au găsit în Biblie niște motive (false) care să dovedească aceasta (punctele TULIP, vedeți / aici / ). Vedeți cine au fost aceștia / aici / . Pe scurt, sub influența dracilor (a căror învățătură este) și cu mințile ruinate de alcool, au inventat erezia că Dumnezeu i-a ales numai pe unii, iar aceștia nu își pierd mântuirea orice ar face ei. Vedeți / aici / această blasfemie.

Câteva cuvinte din Biblie trag apa (încă o dată) pe întreaga erezie nimicitoare a mântuirii pe veci. Pe lângă multele versete din Biblie / vedeți articol / , și cel de la începutul acestui articol ne spune că nici vorbă de mântuirea ușoară cu harul ieftin: nu puteţi face tot ce voiţi!

Eroii credinței din Evrei 11 și-au trăit PRACTIC credința lor

Evrei 11
1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
2. Pentru că, prin aceasta – prin credința trăită practic, nu prin erezia mântuirii pe veci, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea – credința care se manifestă practic a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ – datorită umblării practice cu Domnul, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! – fără credința care se manifestă practic, prin umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută pe cei cu credința doar teoretică (odată mântuiți pe veci mântuiți), Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere! / vedeți aici / .
7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă – credința lui a fost trăită practic!
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
21. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.”
22. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
24. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui faraon,
25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
28. Prin credinţă a prăznuit el Paştile şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
29. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.
31. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38. ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40. pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Versetul 6 din Evrei 11:  Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! – fără credința care se manifestă practic, prin umblarea cu Domnul pe calea mântuirii. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută pe cei cu credința doar teoretică (odată mântuiți pe veci mântuiți), Ioan botezătorul i-a numit pui de vipere! (vedeți în articolul din linkul de mai sus ) .

Acest capitol ne prezintă eroii credinței, cu precizarea că ei sunt eroii credinței trăite practic, în viețile lor!

În Biblie ne sunt prezentați și eroii ne-credinței, a credinței false (teoretice): cei numiți pui de vipere. Credința eroilor din Evrei a fost o credință PRACTICĂ, care i-a făcut să umble cu Domnul pe calea mântuirii. Nicăieri în Biblie credința teoretică (că te-ai mântuit și gata) nu a dus la mântuire; mai rău, au fost numiți pui de vipere (cei care au încercat să Îl înșele pe Dumnezeu, dar nu au reușit)!
Duceți-vă până la capăt mântuirea voastră, în Duhul Sfânt, altfel (cu mântuirea de moment, pe veci) vă veți rata mântuirea reală viitoare (finală)!