Saul și David au fost aleși individual de Dumnezeu, dar Saul a renunțat să mai umble cu Dumnezeu (și-a păstrat degeaba aparența de sfințenie)

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo.
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât – și în alte dăți nu L-a ascultat pe Dumnezeu, a renunțat să mai umble practic cu Dumnezeu (chiar dacă teoretic se pretindea sfânt), şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Saul a făcut parte din poporul ales și a fost ales de Dumnezeu să fie împărat. Când nu a mai umblat cu Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat.

Cel cu mântuirea pe veci (despre minciunile căruia am scris în câteva articole anterioare), care minte ca să pară reală învățătura dracilor, zice că Legământul cu David este un legământ necondiționat – minciună, nu există legământ necondiționat, un legământ este un contract în care părțile se angajează să își facă partea proprie. Legământul cu David a fost exact ca legământul cu Saul; diferența a fost că David a umblat cu Domnul până la capăt (dacă a făcut greșeli, i-a părut rău și s-a pocăit de ele), dar Saul s-a îngâmfat și nu a mai ascultat de Dumnezeu, așa că Dumnezeu l-a lepădat (ni se spune în textul de mai sus). Saul și-a păstrat aspectul (eticheta, vopseaua) de sfânt, chiar după alterarea conținutului, dar Dumnezeu l-a apreciat după conținut.

Odată ce ai intrat în legământ cu Dumnezeu, doar umblarea cu Domnul până la capăt îți va asigura intrarea în Împărăția fericirii veșnice!

Reclame

Saul a primit Duhul Sfânt, dar degeaba – a ales să nu umble cu Domnul până la capăt!

Învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde nu au nicio susținere biblică, așa că adepții lor încearcă să le justifice prin doctrinele dracilor, care zic că oamenii sunt complet decăzuți și nu au deloc voință liberă, Dumnezeu i-a ales numai pe cei foarte puțini pentru mântuire, pe ei îi sfințește (prin Duhul Sfânt) și ei nu mai pot cădea – sunt mântuiți pe veci.

Dar dacă ne uităm la istoria (scurtă) a lui Saul din Biblie, vedem că este invers.

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel – să vedem de ce numai 2 ani:
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel;
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Este vorba despre Saul, care fusese apreciat și ales de Dumnezeu:

1 Samuel 9
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui beniamit, un om tare şi voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
3 Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim şi a străbătut ţara Şalişa fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul şi a zis lui Saul: „Uite, eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete care ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iată-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime.
13 Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă, dar, căci acum îl veţi găsi.”
14 Şi s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii şi a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te nelinişti de măgăriţele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce, dar, îmi vorbeşti astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cei dintâi între cei poftiţi, care erau aproape treizeci de inşi.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş şi a zis: „Scoală-te, şi te voi însoţi.” Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră.” Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum”, a zis iarăşi Samuel, „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.” :

1 Samuel 10
1 Samuel a luat sticluţa cu untdelemn şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui?
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei şi vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; şi eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Să mă aştepţi şapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine şi-ţi voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
10 Când au ajuns la Ghibeea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor.
11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?”
12 Cineva din Ghibeea a răspuns: „Şi cine este tatăl lor?” – De-acolo zicala: „Oare şi Saul este între proroci?” –
13 Când a sfârşit de prorocit, s-a dus pe înălţime.

15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istoriseşte-mi, dar, ce v-a spus Samuel.”
16 Şi Saul a răspuns unchiului său … Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.
Saul ales împărat prin sorţi
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul?
26 Şi Saul s-a dus acasă în Ghibeea, însoţit de o parte din ostaşi, a căror inimă o mişcase Dumnezeu.

În text ni se povestește că Dumnezeu l-a ales pe Saul să fie împărat și cum întâmplarea cu măgărițele pierdute a fost de la Dumnezeu, ca să-l ducă pe Saul la prorocul Samuel, cel prin care vorbea Dumnezeu și care știa că va veni.

Istoria s-a petrecut cu cei care erau sub Legea veche și era mare lucru ca Duhul Sfânt să coboare peste un om atunci (chiar dacă era din poporul ales). Câți au avut parte de așa ceva? Foarte puțini (prorocii), probabil 1 din 10.000, și doar rar și pentru foarte puțin timp, atunci când vorbea Dumnezeu prin ei. Duhul Sfânt a coborât peste Saul și i-a schimbat inima (și până atunci era smerit și umblase cu Domnul, de aceea l-a ales Dumnezeu).

Saul a beneficiat de faptul că a fost ales de Dumnezeu, dar nu a rămas mult timp cu Domnul. A luat-o razna, nu a mai ascultat de Dumnezeu:

1 Samuel 15
9 Dar Saul şi poporul au cruţat pe Agag şi oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi şi tot ce era mai bun; n-a vrut să le nimicească cu desăvârşire, şi au nimicit numai tot ce era prost şi nebăgat în seamă.
Neascultarea lui Saul
10 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis:
11 „Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.

Saul nu a mai vrut să asculte de Domnul – și atunci nu avea voința liberă? Vedem că a avut-o și a făcut ce a vrut el, s-a îndepărtat de Dumnezeu și Dumnezeu l-a lepădat (au fost mai multe neascultări, cum scrie și în Evrei 10 Dacă o ținem păcătuind, după ce am ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu …).

Ca urmare a neascultării de Dumnezeu, Dumnezeu l-a lepădat pe Saul. Nu l-a mai ajutat faptul că a fost ales de Dumnezeu, după ce nu a mai umblat cu Dumnezeu.

1 Cronici 10
1 Filistenii s-au luptat cu Israel, şi oamenii lui Israel au luat-o la fugă înaintea filistenilor şi au căzut morţi pe muntele Ghilboa.
2 Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchi-Şua, fiii lui Saul.
3 Învălmăşeala luptei a prins şi pe Saul; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit.
4 Saul a zis atunci celui ce-i ducea armele: „Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă cu ea, ca nu cumva să vină aceşti netăiaţi împrejur să mă batjocorească.” Cel ce-i ducea armele n-a voit, căci se temea. Şi Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea – alesul lui Dumnezeu, care nu a avut folos de la alegere decât atâta timp cât a umblat cu Dumnezeu, practic, PRIN FAPTELE lui.
5 Cel ce ducea armele lui Saul, văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit.
6 Astfel a pierit Saul şi cei trei fii ai lui, şi toată casa lui a pierit în acelaşi timp.
7 Toţi bărbaţii lui Israel care erau în vale, văzând fuga şi văzând că Saul şi fiii lui au murit, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei. Şi filistenii au venit şi s-au aşezat acolo – au câștigat filistenii!
13 Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii.
14 N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.

Pe Saul, cel care avusese Duhul Sfânt, l-a îndepărtat de Dumnezeu (chiar dacă continua să se pretindă sfânt și ales) mândria lui, care a produs neascultare. S-a întâmplat cum ne-a spus Domnul Isus în Pilda semănătorului, că pe unii care au intrat pe calea mântuirii (în proces de mântuire), preocupările lumii îi vor face să cadă și să fie pierduți.

Nu există nici o justificare biblică pentru mântuirea pe veci. Doar dacă umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, prin Duhul Sfânt) până la capăt, vei ajunge cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

David a fost binecuvântat de Dumnezeu pentru că a umblat cu Dumnezeu până la capăt, așa a transmis binecuvântarea urmașilor lui

Știți vechea poveste, răsuflată din Evul Mediu, care ar vrea să ofere o umbră de credibilitate și de justificare învățăturii cu mântuirea pe veci, că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire, iar aceia pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea.

Am scris despre David, în artiolul precedent, unde am prezentat minciuna unui fanatic al mântuirii pe veci că Dumnezeu a făcut legământ necondiționat cu David – minciună! David a umblat cu Domnul, de aceea a ajuns să fie pus împărat, așa a primit binecuvântarea. Asemeni lui Avraam / vedeți articol / , Dumnezeu știa că David va umbla cu El practic, PRIN FAPTELE LUI, această umblare și în viitor a atras binecuvântarea lui Dumnezeu peste el și peste urmașii lui! Umblarea cu Domnul, nu alegerea!

De unde știm asta? Din Biblie, dacă ne uităm ce a pățit împăratul de dinaintea lui David, Saul, care a fost apreciat de Dumnezeu la început, când era smerit:

1 Samuel 13
1 Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani peste Israel. …
11 Samuel a zis: „Ce-ai făcut?” Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât şi că filistenii sunt strânşi la Micmaş,
12 mi-am zis: „Filistenii se vor coborî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului!” Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.”
13 Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel – și pentru alte neascultări (în noua lui îngâmfare) – s-a săturat Dumnezeu de el
14 dar acum, domnia ta nu va dăinui … pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.”

Dumnezeu nu l-a ales obligatoriu pe David, pentru că așa a avut chef pe moment, ci pentru că acesta a umblat cu Domnul. Și pe Saul l-a ales Dumnezeu, dar el a luat-o razna și a pierdut binecuvântarea. Saul fusese ales de Dumnezeu înaintea lui David, și dacă ar fi continuat să umble cu Domnul practic, prin faptele lui, în Biblie scrie că Domnul ar fi întărit pe vecie domnia lui peste Israel și deci ar fi fost el (nu David) un înaintaș al Domnului Isus. Nu i-a folosit alegerea de sus decât atâta timp cât a umblat cu Domnul.

Cei cu mântuirea pe veci (cei obsedați de alegerea de sus) ne-a spus că Dumnezeu a făcut lista cu cei care vor fi mântuiți, înainte de facerea lumii. De exemplu lista din Matei (din articolul anterior) cu înaintașii Domnului Isus era gata făcută. Din Biblie vedem că nu era, de exemplu în listă trebuia să fie Saul, dar el s-a lăsat de umblarea lui cu Domnul și așa a apărut acolo David, care a umblat cu Domnul până la capăt.

Nu vei ajunge la mântuirea finală din partea fericită a veșniciei decât dacă rămâi cu Domnul și umbli cu El până la capăt!

Auto-înșelarea cu mărturisirea veche de sute de ani

Pe tot felul de saituri în care ni se prezintă mântuirea ușuratică pe veci, se face legătura cu o mărturisire de credință baptistă veche de mai mult de 300 de ani, bazată pe învățăturile dracilor în formele cele mai otrăvitoare, doctrinele dracilor. După ce au apărut doctrinele, din motive ne-religioase (am arătat în / articolul anterior / de ce), chiar pe acolo s-au nimerit să fie niște oameni care nu le-au gândit, ci le-au preluat ca și când ar fi fot adevărate.

După îndepărtarea în timp și geografic de acele timpuri și locuri, otrava a fost tot mai puțină (fiind eliminată treptat), până ce baptiștii au redevenit arminiști (ca strămoșii lor, așa-numiții anabaptiști).

Nu credeți minciunile numite ”învățăturile harului” (dar fără să umbli în har, care dau mântuirea numai prin credința dracilor, care știm că nu mântuie – vedeți Iacov 2 etc) și ”doctrinele harului” pentru că sunt opuse harului adevărat biblic, care are pretenții pentru mântuire / vedeți articol / , nu dă mântuirea ușuratică, pe moment și ești mântuit pe veci și atât. Cei care au făcut doctrinele, ca să justifice mântuirea pe veci (fără acoperire biblică), le-au făcut ca să susțină teologia nouă, să scape de spanioli. Nu și-au potrivit teologia după Biblie, ci au falsificat Biblia ca să se potrivească cu ce au vrut ei să obțină (au scos versete din context, ca să pară altceva decât mesajul Bibliei).

Cu câteva sute de ani în urmă, cei care au crezut aceste învățături false (că poți fi mântuit fără să umbli cu Domnul) erau mai prostuți. Nu vă întoarceți în timp, la prostia lor! Înaintașii noști, cei care au adus religia noastră până la noi, au curățat-o de otrava învățăturilor dracilor cu mântuirea pe veci. Mântuirea este un proces și știm că doar cei care umblă cu Domnul până la capăt vor ajunge să fie mântuiți în final și vor fi cu Domnul.

De ce au apărut doctrinele de la Dort prin stâmbarea adevărului Bibliei

Sinodul de la Dort a dat doctrinele ca să dea o justificare teologiei cu mântuirea pe veci, pentru ca Olanda să nu revină la catolicism și sub dominația spaniolă (statul și religia fiind strâns legate). Cum justificare biblică reală nu exista, pentru punctele T.U.L.I.P. s-au bazat pe o erezie de la începutul creștinismului (cu căderea totală, că numai cei aleși pot fi mântuiți – să nu intervină voința oamenilor în mântuire și deci nici în pierderea ei – ești mântuit și poți face orice că nu mai scapi, poți persevera cu satana că tot cu Dumnezeu vei fi în veșnicie). Se vede falsitatea și originea demonică a doctrinelor. Deci, cei care propovăduiesc aceste doctrine, trebuie să știe că ele nu au fost inventate din motiv de adevăr biblic, ci pentru că au vrut să le pară adevărată teologia falsă. Și în Ungaria și Elveția au existat calvini (reformați), dar lor nu le-a fost frică de spanioli, așa că nu ei le-au inventat. Nu au fost făcute din grija de potrivire după Biblie, ci au falsificat spiritul Bibliei, prin extragerea unor versete din context, ca să le pară lor reală teologia. / Vedeți categoria despre această falsificare, mai ales în articolele mai vechi, care apar în josul paginii / . Nu s-au potrivit ei după Biblie, nu au căutat Adevărul, ci au strâmbat Biblia după cum aveau nevoie pe moment, nu le-a păsat de Adevărul biblic!

De unde provin diferențele dintre teorie și practică

Trebuie să înțelegem care era situația în timpul reformei: statul și religia erau împreună și se considera că cei de altă religie sunt împotriva statului (un fel de trădători).

Luther a vut să se depărteze de ideea cumpărării indulgențelor (iertarea pe bani) și a făcut o altfel de teologie teoretică. Au zis că mântuirea este fără fapte ca să nu mai dea oamenii bani; practic i-ar fi obligat pe toți să facă fapte bune (roade), să trăiască cum trebuie, dacă ar fi putut.

Olanda ajunsese sub dominația Spaniei catolice. Olandezii au devenit calvini și au interzis celelalte religii. Protestantul Arminius a cercetat Biblia și a văzut că vrăjeala cu mântuirea teoretică nu este după Biblie și a propus întoarcerea la Adevărul Bibliei. Dar olandezii au vrut să continue să fie calviniști, pentru că credeau că dacă reveneau la mântuirea care trebuie lucrată prin fapte, ar fi trebuit să revină la catolicism și sub dominația Spaniei. Ca să pară adevărată teologia mântuirii ușuratice pe veci (pe care nu au trăit-o, doar au spus-o), au inventat Doctrinele de la Dort (că doar dacă oamenii sunt decăzuți complet, monstrul îi va alege numai pe unii pentru mântuire și îi va mântui obligatoriu pe veci și nu mai scapă, orice ar face ei). Doctrinele acelea nici nu au apărut din motive religioase.

Așa se explică de ce reformații au zis una (mântuirea ușuratică, pe veci), dar au trăit alta (prin fapte). Nu au trăit erezia, ci au folosit-o împotriva altora, deși nu era nevoie.

Doctrinele dracilor cu mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci sunt false

Ca să creeze o justificare pentru învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, obsedații de mântuirea pe veci au inventat, de la satana, doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P.): toți oamenii sunt căzuți complet și nu mai pot răspunde la chemarea lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a ales pe cei puțini pentru mântuire și pe cei mai mulți pentru chin veșnic fără să le dea posibilitatea pocăinței, i-a fermecat cu ”harul” (dracul) irezistibil și i-a mântuit pe veci, abracadabra cu bagheta magică, iar cei puțini mântuiți pot face orice că nu își mai pot pierde mântuirea (perseverența cu demonii).

Biblia ne spune că Dumnezeu îi cheamă pe TOȚI la pocăință, harul oferă mântuirea tuturor, Jertfa este bună pentru TOȚI oamenii – am scris aici texte din Biblie. Tatăl din Pilda fiului pierdut a așteptat întoarcerea acasă a fiului, nu i-a făcut vrăji de întoarcere:

Luca 15
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii (păgânului), dar nu i le dădea nimeni.
17 Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.”
20 Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.”

Nu vedem în Biblie că oamenii sunt niște pioni în jocul de noroc cosmic, fără voință liberă și fără valoare. Nici Jertfa Domnului nu este numai o înscenare palidă (bună numai pentru cei puțini, aleși). Harul oferă TUTUROR oamenilor mântuirea, dar fiind o Lege, ARE PRETENȚII pentru mântuirea fiecăruia (am scris din Biblie, în articolul din linkul de mai sus). Aceste doctrine drăcești au fost inventate ca să ajungă la mântuirea care nu se poate pierde, pe veci, dar se vede clar că sunt false! Harul nu dă mântuire ușuratică și obligatorie; dacă nu respecți cerințele lui Dumnezeu, rămâi fără mântuire!

Un fanatic obsedat de doctrinele dracilor a dat un exemplu invers!

Un obsedat de doctrinele dracilor cu mântuirea pe veci (punctele T.U.L.I.P.) a zis că Dumnezeu nu i-a ales pentru mântuire pe fariseii fățarnici (care dădeau zeciuială din fiecare lucru), ci pe Petru, cel care s-a lepădat de Domnul. A dat un exemplu, dar așa de nepotrivit pentru obsesia lui, încât (dacă ne uităm la conținut, nu doar la suprafață) a ieșit adevărul Bibliei că mântuirea trebuie trăită practic până la capăt, prin fapte (roade vrednice)!

Așa cum știa că Avraam va umbla cu El practic, prin faptele lui și își va învăța și urmașii să facă la fel / am pus articol / , Dumnezeu știa și că Petru se va pocăi practic (nu au fost aleși, adică obligați pentru mântuire niciunul, așa au ales ei să facă practic). Au fost mântuiți prin fapte, pentru că au umblat practic cu Domnul, cu ajutor de sus (în har).

Geneza 18
Pentru că Avraam a umblat practic cu Domnul, prin faptele lui (a trăit practic), a avut aprecierea lui Dumnezeu. În continuare (în viitor):
18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului – Dumnezeu face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul 19.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină practic, prin faptele lor! Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut ce este drept și bine, ar fi renunțat la binecuvântarea promisă!
22 … Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? … Avraam L-a ținut de vorbă pe Dumnezeu și a negociat cu El, și Dumnezeu i-a dat ce a cerut – scăparea lui Lot și alor lui!

Cei numiți de Domnul Isus ”morminte văruite”, cu zugrăveală pe dinafară dar cu oasele morților pe dinăuntru, au vrut mântuirea (un lucru bun) dar fără să umble cu Domnul, adică fără fapte, ci numai prin har, numai prin credință (o aveau, dar era a dracilor, fără fapte, ni se spune în Iacov 2), prin apartenență la cei aleși – dar vrăjeala cu alegerea (fără fapte) nu a funcționat Ioan Botezătorul i-a numit ”pui de vipere”, vedeți și / articol / . Ei sunt cei care se pretind ”mântuiți pe veci”, cu eticheta lucioasă, dar unii cu conținutul putred / vedeți articol / .

Ioan a chemat oamenii la pocăință și unii au venit, își marturiseau păcatele și erau botezați de el. Dar au venit și falsificatori ai mântuirii reale (farisei și saduchei, teologi care citeau Scriptura ca să o strâmbe, nu să o trăiască), care credeau că odată ce au intrat în noua religie (mântuiți numai prin credință, numai prin har) nu mai trebuiau să facă nimic. Au venit cu credința că îl vor înșela pe Ioan. Se vede că nu au reușit:

Matei 3
7 Dar când Ioan Botezătorul a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? – erau înaintașii celor care se cred mântuiți cu mântuirea ușuratică (pe moment, pentru veci și nu mai scapi) de astăzi
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
Ce vor păți cei care încearcă să Îl înșele pe Dumnezeu:
9 Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (nu există mântuire prin apartenență, prin ALEGERE). Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam, adică Dumnezeu îi cunoaște pe ai Lui și nu poate fi înșelat!
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – vedem unde duce mântuirea ușuratică, fără fapte.
11 Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” – focul veșnic!

Iacov 2
17 Acest exemplu demonstrează faptul că dacă este afirmată (cu gura) dar nedemonstrată prin fapte, acea credinţă este moartă
19 Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar şi demonii cred (acest lucru) şi au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure.
20 Om nechibzuit (mântuit pe veci), vrei să înţelegi că fără fapte, credinţa este inutilă? – sola fide nu mântuie!
21 Strămoşul nostru Avraam nu a fost oare considerat corect (în relaţia lui cu Dumnezeu) doar atunci când şi-a demonstrat credinţa prin fapte, punându-l pe Isaac ca sacrificiu pe altar?
22 Este de remarcat cum credinţa lui a fost completată de fapte; şi astfel ea a lucrat împreună cu ele!
23 Acest fapt confirmă textul din Scriptură care spune că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; şi a fost considerat corect”; iar Dumnezeu l-a numit prietenul Lui.
24 Este evident deci că omul este considerat drept / neprihănit / îndreptățit / justificat prin fapte (şi) prin fapte, nu doar prin credinţă! (trad. BVA)
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte Sola fide, sola gratia este moartă – și nu poate mântui în final, doar alergarea cu Domnul te poate face să ajungi la premiul alergării!

Dumnezeu și-a extins harul și în Vechiul Testament, la cei care au fost sub vechea Lege și au umblat cu Domnul, așa a ajuns Avraam să fie mântuit (datorită faptelor lui). Despre el și despre Petru și despre ceilalți ucenici ai Domnului, de atunci și până astăzi, se poate spune că au ajuns la mântuirea finală (vedeți categoria Timpurile mântuirii) ca urmare a alergării lor, sub regulile care trebuie respectate, în Legea harului / vedeți și în articolul anterior / :

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Biblia oferă mântuirea arministă. Punctele T.U.L.I.P. cad de la primele. Harul are cerințe care TREBUIE respectate – pretențiile Legii harului

Legea Harului în care TREBUIE să umbli până la capăt, ca să ajungi la mântuirea viitoare finală, are cerințe care TREBUIE respectate, le-am pus cu albastru:

Faptele apostolilor 17
30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; – nu ar porunci dacă oamenii nu ar avea voință liberă!
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”

2 Corinteni 5.15
14 dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit – Jertfa Domnului este valabilă pentru toți!
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Romani 5
15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi – darul se referă la ajutorul de sus în umblarea noastră cu Domnul până vom ajunge la mântuirea viitoare; nu la mântuirea obligatorie, pe veci!
16 Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
17 Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa – mizeria jignitoare cu harul fals și ratat (extrem de slab, numai pentru cei puțini) a căzut!
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea – pentru că doar dacă umbli cu Domnul, cu ajutor de sus, până la capăt, vei ajunge la Premiul ceresc, mântuirea viitoare – ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Punctele TULIP cu alegerea individuală pentru mântuire (inclusiv că oamenii sunt așa decăzuți încât nu se mai pot întoarce la Dumnezeu) au căzut, și astfel a căzut și mântuirea pe veci (pe care voiau să o justifice) – punctele T.U.L.I.P. cad de la început, nici nu se apropie de ultimul, cu mântuirea pe veci (perseverența ereticilor cu satana, care i-a înșelat cu mântuirea ușuratică, care nu se poate pierde, pe veci).

Jertfa Domnului nu este numai o înscenare pentru cei predestinați, ci este bună pentru toți! Harul (ajutorul de sus) este bun ca să ajute pe toți, dar doar în umblarea oamenilor cu Domnul, până la capăt, pentru că numai așa puteți ajunge la destinația fericită, în partea fericită a veșniciei, cu Domnul!

Despre predestinarea, alegerea individuală (a fiecărui om) pentru mântuirea obligatorie, pe veci

Deoarece mântuirea pe veci nu are susținere biblică, cei cu învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci au un ajutor fals: teoria că oamenii nu au voința liberă și că doar pe cei puțini Dumnezeu i-a ales să fie mântuiți, nu și pe ceilalți, care nu au de ales, nu vor putea fi mântuiți vreodată.

Matei 7
13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea – Ce monstru de mafiot ar putea fi Dumnezeu, când poruncește oamenilor să vină la mântuire, să intre pe poarta strâmtă, când știe bine că nu vrea ca ei să fie mântuiți?!

14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o găsesc – Domnul Isus ne spune că oamenii nu intră în proces de mântuire (pe calea mântuirii) pentru că nu îi interesează, nu pentru că nu i-ar fi ales! Nu-i interesează mântuirea, nu vor să intre în acest proces!

Dumnezeu ar vrea ca toți oamenii să vină la mântuire și poruncește tuturor oamenilor să vină la pocăință:

Faptele (nu doar vorbele) apostolilor 17
30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” – Dumnezeu le poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască și să umble cu El, pentru că numai așa vor putea scăpa de mânia viitoare, la Judecata finală!

Dumnezeul creștinilor este Tată bun

Ezechiel 18.23 Doresc Eu moartea păcătosului (se referă la moartea veșnică, în chinul veșnic)? – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

Nu prea se pricepe Dumnezeu la teologie drăcească, cu punctele TULIP și nu a știut povestile false că oamenii sunt așa căzuți, încât trebuie să îi aleagă numai pe câțiva pentru mântuire și pe restul să îi trimită în focul veșnic, fără ca măcar să le dea posibilitatea pocăinței?! (Jack spintecătorul era copil naiv pe lângă așa monstru, care a făcut, fără motiv real, zeci de miliarde de victime)!

23 Am Eu în adevăr vreo plăcere în moartea (veșnică, în chinul veșnic) celui rău?“ zice Domnul Dumnezeu. „Nu mai degrabă în întoarcerea lui de la calea lui, ca să trăiască? (altă traducere)
Nu știe Dumnezeu că în Biblie sunt scrise prostii, care nu sunt după punctele T.U.L.I.P.? Sau poate învățătura dracilor cu mântuirea pe veci o fi falsă? Că vedem un Dumnezeu bun, binevoitor, care vrea să renască pe TOȚI cei pierduți. Dar viața veșnică nu o pot obține decât cei care se întorc la Domnul!
Caracterul Persoanelor Sfintei Treimi este opus învățăturilor dracilor cu mântuirea pe veci, cu încercarea de justificare prin Doctrinele false ale dracilor (numite ale harului, dar fals). Dumnezeu este un Tată bun, care așteaptă ca păcătoșii să se întoarcă la El, mântuirea este ferită tuturor, Jertfa este bună pentru toți, harul adevărat (arminist) oferă tuturor mântuirea dar are pretenții mari de umblare cu Domnul!
Cine vrei să te mântuie în final? Un monstru pentru care ești doar nimic sau Dumnezeu care a fost răstignit pentru Tine? Dumnezeu era în Cristos împăcând păcătoșii cu Sine, pentru tine!

Credința trăită practic, prin fapte, mântuie în final

Evrei 11
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge.
17 Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduinţele, se pregătea să-l aducă jertfă pe singurul său fiu.

Avraam nu s-a mulțumit să aibă credința teoretică, ci faptele lui au urmat credinței. Prin credință Avraam a acționat (a făcut ceva, ca urmare a ascultării lui), apoi din nou ni se spune că prin credință a făcut.

Credința o avem toți, dar nu există mântuire numai prin credința teoretică, care este a dracilor și nu mântuie, vedeți articolul din Iacov 2:

17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte sola fide, este moartă în ea însăşi sola gratia – nu mântuie!
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred sola fide… şi se înfioară! – dar nu sunt mântuiți prin sola fide!
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte sola fide, sola gratia este zadarnică (inutilă, degeaba)?
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită – prin trăirea practică, prin fapte a credinței.
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut practic pe Dumnezeu și a umblat cu Dumnezeu practic, prin faptele lui, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă – se vede că sola fide este lipsită de conținutul (valoarea) faptelor și nu mântuie!

Dacă vrei să ajungi unde au ajuns eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul prin faptele tale, cum au făcut ei, până vei ajunge să primești Premiul alergării!

Avraam, cel care a umblat practic cu Domnul și a fost apreciat pentru faptele lui, este folosit de unii ca dovadă că doctrinele dracilor sunt reale.

Textul de aici.

Evrei 6 . 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă Avraam a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Pentru că Avraam a așteptat cu răbdare, a ajuns la ceea ce i-a promis Dumnezeu. A primit promisiunea ca urmare a umblării lui practică, prin faptele lui, cu Domnul și pentru că Dumnezeu a știut că va umbla până la capăt cu El și îi va învăța și pe alții să facă la fel / vedeți articolul / . Intrarea în acea promisiune a fost făcută prin credință și prin fapte, nu numai prin credință. Apoi a umblat tot prin fapte, cu Domnul, până la capăt, la împlinirea promisiunii.

Geneza 18.18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământuluiDumnezeu va face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul următor, 19:
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut în continuare ce este drept și bine, nu ar fi primit în viitor binecuvântarea promisă!

Că a așteptat cu răbdare ce înseamnă? Că s-a întors la lume, ca și când fiul pierdut s-ar fi întors la roșcovele și porcii lumii acesteia, crezându-se mântuit pe veci? Vedem și din acest articol cum a fost ascultat de Dumnezeu, și a trimis binecuvântarea și altora. Și dacă citiți despre ce a apreciat Dumnezeu în continuare la el, vedeți că nu a apreciat numai credința teoretică (fără fapte), ci trăirea lui prin faptele lui, în umblarea lui cu Domnul.

Evrei 11.8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge – ”eroii credinței” au fost apreciați pentru faptele lor – corect ar fi să se numească Galeria eroilor faptelor, nu ai credinței, pentru că niciunul nu a fost apreciat numai pentru credință!

Doar prin umblarea cu Domnul, prin faptele tale până la capăt, poți ajunge să primești Premiul alergării tale. Dacă vrei să ajungi în partea fericită a veșniciei, împreună cu eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul, prin faptele tale până vei ajunge acolo!

Cum vom scăpa noi, dacă nu răspundem chemării la pocăință?

Evrei 2.3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o

Se vede că oamenii TREBUIE să răspundă chemării lui Dumnezeu, ofertei de a se împăca cu Dumnezeu, deci au voința liberă! Cei care răspund, intră pe calea mântuirii (în proces de mântuire).

Nici vorbă să fie reale Doctrinele dracilor (numite fals ale harului, ușuratic și ieftin care dă mântuirea obligatorie numai pentru unii, cei puțini aleși), prin care s-a încercat să se dea o impresie de realism mântuirii pe veci, că oamenii sunt așa căzuți, încât sunt ca niște legume și nu mai pot răspunde chemării lui Dumnezeu, nu mai au voința liberă. Biblia se opune (și aici) punctelor T.U.L.I.P., care ne arată un Dumnezeu monstruos, care i-a mântuit obligatoriu doar pe cei puțini și nu i-a vrut mântuiți pe fraierii cei mulți (dă-i încolo de fraieri). Noi, arminiștii, nu vrem să ne ”mântuie” pe moment un monstru cu caracterul lui Jack Spintecătorul: să vrei să umbli cu Domnul, să faci fapte bune (roade vrednice de pocăința ta), dar când ajungi la Judecată, monstrul să zică: Fraiere, nu te-am ales! ”Mântuire așa de mare” nu se referă la mântuirea ușuratică, doar prin datul din gură cu vorbe mari, dar goale și fără rost, ci la măreția umblării prin faptele noii Legi, în har, cu Domnul până la capăt, până vei ajunge la destinația fericită!

Scopul lucrării Domnului Isus în lume

2 Corinteni 5.15 (traducerea BVA) El a murit pentru toţi, astfel încât (pentru ca) cei care trăiesc, să nu mai existe (trăiască) pentru interesele lor, ci să fie dedicaţi scopurilor Celui care a murit şi a înviat pentru ei.

El a murit pentru toți, nu numai pentru câțiva (cei aleși), deci doctrinele dracilor (punctele T.U.L.I.P. prin care este arătată ca reală mântuirea pe veci) sunt false, sau minte Biblia (cei care au scris-o, inspirați de Dumnezeu, nu au auzit de mântuirea ușuratică, numai teoretică, pe veci).

Lucrarea Domnului Isus pe pământ, care este parte a harului adevărat (ajutorul dat de sus ca să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final) a fost cu un scop: ca cei născuți din nou de sus să lase lumea cu ale ei și să umble cu Domnul (în har) până la capăt, să trăiască pentru Domnul.

Harul are scopul de a ne ajuta să umblăm cu Domnul, ca să putem fi mântuiți în final de mânia viitoare. Nu ca să putem umbla cu demonii, că oricum nu avem ce pierde (umbli cu satana crezându-te mântuit numai prin credința dracilor, care nu mântuie, numai prin harul în care nu umbli), fiind pe deplin asigurați în Cristos.

Renunță la orice învățături ale dracilor care te învață că vei ajunge cu Domnul chiar dacă umbli cu demonii! Vei fi cu cei cu care ai umblat, cu cei cărora le-ai slujit, nu cu Domnul.

Reconciliat degeaba sau cu folos

Romani 5 (în trad. VRBC)
Roadele justificării
1 Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 prin care am obţinut, în credinţă, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai [atât], ci ne lăudăm în încercări, ştiind că încercarea aduce răbdare,
4 răbdarea virtute (dovedită practic, încercarea trecută cu succes), virtutea speranţă,
5 iar speranţa nu înşală pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6 Într-adevăr, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi.
7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară.
8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin faptul] că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.
9 Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie,
10 deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui.
11 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea.

Este evident că în versetul 10 ni se prezintă timpurile mântuirii: mântuirea la trecut, intrarea pe calea mântuirii ”am fost reconciliați”, mântuirea la timpul prezent ”prin viața Lui” înseamnă prin umblare cu Domnul, ca Domnul, mântuirea la viitor ”vom fi mântuiți” în final, de mânia viitoare.

După ce am intrat pe cale prin credință, umblăm practic, prin faptele noastre și cu ajutor de sus, ca să ajungem să fim mântuiți în final. Nu ni se prezintă mântuirea doar într-un moment, pe veci.

Versetul 11 reia această temă, prin cuvântul reconciliere. Citez din explicații la traducere: Termenul grec katallagé, în greaca clasică, însemna „schimbare în relaţiile umane”, foarte aproape ca sens de „amnistie”. Este posibil ca, pornind de la faptul istoric al proclamării unei reconcilieri generale de către Caesar la reconstruirea Corintului în anul 44 î.C. (permiţând astfel evreilor, liberţilor, orientalilor şi condamnaţilor să vină să populeze noul oraş), Paul să aplice această imagine acţiunii lui Dumnezeu care ne-a reconciliat prin Cristos.

Cezar a reconstruit un oraș care fusese distrus și ca să aibă cine să îl populeze, a dat o amnistie, dar pentru un scop precis. Este similar cu lucrarea Domnului Isus pentru noi:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – Harul lui Dumnezeu este ajutorul de sus în umblarea noastră și are acest scop precis, Jertfa Domnului Isus funcționează numai pentru acest scop (nu ca să dea mântuirea ușuratică, cu demonii, că nici nu mai contează ce faci)

Romani 5
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare (ți-a fost uitat trecutul) a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa – că ai fost amnistiat înseamnă că fost iertat de trecutul tău și nu mai suporți consecințele veșnice. Dar un condamnat care a fost amnistiat se întoarce la faptele lui rele (de dinaintea iertării), i se va uita că a fost amnistiat și va suporta consecințele și pentru faptele rele vechi, ca și pentru cele noi. De aceea ne spune Biblia să nu fi primit harul în zadar (degeaba, inutil pentru mântuire).
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi – cu scopul să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune – nu există mântuire fără fapte, fără umblare cu Domnul până la capăt!

21 după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Numai harul care stăpânește – vedeți mai sus, scris cu roșu – dă viața veșnică!

Harul care nu stăpânește, nu mântuie în final!

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

Dumnezeu îi cunoaște pe ai Lui după roadele vrednice de pocăință, după umblarea lor cu Domnul, adică după conținut, nu după vopseaua de dinafară.

Și aceasta îmi amintește de poezia fratelui pastor Valentin Popovici, care se termină cu versurile:

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!

Romani 5
20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Cei care falsifică conținutul (spiritul) Bibliei ca să le pară reală învățătura cu mântuirea pe veci (care nu se poate pierde), prin extragerea versetelor din text și chiar prin extragerea numai a unor propoziții (favorabile ereziei) din versete ar putea crede că harul există ca să acopere orice (și Dumnezeu se preface că nu știe ce fac cei care se pretind mântuiți fără să umble cu Domnul) – harul este un elastic de care poți să tragi oricât, că nu se rupe niciodată. Dar dacă vrem să înțelegem care este scopul harului, vedem că ni se spune clar: harul s-a înmulţit şi mai mult pentru ca harul să stăpânească ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru – numai umblând în har și respectând cerințele Domnului Isus vom putea ajunge să scăpăm la urmă de mânia viitoare (să ajungem la destinația fericită – să fim mântuiți în viitor).

Harul care nu stăpânește (”numai prin har”, ”numai prin credință” care este a dracilor) nu dă nimic.

Harul să stăpânească

Romani 5
8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.
9 Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10 Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.
11 Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.
12 De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
13 (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ţinut în seamă câtă vreme nu este o lege.
14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.
15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi.
16 Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
17 Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Încă un text (ca multe altele) din Biblie folosit pentru falsificarea spiritului Noii Legi (a harului în care TREBUIE să umbli până la capăt). Ni se sugerează că Legea veche (cu faptele = ritualurile ei) a fost schimbată cu o iluzie, în care nici nu trebuie să umbli (după ce ai primit mântuirea pe moment, pe veci și nu mai ai nicio grijă, fiind deja mântuit pe veci).

De ce am intrat în starea de har? Ca să umblăm prin har (în Legea Harului, care fiind Lege, are cerințe care trebuie trăite practic), cu Domnul, până vom ajunge la mântuirea finală. Harul nu este o baghetă magică care te-a mântuit pe loc, apoi poți face ce vrei, că ești deja asigurat pe veci – învățătură contrazisă de Biblie în Galateni 5.17 (vedeți textul, nu doar un verset) și în ultimul verset din textul de mai sus: harul să stăpânească.

Înscenare sau viață pentru TOȚI

Romani 5
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru TOȚI oamenii o hotărâre de neprihănire / dreptate care dă viaţa (veșnică).

Cei cu doctrinele dracilor ar vrea să ne ofere mântuirea ușuratică, numai prin teoria credinței într-o înscenare: oamenii nu au mai avut voință liberă, Dumnezeu (”în dragostea lui” – o ”dragoste” monstruoasă) i-a ales numai pe unii ca să fie mântuiți (nu contează fraierii ceilalți), L-a trimis pe Fiul Lui să se jertfească pentru cei puțini (slăbănoagă jertfă, cam la fel de slabă ca a animalelor, din vechime), a mers harul irezistibil și obligatoriu peste cei aleși (de parcă tatăl din Pilda fiului pierdut s-a murdărit în balega porcilor!) și i-a mântuit într-un moment, pentru veci și cam atât (dacă ei umblă cu Domnul sau nu, este tot aia, că sunt deja asigurați în Cristos, pe veci, orice ar face ei apoi!).

Vedem că acest dumnezeu monstruos nu mântuie pe nimeni (este satana care îi înșală cu credința dracilor din Iacov 2), jertfa este slăbănoagă (numai pentru ei, cei foarte puțini care au primit învățăturile dracilor), harul nu are legătură cu sfințirea vieții (dă mântuirea obligatorie fără să umbli în har!), mântuirea este și cu umblarea cu satana (numai prin har, numai prin credința dracilor, că ce mai contează?!).

Dumnezeul Bibliei este opus acestei fraiereli: Dumnezeul adevărat i-a cuprins pe toți oamenii în planul mântuirii, Jertfa este bună pentru toți și mântuirea este oferită tuturor – știm că Dumnezeu îi cheamă pe oameni dar nu îi obligă, harul este ajutorul de sus ca oamenii să poată umbla cu Domnul până la capăt, pentru mântuirea lor, minunea renașterii de sus este făcută de Duhul Sfânt după ce oamenii răsound chemării lui Dumnezeu, apoi dă ajutor în umblare.

Jertfa Domnului Isus are valabilitate pentru toți cei care umblă cu Domnul, în număr oricât de mare i-ar chema Dumnezeu și ei ar răspunde chemării. Printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru TOȚI oamenii o hotărâre de neprihănire / dreptate care oferă viaţa.

Confuzia între faptele (ritualurile) Legii vechi și faptele umblării cu Domnul, în Legea Harului (în care trebuie să trăim practic, pentru mântuirea noastră)

Romani 11
1 Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
2 Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice:
3 „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, şi caută să-mi ia viaţa”?
4 Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”
5 Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har – puțini din cei care au aparținut primului grup (evreii, de sub Legea dată prin Moise) au intrat în al doilea grup (creștinii, sub Legea harului în care trebuie să umbli)
6 Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă.
7 Deci ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi,
8 după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.”

Versetul 6 pare că oferă mântuirea ușuratică (numai prin credință, numai prin har) fără fapte, fără să umbli cu Domnul, dar este vorba doar de intrarea pe calea mântuirii (a unor evrei, ucenicii și primii convertiți de după coborârea Duhului Sfânt au fost dintre evrei); nu că S-a schimbat Dumnezeu și s-a schimbat mântuirea (a devenit ușuratică, pe veci, fără roade vrednice de pocăință).

Când scrie despre fapte și se referă la faptele Legii vechi, se referă la ritualurile Legii vechi. Dar când scrie despre mântuirea în har, fără fapte, este vorba numai despre intrarea pe calea mântuirii, apoi trebuie să ne facem îndreptățirea cu faptele noastre (ni se spune în Iacov 2), să ne lucrăm mântuirea până la rodire (la mântuirea viitoare, vedeți Filipeni 3.12-13).

Trebuie evitată confuzia dintre ritualurile vechi (faptele Legii) și umblarea cu Domnul practică, cu faptele noastre, confuzie făcută și folosită intenționat pentru falsificarea spiritului (conținutului, învățăturilor) Bibliei, ca să pară ca adevărate învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci.

Încă o falsificare a spiritului Bibliei: versetele 7 și 8 sunt folosite ca indicație a ”harului suveran”, că Dumnezeu alege pe cine vrea și împietrește pe cine vrea – i-a împietrit ca urmare a împietririi lor (așa au ales ei), ca în cazul lui faraon / vedeți aici / .

Mântuiți-vă până la capăt!

Faptele apostolilor 2
38 „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39 Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” – mântuirea inițială (intrarea pe calea mântuirii) se face prin alegere personală, nu scrie că ei nu au avut voință liberă, așa că a mers ”harul irezistibil” peste ei și i-a mântuit numai pe unii, că nu contează fraierii ceilalți!
41 Cei ce au primit propovăduirea lui – au răspuns chemării lui Dumnezeu, fiecare a ales personal să răspundă! au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42 Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43 Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă.
47 Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.

Am putea crede că Dumnezeu i-a ales numai pe unii pentru mântuire și ei erau mântuiți pe veci, deja, dar în versetul 38 ni se spune că cei care se vor pocăi vor fi iertați – la această mântuire inițială se referă versetul 47 când spune despre cei care au fost mântuiți, nu că cei ce erau atunci mântuiți, vor rămâne mântuiți orice ar face ei apoi și chiar dacă nu vor umbla cu Domnul! Apoi ni se spune în v.38 că vor primi Duhul Sfânt – care ne-a fost dat ca să ne ajute să facem ceea ce nu au reușit cei de sub Legea veche, să umblăm cu Domnul (mântuirea la timpul prezent, procesul de mântuire).

Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi – dar nu au ajuns să fie cu Dumnezeu decât cei care au umblat până la capăt cu Domnul, cu ajutor de sus.

Dumnezeu în balega porcilor (păgâni)?!

Am văzut în Pilda fiului pierdut că întâi fiul (care avea voința liberă!) a decis să se întorcă la tatăl, s-a întors practic și abia apoi tatăl i-a ieșit înainte. Nu s-a dus tatăl să se murdărească prin balega porcilor.

Dumnezeu îi cheamă pe oameni la pocăință pentru că ei au capacitatea să răspundă! Că altfel, totul ar fi doar o înscenare: Dumnezeu i-a ales numai pe unii, Jetfa este bună doar pentru cei puțini aleși și cu telecomanda numită harul irezistibil i-a obligat la mântuire, și încă de-aia ușuratică, pe veci, că nu mai poți scăpa nici să vrei. Duhul Sfânt se tăvălește prin balega porcilor ca să-i mântuiască pe veci?!

Știm că Dumnezeu cheamă, oamenii au voința liberă să răspundă, și dacă răspund pozitiv, abia apoi Jertfa îi curăță, îi renaște, îi pune în stare de pace cu Dumnezeu. Întâi te întorci la Dumnezeu, apoi Dumnezeu te sfințește. Dumnezeu nu se murdărește în mizeria lumii, ca să oblige numai pe unii la mântuire și nici să nu-i pese de ceilalți (fraieri). Dar dacă cel întors renunță la umblarea cu Domnul, ne spune Biblia în Evrei 10.26-31 că nu mai rămâne nicio Jertfa pentru păcate … Și atunci cine îi va mântui, în final, fără Jertfa Domnului Isus, telecomanda?

Pentru Dumnezeu, toți sunt buni pentru mântuire, Jertfa este bună pentru toți, dar doar cei care umblă până la capăt vor ajunge la Premiul veșnic!

Dumnezeu nu S-a schimbat, nici oamenii nu și-au pierdut voința liberă!

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt, cari puneți o masă „Norocului”, și umpleți un pahar în cinstea „Soartei”
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați;

căci Eu am chemat, și n’ați răspuns –  Apocalipsa 3.20 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea – (același capitol) 21 Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

și ați ales ce nu-Mi place

căci Eu am chemat, și n’ați răspuns – pentru că NU AU VRUT SĂ RĂSPUNDĂ

Apocalipsa 3.20 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa – DACĂ VREA SĂ DESCHIDĂ UȘA!, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine – probabil unii cred că Dumnezeu a deschis ușa sufletului, cu telecomanda?!

Versetului din Vechiul Testament îi corespunde alegerea personală din Noul Testament. Cum nu aveau oamenii voință liberă, când erau sub Legea dată prin Moise? Vedem că aveau. Și oamenii au voința liberă și în Legea harului: să răspundă chemării lui Dumnezeu sau să o respingă; sau să renunțe la umblarea lor cu Domnul (după ce au intrat pe calea mântuirii)!

Prostia de erezie că oamenii nu mai au voință liberă (ca să asculte sau nu de Dumnezeu) nu are legătură cu Biblia, ci a fost re-inventată ca o justificare falsă pentru mântuirea pe veci. Nici cei care au re-inventat aceasta nu au trăit-o, ci doar s-au opus cu ea celor care atunci le-au cerut bani pentru iertare. A expirat demult rostul ereziei!

Am văzut în Biblie că nici Dumnezeu, nici oamenii nu s-au schimbat: Dumnezeu îi cheamă pe toți oamenii la pocăință, Jertfa este bună pentru toți, oferă ajutor tuturor celor care vor să fie mântuiți și să plătească prețul pentru această mântuire. Numai cei care umblă cu Domnul până la capăt vor ajunge la destinația fericită!

Cei care nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire, nu au ajuns să fie mântuiți în final

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt, cari puneți o masă „Norocului”, și umpleți un pahar în cinstea „Soartei”
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați; căci Eu am chemat, și n’ați răspuns, am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea, și ați ales ce nu-Mi place – și atunci cum nu au oamenii voință liberă?

Este vorba despre cei din poporul ales (care erau în acest grup de la naștere, doar cei din grup puteau să părăsească pe Domnul și să uite de muntele Lui cel sfânt, adică să părăsească închinarea înaintea lui Dumnezeu). Chiar și lor, Dumnezeu le-a dat posibilitatea să aleagă ce au vrut (și de multe ori au ales greșit și au suportat consecințele). Și cum mai pot unii zice că oamenii au fost triați în filtrul cosmic la facerea lumii, și pe cei mai mulți, zeul cel rău nu i-a ales pentru mântuire, că nu i-a vrut?! Adevărul este că ei nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire (umblarea cu Domnul), nu că Dumnezeu nu i-a ales pentru mântuirea iluzorie și ușuratică, pe veci!

Alegerea ta personală contează pentru locul în care vei fi în veșnicie!

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt (închinarea adevărată), cari puneți o masă „Norocului” (se reorientează spre lume), și umpleți un pahar în cinstea „Soartei” – nu contează ce fac, crezându-se mântuiți pe veci, prin apartenență
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați; căci Eu am chemat, și n’ați răspuns, am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea, și ați ales ce nu-Mi place.”

Este vorba despre cei care (prin naștere) au făcut parte din primul grup ales, dar care vedem (și de-a lungul istoriei lor) că au avut de câștigat de pe urma faptului că au fost aleși (ca popor) numai când și cât timp au umblat cu Domnul. Am arătat aici că cei care au umblat cu Domnul, doar ca urmare a acestei umblări, au beneficiat de harul adus de Domnul Isus.

13 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina;
14 iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul.

Și lor, celor din vechime (care au fost aleși cu o alegere mai puternică decât a noastră) Dumnezeu le-a dat permanent posibilitatea să aleagă cui să slujească. De ce să trăim cu impresia că acum Dumnezeu S-a schimbat și oferă altfel de mântuire, ușuratică, numai pe moment pentru veci (că ești mântuit pe veci, numai să crezi și atât, apoi nu mai scapi orice ai face)? Din Biblie reiese că este adevărat ceea ce se spune: Cui slujești, cu acela vei fi!

Minciuna alegerii individuale pentru mântuirea pe veci

Se zice (de către eretici) că pe unii oameni Dumnezeu i-a ales pentru mântuire și apoi ei nu și-o mai pot pierde (orice ar face ei), că Dumnezeu i-a rânduit pentru mântuire, a trimis Duhul Sfânt și i-a mântuit pe veci (iar ceilalți, care trăiesc mai departe în păcat, nu pot fi mântuiți pentru că Dumnezeu nu i-a vrut mântuiți – deci nu este vina lor că vor fi chinuiți în veșnicie).

Am văzut (în articolul precedent) că și unii dintre cei care au fost sub Legea veche au fost mântuiți, dar strict ca urmare a umblării lor cu Domnul, practic, prin trăirea lor, până la capăt. Se zice că după căderea în păcat oamenii nu au mai avut voință liberă, iar Dumnezeu i-a ales și mântuit numai pe unii (credința lor este doar o urmare a acestei alegeri individuale pentru mântuirea obligatorie, pe veci).

Geneza 18.19 Căci Eu îl cunosc (pe Avraam) şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine.

În vechime, când nu fusese dat Duhul Sfânt (și nu putea exista nici un fel de ”har suveran și irezistibil”), Avraam a ales prin voința lui liberă să umble cu Domnul și a și umblat –  apoi a ajuns să fie mântuit. La fel, ceilalți sfinți din vechime au umblat cu Dumnezeu, fără harul irezistibil (care dă mântuirea obligatorie dar ușuratică, pe veci).

   Se vede că toată erezia cu mântuirea pe veci cade, principiile lor false se sprijină reciproc, nu au legătură cu realitatea! Dacă iei o minciună a ereziei, cad toate! Prin răspunsul la chemarea lui Dumnezeu ai intrat pe calea mântuirii, apoi umblă cu Domnul până la capăt, la mântuirea finală în veșnicia cu Domnul!

Harul adevărat funcționează numai pentru scopul scris în Biblie

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
11 Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră speranţă şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.
14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de pasiune (râvnă) pentru fapte bune.

Cei prin care demonii ar vrea să ne învețe învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci, bolborosesc (ca păgânii) sola gratia, sola fide, solus Christus, adică ei pot face orice (avorturi, beții, curvării fac unii) că sunt pe deplin asigurați în Cristos – de parcă Cristos îi asigură chiar dacă ei umblă cu demonii. Datorită acestei falsificări a harului, învățăturile fals-numite ale harului pot fi numite ale dracilor.

Ce ne învață harul adevărat (vedeți și primele versete din text): trebuie să umblăm cu Domnul, până la capăt, pentru mântuirea noastră. În ce privește blasfemia celor cu mântuirea ușuratică, pe veci, cu Solus Christus, versetul 14 ne arată la ce ne este de folos Jertfa Domnului Isus, să umblăm cu El. Harul este dat cu dedicație, pentru ca să umblăm cu Domnul și nu funcționează cu satana!

Sola Scriptura dar falsificată (ca să le iasă erezia mântuirii pe veci) devine Manualul ateului

1 Timotei 2
3 … Dumnezeu, Mântuitorul nostru,
4 voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

Minte Biblia? Cei care au încercat să facă să pară reale învățăturile harului-fals (ale dracilor) cu mântuirea pe veci și atât, au inventat Doctrinele dracilor (numite cu tupeu demonic ”ale harului”, pentru că dau o justificare falsă mântuirii fără să umbli cu Domnul, până la capăt). Doctrinele false ale dracilor ne zic că monstrul ăla rău (Dumnezeu) a vrut ca doar foarte puțini oameni să fie mântuiți (numai prin har, dar harul era extrem de slab și nu i-a putut mântui pe toți; numai prin credință – care știm că este a dracilor și nu mântuie). Biblia ne prezintă un Dumnezeu arminist, milos, care oferă mântuirea tuturor, fără să oblige pe cineva la mântuire. Dumnezeu Și-a făcut partea Lui în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să ne facem partea noastră. Prin har, Dumnezeu a dat tuturor posibilitatea să intre pe calea mântuirii și să umble cu Domnul până la capăt. Harul arminist nu oferă mântuirea ușuratică (”ne învață să o rupem cu lumea”) și nu este limitat, anchilozat, sclerozat că a uitat de alți oameni!

Învățăturile dracilor prezintă un Dumnezeu monstruos dar slăbănog, cu un har ”suveran” dar leșinat, care oferă numai unora o mântuire iluzionistă dar pe veci. Cu o Biblie falsificată ca să le iasă erezia nimicitoare, dar numită Sola Scriptura, nu mai poți ajunge în partea fericită a veșniciei, judecat de Dumnezeu după fapte, dar faptele sunt lipsă!

Biblia falsificată devine manualul ateului!

”Se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat”, pentru mântuirea pe veci!

2 Petru 2.13 … Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi – este vorba despre cei care se pretindeau ca sunt frați. Și vedem cât de bine se potrivesc acestea cu cei care propovăduiesc astăzi mântuirea pe veci (care nu se poate pierde)!

1 În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare – învățăturile dracilor numite fals ale harului (în care odată ce ai intrat, nu trebuie să umbli, că nu există cădere din har), se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat – poți fi mântuit numai prin harul în care nu umbli (cei care au vrut să primească mântuirea ușuratică, numai prin har, au fost numiți de Ioan Botezătorul pui de vipere), numai prin credință (Iacov ne-a scris că este credința dracilor, care nu mântuie) și apoi au tupeul să zică solus Christus (dar fără umblare cu Domnul, până la capăt)! şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.
2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea Adevărului va fi vorbită de rău.
3 În lăcomia lor vor căuta ca prin cuvântări înşelătoare să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.

Harul fals

Protestanții adevărați (originali) au adăugat umblarea cu Domnul la teologia teoretică, și această umblare i-a mântuit.

În zilele noastre, tot felul de fanatici au vrut să își ia și să ne ofere o mântuire ușuratică (au uitat de faptele protestanților pentru că nu i-a interesat spiritul reformei, ci și-au luat ce le-a plăcut, adică și-au dat învățături după poftele lor – pentru ei reformat (baptist etc) nu înseamnă decât că ești mântuit pe veci și atât).

Să vedem un astfel de individ, care ne prezintă harul fals (cu mântuirea pe veci):

Mărețul împotrivitor al Adevărului ne prezintă ceea ce numește ”har”, dar fiind vorba despre harul ușuratic (pretinde că oferă mântuirea pe moment pentru veci, că ești mântuit și atât), acest har este fals.

”Harul pune accent pe ceea ce face Dumnezeu, şi anume că El a pus în contul nostru ţinerea legii de către Hristos” – Sola fide, sola gratia, mântuirea numai prin har, numai prin credință este o iluzie: Ioan Botezătorul i-a numit pui de vipere pe cei care credeau că vor fi mântuiți numai prin har, numai prin credința teoretică. Iacov, inspirat de Dumnezeu a numit această credință a dracilor, care nu mântuie! Harul arminist constă în ceea ceea ce a făcut și face Dumnezeu ca să permită intrarea noastră pe calea mântuirii (nașterea de sus) și umblarea cu Domnul. Cristos nu ține Legea în locul nostru, ci Jertfa, Învierea, trimiterea Duhului Sfânt fac posibilă intrarea și umblarea în har (în Legea veche oamenii nu au putut umbla perfect cu Domnul, pentru că firea nu i-a ajutat, acum avem ajutor și călăuzire de sus).

”Harul pune accent pe persoana lui Hristos, în ceea priveşte trăirea mântuirii” – după ce lupii răpitori au adus din America etc erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci, unii care erau intrați pe calea mântuirii au făcut ce au vrut (că nu-și pierd mântuirea) și au ajuns mai rău decât la început: bețivani curvari drogați scandalagii etc. Doar satana (sola satana) îi poate îndobitoci pe lupii răpitori să zică solus Cristus.

”Harul exclude orice merit al omului” – Harul biblic arminist oferă mântuirea tuturor și ne obligă să renunțăm la lume și să umblăm cu Domnul: Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.

”Harul dă mântuirea în dar” – Harul obligă la umblarea cu Domnul până la mântuirea finală. Mântuirea arministă nu este o luare de prizonieri, că Dumnezeu te-a închis în trenul mântuirii (numai prin har, numai prin credință) și poți face orice. Dumnezeu, prin LEGEA harului (care are cerințe care trebuie respectate) face posibilă mântuirea noastră, nu obligă pe nimeni să fie mântuit.

”Harul îi face desăvârşiţi (maturi) pe cei ce îl primesc, deoarece transferă asupra lor sfinţenia lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt” – Harul adevărat Biblic este arminist și ne obligă să umblăm cu Domnul, până la mântuirea finală viitoare. Duhul Sfânt îi călăuzește pe cei mântuiți pe veci prin birturi, la curve etc, că ei nu își mai pierd mântuirea – halal maturitate cu așa tentativă de ”mântuire”.

”Harul îl ridică pe păcătos din orice fel de stare” – de sub masă când e turmentat, drogat etc? Și îl caută când e băut la curve (că așa a făcut tatăl din pilda fiului pierdut?! / vedeți pilda / )

”Harul îl duce în cer pe cel mântuit” – mântuirea este un proces (vedeți sus în meniu articolele): am intrat în proces de mântuire, umblăm cu Domnul, până la mântuirea finală, în partea fericită a veșniciei!

”Harul îndreaptă spre îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu” – Dumnezeu nu îi va duce în cer pe cei ”mântuiți pe veci” care bântuie băuți la curve, fac avorturi etc că nu își pierd mântuirea, dacă aceștia nu vor să meargă cu Domnul!

Harul adevărat biblic (arminist) a făcut posibilă mântuirea noastră, numai prin umblarea noastră până la capăt, în HAR, cu Domnul!