Un fanatic obsedat de doctrinele dracilor a dat un exemplu invers!

Un obsedat de doctrinele dracilor cu mântuirea pe veci (punctele T.U.L.I.P.) a zis că Dumnezeu nu i-a ales pentru mântuire pe fariseii fățarnici (care dădeau zeciuială din fiecare lucru), ci pe Petru, cel care s-a lepădat de Domnul. A dat un exemplu, dar așa de nepotrivit pentru obsesia lui, încât (dacă ne uităm la conținut, nu doar la suprafață) a ieșit adevărul Bibliei că mântuirea trebuie trăită practic până la capăt, prin fapte (roade vrednice)!

Așa cum știa că Avraam va umbla cu El practic, prin faptele lui și își va învăța și urmașii să facă la fel / am pus articol / , Dumnezeu știa și că Petru se va pocăi practic (nu au fost aleși, adică obligați pentru mântuire niciunul, așa au ales ei să facă practic). Au fost mântuiți prin fapte, pentru că au umblat practic cu Domnul, cu ajutor de sus (în har).

Geneza 18
Pentru că Avraam a umblat practic cu Domnul, prin faptele lui (a trăit practic), a avut aprecierea lui Dumnezeu. În continuare (în viitor):
18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului – Dumnezeu face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul 19.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină practic, prin faptele lor! Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut ce este drept și bine, ar fi renunțat la binecuvântarea promisă!
22 … Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s-a apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? … Avraam L-a ținut de vorbă pe Dumnezeu și a negociat cu El, și Dumnezeu i-a dat ce a cerut – scăparea lui Lot și alor lui!

Cei numiți de Domnul Isus ”morminte văruite”, cu zugrăveală pe dinafară dar cu oasele morților pe dinăuntru, au vrut mântuirea (un lucru bun) dar fără să umble cu Domnul, adică fără fapte, ci numai prin har, numai prin credință (o aveau, dar era a dracilor, fără fapte, ni se spune în Iacov 2), prin apartenență la cei aleși – dar vrăjeala cu alegerea (fără fapte) nu a funcționat Ioan Botezătorul i-a numit ”pui de vipere”, vedeți și / articol / . Ei sunt cei care se pretind ”mântuiți pe veci”, cu eticheta lucioasă, dar unii cu conținutul putred / vedeți articol / .

Ioan a chemat oamenii la pocăință și unii au venit, își marturiseau păcatele și erau botezați de el. Dar au venit și falsificatori ai mântuirii reale (farisei și saduchei, teologi care citeau Scriptura ca să o strâmbe, nu să o trăiască), care credeau că odată ce au intrat în noua religie (mântuiți numai prin credință, numai prin har) nu mai trebuiau să facă nimic. Au venit cu credința că îl vor înșela pe Ioan. Se vede că nu au reușit:

Matei 3
7 Dar când Ioan Botezătorul a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? – erau înaintașii celor care se cred mântuiți cu mântuirea ușuratică (pe moment, pentru veci și nu mai scapi) de astăzi
8 Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.
Ce vor păți cei care încearcă să Îl înșele pe Dumnezeu:
9 Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” (nu există mântuire prin apartenență, prin ALEGERE). Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam, adică Dumnezeu îi cunoaște pe ai Lui și nu poate fi înșelat!
10 Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc – vedem unde duce mântuirea ușuratică, fără fapte.
11 Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.
12 Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţa cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” – focul veșnic!

Iacov 2
17 Acest exemplu demonstrează faptul că dacă este afirmată (cu gura) dar nedemonstrată prin fapte, acea credinţă este moartă
19 Tu crezi că există un singur Dumnezeu (adevărat). Corect! Dar şi demonii cred (acest lucru) şi au doar un sentiment de teamă care îi face să tremure.
20 Om nechibzuit (mântuit pe veci), vrei să înţelegi că fără fapte, credinţa este inutilă? – sola fide nu mântuie!
21 Strămoşul nostru Avraam nu a fost oare considerat corect (în relaţia lui cu Dumnezeu) doar atunci când şi-a demonstrat credinţa prin fapte, punându-l pe Isaac ca sacrificiu pe altar?
22 Este de remarcat cum credinţa lui a fost completată de fapte; şi astfel ea a lucrat împreună cu ele!
23 Acest fapt confirmă textul din Scriptură care spune că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; şi a fost considerat corect”; iar Dumnezeu l-a numit prietenul Lui.
24 Este evident deci că omul este considerat drept / neprihănit / îndreptățit / justificat prin fapte (şi) prin fapte, nu doar prin credinţă! (trad. BVA)
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte Sola fide, sola gratia este moartă – și nu poate mântui în final, doar alergarea cu Domnul te poate face să ajungi la premiul alergării!

Dumnezeu și-a extins harul și în Vechiul Testament, la cei care au fost sub vechea Lege și au umblat cu Domnul, așa a ajuns Avraam să fie mântuit (datorită faptelor lui). Despre el și despre Petru și despre ceilalți ucenici ai Domnului, de atunci și până astăzi, se poate spune că au ajuns la mântuirea finală (vedeți categoria Timpurile mântuirii) ca urmare a alergării lor, sub regulile care trebuie respectate, în Legea harului / vedeți și în articolul anterior / :

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Biblia oferă mântuirea arministă. Punctele T.U.L.I.P. cad de la primele. Harul are cerințe care TREBUIE respectate – pretențiile Legii harului

Legea Harului în care TREBUIE să umbli până la capăt, ca să ajungi la mântuirea viitoare finală, are cerințe care TREBUIE respectate, le-am pus cu albastru:

Faptele apostolilor 17
30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; – nu ar porunci dacă oamenii nu ar avea voință liberă!
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…”

2 Corinteni 5.15
14 dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit – Jertfa Domnului este valabilă pentru toți!
15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Romani 5
15 Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi – darul se referă la ajutorul de sus în umblarea noastră cu Domnul până vom ajunge la mântuirea viitoare; nu la mântuirea obligatorie, pe veci!
16 Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare.
17 Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!)
18 …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa – mizeria jignitoare cu harul fals și ratat (extrem de slab, numai pentru cei puțini) a căzut!
19 Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.
20 Ba încă şi Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult;
21 pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea – pentru că doar dacă umbli cu Domnul, cu ajutor de sus, până la capăt, vei ajunge la Premiul ceresc, mântuirea viitoare – ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Punctele TULIP cu alegerea individuală pentru mântuire (inclusiv că oamenii sunt așa decăzuți încât nu se mai pot întoarce la Dumnezeu) au căzut, și astfel a căzut și mântuirea pe veci (pe care voiau să o justifice) – punctele T.U.L.I.P. cad de la început, nici nu se apropie de ultimul, cu mântuirea pe veci (perseverența ereticilor cu satana, care i-a înșelat cu mântuirea ușuratică, care nu se poate pierde, pe veci).

Jertfa Domnului nu este numai o înscenare pentru cei predestinați, ci este bună pentru toți! Harul (ajutorul de sus) este bun ca să ajute pe toți, dar doar în umblarea oamenilor cu Domnul, până la capăt, pentru că numai așa puteți ajunge la destinația fericită, în partea fericită a veșniciei, cu Domnul!

Despre predestinarea, alegerea individuală (a fiecărui om) pentru mântuirea obligatorie, pe veci

Deoarece mântuirea pe veci nu are susținere biblică, cei cu învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci au un ajutor fals: teoria că oamenii nu au voința liberă și că doar pe cei puțini Dumnezeu i-a ales să fie mântuiți, nu și pe ceilalți, care nu au de ales, nu vor putea fi mântuiți vreodată.

Matei 7
13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea – Ce monstru de mafiot ar putea fi Dumnezeu, când poruncește oamenilor să vină la mântuire, să intre pe poarta strâmtă, când știe bine că nu vrea ca ei să fie mântuiți?!

14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o găsesc – Domnul Isus ne spune că oamenii nu intră în proces de mântuire (pe calea mântuirii) pentru că nu îi interesează, nu pentru că nu i-ar fi ales! Nu-i interesează mântuirea, nu vor să intre în acest proces!

Dumnezeu ar vrea ca toți oamenii să vină la mântuire și poruncește tuturor oamenilor să vină la pocăință:

Faptele (nu doar vorbele) apostolilor 17
30 Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31 pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morţi…” – Dumnezeu le poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască și să umble cu El, pentru că numai așa vor putea scăpa de mânia viitoare, la Judecata finală!

Prăpastia

Unii se laudă că ei nu pot păți nimic dacă sunt pe marginea prăpastiei. Și se apropie tot mai mult ….

Știi care este cea mai periculoasă prăpastie? Cea care nu pare că este prăpastie! Nu este nici abruptă, să-ți vină rău să te uiți; nici cu panta prea apropiată de verticală și ți se pare că orice ai face, te vei putea opri.

În articolul anterior am scris despre un autobuz care a căzut în prăpastie. Dar prăpastia nu pare prăpastie (nu este prea abruptă) – în imaginea de sus. Totuși, au murit zeci de oameni acolo (vedeți în videoul din linkul din articol).

Oprește-te din cădere, până mai poți!

Un avantaj al căii mântuirii

Accident îngrozitor: un autobuz a căzut în prăpastie. Cel puțin 48 de morți

Luca 13
23 Cineva I-a zis: „Doamne, sunt oare puţini cei ce se mântuiesc (umblă pe calea mântuirii)?” El a răspuns:
24 „Străduiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă, căci — vă spun — mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea!
25 Odată ce Stăpânul casei Se va ridica şi va încuia uşa, iar voi, de afară, veţi începe să bateţi la uşă, zicând: «Doamne, [Doamne,] deschide-ne!», drept răspuns, El vă va zice: «Nu ştiu de unde sunteţi!»
26 Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta şi pe străzile noastre ai dat învăţături!»
27 Şi El va răspunde zicând: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!»
28 Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Avraam, pe Isaac, pe Iacov şi pe toţi profeţii în Împărăţia lui Dumnezeu, iar voi veţi fi scoşi afară.
29 Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.   (trad. NT EDCR)

Matei 7
13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o găsesc.
15 Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori vă învață că mântuirea nu se poate pierde, că veți ajunge cu Domnul chiar dacă umblați cu demonii!

Un autobuz s-a prăbușit într-o prăpastie de aproximativ 90 de metri adâncime într-un loc cunoscut sub numele de „Curba Diavolului„, potrivit Associated Press.

Potrivit ultimelor informații, autobuzul a fost lovit de remorca unui tractor, iar pasageri nu au mai avut nicio șansă. Peste 48 de oameni și-au pierdut viața.

Autobuzul plin cu pasageri se îndrepta dinspre localitatea Huaura către capitala Lima. Cel puțin 57 de pasageri se aflau în mașină la momentul producerii tragediei.

Știți care este principalul avantaj al căii Domnului? Nu duce spre prăpastie. Nici prin apropierea prăpastiei nu trece!

Știrea de aici.

Îți mai spune ceva indicatorul?

Pe un sait cu siguranța circulației pe drumurile forestiere am găsit următorul semn (Drum înfundat):

Pe care nu l-am îmbunătățit (prelucrat) în niciun mod, pentru că reprezintă exact realitatea: de la drumul principal pornesc uneori drumuri care duc în prăpastie. Dumnezeu îți pune indicatoare și opreliști pe calea rea, ca să te întoarcă înapoi. Dar, dacă te înșeală cel viclean, și indicatoarele harului întoarcerii le vezi estompate (șterse), ca și când nici nu ar fi.

Vă mirați că unii care au trăit învățătura dracilor, erezia nimicitoare că mântuirea nu se mai poate pierde, au ajuns mai răi decât au fost la început? Oprește-te la timp, cât mai poți!

Cui slujești, cu acela vei fi și vei ajunge la destinație pe drumul lui!

Proverbe 14.12 Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte

Înaintașii noștri și-au curățat religia de erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci. De ce să mergem noi pe un drum care duce la pieire?

Nu vrem să ajungem așa:

Căzuți în prăpastie, în drum spre târg

foto ISU Neamt

Patru tineri cu vârste între 20 și 26 de ani sunt răniți grav, iar unul este în comă după ce au căzut într-o prăpastie, în această dimineață. Cei patru au plecat, noaptea, cu căruța din satul Țolici spre târgul de la Tupilați, dar au rătăcit drumul și au căzut într-o prăpastie.

   De aici.

… aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu

Coloseni 1
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,
2 către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos care sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi
4 şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
5 din pricina speranței care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
6 care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr,
7 cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi
8 şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.
9 De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;
10 pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu,
11 întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie,
12 mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.
Nicicum nu seamănă nici acest text, nici învățătura Bibliei cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde (orice ai face)!

Mântuire adevărată sau ușuratică? Cu Dumnezeu până la capăt!

Tot felul de lupi răpitori au adus și răspândit și la noi erezia nimicitoare, învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde – este tot ce au reținut ei! Și se folosesc de orice ca să ”dovedească” că mântuirea este ușuratică și pe veci – de exemplu de cele 5 sole – cei care le-au făcut nu le-au ținut nici ei (doar le-au folosit împotriva vânzării indulgențelor), pentru că au trăit practic (prin fapte), nu s-au mulțumit numai cu credința teoretică. Mântuirea nici nu poate fi numai prin credință, nici măcar intrarea pe calea mântuirii; pentru că fiecare om, ca să intre pe cale, trebuie să răspundă chemării și să se întoarcă practic la Dumnezeu (noi nu credem în ”mântuirea” abracadabrantă). Dacă un om chemat pa pocăință nu răspunde chemării, trece mântuirea pe lângă el. Fiul din pilda fiului pierdut și-a revenit în simțiri, i-a părut rău și s-a întors acasă – nu i-a făcut tatăl farmece de întoarcere, la vrăjitoare; iar apoi să se poată duce din nou la porcii lumii acesteia, fiind pe deplin asigurat în Cristos (poate persevera cu satana în sfințenie, cum fac unii care trăiesc erezia și fac orice).

Nu mai există nimeni să ne ceară bani pentru iertarea păcatelor (indulgențe), deci să lăsăm copilăriile în urmă și să vedem adevărul Biblic: după ce ai intrat pe calea pocăinței (ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu), trebuie să umbli cu Domnul (cu ajutor de sus, acest ajutor este harul) până vei ajunge la destinația finală, mântuirea viitoare!

Precizare despre cei ”mântuiți pe veci”

Nu fac referire la protestanții reali (lutherani, calvini), ci la tot felul de șarlatani care nu au luat din religia protestantă decât ceea ce a fost mai rău, mântuirea pe veci. Ei au adus din străinătate, de prin universități de fanatici obsesia cu mântuirea pe veci, orice ar face oamenii apoi (fiind pe deplin asigurați în Cristos! Nu au fost deloc interesați de conținutul practic al protestantismului, de modul în care au trăit oamenii atunci și ce au făcut. Cei care au umblat cu Domnul, au ajuns la destinația fericită. Luther și Calvin au vrut să facă dictaturi în care să îi oblige pe TOȚI oamenii să umble împreună în direcția bună, nu le-au zis că pot face orice, că nu-și pierd mântuirea! Au vrut să se opună vânzării de indulgențe și au exagerat (cu teologia teoretică). Calvin a pretins că TOȚI oamenii ar trebui să trăiască cu Domnul, să umble pe cale și apoi se va vedea cine au fost cei aleși – este clar că TOȚI cei care umblă vor ajunge la destinația bună!

Au făcut o diferență între teologia teoretică (netrăită), cu care doar s-au opus cererii de bani (vânzarea de indulgențe pentru iertare) și trăirea practică cu Domnul. Adică le-au spus catolicilor: Nu ne cereți bani, că noi ne rezolvăm altfel mântuirea (cu teoria doar teoretică pe care o cunoașteți) – aceasta era politica externă. Dar nu au înlocuit umblarea practică cu datul din gură și dacă ar fi putut, i-ar fi obligat pe TOȚI enoriașii lor să umble cu Domnul, ca să ajungă la țintă – politica internă.

Ca urmare a seriozității lor (exagerate), au schimbat în bine soarta lor și părțile locuite de ei. Nu au trăit erezia teoretică a mântuirii pe veci, ci au umblat cu Domnul.

Separat de ei (majoritatea protestanților au fost lutherani, nu calvini), o parte a reformaților au dezvoltat de la satana doctrinele dracilor (la Dort). Luther s-a opus dublei predestinări, Calvin ar fi vrut să îi oblige pe toți să trăiască după standardele umblării cu Domnul, numai nenorociții ăia vicleni (ramura moartă a reformei) au inventat mântuirea obligatorie fără umblare cu Domnul (nici măcar ei nu au zis-o direct).

Opus celor care nu au trăit teologia mântuirii pe veci, ci au umblat cu Domnul, unii ar vrea să ne ofere o mântuire superficială, ușuratică, de care nu mai scapi orice ai face, oricui ai sluji – am văzut că aceasta ucide suflete.

Nu am mai folosit termenul ”calvin” aici, pentru că este evident că cei care au preluat obsesia mântuirii pe veci nu au vrut să cunoască pretențiile de sfințire practică ale reformaților, lutheranilor, puritanilor etc (care au păstrat teoria falsă cu mântuirea pe veci, dar teologia lor a fost doar teoretică, practic au făcut invers – au umblat cu Domnul – se vede practic din trăirea lor).

Acum, datorită răspândirii învățăturilor dracilor, chiar dacă cei care cred în mântuirea pe veci nu o propovăduiesc (cu disperare), ci vorbesc despre umblarea cu Domnul, cei care o aud află repede că pot face orice (fiind asigurați pe veci în Cristos) și vor ajunge să fie cu Domnul chiar dacă umblă cu demonii. Unii chiar aderă la acest ”protestantism” de fațadă ca să poată face orice și fac orice, și starea lor merge spre tot mai rău! Cele 5 sole sunt folosite ca să indice ca fiind reală mântuirea chiar în umblare cu demonii.

Cei care propovăduiți mântuirea pe veci, puteți ucide suflete cu ea și să deveniți lupi răpitori fără să vreți, dar lupii răpitori nu vor cu Domnul, ci cu victimele lor!

Mulțumesc lui Daniel pentru comentariu

Mulțumesc lui Daniel pentru acestea (a fost pus ca un comentariu la Cele 5 sola, dar îl pun ca articol, pentru că este așa cuprinzător). Din alt comentariu:

Coloseni 1: 21 – 23
„Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; (MÂNTUIREA FINALĂ, ADICĂ DESĂVÂRȘIREA, CONDIȚIONATĂ MAI DEPARTE DE RĂMÂNEREA ÎN CREDINȚĂ ) negreşit, DACĂ RĂMÂNEȚI şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”

Cele câteva texte biblice din celălalt comentariu le-am scris și eu de câteva ori – poate vor fi de folos celor care vor să ia Biblia în serios.

Soli Deo Gloria… Esti prea drastic. Nu e blasfemie(nu este blasfemie pentru cei care își iau în serios umblarea lor). Pentru starea de inceput a celui mantuit sunt valabile toate cele 5 puncte. Ideea e ca trebuie sa ramai ca si credincios in ele si sa aduci roada – aceasta înseamnă fapte, opusă mântuirii numai prin credință, numai prin har.
Problema e cand te opresti aici…. si traiesti ca cei din lume crezand ca esti totusi mantuit – da, dar cele 5 sunt folosite de unii ca dovezi că ești mântuit, apoi nu contează ce mai faci, cui slujești, fiind mântuit pe veci și gata.
O sa-ti spun ceva… Chiar si printre acesti calvinisti care cred ca mantuirea nu se poate pierde sunt unii care spun ca daca traiesti in pacat si ai o viata religioasa esti nemantuit.
Paul Washer e unul dintre ei…. insa diferenta e ca ei cred ca cei care traiesc in pacat chiar daca au fost botezati si au facut chiar fapte bune in biserica… nu au fost nascuti din nou niciodata adica nu au fost mantuiti…. Ei cred ca nasterea din nou este un proces…. ceea ce e fals INSA AU SI UN SAMBURE DE ADEVAR.
Este posibil ca unii dintre ei sa nu fi fost nascuti din nou niciodata si sa fie in biserica. Exemplu:
Matei 7: 22 – 23
„Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”” „Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; (N-AU FOST MANTUITI DAR AU FACUT LUCRARI IN BISERICA) depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.””
Insa exista si o categorie care L-au cunoscut pe Dumnezeu si au cazut… Evident Domnul Isus nu vorbea despre acea categorie in versetele de mai sus… iar calvinistii de obicei generalizeaza acele versete, cand ele se refera la cazuri particulare.
In acelasi timp o sa ti se para ciudat ce iti spun…. INSA DE LA O ANUMITA STATURA SAU MATURITATE SPIRITUALA MANTUIREA NU SE MAI POATE PIERDE MAI BINE ZIS DUPA ANUMITE INCERCARI CRUCIALE DIN VIATA DE CREDINTA – pierderea celor intrați pe cale este ușoară la început (unii care află că pot face orice, chiar fac orice și ajung mai răi decât erau la început). Și cei intrați pe cale de mult timp pot fi pierduți, unii stau pe loc și sunt ca pruncii, nici vorbă de maturizare, fiind lipsiți de interes pentru lucrurile de sus. Așa că cel mai sigur este să renunțe la erezie (numită de Biblie ca învățăturile dracilor).
Aici Calvinistii… daca nu ar pune problema nasterii din nou ar insemna ca au ajuns totusi la concluzia corecta si anume ca mantujirea nu se poate pierde.. Asa este DAR NUMAI IN ANUMITE CONDITI.I O sa-ti dau si exemple in acest sens:
Lui Avraam i-a spus Dumnezeu ca toate neamurile pamantului vor binecuvantate in samanta lui de abia dupa ce a fost incercat cu jertfirea lui Isaac, pana atunci ii spusese ca va ajunge un neam mare…dar si fiului Sau Ismael i-a promis acelasi lucru… insa binecuvantarea de patriarh a obtinut-o de abia dupa ce a trecut acel tes…. Acum imagineaza-ti cum ar fi fost ca Avraam, dupa acel eveniment sa se fi lepadat de credinta in Dumnezeu?!?!?!? Era o catastrofa… Am fi fost urmasii unui patriarh nemantuit… Deci, Dumnezeu stia ca va ramane mantuit sau ca nu-si va pierde mantuirea – dacă el l-ar fi părăsit pe Dumnezeu și Dumnezeu l-ar fi abandonat (în Biblie sunt cazuri când oamenii au trecut de la bine la rău, și Dumnezeu a renunțat la binele pe care a vrut să li-l facă; și invers). Dumnezeu a știut că Avraam va umbla cu El până la capăt și își va învăța și urmașii umble cu Domnul.
Alt. exemplu:
Când Dumnezeu desăvârșește pe un om, acel om nu va cădea niciodată…
1 Petru 5: 10
„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, DUPĂ ce veţi suferi puţină vreme, (testarea aceea crucială a credinței) vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face NECLINTIȚI. (siguranța mântuirii… pe viitor)” – sigurața mântuirii viitoare există, dar este extrem de condiționată de schimbarea gândirii Coloseni 3.1-6, a preocupărilor spre lucrurile Împărăției și de umblarea cu Domnul Filipeni 2.12-13, Filipeni 3.10-14, lista de făcut din 2 Petru 1.3-11 cu garanția că nu vei cădea cât timp umbli cu Domnul, continuu, și îți menții interesul spre lucrurile de sus.
Alt exemplu:
1 Petru 4: 1
„Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul; ” (atingerea nivelului siguranței pe viitor a mântuirii, în urma încercării cruciale a credinței reprezentată aici prin suferința în trup… sau chiar a desăvârșirii ca acel frate din această mărturie…)
Așadar calviniștii percep unele lucruri cumva corect însă problema e că ei cred că ei nu cred că mântuirea se poate pierde ÎNCĂ DE LA ÎNCEPUT, însă adevărul este că mântuirea nu se mai poate pierde de abia după ce omul ajunge printr-o încercare sau mai multe încercări la statura de om mare în credință – chiar Domnul Isus ne-a descris cum se pierde ușor mântuirea, la început, în Pilda Semănătorului, din Matei 13.
Problema care rezultă din credința lor este STRICT de atitudine.
Exemplu.
Să zicem că ești prieten cu un frate din biserică cu care ai părtășie… îl vezi de-alungul anilor cum se manifestă roada Duhului Sfânt în el… când vă rugați împreună, când cântați împreună, când vă încurajați împreună… se vede după limbajul trupului în toți acești ani că omul crede din toată inima mesajul Evangheliei, dar după câțiva ani acest om se leapădă brusc de credință în urma unei tragedii personale, prin care își pierde credința.
Ca și calvinist vei fi pervers și vei spune…. „Omul acesta nu a fost niciodată mântuit sau născut din nou… și te vei resemna repede cu gândul că acel om a fost un ipocrit și își merită soarta…”
Dacă însă știi că omul acela este un FIU pierdut și că a fost totuși mântuit, te va durea sufletul pentru că știi că el de fapt a fost slab în credință și a căzut la un test al credinței… și te vei duce după El cum s-a dus și Domnul Isus după oaia pierdută… adică nu te va lăsa sufletul să-l abandonezi știind că credința acelui om A FOST CÂNDVA REALĂ…. dar dacă crezi că credința acelui om nu a fost niciodată reală și acel om nu a fost niciodată mântuit… nu vei simți milă și părere de rău ci vei simți că ai fost înșelat în tot acest timp de un ipocrit…. și vei judeca pe acel om cu răceală și chiar vei fi bucuros că ai scăpat de un ipocrit…
Aici duce teoria calvinistă… la lipsa empatiei față de persoanele slabe și căzute…
E o teologie justificativă și care îți ia responsabilitatea de a căuta pe cei CĂZUȚI pentru că ei nu există în calvinism ci există doar ipocriți și nemântuiți.
E o teologie perversă care duce la răceală superioritate și mândrie… – îngâmfare demonică, ușor de observat la unii

Am zis că este blasfemie (în acel articol) deoarece ne prezintă un monstru care nu i-a vrut mântuiți pe cei mai mulți, deși ar fi putut să îi mântuiască ușor (dacă mântuirea nu depinde de oameni, ci doar de alegerea lui Dumnezeu). Unii au luat-o razna pentru că monstrul nu i-a ales pentru mântuire, deci Dumnezeu i-a obligat să trăiască în păcat – Dumnezeu devine egal cu satan (de la care vin aceste învățături).

Unii lupi răpitori zic că mântuirea nu depinde de oameni deloc, așa că dacă ești mântuit este indicat să umbli cu Domnul, dar dacă umbli cu satan este același lucru, că de mântuire nu mai scapi și am cunoscut dintre aceia care au ajuns mai răi decât au fost la început, considerându-se asigurați pe veci în Cristos, chiar umblând cu demonii – blasfemie.

Dar nu zic că este blasfemie pentru cei numiți ”calviniști” dar care umblă cu Domnul (mulți au zis teoretic că nu trebuie fapte, dar au umblat practic cu faptele lor cu Domnul, de exemplu puritanii). Este blasfemie numai pentru cei care ajung mai răi decât erau la început și apoi dau din gură cu solus Cristus. De aceea combat erezia, pentru că unii cred că pot face orice (să umble cu demonii, de la care sunt învățăturile înșelătoare) și rămân pe deplin asigurați în Cristos – Jertfa Domnului îi face să poată umbla cu demonii și nu își pierd mântuirea!

Întâmplările pelerinului în călătoria sa (Călătoria creștinului), de John Bunyan

Mulțumesc celui care s-a obosit pentru noi și ne-a pus-o la dispoziție. O puteți găsi și audio. Recomand cumpărarea acestei cărți din librării creștine, nu costă mult.

V-am postat-o aici ca să vedeți că pentru cei care se credeau mântuiți pe veci, umblarea cu Domnul era foarte importantă. Nu se foloseau de erezie (care era mai mult teoretică pentru ei) ca să facă orice, ci își trăiau practic, PRIN FAPTELE LOR, credința.

Combat învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci pentru că am văzut că produc victime

Liderii reformei protestante au fost mai degrabă prea serioși decât prea neserioși, încât să își învețe enoriașii că pot face orice, că nu își pot pierde mântuirea. Ar fi vrut să îi oblige pe oameni să fie disciplinați și să meargă toți în aceeași direcție, corectă. Au folosit ideea de mântuire numai prin credință, numai prin har, ca să nu trebuiască să dea bani pentru iertarea păcatelor, prin cumpărarea indulgențelor – acum cine vă mai cere bani? Nu au renunțat la necesitatea umblării în har, cu Domnul, pentru mântuirea fiecăruia. La teologia teoretică au adăugat teologia practică. Nici alții care s-au crezut mântuiți pe veci nu credeau în mântuirea ușuratică, că te-ai mântuit (cu bagheta magică) pe moment pentru veci și gata, nu mai scapi apoi, nici să vrei. Ei cereau ajutorul lui Dumnezeu în umblarea lor permanentă, de fiecare zi, în fiecare clipă – mântuiți pe veci însemna că nu se vor lăsa de umblarea lor, de pocăința lor!

De exemplu puritanii: au avut ei o religie ușuratică, în care fiecare să facă ce vrea? Unul dintre cei care se credeau mântuiți pe veci a fost și John Bunyan și care ne-a arătat ce a însemnat practic pocăința pentru ei, o umblare permanentă cu Domnul, în cartea Întâmplările Pelerinului în călătoria lui (Călătoria creștinului). O puteți găsi în librăriile creștine, poate și pe internet. Citez câteva din titlurile capitolelor, ca să vedeți ce a însemnat creștinismul pentru ei:

Nu au trăit erezia mântuirii fără fapte, ci au umblat cu Domnul!

În zilele noastre, unii care nu au vrut să cunoască spiritul reformei, ne zic că mântuirea pe veci înseamnă că poți umbla cu satana, că nu îți poți pierde mântuirea. Nu au vrut să cunoască cum au trăit înaintașii, că nu au făcut orice. Pentru ei mântuirea nu a fost ușuratică. Dintre cei care aud învățăturile dracilor că mântuirea este numai prin credință și nu se poate pierde, unii trag concluzia logică (și văd obsesiile cu doctrinele dracilor) că pot face orice. Chiar există lupi răpitori care zic aceasta în mod direct și murdăresc sufletele oamenilor cu aceste învățături.

La învățăturile dracilor ei adaugă și un exclusivism demonic, că dacă nu primești învățăturile lor, nu poți fi mântuit, că Dumnezeu nu te-a ales. Dacă nu crezi exact ca ei, nu ești mântuit.

Combat aceste învățături pentru că lupii răpitori fac victime cu ele. Unii deveniți lupi răpitori fără să vreți și chiar fără să știți. Pentru cei care devin lupi răpitori nu va fi loc în cer, cu Domnul!

Cine nu umblă cu Domnul prin faptele lui, a fost mântuit inițial degeaba (numai prin credință)

2 Petru 1
2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui,
4 prin care El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
Umblarea cu Domnul: 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta (umblarea trebuie să fie practică, prin fapte, nu să rămâneți la ”numai prin credință”); cu fapta, cunoştinţa;
6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
7 cu evlavia, dragostea (amiciția, prietenia) de fraţi; cu amiciția de fraţi, dragostea jertfitoare.
8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.
9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca (cădea)  niciodată.
11 În adevăr, în acest fel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos – veți ajunge să primiți Premiul alergării voastre cu Domnul, veți fi mântuiți în final!

9 Dar cine nu are aceste lucruri este orb este orb față de lucrurile Domnului ca cei din lume (care nici nu s-au pocăit), umblă cu ochii închişi față de Domnul  şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate – a uitat prețul cu care a fost plătit, a uitat că a fost născut din nou de sus, a uitat de viața nouă, a uitat de curățarea lui pentru că s-a întors la preocupările vechi, ale lumii. A intrat degeaba pe calea mântuirii, (a fost mântuit inițial degeaba) prin credință, dacă apoi nu a umblat pe cale prin faptele lui, până la capăt!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veșnică; dar cine nu ascultă de Fiul (după ce a intrat, prin credință, pe calea mântuirii, o ține păcătuind cu voia) nu va vedea viaţa veșnică (nu va fi mântuit în final), ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

 

Harul este înmulțit prin apropierea de Dumnezeu, prin schimbarea preocupărilor spre lucrurile de sus, prin umblarea practică cu Domnul, nu cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin aceleași lucruri, prin umblarea practică cu Domnul prin fapte!

El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti – numai așa puteți ajunge la mântuirea finală promisă, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

Numai dacă umblați cu Domnul veți ajunge să fiți mântuiți la urmă, în final. Aveți ajutor de sus pentru aceasta.

Dumnezeul creștinilor este Tată bun

Ezechiel 18.23 Doresc Eu moartea păcătosului (se referă la moartea veșnică, în chinul veșnic)? – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

Nu prea se pricepe Dumnezeu la teologie drăcească, cu punctele TULIP și nu a știut povestile false că oamenii sunt așa căzuți, încât trebuie să îi aleagă numai pe câțiva pentru mântuire și pe restul să îi trimită în focul veșnic, fără ca măcar să le dea posibilitatea pocăinței?! (Jack spintecătorul era copil naiv pe lângă așa monstru, care a făcut, fără motiv real, zeci de miliarde de victime)!

23 Am Eu în adevăr vreo plăcere în moartea (veșnică, în chinul veșnic) celui rău?“ zice Domnul Dumnezeu. „Nu mai degrabă în întoarcerea lui de la calea lui, ca să trăiască? (altă traducere)
Nu știe Dumnezeu că în Biblie sunt scrise prostii, care nu sunt după punctele T.U.L.I.P.? Sau poate învățătura dracilor cu mântuirea pe veci o fi falsă? Că vedem un Dumnezeu bun, binevoitor, care vrea să renască pe TOȚI cei pierduți. Dar viața veșnică nu o pot obține decât cei care se întorc la Domnul!
Caracterul Persoanelor Sfintei Treimi este opus învățăturilor dracilor cu mântuirea pe veci, cu încercarea de justificare prin Doctrinele false ale dracilor (numite ale harului, dar fals). Dumnezeu este un Tată bun, care așteaptă ca păcătoșii să se întoarcă la El, mântuirea este ferită tuturor, Jertfa este bună pentru toți, harul adevărat (arminist) oferă tuturor mântuirea dar are pretenții mari de umblare cu Domnul!
Cine vrei să te mântuie în final? Un monstru pentru care ești doar nimic sau Dumnezeu care a fost răstignit pentru Tine? Dumnezeu era în Cristos împăcând păcătoșii cu Sine, pentru tine!

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare)

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Dumnezeu ne-a născut din nou spre speranța mântuirii finale (viitoare), la care vor ajunge doar cei care continuă umblarea lor cu Domnul până la ajungerea la destinația fericită, nu că suntem deja mântuiți pe veci și atât!

De veșnicie are Dumnezeu grijă, dar și noi trebuie să ne facem fiecare partea lui, cu ajutor de sus (să umblăm cu Domnul) pentru că numai așa putem ajunge la împlinirea acestei speranțe!

9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre (credința mântuitoare este cea trăită practic, prin fapte, scrie în Iacov 2 și vezi lista cu lucruri de făcut ca să ajungi la destinația fericită), mântuirea sufletelor voastre.
12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18 căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
”Evanghelia” drăcească (învățăturile dracilor cu încercarea de justificare prin Doctrinele dracilor) îți oferă mântuirea falsă (iluzorie) prin datul din gură cu ”numai prin…” fără fapte. Evanghelia adevărată arministă a harului are cerințele umblării cu Domnul, în har, prin fapte, până la capăt!

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

1 Petru 1
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4 şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care L-a dat pe Singurul lui Fiu, ca cei care se cred mântuiți pe veci să poată sluji fără griji (de pierderea mântuirii) pe cel rău! După îndurarea sa cea mare, dracul suveran i-a ales (predestinat) individual, pe fiecare în parte, și i-a ”mântuit” cu o mântuire glorioasă așa de mare (numai prin credință), încât pot să umble cu demonii numai prin har (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde), fiind pe deplin asigurați în Cristos cu solus Cristus.

O singură dată îți poți greși intrarea în Cetatea veșnică!

Merită?

El ne-a mântuit (am intrat pe calea mântuirii, în procesul de mântuire) pentru ca, după ce am fost socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice – ca să umblăm cu Domnul în har până vom fi mântuiți în final

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

A apărut răutatea enorm de mare a monstrului zeu-computer, care nu i-a vrut mântuiți pe cei mulți, așa că ei nici nu pot fi mântuiți?! El i-a mântuit pe cei puțini cu bagheta magică și le-a dat mântuirea șmecheroasă dar ușuratică, pe veci?! Cu scopul să umble cu dracii (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde)?

În versetul 5 nu se referă la ajungerea la destinație (în partea fericită a veșniciei), ci doar la intrarea pe calea mântuirii (în procesul mântuirii): spălarea (curățirea), nașterea din nou de sus, îndreptățirea inițială ca să putem primi Duhul Sfânt care să ne ajute în umblarea cu Domnul, până la capăt (versetele 6 și 7). Nu scrie că am ajuns deja la destinația fericită, ci să continuăm să umblăm cu Domnul, prin faptele noastre (roadele vrednice), ca să ajungem să moștenim (în final) viața veșnică.

Prima jumătate a versetului 5 este folosită ca o dovadă falsă că mântuirea este numai pe moment, pentru veci și atât. Dacă citim textul (ca și alte texte folosite pentru aceasta) vedem că în realitate este vorba despre ceva opus, mântuirea ca proces și obligația de a merge cu Domnul până la capăt, pentru propria mântuire. Aici ne sunt prezentate chiar timpurile mântuirii. Am folosit culorile: timpul trecut – intrarea în procesul mântuirii, timpul prezent (umblarea cu Domnul) și timpul viitor (mântuirea de mânia veșnică a lui Dumnezeu, ajungerea la destinația fericită).

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru – este intrarea pe cale
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem – prin fapte, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşniceadică să umblăm cu Domnul, în har (cu ajutor de sus) practic, până la capăt, când vom ajunge la destinația fericită!

Credința trăită practic, prin fapte, mântuie în final

Evrei 11
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge.
17 Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac jertfă, când a fost pus la încercare; el, care primise făgăduinţele, se pregătea să-l aducă jertfă pe singurul său fiu.

Avraam nu s-a mulțumit să aibă credința teoretică, ci faptele lui au urmat credinței. Prin credință Avraam a acționat (a făcut ceva, ca urmare a ascultării lui), apoi din nou ni se spune că prin credință a făcut.

Credința o avem toți, dar nu există mântuire numai prin credința teoretică, care este a dracilor și nu mântuie, vedeți articolul din Iacov 2:

17 Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte sola fide, este moartă în ea însăşi sola gratia – nu mântuie!
19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred sola fide… şi se înfioară! – dar nu sunt mântuiți prin sola fide!
20 Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte sola fide, sola gratia este zadarnică (inutilă, degeaba)?
21 Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită – prin trăirea practică, prin fapte a credinței.
23 Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut practic pe Dumnezeu și a umblat cu Dumnezeu practic, prin faptele lui, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24 Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă – se vede că sola fide este lipsită de conținutul (valoarea) faptelor și nu mântuie!

Dacă vrei să ajungi unde au ajuns eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul prin faptele tale, cum au făcut ei, până vei ajunge să primești Premiul alergării!

Avraam, cel care a umblat practic cu Domnul și a fost apreciat pentru faptele lui, este folosit de unii ca dovadă că doctrinele dracilor sunt reale.

Textul de aici.

Evrei 6 . 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă Avraam a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Pentru că Avraam a așteptat cu răbdare, a ajuns la ceea ce i-a promis Dumnezeu. A primit promisiunea ca urmare a umblării lui practică, prin faptele lui, cu Domnul și pentru că Dumnezeu a știut că va umbla până la capăt cu El și îi va învăța și pe alții să facă la fel / vedeți articolul / . Intrarea în acea promisiune a fost făcută prin credință și prin fapte, nu numai prin credință. Apoi a umblat tot prin fapte, cu Domnul, până la capăt, la împlinirea promisiunii.

Geneza 18.18 Căci Dumnezeu va face ca Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământuluiDumnezeu va face ce scrie în versetul 18 bazat pe versetul următor, 19:
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… – dacă Avraam nu ar fi făcut în continuare ce este drept și bine, nu ar fi primit în viitor binecuvântarea promisă!

Că a așteptat cu răbdare ce înseamnă? Că s-a întors la lume, ca și când fiul pierdut s-ar fi întors la roșcovele și porcii lumii acesteia, crezându-se mântuit pe veci? Vedem și din acest articol cum a fost ascultat de Dumnezeu, și a trimis binecuvântarea și altora. Și dacă citiți despre ce a apreciat Dumnezeu în continuare la el, vedeți că nu a apreciat numai credința teoretică (fără fapte), ci trăirea lui prin faptele lui, în umblarea lui cu Domnul.

Evrei 11.8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care urma să-l ia drept moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie încotro merge – ”eroii credinței” au fost apreciați pentru faptele lor – corect ar fi să se numească Galeria eroilor faptelor, nu ai credinței, pentru că niciunul nu a fost apreciat numai pentru credință!

Doar prin umblarea cu Domnul, prin faptele tale până la capăt, poți ajunge să primești Premiul alergării tale. Dacă vrei să ajungi în partea fericită a veșniciei, împreună cu eroii faptelor, trebuie să umbli cu Domnul, prin faptele tale până vei ajunge acolo!

Fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă (practică), ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranță că va moșteni promisiunile veșniciei fericită!

Textul este în articolul anterior, aici.

Evrei 6.11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde

Înțeleg că cei care au scris Biblia, fiind inspirați de Dumnezeu, nu au știut ce scriu – poate că pe ei nu i-a ales Monstrul cel rău pentru mântuire, dar nici Dumnezeu să nu fi auzit de învățăturile dracilor, că mântuirea nu se poate pierde? Pentru că vedem că întreagă învățătura Noului Testament (legământul Legii harului) este că mântuirea trebuie rodită practic, până la capăt, altfel vei rămâne pe dinafară (vedeți despre rodire până la capăt aici și aici). Apostolul Pavel nu s-a pretins niciodată mântuit pe veci, ci un bun alergător pentru Premiul sperat (pe care îl primea dacă ajungea la sfârșitul, nu la începutul alergării cu Domnul).

Versetul de sus ne spune să păstrăm până la capăt râvna practică pentru Domnul (învățăturile, poruncile Lui, interesul pentru lucrurile de sus, nu pentru falsitatea mântuirii ușuratice fără fapte), pentru că doar așa vom păstra până la sfârșit (la Judecata finală) speranța moștenirii (primirii, împlinirii) promisiunilor de veșnicie fericită, din versetul 12 (credința este cea trăită practic, prin faptele noastre, pentru că doar ea mântuie). Dumnezeu și-a făcut și Își face în continuare partea cea mai grea în mântuirea noastră, dar și noi trebuie să conlucrăm cu Domnul, să ne facem (cu ajutor de sus, harul) partea noastră în propria mântuire.

Prin credinţă (trăită practic, prin roadele vrednice de pocăință) şi răbdare (umblarea cu Domnul până la capăt), vei moșteni promisiunile de veșnicie fericită

Evrei 6
9 Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile.
13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Dumnezeu nu este nedrept – deci nu are caracterul lui Jack spintecătorul, să mântuiască numai pe unii, pentru că de fraierii ceilalți nu a avut chef să le ofere măcar posibilitatea mântuirii!

Dacă moștenești ceva, primești ceva care (încă) nu îți aparține, nu este al tău. Premiul alergării i-a aparținut apostolului Pavel? Nu, ci spera să ajungă să îl primească, prin umblarea lui cu Domnul! Locul promis în partea fericită a veșniciei îl vei primi doar ca sfârșit al umblării pe calea mântuirii.

Unii întrabă: Ești mântuit? Nu, nu suntem mântuiți aici, pentru că încă nu am ajuns la Premiul alergării. Că am fost mântuiți se referă la intrarea pe calea mântuirii și este un cadou, apoi trebuie să umblăm (primim ajutor în continuare) pe calea mântuirii, până la capăt – numai acolo este Premiul nostru, mântuirea finală.

Știm că peste tot în Biblie unde este vorba despre credința care contează, este cea care trăită practic, prin fapte (Iacov 2): 1 Petru 1.9 veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre – mântuirea o vei primi numai ca sfârșit al umblării cu Domnul, nu de la început. La început este doar intrarea pe calea dreaptă și îngustă.

Dacă mergi pe o cale largă și în serpentine (pe trei cărări), cine te va mântui, datul din gură cu credința fără fapte, care este decedată și nu mântuie (știm că și dracii cred fără fapte, dar nu îi mântuie așa fraiereală de credintă)?

Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată

Din nou, un exemplu de falsificare a mesajului Noului Testament, ca să pară reală erezia nimicitoare a mântuirii pe veci. Dar să vedem în context (și ținând seama de învățătura sănătoasă a Noului Testament – Legea harului în care TREBUIE să umbli, ca să ajungi să fii mântuit în final).

Ioan 5
21 În adevăr, după cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea – am arătat că Fiul oferă aici viața veșnică tuturor oamenilor, iar la judecată va da mântuirea viitoare finală celor care au umblat aici cu Domnul, până la capăt (vezi versetul 29 și alte texte pe care le-am mai prezentat). Am arătat aici că Dumnezeu nu este arbitrar. (se îndură de cine Îi place și Îi place să se îndure de cei care Îl urmează!)
22 Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului,
23 pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.
24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
25 Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi cei ce-l vor asculta vor învia.
26 Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.
27 Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului.
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29 şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
30 Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.

Fiul dă viaţă cui vrea – deci Fiul este un monstru cu caracterul lui Jack spintecătorul, i-a respins pe cei mai mulți de la mântuire, dă-i încolo de fraieri. În realitate, Biblia ne spune că harul oferă mântuirea tuturor oamenilor, toți sunt chemați la pocăință adevărată, la umblare cu Domnul până la capăt (harul are pretenții, nu dă mântuirea ușuratică). Ereticii care se cred mântuiți pe veci ne prezintă un monstru arbitrar / vedeți articolul / , dar chiar și în acest text, ni se spune că Cel care îți oferă posibilitatea (nu obligația) să fii mântuit, te va judeca după dreptate: judecata Mea este dreaptă, după cum ni se spune în textul din Apocalipsa 20 (dacă nu cumva minte Biblia), că Judecătorul este drept (corect, nu este arbitrar) și că va judeca pe fiecare după faptele lui, după umblarea lui cu unul sau cu altul!

Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.

Ce alegi și faci aici, aceea vei primi.

Domnul va judeca pe poporul Său – indiferent de erezia nimicitoare a mântuirii pe veci

Evrei 10
26 Căci, dacă păcătuim în mod voit după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care-i va mistui pe împotrivitori.
28 Cine a încălcat Legea lui Moise trebuia să fie omorât fără milă pe baza mărturiei a doi sau trei martori – Deuteronom 17.6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori
29 Cu cât mai aspră credeţi că va fi pedeapsa de care va avea parte acela care Îl calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, nesocoteşte (pângărește) Sângele Legământului cu care a fost (răscumpărat, plătit, cumpărat înapoi și) sfinţit şi Îl batjocoreşte pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!
Şi iarăşi: Domnul va judeca pe poporul SăuDeuteronom 32.35 și 36
31 Cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Din noua versiune a traducerii Cornilescu. Acolo ni se dau și versetele din Vechiul Legământ (Legea dată prin Moise) care sunt citate aici.

Este evident că Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile de umblare cu El, prin fapte, pentru mântuirea fiecăruia. S-a făcut trecerea de la Legea veche la Legea nouă, de la ritualurile ei la mântuirea prin faptele făcute în umblarea cu Domnul. Dumnezeu nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea prin fapte, doar s-a trecut de la ritualuri la roadele vrednice de pocăință! Diferența este că acum avem ajutor de sus (acest ajutor este harul). Harul nu dă mântuirea ușuratică, fără umblarea cu Domnul până la capăt, ci este ajutorul primit de sus ca să putem face ceea ce nu au putut cei din vechea Lege, să umblăm cu Domnul!

Apcalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc – sau a fost șters, după cum scrie în Exod 32.
33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

Domnul va judeca pe poporul Său, pe fiecare după faptele lui!

%d blogeri au apreciat asta: