O erezie patologică (mântuirea pe veci)

/ wikipedia.org / Reforma_Protestantă /

”Martin Luther a intrat în viață monahală în urma unei experiențe personale, fiind surprins de o furtună și a promis că se va călugări dacă va scăpa. A făcut studii teologice pentru a răspunde angoasei privind mântuirea, determinându-l să ajungă la concluzii personale privind rolul credinței și al faptelor în procesul îndreptățirii omului. A criticat vânzarea de indulgențe. Cei ce le cumpărau erau scutiți de penitență de pe urmă păcatelor comise pe pământ. În 1515, papa Leon al X-lea, fiind dornic să strângă bani necesari renovării catedralei San Pietro de la Roma, l-a însărcinat pe dominicanul Tetzel să vândă indulgențe. Luther nu a apreciat această acțiune și a susținut public cele 95 de teze ce condamnau vânzarea indulgențelor. Drepturile papalității sunt contestate, ceea ce duce la deschiderea unui proces de condamnare a lui Luther, care beneficia de sprijinul electorului de Saxa, Frederic cel Înțelept. După o mică înțelegere din 1519 cu papalitatea, Luther a continuat să scrie lucrări, ca „Apelul către nobilimea creștină de națiune germană” sau „Captivitatea babiloniană a bisericii” prin care predica deschis împotriva unor practici ale Bisericii Catolice. A afirmat că este suficientă doar credința pentru mântuire și contactul direct al oricărui creștin cu divinitatea fără intermedierea bisericii. În 1520, papa Leon al X-lea l-a excomunicat, dar Luther, susținut de partizani, a ars bula de excomunicare și alte lucrări ecleziastice. S-a declanșat un conflict deschis îndelungat, care va marca evoluția viitoare a Europei. Împăratul german Carol al V-lea l-a convocat, oferindu-i garanții de securitate, la dieta de la Worms. În 1521, Luther a refuzat să renunțe la convingerile sale, iar dieta l-a declarat scos în afara legii, ceea ce însemna că putea fi capturat și ucis de oricine. La întoarcere, a fost „răpit” de oamenii electorului de Saxa, care l-au ascuns în castelul de la Wartburg. Luther va scrie acolo multe lucrări cu principii teologice esențiale reformei. În 1522 a tradus Noul Testament în germană, după ediția realizată de Erasmus.”

Vrând să scape de vânzarea de indulgențe (pe care nu le suporta), Luther a zis că mântuirea este numai prin credință – învățătură opusă Bibliei (și cei pe care Ioan Botezătorul i-a numit ”pui de vipere” s-au crezut mântuiți pe veci, numai prin credință). A vrut să fie prea eficient împotriva catolicilor și a ajuns în cealaltă extremă. Mântuirea numai prin credință l-au scăpat de indulgențe (iertarea și scăparea din purgatoriu pe bani), iar mântuirea pe veci l-a scăpat de angoasa privind mântuirea. Protestanții au provenit dintre catolici și au trăit mântuirea catolică, nu i-a afectat teologia simplificată (o glumă teologică). Au trăit după Biblie, nu după teologia super-simplificată. Nu au vrut să fie „pui de vipere”, de aceea au fost mântuiți.

   Angoasa (frica) exagerată a avut o cauză psihiatrică și a produs erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde. Învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde a avut o cauză de patologie psihiatrică (nu religioasă)!

Reclame

Teologia în Reforma Protestantă

Am arătat aici că Luther a introdus erezia mântuirii pe veci pentru că era fricos (că își poate pierde mântuirea) și ca să se îndepărteze de teologia catolică. Apoi, Calvin și urmașii lui au făcut o teologie fără legătură cu realitatea (mântuirea pe veci nu se poate pierde). Totuși, nu am avut impresia că zonele protestante ar fi devenit un imens birt-bordel (că mântuirea nu se poate pierde, așa cum încearcă să ne învețe lupii răpitori semi-calviniști astăzi). Odată dată Biblia poporului, oamenii au văzut ce scrie în Biblie și și-au dus mântuirea lor până la capăt. Nici vorbă să scrie în Biblie că odată mântuit pe veci mântuit. Luther a fost mai inteligent și nu a mers în direcția mântuirii ușuratice (nici urmașii lui)!

Mai tâziu, puritanii (despre care se zice că ar fi fost calvini, deși calvini adevărați nu prea au fost) și-au dus și ei mântuirea până la capăt (am mai scris despre ei și cum era situația atunci, / vedeți articolul / ).

Teologia lor a fost calvină doar teoretic (mai ales partea cu alegerea), ei știau că mântuirea trebuie dusă până la capăt! Nici vorbă să fie învățați să trăiască în mizeria demonilor (învățătura dracilor) că mântuirea nu se poate pierde (orice ar face apoi). Nu am găsit nici un indiciu spre așa ceva, la ei.

Am văzut că teologia lor teoretică (cam aiurea) a fost dublată de o teologie a trăirii practice, a umblării cu Domnul pe calea mântuirii. Această teologie practică a depășit-o pe cea teoretică. Nici vorbă de mântuire pe veci, ușuratică, că ești mântuit și gata, nu mai trebuie să faci nimic, nici să trăiești cu Domnul practic (în fiecare zi)!

Teologia aplicată practic a reformatorilor protestanți

Tot felul de oameni de nimic, disperați că nu vor fi mântuiți, au trecut la erezia mântuirii fără fapte, fără să facă nimic, pe veci. Au răspândit mizeria de erezie, vrând să îi înșele și pe alții cu mântuirea ușuratică, pe veci.

Ca să aibă o anumită acoperire Biblică pentru învățătura dracilor, ei se bazează pe vrăjeala de tradiție reformată, care nu a fost luată în serios nici măcar de cei care au inventat-o.

Tot timpul am avut impresia că lucrurile nu se leagă. Am combătut erezia mântuirii pe veci pentru că ea a murdărit religia baptistă (unde a fost primită). Religiile își fac o teologie, pe care apoi o pun în practică. În realitate liderii protestanți, ca să combată catolicismul (mântuirea prin fapte) și ca să nu dea bani catolicilor, au înaintat teologic (cu teologia teoretică) în extrema cealaltă (2 Ioan (1).9)și așa au zis că mântuirea este numai prin har și gata. Dar dacă unii o luau razna, erau uciși prin ardere pe rug sau în alt fel. Teologia lor practică ducea rapid în lumea de dincolo. Nu se jucau de-a religia. Teologia lor teoretică a fost cu harul lui Dumnezeu, teologia practică era că puneau de câte un foc!

Lupii răpitori care spurcă religia baptistă (și CdE) cu erezia nimicitoare protestantă că mântuirea nu se poate pierde se bazează pe invențiile liderilor reformei protestante și ale urmașilor lor (care și-au făcut teologia doar ca să se distanțeze de catolici). Dar conform teologiei practice din acea vreme, tocmai acești lupi răpitori care propovăduiesc mântuirea ușuratică, ar fi printre primii arși pe rug! (Nu că ar fi pagubă!).

Ce va face cu lupii răpitori Creatorul la Judecata viitoare? Șiș-kebab (cu demonii în focul veșnic, a cărui învățături le-au propovăduit).

Ereticii care propovăduiesc învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde sunt forme ale Anticristului

1 Ioan 2
21 V-am scris nu că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.
22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce neagă că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care neagă pe Tatăl şi pe FiulMonstrul numit Dumnezeu i-a ales arbitrar doar pe unii pentru mântuire, iar Jertfa este bună doar pentru ei – blasfemie. Erezia mântuirii pe veci Îl neagă pe Dumnezeu ca Tată bun, care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Îl neagă și pe Isus, care este Hristosul numai pentru cei foarte puțini, aleși.
23 Oricine neagă pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl.
24 Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl.
25 Şi promisiunea pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică – promisiunea este făcută tuturor celor care vor să umble pe calea mântuirii, până la capăt, la veșnicia fericită. Pe aceștia, Dumnezeu nu îi scăpa din mână (dacă vor să rămână, dacă nu pleacă ei de bunăvoie).
26 V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească – cei care propovăduiesc erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit, mântuirea nu se poate pierde. Și lor Dumnezeu le-a făcut o promisiune: focul veșnic exegerat de fierbinte!

Chiar și cei din poporul ales au avut (de mai multe ori) posibilitatea să aleagă

Deuteronom 30
1. … binecuvântarea şi blestemul le pun înaintea ta – ca ei să aleagă

… 10. dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
11. Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine.

17. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti – se închinau cei din vechime la Baal și altele ca să le aducă noroc – am văzut în Biblie cât noroc au avut de la demoni! Astăzi unii se închină la punctele TULIP ale harababurii calvine / vedeți categoria cât sunt de mincinoase! / și la erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde (siguranța eternă – vise!).
18. vă spun astăzi că veţi pieri şi nu veţi avea zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire – ereticii nu vor primi locul pregătit pentru ei în veșnicia fericită!

19. Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti – cei din poporul ales au fost invitați să aleagă. Ei au avut menirea (misiunea) să ducă celorlalte neamuri (păgâne) mântuirea și totuși numai apartenența la poporul ales nu i-a ajutat deloc! / vedeți articol despre urmașii lor / .
20. iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El – trăind practic – dar cum să înțeleagă astăzi fanaticii calviniști?!

Vedem în Biblie cum Dumnezeu a pus în fața celor din poporul ales posibilitatea alegerii (cu invitația să aleagă viața). Ei au fost aleși de Dumnezeu și au existat ca popor ales și totuși, dacă mergeau după erezii și să se închine la mizerii, faptul că au fost aleși de Dumnezeu nu i-a ajutat. Nu L-au putut înșela pe Dumnezeu. Au suportat consecințele alegerii greșite!

Nu cred că pe Dumnezeu Îl pot înșela cei care cred și trăiesc învățătura dracilor odată mântuit pe veci mântuit (Biblia i-a numit pui de vipere).

Cum mint lupii răpitori care se pretind mântuiți pe veci

Reiau din articolul anterior, preluat și comentat de aici https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!”

Până la revoluție, în România baptiștii au fost creștini (arminiști). Apoi au venit tot felul de oameni de nimic, lupi răpitori care au adus erezia că mântuirea nu se poate pierde (cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit). Am văzut baptiști care au crezut-o și au ajuns curvari bețivi drogați etc că au crezut că pot face orice și au făcut orice! Și din cele discutate în articolul de mai sus se vede că calviniștii sunt slujitorii satanei. Nu numai că nu le pasă de umblarea pe calea mântuirii și de chemarea altor oameni la pocăință, dar chiar dau vina pe creștini (arminiști) pentru propriile lor fapte păgâne! Erezia mântuirii pe veci a ruinat bisericile baptiste pe unde a fost primită, de au ajuns unele ca niște cavouri cu decedați! Mai mult, un asemenea păgân (un baptist ratat care s-a făcut calvinist pentru că nu a fost bun de altceva, vedeți articolul anterior) laudă mizeria calvinistă și dă vina pe creștini! Să îi mustre Dumnezeu pe el și pe alți mincinoși și eretici ca el și să nu îi mai lase să propovăduiască învățătura dracilor!

lup rapitor in blana de oaie

Și fratele Eugen a văzut aberațiile fanaticului calvinist obsedat de calvinism, despre care am mai scris

https://chibzuieli.wordpress.com/2012/09/16/calvinistii-si-statu-drept-ca-sa-judece-stramb/
Chibzuieli ~ Să stăm strâmb și să chibzuim drept
Calviniștii și statu’ drept ca să judece strâmb – Posted by Eugen

Zilele acestea nimerii peste un articol vechi de un an de pe blogul Istorie Evanghelica cu titlul „Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință baptiste.” – articolul este preluat de altundeva. L-am citit și răscitit, și m-am întrebat dacă autorul distorsionează în mod intenționat istoria citind textu’n fir în dinte (adică sărind peste câte o ștrofă), sau este o citire onestă dar lipsită de puterea de pătrundere sau pregătirea necesară pentru a discerne nuanțele. Această abilitate, sau mai degrabă lipsa ei, este puternic influențată nu numai de lentila ideologica prin care este citit textul ci poate și de lipsa cunoașterii contextului istoric și a surselor originale – am comentat (vedeți jos, la sfârșit) că autorul este un fanatic care și-a ratat umblarea cu Domnul, așa că s-a făcut calvinist obsedat de calvinism!

Autorul se întreabă „cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913. Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia?” După care imediat urmează răspunsul: „Iată ce zice Alexa Popovici…”

În primul rând, cinstit ar fi să se facă clar că Alexa Popovici în textul respectiv nu analizează mărturisirea de credință, nici măcar nu intenționează să se refere la cea a lui Oncken, ci el descrie o situație istorică. Referință la mărturisirea de credință la Popovici este numai în nota de subsol care spune clar că mărturisirea de credință în discuție „afirmă și alegerea divină și universalitatea harului.” După cum se vede din însuși textul de sub ochii autorului, dacă acesta ar avea ochi pentru text.

Că au fost calviniști între baptiștii români, cu precădere maghiarii care proveneau dintre calviniști, ca Toth și Cornea, este clar și normal. Că a fost preluat și de copii lor în credință, cel puțin în prima fază, și aceasta este de de așteptat. Că ocazional au păstrat obiceiurile neoneste ale calviniștilorlor de la sinodul de la Dort, care i-au fentat pe arminieni invitându-i la sinod dar ne lăsându-i să vorbească, de asemenea este clar. Adică fr. Toth la un moment dat i-a pus pe românii de la o conferință să voteze dacă în Biserică toți trebuie să fie una. Bieții români (romanians nor arminians cum mă confundă pe mine la școală :)), au zis că sigur că da. Toth însă nu le-a spus ce are el în cap. Dar unii din cercul lui, care știau ce vrea Toth, le-a explicat că de-acum vor trebui să țină Paștele cu ungurii și să nu mai pună cruci pe mormânt. Când s-au deșteptat românii și au priceput ce vrea Toth, toți să-și pună mâna-n cap, nu alta. Noroc că i-a lămurit neamțu’ (Henry Meyer) că nu trebuie să fie șovini ci fiecare să țină Paștele cu cei între care slujește, iar cei ce au purtat crucea în viață pot să o poarte și pe mormânt. Și așa au făcut baptiștii români până în ziua de azi. Asta poveste vine tot de la Popovici.

Că veni vorba de Mărturisirea germană de la 1847, autorul bine zice că prima mărturisire, din 1837 a fost scrisă de Oncken și Kobner. Atunci de ce n-a fost adoptată până în 1847? Tot din cauza calvinismului, pentru că timp de vre-o opt ani fratele Lehmann din Berlin și biserica lui n-au acceptat calvinismul ei accentuat. Deci, după ce Lehmann a editat-o și a devenit de un „calvinism moderat,” au acceptat-o toți baptiștii germani. A fost mărturisirea baptiștilor români de un calvinism moderat? Nu. Cea germană a fost. Mărturisirea din 1847 nu este a lui Oncken și Kobner ci a lui Oncken, Kobner și Lehmann.

A fost, atunci, mărturisirea românească fidelă celei germane? Nici nu cred că a intenționat cineva așa ceva! Oricine se uită și numai cu o jumătate de ochi închis, vede că una este maximalistă (detaliată și lungă) iar cealaltă este minimalistă (scurtă și concisă). De ce a fost mărturisirea românească scurtă și concisă? Cine e curios să citească documentele primelor congrese baptiste mondiale, la unele fiind prezent și Adorian, și să se documenteze despre atitudinea timpului cu privire la crezuri și mărturisiri, și va înțelege de ce. Se pare că și Adorian și-a făcut tema de casă la aceste congrese (nu doar Socaciu, în America).

Oricine vrea să compare două texte, nu pune unul cu litere mari în văzul mare, și celălalt cu litere mici, încât nu le poți citi unul lângă altul. Dar să o lăsăm și pe asta la o parte. Oricine dorește să compare un text cu un altul, nu spune doar ce conțin textele ci se întreabă și:
Ce s-a tăiat din primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?
Ce s-a adăugat la primul? CE SEMNIFICAȚIE ARE?

Acu, eu nu o să fac o analiză detaliată a întregului text că și așa am boala posturilor lungi. O să iau doar câteva lucruri:

Articolul despre păcat afirmă că omul a moștenit o natură total coruptă de la Adam. Fain. Calviniștii și arminienii sunt de acord aici. Dar adaugă românu’, „prin vină proprie sunt cu toții păcătoși…” Care este semnificația expresiei „prin vină proprie?” Adică nu vina lui Adam imputată urmașilor, ca și la Augustin, și total ambiguu la Calvin. Ci fiecare este vinovat pentru păcatele comise de el însuși nu pentru păcatul lui Adam. Practic, această expresie taie calvinismul.

Articolul despre alegere este și mai clar. Acesta, de fapt, este articolul definitoriu al calviniștilor. Felul în care a fost modificat este cel mai semnificativ. Până și titlul este modificat. Nu „Alegerea spre mântuire” ci „Despre alegere.” Tocmai de aici, curm remarcă postul respectiv, se scoate o mare parte. Ce se scoate din el? Nu-mi bat capul să traduc, ci preiau din traducerea din post câteva aspecte cheie: „…înainte de întemeierea lumii a hotărât… ca cel Uns să fie Mântuitorul… din rasa umană… răscumpărarea să fie aplicată celor aleși…. Viața veșnică a fost asigurată pentru aceștia… Acest decret al lui Dumnezeu este neschimbat și din veșnicie imuabil… cei aleși nu pot fi smulși din mâinile lui Hristos…”

Deci, ce se scoate? Ispășirea posibilă doar pentru cei aleși (aici se spune că răscumpărarea este aplicată doar celor aleși – calvinism moderat). Se mai scoate și securitatea eternă bazată pe predestinație din eternitate. – cea mai toxică parte a calvinismului!

Ce se adaugă la acest articol? Iată ce:

Totuși, noi vedem că Sfânta Scriptură arată tot așa de hotărât răspunderea fiecărui om față de Dumnezeu. Deoarece Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să vie la cunoștința adevărului, poruncește ca toți oamenii din tot locul să se pocăiască și să creadă în Evanghelie.

Care este semnificația a ce se adaugă în locul afirmațiilor calviniste? Răspunderea omului și dorința lui Dumnezeu de a mântui pe toți. Adică un fel de a face calvinismul harcea-parcea. Ce rămâne din calvinism în această mărturisire de credință?

Baptiștii români n-au fost niciodată nici arminieni cu totul – după câteva zeci de ani, prin noua mărturisire de credință au fost arminiști nici calviniști cu totul – au avut doar o ”nuanță” de calvinism / vedeți articolul / . În mod clar, n-au fost cu totul de o parte sau alta nici în această mărturisire de credință care are originea, se pare, în 1913 (deci înainte de Unire și formarea seminarului – la care au venit profesori din America – și a Uniunii Baptiste). Nu este o noutate. Mai citește și alte poziții asemănătoare contemporane.

Dar cea mai tendențioasă și lipsită de un simț istoric elementar este întrebarea: „Poate fi pusă diminuarea interesului pentru misiune – evidentă după 1949 în cadrul multor biserici baptiste – și pe seama adoptării unei teologii arminiene? Acest articol nu își propune să răspundă la o astfel de întrebare, ci doar să semnaleze accentele calviniste….” Păi atunci de ce sugerezi? Cum ar fi dacă un om merge pe drum iar un altul care nu știe nimic despre el, doar pentru că nu îi place mutra lui, ar zice „oare nu este acest om un ucigaș (sau pervers…)? Nu îmi propun să răspund la această întrebare, ci doar să afirm că soarele e pe cer.”

De ce întrebarea este lipsită de simț istoric? Pentru că tocmai anumiți calviniști, inclusiv în Romania, s-au împotrivit misiunii. Și anume calviniștii din zona Aradului care s-au unit cu prima uniune recunoscută – aceea a maghiarilor, în care germanii și cei mai mulți români din Transilvania nu erau incluși (legal, dar au continuat părtășia), și care erau probabil mai calviniști în orientare – am ști dacă am avea mărturisirea ungurească din 1905. În plus, toată lumea pe pământul acesta știe că arminienii au fost „în charge” cu misiunea și evanghelizarea iar cei mai mulți care s-au opus au fost calviniști! Chestia asta e așa de răsuflată că nu merită decât vorba unuia… „sancta simplicitas!” Că de altfel, cum autorul mi-e frate, nu-l pot bănui de părtinire – individul respectiv este frate cu satana, pentru că a dracilor învățături le răspândește. Am scris și eu / vedeți articolul / despre acest articol, scris de un fanatic care bolborosește despre calvinism. Și fratele Eugen a observat minciunile cu care acest fanatic apără calvinismul, pe care au cam tras apa cei care au făcut Prima mărturisire de credință a baptiștilor români. Este vorba despre un individ care și-a ratat umblarea cu Domnul, pentru că a umblat în firea pământească, așa că s-a făcut calvinist mântuit pe veci / vedeți articol / . Este evident că doar erezia nimicitoare îi poate asigura mântuirea. Dar această mântuire este doar teoretică (mântuit într-un moment, pe veci)!

Cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El!

Coloseni 2
6. Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7. fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
Am primit de la înaintașii noștri învățătura sănătoasă a mântuirii care trebuie dusă până la capăt, altfel se poate pierde (creștinism arminist). Această învățătură este din Biblie. Așa L-am primit pe Domnul, așa să și rămânem în El!

Evoluționism și calvinism – liniile (direcțiile de dezvoltare) moarte ale religiei baptiste

Vorbesc doar despre modul în care erezia calvinistă a influențat religia baptistă, pentru că doar aceasta ne interesează.

În orice religie au apărut linii de dezvoltare greșite, care au fost corectate în timp. Nu au dus nicăieri, așa că au fost abandonate.

Să vedem cum un calvinist ne prezintă o parte a religiei baptiste, care a fost afectată (otrăvită) de calvinism.

Același baptist-fals care a dat faliment în umblarea lui cu Domnul (nu a umblat cu Duhul Sfânt) ne arată o carte care prezintă o linie decedată din istoria religiei baptiste, și anume baptiștii mântuiți pe veci. Cu puțin mai mult de 300 de ani în urmă, ereticii au făcut o mărturisire de credință, la fel de eretică ca ei! Au tupeul să se numească ”particulari”, pentru că doar pe ei Dumnezeu i-a ales, și reformați. / Erezia lor este o blasfemie! /

”Înţelepciunea arătată de aceşti părinţi baptişti falși e de admirat – au crezut că Dumnezeu i-a ales numai pe ei la facerea lumii și că cei aleși nu își pot pierde mântuirea, orice ar face ei. Aceștia nu sunt baptiști adevărați, ci doar niște indivizi pe care satana i-a înșelat. Trebuie să fii în înșelarea satanei să crezi așa ceva. Se vede că sunt cam la fel de inteligenți ca Nebucadnețar când a mâncat iarbă! Ar fi fost cel mai uşor lucru din lume pentru ei, persecutaţi cum fuseseră de mulţi dintre fraţii lor puritani, într-un dezacord hotărât cu privire la erorile lor, să reacţioneze punând între ei şi congregaţionalişti şi prezbiterieni o distanţă cât mai mare. Ei nu au făcut aşa ceva. Ei şi-au dat seama că noutatea este adesea doar un alt cuvânt pentru erezie. Ei s-au arătat a fi conştienţi de faptul că adevărata Biserică a lui Hristos este catolică (universală) în adevăratul sens. Astfel, ei au căutat să accentueze nu caracteristicile lor de partidă, ci unitatea lor cu creştinismul istoric” – adică cu alți eretici ca ei. Vrăjeala cu ”creștinismul istoric” nu mai ține.

Am arătat / aici / (am preluat de pe un sait al unui alt eretic calvinist mântuit pe veci) că există dovezi că baptiștii-creștini sunt urmașii primilor ucenici ai Domnului (trecând prin cei numiți cam impropriu anabaptiști), toți fiind creștini arminiști. Am arătat / aici / că cei care au adus și răspândit religia baptistă la noi la început au avut doar o nuanță (cu alegerea) la care au renunțat. Datorită studierii Bibliei și umblării lor cu Domnul pe calea mântuirii, Duhul Sfânt i-a luminat și i-a făcut să renunțe la erezie / vedeți aici / . Aceasta știm că este istoria noastră, așa că ce ne interesează ce au făcut niște indivizi cu câteva sute de ani în urmă? După revoluție, tot felul de lupi răpitori au adus din America și au răspândit și la noi învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde și am văzut cum aceasta a ucis suflete care ar fi trebuit să umble pe calea mântuirii, până la capăt / vedeți categoria / , primele articole sunt cele care apar în josul paginii. Ar fi trebuit ca baptiștii din România să nu primească mizeria de erezie odată mântuit pe veci mântuit, care a fost doar o linie moartă în dezvoltarea religiei creștine! Vedeți / aici / ce a produs în lume, ca să înțelegeți de ce este linie moartă.

Așa cum am mai spus, baptiștii sunt urmași ai anabaptiștilor, continuatori ai religiei primilor creștini!

Am găsit pe un sait dovezi că baptiștii sunt urmași ai celor numiți (oarecum impropriu) anabaptiști (rebotezați), ei erau botezați la maturitate, mă refer la grupurile care au păstrat neschimbată religia creștină a primilor ucenici ai Domnului Isus.

Suntem urmași ai continuatorilor religiei primare a primilor creștini (care în ciuda tuturor persecuțiilor și-au dus mântuirea până la capăt, cu frică și cutremur). Așa cum oamenii nu se trag din maimuțele lui Darwin (poate doar calviniștii ”mântuiți pe veci”), nici noi nu ne tragem din mizeria de învățătură a dracilor calvină, că s-a scărpinat Calvin în fund și le-a dat deodată mântuirea pe veci!

Împreună cu apariția religiei baptiste la noi / vedeți articol / și / articol /, aceasta este istoria noastră.

Succesiunea neîntreruptă de Adunări:

Este conceptul conform caruia, Adunarea zidită de Cristos Domnul în Galileea are o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință, origine și practică până în ziua răpirii.

Această teorie susţine că ”Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui. Dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “.

-Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neîntreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie.

-Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

-Spre deosebire de celelalte teorii, principala ei problemă nu este ridicată de Scriptură, ci de istorie. Adversarii teoriei o contestă datorită insuficienţei datelor istorice care să demonstreze o succesiune neîntreruptă de Adunari . Până în prezent, nici o Adunare nu a reuşit să prezinte o succesiune completa, de necontestat. Aceste lucruri s-au datorat calamitaților naturale, incendiilor și nu în ultimul rând persecuțiilor. Mărturiile pe care le deținem le avem de la adversarii noștrii care dacă ar fi fost cu putință nu ar fi pomenit niciodata de noi.

Noi credem că acest principiu este susținut de Cristos Domnul în Scriptură :
Mat . 16.18: ,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. ’’
Mat. 28. 20: ,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Efeseni in 3. 20-21: ,, Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Adunare şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. “
Iuda 3: ,, 3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.”
Apoc. 1.13: ,, Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.”

– Acest concept este sustinut de Adunările noastre cât și de înaintașii noștrii care au purtat diferite denumiri de-a lungul secolelor precum: Novațieni, Donatiști, Paulucieni, Montaniști , Waldenzi, Catari fiind în general cunoscuți sub denumirea de Anabaptiști .

Mărturii istorice despre susținătorii Succesiunii Neântrerupte :
Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.

a. Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).

b. Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”

c. Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp”

(Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).

d. Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei (1534), şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).

e. Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)

f. Doctorii Ypeij şi Dermout, istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.” (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)

g. Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)

h. Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front (aripa stângă, radicală a reformei) a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece.

Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)

2. Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”

a. Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).

b. Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste (botezarea prin scufundare) stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti.

c. John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz. Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)

Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.

3. Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.

a. Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor. Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)

b. Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această religie reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)

c. John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primare a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent

Concluzie: teoria succesiunii (a existenţei în fiecare veac a Adunărilor lui Cristos) este, din punct de vedere istoric, una validă, având suficient suport pentru a fi admisă chiar de istorici adverşi sau seculari. Din citatele alese, rezultă că această teorie nu este nouă printre baptişti, ci este susţinută de cei mai vechi istorici şi apologeţi baptişti; este apărată nu de istorici de mâna a doua, ci de cel mai înalt rang; este recunoscută de mari adversari şi admisă ca probabilă de unii din cei mai mari istorici seculari.

Teologia ”mântuirii pe veci”

Dacă ne uităm puțin în istoria reformei și mai și gândim și nu ne lăsăm influențați de bolboroselile idolatre ale celor care se pretind mântuiți pe veci, putem să discernem adevărul de minciună.

Au vrut să se separe de catolici din motive economice etc, mai puțin religioase: să nu dea banii lor italienilor, pe unul nu l-a lăsat Papa să divorțeze și și-a făcut o nouă religie, alții să confiște proprietățile bisericii catolice etc. Au început bine cu reforma, dar au renunțat la ce voiau să facă (întoarcerea la religia primară). Au reinventat o teologie a mântuirii pe moment, pentru veci. Atunci nu a fost falsă, pentru că ei au adăugat la mântuirea teoretică, trăirea practică, adică își obligau enoriașii să fie sfinți. Acum unii au rămas cu mântuirea de-a gata (doar să crezi și ești mântuit pe veci și atât). Așa o evanghelie este falsă! Nu o primiți, ca să nu ajungeți să fiți cu ereticii în focul veșnic! Odată incinerat, pe veci incinerat.

1 Corinteni 15
1. Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2. şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

Din nou despre confuzia alegerii

Am mai scris aici despre alegere și aici despre / confuzia privind alegerea – Dumnezeu a ales un nou grup (creștinii), nu indivizi / .

Combat erezia cu alegerea pentru că ea duce (pentru unii oameni) la erezia nimicitoare că odată mântuit ești pe veci mântuit, poți face orice că nu îți poți pierde mântuirea. Nu alegerea mă interesează, ci combaterea mântuirii pe veci (partea toxică a calvinismului).

Efeseni 1
1. Pavel (evreu), apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
2. Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
7. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
8. pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
11. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
13. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
14. şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Vedem la începutul epistolei către Efeseni un text care pare că sugerează predestinarea (capitolul 1). Cine sunt cei care mulțumeau lui Dumnezeu că sunt aleși? Cei din vechiul popor ales, care tocmai au trecut la noua religie (creștinism). Din câte știu eu, aceștia erau mulțumitori lui Dumnezeu că au făcut parte din popor, că nu erau păgâni (să se închine la idoli etc). Era obiceiul lor să mulțumească lui Dumnezeu pentru apartenența lor la poporul ales și și-au dus acest obicei cu ei în noua religie creștină.

Vedem că Epistola către Efeseni începe cu binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că ne-a ales, ne-a rânduit … În mod evident, așa cum evreii (în VT) mulțumeau lui Dumnezeu pentru apartenența la poporul ales, aici mulțumeau lui Dumnezeu pentru că a rânduit (ales, predestinat la facerea lumii) existența unui nou grup prin care să ofere mântuirea oamenilor. Din înșiruirea binecuvântărilor prin Domnul Isus, se vede clar că alegerea lui Dumnezeu se referea în general la grupul de creștini (nu la persoane individuale). Cei care au scris despre alegere s-au bucurat de existența acestui grup nou și, mai ales, de binecuvântările din acest grup! Având această idee, că Dumnezeu a ales existența grupului de creștini, citiți textul din nou și veți vedea că la creștini (în general) se referă! Cei care au scris Biblia inspirați de Duhul Sfânt nu s-au gândit că vor apare asemenea erezii (că Dumnezeu i-a ales doar pe cei puțini pentru mântuire, iar pe cei mulți nu i-a vrut, Dumnezeu nu este un monstru)!

Se vede clar că datorită lipsei de succes a poporului ales din VT, Dumnezeu a rânduit (ales, predestinat) existența unui grup nou prin care să ofere mântuirea oamenilor.

Apartenența la acest grup se face prin voință liberă, la fel și rămânerea în grup. Dacă chiar și celor din vechime, Dumnezeu le dădea voie să slujească satanei (idolilor deșerți), de ce să credem noi că Dumnezeu s-a schimbat și acum ne dă nouă mântuirea cu forța și ne obligă la mântuirea pe veci? O asemenea erezie este o blasfemie pentru Sfânta Treime! / vedeți link /.

Dumnezeu a rânduit existența unui nou grup. Oamenii aleg (individual) să intre sau nu în grup, și aleg continuu dacă rămân sau pleacă, Dumnezeu nu ia prizonieri pe calea mântuirii!

Cum a fost Calvin și ce a făcut

Am mai găsit un articol despre cum a fost Calvin:

Calvin si-a definit doctrina sa augustinianã a predestinãrii în Institutiile sale:
“Prin predestinare întelegem decretul etern al lui Dumnezeu prin care El a decis ce se va alege de fiecare om. Cãci nu toti sunt fãcuti pentru acelasi destin; viata vesnicã este pregãtitã pentru unii, iar blestemul vesnic pentru altii. Fiecare om, a fost creat pentru unul sau altul din aceste scopuri si astfel el e sortit fie vietii, fie mortii.” Ca rãspuns la învinuirea cã doctrina sa fatalistã ar putea distruge motivatia omului pentru a asculta de poruncile lui Dumnezeu, Calvin a rãspuns cã nimic în doctrina predestinãrii nu scuzã ‘nepãsarea crasã’; vointa divinã poate fi cititã din Scripturã si toti oamenii, ‘alesi’ sau nu, trebuie sã-si conformeze purtarea în consecintã – indiferent că Dumnezeu te-a ales sau nu, trebuie să fii creștin! Calvin a aplicat aceastã logicã de fier întregii societãti. De vreme ce comportamentul omului nu a avut nimic de a face cu mântuirea sa, a apãrut tentatia nesupunerii în fata legii divine. Chiar dacã omul a fost sau nu ales, ceea ce el face nu afecteazã cu nimic mântuirea sa. De vreme ce alegerile morale ale omului nu au nici o legãtura cu mântuirea sa, Calvin a gãsit cã pentru a compensa lipsa de motivatie pentru o purtare moralã si disciplinatã, Biserica si Statul trebuie sã controleze de îndeaproape pe toti cetãtenii. El a dorit sã monitorizeze comportamentul tuturor, în special al crestinilor.
Pentru Calvin Dumnezeu a fost un judecãtor pretentios sub al cãrui ochi scrutãtor crestinii trebuie sã se poarte sobru, dacã nu din fricã de Dumnezeu, mãcar din fricã de puterea Bisericii si a Statului de a constrânge moralitatea oamenilor pânã în cel mai mic detaliu si de a pedepsi cu asprime orice comportament deviant.
Viata si opera lui Calvin a fost pusã în slujba ‘Dumnezeului’ sãu necrutãtor. Când predicile sale nu izbuteau sã convingã, a recurs la fortã, interzicând anumite fapte sau cuvinte. Cum în Geneva lui Calvin întreaga gamã de distractii a fost consideratã ‘nepotrivitã’, astfel cã pânã si cãscatul în bisericã era considerat un delict.
Cea mai micã criticã îl înfuria pe Calvin. Cei care i-au contestat teologia au fost fãcuti ‘porci’, ‘mãgari’, ‘câini’, ‘idioti’, ‘împutiti’, ‘sarlatani’. Într-o dimineatã Calvin a descoperit un poster lipit de amvon, prin care era acuzat de ‘ipocrizie crasã’. Calvin conducea indirect orasul-stat al Genevei, fiind în acelasi timp mare teolog si inchizitor, si deci a dispus de puterea de a contracara un asemenea ‘afront scandalos’. Un suspect avea sã fie curând arestat. Nu s-a gãsit asupra lui nici o dovadã, însã a fost torturat zi si noapte vreme de o lunã pânã a recunoscut. Apoi, cu picioarele pironite, a atârnat o zi întreagã în fata multimii. În cele din urmã a fost decapitat – Calvin a fost un criminal psihopat (nebun).
Dacã ‘Dumnezeul’ lui Calvin n-a îngãduit liberul arbitru, nici Calvin nu a gãsit de cuviintã s-o facã. Justificarea sa fatã de executia nefericitului aceluia de ‘zeflemitor’ care lãsase mesajul critic pe amvonul lui Calvin divulga mentalitatea rusinoasã a tuturor inchizitorilor tirani ai Reformei. “Dacã papistasii sunt atât de necrutãtori – scria Calvin – nu ar fi o rusine ca apãrãtorii lui Hristos sã se lase mai prejos în apãrãrii adevãrului de neclintit?” – a făcut ceva asemănător cu Statul Islamic.

Istoricul William Manchester scrie:
“În teocratia orwellianã a lui Calvin…Consitoriul (politia calvinistã a gândirii)…nu fãcea distinctie între religie si moralitate…legislatia prevedea numãrul felurilor de mâncare servite la fiecare masã si culoarea îmbrãcãmintii purtate. Fiecare avea dreptul sã se îmbrace în functie de pozitia sa socialã…nicicând n-a fost o societate mai stratificatã social. Crezând cã fiecare copil al lui Dumnezeu a fost predestinat, Calvin a fost hotãrât ca fiecare sã-si cunoascã locul în societate…
Avortul n-a constituit o problemã politicã, deoarece orice femeie gravidã nemãritatã a fost înecatã…(împreunã cu pruncul ei nenãscut si cu iubitul ei, dacã acesta putea fi gãsit).
Crima capitalã a fost, desigur, erezia…A împãrtãsi alte credinte religioase decât cele ale majoritãtii era ceva de neiertat în Geneva lui Calvin, ca, de altfel, în alte teocratii Protestante. Ironia Reformei a fãcut ca miscarea împotriva Romei, care a început cu afirmarea judecãtii individuale, acum a ajuns sã o repudieze în întregime. Apostazia a fost consideratã o ofensã adusã lui Dumnezeu si trãdare fatã de stat. Ca atare a fost pedepsitã printr-o moarte rapidã, agonizantã.”
Calvin nu a detinut nici o functie politicã în mod oficial. Nici n-a avut nevoie. Primãria Genevei a gãsit de datoria ei sã fie protectoarea bisericii, a ideilor, teologiei si autoritãtii lui. Dupã Calvin, scopul guvernului era acela de a reglementa societatea potrivit vointei lui Dumnezeu asa cum o interpreta el – iar el era un dobitoc care a devenit dictator tiranic sadic și criminal! Vreme de aproape douãzeci de ani Geneva a fost un model de teocratie, un stat controlat de bisericã. Calvin a învãtat cã o bisericã organizatã a fost esentialã pentru ca statul sã-si exercite controlul. Viziunea sa reflectã însã cele mai sinistre decrete papale de la Roma.
Idea dependentei de bisericã a membrilor ei pentru mântuirea lor, pãrea sã contrazicã învãtãtura lui Calvin în ce priveste predestinarea. Dacã oamenii au fost deja alesi, sau sortiti pierzaniei, la ce mai conta dacã apartii sau te supui unei biserici? Aceasta avea sã fie o chestiune delicatã, atât pentru Luther cât si pentru Calvin, deoarece, în mod logic, ameninta sã le submineze puterea ecleziasticã si politicã. Însãsi doctrina lor pãrea sã-i facã usor de înlãturat. Si totusi, ‘voci lãuntrice’ le-au spus cã lucrurile nu pot rãmâne asa. Explicatia lui Calvin a fost simplã: a fost voia Domnului ca cei alesi sã fie mântuiti prin adevãrata – cu alte cuvinte a lui Calvin – bisericã! Prin învãtãtura ei inspiratã, prin disciplina ei cãile Împãrãtiei pot fi revelate pe pãmânt. O ‘voce lãuntricã’ – scria el – l-a lãmurit – erau demonii cu el! Legitimarea finalã a autoritãtii sale a fost dată de o revelatie personalã – cam ca la toate religiile apostate. Nimic nou sub soare.
Ironia a fãcut ca începând sã re-creeze autoritatea noii sale ‘biserici’, Calvin a imitat-o pe cea a Bisericii Romane împotriva cãreia s-a rãzvrãtit. L-a înlocuit pe Papa cu el însusi, Biserica Romanã cu biserica lui de dictator nebun, pe episcopii Romani cu prezbiterii, Inchizitia cu Consistoriul.
Calvin a fost profund influentat de Augustin, Toma d’Aquino si traditia rationalistã scolasticã Romano-Catolicã, unde teologia fusese sãrãcitã de orice tainã, fiind redusã la niste formule teologice reci, unde învãtãtura augustinianismului a ajuns mai extremistã decât aceea a lui Augustin însusi. Calvin s-a inspirat de asemenea din umanismul Renasterii care a vãduvit teologia si arta religioasã de taina ei sfântã, supunând totul unui control ‘stiintific’, naturalist.

Arminism, semi-Pelegianism și ce spune Biblia

Cei care luptă împotriva mântuirii pe veci (pentru că produce victime / vedeți link la categorie / primele articole sunt cele care apar în josul paginii) se folosesc de numele lui Arminius pentru că a vrut să îi învețe pe ”mântuiții pe veci” să revină la Scriptură și să renunțe la teologia lor falsă cu mântuirea ușuratică, pe veci (nu ne uităm la el ca un idol, nu a fondat o nouă religie, un cult), de Pelagius la fel / vedeți link wikipedia / (cu mențiunea că Pelagius a exagerat cu partea de învățătură că doar Adam a fost afectat de păcatul original și deci oamenii au capacitatea să facă voia lui Dumnezeu fără ajutor, este nebiblică).

Ca să știm la ce ne referim, îi menționăm pe cei doi. Se zice că despre arminism (întoarcerea la creștinism) a vorbit Arminius și cu mult timp înaintea lui, Pelagius (parțial). Dar se omite faptul că mai înainte a vorbit Biblia, inspirată de Dumnezeu:

  • în Luca 15 (pilda fiului pierdut) Domnul Isus a vorbit despre alegere, și prin aceasta este arminist / vedeți articol / .
  • Matei 7.21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri / vedeți articol / .
  • Matei 25.30. Iar pe robul (era deja rob al Domnului, adică era intrat degeaba pe calea mântuirii) acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” – în veșnicia fără Domnul / vedeți articol / .
  • Ioan 15.6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară
  • Ioan Botezătorul a fost arminist: traducerea corectă Ioan 3.36 Cine crede in Fiul are viata vesnica; dar cine nu-L asculta pe Fiul nu va vedea viata, ci mânia lui Dumnezeu ramane peste el.” Se vede ca in Biblie credinta adevarata, mantuitoare este cea care se manifesta prin fapte (ascultare), in umblarea credinciosilor cu Domnul pe calea mantuirii, pana la capat! / vedeți articol / .
  •  Matei 3 Ioan Botezătorul combate mântuirea ușuratică: Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia viitoare (veșnică)? Faceți roade vrednice de pocăința voastră, pentru că mântuirea nu este ușuratică, doar prin apartenență, pe veci, ci prin umblarea pe calea mântuirii! / vedeți articol / .
  • ucenicul Domnului Iacov combate mântuirea ușuratică (fără fapte, fără să faci nimic) în Iacov 1 și (mai ales) Iacov 2 / vedeți articol / .
  • Apocalipsa 20.13. Fiecare a fost judecat după faptele lui – nu după mântuirea ușoară (falsă) pe veci / vedeți articol / .
  • Apocalipsa 22.12 „Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.
    13 Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi Sfârşitul.”
    14 Ferice de cei ce îşi spală hainele (așa a ales și se ține de alegerea lui corectă), ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!

Dumnezeu, care a inspirat Biblia, este arminist, să crezi că ești mântuit pe moment, pe veci (odată mântuit pe veci mântuit) este o blasfemie! / vedeți link la categorie / .

Noi vorbim despre ce au spus Arminius și Pelagius, dar mântuirea pe veci a fost combătută puternic în Biblie (vedeți că în mai multe locuri). Mântuirea falsă, doar teoretică, fără să faci nimic, doar ești mântuit și gata, pe veci, îndreptățirea pe veci numai prin credință, este combătută mult și eficient în epistolele lui Iacov, Ioan și Apocalipsa (unde ni se arată că vom fi judecați după faptele noastre, bune sau rele, nu după pretenția că mântuirea nu se poate pierde, orice ar face oamenii apoi). Se pare că apăruseră și s-au înmulțit cei care se pretindeau mântuiți pe veci, încă de atunci, de aceea spre sfârșitul Bibliei a fost combătută erezia nimicitoare a mântuirii false, iluzorii, fără fapte, fără să faci nimic.

Nu degeaba Luther a vrut să scoată din Biblie Epistolele lui Iacov, Ioan și Apocalipsa, pentru că omoară prea eficient teologia fals-creștină a mântuirii numai prin har, numai prin credință, iluzorie, pe veci, / vedeți articol / și / categoria cine au fost liderii ereziei cu mântuirea pe veci / .

Nu credeți învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, odată mântuit pe veci mântuit, pentru că este opusă învățăturii Bibliei și dacă treceți la altă evanghelie, degeaba ați mai crezut!

Prima mărturisire de credință a baptiștilor români – au redus din calvinism și au introdus arminism!

Am văzut pe internet cum niște calviniști obsedați traduc scrierile altora, fără să gândească. Să vedem ce zice un calvinist despre prima mărturisire de credință (tradusă, dar gândită):

Calvinismul moderat al primei mărturisiri de credință a baptiștilor români
Prima mărturisire de credință a baptiștilor români a fost redactată și tipărită inițial în 1913 de Constantin Adorian, fiind republicată ulterior în 1923 (în revista Farul Mântuirii) și în 1927. Modelul pentru Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) l-a reprezentat Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847) (cu influențe calviniste).

Cât de fidelă originalului german este mărturisirea de credință a baptiștilor români de la 1913? Mai păstrează ceva din influența calvinistă a acesteia? Acest articol semnalează accentele calviniste din prima mărturisire de credință a baptiștilor români (1913) prin comparație cu Glaubensbekenntnis der Deutschen Baptisten (1847).

Articolul 5, care vorbește despre alegerea necondiționată, este trunchiat, fiind păstrată doar prima frază. Se introduce însă un alt paragraf despre responsabilitatea omului – adică au renunțat la o parte din calvinism și au introdus o parte de arminism!

Articolul 6 din mărturisirea germană, despre mijloacele harului, a fost eliminat în întregime în varianta românească din 1913. La articolul 7 din traducere, a fost introdusă fraza: „Deosebite mijloace rânduite de Dumnezeu pentru înaintare în sfințire sunt: cuvântul lui Dumnezeu (Sft. Scriptură), rugăciunea și împărtășirea credincioșilor unii cu alții.” – au introdus despre sfințire, nu despre învățătura calvinistă că poți face orice, că mântuirea nu se poate pierde (dubla predestinare).

Articolul 6 din mărturisirea de la 1913, despre nașterea din nou, reia articolul 7 din varianta germană (1847), însă exclude ultima frază, care face referire la regenerarea monergistă – au mai renunțat la încă o bucată de calvinism!

În concluzie, se poate spune că Mărturisirea credinței creștinilor botezați, în general numiți baptiști, documentată cu citate din Sfânta Scriptură (1913) are accente calviniste moderate – în realitate au fost scoase părți calviniste și a fost intodus arminism! Sunt susținute clar și răspicat – în realitate este invers, sunt tăiate din bolboroselile calvinismului! depravarea totală, alegerea necondiționată, regenerarea monergistă. Doctrina perseverenței sfinților în har poate fi dedusă – este încă o minciună, se vede că poate fi dedusă obligativitatea umblării cu Domnul până la mântuirea viitoare / vedeți linkul cu timpurile mântuirii /  din folosirea unor expresii ca „în sfârșit ne va introduce în împărăția Lui cea vecinică” sau „a-i rândui la viața vecinică și fericită” – pentru cei care au intodus și arminism, însemna că doar cine va fi cu Domnul până la capăt va fi mântuit! Răscumpărarea particulară nu este nici negată, nici afirmată – adică este încă o parte a calvinismului lăsată deoparte (uitată)!

Vedem cum baptiștii români care au scris prima mărturisire de credință au preluat (tradus) din mărturisirea de credință germană (mai veche) și au renunțat la anumite părți calviniste (mai ales la otrava că odată mântuit ești pe veci mântuit)! Calvinistul care a scris articolul a văzut doar calvinism (era obsedat, ce să îi faci?). În realitate, baptiștii români au tăiat din cuvintele multe (și teatrale) care însoțesc de obicei calvinismul, în schimb au introdus responsabilitatea oamenilor (parte de arminism). Adică au mai tăiat din minciunile calvinismului (cele care li s-au părut prea gogonate) și au introdus arminism și așa au făcut-o mai creștină!

Cei care se pretind mântuiți pe veci se laudă cu puritanii

Cei care se pretind mântuiți pe veci se laudă cu puritanii, pentru că aceștia erau calviniști. Primii evanghelizatori baptiști care au primit Evanghelia la noi și au dat-o și altora au avut o ”nuanță”, mai mult o tentativă de calvinism (doar cea cu alegerea) / vedeți link /. Sunt sigur că așa au fost și puritanii. Nu au cunoscut erezia nimicitoare în toată ”măreția” ei otrăvitoare pentru că erau oameni simpli, nu exista internetul (acum și un copil poate afla repede ce este calvinismul), își duceau traiul cu greu în vremurile acelea și nu aveau timp să umble după erezii nimicitoare (că mântuirea nu se poate pierde, cunoscută ca odată mântuit pe veci mântuit). Se cunoșteau unii pe alții, trăiau în legături unii cu alții, așa că dacă unul o lua razna, ceilalți îl puteau corecta ușor. Nu mergeau pe ideea că pot face orice, că nu există cădere prin har, caz în care și-ar fi dus mântuirea prin birturi, pe la curve, pe la jocuri de noroc și altele asemenea – așa cum au început să facă baptiștii după revoluție, odată cu răspândirea calvinismului și la noi. I-am numit baptiști-falși pentru că au renunțat la creștinism pentru ereziile calviniste. Unii au crezut că pot face orice și au făcut orice și am văzut că starea lor de pe urmă a ajuns mai rea decât cea dintâi – din viețile lor s-a văzut clar că nu acesta a fost crezul puritanilor. Erau din aceia care și-au dus până la capăt pocăința lor, cu frică și cutremur, ca să fie cu Domnul în veșnicie.

Puritanii au fost prigoniți de protestanți

Unii baptiști calviniști nu mai pot de dragul protestanților (reformați calvini) și îi ridică în slăvi pe puritani. Vai, ce ”minuni” de scrieri au scris protestanții! Pe care nici măcar ei, cei care le-au scris, nu le-au respectat! Și atunci de ce să nu mai putem noi de grija lor? De ce să respectăm noi ceea ce nici ei nu și-au respectat!? Au început bine, cu multe lucruri după Biblie, dar când au avut succes cu reforma protestantă, au tras apa pe lucrurile bune. Și atunci, ce ne pasă nouă de ei?! Iar puritanii (care au avut doar o nuanță de calvinism, se credeau aleși) au fost prigoniți de anglicani (anglicanismul era un amestec de protestantism cu unele practici catolice, dar rupt de Roma, creat doar din motive personale). Puritanii au emigrat în America pentru că au fost prigoniți și alungați din Anglia. Calviniștii de azi îi ridică în slăvi și pe puritani și pe protestanții care i-au prigonit. Să fii și de partea unora și de partea celorlalți este mai degrabă o problemă de psihiatrie (rupți de realitate, reduși intelectual care cred orice prostie, unii chiar fanatici, cu idei fixe, deliranți) decât de religie creștină!

Motivele pentru care baptiștii din România au fost creștini-arminiști după al doilea război mondial

Cei care au răspândit calvinismul, au vrut o mântuire ușoară și diferită de a catolicilor, ca să se rupă de ei. A fost creat de Calvin, care era drojdier dictator nebun și pe care nu l-a dus capul la mai mult (a inventat o religie care să îl mântuiască împreună cu alcoolul lui). Este foarte vizibil faptul că creștinii care vor să fie mântuiți, la urmă, de mânia viitoare, nu au nevoie de mântuirea ușoară calvinistă (și de harul ieftin).

În vremea comunismului, baptiștii au fost creștini arminiști (unii încă mai sunt) pentru că:

  • calvinismul devenise perimat, era răsuflat ca locomotiva cu aburi. Prin studierea Bibliei, cu râvnă pentru Adevăr, călăuziți de Duhul Sfânt care însoțește râvna (doar pe cea cu inteligență), s-au lăsat de mântuirea ușoară (în care nu prea credeau și de care nu aveau deloc nevoie!) și de alegerea în harul suveran (care este cam ca la poker sau la alba-neagra).
  • baptiștii nu puteau fi calviniști în vremea comunismului, pentru că ateii voiau să distrugă creștinismul. Tumoarea ereziei calviniste produce metastaze: a produs bețivani curvari drogați etc. care cred sincer că nu își pot pierde mântuirea orice ar face. Comuniștii erau cu ochii pe ei și ar fi zis: Uitați-vă ce fac pocăiții! Iar dacă ar fi făcut avorturi că nu își pierd mântuirea (cum fac unii acum), i-ar fi distrus Ceaușescu.
  • odată ce baptiștii au devenit mai școliți, mai inteligenți, vrăjeala calvinistă li s-a părut o vrăjeală prea mare. O minciună vizibilă (care este prea mare), nu o mai crede nimeni. (Totuși prin influența unor rebuturi americane care au venit atunci aici, câțiva baptiști au devenit calviniști – unii s-au dovedit a fi doar produsele unei evoluții ratate!).

Dacă încă din vremea marelui evanghelizator Mihai Cornea, calvinismul a fost perimat, cu atât mai mult acum, pentru noi (am văzut că produce victime) este perimat și anacronic!

Torționarul comunist Ficior, încă unul mântuit pe veci

Culmea obrăzniciei și a nesimțirii, câțiva calviniști obsedați de calvinism apără calvinismul, cu pretenția că între cele două războaie mondiale baptiștii erau calviniști, vedeți link  (erau calviniști, dar nu convinși, erau semi-calviniști, credeau mai mult treaba cu alegerea). Aceștia laudă calvinismul ca pe cine știe ce mare minune, dar se prefac că nu știu ce produce. Am mai scris despre torționarul Ficior, care mergea la baptiști dar vedem ce făcea între timp, vedeți aici link, am mai găsit ceva despre el aici: / tortionarul-ion-ficior-amintiri-din-iadul-detinutilor /

”Torţionarul Ioan Ficior, trimis în judecată pentru infracţiuni împotriva umanităţii, a conceput şi ordonat „măsuri represive inumane”, reiese din declaraţiile foştilor deţinuţi politici, existente în rechizitoriul procurorilor de la PICCJ.
Potrivit actului de sesizare a instanţei, Ioan Ficior a rămas în amintirea deţinuţilor drept un om de o cruzime deosebită.
„Fost comandant şi la Poarta Albă, în 1954, Ficior a conceput și ordonat măsuri represive inumane, de o cruzime și ferocitate extreme: ‘deţinuţii care încălcau interdicţiile fixate de comandant, mâncând de pe câmp porumbul crud, erau pedepsiţi de un tribunal, în cadrul unui spectacol în toate detaliile şi urmat de bătaie. Obişnuia să sară cu calul peste trupurile deţinuţilor’ „, este declaraţia unui fost deţinut, potrivit documentului citat de Mediafax.

Pedepse aspre pentru porumbul mâncat crud
Un alt deţinut care a intrat în contact cu Ficior, le-a povestit procurorilor despre bătăile încasate de deţinuţii care, din cauza foametei de la Colonia de muncă Periprava, mâncau din porumbul ce trebuia recoltat.
„A intervenit căpitanul Fecioru. Pe cei prinşi (că mâncau câţiva ştiuleţi de porumb-n.n.) i-a luat chiar el în primire, cu câţiva gardieni speciali, anonimi, aplicând un stil de bătaie după o metodă de-a lui. Iată cum: în colonie, în faţa unei barăci, i-a înşirat pe cei care urmau să fie pedepsiţi. Deţinuţilor li se acopereau ochii cu nişte ochelari orbi, având drept lentile două cercuri de tablă neagră, cum se proceda la Securitate, ca să nu se vadă aceia care judecă şi bat. Aşa orb, deţinutul era introdus în baracă, în faţa unui tribunal improvizat. În interiorul barăcii, era o instanţă în toată regula, a cărei şefie principală o deţinea căpitanul Fecioru, pentru că el era mereu în fruntea unor astfel de acţiuni. Toţi ceilalţi membri nu erau decât nişte subalterni, cu ranguri de subofiţeri. (…) Au fost bătuţi aşa vreo 30 – 40 de deţinuţi. După ce s-a terminat această bravură îndeplinită de căpitanul Fecioru, l-am văzut şi eu pe căpitan cum a ieşit de obosit, transpirat, din baraca în care a înfiinţat instanţa”, a spus unul dintre foştii deţinuţi, conform actului de sesizare a instanţei.

Maiorul Ion Ficior a condus Colonia de muncă Periprava între 1958 şi 1963
În rechizitoriu se precizează că, din cauza hranei precare în colonie, foamea era endemică la Periprava, motiv pentru care unii deţinuţi încercau să alunge senzaţia mestecând boabe de porumb crud direct de pe câmp. Cei care încălcau interdicţiile comandantului de a consuma plantele aflate în grija lor sau care nu realizau normele zilnice erau aspru pedepsiţi de maiorul Ioan Ficior.

„Din cauza condiţiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice), şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare. Potrivit unor mărturii ale unor foşti deţinuţi, la Periprava mureau în fiecare noapte între doi şi trei deţinuţi, care erau ţinuţi pe puntea bacului câteva zile, până ce numărul lor ajungea la cinci, şase. După ce se îndeplinea această normă la decese, deţinuţii erau îngropaţi de către gardieni în gropi comune”, conform anchetatorilor.

Torturaţi pentru că n-au vrut să muncească
Un alt fost deţinut le-a povestit procurorilor de la Parchetului instanţei supreme că în cadrul coloniei de la Periprava existau şi trei adventişti care, din motive religioase, nu puteau munci sâmbăta, însă Ioan Ficior i-a obligat să muncească.
„Cei trei au refuzat să muncească chiar dacă fuseseră la locul de muncă. Era sfârşitul lui februarie 1961. Lângă locul unde munceam, la nici 10 metri era un canal cu apă, în care apa era până la genunchi şi era îngheţată. Le-a legat mâinile la spate cu sârmă ghimpată, cu apa până la genunchi şi îi punea să se uite cu ochii deschişi la soare, dacă coborau privirea erau bătuţi. Au fost ţinuţi aşa pe toată perioada în care noi am muncit. Acest lucru s-a făcut din ordinul lui Ficior”, se arată în documentul citat.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că Ioan Ficior a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul având ca obiect denunţul formulat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ficior, responsabil pentru moartea a 103 oameni
Între 1 august 1958 şi 1 noiembrie 1963, perioadă în care la conducerea coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior, au decedat 103 deţinuţi, toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor. O statistică a cauzelor de deces, aşa cum reiese din actele existente, indică, spre exemplu, cauze precum enterocolita cronică sau acută, tuberculoza, pneumonia, afecţiuni ale aparatelor digestiv şi excretor, afecţiuni cardiace.

Dosarul a fost trimis pentru a fi soluţionat de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.
Ioan Ficior este al doilea torţionar trimis în judecată, după ce în luna iunie a fost deferit justiţiei Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache.”

Vedem ce a făcut concepția păgână despre viață și veșnicie că mântuirea nu se poate pierde.

Întoarcerea la creștinismul curat a marelui evanghelizator Mihai Cornea

Pastorul baptist Alexa Popovici, în primul volum al Istoriei baptiștilor din România (1856-1919), ne spune despre marele evanghelist baptist Mihai Cornea:

”Primii convertiţi la credinţa baptistă, cei din Salonta, care au devenit apoi misionari, au provenit dintre calvini și se pare că ei au păstrat anumite învăţături de la calvini. Una din ele a fost învăţătura cu predestinaţia sau alegerea oamenilor să fie sau nu mîntuiți. Atît M. Toth, cît şi Cornya în predicile lor şi în toata atitudinea lor, au învăţat şi au fost influenţaţi de învăţătura că dacă un om este ales de Dumnezeu pentru mîntuire, atunci el va ajunge să fie mîntuit ori vrea ori nu vrea, iar dacă nu este ales, poate omul să facă orice, el nu va ajunge, nu va putea să fie mîntuit.

Mihaly Cornya după un timp, lucrînd mult cu acei ce s-au ridicat ca buni predicatori dintre români, şi care au interpretat ei Biblia, prin lumina căpătată de ei, se pare că a fost mult influenţat și că a pierdut mult din înclinaţia calvinistă pe care a avut-o la început. Unii dintre predicatorii români, chiar dacă la început au fost influenţaţi de Cornya la învăţătura predestinaţiei, după cercetări şi studii biblice mai îndelungate s-au lăsat de a propaga şi învăţa doctrina alegerii în forma ei calvinistă.”

Vedeți în acest articol confuzia calviniștilor: După falimentul poporului ales,  din vechime, Dumnezeu a rânduit (ales) existența unui grup nou eterogen (creștinii) prin care să ofere mântuirea celorlalți oameni. Apartenența la acest grup și rămânerea în grup se face prin alegere personală! / și aici articol / .

Mihai Cornea (11.000 de botezați) a avut doar o înclinație calvinistă superficială (credea despre alegere și cam atât), nu a fost un nenorocit de lup răpitor care să predice că mântuirea nu se poate pierde! Aceasta se vede și din viața lui, din seriozitatea umblării lui cu Dumnul, nu a fost calvinist adevărat mântuit (numai) prin scărpinare anală, caz în care credința curată s-ar fi pierdut pe drum și nu ar fi ajuns până la noi. Pentru că a fost serios în umblarea lui cu Domnul, Dumnezeu a trimis pe lângă el creștini prin care să îl întoarcă la învățătura sănătoasă, dată sfinților odată pentru totdeauna! De asemenea, unii din predicatorii români ”după cercetări şi studii biblice mai îndelungate s-au lăsat de a propaga şi învăţa doctrina alegerii în forma ei calvinistă” – au studiat cu dorința de a cunoaște Adevărul și l-au găsit! Matei 5.6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Neprihănirea se găsește doar în Adevăr! În plus, Dumnezeu nu ar fi avut nevoie de niște demonizați nebuni ( / asemănători lui Calvin, vedeți aici cine au fost el și alții care au făcut reforma / ) care să propovăduiască erezii nimicitoare, învățăturile dracilor și cu ele să ucidă suflete!

Calviniștii care predică despre sfințenie

Isaia 65
1. „Eram gata să răspund celor ce nu întrebau de Mine, eram gata să fiu găsit de cei ce nu Mă căutau; am zis: „Iată-Mă, iată-Mă!” către un neam care nu chema Numele Meu – ci tradiția (reformată) calvină!
2. Mi-am întins mâinile toată ziua spre un popor răzvrătit care umblă pe o cale rea, în voia gândurilor lui! – dacă aparțin celor aleși de Dumnezeu în suveranitatea arbitrară puteau face orice, că nu își mai puteau pierde mântuirea.
3. Spre un popor care nu conteneşte să Mă mânie în faţă aducând jertfe (satanei) în grădini şi arzând tămâie (spre slava satanei) pe cărămizile de pe acoperiş;
4. care locuieşte în morminte şi petrece noaptea în peşteri mâncând carne de porc (considerat necurat) şi având în străchini bucate necurate – am văzut baptiști de tip nou (cei vechi erau creștini arminiști) care au primit erezia calvinistă și au făcut orice, că mântuirea nu se poate pierde: au devenit bețivani, curvari, își distrug banii la jocuri de noroc, am auzit că fac avorturi, dar exact ca cei din vechime, fac pe sfinții (sunt baptiști, dar falși)
5. şi care totuşi zice: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!” – odată mântuit pe veci mântuit, ales de Dumnezeu în suveranitate arbitrară, obligat la pocăință cu harul suveran irezistibil, ținut obligatoriu la mântuire, pe veci, orice ar face! Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit! – amin, mai ales in aeternum!
6. Iată ce am hotărât în Mine: Nici gând să tac, ci îi voi pedepsi; da, îi voi pedepsi.

Calvin / vedeți link cine a fost el și la care stăpân slujea / citea Biblia sub influența băuturilor alcoolice (este normal că a înțeles-o greșit), tot sub influența alcoolului a creat calvinismul (mântuirea ușoară) ca să asigure că va fi mântuit (cu Domnul în veșnicie) el și damigeana lui! Religia catolică nu îi permitea să fie mântuit, așa că a inventat (sub influența demonilor) o altă religie (acum știm că aburelile cu alegerea în harul suveran, harul irezistibil, mântuirea numai prin har pe veci, perseverența sfinților calviniști pe veci sunt din aburii alcoolului). Nu era Duhul Sfânt în sticlă, era satana! Calvinismul cu mântuirea falsă și ușoară cu harul suveran ieftin pe veci se opune creștinismului adevărat care cere ca mântuirea să fie trăită practic, cu fapte și dusă până la capăt. Calvinismul este de la satana, de aceea a ruinat Reforma protestantă și acum ruinează vieți și biserici, ale creștinilor care au devenit calviniști!

Așa că, calviniștilor care aveți pretenții de sfințenie, întâi vă (re-)faceți creștini (dacă nu sunteți în împietrire demonică, pe veci), și abia apoi să predicați despre sfințenie. Dacă într-o predică sunt 10 lucruri bune și o erezie nimicitoare (că mântuirea nu se poate pierde), fraierii care ascultă vor face orice, că nu își pierd mântuirea. Dumnezeu va cere sufletele lor din mâinile voastre, a celor care fiind în înșelarea satanei, deveniți fără să vreți lupi răpitori.

Mântuirea ușoară a produs o Reformă ieftină, ușoară

”Marii reformatori” s-au lepădat cam de tot ce au vrut să facă la începutul reformei. Se pare că Luther a fost cel mai serios (vedeți linkul de ce a devenit călugăr: https://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83 ). A studiat teologia pentru că îl interesa personal, voia să se lămurească cum este cu mântuirea, pentru el. A pus suflet în ceea ce făcea și probabil că ar fi dus până la capăt reforma adevărată (biblică). Dar s-a amestecat Calvin (debil mintal, drojdier alcoolist, dictator nebun) și a murdărit reforma protestantă cu mântuirea ieftină, ușuratică și blasfemiatoare. Concluzie: Dacă ești mântuit pe moment pentru veci, poți să faci ceva pe ea de calea mântuirii! Așa că au renunțat la toate pretențiile lor de reformă adevărată (profundă) și mulți dintre conducătorii care s-au făcut protestanți au vrut în primul rând să scape de sub papucul Romei (Anglia), să pună mâna pe averile catolice (Suedia), să nu mai dea bani italienilor. Nu le-a mai păsat de mântuirea adevărată în învățătura sănătoasă! Ce contează ce faci, dacă mântuirea nu se mai poate pierde? Așa mântuire, așa reformă. Mânture ușuratică, reformă ieftină (și revers)!

Reforma economică

Cu sute de ani în urmă, când a apărut calvinismul, oamenii erau mult mai sinceri cu Domnul, în umblarea lor pe calea mântuirii. Calvin nu a vrut să creeze o erezie anti-cristică (nimicitoare), ci a zis că Dumnezeu i-a mântuit (ales) numai pe ei (prin harul suveran) și că nu trebuie să faci nimic ca să fii mântuit (mântuire pe veci fără fapte) ca să nu trebuiască să mai dea bani italienilor. Germanicii (germanii și nordicii) s-au făcut luterani și reformați ca să nu mai dea nimic italienilor. Adică pe ei i-a ales Dumnezeu și gata. Pe ceilalți Dumnezeu nu îi vrea (ghinion). Ei nu depind de Papă, deci nu îi mai dau numic (bani pentru indulgențe). Vedem că reforma protestantă a fost în primul rând economică (să nu dea resursele lor altora) și abia apoi religioasă. Separarea de biserica catolică s-a făcut pentru protejarea resurselor (economice), nu atât din motive religioase. În Anglia s-a format o biserică protestantă tot pentru ruperea de catolici, pentru ieșirea de sub autoritatea Papei (au avut ei ceva de împărțit, nu le-a mai convenit să rămână și au plecat, cu convingerea falsă că pe ei și numai pe ei Dumnezeu i-a ales la facerea lumii, pe ceilalți nu).
Au adăugat o posibilitate de verificare a ”mântuirii”, adică să vadă dacă Dumnezeu i-a ales: cei pe care Dumnezeu i-a ales trebuie să o ducă bine (material). Vedem cum o erezie se combină cu alta: evanghelia falsă a prosperității. Cei care aveau mulți copii pot să nu o ducă niciodată bine (material), dar să producă mai multe suflete pentru partea fericită a veșniciei. Aceștia puteau fi singurii mântuiți (cu adevărat) între cei din jur!
Aplicarea acelei evanghelii a prosperității, o oarecare disciplină și eliminarea (multor) vicii i-a făcut să prospere material. Schimbările de proprietate (ale diferitelor zone) din Evul mediu nu prea au produs martiri (când unele zone erau recucerite de catolici, toți redeveneau catolici). Se vede că nu prea le păsa de ceea ce cred. Acestea și îndepărtarea de Dumnezeu din ultimele zeci de ani ne face să credem că nu aveau religia săpată prea adânc în sufletele lor. În Evul mediu religia era împusă de stăpânul locului. Vedem aici că calviniștii nu prea aveau credința curată în suflete, ci își urmăreau propriile interese (materiale): https://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83
Calvin și urmașii lui au creat calvinismul (semi-calvinismul) ca să lupte împotriva catolicilor. Noi nu avem nimic de împărțit cu catolicii, așa că de ce să preluăm armele lor?

Diferențele fundamentale între anabaptiști și protestanții reformați (calviniști) în privința mântuirii

Anabaptiștii nu erau nici catolici, nici protestanți, ci moștenitori ai unei tradiții alternative ce persistase de-a lungul secolelor de la Constantin. Priviți adesea ca eretici și persecutați, acești vechi frați evanghelici au ținut vii credințe și practici pe care biserica oficială le-a ignorat sau le-a marginalizat.

Mântuirea
Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute – ce a fost este iertat, poți face orice că nu îți pierzi mântuirea! Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte; anabaptiștii acuzau reformatorii de eșecul de a aborda chestiunile morale și că tolerează comportamentul necreștin în bisericile lor. “Să vă fie rușine pentru evanghelia ușoară” a spus Menno Simons (c1496-1561) învățătura dracilor că odată mântuit ești pe veci mântuit.

Anabaptiștii accentuau lucrarea Duhului în credincioși și învățau că Isus trebuia urmat și să primească supunerea și încrederea. Nu era doar Salvator, ci lider, Conducător și Domn. Dirk Philips (1504-1568) a scris: “Isus cu doctrina Sa, viața și exemplul Lui este învățătorul nostru. Pe El trebuie să Îl auzim și să-L urmăm.” Michael Sattler (c1490-1527), autor al Mărturisirii Schleitheim (1527), se plângea că unde catolicii păreau a apăra faptele fără credință, reformatorii învățau credința fără fapte – despre care Iacov 2 spune clar că este moartă în ea însăși!, dar el vroia credința care se exprima prin fapte – mântuirea dusă până la capăt! Hans Denck (1495-1527) a insistat că credința și ucenicia erau interconectate: “nimeni nu poate să-L cunoască cu adevărat pe Hristos decât dacă Îl urmează în viață și nimeni nu Îl poate urma decât dacă Îl știe (cunoaște), în primul rând.” – se vede că nici vorbă de erezia nimicitoare mântuire numai prin har, numai prin credință, nu există cădere din har etc.
Ei au insistat pe diferențierea credincioșilor de necredincioși, ca apartenența la o biserică să fie voluntară și plină de sens.

Neo-protestanții sunt urmași ai anabaptiștilor. Deosebiri între anabaptiști și protestanți (reformați)

Anabaptiștii se deosebeau de reformați prin:
• Radicalismul. Anabaptiștii criticau reformatorii pentru lipsa voinței lor de a urma convingerile biblice. Erau convinși că Scripturile aveau autoritate etică și viața bisericească, și pentru doctrină, pe care reformatorii nu o admiteau. Spre disconfortul lor, anabaptiștii aminteau reformatorilor de vederile lor radicale de la începuturi, pe care le părăsiseră.
• Restituirea. Anabaptiștii credeau că biserica oficială este căzută dincolo de reformă. Restaurarea creștinismului NT era necesară, ceea ce necesita libertatea de controlul statului și de tradițiile ecleziastice. Anabaptiștii îndemnau la separarea bisericii și a societății și respingeau sistemul creștin, în care biserica și statul erau împreună, și care domina cultura europeană din sec. 4 începând. Ei au susținut timp de secole că biserica oficială se află în eroare, nu doar cu privire la anumite doctrine, ci ca identitate și relație cu societatea.
• O tradiție alternativă. Anabaptiștii au fost descriși ca și copiii vitregi ai reformei, dar era o rezonanță cu mișcările anterioare, ca Unitas Fratrum, Waldensians și Lollards. Anabaptiștii nu erau nici catolici, nici protestanți, ci moștenitori ai unei tradiții alternative ce persistase de-a lungul secolelor de la Constantin. Priviți adesea ca eretici și persecutați, acești “vechi frați evanghelici” au ținut vii credințe și practici pe care biserica oficială le-a ignorat sau le-a marginalizat.

Anabaptiștii au început cu Hristos și au interpretat totul în lumina Lui, spre deosebire de reformatorii pe care anabaptiștii îi suspectau de faptul că încep de la pasajele doctrinale și încearcă să-L introducă pe Isus în ele (să Îl potrivească). Anabaptiștii refuzau să trateze Biblia ca pe o carte oarecare, privind-o ca pe o desfășurare a scopurilor lui Dumnezeu, NT oferind regulile eticii și vieții de biserică. Ei au provocat folosirea modelelor NT de către reformatori și au fost în dezacord cu ei în legătură cu botezul, războiul, zeciuiala, guvernul bisericesc și jurămintele. În dezbateri anabaptiștii s-au plâns că reformatorii foloseau pasaje din VT ilegitim pentru a pune deoparte învățăturile NT.

•Salvarea
Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte; anabaptiștii acuzau reformatorii de eșecul de a aborda chestiunile morale și că tolerează comportamentul necreștin în bisericile lor. “Să vă fie rușine pentru evanghelia ușoară” a spus Menno Simons (c1496-1561) .

Anabaptiștii accentuau lucrarea Duhului în credincioși și învățau că Isus trebuia urmat și să primească supunerea și încrederea. Nu era doar Salvator, ci lider, Conducător și Domn. Dirk Philips (1504-1568) a scris: “Isus cu doctrina Sa, viața și exemplul Lui este învățătorul nostru. Pe El trebuie să Îl auzim și să-L urmăm.” Michael Sattler (c1490-1527), autor al Mărturisirii Schleitheim (1527), se plângea că unde catolicii păreau a apăra faptele fără credință, reformatorii învățau credința fără fapte, dar el vroia credința care se exprima prin fapte. Hans Denck (1495-1527) a insistat că credința și ucenicia erau interconectate: “nimeni nu poate să-L cunoască cu adevărat pe Hristos decât dacă Îl urmează în viață și nimeni nu Îl poate urma decât dacă Îl știe (cunoaște), în primul rând.”

•Biserica
Anabaptiștii au format biserici de ucenici dedicați, negând faptul că toți cetățenii trebuie să fie priviți automat ca membrii ai bisericii. Au insistat pe diferențierea credincioșilor de necredincioși, ca apartenența la o biserică să fie voluntară și plină de sens. Au recunoscut rolul statului în guvern, dar au opus rezistență la controlul statului peste bisericile lor. Au respins botezul copiilor ca fiind nebiblic, forțat impus copiilor. Au acuzat modul în care clericii dominau viața bisericească, lipsa de disciplină bisericească și pedeapsa în chestiuni de credință. Când un frate vede pe fratele lui că se rătăcește, îl va avertiza conform poruncilor lui Hristos și îl va mustra într-un mod creștinesc și frățesc.”

•Evanghelismul
Reformatorii nu practicau evanghelismul. Unde aveau sprijinul statului, se bazau pe pedepse la fața locului (deși sunt exemple de evanghelism și plantare de biserici de către calviniști în Franța catolică, unde protestanții nu puteau folosi pedeapsa). Au presupus că pe teritoriile protestante biserica și societatea erau nedistincte, așa că politica lor era de a păstori oameni prin sistemul parohial, decât să îi evanghelizeze ca pe necredincioși. Anabaptiștii au respins această interpretare a bisericii și a societății și au refuzat folosirea pedepsei. S-au implicat într-o călătorie misionară spontană de a evangheliza Europa. Evangheliști ca Hans Hut (1490-1527) călătoreau mult, predicau în case și câmpii, întrerupeau slujbele bisericilor de stat, botezau convertiții și plantau biserici. Un astfel de evanghelism, ce ignora limitele naționale și parohiale, din partea unor oameni nepregătiți, a fost privit ca sfidător.

Îndemnau la dragoste pentru dușmani și respect față de viața omenească. Nu jurau loialitate față de autoritățile seculare.

• Suferința
Anabaptiștii nu erau surprinși de persecuție. Știau că sunt văzuți ca și revoluționari, în ciuda dedicării lor față de non-violență; ca eretici, în ciuda dedicării lor față de Biblie; ca tulburători de status quo. Priveau suferința ca pe o supunere față de Hristos și de neevitat și biblică: suferința era un semn al adevăratei biserici, așa cum Isus a învățat în slujba de pe Munte. Persecuția anabaptiștilor de către protestanții reformați arată că reformatorii nu zideau o biserică biblică.

Cu precizarea că anabaptiștii au existat de-a lungul secolelor din vremea primilor ucenici ai Domnului (vedeți articolul / Neoprotestantii sunt urmasi ai anabaptistilor care au existat de-a lungul secolelor de la inceputul religiei crestine /), vedeți mai multe aici: / bisericiarad.ro / articol /

Neo-protestanții sunt urmași ai anabaptiștilor, care au existat de-a lungul secolelor de la începutul religiei creștine!

Neo-protestanții sunt urmașii creștinilor numiți anabaptiști, care se pare că au existat de-a lungul secolelor, din vremea primilor creștini.

În anul 313 d.Hr., împăratul Constantin a dat un decret numit Edictul de la Milano, în care le garanta oamenilor libertatea religioasă. Prin acest edict s-a oprit persecutarea creştinilor şi s-a proclamat libertatea conştiinţei. Aceasta a dus la o perioadă de linişte de care s-a bucurat Biserica adevărată. Apoi în biserică au fost atrași oameni care s-au alăturat bisericii de stat pentru avantajele materiale și sociale, astfel numărul mare de oameni care au fost botezaţi fără a avea roadele pocăinţei a condus la degradarea bisericii de stat. Biserica adevărată credea că botezul este valabil doar pe baza pocăinţei sincere și a mărturisirii de credinţă. Ea a rămas credincioasă învățăturilor lui Hristos. Novațian, un slujitor al Bisericii (au mai fost și alții ca el) a luat atitudine împotriva îndepărtării de la învățătura lui Hristos. El nu a acceptat ca valabil botezul bisericii apostate. A botezat pe cei care se alăturau Bisericii adevărate chiar dacă ei fuseseră deja botezaţi – se vede că anabaptiștii existau din primele secole ale creștinismului.
Când Biserica a insistat asupra rebotezării celor convertiţi, creştinii din biserica de stat au început să-i numească anabaptiști. Cuvântul anabaptist înseamnă rebotezat. Denumirea a fost folosită de cei ce îi batjocoreau și a ajutat cel mai bine la identificarea lor în secolele care au urmat.
Această învățătură a botezării credincioşilor a adus persecuții pentru creştini, dar ei au rămas fideli credinţei că botezul era valabil numai pe baza pocăinţei sincere şi a mărturisirii credinţei. Biblia ne spune că Biserica lui Hristos va continua să existe până la sfârșitul vremii. Dacă privim în istorie este dificil să găsim relatări precise ale acestor vremuri pentru că Biserica adevărată a fost persecutată și încă nu era descoperit tiparul. De-a lungul acestor vremuri de mari încercări, Dumnezeu Și-a păstrat în mod miraculos Cuvântul și Biserica. Au fost întotdeauna creștini care nu au urmat practicile bisericii catolice, trăind vieți curate în ciuda păcatului din jurul lor. Au fost în număr mic dar au păstrat credința adevărată. În același timp au existat și cei care nu puneau preț pe Cuvânt (să nu îi confundăm cu credincioșii adevărați!), ci trăiau după cum simțeau și au luat-o razna (astăzi sunt numiți carismatici).

Au apărut protestanții, care cu toate că au protestat împotriva tradiţiilor şi a învăţăturilor Bisericii Romano-Catolice nu au întemeiat biserici separate de stat şi nu au practicat disciplinarea aşa cum au făcut anabaptiştii.
Pe măsură ce conducătorii protestanţi au început să-şi formeze propriile guverne cu religia lor de stat, au încercat să-i forţeze pe fraţii anabaptişti să se alinieze cu ei. Anabaptiştii fideli au suferit de pe urma bisericilor protestante, fiind prigoniți și de protestanți (și de catolici). Luther a încercat să zdrobească credinţa waldenzilor şi a altor anabaptişti, dar n-a putut. Exasperat şi mâniat a declarat la un moment dat: ,,Ei au fost timp de secole experţi în folosirea Scripturii”. Chiar dacă a spus asta la mânie, Luther a mărturisit că anabaptiştii sau biserica anabaptistă era biserica tuturor vremurilor. Anabaptiștii, nu ereticii dictatorului nebun alcoolist drojdier Calvin! (calviniștii și-au îmbrăcat doctrinele false în lumina satanei ca să pară adevărate, acest lucru se vede foarte bine în scrierile lor, de exemplu din ele reiese că / Dumnezeu este un monstru / )

Anabaptiştii nu au fost nici catolici, nici protestanţi! În timpul Reformei, ei au luat atitudine împotriva doctrinelor false din bisericile catolice şi protestante. Ei au rămas un popor separat, credincioşi moştenirii primite de pe vremea apostolilor. Chiar dacă reformatorii protestanţi au ţinut la anumite adevăruri ale Evangheliei, anabaptiştii nu i-au acceptat ca fraţi. A existat şi o mişcare anabaptistă, strâns legată de Reforma de la Zürich, Elveţia. Ei au început în 1525 când trei persoane, Conrad Grebel, Felix Manz şi Georgie Blauroch s-au botezat unul pe altul şi au format o biserică.
Un document impotant al adevăraţilor anabaptişi din perioada Reformei, a fost relatarea scrisă a unei conferinţe ţinute în 1527. Pentru întăritrea şi reafirmarea convingerilor, ei au scris o mărturisire de credinţă. Aceasta cuprindea şapte afirmaţii simple, care însumau principii importante ale adevărului:
Botezul este numai pentru credincioşi.
Biserica trebuie să exercite disciplinare strictă.
Comuniunea este doar pentru sfinţi (fraţi).
Membrii trebuie să trăiască separat de lume şi să ocolească bisericile lumeşti.
Păstorii sunt aleşi de adunare şi sprijiniţi de congregaţie ca să înveţe şi să mustre.
Tuturor li se cere o atitudine pacifistă. Nici unul nu trebuie să ia parte la războaie sau la viaţa politică.
Jurămintele erau interzise.

Menonitii
S-a crezut în general că anabaptiștii erau un singur popor fără a se observa că au existat grupuri radicale și neadevărate care au umbrit credința creștinilor adevăraţi. Totuși au fost și frați care au păstrat credința adevărată. Aceasta a fost și este Biserica lui Hristos.
Au existat anabaptiști în aproape toate părțile Europei, cei mai marcanți prin viața și martirajul lor au fost în Elveția, Germania, Austria, Olanda. În unele țări precum Austria persecuția a fost atât de puternică încât aproape că au fost eliminați. Datorită persecuției comunicarea între ei era foarte dificilă, dar și așa a existat o relație strânsă între anabaptiștii din Europa.
Mulți dintre cei care erau numiți waldenzi și anabaptiși au ajuns să fie cunoscuți sub numele de menoniți. Această denumire a lor a fost dată datorită unui conducător al anabptiștilor din Olanda cu numele de Menno Simons. El nu a fost întemeietorul unei noi congregații, menoniții fiind în realitate vechii waldenzi și anabaptiști. El a spus: ,,Nu m-am simțit demn când am fost chemat la această slujire de către un popor care a fost gata să asculte de Hristos de Cuvântul Său, care în teamă de Dumnezeu a trăit o viață devotată, slujind în dragoste vecinilor lor, a purtat crucea persecuției, a căutat binele și mântuirea tuturor oamenilor, a iubit dreptatea și adevărul, urând răutatea și nedreptatea.” – nu erau iubitori de erezii nimicitoare: odată mântuit ești pe veci mântuit, nu există cădere din har, mântuirea nu se poate pierde și alte minciuni ale satanei!

Mărturisirile declarate pe vremea aceea arată credința și unitatea lor.
Una din mărturiile de credință este Mărturisirea de credință de la Schleitheim, din anul 1527, redactată de către martirul Michael Satler. Această mărturisire cuprinde șapte articole simple care însumează principii importante ale adevărului.
O altă mărturisire de credință care mai este și astăzi folosită este formată din cele Cele 33 Articole ale Credinței redactate de către Peter J. Twisck, născut în 1565. El a fost un conducător al anabaptiștilor.
Cea mai importantă a fost Mărturisirea de credință de la Dortrecht care este cunoscută și sub numele de: Cele 18 Articole ale Credinței. Aceste articole au fost redactate Adriaan Cornelisz conducător în congregația menonită Flamandă de la Dortrecht. La 21 aprilie 1632 această mărturie a fost adoptată și semnată într-o conferință a bisericii. Noi suntem urmașii anabaptiștilor. Și atunci de ce să nu mai putem de grija ereziilor nimicitoare calviniste: odată mântuit ești pe veci mântuit, mântuire (numai) prin har, prin credință, harul irezistibil obligă la pocăință, suveranitatea arbitrară etc.

Puteți vedea aceste Declarații de credință aici:
/ Istoria anabaptistilor /

Mai multe / vedeți categoria / (în special / vedeți articol / și / articol / ) .

Calvinismul practic și cel teoretic din vremea noastră

Cu sute de ani în urmă, oamenii nu prea știau carte și nu erau teologi. Umblau cu Domnul pe calea mântuirii fără să cunoască prea multă teologie pentru că voiau să ajungă cu Domnul în veșnicie. Niște idioți au inventat, prin amăgirea satanei, punctele calvinismului (niște mizerii fără susținere în Biblie și care duc la concluzia că Dumnezeu este un monstru, pentru că ”în suveranitatea Lui” a creat puțini oameni pentru pocăință obligatorie, iar pe cei mai mulți oameni pentru pierzare veșnică, fără să îi întrebe măcar). Practic, oamenii aveau credința că doar cei care umblă cu Domnul până la capăt vor fi cu Domnul în veșnicie. Nu apăruseră ereziile nimicitoare de acum, că poți face orice că nu îți pierzi mântuirea și că mântuirea este (numai) prin har, nu trebuie să mai faci nimic. Vedem cum reforma a produs oameni mai buni decât restul. Teritorii mari au devenit protestante. Aceasta este o dovadă a minciunii că Dumnezeu a ales doar pe unii oameni. Într-o familie de protestanți cu 10 copii, 4 ar fi fost calviniști, 2 catolici, 2 lumești, 2 hinduși. Și la catolici ar fi fost la fel. Dacă Dumnezeu i-a ales doar pe unii pentru pocăință și pe ei îi obliga să se pocăiască, ar fi trebuit ca calviniștii să existe permanent din antichitate: în orice familie de atei, catolici, musulmani, hinduși, brahmani etc, să apară din senin și calviniști (obligați de Dumnezeu să se pocăiască cu ”harul irezistibil”). Nu a fost așa, ca dovadă a minciunii ereziei otrăvitoare. Iar secularizarea protestanților de după al doilea război mondial arată că nu prea aveau ei treabă cu pocăința!

Se știe că noi suntem urmașii anabaptiștilor, nu ai protestanților, așa că nu văd de ce ne-ar interesa pe noi ereziile de origine calvinistă!

 

 

Persecuțiile suferite de baptiști scrise pe un blog al unuia care a renunțat la Cristos

Am mai scris despre un baptist care s-a făcut eretic calvinist (are și un sait eretic calvinist):
În 2006, am iniţiat un studiu biblic despre viaţa şi lucrarea apostolului Pavel. Deşi citisem despre doctrina alegerii necondiţionate şi o studiasem la un curs de teologie sistematică, deşi participasem la o conferinţă despre mântuire, abia în primăvara acelui an mi-am pus cu adevărat întrebarea: care este baza alegerii pentru mântuire? Precunoaşterea sau harul lui Dumnezeu? Deşi, la început, poziţia calvinistă cu privire la alegere mi s-a părut nedreaptă şi imposibil de acceptat, totuşi am continuat să o studiez – se vede că nu este bine să studiați tâmpenii că intră satana în voi! Am descoperit apoi învăţătura despre suveranitatea lui Dumnezeu în toate domeniile vieţii. Învățătura eretică calvinistă a fost ca o nouă revelaţie a caracterului lui Dumnezeu (vedeți aici cine este dumnezeul calviniștilor / monstrul-numit-dumnezeu / ). Dintr-un creştin care dorea să deţină controlul (deşi eşua în fiecare zi) şi care se îngrijora mereu cu privire la viitor, am devenit un ucenic al lui Hristos …. – dintr-un creștin ratat căruia nu îi plăcea să umble cu Domnul pe calea mântuirii, pentru că nu avea Duhul Sfânt, a devenit un ucenic eretic calvinist al satanei, mântuit prin harul irezistibil pe veci – (își face vise degeaba). Vedem la Judecată!

A avut pe un sait istoria baptiștilor (și persecuțiile îndurate de ei), nu le mai are scrise acolo. Dar le-am găsit scrise aici:
http://maranata1.ro/istoric/istoric-scris-de-ilie-craiovan/
Istoria Bisericii Baptiste din Moldova Nouă în perioada 1919-1940
Volumul 1
În care sunt povestite suferințele și prigonirile suportate de baptiștii din loc în acei ani, încercările prin care au trecut și cum cei mai mulți au rămas tari în Domnul.

Am văzut cum erezia nimicitoare semi – calvinistă că mântuirea nu se poate pierde, răspândită în România, ne-a ruinat bisericile și ucide suflete care ar trebui să umble cu Domnul pe calea mântuirii. De ce să ne întoarcem la ereziile nimicitoare ale satanei?

Dar un baptist trecut la calviniștii-fundamentaliști a ajuns la București să strice o biserică eretică numită Biserica baptistă reformată (eretică calvinistă – fundamentalistă, deși este clar că noi suntem urmași ai anabaptiștilor, nu ai lui Calvin / vedeți link cine a fost / ).

Îl las pe Dumnezeu să aleagă Adevărul de minciunile satanei!

Baptiștilor-falși, calviniști, religia falsă nu vă mântuie

Am văzut cum pe diferite saituri, unii baptiști care s-au lepădat de Domnul și de credința adevărată pentru învățăturile dracilor zic că sunt mântuiți prin har, că mântuirea nu se poate pierde. Această erezie se bazează pe ereziile calviniste.

Am găsit de curând că religia calvinistă este o vrăjeală care nici vorbă să le dea mântuirea. Adică degeaba umbli cu Domnul toată viața (zeci de ani) pe calea mântuirii, faci fapte bune, ai credință etc, dacă Dumnezeu nu te-a ales, nu vei fi cu Domnul în veșnicie. Această erezie se opune Bibliei, care ne învață că cine ALEGE să Îl urmeze pe Domnul până la capăt și să se țină de această alegere, va fi mântuit!

Reforma Protestantă
https://ro.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calvinismul – Jean Calvin – alcoolistul ăsta nenorocit a făcut o confuzie: https://amfostbaptist.wordpress.com/2015/10/20/confuzia-calvinistilor-dumnezeu-a-ales-existenta-unui-nou-grup-crestinii-nu-persoane-separate-indivizi/
Calvin a insistat pe ideea grației divine necesară pentru mântuirea personală – vedeți aici că ăsta era un dictator nebun cu mințile luate de alcool, drojdier nenorocit: https://amfostbaptist.wordpress.com/2015/12/11/cristos-versus-calvin. În viziunea sa, divinitatea era depărtată de om, care nu se mai putea mântui din păcatul originar prin propriile mijloace. Divinitatea decidea de la începutul lumii care oameni vor fi mântuiți și condamnați, omul fiind predestinat unui destin, fără să-l poată influență (dubla predestinare). – am mai arătat că un asemenea dumnezeu este satana!
https://amfostbaptist.wordpress.com/2015/09/07/monstrul-numit-dumnezeu/

Omul nu putea să știe dacă va fi pedepsit sau mântuit, dar era dator să aibă credință, să se comporte ca și cum ar fi sigur de mântuirea sa – nu vă lăsați înșelați de (pastorii) și învățătorii eretici, faceți pipi pe așa religie care nu vă asigură mântuirea și întoarceți-vă la Dumnezeu, care nu obosește iertând! Ideea de predestinare i-a determinat pe credincioși să creadă că succesul dobândit pe pământ era un semn al faptului că se aflau printre cei „aleși” – aceasta este încă o erezie, ”evanghelia” prosperității. Vedem că niște erezii atrag încă și mai multe erezii, datorită demonilor care îi înșală.

Matei 10.22 cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Dumnezeu în Vechiul Testament nu era calvinist

Deuteronom 30.19 Alege viaţa, ca să trăieşti

În tot Vechiul Testament, Dumnezeu îi lasă pe evrei să aleagă și ni se prezintă consecințele bune sau rele ale alegerilor lor.

În mod surprinzător, ei erau poporul ales de Dumnezeu ca să ducă mântuirea și altor popoare. Cei născuți în poporul ales aveau deja prin naștere apartenența, totuși Dumnezeu îi lasă pe fiecare să aleagă și le respectă alegerea. Ultimul cuvânt l-au avut oamenii, chiar și în poporul ales, pentru că Dumnezeu le-a dat permanent posibilitatea să aleagă!

De ce să credem că s-a schimbat Dumnezeu?