Cei care nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire, nu au ajuns să fie mântuiți în final

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt, cari puneți o masă „Norocului”, și umpleți un pahar în cinstea „Soartei”
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați; căci Eu am chemat, și n’ați răspuns, am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea, și ați ales ce nu-Mi place – și atunci cum nu au oamenii voință liberă?

Este vorba despre cei din poporul ales (care erau în acest grup de la naștere, doar cei din grup puteau să părăsească pe Domnul și să uite de muntele Lui cel sfânt, adică să părăsească închinarea înaintea lui Dumnezeu). Chiar și lor, Dumnezeu le-a dat posibilitatea să aleagă ce au vrut (și de multe ori au ales greșit și au suportat consecințele). Și cum mai pot unii zice că oamenii au fost triați în filtrul cosmic la facerea lumii, și pe cei mai mulți, zeul cel rău nu i-a ales pentru mântuire, că nu i-a vrut?! Adevărul este că ei nu au vrut să plătească prețul pentru propria lor mântuire (umblarea cu Domnul), nu că Dumnezeu nu i-a ales pentru mântuirea iluzorie și ușuratică, pe veci!

Reclame

Alegerea ta personală contează pentru locul în care vei fi în veșnicie!

Isaia 65
11  Dar pe voi, care părăsiți pe Domnul, care uitați muntele Meu cel sfînt (închinarea adevărată), cari puneți o masă „Norocului” (se reorientează spre lume), și umpleți un pahar în cinstea „Soartei” – nu contează ce fac, crezându-se mântuiți pe veci, prin apartenență
12  vă sortesc săbiei, și toți veți pleca genunchiul ca să fiți junghiați; căci Eu am chemat, și n’ați răspuns, am vorbit și n’ați ascultat, ci ați făcut ce este rău înaintea Mea, și ați ales ce nu-Mi place.”

Este vorba despre cei care (prin naștere) au făcut parte din primul grup ales, dar care vedem (și de-a lungul istoriei lor) că au avut de câștigat de pe urma faptului că au fost aleși (ca popor) numai când și cât timp au umblat cu Domnul. Am arătat aici că cei care au umblat cu Domnul, doar ca urmare a acestei umblări, au beneficiat de harul adus de Domnul Isus.

13 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că robii Mei vor mânca, iar voi veţi fi flămânzi; iată că robii Mei vor bea, iar vouă vă va fi sete; iată că robii Mei se vor bucura, şi voi vă veţi ruşina;
14 iată că robii Mei vor cânta de veselă ce la va fi inima, dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet şi vă veţi boci de mâhnit ce vă va fi duhul.

Și lor, celor din vechime (care au fost aleși cu o alegere mai puternică decât a noastră) Dumnezeu le-a dat permanent posibilitatea să aleagă cui să slujească. De ce să trăim cu impresia că acum Dumnezeu S-a schimbat și oferă altfel de mântuire, ușuratică, numai pe moment pentru veci (că ești mântuit pe veci, numai să crezi și atât, apoi nu mai scapi orice ai face)? Din Biblie reiese că este adevărat ceea ce se spune: Cui slujești, cu acela vei fi!

Cu faptele făcute în umblarea ta vei sta în fața lui Dumnezeu, după ele vei fi judecat

Versetul este foarte mult folosit de cei care ar vrea să vă dea învățătura falsă cu mântuirea ușuratică, pe veci:

Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – de aici s-ar putea vedea învățătura greșită că ești mântuit și gata (ești pe deplin asigurat în Cristos, nu mai trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, nici nu mai contează ce faci, cui slujești aici pe pământ)

Primul verset nu este o dovadă că mântuirea pe veci este reală, ci doar îi asigură că dacă vor neapărat să umble cu Domnul, în ascultare, vor beneficia de ajutor de sus (acesta este harul) până vor ajunge la destinația fericită, cu Domnul. În același capitol scrie:

Ioan 5
28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
29 şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecatăam arătat aici că acest lucru s-a și întâmplat cu cei din vechime (care au umblat cu Domnul sub vechea Lege) și se va întâmpla cu toți oamenii:

2 Corinteni 5.10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup – li se spune fraților (epistola este adresată fraților, adică celor care erau intrați pe calea mântuirii).

Vedem că Dumnezeu nu Se schimbă și nu va judeca pe cei de acum altfel (că ești mântuit și atât). După binele sau răul făcut aici pe pământ vor fi judecați toți oamenii (vedeți și textul din Apocalipsa 20): pe cei care au umblat cu Domnul până la capăt îi va trimite cu Stăpânul lor, pe ceilați cu celălalt. Vei fi cu cel pe care l-ai slujit aici pe pământ!

Harul nu îți oferă mântuirea definitivă numai prin credință, pe moment pentru veci, ci este ajutorul oferit de sus ca să umbli cu Domnul, cu faptele tale, să rodești roade vrednice de pocăința ta – după aceste roade, după umblarea ta cu un stăpân sau cu altul vei fi judecat!

Odată ce ai intrat în har, umblă cu Domnul până la capăt, ca să ajungi în partea fericită a veșniciei!

Nu ieși din har, ca să nu rămâi pe dinafară!

Continuarea articolului anterior.

Psalmul 1.6 Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire – degeaba dau unii din gură cu mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin har (în care nu umblă practic), numai prin credință (teoretică, este a dracilor și nu mântuie). Iacov 2.19 Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! și cred degeaba 20 credinţa fără fapte este degeaba, inutilă, fără rost, nu duce la mântuirea finală

Psalmul 73.27 Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
Evrei 10
26 Căci, dacă continuăm să păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio Jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Am luat versete și din Vechiul Testament (Legea lui Moise) și din Noul Testament (Legea Harului în care trebuie să umbli practic), am luat mai multe versete și m-am uitat și în alte traduceri și sensul este același. Vedem că Dumnezeu nu Se schimbă, nici cerințele Lui pentru mântuire nu se modifică. Dacă pleci din har, nu vei ajunge la mântuirea finală viitoare. Numai cei care umblă cu Domnul, până la capăt, vor fi cu Domnul, în partea fericită a veșniciei!

”Cei care părăsesc pe Domnul vor pieri”

Isaia 1.28 Dar pieirea va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, și cei care părăsesc pe Domnul vor pieri – nu le este de folos datul din gură cu solele și mântuirea pe veci!

1 Împărați 12.25 Dar dacă veți face răul, veți pieri – odată mântuit nu ține pe veci, ci numai cât umbli cu Domnul!

1 Împărați 9
6 Dar dacă vă veți abate dela Mine, voi și fiii voștri, dacă nu veți păzi poruncile Mele și legile Mele pe cari vi le-am dat, și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor,
7 voi nimici pe Israel din țara pe care i-am dat-o, voi lepăda dela Mine casa pe care am sfințit-o Numelui Meu, și Israel va ajunge de rîs și de pomină printre toate popoarele.
8 Și oricît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit și va fluiera. Și va zice: „Pentruce a făcut Domnul așa țării acesteia și casei acesteia?”
9 Și i se va răspunde: „Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul lor, care a scos pe părinții lor din țara Egiptului, pentrucă s’au alipit de alți dumnezei, s’au închinat înaintea lor și le-au slujit; de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.”

Țefania 1
4 Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei,
5 pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor, Malcam,
6 pe cei ce s-au abătut de la Domnul şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.

În aceste texte (sunt și altele) este vorba despre cei din poporul ales (au fost mult mai aleși – cu o alegere mult mai puternică decât a noastră, ei s-au născut incluși fiecare individual în poporul ales), dar care nu au avut folos de alegerea lor, pentru că nu au umblat cu Domnul!

Iacov 1.17 Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere același lucru ca celor din vechime, să umblăm cu El până la capăt, fără să ne îndepărtăm de El, ca să ajungem la mântuirea viitoare (finală). Acum noi avem și ajutor de sus în această umblare, acest ajutor este harul.

Numai dacă alergăm până la capăt, cu Domnul, vom primi Premiul alergării

Ioan 1.17 Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
Să înțeleg că numai prin Jertfa Domnului Isus a venit harul în lume? Până atunci nu a existat harul printre oameni? Și atunci cum au umblat cu Domnul cei din vechime, care am arătat aici că au fost mântuiți?! Nu a mers ”harul irezitibil” peste ei ca să îi mântuiască?
Ereticii fanatici ai mântuirii pe veci cred că după căderea oamenilor în păcat, oamenii au devenit un fel de legume (putrede) care nu mai aveau voință liberă și i-a mântuit Dumnezeu doar pe cei pe care a avut chef (nu contează fraierii cei mulți, care nu pot fi mântuiți, nefiind aleși). I-a ales ”harul suveran” numai pe unii, pe cei puțini.
Dar dacă este adevărat ce spune Biblia (nu cumva ucenicul Ioan, numit și apostolul iubirii, nu știa ce spune?!) că harul a venit prin Isus Cristos, cum putea să îi mântuiască harul obligatoriu pe cei de sub Legea veche, când încă nu venise harul în lume, dacă este adevărat că Dumnezeu i-a ales numai pe unii și le-a trimis numai lor credința (harul irezistibil) și Duhul Sfânt (care nici acesta nu fusese încă dat)?! Cum de au ajuns în galeria eroilor credinței cei de aici din Evrei 11?! Cum ”i-a ales” ”harul” care dă mântuirea ușuratică?! Că în mântuirea reală biblică, nu este nimic irezistibil și ușuratic!
Pentru că eu văd că și în vechime, dintre cei aleși, doar cei care au umblat cu Domnul până la capăt, au ajuns la destinația fericită. Au ajuns la Premiul alergării numai cei care au alergat pentru Premiu până la capăt!
Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere același lucru ca celor din vechime, să umblăm cu El până la capăt, cu diferența că acum ne dă ajutor pentru aceasta – acest ajutor este harul, care nu produce mântuirea obligatorie pe moment (și nu mai scapi, nici să vrei), ci ne dă ajutor, călăuzire, energizare să umblăm cu Domnul până la capăt, ca să ajungem la destinația fericită, mântuirea finală promisă!
Și dacă am pomenit de Evrei 11 cu înșiruirea de oameni care și-au trăit practic credința lor (au unit cu credința, faptele etc), să vedem ce ni se spune în Evrei 12.1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – nu sunt mai multe feluri de mântuiri, doar dacă alergăm până la capăt vom primi Premiul alergării (dacă știa apostolul Pavel ce spune).

Toţi ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup

Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – versetul este folosit de cei care vor să falsifice Biblia prin extragerea versetelor separate (și au tupeul să dea din gură cu Sola Scriptura!), ca să le iasă lor ca adevărată erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci – că sunt mântuiți și nu mai scapă, orice ar face ei apoi. Doar să crezi pe moment și ești mântuit pe veci. Ei nici nu mai merg la judecată (de parcă nu știe Dumnezeu ce fac ei!).

2 Corinteni 5.10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup – degeaba ai intrat pe calea mântuirii, dacă ai ieșit din procesul propriei tale mântuiri! Harul poate fi primit degeaba (sola gratia) / vedeți ce spune Biblia / , așa cum și credința inițială (sola fide) nu mântuie fără fapte (roade vrednice de pocăință), vedeți Iacov 2 etc.

Se presupune că cei care au crezut într-un moment, vor uni cu credința lor fapta etc, adică își vor schimba (prin Duhul Sfânt) preocuparea spre lucrurile de sus și vor umbla cu Domnul, fiind beneficiari ai harului. Odată ce ești beneficiar al mântuirii inițiale (cu ceea ce implică ea), ai ajutor de sus ca să umbli cu Domnul, până la capăt. La sfârșitul listei / vedeți articolul / ni se spune că așa vei ajunge la mântuirea finală. Deci dacă umbli cu Domnul până la capăt, cu ajutor de sus, vei ajunge la premiu, în veșnicia fericită. Nu vei fi condamnat la judecată, pentru că după justificarea inițială prin credință ți-ai făcut îndreptățirea prin umblarea ta practică, cu faptele tale: Iacov 2.24 Deci vedeţi că omul ajunge la justificare (îndreptățire) prin fapte şi nu numai prin credinţă.

Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup – epistolele sunt adresate fraților (celor intrați pe calea mântuirii), nu celor din lume: 2 Corinteni 1.1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia. Apostolul ne scrie că TOȚI ne vom înfățișa înaintea lui Dumnezeu, la Judecată (fără avocat) – atunci singura scăpare îți va fi umblarea până la capăt cu Domnul, cu ajutor de sus (acest ajutor este harul), nu datul din gură cu solele și cu mântuirea falsă pe veci!

Minciuna alegerii individuale pentru mântuirea pe veci

Se zice (de către eretici) că pe unii oameni Dumnezeu i-a ales pentru mântuire și apoi ei nu și-o mai pot pierde (orice ar face ei), că Dumnezeu i-a rânduit pentru mântuire, a trimis Duhul Sfânt și i-a mântuit pe veci (iar ceilalți, care trăiesc mai departe în păcat, nu pot fi mântuiți pentru că Dumnezeu nu i-a vrut mântuiți – deci nu este vina lor că vor fi chinuiți în veșnicie).

Am văzut (în articolul precedent) că și unii dintre cei care au fost sub Legea veche au fost mântuiți, dar strict ca urmare a umblării lor cu Domnul, practic, prin trăirea lor, până la capăt. Se zice că după căderea în păcat oamenii nu au mai avut voință liberă, iar Dumnezeu i-a ales și mântuit numai pe unii (credința lor este doar o urmare a acestei alegeri individuale pentru mântuirea obligatorie, pe veci).

Geneza 18.19 Căci Eu îl cunosc (pe Avraam) şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine.

În vechime, când nu fusese dat Duhul Sfânt (și nu putea exista nici un fel de ”har suveran și irezistibil”), Avraam a ales prin voința lui liberă să umble cu Domnul și a și umblat –  apoi a ajuns să fie mântuit. La fel, ceilalți sfinți din vechime au umblat cu Dumnezeu, fără harul irezistibil (care dă mântuirea obligatorie dar ușuratică, pe veci).

   Se vede că toată erezia cu mântuirea pe veci cade, principiile lor false se sprijină reciproc, nu au legătură cu realitatea! Dacă iei o minciună a ereziei, cad toate! Prin răspunsul la chemarea lui Dumnezeu ai intrat pe calea mântuirii, apoi umblă cu Domnul până la capăt, la mântuirea finală în veșnicia cu Domnul!

Harul te mântuie doar dacă și după ce ai umblat practic cu Domnul, până la capăt!

Matei 27
22 Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.
23 Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
25 Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
39 Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap
40 şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”
41 Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
42 „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, şi vom crede în El!
43 S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubeşte. Căci a zis: „Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!”
44 Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură.
45 De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.
46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
50 Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul.
51 Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,
52 mormintele s-au deschis, şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat.
53 Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

Știm că Legea veche a fost dată ca oamenii să cunoască că sunt păcătoși. Nu au avut ajutor de sus și nu au putut fi mântuiți prin Legea veche. Au existat oameni care au trăit sub Legea dată prin Moise și să fi fost mântuiți? Au fost, cei care au umblat cu Domnul, până la capăt! Și nu tot prin har au fost mântuiți?! Acum unii ar vrea să ne învețe că poți fi mântuit așa, numai pe moment, să crezi și gata (numai prin har), fără să mai umbli cu Domnul, în har. Apoi nu vei fi judecat, că ai crezut pe moment și ai fost (deja) mântuit pe veci. Nici nu trebuie să faci nimic pentru mântuirea ta, că dacă faci (dacă vrei să umbli cu Domnul, să fii mai bun) vrei să Îl ajuți pe Dumnezeu să te mântuie și aceea nu este mântuire (numai ei sunt mântuiți pe la curve, când se îmbată, droghează, fac avorturi, fiind asigurați pe veci în Cristos).

În text ni se spune că multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat – harul adus prin Jertfa Domnului Isus și-a extins lucrarea și asupra celor din vechime. Asupra cui: multe trupuri ale sfinţilor care muriseră au înviat – nu i-a căutat harul prin șanțuri etc. Harul s-a extins doar asupra celor care, fără Duhul Sfânt, împotriva firii lor pământești, au umblat cu Domnul practic! De exemplu asupra lui Avraam / vedeți articolul /

Geneza 18
17 Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit”… întâi umbli cu Domnul, practic, cu faptele tale și apoi aștepți să fii mântuit, la urmă (scăpat de mânia lui Dumnezeu).

Harul s-a întors în timp (Dumnezeu nu este cuprins în timp) și a oferit mântuire doar celor care au umblat cu Domnul – este vorba despre harul pe care îl avem noi acum. Nu există mai multe feluri de har: unul care i-a mântuit doar pe cei care au umblat cu Domnul și un har care dă mântuirea ușuratică, pe veci, numai să crezi (apoi nu mai contează ce faci, că nu este cădere din har). (”Harul” care dă mântuirea ușuratică nu este real, este numai înșelătoria satanei).

Harul este același și oferă mântuirea strict numai celor care umblă cu Domnul, până la capăt!

Fiecare va fi judecat după faptele lui!

Efeseni 5 – este adresată fraților (numiți copii preaiubiți și sfinți, în versetele 1 și 3):
5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu – nu-l ajută teologia iluzorie cu mântuirea pe veci, despre care se potrivește:
6 Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte (numai prin har, numai prin credință etc); căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.
7 Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei.
8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.
9 Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr.
10 Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului
11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.
13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.
14 De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.”
15 Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi.
16 Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.
17 De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.
18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Ni se spune că unii nu vor avea parte de moștenire, adică nu vor fi în Împărăție deloc – ”mântuiții pe veci” cred că doar moștenirea se poate pierde, nu și mântuirea. În versetul 12 ni se spune că chiar alți oameni îi cunosc – și să nu-i cunoască Dumnezeu?! 13 Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina – și să nu-i cunoască Dumnezeu?! Știm că Dumnezeu îi cunoaște pe ai Lui (și pe cei care doar se pretind ai Lui), după roade (chiar și alți oameni pot să îi cunoască).

2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” – altfel dă degeaba din gură cu Solus Christus.

Exodul 32.33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea – doar numele care sunt deja scrise în Cartea Vieții pot fi șterse!

Apocalipsa (Revelații) 20
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Pentru cei care trăiesc cu impresia că Îl pot înșela pe Dumnezeu (care nu știe ce fac ei, crezându-se mântuiți pe veci, pe deplin asigurați în Cristos cu Numai prin har – dar fără să umble în har, numai prin credința teoretică care este a dracilor și nu mântuie) va fi o mare surpriză la Judecata finală, în vederea locului în veșnicie unde va fi fiecare.

Matei 7
16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
19 Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc – nu le este de folos mântuirea ușuratică, pe veci!
20 Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte – și Dumnezeu îi cunoaște!

Căderea din starea de har: ”dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine” – dacă redevii firesc (la fel ca lumea)

Ioan 5.24 Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă – pe acest verset se bazează cei cu mântuirea pe veci ca să zică că ei sunt mântuiți deja pe veci și nici nu mai contează ce fac – nici nu mai vin la Judecată!
Evrei 13.4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari – li se spune fraților, epistolele au fost scrise pentru cei care umblau pe calea mântuirii, nu celor din lume. Și atunci cum nu vor fi ei judecați, nu știe Dumnezeu ce fac ei?!
Că cei care au trecut de la moarte la viață nu vor merge la Judecată se referă la faptul că, dacă umblă cu Domnul până la capăt (din bine în mai bine), nu vor merge ca să fie condamnați, nu că nu știe Dumnezeu ce fac ei!
Romani 11.22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

Evrei 10
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? – nu este mântuire pe veci (că ești mântuit și nu mai scapi, nici să vrei). Ai trecut din moarte la viață, dar te poți întoarce la moartea veșnică!

Romani 11.21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine – dacă redevii firesc (la fel ca lumea).

Nu este mântuire în afara umblării cu Domnul!

Din textele din articolul anterior reiese următoarea învățătură: așa cum eroii credinței pusă în practică au umblat cu Domnul, și totuși încă nu au ajuns la Premiul alergării (promisiunea primită de la Dumnezeu), să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – în proba pe care o avem de susţinut (traducerea BVA). Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică. Noi, cei care ne putem clătina, să urmăm exemplul celor care au umblat cu Domnul practic, până la capăt, și, urmând și exemplul Domnului Isus, să fim statornici în umblarea noastră (ca Împărăția care nu se poate clătina), ca să ajungem în locul bun și fericit, în veșnicie! Iar dacă nu vom alerga cu Domnul, până la capăt (la Premiul alergării), ce vom obține va fi focul veșnic (mântuirea pierdută pentru totdeauna).

Nicăieri în Legea harului, harul nu ne-a fost prezentat ca dând mântuirea ușuratică, într-un moment (ai crezut) și nu mai scapi, ești asigurat pe veci (asigurat pe veci vei fi doar când vei primi Premiul).

Harul nu este un vaccin (că ești mântuit pe veci) și nu mai poți păți nimic rău. Cu ajutor de sus putem face ceea ce nu au reușit să facă cei din vechime, să umble cu Domnul și acest ajutor (cu ceea ce implică el: nașterea de sus, iertarea trecutului, îndreptățirea inițială înaintea lui Dumnezeu) este harul. Harul nu dă mântuirea fără griji (pe moment, că apoi nu mai contează prea mult ce faci, cui slujești), ci este ajutorul oferit de Dumnezeu ca să umblăm cu El – nu există nici o altă circumstanță în care harul funcționează! Numai dacă umbli cu Domnul, ai acest ajutor.

Minunea harului adevărat (arminist) este că Dumnezeu ne-a ajutat și continuă să ne ajute în umblarea noastră cu El și nimic altceva, nimic întinat (că poți face orice), nimic superficial, nimic ca să umbli în afara căii mântuirii (eventual ca Dumnezeu să te întoarcă pe cale, la nevoie).

Dumnezeu nu S-a schimbat și ne cere ceea ce a cerut celor de sub vechea Lege, să umblăm cu El serios și statornic, până vom ajunge la mântuirea noastră finală. Nu este mântuire în afara umblării cu Domnul!

Umblă cu Domnul până la capăt, ca să ajungi cu Domnul, în Împărăția fericită!

Evrei 11
32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci!
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38 ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Evrei 12
1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
12 Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.
16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.
17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

După ce în capitolul 11 ni se prezintă galeria eroilor care și-au trăit practic credința lor, la sfârșit ni se spune că cei lăudați încă nu au primit ce le fusese făgăduit, veșnicia fericită. Pentru că aparținem Împărăției care nu se poate clătina și vrem să ajungem în veșnicie în Împărăția fericită (cap 12, versetul 28), să nu ne clătinăm nici noi în umblarea noastră cu Domnul! 2 Corinteni 7.1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Nu vei ajunge să fii mântuit la sfârșit dacă nu umbli cu Domnul, până la capăt!

Ioan 3.36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne asupra lui – nu se referă la mântuirea pe veci numai prin credință, ci ne spune că cei care cred primesc viața veșnică (se referă doar la intrarea pe calea mântuirii, cu toate beneficiile ei: iertarea trecutului, renașterea din nou de sus, primirea Duhului Sfânt), dar unii care au intrat pe calea mântuirii nu vor continua să umble cu Domnul în ascultare de El și nu vor ajunge la mântuirea finală, cu Domnul în veșnicie!

Evrei 12
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor.

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte – li se spune celor intrați pe calea mântuirii (în proces de mântuire), fraților (nu celor din lume, nu este o chemare la pocăință a celor din lume), ca o avertizare că dacă nu vor mai asculta de Domnul (nu vor umbla cu Domnul) în continuare, vor ajunge la focul mistuitor din aceeași apistolă:

Evrei 6
4 Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,
5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor
6 şi care totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7 Când un pământ este udat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o plantă folositoare celor pentru care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.
8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este părăsit şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc – nu este mântuit pe veci!

Evrei 10
26 Căci, dacă o ținem tot păcătuind cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului – după ce am intrat pe calea mântuirii, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi – cei mântuiți pe veci se cred pe deplin asigurați în Cristos orice ar face ei (că nu există cădere din har), și nici nu cred că vor merge la Judecată (ei ”au trecut din moarte la viață” și atât), dar i-a înșelat cel viclean!

Aceste avertizări au fost făcute (ca și altele, despre care am mai scris) ca creștinii care erau prigoniți să nu renunțe la Cristos. Prigoana nu era un motiv destul de bun pentru renunțare (Evrei 11-12). Dacă ieșeau din har (renunțau la umblarea cu Domnul) își pierdeau mântuirea!

Nu vom fi toți judecați de Dumnezeu? ”cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri”

Ereticii care se consideră deja mântuiți pe veci cred că ei nu vor mai fi judecați după faptele bune sau rele pe care le-au făcut aici pe pământ (ei au trecut din moarte la viață și se cred pe deplin asigurați în Cristos, orice ar face ei apoi).

După cunoscutele texte despre pierderea mântuirii din Evrei 6 și 10, după ce în capitolul 11 au fost lăudați eroii credinței care au umblat cu Domnul / vedeți articol / , să vedem și un text din Evrei 12:

1 Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte – nu se credea apostolul Pavel mântuit pe veci și atât
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.
12 Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi;
13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.
14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul – ”mântuiții pe veci” cred că au fost mântuiți numai prin har, numai prin credință (fără fapte), pe veci, deci ei oricum vor vedea pe Domnul (nici nu mai merg pe la Judecata finală)
15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea – cum nu există cădere din har?!
16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut – un drept pe care l-a avut, dar a renunțat la el – nu ieșiți din har (nu renunțați la umblarea cu Domnul) pentru plăcerile lumii!
17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit; pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe – umblând cu Domnul, mântuirea ți-o faci doar aici pe pământ (cu mare ajutor de sus), apoi nu mai schimbi nimic – nu degeaba se spune: Cui ai slujit, cu acela vei fi!
18 Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut să nu li se mai vorbească,
20 (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”.
21 Şi priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „sunt îngrozit şi tremur!”)
22 Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii (curățirii), care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul.”
27 Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina – noi, oamenii, ne putem clătina!, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor” – adio veșnicie fericită!

cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri – ce este aceasta, dacă nu pierderea mântuirii?

Am intrat în starea de har – Dumnezeu nu S-a schimbat

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie – doar așa putem fi în stare de har!
13 aşteptând fericita noastră speranţă şi arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Cristos.
14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de pasiune (râvnă) pentru fapte bune.

Unii (cu mântuirea pe veci) ar vrea să ne învețe (demonii prin ei) că harul este ceva care i-a ales numai pe unii pentru mântuire și aceia nu mai scapă orice ar face ei; nu vor fi judecați de Dumnezeu după fapte, ci sunt pe deplin asigurați în Cristos – deja se cred mântuiți (chiar dacă umblă cu satana, care i-a fermecat cu învățăturile harului – fals). Este de la satan orice învățătură a dracilor care pretinde că mântuirea poate fi ușuratică (pe veci).

Biblia ne spune că am intrat în starea de har – și vedem în textul de mai sus că harul nu este nici ieftin, nici ușuratic. Pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat, dar acum ne dă ajutor ca să umblăm cu El, până la capăt.

Nu credeți, nu primiți alte învățături prin care demonii ar vrea să vă fure mântuirea!

Duminica Tomii. Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Ioan 20
24 Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26 După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27 Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28 Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29 „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”

Prima dată, după Înviere, când le-a apărut Domnul, Toma nu era cu ucenicii. Apoi, când L-a văzut pe Domnul, Toma vedeți ce a spus. Este asemănător cu ce am scris în articolul anterior, vom fi mântuiţi (la urmă) prin El de mânia lui Dumnezeu și vom fi mântuiţi prin viaţa Lui – prin trăirea cu Domnul, ca Domnul.

Pentru Toma, Domnul meu și Dumnezeul meu a însemnat că va umbla în restul vieții lui cu Domnul și așa a făcut.

În starea de har – vom fi mântuiți prin viața Lui, trăirea cu El

Romani 5
9  Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin Sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
10  Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui – vom ajunge la mântuirea finală viitoare dacă umblăm cu El (în procesul de mântuire, aceasta este mântuirea la timpul prezent)

După apariția celui de-al doilea grup (creștinii), fiecare om din acest grup beneficiază de ajutorul lui Dumnezeu în mântuirea lui proprie (acest ajutor este harul). Știm că în această epistolă, apostolul făcea trecerea de la Legea dată prin Moise la noua Lege, a noului grup, Legea Harului (care trebuie respectată). Nu ni se prezintă mântuirea numai pe moment (numai prin har, numai prin credința netrăită practic), ci mântuirea ne este arătată ca un proces: am intrat în starea de har (pe calea mântuirii) ca să umblăm cu Domnul (mântuirea la timpul prezent), până la mântuirea finală viitoare: ”vom fi mântuiți”.

Nu am fost mântuiți numai prin har, numai prin credință, pentru că încă nu am ajuns la mântuirea viitoare (unii, care nu umblă cu Domnul, nu vor ajunge deloc), ci doar am intrat în procesul de mântuire, cu ajutorul lui Dumnezeu (în starea de har). Versetul 9 suntem socotiți neprihăniți (drepți, justificați) prin Sângele Domnului Isus, ca ajutor de sus în mântuirea noastră: nu puteam umbla cu Domnul așa cum trebuie, ca să fim mântuiți, așa că Dumnezeu ne-a trimis ajutor de sus, o Persoană a Sfintei Treimi. Dar Duhul nu putea veni peste niște oameni păcătoși (murdari), așa că Domnul Isus S-a dat ca preț de răscumpărare și pentru curățire (iertarea păcatelor). Doar așa putem umbla cu Domnul.

Acum, când cu mare ajutor de sus am intrat pe calea mântuirii, trebuie să umblăm cu Domnul până la capăt.

9  Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin Sângele Lui – ca urmare a credinței inițiale am intrat pe calea mântuirii, cu mare ajutor de sus vom fi mântuiţi (în final) prin El de mânia lui Dumnezeu – mântuiți prin El înseamnă prin umblarea cu EL!
10  Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El – când suntem în proces de mântuire!, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui – nu prin umblarea cu demonii, după cum zic cei cu mântuirea pe veci (învățăturile dracilor, cu tupeu numite ale harului) .

Odată ce ai intrat în starea de har numai prin credința inițială (ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu), doar rămânerea în starea de har și umblarea cu Domnul până la capăt, prin harul de sus, îți poate asigura intrarea în partea fericită a veșniciei (mântuirea finală)!

Dacă ai intrat în starea de har, rămâi în har și umblă cu Domnul, până la capăt!

2 Timotei 1
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

În versetul 9, ar părea că este vorba despre mântuirea ușuratică, dar obligatorie (cu ”harul suveran”), mântuire fără fapte, deși este clar vorba doar despre intrarea pe calea mântuirii (apoi trebuie să umbli cu Domnul, credința netrăită practic nu mântuie, ni se spune în Iacov 2 / vedeți articol / ). Iar în partea a doua a versetului 9 și versetul 10 ni se spune despre ce v-am mai scris, că Dumnezeu a rânduit, hotărât, ales mai dinainte existența unui al doilea grup (creștinii), după falimentul primului grup. Se făcea trecerea de la primul grup la al doilea. La început, Dumnezeu a știut că primul grup va falimenta în umblarea lor cu Domnul (din cauza firii pământești) și a rânduit existența celui de-al doilea grup, dar lor le dă ajutor în umblarea lor (acest ajutor este harul). Harul nu dă mântuirea ușuratică, pe veci, ci este partea pe care Dumnezeu o face și astfel contribuie la mântuirea oamenilor. Harul nu dă mântuirea obligatorie (pe veci), ci face mântuirea posibilă.

Dumnezeu ne-a dat o chemare sfântă (știm că harul ne învață să o rupem cu păgânătatea), dar ne și ajută în umblarea practică cu El. Dacă ai intrat în planul lui Dumnezeu de mântuire a ta, rămâi în har și umblă cu Domnul, până la capăt!

Odată ce ai intrat pe calea mântuirii, dezlipește-te de preocupările lumii păcătoase și preocupă-te de lucrurile Împărăției!

2 Corinteni 6
1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. 
15  Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
16  Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
17  De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18  Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

2 Corinteni 7.1 Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

În primul verset de sus: să faceți, nu să nu faceți nimic pentru mântuirea voastră – învățătură opusă mântuirii iluzorii numai prin harul în care nici nu trebuie să umbli (fiind mântuit pe moment, dacă crezi, pe veci și la această credință nu trebuie să mai adaugi nimic).

Ereticii ar vrea să ne învețe că nu există cădere din har (dacă ești mântuit pe moment, este pentru totdeauna, orice ai face apoi), dar textul ne spune că există și posibilitatea ieșirii din har (din procesul de mântuire). Ce să faceți ca să nu fi intrat degeaba în har (adică pe calea mântuirii): să vă dezlipiți de preocupările și obiceiurile lumii (să renunțați la umblarea cu lumea) și să vă lucrați mântuirea voastră, prin umblarea cu Domnul, până la capăt. Există mai multe texte în care ni se cere să umblăm cu Domnul până la capăt, de exemplu aici am pus un text în care ni se cere să ne lucrăm mântuirea (la timpul prezent) până la rodirea finală (mântuirea la timpul viitor) – unde, de asemenea, acest proces care trebuie dus până la capăt, în frica de Domnul.

Cum să faci aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu: umblă cu Domnul până la capăt, în har, fără mai umbli cu lumea (cu preocupările ei păcătoase)!

Jertfa și Învierea Domnului Isus sunt de folos doar celor care umblă cu Domnul!

1 Petru 1
11  Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate. 
12  Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13  De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14  Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15  Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16  Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17  Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18  căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
20  El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
21  care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

Încă un text în Biblie care este opus teologiei false cu mântuirea ușuratică a celor care cred că au primit mântuirea definitivă și deplină, pe veci, doar în momentul în care au crezut și care zic că mântuirea ta nu depinde de tine, că ești mântuit deja pe veci fără fapte, că nu vei merge la Judecata finală ca să fii judecat după răul sau binele pe care l-ai făcut, fiind deja trecut de la moarte la viață și atât (erezie numită monergism – mântuirea prin harul ieftin). (Unii au luat-o razna și au ajuns mai rău decât erau la început, pentru că au crezut erezia mântuirii pe veci și au făcut orice).

Vedem și în acest text că Jertfa și Învierea Domnului Isus au efect numai asupra celor care umblă cu Domnul – eu nu am găsit nicăieri în Noul Testament vrăjeala cu mântuirea ușuratică pe veci. Dimpotrivă, Biblia ne spune că am intrat în har ca să umblăm cu Domnul, în har, până la capăt, la harul viitor din versetul 13.

Nici în Legea harului, pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat și ne cere același lucru ca celor din vechime, să umblăm cu El, dar acum avem ajutor de sus – acest ajutor este harul.