Doar intrarea în procesul de mântuire este cadou, prin har, prin credință

Evrei 10
14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.
15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor”,
17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”

Efeseni 2
1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre
2 în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6 El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul (cadoul) lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

În textul din Evrei 10 ni se amintește o prorocie veche despre nașterea din nou de sus: iertarea trecutului (nu că poți face orice, că toate îți sunt deja iertate pe veci, orice ai face), trecerea preocupărilor minții (de la lume) la lucrurile de sus (în Coloseni 3 ni se spune să continuăm aceste preocupări și să le punem în practică, în trăirea cu Domnul), justificarea (îndreptățirea) inițială prin credință – la care trebuie să ne adăugăm fiecare justificarea prin fapte / vedeți articol cu text din Iacov 2 / (doar aceasta va conta înaintea Judecătorului la judecata finală – după fapte vom fi judecați).

În al doilea text, din Efeseni 2, în primele 3 versete ni se povestește despre cum eram în lume, apoi Dumnezeu ne-a născut din nou (versetele 4 și 5). În mod extrem de vizibil și evident, mântuirea inițială am primit-o în momentul când am crezut (numai prin har), nu am ajuns încă la mântuirea finală (premiul ceresc al alergării cu Domnul, respectându-i regulile).

Prin har ați fost mântuiți, în momentul când ați crezut se referă la justificarea (îndreptățirea) inițială prin credință, la minunea nașterii din nou cu schimbarea preocupărilor spre Împărăția lui Dumnezeu, primită fără fapte – cadou.

Doar intrarea în procesul de mântuire este fără fapte, apoi trebuie să umbli cu Domnul până la capăt (cu mare ajutor de la El)!

La ce se referă ”prin har ați fost mântuiți, prin credință, nu prin fapte”. Mântuirea inițială nu va conta la Judecata finală. Ai crezut degeaba dacă nu umbli cu Domnul PRIN FAPTE, respectându-i regulile, până la capăt!

Efeseni 2
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6 El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Versetele 8 și 9 sunte printre cele mai folosite ca să pară reală erezia nimicitoare (care ucide suflete) cu mântuirea pe veci: ai crezut pe moment și ești mântuit pe veci. Dar știm că TOATĂ Scriptura este de la Dumnezeu și de folos ca să ne învețe / vedeți articol cu text /, așa că să vedem și alte locuri unde scrie despre acest subiect – și nici nu trebuie să căutăm în alte texte – în goana lor după căutat versete de extras din context, bineînțeles că mântuiții pe veci au omis versetul 5 (nici nu era departe, ca să fie greu de găsit) în care scrie la care mântuire se referă ”numai prin har, prin credință, fără fapte”, la mântuirea inițială: Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) – adică intrarea în procesul de mântuire (pe calea mântuirii) este un cadou, primit împreună cu iertarea trecutului (cadou), nașterea din nou (cadou), îndreptățirea (justificarea) inițială prin credință (nu va avea importanță la Judecata finală) ca să poată să ne dea (cadou) Duhul Sfânt, care să ne ajute, călăuzească, energizeze în umblarea noastră cu Domnul până la capăt, unde vom ajunge (unii, nu toți) la mântuirea finală viitoare.

Mântuirea inițială (cadou) este doar intrarea în procesul de mântuire, în umblarea cu Domnul, în Legământul cel nou și nu va avea importanță la Judecata viitoare, care va fi strict doar DUPĂ FAPTE / vedeți articol / ! Nu există nici un component al mântuirii inițiale care să conteze la Judecată: justificarea inițială prin credință am primit-o doar ca Dumnezeu să poată să ne trimită Duhul Sfânt, care să ne ajute să umblăm cu Domnul și practic să ne FACEM îndreptățirea PRIN FAPTE / vedeți articol cu text din Iacov 2 / – după care vom fi judecați, credința inițială te-a făcut să intri în procesul de mântuire, dar nu te va putea mântui în final (vedeți același articol din Iacov 2), iertarea inițială trebuie urmată de umblarea practică cu Domnul prin FAPTE, altfel a fost inutilă / vedeți articol din Evrei 10.26-31 /. Am arătat (este extrem de clar în Biblie) că în textele din / Matei 24 / și 25 / Pilda celor zece fecioare / și / articol / , / unii vor fi mântuiți prin fapte, cel fără fapte nu va fi mântuit / , / Judecătorul ne spune că ne va judeca după fapte – aveți și link despre cei numiți Pui de vipere / ni se spune că la mântuirea finală vom putea ajunge doar prin sfințire + fapte!

Harul în Epistole este legat de sfințire + fapte în umblarea cu Domnul până la capăt!

1 Corinteni 1
1 Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,
2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi – nu să facă orice, că nu există cădere din har (nu au ce pierde), şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:
3 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
4 Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos.
5 Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.
6 În felul acesta, mărturia practică (nici nu poate fi altfel) despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru;
7 aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
8 El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.

Efeseni 1
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos – nu scrie nimic de ”binecuvântările” demonilor la birt, la curve, zăcând în șanțuri (în stare de ebrietate) sau făcând avorturi, că nu-și pierd mântuirea numai prin harul în care nu umblă, numai prin credința dracilor teoretică, FĂRĂ FAPTE – care nu mântuie – vedeți Iacov 2)
4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

Filipeni 1
1 Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:
2 Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
3 Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,
5 pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.
6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare – procesul de mântuire o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

Coloseni 1
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,
2 către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos care sunt în Colose: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi
4 şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
5 din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
6 care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu

1 Tesaloniceni 1
1 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
2 Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
6 Şi voi înşivă aţi călcat practic, PRIN FAPTE, pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7 aşa că aţi ajuns un exemplu bun pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.

2 Tesaloniceni 1
1 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
2 Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând – fiind trăită practic în viețile lor, PRIN FAPTE, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.
4 De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
5 Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.

Nu există în Epistolele scrise de apostolul Pavel mântuire ușuratică, pe moment (când ai crezut), pe veci, fără fapte; ci dimpotrivă, harul lui Dumnezeu este bine legat de sfințenie și FAPTE, în umblarea cu Domnul până la capăt (la ajungerea la mântuirea finală viitoare) – textele sunt prea clare ca să mai necesite comentarii!

Mântuirea în Epistole

Dacă ne uităm în Epistole (la început), vedem că Pavel îi laudă pe creștinii cărora li se adresează pentru trăirea lor, pentru FAPTELE lor, în umblarea lor cu Domnul pe calea mântuirii:

1 Corinteni 1
4 Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Isus Hristos.
5 Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă.
6 În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru – mărturia se face doar practic, prin FAPTE
7 aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.
8 El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.
9 Credincios este Dumnezeu credincios să vă ajute în umblarea cu El, până la capăt, nu cu satana că nu vă pierdeți mântuirea!, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

Efeseni 1
15 De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii – credința trăită practic, PRIN FAPTE, în umblarea cu Domnul!
16 nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.
Efeseni 2
10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele – nu pentru ca să faceți fapte rele, pregătite de cel viclean, care vă înșeală (dacă poate) cu mântuirea pe veci, care nu se poate pierde!
17 El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape.
18 Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh.
19 Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.
21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.
22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Filipeni 1
3 Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.
4 În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie,
5 pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.

9 Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere,
10 ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos,
11 plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu – nu plini de roadele dracilor care vă înșeală, prin lupii răpitori, cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde!

Coloseni 1
3 Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi
4 şi am auzit despre credinţa voastră (trăită practic) în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,
5 din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,
6 care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând, ca şi între voi.
13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui
21 Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum
22 prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină – la Judecata viitoare
23 negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel – Evanghelia adevărată biblică este arministă, / vedeți învățăturile apostolului Pavel / .

1 Tesaloniceni 1
2 Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos! – de FAPTELE lor în umblarea cu Domnul
6 Şi voi înşivă aţi călcat practic, prin trăirea voastră, prin FAPTE pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7 aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.
8 În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare – dacă umblăm cu El până la capăt, la mântuirea finală (în viitor)

2 Tesaloniceni 1
3 Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult – își trăiesc practic, prin FAPTE credința!
4 De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.
5 Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veţi fi găsiţi vrednici (în final, la Judecata viitoare) de Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi suferiţi.
6 Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează
7 şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui,
8 într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
9 Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,
10 când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.
11 De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui (la Judecata finală viitoare) şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,
12 pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.

Nu vedem nicio urmă de mântuire pe veci, dimpotrivă, frații sunt apreciați pentru trăirea lor practică cu Domnul, pentru FAPTELE lor și sunt îndemnați să umble cu Domnul până la capăt, pentru că doar așa pot ajunge să fie mântuiți în final!

Evanghelia mântuitoare ne cheamă la pocăință, la umblarea cu Domnul până la capăt, în ascultare de El!

Se zice că dacă numai crezi (pe moment), în acel moment ești mântuit pe veci și că aceasta ar fi evanghelia. Biblia ne spune că Evanghelia mântuitoare nu îi cheamă pe oameni la mântuirea pe moment, ci la pocăință și la trăirea cu Domnul, în ascultare de El, până la capăt:

Marcu 1
1 Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
2 După cum este scris în prorocul Isaia: „Iată, trimit înaintea Ta pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea…
3 glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările”,
4 a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.

14 După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu:
15 ISUS zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” pocăiește-te de păcatele tale, de umblarea cu satana, cu lumea și umblă cu Domnul!

Romani 1
1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
2 pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi.
3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul,
4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,
5 prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile,
6 între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos.
7 Deci vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! chemați să fiți sfinți, umblând cu Cristos, nu cu demonii care încearcă să vă înșele că mântuirea nu se poate pierde, orice ai face!

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă (la mai multă credință trăită practic, PRIN FAPTE, pentru că doar aceea contează, vedeți Iacov 2), după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” – pare că dacă dai din gură cu numai credința ești mântuit pe veci, dar vedem că mântuirea inițială (primită în momentul când ai crezut) o poți pierde:

Evrei 10
38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”
39 Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului – adică își trăiesc până la capăt credința, până ajung la mântuirea finală, cu Domnul în partea fericită a veșniciei!

Crede pe moment în Domnul Isus și ești mântuit pe veci?

Am arătat aici și în articolele următoare că în Biblie nu ni se prezintă credința superficială ca fiind mântuitoare, după cum nici Iacov nu scrie acest lucru aici, nici Ioan botezătorul aici.

1 Tesaloniceni 1
8 În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli (de la lumea păcătoasă) v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.

Așa cum am arătat în articolul anterior, în mod extrem de evident, vestea care s-a răspândit despre acei creștini a fost despre TRĂIREA lor practică, PRIN FAPTE, nu despre datul din gură cu numai prin har, numai prin credință, chiar dacă umbli cu satana, măcar nu-ți pierzi mântuirea primită pe veci în momentul când ai crezut! Nu s-au întors de la lume la Cristos numai pe moment, cât să fie mântuiți pe veci și atât, și apoi din nou cu lumea (că nu puteau pierde mântuirea), ci s-au întors la Dumnezeu ca să umble cu Domnul (versetul 9) până la capăt (versetul 10), pentru că doar așa vor fi mântuiți în final (scăpați de mânia viitoare)!

Pentru ce te apreciază Dumnezeu

1 Tesaloniceni 1
2 Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
6 Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7 aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.

Și aici, și în alte texte din epistole, credincioșii sunt apreciați și lăudați pentru umblarea lor cu Domnul, PRIN FAPTE!

Nu am găsit nicăieri în Biblie scris că bine că nu și-au pierdut mântuirea când s-au închinat la idoli, când s-au curvizat între ei (ca câinii), când s-au dus băuți la bisericile lor, când s-au destrăbălat fiind în stare de ebrietate și altele asemănătoare. Nu există nicăieri în Biblie nicio apreciere pentru cei care fac orice, chiar umblă cu demonii, cum nu există în Biblie mântuire care nu se poate pierde!

Pentru ce mulțumește apostolul Pavel lui Dumnezeu: pentru TRĂIREA practică, PRIN FAPTE!

1 Tesaloniceni 1
1 Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Hristos: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
2 Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre;
3 căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre (de FAPTELE lor), de osteneala dragostei voastre (prin FAPTELE lor) şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
4 Ştim, fraţi preaiubiţi de Dumnezeu, alegerea voastră am arătat / aici / că Dumnezeu a rânduit, hotărât mai dinainte, predestinat existența grupului mare de creștini (în general) și grupuri locale (care fac parte din grupul mare), nu a ales persoane pentru mântuire în mod individual (tu ești bun de mântuire, tu nu)
5 În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi, am fost aşa printre voi.
6 Şi voi înşivă aţi călcat (practic, trăind în viețile voastre, PRIN FAPTE) pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul, în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt;
7 aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.
8 În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea.
9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi (practic, PRIN FAPTE) Dumnezeului celui viu şi adevărat
10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare – doar la finalul umblării practice cu Domnul, PRIN FAPTE!

Asemănător cu cei pomeniți în Galeria trăirii practice a credinței PRIN FAPTE din Evrei 11 / vedeți articol / și / articol / , și în textul de mai sus creștinii din Tesalonic sunt apreciați pentru trăirea practică a credinței, PRIN FAPTE. Nicăieri în Biblie nu a fost cineva apreciat pentru credința numai teoretică, netrăită practic, FĂRĂ FAPTE, nici dracii a căror credință nemântuitoare a fost pomenită în Iacov 2 și nici cei asemeni lor; nici Ioan Botezătorul / vedeți articol / nu i-a apreciat pe cei pe care i-a numit pui de vipere pentru că au vrut să fie mântuiți numai prin har, numai prin credință!

Am intrat pe calea mântuirii ca să umblăm cu Domnul până la capăt, respectându-I regulile, doar atunci vom fi mântuiți de mânia viitoare din partea rea a veșniciei

1 Tesaloniceni 1
9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut şi cum de la idoli (de la lume) v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat
10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne scapă (ne va mântui) de mânia viitoare (de veșnicia fără Domnul).

Evrei 9
13 Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,
14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!
27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28 tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă – mântuirea finală, viitoare, la sfârșitul procesului de mântuire, a umblării cu Domnul până la capăt, respectând regulile Lui.

Nu am găsit în Biblie nimic care să mă facă să cred că mântuirea ușuratică poate fi pe veci (numai prin har, numai prin credință, poți fi mântuit pe veci doar în momentul în care ai crezut, fără FAPTE). Dimpotrivă, am văzut că Domnul Isus și cei care au scris Biblia (apostolii) au fost arminiști – și în aceste două texte ni se spune că am intrat pe calea mântuirii ca să umblăm cu Domnul până la capăt, unde vom ajunge să fim mântuiți de mânia viitoare – asemănător cu Ioan 3.36 cine crede în Fiul are viața veșnică, (traducerea corectă) dar dacă apoi nu-L ascultă își pierde mântuirea inițială și nu va ajunge în final să fie mântuit de mânia viitoare. Textele din Biblie, dacă sunt înțelese corect, nu ne zic de mântuirea ușuratică pe moment pentru veci, ci ne spun că TREBUIE să umblăm cu Domnul până la capăt, doar atunci vom ajunge să primim mântuirea finală (nu o avem cât timp suntem pe pământ, o putem primi doar la judecata finală, care va fi după FAPTE, nu după datul din gură cu ”numai prin har”, ”numai prin credință”)!

Ați intrat pe calea mântuirii ca să umblați cu Domnul până la mântuirea finală (viitoare)!

Romani 6
22 Dar acum, după ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică – doar la sfârșitul umblării cu Domnul vom primi viața veșnică, nu la început (că ești mântuit pe veci în momentul când ai crezut și nu mai scapi, orice ai face apoi).

”aveți ca rod sfințirea” se potrivește cu 1 Tesaloniceni 1.9 ... v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat și cu Evrei 9.14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!

Vedem încă o dată că am intrat pe calea mântuirii ca să umblăm cu Domnul până la capăt, nu cu demonii că suntem asigurați în Cristos orice am face apoi; pentru că doar la finalul umblării cu Domnul (respectând regulile Lui / vedeți categoria / ), vom primi mântuirea finală! Poți spera să ajungi la mântuirea finală în viitor, doar cât timp umbli cu Domnul! Se potrivește cu Evrei 12.14 Urmăriţi (hăituiți) sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul – nu va ajunge la mântuirea viitoare, finală!

Dacă vedem idea din text și căutăm și alte texte, ca să înțelegem mesajul Bibliei, nu găsim asigurare în Cristos orice ai face (chiar umblând cu demonii), ci asigurarea este că primim ajutor de sus ca să umblăm cu Domnul până la capăt (acest ajutor este harul), pentru că doar așa vom fi cu Domnul în veșnicie. Cealaltă asigurare este de pierdere a mântuirii, dacă renunți la umblarea cu Domnul sau dacă nu respecți pretențiile (regulile) Lui (vei fi descalificat – adokimos).

23 Fiindcă plata păcatului este moartea

Vei ajunge în veșnicie cu cel pe care l-ai slujit, ca urmare a judecății drepte, corecte!

Romani 6
15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.
18 Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. –
19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20 Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de neprihănire.
21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.
22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Dacă mântuirea nu se mai poate pierde, să păcătuim mereu cu voia, fiind pe deplin asigurați în Cristos? Sigur că da, dacă nu aveți ce pierde.

Biblia ne învață să umblăm cu Domnul în har, până la capăt, respectând pretențiile harului (care fiind o Lege, trebuie respectată). Și în acest text ni se spune la fel, că TREBUIE să respectăm aceste pretenții (v.19)! Ca robi ai păcatului, făceam fapte care duceau la moartea veșnică (v.21). De ce să umbli cu Domnul până la capăt? Pentru că după ce ai intrat pe calea mântuirii, dacă nu umbli cu Domnul, respectându-I regulile, până la capăt, plata păcatului tot moartea (veșnică) este (v.23). Știm că toți trebuie să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu și că vom fi judecați după fapte (nu după datul din gură cu numai prin har, numai prin credință – a dracilor și nu mântuie, ni se dă asigurarea în Iacov 2 / vedeți articol / ). La Judecata finală nu vor exista mai multe măsuri: unul care nu a fost mântuit (inițial) va fi condamnat, dar altul care a fost mântuit inițial, dar nu a umblat până la capăt cu Domnul și chiar starea lui a ajuns mai rea decât atunci când era în lume, este mântuit pe veci și va fi cu Domnul, ca răsplată că a umblat cu lumea și cu demonii (care l-au înșelat prin lupii răpitori că mântuirea nu se poate pierde)?! Nici vorbă! Cui slujești cu FAPTELE tale, prin viața ta (și știm că Dumnezeu nu poate fi înșelat / vedeți articol / ), cu acela vei fi în veșnicie – ca urmare a unei judecăți drepte, corecte!

Despre mântuirea adevărată

2 Tesaloniceni 2
13  Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului (în Biblie, numai credința trăită practic, PRIN FAPTE, contează)
14  Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
15  Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.

Am arătat în articolul anterior că nici vorbă despre mântuirea că te-a ales Dumnezeu (individual); Dumnezeu a rânduit existența unor grupuri locale de creștini, în totalitatea grupului mare (și el rânduit să existe, după falimentul primului).

Cei prin care demonii ar vrea să ne înșele cu mântuirea pe veci, extrag versete separate din text, ca să le folosească să pară reală erezia nimicitoare, dar dacă vedem versetele în texte și în cărțile Bibliei (știm că întreaga Scriptură ne este de folos), ele spun altceva. Ciudat că ereticii nu au vrut să vadă versetul 13, care nu ne spune că mântuirea este ușuratică, pe moment pentru veci și atât, ci mântuirea este în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului – nu în ”sfințirea” alcoolului și credința curvelor și avorturilor (că nu îți pierzi mântuirea)!

Versetul 14 accentuează necesitatea umblării cu Domnul, iar versetul 15 rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră – vedeți învățăturile date prin apostolul Pavel (arminist convins, ca toți ceilalți de atunci).

Nici aici, nici altundeva în Biblie, nimeni nu zice fraților (celor intrați în procesul de mântuire) că pot face orice (bine că sunt mântuiți pe veci)!

Dumnezeu și alegerea – pentru existența grupului mare (creștinii) și pentru existența grupurilor locale (în ansamblul creștinismului)

Pe cei cu mântuirea pe veci acest verset îi îndeamnă să creadă că este reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci: că Dumnezeu te-a ales, te-a mântuit și nu mai scapi nici să vrei!

2 Tesaloniceni 2.13  Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.

Așa cum am mai arătat, apar probleme cu erezia, prima (și cea foarte vizibilă) este următoarea: pe cine a ales (rânduit, predestinat) pentru mântuire? Fiind la plural, se referă la întregul grup de creștini, nu la persoane separate alese individual. Știm că epistolele se adresează unor grupuri (vedeți primele versete), nu unor indivizi separați: Dumnezeu a ales, planificat, rânduit existența grupului eterogen de creștini, format din oameni care să Îl urmeze și prin care să ofere mântuirea lumii! Am arătat în acest articol și următorul și în categoria aceasta.

În mod clar, Dumnezeu a hotărât, predestinat, ales totalitatea grupului de creștini, iar aici este un grup mai mic de creștini, prezentat la începutul Epistolei:

2 Tesaloniceni 1
1  Pavel, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor – grupul local, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, şi în Domnul Isus Hristos:
2  Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
3  Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor – cei din grupul local
4  De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu – în celelalte grupuri

După ce știm că Dumnezeu a rânduit, ales, predestinat existența celui de-al doilea grup (după ce primul a dat faliment), vedem în epistolă și că Dumnezeu a rânduit, ales, predestinat existența grupului local, Biserica locală din Tesalonic (la fel și celelalte grupuri). Am citit în Biblie că apostolul Pavel a avut călăuzire de sus în călătoriile misionare (unde să meargă, nu unde a vrut), ca să ducă Evanghelia în locurile unde apoi s-au fomat biserici (grupuri locale). Astfel a împlinit planul lui Dumnezeu de creare a grupurilor locale, care fac parte din totalitatea creștinilor.

Nu există în Biblie alegere individuală (personală) pentru mântuire, nici în acest verset (text) nu există așa ceva. Dacă cercetăm Biblia ca să-i înțelegem mesajul pe care a vrut Dumnezeu să ni-l comunice (nu ca să facem erezia să pară reală), vedem că nu există nicio susținere biblică pentru învățătura dracilor cu mântuirea pe veci!

După ce ai intrat în procesul de mântuire, dacă te întorci în păcat, plata păcatului este tot moartea veșnică (în chinul veșnic)

Romani 6
1 Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?
2 Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?
3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?
4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.
5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.
6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,
9 întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui.
10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.
11 Tot aşa şi voi înşivă, considerați-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
12 Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
14 Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Să păcătuim mereu cu voia, ca să se înmulțească harul? Ereticii cu mântuirea pe veci găsesc motive să bolborosească că nu, că nu-i frumos să trăiești ca lumea (chiar adcă faci pe sfântul, ca să te vadă frații), zic povești cu harul etc, dar apoi zic că de mântuire oricum nu mai scapi și așa trag apa pe toate învățăturile bune pe care le-au zis. Învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde este așa distrugătoare, încât distruge toate învățăturile sănătoase ale Bibliei!

15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?
17 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.
18 Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. –
19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20 Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea.
22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Biblia este arministă (cum arminiști au fost Domnul Isus și apostolii) și ne învață că trebuie să ne lucrăm (producem) mântuirea noastră până la capăt, cu frică și tremur de groază / vedeți articol / de ceea ce ne spune în versetul 23: pentru că dacă umbli cu satana, nu ajungi la Premiul ceresc, ci la plata păcatului, care este moartea veșnică!

Pavel a prezentat mântuirea viitoare la care poți ajunge la sfârșitul alergării cu Domnul, după regulile Lui, altfel nu o vei avea

Scrierile apostolului Pavel sunt cele mai folosite ca, prin extragerea versetelor din context, să pară reală învățătura dracilor că mântuirea poate fi ușuratică (numai să crezi și atât, numai prin har, numai prin credință, FĂRĂ FAPTE), pe veci.

Am arătat că Pavel nu a oferit mântuirea ușuratică, de exemplu în textul din articolul anterior cere fraților să își producă propria mântuire viitoare.

Filipeni 2
12 Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, lucrați-vă (produceți-vă) până la capăt mântuirea voastră (până la coacerea roadelor, la mântuirea finală definitivă), cu frică (spaimă, chiar fobie / vedeți articol / ) şi cutremur (tremur de groază de neajungerea la mântuirea finală viitoare, Premiul alergării/ vedeți articol despre ajungerea la Premiul ceresc/ ), nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi (vă energizează) şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
14 Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli,
15 ca să fiţi fără prihană (fără pete) şi curaţi (fără impurități), copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unei lumi trecătoare (ca o generație care știm că nu va rămâne mult timp) ticăloase şi stricate, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16 ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

De asemenea, am arătat că și pentru apostolul Pavel, mântuirea are trei timpuri (trecut – mântuirea inițială primită când ai crezut; prezent – procesul de mântuire – umblăm cu Domnul, cu mare ajutor (nu obligație) de sus; ca să ajungem la mântuirea viitoare finală – numită Premiul:

1 Corinteni 9.24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!

Filipeni 3
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus – este vorba despre mântuirea inițială
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă – nu a ajuns încă la mântuirea finală, nu se credea mântuit pe veci!; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Pavel nu se credea mântuit pe veci (în momentul când a crezut; mântuit numai prin har, numai prin credință) și știa că încă nu a ajuns să fie mântuit cu mântuirea finală (era încă pe pământ și niciun om, cât a fost pe pământ, nu a fost mântuit cu mântuirea finală).

Coloseni 2.18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă  – aleși individual de Dumnezeu, prin gândurile firii lui pământeşti – va fi cu Domnul chiar dacă umblă cu demonii, în firea pământească, deși Biblia spune invers:

Galateni 5
16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu veți împlini poftele firii pământeşti.
17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi – nu ajută solele pentru mântuire, nu există mântuire ușuratică pe veci!
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu – nu-i mântuie harul în care nu umblă, nici credința dracilor!

Coloseni 2
6 Astfel, dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El,
7 fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.
8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor – învățăturile dracilor cu solele din Evul mediu, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos – vei fi cu Domnul în veșnicie, chiar fără să umbli cu Domnul!
9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.
10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri.

1 Corinteni 9
24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.
26 Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

La mântuirea finală (cu Domnul în veșnicie) poți ajunge doar dacă umbli cu El, respectând regulile Lui, până la capăt, altfel îți pierzi mântuirea primită (inițială) și nu vei ajunge să fii mântuit în final (la Judecată, la trierea de la urmă). Chiar Pavel era convins că își poate pierde mântuirea și să fie lepădat (adokimos, termen folosit și în textul din Evrei 6 – dacă nu produce roade bune (mântuirea dusă până la capăt), va fi lepădat (adokimos) și aproape blestemat (cu blestemul Judecății din Matei 25: mergeți blestemaților în focul cel veșnic, niciodată nu v-am cunoscut!) și va sfârși în focul veșnic!

Chiar în textul de sus, Pavel îi îndeamnă pe cei intrați în procesul de mântuire (pe frați) să își rodească (producă) propria mântuire, până la coacerea roadelor (mântuirea finală) și scrie: să fiţi fără prihană (fără pete) şi curaţi (fără impurități), copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unei lumi trecătoare (ca o generație care știm că nu va rămâne mult timp) ticăloase şi stricate, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16 ţinând sus Cuvântul vieţii – adică TRĂIND PRACTIC, PRIN FAPTE; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar – dacă ei nu mai sunt fără pete, curați, fără vină, și dacă sunt fără FAPTE, își pier mântuirea și apostolul a alergat și s-a ostenit degeaba pentru ei, că ei nu au ajuns la Premiul ceresc, cu Domnul în veșnicie!

Filipeni 2.12 și 13 După ce ai intrat în propriul proces de mântuire, lucrează-ți mântuirea până la mântuirea finală (la coacerea roadelor)!

În articolul anterior am pus un comentariu (și despre versete din Biblie), și cum propovăduitorul din videoclip a spus că într-o nouă traducere nu apare ”până la capăt”, deși în altele apare, să vedem realitatea.

Filipeni 2 (NT-CLV)
12 De aceea, iubiţii mei, după cum totdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea, ci cu mult mai mult acum, în absenţa mea, lucraţi-vă mântuirea, cu teamă şi tremur.
13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi atât voinţa, cât şi înfăptuirea, pentru buna Lui plăcere.
katergazomai, a face ceva din care rezultă ceva, a produce
energeo, lucrarea lăuntrică a puterii, deşi e văzută în rezultate

Asemănător apare și în GBV 2001, VBOR, VRBC. În alte traduceri scrie ”duceți-vă până la capăt”. În traducerile falsificate de mântuiții pe veci apare cu sensul că deja ei sunt mântuiți deplin pe veci.

Știm din Biblie că mântuirea are 3 timpuri / vedeți Timpurile mântuirii / : mântuirea la timpul trecut (intrarea pe calea mântuirii, în procesul de mântuire – când ai răspuns chemării lui Dumnezeu), mântuirea inițială; mântuirea la timpul prezent – umblăm cu Domnul și ne facem propria mântuire prin faptele noastre, cu ajutor de sus (harul); mântuirea finală, viitoare, când vom ajunge să fim cu Domnul (la Judecata finală, Judecătorul va trimite pe fiecare om la cel pe care l-a slujit).

katergazomai, a face ceva din care rezultă ceva, a produce – să umbli cu Domnul PRIN FAPTE, din care rezultă mântuirea viitoare – am văzut că fiecare om va fi judecat după faptele lui, nu după datul din gură cu mântuirea pe veci: articol și text:

Romani 2
5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască – sau renunți la umblarea cu Domnul, nu îți continui pocăința ta, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
7 Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire – chiar dacă se pretind mântuiți pe veci!

Vedeți și aici un articol despre Filipeni 2.12-13.

Deci după ce am primit mântuirea inițială (care a fost mare minune de la Dumnezeu), trebuie să continuăm să umblăm cu Domnul până la mântuirea finală. La Judecată, Judecătorul va face judecata după fapte, ni se spune aici și aici.

La fel, despre mântuirea care trebuie lucrată până la capăt ni se vorbește și în Pilda Semănătorului:

Luca 8
11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.
13 Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.
14 Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere – nu ajung la mântuirea finală (viitoare)

15 Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare – vor ajunge să fie cu Domnul în veșnicie!

Nu doar că TREBUIE să ne ducem până la capăt mântuirea noastră (cu ajutor de sus), ci (chiar mai mult) TREBUIE să NE LUCRĂM propria mântuire, PRIN FAPTE, prin umblarea cu Domnul, PÂNĂ LA RODIRE ȘI LA COACEREA ROADELOR – acesta este înțelesul verbului katergazomai!

Biblia ne vorbește despre pierderea cununei și ștergerea din Cartea vieții

Apocalipsa 3.11 (pentru Biserica din Filadelfia) Păstrează (ține tare) ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa deci cununa (Premiul alergării) se poate pierde – la fel vedem că numele pot fi șterse din Cartea vieții: 5 (pentru Biserica din Sardes) Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
Ceea ce a scris Ioan (arminist convins) se potrivește cu ceea ce ne-a scris Pavel (arminist convins) în Coloseni 2.18 Nimeni să nu vă răpească premiul alergării – nu ar scrie așa ceva decât dacă Premiul se poate pierde, la fel și în versetul 5 din 2 Timotei 2 (din articolul anterior) Cine luptă (concurează) la jocuri sportive (atlet) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli, 1 Corinteni 9.24 Alergaţi, dar, în aşa fel ca să primiţi premiul! Și despre ștergerea celor scriși în Cartea vieții scrie în Exod 32.33 / vedeți articol / și știm că Dumnezeu (arminist) nu Se schimbă (Iacov 1.17). Vedem că în Biblie ni se spune că mântuirea (inițială) se poate pierde, că ai intrat degeaba pe calea mântuirii dacă nu umbli cu Domnul până la capăt!
2 Timotei 3
16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Întreaga Scriptură este de folos, dar și noi să căutăm Adevărul ei, nu să-i falsificăm conținutul (spiritul) prin extragerea unor versete sepatare din context, ca să pară reală mântuirea pe veci! 15 Sfintele Scripturi pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus (prin trăirea practică a credinței PRIN FAPTE, vedeți și Iacov 2) – Biblia ne învață să umblăm cu Domnul până la capăt, ca să ajungem la mântuirea finală viitoare, nu ne oferă mântuirea pe moment pentru veci și atât!

Nu vei ajunge cu Domnul dacă nu umbli cu Domnul până la capăt pe calea Lui sau dacă nu respecți regulile! (2)

Continuarea acestui articol.

2 Timotei 2
4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.
5 Şi cine luptă (concurează) la jocuri sportive (atlet) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele.

Apostolul Pavel îi scrie lui Timotei și nouă că soldații trebuie să uite de preocupările lor din viața civilă și să renunțe la ele, dacă vor să placă celui care strânge oaste – dacă nu, vor fi dați afară!

Atleții nu ajung să primească premiul (chiar dacă sunt câștigători), dacă nu respectă regulile. Am arătat în linkul de sus că Pavel putea să își piardă mântuirea!

Agricultorii trebuie să lucreze, apoi vor ajunge să obțină roade – despre neajungerea la roadele coapte ne vorbește Domnul Isus în Pilda Semănătorului (versetul 14 din textul din link) și ne scrie același apostol în Filipeni 2.12-13 Lucrați-vă în vederea coacerii și culegerii roadelor mântuirea voastră (până la capăt, la mântuirea finală viitoare), cu frică și tremur de spaimă de neajungerea la final (de pierderea mântuirii)! / vedeți articol / .

Mântuirea ne este prezentată ca un proces, după ce ai intrat în acest proces, trebuie să continui alergarea cu Domnul până la capăt, la Premiul ceresc (mântuirea viitoare finală), respectând regulile (vedeți pretențiile harului), altfel nu vei ajunge să o primești!

Nu vei ajunge cu Domnul dacă nu umbli cu Domnul până la capăt pe calea Lui sau dacă nu respecți regulile!

Unii se folosesc de epistole ale apostolului Pavel ca să falsifice Evanghelia (prin falsificarea sensului unor versete luate separat), astfel încât să pară reală obsesia falsă cu mântuirea pe veci. Să vedem cum ne prezintă Pavel mântuirea:

1 Corinteni 9
24 Nu ştiţi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să primiţi premiul!
25 Toţi cei care se luptă la jocurile olimpice se supun la tot felul de înfrânări (se înfrânează de la toate). Şi ei fac lucrul acesta ca să primească o coroană care se poate vesteji; noi să facem lucrul acesta pentru o coroană care nu se poate vesteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat – căzut la test, invalidat, respins, adokimos (vedeți aici că adokimos înseamnă pierderea mântuirii).

Nu seamănă cu mântuirea pe moment, pentru veci, ci mântuirea ne este prezentată ca un proces în care trebuie să respecți regulile, dacă nu, ești descalificat. ”Alergaţi, dar, în aşa fel ca să primiţi premiul” îmi spune că poți să nu ajungi să primești premiul: dacă nu respecți regulile / vedeți pretențiile harului pentru mântuire / sau dacă nu ajungi la finalul alergării cu Domnul (dacă o iei pe căile lumii, chiar dacă vrei să te prefaci că ești sfânt ca să-i fraierești pe frați, Dumnezeu te cunoște după conținut, nu după etichetă / vezi articol cu text / ) – deci mântuirea o poți pierde.

Adokimos înseamnă pierderea mântuirii

Am arătat aici că lui Pavel îi era frică / vedeți despre aceasta (Filipeni 2) / de pierderea mântuirii (că nu va fi găsit bun în final), după ce a vestit Evanghelia altora.

Ereticii cu mântuirea pe veci încearcă să ne spună că nu se referă la pierderea mântuirii (nici chiar dacă ar fi umblat cu demonii), ci la pierderea locului în lucrare. Dar, dacă căutăm și alte texte din Biblie unde este folosit termenul adokimos, găsim:

Evrei 6
7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8 Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat adokimos şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc – știm că în Biblie este vorba despre focul veșnic.

Este o situație asemănătoare uneia prezentată de Domnul Isus în Pilda Semănătorului, când sămânța semănată a încolțit și a crescut, dar nu a făcut roade sau ne le-a dus până la capăt, la coacere: pământul a fost lucrat și udat, dar (versetul 8) nu a adus roade vrednice, bune, potrivite scopului pentru care a fost lucrat și a fost găsit adokimos, aproape a fost blestemat (este vorba despre pierderea mântuirii, dar care încă nu a ajuns înaintea lui Dumnezeu la judecata finală și la pronunțarea sentinței de condamnare veșnică) și în final va fi pus în focul veșnic.

Degeaba dai din gură cu solele și mântuirea pe veci, că dacă nu umbli cu Domnul până la capăt, respectând pretențiile harului / de aici /, nu vei ajunge să fii cu Domnul în veșnicie!

Adokimos (pierderea mântuirii)

Am arătat în articolul anterior că în Noul Testament a fost folosit cuvântul dokimos pentru verificarea, testarea, încercarea oamenilor intrați în procesul de mântuire și pentru rezultatul pozitiv.

Pavel folosește opusul acelui cuvânt, adokimos:

1 Corinteni 9
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.
26 Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (adokimos).

Apostolul Pavel, după convertire, a avut o râvnă la fel de mare ca cea de dinainte, dar direcționată corect:

16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
19 Căci, măcar că sunt liber faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

și totuși știa că dacă nu va umbla cu Domnul până la capăt, va fi lepădat de la mântuire (nu de la lucrare, știm că dokimos se referă la ajungerea la mântuirea viitoare, finală).

În mod evident, chiar și apostolul Pavel, după toată râvna lui cu care a adus suflete la Domnul, dacă nu ar fi umblat cu Domnul până la capăt, și-ar fi pierdut mântuirea!

”Viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”

Continuarea articolului anterior despre folosirea unor versete extrase din context ca să pară reală mântuirea pe veci.

Galateni 2
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17 Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
18 Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.
19 Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Am arătat (ținând seama că apostolul Pavel a scris Epistola împotriva iudaizatorilor) că versetul 16 înseamnă:

Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este îndreptățit, justificat prin faptele (ritualurile) Legii lui Moise, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți, justificați prin credinţa în Hristos (s-au făcut creștini, cu tot ceea ce înseamnă creștinismul, cu umblarea cu Domnul până la capăt), iar nu prin faptele, ritualurile Legii lui Moise; pentru că nimeni nu va fi îndreptățit, justificat prin faptele, ritualurile Legii lui Moise (nu mai trebuie să aducă jertfe de animale etc, nu că nu trebuie să umble practic cu Domnul, în Legea harului, PRIN FAPTE!).

17 dar dacă după ce ne-am făcut creștini și Îl urmăm pe Cristos și căutăm să fim îndreptățiți, justificați în Cristos, ne întoarcem să ținem și părți (ritualuri) ale vechii Legi (numite faptele Legii) care știm că a fost dată pentru cunoașterea păcatului, Legea ne-ar găsi ca păcătoși, Cristos (pe care îl urmăm) ar fi un slujitor al păcatului?

18 dacă mă întorc la Legea veche de care m-am desprins, arăt în acest fel că am călcat Legea veche (când m-am desprins de ea)

21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă îndreptățirea, justificarea (viața veșnică) se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos – nu ar fi fost nevoie să vină Domnul în lume.

Nici vorbă ca Pavel să ne prezinte mântuirea ușuratică, pe veci:

19 … ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte PRACTIC în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine – nu prin datul din gură cu solele (numai prin credința netrăită practic, numai prin harul în care nu umblă practic).

S-au făcut creștini și nu mai trebuiau să țină ritualurile (faptele) Legii lui Moise!

”Măreții” mântuiți pe veci scot versete din contextul Bibliei, ca să facă să pară erezia ca reală. De exemplu:

Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

 

De aici pare reală învățătura dracilor că mântuirea este primită pe veci în momentul în care ai crezut și nu mai scapi nici să vrei.
Dar, dacă citim și alte versete, de exemplu cel anterior:
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri, vedem că nu este vorba despre mântuirea ușuratică, pe veci, cu datul din gură cu solele, ci se făcea trecerea de la primul grup (popor) ales (bazat pe Legea lui Moise cu ritualurile ei, numite ”faptele Legii”), la al doilea grup (creștinii, bazat poruncile Domnului Isus și pretențiile harului / vedeți aici / de umblare cu Domnul până la capăt, cu ajutor de sus) și unii (care ținuseră Legea dată prin Moise de multe generații) credeau că trebuie să țină în continuare părți din ea, iar alții încercau să îi convingă pe creștini să țină și din ritualurile vechi (”faptele Legii”).
11 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri (era vorba despre creștini) să trăiască în felul iudeilor?”
Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele (ritualurile) Legii lui Moise, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos (s-au făcut creștini, cu tot ceea ce înseamnă creștinismul, cu umblarea cu Domnul până la capăt), iar nu prin faptele, ritualurile Legii lui Moise; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele, ritualurile Legii lui Moise (nu mai trebuie să aducă jertfe de animale etc, nu că nu trebuie să umble practic cu Domnul, în Legea harului, PRIN FAPTE!).
Mesajul versetului era pentru cei din vremea lui Pavel, care au trecut la noua religie (creștinismul), că nu trebuie să mai țină părți ale vechii religii. Acesta este mesajul întregii Epistole, una dintre cele mai folosite ca să facă să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea numai prin datul din gură cu harul, numai prin credința (dracilor, care nu mântuie, ne spune Iacov aici), dar care vorbea împotriva iudaizatorilor!

Ascultarea credinței; Evanghelia adevărată arministă în Epistola către Romani

Știm că Epistola către Romani a fost foarte mult folosită, prin extragerea versetelor din context, ca să pară reală erezia nimicitoare (am văzut practic cum ucide suflete intrate pe calea mântuirii) cu mântuirea pe veci, numai prin datul din gură cu credința teoretică, fără fapte (că ai crezut și ești mântuit pe veci). Dar, dacă vedem pentru ce a primit apostolul Pavel apostolia (la ce lucrare l-a pus Dumnezeu), vedem că nu a chemat pe cei din lume la credința teoretică (care este a dracilor și nu mântuie), ci la umblarea practică, cu Domnul până la capăt, PRIN FAPTE, în ascultare de Domnul:

Romani 1.5 am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei – adică la trăirea practică, cu Domnul!

Deci, Epistola a fost scrisă și cu scopul de a chema oamenii la TRĂIREA PRACTICĂ, PRIN FAPTE, nu la datul din gură cu solele (sola fide a dracilor, sola gratia cu satana și jignirea solus Christus chiar dacă umbli cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde).

Chiar la încheierea Epistolei către Romani, în penultimul verset (26), ni se spune același lucru:

Romani 16
24 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
25 Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Cristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26 dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului cel veșnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor popoarelor, spre ascultarea credinţei / ca să asculte de credință.

Epistola începe și se termină cu scopul Evangheliei adevărată (care se dovedește arministă): ca să aducă pe oamenii din lume la credința inițială și la ascultare de Domnul!

Alegerea individuală este pentru diferite funcții (slujiri) în lucrarea Domnului

Continuarea articolului precedent.

Asistăm la falsificarea sensului (învățăturii sănătoase a) Bibliei prin scoaterea din context a unor versete potrivite pentru erezia nimicitoare. Ni se prezintă alegerea individuală (personală, nominală) ca fiind pentru mântuire, dar ea este pentru diferite slujiri în lucrarea Domnului.

Galateni 1
15 Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale
16 să descopere în mine pe Fiul Său (ca urmare a râvnei trăită practic, PRIN FAPTE, pentru Dumnezeu, în Legea veche), ca să-L vestesc între Neamuri
1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi

Galateni 2
7 Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur
8 căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor

Din nou, vedem clar că alegerea individuală a unor oameni a fost pentru lucrarea Domnului, fiecare corespunzător cu însușirile puse de Dumnezeu în el (de la naștere). În Galateni 2 nu ni se spune că cei doi apostoli au fost aleși de Dumnezeu pentru mântuire (iar cei mulți nu au fost aleși), ci a fost ales fiecare separat (individual) pentru părți ale lucrării, potrivite cu însușirile fiecăruia.

Același lucru (alegerea pentru lucrare) ni se prezintă și în Romani 1.1 Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu.
Deci în aceste două epistole (Romani și Galateni), folosite mult ca să pară reală învățătura dracilor cu mântuirea ușuratică, pe moment și care nu se poate pierde (pe veci), nu ni se prezintă alegerea individuală pentru mântuire (care fiind întotdeauna la plural, se referă la al doilea grup, creștinii, nu la indivizi separați!), ci alegerea separată (personală, individuală) pentru diferite funcții potrivite cu însușirile puse de Dumnezeu în fiecare om, în lucrarea Domnului!

Intri pe calea mântuirii prin credință, dar apoi trebuie să umbli PRACTIC cu Domnul, PRIN FAPTE, până la capăt

Galateni 1
6 Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.
7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.
8 Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!
9 Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

În vremea aceea, iudaizatorii încercau să îi facă pe cei intrați pe calea mântuirii (pe creștini) să țină și părți ale vechii Legi, de parcă umblarea cu Cristos nu ar fi fost suficientă pentru ajungerea la Premiul alergării.

11 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârşie omenească;
12 pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.
13 Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea;
14 şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.
23 Bisericile auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară acum propovăduieşte credinţa pe care căuta s-o nimicească odinioară.”

Era oarecum de înțeles că unora le-a venit foarte greu să renunțe la părți ale Legii vechi (numite ”faptele Legii”), fiind obișnuiți să țină Legea de multe generații; iar apostolul Pavel combate aceasta pentru că a urmat orbește vechea Lege până ce Domnul Isus i s-a arătat și l-a adus la creștinism și pentru că avea rude care țineau vechea Lege. Vedea cum rudele lui țineau ritualurile (numite faptele Legii) și nu renunțau la ele. S-o fi întâlnit cu ei când duceau jertfe la Templu.

Galateni 5
1 Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei – renunțați la toate ritualurile (faptele) vechii Legi, care aparține trecutului!
2 Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic – dacă vă întoarceți la ținerea Legii dată prin Moise, renunțați la credința în Isus (la creștinism, la umblarea cu Domnul până la capăt)
3 Şi mărturisesc iarăşi, încă o dată, oricărui om care primeşte tăierea împrejur, că este dator să împlinească toată Legea – pentru că se întoarce sub autoritatea și puterea Legii vechi
4 Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege – dacă vă întoarceți la Lege, intrați sub puterea ei, v-aţi despărţit de Hristos – renunțați la creștinism; aţi căzut din har – și cum nu există cădere din har?
5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

Am auzit pe un eretic cum zicea că nu trebuie să faci fapte pentru mântuire, ca să nu cazi din har. Apostolul îi combătea pe iudaizatori, astăzi câți mai aduceți jertfe de animale la Templu? Cât de redus mintal de înșelarea demonilor să fii, ca să confunzi ritualurile (numite faptele) Legii cu faptele din umblarea cu Domnul, cu Duhul Sfânt?!

Apostolul Pavel le-a scris celor de atunci că dacă se întorc la Legea veche, ies din Legea nouă (din creștinism). Dacă ei nu cred că Cristos nu poate să-i mântuie (de aceea țineau și părți din Legea veche), atunci nici nu poate (pentru că nu Îl iau în serios pe Domnul). Acum pe cine mai vedeți că ține părți din Legea dată prin Moise? Cât de rupt de realitate să fii ca să confunzi ritualurile (numite faptele) Legii vechi cu alergarea pentru Premiu, PRIN FAPTE, respectând poruncile Domnului Isus?!

Apostolul Pavel încerca să îi convingă pe cei din vremea lui să renunțe să mai țină părți ale Legii vechi (numite faptele Legii) pentru umblarea cu Domnul, cu ajutorul Duhului sfânt:

16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi, ca consecință, nu veți mai împlini poftele firii pământeşti.
17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi – numai cei  mântuiți pe veci pot face orice
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu – solele mântuirii ușuratice nu duc la mântuirea finală viitoare!

Galateni 5.5 Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihăniriinu așteaptă prin credința dracilor, sola fide, ieftinirea curvelor, băuturii, drogurilor, avorturilor, că sunt mântuiți pe veci și nu își mai pot pierde mântuirea (nu există cădere din har – doar din ”harul” fals nu există cădere).

Eretici mântuiți pe veci ar vrea să ne înșele (demonii prin ei) că numai dacă ții fapte (ritualuri) ale Legii vechi, ieși din har, dar dacă o ții tot cu satana și te pretinzi mântuit prin Cristos, nu ieși din har.

Apostolul Pavel le cere primilor creștini să nu se întoarcă spre ținerea ritualurilor vechii Legi (numite faptele Legii), ca să nu iasă din har (din creștinismul adevărat al umblării cu Domnul) și spune că credința în Isus mântuie – este credința trăită PRIN FAPTE, prin roade vrednice de pocăință, altfel se poate pierde – vezi Galateni 5.21 de mai sus.

Deci apostolul Pavel, ca și ucenicul Ioan, oferă mântuirea (inițială) prin credință, dar apoi credința în Isus trebuie TRĂITĂ practic, PRIN FAPTE, ținând PORUNCILE lui Isus, în umblarea cu Isus până la capăt, altfel NU vei ajunge cu Isus în veșnicie:

Galateni 6
7 Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
8 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică.

Mântuirea inițială se poate pierde – ”El ne-a mântuit” poate fi degeaba!

2 Timotei 1
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută – nu superficială (sola fide, sola gratia), ca vopseaua proaspătă dată peste rugina veche!, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

În versetul 9, El ne-a mântuit se referă la intrarea pe calea mântuirii; după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii – Dumnezeu a ales existența celui de-al doilea grup, creștinii (după ce primul grup va fi dat faliment). / vedeți despre predestinare / 

2 Timotei 3
13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi – cu învățăturile dracilor cu solele care dau mântuirea pe veci, FĂRĂ FAPTE, fără roade vrednice de pocăință!
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

Chiar în aceeași epistolă, Pavel îi spune lui Timotei (care era deja intrat în procesul de mântuire , El ne-a mântuit din textul de sus) că Biblia îl învață cum să ajungă la mântuirea finală viitoare și vedem din / textele scrise în Biblie de apostolul Pavel / cum se ajunge la mântuirea finală – doar prin umblarea continuă cu Domnul, până la capăt, altfel mântuirea inițială se poate pierde!

Dacă ar fi fost adevărat că El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii se referă la mântuirea pe moment, pentru veci, nu ar mai fi scris despre ajungerea la mântuirea finală și că mântuirea se poate pierde, de exemplu:

Romani 11
20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!
21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu – credința din versetul 20, dacă nu este trăită prin fapte, nu mântuie! Versetul 22 ne asigură că mântuirea inițială se pierde!

Dacă căutăm în Biblie adevărul, nu mai rămâne NIMIC din teologia cu mântuirea pe veci. Nu credeți minciunile diavolului cu mântuirea numai prin credință, numai prin har, fără FAPTE, pe veci, ca să nu vă pierdeți mântuirea!

Credința în Isus trebuie trăită practic!

Apostolul Pavel a predicat credința în Isus și această credință trebuia trăită practic, pentru că doar cine umblă cu Domnul până la capăt va putea ajunge la Premiul alergării / am pus aici texte scrise de apostolul Pavel / .

Și atunci, de ce a scris despre ”credința în Isus” ca fiind mântuitoare? Trebuie să vedem situația de atunci: unii credeau în Baal și își trăiau practic credința. Oamenii credeau în mulți zei și idoli și își puneau în practică acele credințe (nici ei nu erau superficiali ca unii dintre cei care se pretind mântuiți pe veci!): duceau jertfe zeilor la templele lor, se închinau, se rugau zeilor cu credința că vor fi ajutați de zei. Nici măcar păgânii nu erau așa superficiali, să zică că sunt mântuiți pe veci! Erau multe credințe trăite practic și Pavel a vrut să îi convingă pe oameni să renunțe la credința în Legea ritualurilor dată prin Moise și la credințele păgâne (trăite practic) pentru credința în Isus. A vorbit despre credința în Isus ca să o poată deosebi de celelalte credințe (care toate erau trăite practic, fiecare își trăia credința lui: aveau temple, erau aduse jertfe etc). Dar aceasta nu înseamnă că credința teoretică în Isus mântuie și gata, ci că trebuie trăită practic, prin FAPTE! A încercat să-i facă pe cei de atunci să renunțe la credințele lor pentru credința în Isus.

Chiar Pavel scrie despre înțelepciunea dată de Biblie și care duce la mântuire, prin credința în Isus (nu în Baal, Astarteea, Moise etc), în 2 Timotei 3 se vede clar că pentru apostol, mântuirea este un proces care va duce la mântuirea finală viitoare; nu zice nicăieri că este mântuit pe veci și atât!
13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi – mântuirea numai prin har, numai prin credință, pe veci (aceasta este cea mai mare înșelare a demonilor)
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat;
15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos IsusPavel nu l-a considerat pe Timotei (care era intrat pe calea mântuirii, în procesul de mântuire) ca fiind deja mântuit pe veci! Biblia ne învață să umblăm practic cu Domnul, prin FAPTE, această umblare duce la mântuirea viitoare, finală ( vedeți categoria / Timpurile mântuirii / ). Biblia ne dă înțelepciunea (ne învață) să umblăm cu Domnul, vedeți că nu scrie că ești mântuit pe veci, într-un moment când ai crezut, pe veci!

Este evident că scrierile apostolului Pavel oferă o credință în Isus care trebuie trăită practic, nici vorbă de ușurătatea spirituală a mântuirii pe veci, cum ar vrea ”mântuiții pe veci” să ne facă să credem!

Mântuirea ca un proces, prezentată de apostolul Pavel, care a fost martirizat pentru trăirea practică, PRIN FAPTE, nu pentru datul din gură cu ”numai credința”

Apostolul Pavel a combătut continuarea ținerii ritualurilor, în timpul când se făcea trecerea de la Legea veche (cu faptele Legii) la Legea nouă, bazată pe credința în Isus (creștinismul). Acum, care dintre noi mai ține ritualurile vechii Legi (dată prin Moise)?! A combătut lipsa credinței totale în Isus (a celor veniți la pocăință) și în iertarea prin Jertfa Domnului Isus, deoarece unii credeau că trebuie să facă ”faptele Legii” pentru iertare. Apostolului îi părea rău și că ai lui au rămas în împietrire față de Isus, continuau să aducă jertfe în Legea veche (de aceea scrie împotriva ”faptelor Legii”). A fost adept plin de râvnă al Legii, dar în urma unei descoperiri divine, s-a făcut creștin și a vrut să îi convingă pe cei din vremea lui, chiar pe rudele lui, să treacă la creștinismul deplin (să nu mai țină nimic din vechile ritualuri, combătute ca fiind ”faptele Legii”), nu că acum nu mai trebuia să facă fapte corespunzătoare noii religii, creștinismul, în care au intrat. Combătea continuarea ținerii (măcar parțiale) a vechii Legi, nu combătea umblarea cu Domnul în creștinism! Știm că în Epistola către Galateni îi combătea pe iudaizatori (care au vrut să-i convingă pe creștini să țină părți (ritualuri numite ”faptele Legii) ale Legii vechi, nu combătea umblarea cu Domnul PRIN FAPTE.

Chiar apostolul Pavel a combătut credința ușuratică, fără trăirea cu Domnul PRIN FAPTE, a scris să harul adevărat biblic are mari pretenții de la noi, pentru mântuirea noastră (Tit 2.11-14), chiar în Epistola către Romani (folosită pentru minciuna ereziei nimicitoare cu mântuirea pe veci) combate mântuirea ușuratică, pe veci, în mai multe texte, chiar a scris textele din Evrei 6 și 10 despre pierderea mântuirii – am pus aici articole cu texte scrise de Pavel, care a pretins umblare cu Domnul până la capăt, altfel mântuirea se poate pierde (vedeți de ce era arminist convins, ca Domnul Isus și ucenicii, care nu au dat oamenilor mântuirea ușuatică). Învățătura sănătoasă (Tit 2.1) a apostolului Pavel, inspirat de Dumnezeu, scrisă în Biblie, este arminismul – este blasfemiator și jignitor să zici că Domnul și ucenicii au oferit mântuirea ușuratică, pe veci, chiar dacă cei care se pretind mântuiți pe veci umblă cu demonii (prin sola satana)! Biblia trebuie citită toată, nu extrase versete din context. Despre pierderea mântuirii ne asigură apostolul Pavel și în Epistola către Romani:

Romani 11
21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22 Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.

Nu îi credeți pe cei prin care demonii încearcă să vă înșele că mântuirea este numai prin credință, pe veci, vedeți că apostolul Pavel a combătut această învățătură a dracilor!

Saul din Tars a avut mare râvnă pentru Domnul, PRIN FAPTE, dar direcționată greșit (prin Legea veche) și datorită râvnei PRIN FAPTE (nu numai a credinței teoretice), Domnul Isus i s-a arătat (mare har!) și i-a spus să se facă creștin – adică i-a redirecționat râvna PRIN FAPTE spre creștinism, și a devenit apostolul Pavel. A fost martirizat pentru trăirea cu Domnul, prin FAPTELE LUI, nu pentru ”numai credința” dracilor sola fide, sola gratia!

”Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” nu justifică mântuirea ușuratică, pe veci, numai prin credința în care să nu umbli! (5)

În vremea când apostolul Pavel scria cărțile care apoi au devenit părți ale Noului Testament, încă nu era cunoscut termenul de creștin, nu se știa ce înțeles are: evreii nu au avut interes să facă reclamă bună creștinilor (ei au intrat în împietrire față de Domnul), iar pentru păgâni și agnostici, Isus era ca toți ceilalți zei păgâni. Nu i-a interesat să afle ce înseamnă acest nume, care se pare că a fost dat ucenicilor prima dată de păgâni.

Pentru evrei, ca fost ținător plin de râvnă al Legii vechi (cu ritualurile ei) și pentru că îi părea rău de ei, printre care erau și rudele lui, Pavel le spune să nu mai țină vechile ritualuri (numite faptele Legii) și să se facă creștini. Cristos oferă tot ce este necesar pentru umblarea cu El, prin Duhul Sfânt trimis de sus.

Pentru păgâni și atei (din celelalte neamuri, Pavel devenise apostol al celorlalte popoare), mesajul era același, să se facă creștini.

Pentru cei care, sub influența iudaizatorilor, au început să țină ritualuri ale Legii vechi (numite faptele Legii), apostolul Pavel le spune să renunțe la ele (la aceasta se referă apostolul în Galateni, nu că nu trebuie fapte pentru mântuirea ta!). Și în Vechea Lege, oamenii au trebuit să facă FAPTE (ritualurile) ca să ajungă la mântuirea finală (viitoare), și în Noua Lege trebuie FAPTE, dar acum avem ajutor de sus.

Deci, indiferent din care categorie făcea parte temnicerul din Filipi, mesajul apostolului Pavel a fost să devină creștin, el și ai lui! Iar creștinismul lui Pavel (arminist, ca ceilalți apostoli) era să trăiască practic credința în Isus, prin FAPTE, în umblarea lui cu Domnul până la capăt, / vedeți aceasta din texte scrise de apostolul Pavel / .

Filipeni 3
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.
12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea – trecutul lui şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi
17 Urmaţi-mă pe mine, fraţilor:

1 Corinteni 11.1 Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos – apostolul Pavel nu se pretindea mântuit pe veci, așa că nu călca pe drumul la birt, nu pe urmele curvelor, nu la desfrâul lumii, sola satana gloria!

Nu primiți și nu trăiți erezia nimicitoare a mântuirii pe veci!