Mântuirea arministă din vremea comuniștilor

Odată cu studierea teologiei și dezvoltarea inteligenței, baptiștii au renunțat la nuanța calvină pe care o aveau și s-au întors la Biblie. După Revoluție, unii au răspândit erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde și cei care au crezut-o au făcut orice. Starea de pe urmă a unor mântuiți pe veci a ajuns mai rea decât cea dintâi. Au trăit cu impresia că pot face orice, că mântuirea nu și-o mai pot pierde!

Au avut dreptate cei care au renunțat și la acea nuanță calvină și s-au întors la Biblie? Da, cu siguranță.

Reclame

Mântuirea din vremea puritanilor

Se știe că puritanii și-au trăit practic credința lor. Nici nu puteau să nu și-o trăiască, pentru că în vremea aceea creștinismul era trăit serios și profund, față de acum, când unul care aude că mântuirea nu se poate pierde crede că poate face orice (există pe internet saituri care prezintă o asemenea mântuire numai teoretică, că dacă ai fost mântuit, nu mai scapi și atât). Se cunoșteau între ei, trăiau în comunități mici, dacă unul o lua razna, ceilalți aflau repede și îl corectau. În viețile puritanilor de atunci nu a fost loc pentru mântuirea superficială, ușuratică.

Dacă nu îi mai puteți obliga pe cei de astăzi să umble pe calea mântuirii până la capăt (nu, nu puteți), vă rog să nu le mai ziceți că mântuirea nu se poate pierde, că unii fac orice, și aia nu este mântuire!

Mântuirea puritanilor era trăită practic (până la capăt)

Puritanii au avut o orientare calvină. Dar nu doar ”mântuiți pe veci” (superficiali) și atât, ci odată scăpați din lumea păcatului, trăiau ca sfinți. Sunt cunoscuți pentru că își trăiau practic mântuirea lor, nu au luat o orientare reformată doar ca să scape cu mântuirea ușoară (ușuratică). Mântuirea lor i-a făcut mai buni, nu mai răi, pentru că la credința lor au adăugat trăirea adevărată cu Domnul. Erau dintre cei care umblă cu Domnul, până la capăt, ca să ajungă la destinație, în veșnicia fericită.

Numai mântuirea trăită practic ne duce până la mântuirea viitoare! (indiferent de numele teologiei noastre).

A fost mântuirea Reformei falsă? Și-au trăit-o practic

Nu cred că credința lor a fost falsă, pentru că au insistat pe fapte vrednice de pocăință. Iertarea este numai prin har, dar apoi cereau fapte. Credința nu le era după teologie (numai prin …), ci era trăită după Biblie. Au zis una, dar au făcut alta (mai bine decât au zis).

Observăm că ”teologia” unora de azi este falsă, pentru că zic că dacă ești mântuit nu mai scapi (orice ai face apoi) și se folosesc de scrierile lui Luther (și ale celorlalți). Ei zic că Dumnezeu este obligat să îi țină la mântuire (pe cei aleși). Luther zicea că Dumnezeu îl păstrează la pocăință (mai degrabă, nici măcar nu își imagina mântuirea ieftină). Nu ofereau oamenilor o mântuire fără pocăință (ușoară în sensul de ușuratică). Nu s-au jucat de-a religia (ușuratică). Dar, vrând să se îndepărteze prea eficient de catolici, au trecut în cealaltă extremă (au exagerat teoretic, că în mod real au cerut ca mântuirea să fie trăită practic).

Mântuirea extrem de simplificată propovăduită de unii de astăzi (mai ales în cea mai spurcată formă a ei, mântuirea pe veci fără pocăință) nu aparține spiritului reformei protestante (pentru ei, prin Sola Scriptura, Biblia a fost mai importantă ca orice altă învățătură), ci unora care ”își dau învățători (și învățături) după poftele lor (că pot să facă orice)”. Asemenea învățături sunt răspândite și de fanatici, care nu își dau seama că ruinează suflete!

Mântuirea de atunci și de astăzi

V-am arătat cum, cu câteva sute de ani în urmă, au inventat o mântuire diferită de a catolicilor în care să nu mai încapă vânzarea indulgențelor. Dar la teologia teoretică a mântuirii numai prin credință au adăugat trăirea practică, cu faptele lor (doar teoretic a fost fără fapte!) Mântuirea le-a fost formată din credință, dar și cu fapte vrednice de pocăință. Observăm că nu a fost prea diferită de a catolicilor. Au încercat să îi oblige pe creștini să își trăiască practic credința. Dacă vedeau ce pățeau cei care o luau razna, nu prea mai intenționau să meargă pe urmele lor (pe alte căi, ale lumii). Dacă un om o lua razna, mântuirea lui nu era considerată mântuire. Nici vorbă (cum zic unii astăzi) că poți face orice după ce te-ai mântuit, că oricum nu ți-o mai poți pierde.

Vedem cum ei au adăugat la credința lor teoretică și faptele (trăirea lor).

Dacă nu puteți să îi obligați pe creștini să își trăiască practic credința (nu, nu puteți) și să fie mântuiți la urmă, nu le mai propovăduiți mântuirea pe veci numai prin credință, pentru că unii o vor lua razna, și aceea nu va fi mântuire!

Copilăria mântuirii pe veci și consecințele de acum

Luther a vrut să combată cât mai eficient vânzarea indulgențelor (iertarea pe bani), așa că a făcut o copilărie, a zis ceva de genul:

Sunteți mântuiți (pe veci) numai prin credință, numai prin har și nu trebuie să faceți nimic pentru mântuirea voastră, dar trebuie să faceți ceva pentru mântuire, că altfel este falsă. Adică: Nu trebuie să dați banii voștri italienilor, dar trebuie să faceți ceea ce vă spun eu! Ce copilărie! Nu poți crea o nouă teologie creștină bazată pe fals (mântuirea de-a gata), pentru că nu este creștină! Nu există mântuire fără fapte. Liderii Reformei de atunci nu au încercat să dea oamenilor mântuirea ușoară (ușuratică), ci să scoată definitiv treaba cu indulgențele (să nu mai dea banii lor altora). Au scos posibilitatea de a obține ceva bun prin cumpărarea indulgențelor, dar au scos și Adevărul. Au făcut o mântuire teoretică simplificată și apoi i-au obligat pe enoriași să fie sfinți și s-au folosit din plin de metodele acelor vremi. Dacă nu aveți posibilitatea să îi obligați pe creștini să meargă pe calea mântuirii (nu o aveți), vă rog să nu le propovăduiți mântuirea pe veci, pentru că unii o vor lua razna și își vor pierde sufletele și aceasta nu este mântuire, nici pentru cei care o iau razna, nici pentru cel care le-a ucis sufletele.

Ce veți spune la Judecată, că Dumnezeu nu i-a ales? Glumiți? Știți ce vă va face Dumnezeu. Ce v-ar face și Luther, doar că focul lui Dumnezeu va fi veșnic!

Infantilismul combaterii indulgențelor

Am citit despre cum se vindeau indulgențe pentru iertarea păcatelor și pentru scăparea rapidă din purgatoriu. Vrând să combată acestea, a reînviat erezia augustiniană (îngropată cu mult timp în urmă). Vedeți articol.

În loc să se așeze pe o teologie corectă (Biblică), a reinventat o ștruțo-cămilă: că ești mântuit pe veci, numai prin credință, dar că trebuie să faci fapte (roade) de pocăință. Se vede această fractură a logicii: că NU TREBUIE ca oamenii să facă nimic pentru ca să fie mântuiți, dar că TREBUIE să facă ceva. Adică să nu dea bani pentru cumprarea ieșirii din purgatoriu a celor dragi și pentru iertarea păcatelor lor, dar să facă roade vrednice de pocăință. Citez: Nimeni nu poate dovedi pe baza Scripturii că neprihănirea lui Dumnezeu cere îndeplinirea unei pedepse din partea păcătosului. Singurul lucru pe care îl cere El este pocăinţa adevărată, întoarcerea sinceră, hotărârea de a purta crucea lui Hristos şi de a face fapte bune.

Nu a vrut să dea oamenilor o teologie ușuratică (nimic din ce a făcut el nu a fost superficial și ușuratic), dar neavând finețea teologică necesară, a trecut în cealaltă extremă și a făcut confuzia că mântuirea este numai prin har, numai prin credință.

Știm că în vechime, oamenii nu au putut fi mântuiți pentru că nu au putut ține perfect vechea Lege (dată lui Moise). Că am fost mântuiți numai prin har, numai prin credință se referă la îndreptățărea trecută în fața lui Dumnezeu (de când am intrat pe calea mântuirii), la faptul că nu ne putem ierta singuri și iertarea ne este dată (și cea inițială și de câte ori avem nevoie) prin Jertfa Domnului Isus. Dar această iertare nu este ușuratică: să zici că poți face orice cât timp ești în har înseamnă să Îl dai din nou pe Fiul lui Dumnezeu să fie batjocorit. Așa ”mântuire” nu există!

Știm că în VT oamenii nu au reușit să îndeplinească perfect pretențiile Legii, ca să fie mântuiți. Nici noi nu putem, de aceea ni s-a dat Duhul Sfânt! Prin harul trecut am avut intrarea pe calea mântuirii (îndreptățirea inițială înaintea lui Dumnezeu), iertarea păcatelor. Dacă rămânem în har (în prezent), Duhul Sfânt ne ajută să facem ce nu puteam face singuri: să umblăm cu Domnul pe calea mântuirii, până la capăt, la mântuirea finală (vom fi mântuiți în viitor, prin harul viitor). Cei care se pretind mântuiți numai prin har (numai prin credință) au trecut la o iluzie: mântuirea ușuratică prin harul trecut (pe moment) și gata. Dacă harul nu este trăit și în prezent, este doar o iluzie. În Biblie, nici mântuirea, nici harul nu sunt pe moment și gata. Legea lui Moise nu a dat oamenilor haina de nuntă, harul adevărat biblic ne cere haina de nuntă, pentru că ne-o și oferă.

Am venit la credință ca să rămânem în credință și să ne-o trăim practic, prin faptele noastre. Nu există mântuire numai prin … . Dumnezeu conlucrează cu oamenii: Dumnezeu și-a făcut partea lui grea, dar trebuie să ne facem și noi partea noastră ușoară. Dacă nu ne-o facem, suntem ”îndreptățiți” numai prin credință ca puii de vipere (numiți așa de Ioan Botezătorul). Eroii credinței din Evrei 12 au fost eroii credinței trăită practic, nu eroii ne-credinței (adică a credinței numai teoretice). Mîntuirea nu poate fi numai prin … .

Care a fost infantilismul celui de la care a pornit Reforma Protestantă: a confundat iertarea prin har, numai prin credință (harul la trecut) cu întreaga lucrare a mântuirii, la care trebuie și noi să ne facem partea noastră (rămânând în har). Adică a zis: Suntem mântuiți pe veci și NU TREBUIE să facem nimic, dar TREBUIE să faceți ce vă spun eu (că altfel nu este mântuire adevărată). În această teologie nu mai intră indulgențele (iertarea pe bani), dar nici Adevărul.

Erezia nimicitoare

Se știe că preotul catolic Luther a combătut puternic vânzarea de indulgențe pentru iertarea păcatelor și scăparea din purgatoriu. De aceea și-a optimizat teologia pentru aceasta: iertarea este numai prin Jertfa Domnului Isus (fără ca păcătoșii să trebuiască să își plătească iertarea) și a reînviat una din cele mai otrăvitoare erezii nimicitoare ale creștinismului: că mântuirea este numai prin credință și nu se poate pierde!

Știm din Iacov 2 (și alte texte) că mântuirea teoretică nu este mântuire. Iar cunoscutele texte din Evrei 6 și 10 ne vorbesc despre pierderea mântuirii. Dacă ”nu mai rămâne nicio Jertfa pentru păcate”, cine îi va mântui? Erezia nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde?

A vrut să lupte prea eficient împotriva catolicilor și a reînviat o teologie care se contrazice în ea însăși: că nu trebuie să faci nimic, dar dacă nu faci, iei țeapă în veșnicie.

Luther și teologia lui

Vrând să combată cât mai eficient vânzarea indulgențelor (pentru iertarea păcatelor), Luther a zis că mântuirea este numai prin credință. Cristos a plătit prețul pentru iertarea păcatelor noastre și noi nu mai trebuie să facem nimic pentru a obține această iertare, care este prin har.

Dar a susținut că oamenii TREBUIE să facă anumite lucruri bune. Teoria a fost a mântuirii pe veci, dar practic a fost arminist. A dat Biblia oamenilor, iar Biblia este arministă. Preoția universală nu aduce debandadă, ci responsabilitatea oamenilor, deci arminism.

Prin modul în care i-a judecat pe oamenii de atunci, Luther a fost mai arminist decât Arminius.

Fanaticii delirează despre Luther

După revoluție s-a răspândit și în România erezia nimicitoare odată mântuit pe veci mântuit. Tot felul de fanatici au devenit ”mântuiți pe veci” și atât. Alții, curviniștii, s-au făcut reformați (falși) pentru că au vrut să își acopere mizeria vieții lor. Adevărul este că și pe cei care propovăduiau mântuirea ușuratică pe veci și pe cei care au vrut să fie mântuiți pe veci dar fără pocăință, liderii reformei protestante i-ar fi ars pe rug!

Greu de crezut ce am găsit mai demult (dacă găsesc din nou voi publica) în care un admirator ratat (cam ca toți fanaticii) al lui Luther a zis că nici vorbă ca Luther să fi pus tezele lui pe ușa bisericii. Ăștia ar fi în stare să zică că le-a trimis prin e-mail. Tot felul de dereglați s-au făcut ”mântuiți pe veci” pentru că li s-a părut calea ușoară (ușuratică = fără pocăință) și debitează tot felul de prostii. Există câteva bolboroseli generale și apoi fiecare bolborosește ce vrea și cum i se pare corect. Fiind vorba de fanatici dereglați mintal, orice este posibil.

Luther a pretins că Dumnezeu îl ține pe cale, pentru că știa că doar umblarea cu Domnul îl va putea duce în veșnicia fericită. Nu că mântuirea oricum nu și-o pierde (orice ar face)!

Din nou despre Luther și cer scuze lutheranilor (nu putem judeca pădurea după uscăturile ei)

Am fost scârbit de caracterul josnic (mai mult decât infect) al unui adept (doar se pretinde adept) al lui Luther (nu face parte din religia lutherană și nici nu urmează spiritul Reformei, ci doar dă din gură cu Luther), unul care și-a luat zeci sau poate sute de salarii de la Universitățile baptistă din Oradea și penticostală din Arad, ca apoi tot el să îi împroaște cu noroi pe cei de acolo (care au fost de partea lui). Cer scuze lutheranilor, că m-am gândit că ce monstru o fi fost Luther ca să aibă un asemenea adept? Nu Luther a fost de vină! Știm cu toții (și adepții Reformei, și cei împotrivitori) că liderii reformei ar fi scăpat rapid de un asemenea iudă. Astăzi, care pastori sau preoți (din orice religie) ar vrea să aibe un asemenea enoriaș?! Nimeni!

Nu există pădure fără uscături! Este greșit să judecăm o religie după non-valorile acesteia. Este și mai greșit să judecăm o religie după iude. Aceștia sunt doar intruși în religie (atei, care cred că pot face orice, că pot lovi valorile, că Dumnezeu nu există și nu îi vede). Măcar dacă ar fi fost atei cinstiți!

Despre Luther și fanaticul admirator

Luther nu a fost perfect. Dar dușmanii lui s-au folosit de fiecare lucru ca să îl discrediteze. În zilele noastre, acest lucru îl fac tot felul de ”adepți” falși ai lui Luther.

Am citit mizeriile scrise de un fanatic pe blogul lui. Religia baptistă a investit (mult) în el și cu ce s-a ales? ”Marele” teolog fanatic a ajuns să facă pe profesorul la Universitatea baptistă din Oradea, de unde a fost dat afară, dar nu din vina celor de acolo (a fost făcută o reducere de posturi cerută de la minister, deci clar nu a fost vina lor!). Deși nu a plecat din vina lor (și care au fost de partea lui până la capăt), după ce a plecat s-a apucat să îi împroaște cu noroi. Caracterul lui mă face să mă gândesc la o un cântec cunoscut în popor:
Din bucata mea de pâine
Am hrănit un om și-un câine
Omul nu mă mai cunoaște
Câinele mă recunoaște
Stau și mă gândesc în mine
Care-i om și care-i câine?

Un asemenea specimen este o rușine pentru religia din care zice că face parte.

Urmările Reformei protestante

După apariția tiparului, traducerea și răspândirea Bibliei, oamenii au ajuns să își trăiască mai intens propriul creștinism. Aceasta a atras și binecuvântări materiale. Dumnezeu i-a binecuvântat. La aceasta au contribuit și cerințele suplimentare (exagerate), prin care să se cunoască cei care sunt mântuiți. În loc de delăsarea unora de azi, ei își luau foarte în serios mântuirea (din acest punct de vedere, au fost mai arminiști decât Arminius).

Cunoașterea lui Dumnezeu, apropierea de Dumnezeu și umblarea cu Domnul i-a binecuvântat (s-au binecuvântat singuri) și spiritual și material.

Se știe că Anglia a devenit stăpâna mărilor. A avut o asemenea influență, încât meridianul 0 a fost stabilit să treacă prin observatorul din Greenwich. Dar chiar dacă apăruse ca urmare a reformei, religia lor a păstrat mântuirea de tip catolic.

Teologia practică (trăită în viața de zi cu zi)

Ca să se îndepărteze cât mai repede și cât mai eficient de catolici, Luther a apelat la factorul etnic, a fost susținut de germanici și așa Reforma s-a extins în țările germanice. Dar acestă trecere la protestantism nu a produs o delăsare religioasă (poți face ce vrei, că mântuirea nu ți-o mai poți pierde), nu au trăit cu iluzia că mântuirea poate fi fără pocăință. Partea protestantă a Europei nu s-a prostit. Biblia dată oamenilor + Sola Scriptura + responsabilitatea preoției universale a fost opusă mântuirii ușuratice pe care astăzi o propagă unii (tot mai puțini). Liderii protestanți au vrut să îi facă pe oameni mai buni (decât au fost ei prin naștere).

Fanaticii (care au prins erezia pentru că nu depun efort intelectual) ar vrea să ne convingă că numai pe unii Zeul-computer i-a ales pentru mântuire veșnică și apoi nu își mai pot pierde mântuirea (nu prea mai contează ce fac sau nu fac). Ei se pretind reformați, dar această învățătură se opune spiritului reformei!

Reforma Protestantă

Tot felul de fanatici ne îndeamnă să citim scrierile lor, dar nu precizează că liderii Reformei Protestante nu s-au făcut singuri idoli și nu au făcut o nouă Tradiție. Dimpotrivă, s-au întors la Scriptură, au dat Biblia poporului de rând (tocmai se inventase tiparul) și au intaurat preoția universală. Inventarea tiparului de atunci ne arată că dacă cineva vrea să facă voia lui Dumnezeu, Dumnezeu este de partea lui. Biblia în casele oamenilor, împreună cu Sola Scriptura i-au ajutat pe oameni să Îl cunoască pe Dumnezeu mai bine (și să nu creeze o nouă tradiție). Preoția universală însemna că fiecare creștin este preot al lui Dumnezeu, ceea ce atrage o mai mare responsabilitate a oamenilor în umblarea lor pe calea pocăinței, cu Domnul. Nu era atunci învățătura dracilor că mântuirea este ușuratică și pe moment, pentru veci. Nu propovăduiau mântuire fără pocăință! Nu au dar protestanților harul ieftin, mântuiți cu mântuirea ușuratică etc. Mai mult, și-au judecat enoriașii aspru, asemănător catolicilor, nici vorbă să le dea mântuirea ușuratică, fără pocăință. Unii au fost judecați după Legea lui Moise (adică liderii protestanților au fost, uneori, mai arminiști decât Arminius). Ei nu s-au jucat de-a religia. Zwingli a murit pentru credința lui.

Fanaticii ne îndeamnă să primim învățături false, care nu au aparținut Reformei inițiale (că pe ei i-a ales Dumnezeu, i-a mântuit pe veci și nu mai scapă). Reforma protestantă le-a dat oamenilor Biblia (unde scrie că trebuie să  ne rodim mântuirea noastră până la capăt, rămânând în har, adică cu ajutorul lui Dumnezeu / vedeți aici un articol despre mântuire / , / vedeți și categoria Timpurile mântuirii / , pentru că cu faptele noastre vom sta în fața lui Dumnezeu). Biblia este profund arministă: nu există mântuire fără pocăință!

Roadele Duhului

Matei 28
18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
19. Duceţi-vă şi faceţi UCENICI (nu doar prozeliți, că au fost mântuiți pe veci și gata!) din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce V-AM PORUNCIT – poruncile nu erau opționale (dacă vrei le ții, dacă nu, nu le ții, că oricum ești mântuit pe veci numai prin harul ieftin, numai prin credință, și nu mai scapi nici să vrei). Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Galateni 5
16. Eu vă spun să umblaţi conduşi de Spirit; şi astfel (ca urmare, în consecință) nu veţi mai satisface dorinţele rele ale naturii voastre (umane) păcătoase. (verset din traducerea BVA)
17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti; acestea sunt lucruri opuse unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce vreţi – se opune învățăturii că dacă te-a ales Dumnezeu (în harul suveran) și te-a ”mântuit” forțat pe veci, nu îți mai poți pierde mântuirea.
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, geloziile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 invidiile, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu – se opune învățăturii cu mântuirea ușuratică (curvie spirituală cu demonii) pe veci.
22 Roadele Duhului, dimpotrivă, sunt (zicea Ioan Botezătorul să facem roade vrednice de pocăința noastră): dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, amabilitatea, credincioşia,
23 blândeţea, stăpânirea de sine. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24 Cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26 Să nu umblăm după o glorie deşartă, provocându-ne unii pe alţii la mânie şi invidiindu-ne unii pe alţii.