Sfințirea, umblarea cu Domnul prin FAPTE și ajungerea la mântuirea finală. Domnul Isus (viitorul Judecător) este arminist!

Revin la textul din articolul precedent:

Apocalipsa lui Ioan (Revelații) 3
4 Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5 Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
6 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.” – nu duhurile de înșelare cu învățăturile dracilor (solele din Evul Mediu)!

Apocalipsa 1.1 Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând, prin îngerul Său, la robul Său Ioan – este evident că acestea sunt scrise ca fiind de la Domnul Isus, prin Duhul Sfânt, se vede și din versetul 5b de mai sus (”Tatăl Meu”). Deci sunt descoperite chiar de viitorul Judecător, care ne descoperă cum va fi Judecata finală – după fapte, după umblarea fiecăruia! – pentru că vrem să vedem Adevărul Scripturii (nu numai sola scriptura falsificată ca să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci), vedem că se potrivește cu cele spuse tot de Domnul Isus în Matei 7 / vedeți articol cu text / , Matei 24.36… / vedeți articol / și 25 / vedeți articol / , / articol /  și / articol / .

Hainele albe (curăția) și biruința (finală) merg împreună – nici vorbă de mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci. Numai lor nu le va șterge numele din Cartea vieții, ci îi va mărturisi înaintea Tatălui, nu celor care și-au murdărit hainele, umblând cu demonii (crezând reală învățătura dracilor cu mântuirea pe veci).

Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui – înseamnă că numele pot fi șterse, dacă cei intrați în procesul de mântuire nu vor ajunge la final, nu vor umbla cu Domnul până la capăt! Se potrivește cu acest text (din Exod).

Nu are nicio importanță la Judecată bolborosirea cu sola fide, sola gratia, ci FAPTELE! După FAPTELE tale vei fi judecat și vei intra în locul corespunzător în veșnicie.

Întoarce-te la Domnul, dacă încă nu ești prea împietrit!

Ca urmare a credinței inițiale ai intrat pe calea mântuirii (ai fost regenerat, născut din nou de sus) și Dumnezeu ți-a scris numele în cartea vieții. Dar, dacă nu continui să umbli cu Domnul în har (respectând pretențiile harului de aici):

Apocalipsa (Revelații) 3
1 Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i:
„Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele:
„Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.
2 Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
3 Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.
4 Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.
5 Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.”
6 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul.”

Biblia ne spune că în biserică pot fi mulți cei care nu mai sunt interesați de umblarea cu Domnul și aceia nu vor ajunge să fie cu Domnul (dacă nu se pocăiesc), în primele versete. În versetele 4 și 5 ni se spune din nou ceea ce am arătat aici, că Domnul cunoaște pe fiecare după faptele lui și aprecierea se face după conținut (nu după etichetă).

Nu cred că posibilitatea de a ajunge la mântuirea finală se pierde într-un singur moment, pe veci (de obicei oamenii o iau razna încet, nu brusc renunță la Domnul). Dacă ai renunțat la umblarea ta cu Domnul și încă nu ești prea împietrit, întoarce-te la Dumnezeu! Și dacă nu ai știut ce să faci în umblarea ta cu Domnul, schimbă-ți preocupările spre lucrurile de sus și uite aici lista ca să ajungi mântuit în final, dar nu te mai abate de la Domnul. Dacă mai ai o posibilitate, nu o pierde! Vei sta cu faptele tale (roade vrednice de pocăința ta sau de pierzare) în fața lui Dumnezeu și după ele vei fi judecat!

Nu vei ajunge cu Domnul dacă nu umbli cu Domnul până la capăt pe calea Lui sau dacă nu respecți regulile!

Unii se folosesc de epistole ale apostolului Pavel ca să falsifice Evanghelia (prin falsificarea sensului unor versete luate separat), astfel încât să pară reală obsesia falsă cu mântuirea pe veci. Să vedem cum ne prezintă Pavel mântuirea:

1 Corinteni 9
24 Nu ştiţi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să primiţi premiul!
25 Toţi cei care se luptă la jocurile olimpice se supun la tot felul de înfrânări (se înfrânează de la toate). Şi ei fac lucrul acesta ca să primească o coroană care se poate vesteji; noi să facem lucrul acesta pentru o coroană care nu se poate vesteji.
26 Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat – căzut la test, invalidat, respins, adokimos (vedeți aici că adokimos înseamnă pierderea mântuirii).

Nu seamănă cu mântuirea pe moment, pentru veci, ci mântuirea ne este prezentată ca un proces în care trebuie să respecți regulile, dacă nu, ești descalificat. ”Alergaţi, dar, în aşa fel ca să primiţi premiul” îmi spune că poți să nu ajungi să primești premiul: dacă nu respecți regulile / vedeți pretențiile harului pentru mântuire / sau dacă nu ajungi la finalul alergării cu Domnul (dacă o iei pe căile lumii, chiar dacă vrei să te prefaci că ești sfânt ca să-i fraierești pe frați, Dumnezeu te cunoște după conținut, nu după etichetă / vezi articol cu text / ) – deci mântuirea o poți pierde.

Adokimos – îți pierzi mântuirea dacă nu umbli cu Domnul până la capăt!

2 Corinteni 1. 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint şi către toţi sfinţii

Este evident că apostolul pavel a scris epistolele sfinților (fraților, nu celor din lume), și lor le scrie:

2 Corinteni 13.5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi – adokimos – Pavel a cerut fraților să se verifice dacă sunt în credință (știm că se referea la credința trăită practic, PRIN FAPTE, vedeți articole), adică dacă se vede că sunt creștini și dacă umblă practic cu Domnul (Cristos în ei însemna că i-a transformat și continuă să îi transforme și ei umblă cu Cristos, cu ajutorul, călăuzirea, energizarea Duhului Sfânt și acestea trebuie să se vadă).
Iar dacă frații, cei intrați pe calea mântuirii (în procesul de mântuire) nu mai umblă cu Domnul practic, PRIN FAPTE (nu doar că dau din gură cu credința netrăită practic), sunt căzuți la verificare, adokimos am arătat aici că se referă la pierderea mântuirii inițiale!

Siliți-vă să intrați pe calea mântuirii, apoi dați-vă toate silințele să umblați cu Domnul până la capăt, pentru că doar așa veți ajunge să fiți mântuiți în final!

Să vedem, este reală pretenția celor care se cred mântuiți pe veci că odată ce au fost mântuiți, ei rămân mântuiți pe veci (orice ar face ei, că nici nu contează ce fac, fiind mântuiți fără fapte, numai prin credința dracilor care nu mântuie)?

Luca 13.24Nevoiţi-vă (siliți-vă) să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre (când va fi prea târziu), şi nu vor putea – unii zic că Domnul Isus a făcut totul pentru mântuirea ta și tu nu trebuie să mai faci nimic (că nici nu ai ce face). Dar vedem că Domnul Isus ne spune întâi că noi (fiecare) trebuie să ne silim să intrăm în procesul de mântuire (pe calea mântuirii) și alții vor vrea să intre dar va fi prea târziu (vedeți versetul următor). Nici vorbă de mântuire în dar (că tu nu trebuie să faci nimic, că Dumnezeu te-a ales, te-a mântuit și nu mai scapi – în text se vede că oamenii au voința liberă să aleagă, dar unii vor vrea să aleagă corect prea târziu).

2 Petru 1.5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta (să vă trăiți practic credința, PRIN FAPTE, nu să vă opriți la credința teoretică); cu fapta, cunoştinţa vedeți articol despre lista cu lucrurile de făcut, ca să ajungi să fii mântuit în final (în viitor) de mânia viitoare (versetele 10 și 11).

După ce ai intrat pe calea mântuirii, renunță la preocupările lumii și gândește-te la lucrurile lumii noi, în care ai intrat (Coloseni 3, primele versete), dă-ți interesul, depune efort practic să umbli cu Domnul, prin fapte (roade vrednice de pocăință), pentru că doar așa vei ajunge să fii cu Domnul:

2 Petru 3. 14 De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri (să fiți cu Domnul în veșnicie, din versetul 13), siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.

Vedem din nou că mântuirea este un proces, cu mântuirea inițială la timpul trecut, care a fost un moment; cu umblarea cu Domnul pe calea mântuirii (mântuirea la timpul prezent) pentru că doar așa vom ajunge la Premiul ceresc, să fim cu Domnul (mântuirea finală, la timpul viitor) și este extrem de clar că Biblia nu oferă mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci, ci pentru fiecare timp al procesului de mântuire, scrie ”siliți-vă!”, ”dați-vă toate silințele!”. Din punt de vedere juridic, Cristos nu a făcut nimic pentru tine dacă nu umbli cu El până la capăt, pe calea trasată de El (nu de satana, în Evul Mediu, cu solele).

După ce ai intrat pe calea mântuirii (în propriul tău proces de mântuire), umblă cu Domnul practic, prin FAPTE, cu râvnă și inteligență (cu mintea schimbată), depune efort să-i fii plăcut lui Dumnezeu și în final vei fi mântuit!

Ne silim să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, ca să ajungem să fim cu Dumnezeu

2 Corinteni 5
5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna (garanția) Duhului.
6 Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, chiar dacă suntem acasă în trup (aici pe pământ), suntem departe de Domnul –
7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. –
8 Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim Acasă, la Domnul.
9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.
10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.

Și aici este un verset care poate să fie folosit ca să pară reală mântuirea numai prin credință (numai prin har), fără fapte, pe veci și atât: umblăm prin credință – dar știm că Biblia validează doar credința care produce roade, fiind trăită practic, PRIN FAPTE (Iacov 2 etc). Observăm că Biblia scrie UMBLĂM (trăim practic) cu Domnul (vedeți cerințele harului), nu numai dăm degeaba din gură cu solele cu credința dracilor, care nu mântuie! Cei care au scris Noul Testament nu puteau să se oprească de fiecare dată când au scris despre credință și să explice că este vorba despre credința trăită practic pe care să o și descrie și să repete de multe ori, să prezinte mereu și mereu tot creștinismul, în ansamblul lui.

Ereticii cu mântuirea pe veci se cred pe veci asigurați în Cristos (orice ar face ei) și chiar cred sincer că nu vor merge la Judecata finală, pentru că au trecut din moarte la viața veșnică – pe care o pot pierde! Versetul 10 ne spune că va fi invers decât sunt ei siguri.

Merită să fii plăcut lui Dumnezeu, pentru că doar așa vei ajunge în partea fericită a veșniciei, cu Domnul!

Adokimos înseamnă pierderea mântuirii

Am arătat aici că lui Pavel îi era frică / vedeți despre aceasta (Filipeni 2) / de pierderea mântuirii (că nu va fi găsit bun în final), după ce a vestit Evanghelia altora.

Ereticii cu mântuirea pe veci încearcă să ne spună că nu se referă la pierderea mântuirii (nici chiar dacă ar fi umblat cu demonii), ci la pierderea locului în lucrare. Dar, dacă căutăm și alte texte din Biblie unde este folosit termenul adokimos, găsim:

Evrei 6
7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
8 Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat adokimos şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc – știm că în Biblie este vorba despre focul veșnic.

Este o situație asemănătoare uneia prezentată de Domnul Isus în Pilda Semănătorului, când sămânța semănată a încolțit și a crescut, dar nu a făcut roade sau ne le-a dus până la capăt, la coacere: pământul a fost lucrat și udat, dar (versetul 8) nu a adus roade vrednice, bune, potrivite scopului pentru care a fost lucrat și a fost găsit adokimos, aproape a fost blestemat (este vorba despre pierderea mântuirii, dar care încă nu a ajuns înaintea lui Dumnezeu la judecata finală și la pronunțarea sentinței de condamnare veșnică) și în final va fi pus în focul veșnic.

Degeaba dai din gură cu solele și mântuirea pe veci, că dacă nu umbli cu Domnul până la capăt, respectând pretențiile harului / de aici /, nu vei ajunge să fii cu Domnul în veșnicie!

Tu singur îți faci raiul – poezie de Traian Dorz

Tu singur îți faci raiul și-ți pregătești cântarea
și tu-ți albești veșmântul sfințindu-ți ascultarea.

Tu singur, doar tu singur îți pregătești pe veci
odihna sau osânda în care-ai să petreci.

Tu singur îți faci iadul și-ți pregătești scrâșnirea
și tu-ți zdrobești nădejdea – urmând împotrivirea.

Tu singur judecata ți-o pregătești cu fapta
trăirea ta te-așează de-a stânga sau de-a dreapta.

Tu singur poți acuma să scapi de la pierzare
cât încă poți, – întoarce, să poți afla iertare.

Tu singur îți poți strânge în ceruri moștenire
cât poți mai face bine și poți umbla-n sfințire.

Ferice-n veci de tine de-alegi cărarea bună
lumina-ți va fi haină și soarele cunună!

Adokimos (pierderea mântuirii)

Am arătat în articolul anterior că în Noul Testament a fost folosit cuvântul dokimos pentru verificarea, testarea, încercarea oamenilor intrați în procesul de mântuire și pentru rezultatul pozitiv.

Pavel folosește opusul acelui cuvânt, adokimos:

1 Corinteni 9
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.
24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul!
25 Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.
26 Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt.
27 Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat (adokimos).

Apostolul Pavel, după convertire, a avut o râvnă la fel de mare ca cea de dinainte, dar direcționată corect:

16 Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!
19 Căci, măcar că sunt liber faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi.
22 Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.
23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

și totuși știa că dacă nu va umbla cu Domnul până la capăt, va fi lepădat de la mântuire (nu de la lucrare, știm că dokimos se referă la ajungerea la mântuirea viitoare, finală).

În mod evident, chiar și apostolul Pavel, după toată râvna lui cu care a adus suflete la Domnul, dacă nu ar fi umblat cu Domnul până la capăt, și-ar fi pierdut mântuirea!

Iacov era arminist, la fel Domnul Isus, Matei, Ioan

Ereticii cu mântuirea pe veci pretind că Domnul Isus și ucenicii au fost ”mântuiți pe veci”, deci ei (unii s-au lepădat de Calvin) Îl urmează pe Domnul și pe ucenicii Lui. Incredibil, într-un singur verset și altele înrudite cu subiectul lui, reiese că Domnul Isus (Judecătorul final din Apocalipsa și Matei), Iacov (vedem și capitolul 2 aici), Ioan (care a scris și Apocalipsa), Matei au fost toți arminiști:

Iacov 1
12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.

A fost găsit bun – este folosit cuvântul grec dókimos care înseamnă încercat, testat și valoarea rezultată în urma testării. Ispita nu se referă numai la o ispită (pe moment), ci la întrega umblare cu Domnul pe pământ. Deci va fi ferice de cel care, în urma întregii umblări cu Domnul, din FAPTELE lui va fi găsit bun ca să fie cu Domnul în partea fericită a veșniciei. Știm foarte bine că trierea se va face DUPĂ FAPTE, ne spune chiar Domnul Isus (viitorul Judecător, deci știe foarte bine ce spune) în Matei 25 (în special la prezentarea Judecății viitoare finale / vedeți articol / ), Apocalipsa 20.11… / vedeți articol / .

Umblați cu Domnul, respectând cerințele reale ale harului / vedeți pretențiile în texte din Biblie / , până la capăt, dacă vreți să ajungeți să fiți cu Domnul!

La care lucruri să ne gândim?

Am văzut un comentariu la o predică (am pus un articol cu link) că predica nu s-a terminat cu o parte suficient de practică – adică respectivul nu știa de ce lucruri să fie preocupat.

Galateni 2
7   mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur
8 căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul Neamurilor

Dumnezeu a pus în fiecare om niște însușiri (talente) și lucrarea pe care o are pregătită pentru fiecare om este potrivită cu aceste însușiri (de exemplu, Dumnezeu nu are pretenția să cânte unul care nu are talent).

Efeseni 2.10   am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm cu Domnul până la capăt în ele.

Dacă vrei să știi ce fapte bune (roade vrednice de pocăință) a pregătit Dumnezeu pentru tine, roagă-te și întreabă-L pe Dumnezeu să ți le facă cunoscute. Știm că Dumnezeu îți arată în diferite moduri: te întâlnești cu cineva care a vrut să facă ceva dar nu i-a ieșit, alții îți pot da idei bune, îți pot spune ce fac ei etc. Poți avea călăuzire de sus în aceste lucruri.

Nu cere de la oameni să îți spună ce să faci, pentru că Dumnezeu ți-a dat niște însușiri și Dumnezeu știe ce să faci cu ele, cel mai bine. Unii au aflat că sunt buni cântăreți etc.

Cine caută – poezie de Traian Dorz

Cine caută pe Domnul va ajunge să-L cunoască,
cine caută păcatul va ajunge să-l plătească,
cine caută-adevărul va ajunge-odată bine,
cine caută minciuna va ajunge de rușine.

Cine caută curăția va ajunge la lumină,
cine caută pofta lumii va ajunge-n praf și-n tină,
cine caută mântuirea va ajunge sfânta-i plată,
că oricine orice caută trebuie să afle-odată.

Cine umblă-n calea sfântă va ajunge-n cer cu bine,
cine umblă-n neascultare va ajunge de rușine,
cine umblă după Domnul va ajunge-n raiul dulce,
cine umblă fără Domnul vai de el unde se duce!

Să nu pot – poezie de Traian Dorz

Să nu pot Doamne să mă las
de Tine niciodată,
chiar de-aș lăsa la orice pas
o dragoste-ngropată.

Cu cât mă duc mereu și vin
mai singur de oriunde,
de-a Ta iubire mai deplin
doresc a mă pătrunde.

În orice loc de orice rând
cărarea-nsingurată,
să mi-o învăluie mai blând
lumina Ta curată.

Să n-am amar neîndulcit,
nici nopți neluminate,
nici orizont nestrălucit,
nici cereri zbuciumate.

Ci numai Tu să-mi fii mereu
Prieten pe-orice cale,
iar dorul sufletului meu
trăirea voii Tale.

Mai greu de-ar fi cu orice pas
să-mi ardă viața toată,
să pot orice, dar să Te las
să nu pot niciodată!

Răspunzi în fața lui Hristos, poezie de Traian Dorz

Răspunzi în fața lui Hristos
de tot ce faci – sau n-ai făcut,
de orice pas fără folos,
de orice timp și har pierdut.

Răspunzi în fața lui Hristos
de orice suflet nechemat,
de orice gând necredincios,
de orice drum către păcat.

Răspunzi în fața lui Hristos
de orice spin purtat ascuns,
de orice rău din duh nescos,
de orice bine nerăspuns.

Răspunzi în fața lui Hristos
de tot ce n-ai avut curat,
de tot ce n-ai crescut frumos,
de tot ce-ai dat – sau ce n-ai dat.

Răspunzi în fața lui Hristos,
acum și-n veci ai să răspunzi
– o, de-ai fi numai credincios
în tot ce-arați și-n tot ce-ascunzi!

Aici am pus și alte poezii creștine.

Îți pierzi mântuirea și nu vei ajunge la destinația fericită dacă nu umbli cu Domnul, PRIN FAPTE, până la capăt!

Vedem că și Domnul Isus și Matei erau arminiști!

Matei 24
45 Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!”
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Aici am arătat că tăierea în două este urmarea nerespectării Legământului; este vorba despre cei care au intrat în Legământul nou (al harului), dar nu au umblat cu Domnul, în har, până la capăt (crezându-se mântuiți pe veci numai prin datul din gură cu solele – numai prin har, numai prin credință).

Vedem clar aceasta în capitolul următor, 25, unde Domnul Isus ne dă pildele cu cele zece fecioare (toate erau sfinte, dar unele NU AU AVUT FAPTE și nu au ajuns cu Domnul), / vedeți articol / ,că sfinții statici nu vor fi cu Domnul; pilda talanților în care ni se spune că robul (era intrat pe calea mântuirii) care nu a avut FAPTE a fost condamnat la veșnicia rea / vedeți articol / ; trierea la Judecată (în vederea veșniciei) în care ni se spune că FAPTELE vor conta la Judecată înaintea lui Dumnezeu / vedeți articol / !

Deci, așa cum am mai spus, la mântuirea finală (viitoare) din partea fericită a veșniciei ajungi prin sfințire și prin fapte, cu mare ajutor de sus (harul).

Nu ești învins – poezie de Traian Dorz

Nu ești învins cât timp credința
nu ți-ai strâmbat și nu ți-ai stins
– credința iarăși te ridică,
poți fi căzut, dar nu învins!

Nu ești înfrânt cât ai nădejde
și țelul ei îți este sfânt
– nădejdea iarăși te-ntărește,
poți fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu ești zdrobit cât ai iubirea
curată și de neclintit
– iubirea iarăși te înalță,
poți fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu ești departe până duhul
și rugăciunea nu ți-s reci,
– prin ele ești mereu aproape,
dar fără ele dus pe veci.

Nu rătăcești cât timp ții gândul
și inima la ce-ai primit;
– când inima ți-e-n altă parte,
chiar stând cu-ai tăi ești rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează
– ci când de cer ai ochii rupți,
când nu mai arzi și nu mai sângeri,
când nu mai plângi și nu mai lupți!

Biruitori, eroi și vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc Legământul pân-la jertfă
și luptă până la sfârșit!

”Viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”

Continuarea articolului anterior despre folosirea unor versete extrase din context ca să pară reală mântuirea pe veci.

Galateni 2
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri.
16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.
17 Dar, dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!
18 Căci, dacă zidesc iarăşi lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.
19 Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.
21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

Am arătat (ținând seama că apostolul Pavel a scris Epistola împotriva iudaizatorilor) că versetul 16 înseamnă:

Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este îndreptățit, justificat prin faptele (ritualurile) Legii lui Moise, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți, justificați prin credinţa în Hristos (s-au făcut creștini, cu tot ceea ce înseamnă creștinismul, cu umblarea cu Domnul până la capăt), iar nu prin faptele, ritualurile Legii lui Moise; pentru că nimeni nu va fi îndreptățit, justificat prin faptele, ritualurile Legii lui Moise (nu mai trebuie să aducă jertfe de animale etc, nu că nu trebuie să umble practic cu Domnul, în Legea harului, PRIN FAPTE!).

17 dar dacă după ce ne-am făcut creștini și Îl urmăm pe Cristos și căutăm să fim îndreptățiți, justificați în Cristos, ne întoarcem să ținem și părți (ritualuri) ale vechii Legi (numite faptele Legii) care știm că a fost dată pentru cunoașterea păcatului, Legea ne-ar găsi ca păcătoși, Cristos (pe care îl urmăm) ar fi un slujitor al păcatului?

18 dacă mă întorc la Legea veche de care m-am desprins, arăt în acest fel că am călcat Legea veche (când m-am desprins de ea)

21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă îndreptățirea, justificarea (viața veșnică) se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos – nu ar fi fost nevoie să vină Domnul în lume.

Nici vorbă ca Pavel să ne prezinte mântuirea ușuratică, pe veci:

19 … ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte PRACTIC în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc PRACTIC, PRIN FAPTE, în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine – nu prin datul din gură cu solele (numai prin credința netrăită practic, numai prin harul în care nu umblă practic).

S-au făcut creștini și nu mai trebuiau să țină ritualurile (faptele) Legii lui Moise!

”Măreții” mântuiți pe veci scot versete din contextul Bibliei, ca să facă să pară erezia ca reală. De exemplu:

Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

 

De aici pare reală învățătura dracilor că mântuirea este primită pe veci în momentul în care ai crezut și nu mai scapi nici să vrei.
Dar, dacă citim și alte versete, de exemplu cel anterior:
15 Noi suntem iudei din fire, iar nu păcătoşi dintre Neamuri, vedem că nu este vorba despre mântuirea ușuratică, pe veci, cu datul din gură cu solele, ci se făcea trecerea de la primul grup (popor) ales (bazat pe Legea lui Moise cu ritualurile ei, numite ”faptele Legii”), la al doilea grup (creștinii, bazat poruncile Domnului Isus și pretențiile harului / vedeți aici / de umblare cu Domnul până la capăt, cu ajutor de sus) și unii (care ținuseră Legea dată prin Moise de multe generații) credeau că trebuie să țină în continuare părți din ea, iar alții încercau să îi convingă pe creștini să țină și din ritualurile vechi (”faptele Legii”).
11 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.
12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.
13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.
14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri (era vorba despre creștini) să trăiască în felul iudeilor?”
Galateni 2.16 Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele (ritualurile) Legii lui Moise, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos (s-au făcut creștini, cu tot ceea ce înseamnă creștinismul, cu umblarea cu Domnul până la capăt), iar nu prin faptele, ritualurile Legii lui Moise; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele, ritualurile Legii lui Moise (nu mai trebuie să aducă jertfe de animale etc, nu că nu trebuie să umble practic cu Domnul, în Legea harului, PRIN FAPTE!).
Mesajul versetului era pentru cei din vremea lui Pavel, care au trecut la noua religie (creștinismul), că nu trebuie să mai țină părți ale vechii religii. Acesta este mesajul întregii Epistole, una dintre cele mai folosite ca să facă să pară reală erezia nimicitoare cu mântuirea numai prin datul din gură cu harul, numai prin credința (dracilor, care nu mântuie, ne spune Iacov aici), dar care vorbea împotriva iudaizatorilor!

Dacă ieși din Noul Legământ (al harului care are pretenția să o rupi cu păgânătatea și să umbli cu Domnul, până la capăt)

Continuarea articolului precedent.

Cei cu erezia nimicitoare cu mântuirea pe veci spun că Legământul cu Dumnezeu este necondiționat și veșnic (ești mântuit din momentul în care numai ai crezut și atât, pe veci).

Matei 24
45 Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?
46 Ferice de robul acela pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa!
47 Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.
48 Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” – și nici nu știe ce fac mântuiții pe veci
49 Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii,
50 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie,
51 îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Observăm că amândoi erau robi la același Stăpân – deci amândoi erau mântuiți cu mântuirea inițială (intrați pe calea mântuirii), Unul a umblat cu Domnul și a ajuns la țintă. Celălalt, robul rău, a crezut că nu știe Stăpânul ce face el sau chiar dacă știe, se pretindea mântuit pe veci numai prin har, numai prin credința teoretică, pe veci asigurat în Cristos chiar dacă umblă cu demonii (care l-au înșelat cu mântuirea pe veci). Dar, Biblia ne spune că Stăpânul nu l-a întrebat de mântuirea ușuratică cu solele, ci l-a cunoscut după fapte / vedeți articol / și l-a tăiat în două – este o trimitere la Legământul cu jurământ încheiat în vechime (vedeți articolul anterior).

Deci și aici se vede clar că Legământul harului (în care TREBUIE să umbli PRIN FAPTE) este încheiat ca vechiul Legământ, și din el se poate ieși, dar vei suporta consecințele de veșnicie!

Ce se întâmplă dacă ieși din Legământ – Dumnezeu nu Se schimbă!

Am arătat aici că Dumnezeu nu S-a schimbat deloc și nu Și-a schimbat nici pretențiile de a umbla cu El până vei ajunge la mântuirea viitoare, finală. Acum să vedem că Dumnezeu nu Se schimbă nici în privința celor care nu țin Legământul nou (al harului în care TREBUIE să umbli, pentru că numai așa poți ajunge să fii mântuit în final).

După potop, în Facerea 9 scrie că Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe că nu va mai trimite alt potop. Patriarhul Noe îi dă lui Sem binecuvântarea patriarhală ca Dumnezeu să locuiască în corturile lui, adică să formeze poporul ales de Dumnezeu (primul grup, etnic). După turnul Babel și răspândirea oamenilor pe pământ, în Facerea 11 un urmaș al lui Sem, Terah, la porunca lui Dumnezeu, iese din Ur din Haldeea împreună cu ai lui și merge spre Canaan, până în Haran. Dumnezeu îi poruncește lui Avraam să plece în Canaan și Avraam ajunge acolo. Ca urmare a ascultării de Dumnezeu a lui Noe (care a făcut o corabie de scăpare), a ascultării lui Terah (care a plecat spre Canaan), a ascultării lui Avraam (care a ajuns în Canaan), după ce Avraam a ajuns în Canaan, deci după ce aceștia toți au umblat cu Domnul în ascultare de El, Dumnezeu încheie legământul cu Avraam de constituire a primului grup ales (au fost aleși ca urmare a ascultării și umblării cu Dumnezeu):

Geneza 15
7 Domnul i-a mai zis: „Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta.”
8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.
11 Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit.
12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
17 După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
18 În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: Seminţei tale dau ţara aceasta – acest legământ putea fi invalidat prin neascultarea celor din poporul ales (primul grup) – de exemplu în Ieremia 34 (versetul 18, vedeți tot capitolul). Dumnezeu a ținut în continuare legământul cu Avraam datorită umblării lui Avraam cu Dumnezeu (vedeți articol).

Legământul cu jurământ se făcea prin tăierea unor animale în două, iar părțile care făceau legământul cu jurământ treceau printre cele două jumătăți, prin sângele vărsat – acesta era sângele legământului! și spuneau: Cum s-a făcut acestui animal să se facă celui care va călca acest legământ.

Ieremia 34
13 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu am făcut un legământ cu părinţii voştri în ziua când i-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei, şi le-am zis:
14 „După şapte ani, fiecare din voi să lase liber pe fratele său evreu care i se vinde lui; şase ani să-ţi slujească, şi apoi să-l laşi liber de la tine. Dar părinţii voştri nu M-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine.
15 Voi v-aţi întors astăzi în voi înşivă, aţi făcut ce este bine înaintea Mea vestind fiecare libertatea pentru aproapele său şi aţi făcut o învoială înaintea Mea, în Casa peste care este chemat Numele Meu.
16 Dar pe urmă v-aţi luat vorba înapoi – au călcat o parte a legământului şi Mi-aţi pângărit Numele luând iarăşi înapoi fiecare pe robii şi roabele pe care-i eliberaserăți şi-i lăsaserăţi în voia lor şi i-aţi silit să vă fie iarăşi robi şi roabe.”
17 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-aţi ascultat ca să vestiţi libertatea fiecare pentru fratele său, fiecare pentru aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, libertatea sabiei, ciumei şi foametei şi vă voi face de pomină printre toate împărăţiile pământului.
18 Şi pe oamenii care au călcat legământul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui,
19 şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului,
20 îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.
21 Dar pe Zedechia, împăratul lui Iuda, şi pe căpeteniile lui îi voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii împăratului Babilonului care a plecat de la voi!
22 Iată, voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi împotriva cetăţii acesteia; o vor bate, o vor lua şi o vor arde cu foc. Şi voi preface cetăţile lui Iuda într-un pustiu fără locuitori.”

Deși ereticii cu învățăturile nimicitoare ale dracilor ar vrea să ne fraierească că mântuirea nu se poate pierde, vedem că în Noul Legământ nu s-a schimbat nimic (în pivința Legământului):

Evrei 10
10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.
14 Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi – dacă și cât timp rămân sfințiți
15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată Legământul (harului) pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” – prin nașterea din nou făcută de Duhul Sfânt
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt – Sfânta Sfintelor,
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntrul Templului, adică trupul Său,
21 şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.

26  dacă păcătuim cu voia (dacă continuăm să păcătuim), după ce am primit cunoştinţa adevărului după ce am intrat în Noul Legământ, invalidezi Legământul în care erai intrat nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc nu poate fi decât veșnic! care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

În Legământul vechi (pentru primul grup), jurământul era încheiat cum am arătat mai sus. În Noul Legământ (al harului în care TREBUIE să umbli practic, până la capăt), nu s-a schimbat nimic: în VT: nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate – era Dumnezeu, care a făcut un legământ pentru constituirea primului grup. În NT: când ai crezut în Isus, ai primit Duhul Sfânt și ai intrat în Legământul nou cu Dumnezeu. Este evidentă asemănarea flăcărilor din vechime cu flăcările de la Rusalii. Este același Dumnezeu care face Legământ cu oamenii.

În VT, în Ieremia 34.16 (textul de mai sus) v-aţi luat vorba înapoi – au călcat primul Legământ şi Mi-aţi pângărit (necinstit) Numele. În NT: Evrei 6.29 apare pângărirea (necinstirea) Sângelui Domnului Isus, prin care a fost încheiat al doilea Legământ (pentru creștini, al doilea grup) și prin care au fost sfințiți.

În VT: sângele animalelor tăiate pentru jurământ a fost înlocuit în Noul Legământ cu Sângele Legământului. Nu există nicio schimbare nici în modul de încheiere a legământului cu jurământ, nici a posibilității ieșirii din legământ prin neținerea lui, doar condamnarea veșnică va fi mai mare:

Cu cât mai aspră pedeapsă veșnică (conform primei Legi, nu există alta!) credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu – Jertfa Legământului, va pângări sângele încheierii legământului, în plus cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

Ești în Legământ cu Dumnezeu, prin Prețul cu care ai fost plătit, ca să umbli pe calea cea nouă. Dar decât să te întorci la lume, mai bine nu ai fi fost mântuit cu mântuirea inițială!

Ascultarea credinței; Evanghelia adevărată arministă în Epistola către Romani

Știm că Epistola către Romani a fost foarte mult folosită, prin extragerea versetelor din context, ca să pară reală erezia nimicitoare (am văzut practic cum ucide suflete intrate pe calea mântuirii) cu mântuirea pe veci, numai prin datul din gură cu credința teoretică, fără fapte (că ai crezut și ești mântuit pe veci). Dar, dacă vedem pentru ce a primit apostolul Pavel apostolia (la ce lucrare l-a pus Dumnezeu), vedem că nu a chemat pe cei din lume la credința teoretică (care este a dracilor și nu mântuie), ci la umblarea practică, cu Domnul până la capăt, PRIN FAPTE, în ascultare de Domnul:

Romani 1.5 am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei – adică la trăirea practică, cu Domnul!

Deci, Epistola a fost scrisă și cu scopul de a chema oamenii la TRĂIREA PRACTICĂ, PRIN FAPTE, nu la datul din gură cu solele (sola fide a dracilor, sola gratia cu satana și jignirea solus Christus chiar dacă umbli cu demonii, de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se poate pierde).

Chiar la încheierea Epistolei către Romani, în penultimul verset (26), ni se spune același lucru:

Romani 16
24 Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
25 Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Cristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri,
26 dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului cel veșnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor popoarelor, spre ascultarea credinţei / ca să asculte de credință.

Epistola începe și se termină cu scopul Evangheliei adevărată (care se dovedește arministă): ca să aducă pe oamenii din lume la credința inițială și la ascultare de Domnul!

Domnul Isus le-a pretins FAPTE celor care se credeau urmașii (spirituali ai) lui Avraam, nu doar să dea din gură cu solele

Evrei 6
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite efortul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care i-aţi ajutat şi-i ajutaţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi înflăcărare, ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranţă,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor care prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.
13 Dumnezeu, când i-a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a jurat pe Sine însuşi
14 şi a zis: Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.
15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit promisiunea.

Cei cu mântuirea ușuratică, pe veci, pretind că Avraam avea credință și așa a fost apreciat de Dumnezeu, dar am arătat aici că Dumnezeu l-a binecuvântat pentru că a trăit PRIN FAPTE credința lui, în umblarea lui cu Domnul. Apare aici în Galeria eroilor FAPTELOR, a credinței TRĂITĂ PRACTIC, PRIN FAPTE tocmai datorită FAPTELOR lui. Că a așteptat cu răbdare înseamnă că a umblat practic cu Dumnezeu în continuare (așa cum știa Dumnezeu că va face, vedeți articolul din primul link).

Și, ca o confirmare a aprecierii lui Avraam de către Dumnezeu datărită FAPTELOR lui, scrie în Ioan 8.39 „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii (urmași demni) ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.

Pierderea mântuirii (inițiale) versus umblarea cu Domnul până în veșnicia fericită

Evrei 6
4 Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc – au intrat pe calea pocăinței, au fost mântuiți cu mântuirea inițială, şi s-au făcut părtaşi (parteneri) Duhului Sfânt,
5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –
6 şi care totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.
7 Când un pământ este udat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o plantă folositoare celor pentru care este lucrat, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu – binecuvântarea va fi pentru veșnicia fericită!
8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini – FAPTE RELE în întoarcerea la lucrurile lumii, este părăsit şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.
9 Deşi vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite efortul vostru (FAPTELE) şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care i-aţi ajutat şi-i ajutaţi pe sfinţi.
11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi înflăcărare (trăirea practică în umblarea cu Domnul PRIN FAPTE), ca să păstreze până la sfârşit o deplină speranţă,
12 aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor care prin credinţă şi răbdare (să umble practic, PRIN FAPTE, cu Domnul până la capăt) moştenesc promisiunile.

Prima parte a textului (cu roșu) vorbește despre pierderea mântuirii (inițiale, că la cea finală nu a ajuns nimeni, cât timp a trăit pe pământ) – dacă un pământ este udat de Dumnezeu (simbolizează pe cel intrat în procesul de mântuire), dar produce fapte rele, este aproape să fie blestemat – se referă la condamnarea de la Judecata finală, când nu va scăpa de mânia viitoare și sfârşeşte prin a i se pune foc – în veșnicie, după condamnarea finală!

A doua parte (cu albastru) ne spune cum să ajungem la mântuirea finală: PRIN FAPTE în efortul de a umbla cu Domnul!

Cei care au venit la pocăință și totuşi au căzut, este imposibil să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă – unii se cred pierduți pe veci pentru că, pentru un timp, au renunțat la umblarea lor cu Domnul. Nu știu cine este pierdut sau nu, dar vedem că dacă nu îți place unde te duce versetul 8, poți face ce scrie în versetul 7 – întoarce-te dacă mai poți! Dacă nu te-ai împietrit suficient de mult, vedem că încă nu ai ajuns la Judecată; ești pe calea spre blestem, dar încă nu ai ajuns acolo. Vei sfârși în chinul veșnic, dar încă nu ai ajuns acolo, încă nu ești judecat de Dumnezeu!

Apocalipsa 20
10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.

Dacă nu ești prea împietrit, întoarce-te!

Legământul cu jurământ vechi și nou. Dumnezeu nu S-a schimbat deloc, nici nu și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea finală (viitoare)!

Exod 19
3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4 „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
5 Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea (tezaurul regal) dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un popor sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

În Deuteronom 26 scrie și ce să facă cei din primul popor ALES ca să fie comoara lui Dumnezeu:
16 Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
17 Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui.
18 Şi, azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi comoara Lui (tezaurul regal), cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui.

Acestea au fost spuse cu ocazia încheierii legământului lui Dumnezeu cu primul grup (popor) ales. Un Legământ este un contract între cele două părți, iar nerespectarea de către popor a părții lui din legământ ducea la anularea legământului (ieșirea din contract) și pedepsirea lor.

Deuteronom 29
14 Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ,
15 ci atât cu cei ce sunt aici printre noi de faţă în ziua aceasta, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.”
20 Pe acela Domnul nu-l va ierta. Ci atunci, mânia şi gelozia Domnului se vor aprinde împotriva omului aceluia, toate blestemele scrise în cartea aceasta vor veni peste el, şi Domnul îi va şterge numele de sub ceruri.
21 Domnul îl va despărţi, spre pieirea lui, din toate seminţiile lui Israel şi-i va face după toate blestemele legământului scris în această carte a Legii.

Ai intrat în Legământ (contract) cu Dumnezeu și dacă vrei neapărat să umbli cu Domnul, ai ajutor de sus (harul), dar dacă nu umbli, ieși din Legământ și intri sub autoritatea de condamnare a Legii dată prin Moise, care nu a mântuit pe nimeni vreodată!

Domnul îi va şterge numele de sub ceruri – și din Cartea vieții:

Exodul 32
31 Moise s-a întors la Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut un dumnezeu de aur.
32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!”
33 Domnul a zis lui Moise: Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.

Evrei 10
14 Căci printr-o singură Jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi – cât timp umblă cu Domnul și rămân sfințiți!
15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis:
16 „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor” – nașterea din nou de sus, prin Duhul Sfânt
17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
19 Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în Locul Preasfânt – în Sfânta Sfintelor, din Legea veche
20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,
21 şi, fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu,
22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţate de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată – curățirea ritualică din Legea lui Moise
26 dacă păcătuim (continuăm să păcătuim) cu voia, după ce am primit cunoştinţa Adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,
27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.
28 Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.
29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!

Cu verde sunt lucruri din Legea veche care se împlinesc în Legea Nouă (a harului în care TREBUIE să trăiești practic). În Matei 5.17 Domnul Isus spune:  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc – știm că nu se referea la litera Legii lui Moise (unele lucruri nici măcar nu mai puteau fi ținute, de exemplu jertfele animalelor pentru iertarea păcatelor, care fuseseră înlocuite cu Jertfa Domnului Isus), ci la pretențiile de sfințire și de umblare cu Domnul, scrise în Lege – vedem din nou că pretențiile lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră nu s-au schimbat, ci acum avem ajutor de sus ca să facem ceea ce nu au reușit cei de sub vechea Lege, să umblăm cu Domnul! Harul este ajutorul ca să umblăm cu Domnul, nu cu demonii care încearcă să vă  înșele cu mântuirea ușuratică, pe moment pentru veci!

Dacă nu îți respecți partea ta în noul contract cu Dumnezeu, ți se spune ce primești: mai mare pedeapsă veșnică (decât dacă doar ai fi încălcat Legea lui Moise), pentru că calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, necinstești Sângele Legământului, cu care ai fost sfințit (prin HAR, dar nu ai vrut să mai umbli cu Domnul, în HAR) și batjocorești pe Duhul Sfânt! – și vei fi judecat după Legea dată prin Moise pentru că nu există altă Lege – Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” – pe cei care dau degeaba din gură cu solele cu credința teoretică, care este a dracilor și nu mântuie, cu harul în care pretind că nu trebuie să umble PRIN FAPTE!
31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu! – în veșnicie!

Undeva – poezie de Traian Dorz despre pierderea mântuirii

Undeva-ntr-o odăiță lacrimile nu mai curg,
undeva-ntr-o odăiță cineva nu se mai roagă,
nu mai stă-n genunchi și-n taină, nu mai cântă în amurg,
dragostea cândva fierbinte, nu-i curată, nici întreagă.

Undeva nu se mai cântă astăzi psalmii minunați,
undeva sub praf uitată zace Biblia iubită,
împrejurul unei mese nu se mai adună frați,
la o ușă încuiată stă iubirea neprimită.

Cândva cum curgea aicea caldul lacrimii izvor,
cândva cum veghea iubirea la fereastra luminată,
cum sunau de cald și dulce psalmii sfântului fior,
cum era această carte de cu drag și mult căutată.

Niciodată n-am crezut c-această ușă va avea zăvor,
nicicând n-am crezut c-această casă va ajunge mută,
c-o s-ajungă sec de lacrimi al iubirii cald izvor,
focul stins, calea pustie, vatra rece și tăcută.

O, cum a putut fi harul și de-aicea alungat,
alungați iubiții oaspeți, dragostea îndepărtată,
curăția pângărită, Legământul sfânt călcat?
– Vinovată odăiță, cum vei arde tu odată!

(Robi și fii – o altă poezie despre pierderea mântuirii, scrisă de Costache Ioanid, aici)

Ce să FACI ca să fii comoara lui Dumnezeu

Exod 19
3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel:
4 „Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.
5 Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu;
6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.”

Traducerea este superficială în mai multe locuri, să vedem și altele. În versetul 5 ”ai mei” era în original o expresie pentru tezaurul regal, folosită și în Deuteronom 7.6, 14.2, 26.18. În primele două versete scrie același lucru: tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” – în original ”ca să fii un popor de tezaur regal”, comoara Lui. În Deuteronom 26 scrie și ce să facă cei din primul popor ALES să fie tezaur:

16 Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
17 Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui.
18 Şi, azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui.
În Noua Lege nu apare nimic superficial, solele care să dea mântuirea ușuratică, mai cu Domnul, mai cu lumea (care știm că zace în cel rău și viclean), că tot cu Dumnezeu vei fi:

Tit 2
1 Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă.
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.

Din nou, vedem cu în Noul Testament (Legea Harului în care TREBUIE să umbli) sunt împlinite scopurile lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Legea dată prin Moise): în versetul 14 ”al Lui” este în original adjectivul periusios, care este echivalentul unei expresii din limba ebraică ce descrie partea specială proprie pe care şi-o rezervă cuceritorul înainte de a împărţi prada (din trad. VRBC) – prima pradă, tezaurul regal. Ca să fii tezaur (comoara lui Dumnezeu), TREBUIE să renunți la interesele lumii și să umbli cu Domnul!

Dumnezeu nu Se schimbă și nu Și-a schimbat pretențiile pentru mântuirea finală, să umblăm numai cu El. Diferența este că acum avem ajutor de la Dumnezeu ca să umblăm cu El, acest ajutor este harul.