Deuteronom 29
19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legământului acestuia încheiat cu jurământ, să nu se laude în inima lui şi să zică: „Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele (din altă traducere: eu voi fi în pace, chiar dacă umblu în încăpăţânarea inimii mele) şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.”
20 Pe acela Domnul nu-l va ierta.
Unii nu vor să se pocăiască (Romani 2.5 cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti fiecăruia după faptele lui), alții, odată ce au intrat pe calea mântuirii, nu vor să umble în har (mulți dintre cei care se cred ”mântuiți pe veci” numai prin har cred că nu trebuie să facă nimic pentru mântuirea lor, neținând seama de faptul că mântuirea este un proces). Nu a existat în vechime o alegere prin care oamenii să fie mântuiți, fără să umble cu Dumnezeu și nu există nici acum. Dumnezeu nu se schimbă, nici pretențiile lui Dumnezeu nu s-au schimbat: numai cei care umblă cu Domnul până la capăt, vor ajunge în partea fericită a veșniciei!
Le ce poate să ducă încăpățânarea de a nu umbla practic cu Domnul (că te crezi mântuit pe moment, pentru veci, orice ai face)? La ratarea țintei, veșnicia cu Domnul.
protest baptist 