La ce se referă ”prin har ați fost mântuiți, prin credință, nu prin fapte”. Mântuirea inițială nu va conta la Judecata finală. Ai crezut degeaba dacă nu umbli cu Domnul PRIN FAPTE, respectându-i regulile, până la capăt!

Efeseni 2
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
6 El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,
7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10 Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Versetele 8 și 9 sunte printre cele mai folosite ca să pară reală erezia nimicitoare (care ucide suflete) cu mântuirea pe veci: ai crezut pe moment și ești mântuit pe veci. Dar știm că TOATĂ Scriptura este de la Dumnezeu și de folos ca să ne învețe / vedeți articol cu text /, așa că să vedem și alte locuri unde scrie despre acest subiect – și nici nu trebuie să căutăm în alte texte – în goana lor după căutat versete de extras din context, bineînțeles că mântuiții pe veci au omis versetul 5 (nici nu era departe, ca să fie greu de găsit) în care scrie la care mântuire se referă ”numai prin har, prin credință, fără fapte”, la mântuirea inițială: Dumnezeu ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi) – adică intrarea în procesul de mântuire (pe calea mântuirii) este un cadou, primit împreună cu iertarea trecutului (cadou), nașterea din nou (cadou), îndreptățirea (justificarea) inițială prin credință (nu va avea importanță la Judecata finală) ca să poată să ne dea (cadou) Duhul Sfânt, care să ne ajute, călăuzească, energizeze în umblarea noastră cu Domnul până la capăt, unde vom ajunge (unii, nu toți) la mântuirea finală viitoare.

Mântuirea inițială (cadou) este doar intrarea în procesul de mântuire, în umblarea cu Domnul, în Legământul cel nou și nu va avea importanță la Judecata viitoare, care va fi strict doar DUPĂ FAPTE / vedeți articol / ! Nu există nici un component al mântuirii inițiale care să conteze la Judecată: justificarea inițială prin credință am primit-o doar ca Dumnezeu să poată să ne trimită Duhul Sfânt, care să ne ajute să umblăm cu Domnul și practic să ne FACEM îndreptățirea PRIN FAPTE / vedeți articol cu text din Iacov 2 / – după care vom fi judecați, credința inițială te-a făcut să intri în procesul de mântuire, dar nu te va putea mântui în final (vedeți același articol din Iacov 2), iertarea inițială trebuie urmată de umblarea practică cu Domnul prin FAPTE, altfel a fost inutilă / vedeți articol din Evrei 10.26-31 /. Am arătat (este extrem de clar în Biblie) că în textele din / Matei 24 / și 25 / Pilda celor zece fecioare / și / articol / , / unii vor fi mântuiți prin fapte, cel fără fapte nu va fi mântuit / , / Judecătorul ne spune că ne va judeca după fapte – aveți și link despre cei numiți Pui de vipere / ni se spune că la mântuirea finală vom putea ajunge doar prin sfințire + fapte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s