Un comentariu despre învățătura dracilor cu mântuirea ușuratică, pe veci

În același loc a fost pus un comentariu favorabil mântuirii pe veci:

INSFARSIT, daca MANTUIREA AM PRIMITO PRIN HAR numai pirn HAR o putem PATRA, si daca HARUL ESTE UN FAVOR NEMERITAT, unde ne sunt noua meritele sa zicemm oo vai o pot pierde, HARUL lUI ISUS este mult mare decat pacatul nostru, sa ne trezim odata din tampenia in NUMELE LUI ISUS , m-am plictisit de verse scoase din context, daca iti este clar ce se intampla intr-un anume pasaj nu baga in ceata si altul.

La mântuirea finală nu se poate ajunge numai prin har (harul nu mântuie, ci este ajutorul dat de Dumnezeu ca să umblăm cu El până la capăt, la mântuirea finală, Premiul). Doar mântuirea inițială (intrarea pe calea mântuirii) este prin har, apoi trebuie ca oamenii să umble cu Domnul PRIN FAPTELE LOR – vedeți Timpurile mântuirii aici.

Apocalipsa (Revelații) 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii – sau i-a fost șters numele / vedeți articol cu text / a fost aruncat în iazul de foc veșnic!

La judecata finală în vederea locului unde vei fi în veșnicie vei fi judecat DUPĂ FAPTE – vedeți articole despre FAPTE, nu după cum ai dat din gură cu sola gratia, sola fide (mântuirea falsă prin harul fals, dată de înșelarea dracilor și prin credința dracilor, care nu mântuie, vedeți Iacov 2).

Și în Noua Lege (a harului) trebuie ca oamenii să umble cu Domnul până la capăt, ca să ajungă la mântuirea finală, ca în Legea veche; diferența este că acum avem ajutor de la Sfânta Treime – acest ajutor este un favor, nu mântuirea finală – vedeți Matei 24 aici , unde v-am pus și linkuri către pildele din Matei 25 – fecioarele sfinte dar FĂRĂ FAPTE (mântuite numai prin har, numai prin credință) nu au ajuns să fie mântuite în final – vedeți articol și articol; unii care au fost mântuiți PRIN FAPTE și unul fără fapte nu a ajuns să fie mântuit – vedeți articol cu text; viitorul Judecător ne spune cum va judeca pe fiecare om: după FAPTELE LUI! – vedeți articol și articol .

Citez: ”HARUL lUI ISUS este mult mare decat pacatul nostru” – adică pe el harul îl mântuiește dacă umblă cu demonii, care l-au înșelat!

Biblia scrie despre harul adevărat:

Tit 2
11 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat
12 şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,
13 aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.
14 El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un popor (creștinii, al doilea grup ales, rânduit să ofere mântuirea celor din lume) care să fie tezaurul Regal numai al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.
Vedeți mai multe articole cu texte despre harul adevărat și PRETENȚIILE lui pentru mântuirea finală.

Despre harul fals:
1 Timotei 4.1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă (doar credința trăită practic, PRIN FAPTE, contează pentru ajungerea la mântuirea finală, cu Domnul în partea fericită a veșniciei), ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor – mântuirea ușuratică, pe veci, FĂRĂ FAPTE, prin datul din gură cu numai prin har, numai prin credința teoretică – este a dracilor și nu mântuie!
2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni – numiți de Biblie lupi răpitori, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

Am mai spus că unde apare harul în care poți face orice, înlocuiește termenul harul cu termenul dracul – ale dracilor sunt învățăturile cu mântuirea fără fapte, care nu se poate pierde!

”m-am plictisit de verse scoase din context” – chiar ei fac așa – vedeți aici (primele articole din josul paginii, cele vechi) unde am prezentat cum ereticii scot versete din context ca să le pară reală erezia nimicitoare a mântuirii pe veci.

”sa ne trezim odata din tampenia in NUMELE LUI ISUS” – dacă voi, cei mântuiți pe veci vă îmbătați și mergeți băuți la curve, nu vă pierdeți mântuirea; nici dacă faceți avorturi, vă drogați etc, după cum vă îndeamnă tatăl vostru – tatăl minciunilor și al ereziilor nimicitoare. Dacă este vorba despre Numele lui Isus, Isus îi cunoaște pe ai Lui după FAPTE, după conținut / vedeți articol / , nu după bolboroselile cu solele din Evul Mediu!

Biblia ne scrie despre rostirea Numelui lui Isus: 2 Timotei 2.19 Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având sigiliul aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!Cei care se mulțumesc să aibă doar o formă (etichetă) de evlavie (prin sola fide, sola gratia) nu vor ajunge să fie cu Domnul

Tit 2.14 El S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de pasiune (râvnă) pentru fapte bune – doar așa poți ajunge să fi mântuit în final!

Vedeți articole cu texte în care Biblia ne asigură că putem pierde mântuirea inițială și să nu ajungem să fim mântuiți în final.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s