”Niciodată nu v-am cunoscut” – pentru că nu mai aveau fapte (roade vrednice de pocăință)

Am văzut mai multe articole și comentarii pe acest subiect. Această expresie (din titlu) a Domnului Isus (la Judecata finală) este folosită de adepții mântuirii pe veci ca justificare (falsă) că aceia nici nu au intrat pe calea mântuirii, deci nu au fost mântuiți, așa că mântuirea nu se poate pierde. Și alții au găsit în texte ceea ce am găsit și ei: este vorba despre oameni care erau intrați pe calea mântuirii, dar care nu au umblat cu Domnul până la capăt! Nu erau din cei care nu au intrat pe cale (care nu veniseră la mântuire), ci dintre frați, cei care au intrat în procesul de mântuire prin har, prin credință, dar nu și-au trăit practic mântuirea lor, PRIN FAPTE (de exemplu fecioarele neînțelepte, care au vrut să fie mântuite, DAR FĂRĂ FAPTE) sau au renunțat să mai umble cu Domnul, preocupați de lucrurile lumii (de care scăpaseră) s-au întors la ale lumii:

Matei 7
21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce FACE voia Tatălui Meu care este în ceruri.
22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” – Formulă folosită de rabini pentru a excomunica (vedeți și în Matei 25.12 – trad. VBRC)

”Niciodată nu v-am cunoscut” era doar o formulă folosită pentru excomunicarea celor care au luat-o pe alte căi și se referă la faptul că Domnul i-a cunoscut, dar degeaba, fără folos pentru mântuirea finală, la care nu au ajuns!

La urmă, Judecătorul nu îi va recunoaște pe cei pe care i-a cunoscut pentru o vreme, dar care au renunțat să umble cu El, prin faptele lor, cu ajutor de sus. Chiar dacă ești sfânt (ca fecioarele neînțelepte), după FAPTELE TALE vei fi judecat și ți se va decide intrarea în partea corespunzătoare din veșnicie (nu după sole). Fără FAPTE, rămâi pe dinafară de Împărăție, nu ajungi la Premiul dorit!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s