El ne-a mântuit (am intrat pe calea mântuirii, în procesul de mântuire) pentru ca, după ce am fost socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice – ca să umblăm cu Domnul în har până vom fi mântuiți în final

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru;
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.
8 Adevărat este cuvântul acesta şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni!

A apărut răutatea enorm de mare a monstrului zeu-computer, care nu i-a vrut mântuiți pe cei mulți, așa că ei nici nu pot fi mântuiți?! El i-a mântuit pe cei puțini cu bagheta magică și le-a dat mântuirea șmecheroasă dar ușuratică, pe veci?! Cu scopul să umble cu dracii (de la care vin învățăturile dracilor că mântuirea nu se mai poate pierde)?

În versetul 5 nu se referă la ajungerea la destinație (în partea fericită a veșniciei), ci doar la intrarea pe calea mântuirii (în procesul mântuirii): spălarea (curățirea), nașterea din nou de sus, îndreptățirea inițială ca să putem primi Duhul Sfânt care să ne ajute în umblarea cu Domnul, până la capăt (versetele 6 și 7). Nu scrie că am ajuns deja la destinația fericită, ci să continuăm să umblăm cu Domnul, prin faptele noastre (roadele vrednice), ca să ajungem să moștenim (în final) viața veșnică.

Prima jumătate a versetului 5 este folosită ca o dovadă falsă că mântuirea este numai pe moment, pentru veci și atât. Dacă citim textul (ca și alte texte folosite pentru aceasta) vedem că în realitate este vorba despre ceva opus, mântuirea ca proces și obligația de a merge cu Domnul până la capăt, pentru propria mântuire. Aici ne sunt prezentate chiar timpurile mântuirii. Am folosit culorile: timpul trecut – intrarea în procesul mântuirii, timpul prezent (umblarea cu Domnul) și timpul viitor (mântuirea de mânia veșnică a lui Dumnezeu, ajungerea la destinația fericită).

Tit 3
4  când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni,
5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,
6 pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru – este intrarea pe cale
cu scopul: 7 pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem – prin fapte, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşniceadică să umblăm cu Domnul, în har (cu ajutor de sus) practic, până la capăt, când vom ajunge la destinația fericită!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s