Mântuirea prin harul ieftin vs. mântuirea trăită până la capăt

Luca 11
24 Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.”
25 Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită.
26 Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
27 Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!”
28 Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”

Duhul necurat a ieșit pentru că a fost alungat de Duhul Sfânt la pocăința inițială (când fiecare a primit Duhul Sfânt), dar apoi omul nu a trăit cu Domnul și Duhul Sfânt a plecat. La întoarcere, duhurile rele nu L-au găsit pe Duhul Sfânt în om și au putut intra (primul duh rău, pentru că nu L-a găsit pe Duhul Sfânt în om, nu a pierdut ocazia să mai ia alte duhuri rele, ca să se asigure că apoi îl vor ține în înșelarea și în stăpânirea lor pe acel om, care a intrat pe calea mântuirii). După ce au primit învățătura dracilor cu mântuirea ușuratică (numai să crezi și atât) pe veci, unii au făcut orice și au ajuns mai rău decât la început: bețivani curvari drogați etc. Au crezut (inițial) degeaba, ne spune Biblia.

Dar vedem că exact în versetele următoare, Domnul Isus spune ce să faci ca să ajungi la destinația fericită (la mântuirea finală): „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!Ce ne învață Cuvântul care trebuie ascultat și trăit practic, pentru fericirea veșnică (Ioan 3.36 cine nu-L ascultă pe Fiul nu va vedea viața veșnică, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el) am scris în articolul Cum să nu-ți pierzi mântuirea.

Umblă cu Domnul până la capăt, pentru că doar așa vei putea ajunge la țintă, în partea fericită a veșniciei!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s