Vox satana îl confundă pe satana cu Dumnezeu

Citez din vox satana (ei își spun voxdeibaptist):

„Prin decretul lui Dumnezeu, pentru manifestarea slavei lui, unii oameni şi îngeri sunt predestinați spre viaţa veşnică şi alții orânduiți spre moarte veşnică” „Aceşti îngeri şi oameni, astfel predestinați şi orânduiți, sunt în special şi neschimbător plănuiți; şi numărul lor este atât de sigur şi definit încât el nu poate fi nici crescut nici micșorat– Voi chiar credeți că vă va mântui dumnezeul vostru care are caracterul lui Jack Spintecătorul? Satana nu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți, nu Dumnezeul adevărat al creștinilor! În Biblie scrie că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să vină la pocăință.

„Restul omenirii, Dumnezeu a fost mulțumit, potrivit cu sfatul misterios al voii sale, prin care el exinde şi refuză mila – satana refuză mila, nu Dumnezeu! lui după cum îi place lui, pentru slava puterii lui suverane peste creatura lui, de a nu băga în seamă, şi de a-i rândui spre dezonoare şi mânie pentru păcatul lor, spre slava dreptății lui glorioase” – adică Dumnezeu i-a condamnat pe cei mai mulți să trăiască în păcat și nu i-a putut suporta să fie mântuiți și aceasta este slava lui Dumnezeu (poate al dumnezeului înșelatului satanei, devenit lup răpitor ucigaș de suflete cu învățătura dracilor că mântuirea nu se poate pierde, și alții ca el). Nu, aceasta este slava satanei, tatăl minciunilor și al ereziei nimicitoare că mântuirea nu se poate pierde.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s