Este predestinarea biblică sau nu?

În mai multe locuri în Biblie scrie că Dumnezeu a vrut să facă bine celor din poporul ales, dar aceia au făcut rău și, ca urmare, Dumnezeu s-a căit de binele pe care a vrut să li-l facă. Ce folos au avut cei din poporul ales (în vechime), când au umblat pe căile lumii? Niciunul! Se vede că predestinarea de a fi poporul ales (născuți ca aleși) nu le-a adus binecuvântări în umblarea lor cu satana. Alegerea lor de către Dumnezeu a fost mai mult potențială: au avut posibilitatea să umble cu Domnul. Și de mai multe ori, ca urmare a pocăinței și îndreptării lor, Dumnezeu s-a căit de răul pe care a vrut să-l trimită peste ei (și aceasta s-a întâmplat chiar și cu păgânii (vedeți și Cartea lui Iona).

Dumnezeu a ținut cont de faptele oamenilor și în general, de căile pe care au mers și le-a răspuns în consecință – nici vorbă de predestinare, pentru că Dumnezeu s-a sucit după binele sau răul făcut de oameni!

   Ce seamănă omul, aceea va și secera, așa ne învață Biblia – este inversul ”predestinării” brutale, care transformă adepții în niște roboți (fără valoare)! Umblați cu Domnul până la capăt, pentru că merită!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s