Antidotul fricii de pierderea mântuirii. Căile diferite duc la locuri (rezultate) diferite

Am văzut un individ care era extrem de nesigur de mântuirea lui (poate că nu avea preocupare pentru lucrurile de sus, ci doar să se arate ce bun și mare teolog este el sau pentru că era hiper-critic și i se părea că dacă nu este absolut perfect, nici nu este mântuit). În loc să umble cu Domnul, să trăiască practic mântuirea lui, a trecut la cei care se pretind mântuiți pe veci.

Domnul Isus ne promite:

Ioan 6.37 pe cel care vine la Mine nu-l voi alunga afară

Ioan 10.27 Oile Mele ascultă vocea Mea; Eu le cunosc şi ele vin după Mine Ioan 10.5 nu merg după străini
28 Eu le dau viaţa veșnică; niciodată nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea – dacă nu vor merge după străini, pe căile străine; Matei 7.13 Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. 14 Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

Îmi amintesc versurile unei poezii a fratelui Traian Dorz:
”După Hristos şi după fraţi
mergi, pân-ajungi acasă.” / vedeți poezia /

    Antidotul fricii de pierderea mântuirii (sau că nu ești mântuit) nu este umblarea cu satana (în învățăturile dracilor cu mântuirea pe veci, că poți face orice), ci umblarea cu Domnul!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s