Filipeni 3 Mântuirea este un proces

Filipeni 3
9 să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă – înaintea lui Dumnezeu, numai credința trăită practic contează, pentru că numai aceasta mântuie!
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi – nu spune că doar este mântuit pe veci și nu mai scapă!

Încă un text în care mântuirea nici nu seamănă cu ceva ușuratic, pe moment, pentru veci. În doar 3 versete ni se spun timpurile mântuirii:

versetul 9 – mântuirea la trecut – prin credință am intrat pe calea mântuirii

versetul 10 – mântuirea la prezent – umblarea în har cu Domnul, cunoașterea practică a Domnului Isus, părtășia practică cu Domnul

versetul 11 – mântuirea viitoare, finală, în partea fericită a veșniciei!

   Nu există mântuire finală (viitoare) fără să umbli cu Domnul până la capăt!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s