Harul înlocuit cu dracul

Iuda (1).4 Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi (lipsiți de frica de Dumnezeu), care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi neagă pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos

1 Timotei 4
1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta (lepăda) de credinţă, dând atenţie duhurilor înşelătoare şi doctrinelor dracilor, 2 Vorbind minciuni în făţărnicie, având propria lor conştiinţă însemnată cu fierul înroşit (traducerea BTF)

1 Spiritul spune clar că în ultima perioadă de existenţă a omenirii, unii se vor dezice de credinţă. Ei vor accepta să creadă spirite înşelătoare care le vor prezenta doctrine de provenienţă demonică. 2 Aceste învăţături greşite vor fi lansate prin metodele ipocriziei unor oameni mincinoşi, a căror conştiinţă a fost însemnată cu fierul înroşit în foc… (traducerea BVA)

1 De altfel, Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii îşi vor renega credinţa, luându-se după duhuri înşelătoare şi învăţături diabolice, 2 seduşi de ipocrizia discursurilor false ale celor însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor (VBRC)

Am scris mai demult că ”harul” trebuie înlocuit cu ”dracul”, dacă acel har (fals) te asigură că poți face orice (te asigură chiar și indirect) și mântuirea nu ți-o mai poți pierde, chiar dacă umbli cu satana! Fără să văd textele din traducerile de mai sus, am numit și doctrinele harului-fals (care dau mântuirea chiar umblând cu satana și care ar fi vrut să justifice că mântuirea nu se mai poate pierde), doctrinele dracilor. Se vede că am avut dreptate.

În Biblie scrie că HARul creștin ne învață să o rupem cu păgânătatea. Nu îi credeți pe cei fără frică de Dumnezeu, care zic că nu există cădere din har (deci puteți face orice), că mântuirea (numai prin har, numai prin credință) nu se poate pierde. Biblia nu ne învață că HARul poate fi întins la nesfârșit (ca un elastic) și nu se rupe, ci din contră, Biblia ne spune că acești lupi răpitori (prin care demonii ar vrea să vă piardă sufletele) SCHIMBĂ harul în desfrâu. Dacă umbli cu Domnul în har până la capăt, vei ajunge la destinația fericită, în veșnicia cu Domnul, dar DESFRÂUL NU MÂNTUIE (oricât de greu de crezut ar părea aceasta pentru înșelații satanei).

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s