Îndreptățirea numai prin credință trebuie urmată de trăirea practică!

La ce este bună îndreptățirea numai prin credință, dacă nu umbli cu Domnul?

Mântuirea este un proces, așa că mântuirea de la început, primită numai prin credință: iertarea a ceea ce a fost, minunea nașterii din nou, îndreptățirea inițială trebuie să fie continuate cu umblarea cu Domnul practic, prin trăirea noastră, cu faptele și toate celelalte. La ce îți folosește îndreptățirea numai prin credință, dacă nu umbli cu Domnul? La nimic, cum nici credința fără fapte nu duce la mântuirea finală, din veșnicia fericită. Îndreptățirea inițială este de sus și îi permite lui Dumnezeu (sfânt) să trimită Duhul Sfânt ca să ne ajute, îndrume, energizeze, conducă ca să facem ce nu au reușit să facă cei din vechime, să umble cu Domnul. Biblia aseamănă procesul mântuirii cu alergarea pentru premiu, iar dacă nu alergi până la capăt, rămâi pe dinafară de veșnicia dorită.

Vom fi judecați după fapte, nu după îndreptățirea teoretică (inutilă dacă nu este urmată de umblarea cu Domnul, până la capăt)!

Apocalipsa 20
11 Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în iazul de foc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s