Umblarea pe cale

Am văzut cum unii au fost profund nemulțumiți de umblarea lor cu Domnul și, ca urmare, au trecut la mântuiții pe veci, pentru care nimic nu mai contează. Au fost, mai degrabă, nemulțumiți de ne-umblarea lor.

Biblia ne învață cum se face umblarea pe cale (vedeți articolul anterior) se face (ca pe orice cale) cu pași, unul după altul: să adăugați credinței faptele (vrednice de pocăință) etc.

Faci un pas mic, apoi altul și continui. Îți trăiești credința practic (cu fapte), apoi adaugi încă ceva și tot așa. Iar când ajungi la sfârșitul listei din 2 Petru 1, o reiei de la început. Nimeni nu are credință perfectă de la început, care să se vadă prin mari fapte (de vitejie) etc. Te mai împiedici, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, continuă să mergi înainte! Umblarea aceasta se poate face doar cu ajutorul lui Dumnezeu, rămânând în har.

Unii s-au așteptat ca, odată ce ei cred că au venit la mântuire, peste ei să aibă loc o mare revărsare de har și să înceapă să trăiască ca în sânul lui Avraam, de parcă ar fi ajuns deja în partea fericită a veșniciei! Adică au dat ei din picior și i-au poruncit lui Dumnezeu și Dumnezeu este obligat să îi mântuiască pe veci (în acel moment) și să aducă raiul peste ei (iar ei pot face orice). Dacă aceasta nu se întâmplă, vor fi foarte dezamăgiți.

Nu îi credeți pe cei care ar vrea să vă zică că mântuirea este numai pe moment și gata. Umblați practic cu Domnul, în har (nici nu se poate umbla altfel), pentru că altfel, viața spirituală nu are de unde să vină.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s