Mântuirea prea simplificată este doar teoretică (în imaginație)

Nu am găsit nici un indiciu (că de dovadă nici nu poate fi vorba) că liderii Reformei protestante să fi dat oamenilor o mântuire ușoară (cu sensul de ușuratică). Dimpotrivă, seriozitatea umblării lor i-a făcut ca mai degrabă să îi oblige pe protestanți să fie cât mai serioși, fiecare în umblarea lui, nici vorbă că doar ești mântuit și gata.

Reiau comentariul anterior: si atunci ce facem cu vorbele apostolului Pavel care spune ca faptele noastre sunt ca o carpa murdara inaintea luiDumnezeu..deci har cu fapte ..asa zici…parerea mea e ca e gresit..har si numai har…faptele se exclud..daca nu cumva vrei sa te prezinti in fata lui Dumnezeu cu tupeu..ca ai facut fapte…cam paralela, ideologia ta catolica, cu Biblia…tot e bine cica..chipurile merge in acelasi sens…si nu contradictoriu..numa ca finalul nu e garantat in acelasi punct cu finalul descris in Biblie

Se face o confuzie: sunt confundate faptele celor aleși care trăiau în neascultare de Dumnezeu (au fost aleși degeaba, că alegerea fără ascultarea lor practică nu i-a mântuit!) cu roadele vrednice de pocăință. Harul ne ajută să facem ce nu au reușit cei din vechime, să umblăm cu Domnul. Prin har avem îndreptățirea, ca să umblăm în har până la capăt, practic, cu faptele noastre bune (nu numai teoretic). Prin simplificarea mântuirii, unii au ajuns la mântuirea că doar dau din gură că sunt mântuiți pe veci, dar, conform Bibliei, asta nu este mântuire!

Și dacă tot a venit vorba despre apostolul Pavel, să ne amintim că în Biblie (insuflată de Dumnezeu) acesta ne spune:

Filipeni 3.12 Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc – nu seamănă cu mântuirea pe veci, că nu mai scapi!

Fanaticii, ca să găsească o acoperire biblică (acoperire care este falsă) pentru învățăturile pe care și le-au dat singuri, după placul lor, i-au pus în gura apostolului Pavel vorbe pe care nici nu le-a spus, nici nu sunt în spiritul Noului Testament (credința ne învață și ne ajută să intrăm și să mergem pe cale, până la țintă, nu să nu facem nimic).