Diferențele fundamentale între anabaptiști și protestanții reformați (calviniști) în privința mântuirii

Anabaptiștii nu erau nici catolici, nici protestanți, ci moștenitori ai unei tradiții alternative ce persistase de-a lungul secolelor de la Constantin. Priviți adesea ca eretici și persecutați, acești vechi frați evanghelici au ținut vii credințe și practici pe care biserica oficială le-a ignorat sau le-a marginalizat.

Mântuirea
Reformatorii accentuau îndreptățirea prin credință și iertarea păcatelor trecute – ce a fost este iertat, poți face orice că nu îți pierzi mântuirea! Anabaptiștii accentuau nașterea din nou și puterea de a trăi ca ucenicii lui Isus. Reformatorii se temeau de anabaptiști să nu se întoarcă la salvarea prin (cu) fapte; anabaptiștii acuzau reformatorii de eșecul de a aborda chestiunile morale și că tolerează comportamentul necreștin în bisericile lor. “Să vă fie rușine pentru evanghelia ușoară” a spus Menno Simons (c1496-1561) învățătura dracilor că odată mântuit ești pe veci mântuit.

Anabaptiștii accentuau lucrarea Duhului în credincioși și învățau că Isus trebuia urmat și să primească supunerea și încrederea. Nu era doar Salvator, ci lider, Conducător și Domn. Dirk Philips (1504-1568) a scris: “Isus cu doctrina Sa, viața și exemplul Lui este învățătorul nostru. Pe El trebuie să Îl auzim și să-L urmăm.” Michael Sattler (c1490-1527), autor al Mărturisirii Schleitheim (1527), se plângea că unde catolicii păreau a apăra faptele fără credință, reformatorii învățau credința fără fapte – despre care Iacov 2 spune clar că este moartă în ea însăși!, dar el vroia credința care se exprima prin fapte – mântuirea dusă până la capăt! Hans Denck (1495-1527) a insistat că credința și ucenicia erau interconectate: “nimeni nu poate să-L cunoască cu adevărat pe Hristos decât dacă Îl urmează în viață și nimeni nu Îl poate urma decât dacă Îl știe (cunoaște), în primul rând.” – se vede că nici vorbă de erezia nimicitoare mântuire numai prin har, numai prin credință, nu există cădere din har etc.
Ei au insistat pe diferențierea credincioșilor de necredincioși, ca apartenența la o biserică să fie voluntară și plină de sens.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s