Calviniștii mint despre Epistola către Romani

Ca să își acopere mizeria calvinismului (ne-biblic), ereticii calviniști încearcă să se folosească de Epistola către Romani. Ei spun, mințind ”după Biblie” că mântuirea este numai prin har, dacă faci fapte, ești Legalist.

Care este adevărul: Epistola a fost scrisă la scurt timp după vremea Domnului Isus, chiar de unul dintre apostolii Domnului. Tocmai se făcuse trecerea de la Legea Vechiului Testament, iertarea bazată pe jertfele animalelor la Legea Nouă, iertarea este oferită tuturor oamenilor prin Jertfa Domnului. Oamenii au dat faliment în VT pentru că nu au putut ține corect Legea, iar VT se termină cu ”blestem”. În NT intrarea pe calea mântuirii (iertarea a ceea ce a fost în trecut) este prin Jerta Domnului, nu prin fapte ca să nu se laude nimeni, iar umblarea cu Domnul pe calea mântuirii se face făcând pași  practic, adică umblând practic prin faptele noastre noi, cu călăuzirea și asistența Duhului Sfânt. Deci nici vorbă de mântuire fără fapte (vedeți și capitolul 2 din Iacov).

Este evident faptul că Epistola fiind scrisă la trecerea de la Legea Veche la cea Nouă lupta împotriva ținerii vechii Legi, nu pentru mântuirea eretică teoretică (numai prin har, fără fapte). Unii aveau tendința să respecte vechea Lege (cu multele ei ritualuri, ei erau iudaizatorii) și apostolul Pavel a combătut aceasta. Și Legea Veche și Legea Nouă trebuie ținute prin fapte, de aceea zice despre ”faptele Legii” – se referea la Legea veche. Iar Legea Nouă trebuie și ea ținută practic, trăită cu fapte (altfel credința este moartă în ea însăși).

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s